Sunteți pe pagina 1din 106

ION PRIBEAGUL

Ion Pribeagul
Autobiografie
Prea distinse cititoare Toate au ramele aurite.
Şi coniţe apetisante Nu mai spun că frigideru-i
Duduiţe din Beer Sheva Plin cu vinuri excelente,
Botoşani şi Alicante, Pescării şi-aperitive
Curtezani din Ţara Sfântă Şi păstrămuri suculente.
Şi din strada Labirint, Telefon am pân-şi-n baie
Daţi-mi voie, domni şi doamne Şi de sună vreo iubită,
Mai întâi să mă prezint: Îi trimit liftul – din casă –
Numele: Ion Pribeagu Şi se urcă într-o clipită.
Ocupaţia scriitor, Toate glastrele sunt pline
Peste un metru înălţime Cu-albăstrele şi cu nalbe
De la cap pân-la picior. Dalii şi hortensii roşii
Data naşterii: octombrie Maci şi garoafe albe.
Locul naşterii: în pat, Sunt un om cu socoteală
Semnele particulare: Şi adevărat vă spun
Mărunţel şi inspirat. Împărţesc şi scad întruna
Ochi deştepţi ascunşi sub lupe, Însă nu ştiu să adun.
Nas copoi şi barba rade, Am şi haine şi cravate
După stil şi comportare Şi cămăşi cu monogram
Par a fi om cumsecade. Am şi bani, dar niciodată
Sunt îndrăgostit de artă Nu-mi ajunge-atât cât am.
Şi frumos – poate de-aceea, Am o specialitate
Iubesc Cântecul şi Vinul Din Iordan şi pân-la Nistru
Şi îndeosebi Femeia. Şi o semnătură parcă-i
Sunt milionar de rime Semnătură de ministru.
Şi ador şampania Însă, nu pot cu ministrul
Şi bogat nevoie mare Pe acelaşi plan să stau,
Am castele în Spania. El ia fără să semneze
Locuinţa cuib de visuri, Eu semnez fără să iau.
Precum vrut-a Cel de-a Pururi, „Mic şi-al dracului”, spun unii,
Până-vârf cu anecdote, Dar v-asigur dragii mei,
Vin şi flori şi calambururi. Că eu sunt doar mic – atâta,
Pânze şi picturi celebre Dar al dracului sunt ei.
De valori nebănuite, Deşi mic de stat şi-adesea
Pe-autori nu-i ştiu însă Mulţi cu spirite mă-împung,
1
ION PRIBEAGUL

Niciodată n-am pus scara Niciodată punctul negru.


Unde trebuia s-ajung. Foarte multe Mesaline
Şi acum când mă cunoaşteţi Mi-au pus laurii pe frunte,
Şi sunteţi edificaţi, Şi ca omul câteodată
Încă două sau trei puncte Mă gândeam… la puncte puncte
Vă mai rog să-mi acordaţi. Dar mi-am încrustat cu aur
Dacă n-am celebritatea Numele pe-un piedestal,
Lui Picasso sau Chagal, Plin cu cronici şi de snoave
Am însă o calitate Şi-asta-i punctul principal.
Totdeauna-s punctual. Chiar de întimpin spini în cale
N-am râvnit să fiu vedetă, Cu răbdare îi suport,
Nici ministru nici adjunct, Şi-i înlătur, fulge, fiindcă
Şi pe adversari c-o poantă N-am ajuns la punctul mort.
Rând pe rând i-am pus la punct. Nu mă laud că-s maestru,
Dacă n-am fost punct de reazem, Sau c-aş fi a tot putinte,
Cum e foarte greu să fii, Dar am dat la alţi mai tineri
Reuşeam câteodată Multe puncte înainte.
Ca să pun punctul pe I. Astfel sunt şi voi rămâne
Uneori am râs cu hohot, Până când voi fi defunct,
Alte ori am fost integru, Şi fiindcă vorbim de puncte,
N-am lăsat să se-ntrevadă Daţi-mi voie să pun punct.

Aloo, telefoanele!
Fraţilor din Cilibia Dar cum sunt băiat deştept,
Şi din toată România, Nici o clipă nu aştept
Cred probabil, c-aţi aflat Scrisul meu de-o săptămână
Cazul ce mi s-a întâmplat Îl îndrept direct în mână
Vine-un ordin ca ciclonul Lui Maioru’ Căpăţână
Şi-mi blochează telefonul. Care-i şef şi de bonton
Trece o lună, o suport, Comandant la Telefon,
Dar fătă telefon sunt mort! Şi cu multă-nfrigurare
Mi-e tot neamu-ntr-un canon Îi scriu oful ce mă doare:
Şi mi se prăvale steagu! „Prea distins amfitrion,
- I’auzi Domnule! - Pribeagu Nu sunt „Von”
Să nu aibă telefon? Nu port spadă, nici cordon,
Dar se-ntorc în oseminte Nu port cioc, nici barbişon,
Toţi strămoşii din morminte Nu beau vin fără sifon,
Iar răzeşii din cortegiu Nu sunt rudă cu pardon,
Strigă-ntruna: Sacrilegiu! Spiridon,

2
ION PRIBEAGUL

Nici cu Doctorul Parhon, Că eşti pururi de bonton


Nici cu Gala Galaction Şi mai eşti la telefon
Sunt un simplu Nea Ion Cel mai important pilon
Umorist autohton Şi ţivil,
Cunoscutul din Raion Şi cazon,
În Gramont şi-n Malmezon Fă-mi şi mie-un mic plocon,
Şi-n acest cumplit sezon Înţelege-al meu canon,
Am un straşnic ghinion Haide, ajută-l pe Ion,
Căci pe-al Ţărei-ntregi, fronton, Pune mâna pe buton
Numai eu n-am telefon! Şi repară-mi la maison,
Am de toate; am palton, Telefon!
Am plastron, am baston, Te-oi slăvi după dicton,
Am veston, am piston, Ca într-un sympozion
Murături într-un castron, Şi ţi-oi incrusta-n beton
Am şi ţuică într-un bidon, Versuri de Francois Viillon,
Am în curte-un lampion, Ode un batalion
Am bomboane într-un carton, Şi sonete-un milion!
Trei găini şi un clapon, Voi bea vin, voi bea cruşon,
Cinci cutii de bulion, Vin de Rin şi Sauvignon,
Zece plăci de gramofon, Şi-oi da sfoară din balcon,
Anecdote un vagon, Să se ducă-n lume zvon
Spirite un poligon, Şi-n Paris şi-n Washington
Calambururi un pogon, Şi-în Saigon,
Şi volume-un camion, Şi-în Dijon
Doar un lucru nu am: Ton! Şi-în hebron,
Nu am ton la telefon! Că de ziua mea plocon
De aceea, cer pardon Mi-ai pus ton, la telefon.
Prea distins amfitrion Te salut cu mult rezon
Să lansez acest balon, Respectuos:
Dar cum ştiu din lume – un zvon Pribeagu Ion

Proverbe cu tâlc
Soacra mea, aseară, Ce aduce ceasul!”
Cum şedea proţap, *
Din perete, ceasul, Când a părăsit-o
I-a căzut în cap. Pe micuţa lui,
Eu privind pendula Ea simţi că-i intră-n
Ce-i strivise nasul: Inimă un cui.
„Nu aduce anul, Dar s-a dus cu altul

3
ION PRIBEAGUL

Care-i dă de toate. Nu se mai întoarce.”


Bună e zicala: *
„Cui pe cui se scoate.” S-a certat Raşela
* Cu al ei bărbat,
S-a luat Lenuţa Şi s-a dus degrabă
Cu domnu’ Rapaport, Drept la avocat.
Ea e tinerică, El văzând-o jună
El, aproape mort. A vrut să se-nfigă:
În zadar el cată „Când se ceartă doi
Dorul să-şi descarce: Al treilea câştigă.”
„Mortul de la groapă

Sami şi Claruţa
Ba, main vort, că nu mă supăr M-a poftit la ea acasă,
Şi petrece cât îţi place Mi-a vorbit de soţu-i Şmil,
Cu oricine, numai, dragă, Că-i incult, ş-acum cu stămburi
Să mă laşi pe mine-n pace! El la bâlciul din Mizil.
Bietul Sami, cum să scape Discutând apoi de criză,
De încurcătura asta? M-a tratat c-o cafeluţă,
A făcut tot ce-i posibil, A pus ivărul la uşe
Să nu-şi supere nevasta. Şi a fost foarte drăguţă.
A lipsit vreo patru ore - Nu te superi, dragă Sami,
Şi apoi bine dispus, Fiindcă-ai petrecut cu ea –
A venit, frumos, acasă., A-ntrebat Clăruţa dulce –
Ca un mieluşel supus. Spune-mi drept, i-ai dat ceva?
După ce-au vorbit de fleacuri, - Sigur că i-am dat! ştii bine
Care nu au nici un rost, Că-s galant, ca de obicei!
Scumpa lui Clăruţa-ntreabă: - Şi cam cât? – Nimic toată!
- Haide, spune-mi, unde-ai fost? Cam vreun milion de lei!
- Unde vrei să fiu? - exclamă - Dar-ar dracii-n ea de hoaţă! -
Sami Pişke, şugubăţ – A ţipat Claruţa-n van –
Când să ies din han, m-opreşte Dar când Şmil mă vizitează
Aia blondă: Liza Băţ! Parcă eu îi iau vreun ban?

Insulte grave
Moişe a venit acasă, Situaţie indecentă.
Într-o dispoziţie ardentă, Goală toată şi frumoasă,
Ş-a găsit pe Blima, într-o O ispită, - ma parolo! –

4
ION PRIBEAGUL

Asta n-ar fi fost nimic, Să asiste la proces.


Dar era şi Şmil acolo! Sala de şedinţe-i plină
Ce a fost, nu ne priveşte. De bărbaţi şi de femei,
Nici nu ştim a cui e vina, Mulţi de-ai lui, colegi de breaslă
Şi întocmai ca la teatru, Şi prieten-ale ei.
O să coborâm cortina. După ce-a citit dosarul,
E destul numai să spunem, Judele a spus: ”- Ascultă,
Cum că Moişe, de astă-dată, Între soţi, orice discuţii
Dovedind că-i ferm, a dat-o Nu-i considerat insultă!
Pe nevasta-n judecată. Pentru alt motiv, probabil,
S-a mutat în altă parte, Vrei divorţul imediat.”
Şi cu sentimente brave, „- Da! Menţiu! Insultă gravă!”
A cerut urgent divorţul Urla Moişe, disperat.
Pe motiv: „Insulte grave”. A sărit ca o nălucă
Cazul a produs rumoare, Şi c-o voce bătăuşe
Mai ales printre limbuţi, Mi-a spus: „- Boule! Când intri,
Fiindcă Moişe şi cu Blima Pentru ce nu baţi la uşe?”
Erau foarte cunoscuţi. „Nu permit la mine-n casă,
A stârnit şi controverse O asemenea dojană,
Şi atâta interes, Mai ales c-a fost de faţă,
C-a venit toată Beer Şeva Şi… pardon… terţa persoană!”

Răspundere
La un rabin oarecare A răspuns cu inocenţă:
De pe strada Mămulari, - „Ei şi ce, e treaba mea?”
Au venit odat’, pe seară, - „Dar, să nu te superi rabi,
Zece coreligionari. C-a aflat şi Rabinatul
- „Rabi, se vorbeşte-n urbe Şi tot Sanhedrinul ştie
Şi-n Comunitatea toată Că mata eşti cu păcatul!”
Că servanta dumitale, Rabinu-a răspuns sfielnic
Şlima, e însărcinată!” Cu pricepere măiastră:
Rabi, netezindu-şi părul - „Dacă eu sunt cu păcatul
Şi bărbuţa ca de nea Ei, şi ce, e treaba voastră?”

O aventurã galantã
Într-o searã, pe la zece, Nici cu Haike nici cu Surã,
N-a fost cald, dar nici prea rece, O coniţã delicioasã,
Am avut o aventurã, Nici urîtã, nici frumoasã,

5
ION PRIBEAGUL

Şi-am intrat cu ea în vorbã, Nici pe nas şi nici pe gleznã,


Nici de Cosmos, nici de ciorbã. Bate cineva la uşe,
Avea ochii ca doi aştri, Nu-i nici unchi, dar nici mãtuşe,
Nici cãprui, dar nici albaştri, Ci bãrbat-su, Şmil din piaţã,
Gura dulce, zîmbitoare, Nici cu cioc, nici cu mustaţã,
Nici prea micã, nici prea mare, Dar cu un baston de mire,
Sînii, douã rîndunele, Nici prea gros, dar nici subţire.
Nici prea mari, nici mititele, Inimioara mea pustie,
Şi vorbind cu ea în şoaptã Nu-i nici moartã, nu-i nici vie
Nici prostuţã, nici deşteaptã. Simt un fior care mã trece,
Ne-am plimbat vreo cinci minute, Nici prea cald, dar nici prea rece,
Nici încet, dar nici prea iute, Şi cînd mã rugam – Prea Sfinte,
Discutînd ca la Geneva, N-am fost prost, dar nici cuminte,
Nici de-Adam şi nici de Eva. Doamne, scoate-mã din ladã,
Şi-am ajuns la ea acasã, Nici în curte, nici în stradã,
Nici prea’naltã, nici prea joasã, Deodatã uşa scapã,
Locuinţã minunatã, Nici se sparge, nici se crapã,
Nici murdarã, nici curatã. Şi stã Şmil ca un sihastru,
Mi-a dat o cafea uşoarã, Vãd nici verde, nici albastru.
Nici prea dulce, nici amarã, - Ce cauţi aici? – Mã întreabã,
Ş-a început sã se dezbrace, Nici în pripã, nici în grabã,
Nici încolo, nici încoace, I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:
I-am sorbit formele toate, - Nici pe tata, nici pe mama!
Nici din faţã, nici din spate, Ci aştept, în tot minutul,
Pielea-i cu miros de nalbã, Nici maşina, nici şerutul…
Nici prea neagrã, nici prea albã. …Şi au curs bastoane în mine,
Avea talia subţiricã, Nici prea multe, nici puţine!
Nici prea mare, nici prea micã, Restul n-are importanţã,
Braţe albe, voluptoase, Nici spital, nici ambulanţã,
Nici subţiri, dar nici prea groase, Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nişte-îmbrãţişãri divine, Nici pe burtã, nici pe spate,
Nici prea multe, nici puţine, De atunci mi-e viaţa rozã,
Ş-o sofa cu dungi banale, Nici în versuri, nici în prozã,
Nici prea tare, nici prea moale. Şi aştept o aventurã,
Cum o sãrutam prin beznã, Ori cu Haike ori cu Surã.

6
ION PRIBEAGUL

Indrazneşte! …
Sami, funcţionar de bancã Când nici n-ai băgat de seamă,
Şi cu creştere aleasã Îmbrăcând întreg oraşul
A fost invitat la Natan Într-o magică năframă.
Şi nevastã-sa, la masã După ce-au vorbit de toate,
Tânăr, c-o înfăţişare Într-o ambianţă dulce,
Ce te bagã în răcori, I s-a năzărit Şoşanei
N-a venit cu mâna goală, C-ar fi timpul să se culce.
Ci cu un buchet de flori. I-a făcut, în grabă, patul
Doamna, foarte încântată, Pe sofaua de atlas,
Dup’un an de măritiş, A făcut “lampa mai mică”
A servit coniac, salatã Şi sub glass-wand s-a retras.
Şi apoi ghefilte fiş. Prin lumina roz, discretă,
Sami a mâncat cu poftă, Care dincolo apare,
Şi c-un sentiment firesc, Sami vede-o siluetă
A-ntrebat-o pe Şoşana: Scumpã şi turburătoare.
- Doamnã, pot sã îndrăznesc? A-nceput sã se dezbrace,
- Vai de mine, Domnu’ Sami – A pus rochia de-o parte,
Zise ea, înviorată – Ce frumoasă-i în desso-uri,
Ca la dumneata acasă. Numai glass-wandu-i desparte.
…Şi i-a dat înc-o bucată. Când alături c-o femeie
A urmat fripturi, kighel, Şi bărbat-su e plecat,
Vin de la Ierusalaim, Fără vrere-ţi trec prin minte,
Şi-ntr-o caldă atmosferă, Numai gânduri de păcat.
Au ciocnit cu toţi “lehaim!”. Şi-a mai scos şi cămăşuţa,
Cum petrecerea se-ntinse, Rămânând ca o statuie
Natan l-a rugat, apoi: Capodoperã celebră,
- Ce să te mai duci acasă, Cum în lume alta nu e.
E departe, dormi la noi! Pãrul, despletit pe umeri,
Tocmai când erau mai veseli, Sânii ca ai Sulamitei,
A venit un amploiat, Chiar de-ai fi mai sfânt ca Papa,
Şi pe Natan, de urgenţă, Nu poţi rezista ispitei.
La direcţie, l-a chemat. Sami, năucit de farmec,
- Nu-i nimic, mă-ntorc îndată Şi c-un sentiment firesc,
Maximum o oră-două. A-ntrebat, discret, prin glass-wand:
Voi, mai staţi, fiindcă în casă - Doamnã, pot sã îndrăznesc?
Nici nu ninge, nici nu plouă. - Vai de mine, Domnu’ Sami –
Şi-a plecat, şi vremea trece, A răspuns ea, ştrengăreşte –

7
ION PRIBEAGUL

Ca la dumneata acasă! Din sofa s-a smuls, furiş


Îndrăzneşte! Şi şi-a luat înc-o bucată
Şi, deodată, Domnul Sami, Din bufet, ghefilte fiş.

Verişoara
Prin anul nouă sute nouă, O nimfă mi-a trimis în cale,
Nu mai eram un oarecare, Şi mi-a şoptit: - Ionică na !
Veneam la clubul “Lumea Nouă”, Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
Şi alte cercuri literare. De-acest potop de fericiri,
Îl cunoscusem pe Gîrleanu, C-avea cosiţă în inele,
Pe Cincinat, pe Efitimiu, Şi-n sân ascunşi doi trandafiri.
Ş-a apărut si Minulescu, Guriţa roşie şi mică,
“Romanţe pentru mai târziu”. Şi ochii negri, plini de foc,
Văzând – directorul revistei – Că tot privindu-i mi-era frică
Că am talent de pamfletar, Să nu pleznesc de atât noroc !
Fără să steie mult pe gânduri, Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
M-a angajat ca secretar. Un film cu Eva şi Adam –
Redacţia era în centru, O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
O cameră – unde-încăpea, Ci doar prin mâini ne-nţelegeam.
Biroul, scaune, dulapul, Târziu, ca după miezul nopţii,
Maculaturi ş-o canapea. Ca un autentic amorez,
De joi, când apărea revista, Am invitat-o ca să vadă,
Şi până Lunea care vine, Redacţia unde lucrez.
Redacţia era închisă, În cameră, printre săruturi,
Şi cheile erau la mine. Înghirlandate în rondele,
Directorul – un om politic, Am proclamat-o, într-o poemă,
Cu redingotă şi cu cioc – Prinţesa visurilor mele.
Venea în timpul săptămânii, Şi dimineaţa, pe la zece,
Însă Duminica, deloc. Când vream să-i mai dedic o strofă,
Aşa că, tânăr, cu speranţe, Deodată a bătut în uşă
Plutind în sferele senine, Directorul ! O catastrofă !
Mi-închipuiam că-n toată ţara, În clipe de-astea, turbulente,
Nu-i altul mai grozav ca mine. Tu nu ştii singur ce să faci,
Şi într-o Sâmbătă, pe seară, S-ascunzi după birou fetiţa,
Plimbându-mi visul pe Lipscani, Sau cât mai grabnic să te-mbraci?
M-am cunoscut cu o fetiţă, Şi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Cam de vreo douăzeci de ani. Când n-ai un pic de prevedere:
De parcă Dumnezeu din ceruri, Eu numa-n pantalon şi guler,
Vrând dorurile a-mi înfrâna, Şi ea cu nudul la vedere.

8
ION PRIBEAGUL

Directorul, galant din fire, Şi când fu gata de plecare,


Privind-o a şoptit: - Scuzaţi ! M-a tras de-o parte şi mi-a zis :
Iar eu am spus : - Mi-e verişoară - Să nu fii supărat, Ionică,
Venită-aseară din Galaţi… Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
A scotocit printre saltare, Acum trei luni fetiţa asta,
A scos grăbit un manuscris, A fost şi verişoara mea !

Poveste spaniolă
Povestirea ce urmează Galben, stors ca o păstaie
S-a-ntîmplat în Guandolpina, Şi c-o jalnică figură,
Unde soarele brodează Natan trece în odaie
Cu arnici de-argint lumina, Ca să-şi tragă-o’mpuşcătură.
Unde zarea aurie În tăcerea de cenuşe,
Împleteşte-un vis feeric, Nimeni un cuvînt nu’ngaimã –
Ş’unde-i fuse scris sã fie Martorii privesc spre uşe,
Şi amicul Natan Beric. Muţi de zbucium, muţi de spaimã.
Beric e din Lunca Lată; Nici o şoaptã…
Don Gonzalv, din Alcantara, Cînd, deodată,
Şi-amîndoi iubesc o fatã Prin văzduhul de caşmir,
Minunatã : Liniştea e spintecată
Dona Clara. De trei gloanţe trase’n şir !
După legea catalană, Martorii’nlemnesc de groază
Judecata e sumară: Şi împinşi ca de-un resort,
Dintre amîndoi rivalii, Se îndeasă, trişti, să-l vază
Unul trebuie să moară. Pe sărmanul Beric, mort…
Nu poţi merge contra firii Nici un mort ! Plin de orgoliu,
Şi discuţii nu încap: Natan Beric, în persoană,
Ori îşi face hara-kiri, Şade vesel în fotoliu
Ori îşi trage-un glonte’n cap ! Şi fumează o havanã…
Trag la sorţi cu douã bile, Nici o zgîrietură n-are
După cum scrie la carte. Şi de sînge nu-i umplut,
Scoţi cea albă : scapi cu zile, Toţi îl pipăie cu-ardoare,
Scoţi cea neagră, scapi prin moarte. Şi-l întreabă: - Ce-ai făcut ?
Am pus bilele-ntr-o urnă, - Ce sã fac ? Vedeţi prea bine ! -
Şi-amîndoi, pe întuneric, Zice Beric liniştit –
Don Gonzalv, cea albă a scos-o; Trei cartuşe-am tras în mine,
Bila neagră, Natan Beric Însă, nu m-am nimerit !.

9
ION PRIBEAGUL

Reverii de altă dată


Printre revuiştii noştri, Că la zece o să vie,
Care cântăreau mai greu, Domnu’…amicul meu Socrate.
Erau Kiriţescu, Durma, E un bătrânel simpatic,
Stoicovici, De Herz şi eu. Te aştept, şi mai ales,
Ei scriau pentru Tănase, Vreau să-mi dai şi indicaţii,
“Marafet bucluc” şi “Plici”, Cum să-l spun să am succes !
Eu pentru Tomescu Iorgu, ˜
Şi alţi actoraşi mai mici. I-am adus chiar Joi cupletul,
Ei la “Cărăbuş” cu-ntregul “Vino dor la badea-n crâng”,
Demimond din Bucureşti, Pe o melodie veche,
Eu la “Teatrul Nou” cu plebea, Cu refrenul: “Hai zdrâng-zdrâng”.
De pe Calea Văcăreşti. M-a tratat cu chartreuză,
Ei montau cu lux “di-granda” Dulce, cum e cantalupul,
Fastului să se consacre, N-o prea ajuta talentul,
Eu jucam un an de-a rândul, Dar se completa cu trupul.
“Treanca fleanca mere acre”. Ca să repetãm în voie,
Mă ştiau mai toţi artiştii, Şi-ntr-un mod inteligent,
Ca pe un autor en-vogue, Ea şi-a pus un robe de chambre,
Fiindcă le scriam adese, Puţintel cam indecent.
Câte-un sketch sau monolog. Pe sofa şi decoltatã,
Într-o zi, fac cunoştinţă – Colcăind de frăgezime,
După cum cere uzanţa – Cum făcea un gest cu braţul,
C-o artistă în devenire, Dezvelea o rotunjime.
Mică, dulce, blondã, Tanţa ! Să-mi arate că pronunţă
O fetiţã, o păpuşe, Poanta, c-o discuţie clară,
Preţioasă cum e ambra, Când îşi întorcea faţada,
Care îşi făcea debutul, Dezvelea altă comoarã.
Într-un varieteu : Alhambra. Ce puteam să fac ispitei,
Care m-a rugat fierbinte, Cu trupşor imaculat?
Cu glăscioru-i îngeresc : Şi când dracul te momeşte,
- Maestre, fă-mi şi mie-un şlagăr, Dornic m-am sacrificat !…
Un cuplet ! Si ţi-l plătesc ! M-am lăsat sedus de chipul
- Cât îmi ceri? – Păi, deh, frumoaso, Şi de farmecele ei,
Zic – cum eşti la început, Şi simţeam printre suspine,
Ai sã-mi dai numai o mie ! Cum s-a dus mia de lei.
S-a zis Tanţa: - S-a făcut ! După ce sfârşisem jertfa,
Mi-l aduci la “Grand” Joi seara, Cu o patimă spontană,
Pe la opt şi jumătate, Cine bate-n hol şi intră?

10
ION PRIBEAGUL

Domn Socrate în persoană! Îşi deschide portmoneul,


A urmat recomandaţii : Şi îmi dă mia de lei.
- Maestrul Ion Filifistic ! - Uite ce te rog – adaugă -
- Domn Socrate Spirilidis, Fiindcă Tanţei mele-i placi,
Cu artiştii bun amic! Când o să mai vrea cuplete,
Eu timid, scot iar cupletul, Tot mata să i-le faci !
Emoţionat, nătâng, Şi să stabiliţi de-acum,
Şi încep să-i cânt refrenul : Ca-ntre doi prieteni buni :
Hai zdrâng-zdrâng şi iar zdrâng-zdrâng. Preţul să rămână acelaşi,
Mai improvizez o strofã, Şi-n acelaşi condiţiuni !
Cu cenzura lui Brătianu, I-am strâns mâna cu tărie,
C-a avut dar nu mai are, Şi-mi venea de râs, să plâng,
Domn Pavlică Brătăşanu… Ş-am plecat cântându-mi mie :
- Minunat! – a spus Socrate - Hai zdrâng-zdrâng şi iar zdrâng-zdrâng!
Şi privind în ochii ei,

Am deja
Nu ştiu dacă-această manşă Să descrii entuziasmul
E sau nu adevărată, Chefurilor din Moldova.
Dar s-a întâmplat, probabil, Că, de atâta băutură
Într-o ţară îndepărtată, Şi mâncare, negreşit,
C’un potop de oameni paşnici, Dă-i cu fleici, momiţe, muşchiuri,
Rege şi boieri de neam, Omul s-a îmbolnăvit.
Şi-unde se trăia întocmai Nu simţea dureri, nici greaţă
Ca în sânul lui Avram. Când mânca şi nici când bea,
Aşa dar, la Piatra Neamţu, Dar se subţia la faţă,
Printre vile ogivale Şi necontenit slăbea.
Unde, jos cum treci de Cozla, Că din ditai mai bărbatul,
Curge Bistriţa în vale – Gras şi gros şi lat în spate,
Locuia domnul Năstase, Din ce-a fost odinioară
‘Nalt şi zdravăn cât un munte, Rămăsese jumătate.
Respectat de toată urbea, Singurul remediu, care
Drept un gospodar de frunte, Boala i-ar putea înfrânge,
Şi avea domnu’ Năstase, Este să găsească-un tânăr
Curte, vie pe araci, Care-ar vrea să-i deie sânge.
Şi livadă, şi’n cireadă După ce-au dat sfoară’n ţară,
Miei şi oi şi boi şi vaci. A venit dintr-o comună,
Şi se petrecea, că nu poţi Un ovrei cu chipul roşu,
Nici cu vorba, nici cu slova, Şi voinic, pe nume Hună.

11
ION PRIBEAGUL

Doctorul – pe vremea ceea, Nu i-a mai plătit cinci sute,


Cu siringi voluminoase, Ci i-a dat numai o sută.
A luat sânge de la Hunã, Hună stă, priveşte banii,
Transfuzându-l lui Năstase. Totuşi, observând în grabă,
Pentru această faptă bună, Că ceva nu este cuşer,
Dovedită pe deplin, Îndrăzneşte şi întreabă :
Purătul i-a dat lui Hunã, - Nu cumva, domnul Năstase,
Cinci sute de lei, peşin. Mai din vorbă’n vorbă, iute,
Dup’un timp, domnul Năstase Mi-a dat, poate, din greşeală,
Zdrăvenindu-se niţel, Mai puţin cu patru sute ?
L-a poftit din nou pe Hună, - N-am greşit deloc! – răspunse,
Sã ia sânge de la el. Dar am socotit mai bine,
Terminând operaţiunea, Fiindcă am deja de-o lună,
A luat altă ţinută: Sânge evreiesc în mine!

Sunt păcătos, părinte !


La părintele Vintilă Dinţii de mărgăritar…
Vine-Arvinte, cam sfios - Nu cumva ai fost cu Tanţi
Şi îi spune: - Fie-ţi milă Din Smârdan, de peste drum?
De un suflet păcătos. - Nu pot s-o divulg, că Domnul
Chiar în săptămâna mare Mă trăsneşte chiar acum!
Când tot omul e smerit – …Ş’avea flori la cingătoare,
Şi posteşte cu’ndurare, Trup de crin îmbobocit,
Uite – am păcătuit ! Mijlocel de fată mare,
- Ai furat? întreabă popa Numai bună de iubit…
- Nu, prea sfinte! Fără vrere - Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
M-am dat diavolului, hopa Cea uşoară ca un fulg?
C’o grădină de muiere! Din Buzeşti? – Cere-mi şi viaţa
- Vai de mine, vai de mine… Însă nu pot s-o divulg!…
Greu păcat ai săvârşit… …Durdulie, ‘mbujorată,
Însă dac’mi spui cu cine, Numai cântec, numai joc,
Poate fi-vei mântuit. Când te-a strâns în braţe odată,
- Nu pot! A răspuns Arvinte, - Ai simţit în vine foc!
Să-mi fac chinul şi mai greu, - - Măi, Arvinte-ai fost cu Leana
Nu pot s-o divulg, Părinte, Care şade pe Neptun?
Că mă bate Dumnezeu! - Sfinte, geaba’mi zgândări rana,
…Era’naltă şi frumoasă, Fiindcă tot nu pot să spun…
Părul blond şi ochi de jar, …O comoară tăinuită,
Gura dulce, voluptoasă, Fruct în dragoste scăldat,

12
ION PRIBEAGUL

Toată plină de ispită, S-a-ntâlnit cu Calistrat


Toată plină de păcat… Care l-a’ntrebat: - Prea Sfântul
- Bine, du-te, meditează De păcat te-a dezlegat?
Si vii mâine, mai dispus. - Încă nu! Răspunse Arvinte
Domnul să te aibe’n pază. Foarte vesel şi vioi,
-Sărut dreapta! Şi s-a dus. Dar aflai de la Părinte
Ajungând în colţ, ca vântul Încă trei adrese noi!

„Capşa”
În vitrinele lui Capşa, Vreau să-mi scriţi cu slove roşii
Sunt expuse prăjituri, Numai două-trei cuvinte.
Lei şi urşi de şocolată Mâine-i ziua mea şi fiindcă,
Şi tot felul de figuri. Plec acuma la Focşani,
Îngeri şi purcei de lapte, Scrieţi: “Să trăieşti Costică!”
Ouă roşii, cerbi şi pui, “Souvenir!” şi “La mulţi ani!”
Toate fabricate în zahăr - S-a făcut! Şi’n trei minute,
În laboratorul lui. Iute ca o rândunică,
Ş’a intrat domnul Costică I-a adus calul şi scrisul,
Un geambaş cu ceafă lată. Cum a vrut nenea Costică.
- Bună ziua! Zise dânsul - - Mulţumesc! – A spus geambaşul
Vreau un cal de şocolată! Cu un gest cavaleresc –
- Da! Avem! – Şi vânzătoarea Şi-acum spune-mi turturico,
Îi arată vreo câţiva. Cât costã, ca să plătesc!
- P’ăsta roibu-l iau, că-mi place, - Păi, cu hamurile albe,
Dar am să vă rog ceva! Pajiştea cu stânjenei,
Hamurile-aş vrea să fie Suvenirul şi urarea,
Albe şi cu zdrăngănele, În total: şaizeci de lei!
Iar pe jos pajişte verde - Minunat! Ş’a spus în gându-i,
Şi cu nişte floricele! Radios şi fericit,
- Imediat! Şi’n trei minute, Ş’admirându-l încă-odată,
L-a adus mult mai focos, A scos banii şi-a plătit.
Ducipal cu hăţuri albe, - Vi-l împachetez? – întreabă,
Şi cu stânjenei pe jos. Vânzătoarea cu lipici –
- Nu te superi domnişoară, - Nu! Nu! Nu! – a spus Costică,
Dar mai am o rugăminte: Fiindcă îl mănânc aici!

13
ION PRIBEAGUL

Straşnic medicament
Sandu, un amic simpatic Caută-o femeie care,
Cum sunt mulţi în Capitală Are-un copilaş şi vrea,
Era predispus săracul Şi plăteşte-i să te lase,
Totdeauna la răceală. Să sugi lapte de la ea!
Şi s-a întâmplat deodată, Şi’n cel mult o lună-două,
Sandu să se îmbolnăvească, Să nu-ţi pară curios,
Nu de tuse-obişnuită, Îţi dispare toată tusea
Ci de tuse măgărească. Şi te faci iar sănătos!
Cu convulsii ne’ntrerupte, Ş’a găsit în Copşa Mică,
Că la faţă se înroşea, Pe Frusina lui Tărîţă,
Şi întruna zi şi noapte, Pepenoasă şi voinică,
Tot tuşea şi iar tuşea. Şi c’un copilaş de ţîţă.
A luat medicamente S-a înţeles cu ea, să vie,
Prafuri, droguri şi chinină, Zilnic între cinci şi şapte
S-a frecat cu unguente, Fără nici o silnicie,
Cu eter, hemoglobină, Să-şi bea porţia de lapte.
Ş’a pus prişniţ la picioare, Şi venea sărmanul Sandu
Şi ventuze şi muştar, După sfatul bătrânică-i
Iod la piept şi pe spinare, Să se vindece cu leacul
Însă totul fu în zadar. De la pieptul Frusinicăi.
Ş-a fost sfătuit să meargă Să desăvîrşească-efectul
Şi la Baba Safta Musea, Şi gîtleju’a-şi limpezi,
Poate că-i prepară dânsa, El venea să-şi bea tainul
Vre-un leac să-i treacă tusea. Şi de două ori pe zi.
Mulţi tămăduiţi de dînsa, Drăgăstoasă şi avidă
O slăveau în chip şi fel, După-avînturi tinereşti
D’aia, cu nădejdi la babă, Într-o zi, i-a spus timidă:
Într-o zi s-a dus şi el. - Altceva nu mai doreşti?
Baba Safta – c’o privire, - A, ba da! – răspunse Sandu
I-a spus verde, fără teamă: Cu un aer mulţumit –
- Tusea o să-ţi treacă numai Dacă-aş şti că nu te superi
Dacă bei lapte de mamă! Aş dori ş’un biscuit!

14
ION PRIBEAGUL

Scandal în familie
În oraşul – nu spun care – Şi-ntr-o seară, Aron aduse
Nu departe de aici, Tatălui, o veste proastă:
Locuia un om cu stare, - Aba, o iubesc pe Leia
Domnul Natan Smilovici. Şi-am s-o iau chiar de nevastă!
Şi, pe lîngă prăvălie - Vai de mine! – exlamă Natan,
Şi o casă cu balcon, Iartă-mă de-ţi stau în cale –
Natan mai avea soţie Însă, şi de data asta,
Şi un singur fiu, Aron. Fi-voi contra vrerei tale!
Tînăr, cu purtări alese, Fiindc’odată, mama Leiei –
Elegant şi studiat, Crede şi nu cerceta –
El era mîndria casei, M-a convins, pînă la urmă,
O podoabă de băiat. Că… şi Leiai-i sora ta !
Despre tatăl său – de Natan – Turburat de cele-aflate,
Fabricant de jaluzele, Bietu’ Aron s-a dus distrus
Se spunea că-n tinereţe La mămica lui iubită,
A fost mare pui de lele! Şi i-a spus:
A făcut el multe pozne - Mamă, îmi vine să-mi iau viaţa
Cînd era mai tinerel. Toată lumea s-o împac.
Dar cum vîrsta potoleşte, Dă-mi, mămico, o povaţă
S-a cam potolit şi el. Şi mă-nvaţă ce să fac?
Într-o după amiază vagă, Cînd am vrut s-o iau pe Ester –
Vine Aron, îmbietor, Floare, fir de micşunea,
Şi îi spune : - Tată dragă, Tata m-a oprit, spunîndu-mi
Vreau cu Ester să mă-nsor! C-ar fi Ester sora mea.
- Care Ester? – sare Natan, Azi, cînd o-ndrăgesc pe Leia,
Parcă prins de-o amintire – Stea scăldată de auroră –
- Fata Blimei de pe Carmel, Tata iarăşi se opune,
Una blondă şi subţire. Că şi Leia-mi este soră.
- Nu se poate! E o taină Mama a rămas furată
Si mi-e greu a-ţi relata Parcă de un gînd ascuns,
Că…de mult…adică Ester, Şi-apoi, după o clipă,
Ester este sora ta! Foarte veselă-a răspuns:
A plecat Aron, da’n suflet - Ia pe care vrei din ele!
Clocotea ca un vulcan. Si nici n-o să-ţi pară rău,
Şi încet, încet, de-atuncea Fiindcă am să-ţi spun o taină:
S-a mai scurs aproape-un an. Natan nu e tatăl tău!

15
ION PRIBEAGUL

“Vila Bombonica“
Se ştia-n Constanţa toată, Şi sorbeam, aşa-ntr-o doară,
Cã artiştii, toatã clica, Un pahar de “Murfatlar” -:
De tenori, soprane, comici “Orice prunc care se naşte,
Trag la “Vila Bombonica”. Moşteneşte-n timpul “dramei”
Cã veneau actori de unde Cele de pe urmã mofturi
Nici cu gândul nu gândeşti, Şi capricii ale mamei.
De la Iaşi şi din Craiova Am şi probe evidente:
Şi mai mulţi din Bucureşti. Mai de mult, dintr-un hazard,
E adevărat cã vila Locuia la noi în vilã
Este cea mai arătoasã, Prinţul scenei : Leonard !
Dar şi doamna Bombonica N-o sã crezi, dar Bombonica,
Tare-i dulce şi frumoasã. Când mi-a dăruit feciorul,
“Naltã, trupeşã, vioaie, Pe Socrat, - fã-ţi cruce, Ioane !
Chipul bun de pus în ramã, Seamănă, leit tenorul !
Ochi adânci şi o privire, Ba, mai mult: are şi voce,
“Ce te-ndamnă şi te cheamă!” Toatã ziua se smuceşte
Veselã şi primitoare Şi tot cântã : - “Zii, Ţigane !”
Şi cu sânii rotofei, “Cine-n lume nu iubeşte !”
Mulţumea vizitatorii Altã probã! Vremea zboară,
Ce treceau la vila ei. Anii trec vreo cinci sau şase
Dar şi vila, o plăcere, Şi-ntr-o varã vine-n vilã,
Un miraj, un colţ de vise, Nici n-ai sã ghiceşti: Tănase !
Cu prea multe somiere Bombonica deh, gravidã,
Şi prea multe uşi închise. Cum se-ntâmplã, a rămas
Bombonica cu turiştii Şi mi-l naşte pe Horaţiu,
Era foarte ocupatã, Cu un nas, dar ce mai nas !
Forfotea mai toatã ziua, Ei, sã-l vezi cum zice snoave
Ba şi noaptea câteodată. Şi cuplete savuroase,
Soţul ei, domnul Popescu, Sã te strâmbi de râs, nu alta,
Filozof de meserie, Mot-a-mot, leit Tănase !
Mai îndeplinea o slujbã, Ca sã vezi cã am dreptate,
Arhivar la primărie. Când susţin cã-n timpul dramei,
El punea la acte timbre, Pruncul moşteneşte ticuri
Vize, toatã ziulica, Din afecţiile mamei !
Pe când treburile vilei Mai ales, Ionicã dragã,
Le-aranja doar Bombonica. Nu uita de crezul meu:
- Ştii – mi-a spus el într-o searã, Tot ce se întâmplã-n viaţã
Când şedeam sub un umbrar E, c-aşa vrea Dumnezeu !

16
ION PRIBEAGUL

Ei, anii trec de-a valma Bombonica mea cea dragã,


Şi nutrind mereu speranţa, Iar mi-a dăruit un fiu.
Trei sau patru ani de-a rândul, Ş-acum ţine-te, Ionicã,
N-am mai dat pe la Constanţa. Sã nu cazi cu trupu-n jet :
Şi-ntr-o zi, mergând pe stradã, Seamănă leit cu tine,
Fără sã prevăd nimica, Tot aşa: bondoc şi creţ !
Mã-ntâlnesc cu dom’ Popescu, Vesel şi vorbeşte-n rime,
Soţul doamnei Bombonica. Cã ţi-e zău, mai mare dragu’
- Ce faci nene? Unde-mi umbli? Dacã-i pui şi ochelarii
Cã te caut pe la ziare – Pot sã jur cã e Pribeagu!
Zice şi mă-mbrăţişează – Ei, mai pui la îndoialã
Sã-ţi aduc o veste mare ! Crezul şi prinţipul meu ?
Ţi-am vorbit eu într-o searã, - Ba de loc, domnu’ Popescu,
Ţi-aminteşti? La nişte şpriţuri… Totu-i de la Dumnezeu !
Cã copilul moşteneşte Când m-am despărţit de dânsul,
Ale mãsei mici capriţuri? Mă-ntrebai şi eu ca proasta:
După ce-ai stat tot sezonul - Ce amestec poate s-aibe
Şi ne-ai delectat, hazliu, Dumnezeu în chestia asta?

Ultima dorinţă
S-au întâlnit la Poşta Mare – Şi presimţea când or să scadă.
La poştã-n Allenby – fireşte – Când Geţii au cedat petrolul
Şi cum erau şi buni prieteni, Unui consorţiu Cuto-Vlah,
Avram lui Smil îi povesteşte : El a zvârlit acţiuni pe piaţă,
Remizier la Bursã, Bibkes, Fiindcă i-a bănuit în crah.
Deştept şi făr-asemănare, Şi când lansa o “bombă” Bibkes,
Se pricepea să descifreze Despre un trust îndepărtat
Oricare ‘ncurcături bancare. La zeci de mii de kilometri,
Întâi, credeam că e o glumă. Se împlinea imediat.
Pe urmă ne-am mai dumirit, Chiar şi “Afacerea Stravitzky”,
Dar nimeni nu putea să creadă “Banca-Fantomă” din Paris,
Că domnul Bibkes a murit. Şi falimentul din Bayonne,
Voinic şi sănătos ca tunul, Tot domnul Bibkes le-a prezis.
Şi cu pomete în obraz, Şi, cum şedea în cabinetu-i,
Un om de lume, plin de viaţă, Citind “Finanz Post”, în ivrit,
Şi totdeauna plin de haz. Deodată, a simţit că moare,
Valorile din toată lumea Şi ce să facă? A murit !
Şi a Finanţei cavalcadă, Lucrând atâţia ani, alături,
El prevedea când or să urce Ne îndrăgeam ca nişte fraţi,

17
ION PRIBEAGUL

Şi el murind, noi patru, sigur, În termeni financiari…”pă şest!”.


Că am fost foarte-ndureraţi. Au pus Milică, Jean şi Samy,
În testament, cu bună ştire, Şi când să pun şi eu, mi-am zis:
A scris dorinţa lui cea mare: - Ce-i trebuiesc în groapă, banii?
Ca în sicriu să-i punem lire, Ce? Parcă pleacă la Paris?
Câte o mie fiecare. Şi cu conştiinţa împăcată,
Şi cum “De Gustibus” înseamnă A unei sacre datorii,
Precis, “Non Disputandum Est”, Luai cele trei mii de lire,
Am căutat să-l satisfacem, Ş-am pus un cec de patru mii.

Dacă poţi?
Se despart la bursă Iancu Casa lui Ceacâru – în treacăt,
De amicul Smil Ceacâr – Ferecată-i ca în poveşti,
Smil e gras şi gros ca tancu’ Uşile au câte-un lacăt
Pe când Iancu-i ca un ţâr. Şi obloanele-s la fereşti.
Pot să spun că Smil Ceacâru, Iancu-i galben ca pucioasa
N-are fabrici nici moşii Ş-o sudoare rece-l trece
Dar se ţine doar de şotii, N-a greşit ! Aici e casa
De drăcii şi ghiduşii. Turturele 15.
- Iancule, i-a spus Ceacâru, Bate încetişor la uşă…
Dacă poţi şi-ţi este bine, Poate doarme şi e în pat?
Sâmbătă să-mi faci hatârul Cum o să se culce ziua
Şi să iei masa cu mine ! Când aşteaptă un invitat?
Să mai stăm puţin de vorbă Bate înc-odată, tare
De frumoasa văduvă Tot cu gândul la bairam
Şi să mai mâncăm o ciorbă Şi ca prin minune-apare
Sau un borş cu măduvă. Şmil, nedumerit la geam.
Ţuici şi ficăţei de raţă - Ce baţi mă? Ce baţi în uşă?
Sau sardele cu ridichi, Eşti nebun sau imbecil?
Vin Bordeaux şi miel la tavă Parca-i fi la tat-tu-acasă…
Antricot de la rinichi ! - Eu sânt, Iancu, dragă Smil !
- Viu ! Mersi ! Trăiască-ţi neamul - Ei şi ce-i dacă eşti Iancu?
Cu mătuşi şi cu nepoţi! - Vai de mine? Ai uitat
- O să-mi facă chiar plăcere ! Că m-ai invitat la masă
Vino dragă, dacă poţi ! Şi să viu neapărat?
Sâmbătă, la ora două - Eu te-am invitat? Pe tine?
Iancu, ca un pui de lele Ce eşti chior, lovit de glonţ?
Îmbrăcat în haină nouă Ce, la mine e cantină
Intră în strada Turturele. Pentru orice holodronţ?

18
ION PRIBEAGUL

- N-ai spus tu, să viu la masă? Si ţi-am spus s-audă toţi :


Sâmbătă? Îmi pare rău! “Vino să mănânci la mine
Că m-aştepţi la tine-acasă “Dacă poţi!”
Şi sunt musafirul tău? Ei, parcă poţi?
- Dragă, eu ţiu minte bine

Garda împăratului
Partea întâia Partea doua

În palatul Diademe
Cu trei steme de granit, Strălucesc pe sub portaluri,
Neclintit stã împăratul, Iar prostimea se strecoară
Şi cu ochiu-i neclintit, Prin cerdacuri, valuri-valuri.
Taie-n douã depărtarea Toţi beau vin, căci împăratul,
Şi pustiul de oţel. A scăpat de-o boalã grea.
Lângă el, împărăteasa, Trâmbiţaşii cântã-n prispe,
Veşmântată-n foi de laur, Şi se-ntinde hora-n grabã,
Şi un paj cu straie albe, Când, deodată, împăratul
Cu ochi mari şi pãr de aur, Ia o cupă şi întreabă:
Blând privesc, tăcuţi, la el. - Cine-i răsplătit cu aur,
Sprijinindu-şi dreapta-n sceptru, Si bea vin din cupa mea?
Şi cu ghioaga-n mâna stângã, Şi atunci garda credincioasă,
Şi-aminteşte cã duşmanul, Doi străjeri, feciori de sclave,
Cearcă ţara sã-i înfrângă, Şase lăncieri cu scuturi,
Şi îi sapã împărăţia, Opt arcaşi cu latiglave,
Moştenită din bătrâni. Zece ieniceri scutelnici,
Şi, cum sta privind întinsul Trei gonaci şi-un vistavoi,
Plin de flori şi de rubine, Au răspuns deodată: - Noi!!
Vede garda lângă dânsul, Partea treia
Şi măreţ întreabă: - Cine
O sã-mi apere hotarul Jale mare
De ghiauri şi de păgâni? E la Curte şi furtună.
Şi-atunci garda credincioasă, Plânge Doamna împărăteasă
Doi străjeri, feciori de sclave, Şi curtenii toţi se-adună,
Şase lăncieri cu scuturi, Când, deodată, împăratul,
Opt arcaşi cu latiglave, Intră-n sală tremurând,
Zece ieniceri scutelnici, Şi întreabă plin de ură,
Trei gonaci şi-un vistavoi, Că se-ncinge toată casa!
Au răspuns deodată: - Noi!! - Care câine a fost azi noapte,

19
ION PRIBEAGUL

În alcov la împărăteasă? Şase lăncieri cu scuturi,


Cine e? Să-l trag în ţeapă! Opt arcaşi cu latiglave,
Haideţi, spuneţi mai curând! Zece ieniceri scutelnici,
Şi-atunci garda credincioasă, Trei gonaci şi-un vistavoi,
Doi străjeri, feciori de sclave, Au răspuns deodată: - Noi!!

Nici acum nu ştiu misterul!


Privea pe Ben Iehuda-ntr-o vitrină Cu cîte-un mic desen, s-o înteleg…
Şi eu eram c’un pas în urma ei… Mi-a desenat cuţit, farfurioară
Avea un trup superb, de Messalină Şi cum m-ardeau privirile-i adînce,
Ş-un picioruş sculptat parcă de zei. Am înţeles, că dulcea mea comoară
Să-mi depărtez din gînd melancolia, Ar fi dorit să mergem să mănînce.
Setos de noutăţi ca orice om, În restaurant intrarăm şi îndată
Mi-am scos, cu politeţă, pălăria Un chelner ne-a servit, ca din senin,
Şi i-am şoptit surâzător: Salem! Un forspaiz, o friptură şi-o salată
M-a măsurat din cap pînă-n picioare Şi am ciocnit şi un pahar de vin.
C’o nonşalanţă ce mă-ncătuşa Mînca cu mlădieri de porumbiţă
Şi parcă a zîmbit sau mi se pare Cu dinţişori de-un alb mărgăritar,
Că mi-a şoptit candid: Bevakasa! A mai cerut ficat şi o costiţă,
Cum flerul niciodată nu mă-nşală Ş-am mai ciocnit cu ea înc’un pahar!
Ştiam precis că o să-mi cadă în laţ, Apoi a început să deseneze
Şi am plecat cu ea la’nvălmăşeală, O tobă, saxofon şi-un clarinet
Ca Julieta şi Romeo, braţ la braţ. Ş-am înţeles că vrea să se distreze
Simţind că din priviri am înţeles-o, Şi am intrat cu ea la cabaret.
Şi fericit de-această aventură Program, femei, orchestră mexicană,
Ne-am aşezat la masă-ntr-un Espresso Parfum de mosc, velour şi ametist
Eu, o cafea şi ea, o prăjitură. Şi drăgălaşa mea, pe nume Brană,
La tot ce-i îndrugam:-Mamzel,duduie! Mi-a acordat o porţie de twist.
C’o frază mai de ici, mai de colo, După aceea, foarte’nfierbîntată
Guriţa-i dulce nu ştia să spuie De dans, de coca-cola şi cafea,
Decît o vorbuliţă, una: Lo! Iubita mea cuminte ş’adorată,
Şi cum sălta din umeri, ştrengăreşte Mi-a desenat frumos, o canapea.
Şi îmi zîmbea, pe loc m-am lămurit: De-atunci îmi chinui mintea să-mi
Ea nu ştia o boabă româneşte, pleznească
Eu nu ştiam nici un cuvînt ivrit. Şi nu pot dezlega acest mister:
Pe masă, şerveţele-mpăturite De unde a putut ea să ghicească
Şi ea, ca eu să nu stau ca un bleg Că sînt de meserie tapiţer?
Îşi însoţea cuvintele rostite

20
ION PRIBEAGUL

Cu banii mei ?
De la domnul Katz bancherul Floi îi numără şi rece
Cerşetorul Moise Floi A întrebat ca un milog:
Căpăta – ca o ofrandă - Totdeauna mi-a dat zece
Zece lire în orice joi. De ce astăzi cinci mă rog?
Cum intră numai pe uşe - Pentru că-şi mărită fata,
Casieru-în mod intim Domnul Katz cu socoteală,
Îi da zece lire în mînă A dat ordin să reducem
Şi-i spunea discret: poftim! Orice fel de cheltuială.
Da-ntr-o joi, venind la bancă - Îşi mărită fata?
Casierul supărat Domnul verse-şi haru-asupra ei!
Nu i-a spus nimic şi-n grabă Înţeleg să şi-o mărite
Numai cinci lire i-a dat. Dar de ce cu banii mei?

Mare păcat …
De la Adjud, o văduvioară, Fir-ar al naibei el să fie!
Frumoasă, şi pe nume Henţa, Iar Luna-n mantă de paradă
Să plece trebuia’ntr-o seară, Şi plină de indiferenţă,
Înspre Focşani, cu diligenţa. Ş-ascunse-n nori ca să nu vadă
Şi s-a-ntâmplat ca-n seara-aceia, Ce se-ntâmplă-n diligenţă…
Că n-au plecat nici marchidani, Ajunsă-a doua zi în cetate,
Nici boccegii, ci doar femeia S-a dus la târg cu trebuinţă,
Cu diligenţa spre Focşani. Şi după ce-şi luă de toate,
Porniră căişorii-n goană, Avu mustrări de conştiinţă…
Vreo zece poştii, după ceas, Nici nu mai vru să-şi amintească
Şi tocma’n valea lui Sondroană, De faptu’n taina nopţii strâns,
Făcură’n silă, un popas. Şi-apoi, ca să se pocăiască,
- ‘Mânem aici, Bade Avrame? S-a dus la Rabin şi s-a plâns:
Întreabă Henţa cu sfială – Păcătuit-am greu, Prea Sfinte,
- Aici – răspunse vizitiul - Fiindu-mi frică de strigoi,
Că-s caii rupţi de oboseală. Eu, tânără şi fără minte,
Însă, să nu ai nici o teamă, Şi el, simpatic şi vioi…
Din noapte vin miresme dulci, - Mare păcat! – a spus Rabinul -
Ce te-nvelesc ca o năframă, Cu Dumnezeu să te împaci,
Că poţi, în tihnă, să te culci. Voi implora tot Sanhedrinul,
Ea n-ar fi vrut, dar de departe Voi da ofrandă la săraci,
Ţâşneau văpăi şi reverie, Din tfilimi ţi-oi citi misterul,
Şi vizitiul zdravăn foarte, Ce iartă oamenii’ntre ei,

21
ION PRIBEAGUL

Şi, ca să se-ndure Cerul, Şi-i zice plin de duioşie:


Vei da şi cinci sute de lei! - Eu ţi-am pretins să dai 500,
- Primesc! – răspunse ea cu sete. Şi văd că tu ai dat 1000!
Si cu emoţii neştiute, - Ti-am dat o mie, Rabi! Lasă…
Oiţa păcătoasă de-te Că nu-i nici o greşeală. Stiu!
Două bancnote a 500. Dar, vezi că…eu mă-ntorc acasă
Se uită rabinul la sumă, Tot cu acelaşi vizitiu!

Să mă-nsor? Să nu mă-nsor ?
Moşke Fafer, cam în vârstă Vrea să se mărite, numai
Şi c’o faimă oarecare, Pentru a-mi moşteni averea?
Nici bigot, nici apicoirăş, - De socoţi că gându’-acesta
Ş-a pus gând să se însoare. Viaţa-îţi va turbura –
Şi fiind om cu angarale, Zise prea-înţeleptul Sloimke –
Nici puţine şi nici multe, Atunci, nu te însura !
S-a gândit c-ar fi cu cale - Da, dar nici un trai de pustnic-
Şi c’un Rav să se consulte. Zice Moske – nu-i kidai,
Şi s-a dus la rabi Sloimke, Nimeni nu-ţi dă bună ziua,
Tadicul din Sărărie, Nimeni nu-ţi prepară un ceai.
Venerat de toţi evreii Eşti bolnav şi n-ai un doctor,
Din întreaga Românie. Până vine, poţi să mori…
- Rabi dragă, viu la tine - Ai dreptate! – aprobă rabi -
Ca la un învăţător, Atunci, musai să te-nsori!
Ca să-mi spui, la vârsta asta - Da, dar dacă femeiuşca -
Mai se cade să mă-nsor? Mult mai tânără ca mine –
Mi-am găsit o văduvioară, Are-un văr cu care nu ştiu
Seină-Beilă, care-ar vrea, Nici când pleacă, nici când vine.
De aceea, spune-mi, rabi, - Fiule, - a spus rabinul -
Pot să mă însor cu ea? Neştiind ce să mai creadă –
Rabinu’-a deschis o carte Nu poţi da o condamnare
Ş-a citit plini de fiori: Până nu ai o dovadă!
“Dacă Cel Inalt ţi-arată Dacă presupui de-acuma
Drumul presărat cu flori, C’o să-ţi facă viaţa grea,
Trebuie să-i faci pe voie, Calea cea mai bună este
Fiindcă-n Thora-i toată seva Ca să nu te-nsori cu ea!
Şi să te uneşti cu Seina, - Ti-e uşor matale, rabi,
Cum făcu Adam şi Eva.” Fiindcă nu ştii ce văpaie
- Mulţumesc, dar spune-mi, rabi, Te cuprinde când eşti singur
Ce mă fac dacă muierea Cu pereţii din odaie,

22
ION PRIBEAGUL

Când visezi femei şi chefuri, - Dacă vrei să ai scăpare


Iar în faptul dimineţii Si în mine te încrezi,
Te trezeşti vorbind cu perna, Cât mai grabnic – zice rabi –
Că te râd pân’şi pereţii… Trebuie să te botezi !
- Bine, ca să-nvingi pustiul, - Eu, să mă botez, reb Soimke
Care sufletu-ţi doboară, Nici nu pot să cred, prea sfinte,
Dacă nu ai altă breiră, Că din gura dumitale
Atunci du-te şi te-nsoară! Ies asemenea cuvinte!
- Da, dar vezi c’aici e buba: - Da! Botează-te, chiar mâine,
Nu pot vrerea să-mi împac, Si cum scrie-n Pericopă,
Să mă-nsor? Poate mă-nşeală… Nu-mi vei cere mie sfaturi,
Să rămân din nou burlac? Ci ai să te duci la popă.
Va putea ea să mă-mbie? În acest fel, dragă Moşke,
Voi avea eu vr’un succes? Devenind creştin fidel,
Din dilema asta, rabi, Ai să mă scuteşti pe mine
Spune-mi, dragă, cum să ies? Ş-ai să-l plictiseşti pe el!

Efect neaşteptat
Sami Katschke cu Lefteros Nu numai la restaurant,
În voiaj s-au întâlnit. Peştele prăjit deţine
Şi în tren, din vorbă-n vorbă, Locul cel mai important.
S-au şi împrietenit. - Peşte? Asta-i culmea! Peşte?
Ca să le mai treacă vremea, Am umblat din ţară-n ţară
Şi-au spus snoave, şi-au spus glume. Şi-am văzut minuni, dar asta
Voiajoru-i totdeauna, O aud întâia oară!
Cel mai vesel om din lume. - Totuşi, m-am convins! De pildă
- Domnu’Samy, - a spus Lefteros - Să am gândul limpezit,
Noi, deşi lui Christ adepţi, În voiaj îmi iau provizii
Totuşi, v-admirăm poporul, Şi puţin peşte prăjit!
Că sunteţi oameni deştepţi! Nu c’aş fi un ipohondric,
Biblică să fie taina? Dar, pe cât îmi amintesc,
Că mă-ntreb adeseori: Când mănânc peşte, e sigur
Cum se face, că în multe Că-n afaceri reuşesc!
Ne sunteţi superiori? Ca să-ţi dovedesc că nu mint,
- Dragul meu, - răspunse Samy - Şi să nu ai vreo surpriză,
Este un secret, fireşte! Vezi şi dumneata, cât peşte
Noi, să fim la minte ageri, Am cu mine în valiză.
Ne hrănim numai cu peşte! - Dacă e, cum zici matale,
În alimentarea noastră, C’are o astfel de tărie,

23
ION PRIBEAGUL

Fii amabil, domnu’Samy Şi-a plătit şi una’n plus,


Şi oferă-mi o felie! Nu ştiu cum, însă Lefteros
- Cu plăcere! Iţi dau şi două, A rămas pe gânduri dus.
Si de vrei, îţi dau şi trei, - Ia ascultă, domnu’Samy,
Dar, te fac atent, că una Iţi vorbesc prieteneşte:
Costă douăzeci de lei. Ce afacere făcut-am?
Las’ să coste, că şi face!- Dar, cât costă un kil de peşte?
Zise el, cu veselie – Mi-ai luat o sută-n grabă
Şi, cum am proces cu Iani, Pentru nişte felioare…
Taie-mi încă o felie! Ce? E peşte cu briliante?
Şi, în trenul care zboară, Are solzi, mărgăritare?
Şi mai stă, şi mai porneşte, - Ai văzut? – exclamă Samy
Samy povesteşte snoave, Eu ţi-o spun cu tot respectul,
Iar Lefteros, gustă peşte. C-a şi început să-şi facă
După ce-a mâncat vreo patru, Peştele prăjit, efectul!

Contract legal
Mergând cu-amicul Luki Şi-a cumpărat un căzănel pe loc
Către casă Cu crenvirşi calzi şi începu să vândă:
Să mai uităm de-al străzilor tumult, “Un franc bucata marfă de la foc!”
Mi-a amintit de-o chestie hazoasă La prânz
Pe care o ştie foarte de demult. Ca nişte stoluri de lăcuste
Avram şi Leibiş Ce poposesc pe drumul de smarald
Mistuiţi de focul Se-oprea potop de pietoni, să guste
De a cunoaşte lumea din poveşti De la Avram, c-un leu
Porniră ca să-şi caute norocul Un crenvirşi cald.
În marea metropolă: Bucureşti. Aşa că într-o vreme
Ajunşi în Capitală Foarte scurtă
Vântul toamnei Din ambulantul searbăd şi umil
I-a despărţit pe o margine de drum. Avram făcu parale, făcu burtă
Avram se pironi pe strada Doamnei Şi mai făcu cu Berta ş-un copil.
Iar Leib porni spre uliţa Parfum. Şi tot vânzându-şi
Văzând că înaltă-i Banca Blank Marfa lui vestită:
Şi mare “Un franc un crenvirşi bun ca un salam”
Cu turnuri şi frontoane stil francez Avram trăia o viaţă fericită
Avram îşi spuse mut de admirare: Întocmai ca în sânul lui Avram.
-De-aici încep şi eu să mă lansez! Pe câtă vreme bietul Leib
Şi repede Avram Ca dracu
Cu firea blândă Din zi în zi cădea mereu mai jos

24
ION PRIBEAGUL

Şi-n orişice negoţ intra săracul Că eşti aşa de supt şi slăbănog?


Afacerile îi ieşeau pe dos. Şi-i spune Leib:
Se apucase omu - Am fost hamal în piaţă
În disperare Maseur şi tal şi am muncit din greu
Şi-a fost actor, profesor de balet Dar n-am putut să-mi fac un rost în viaţă
Ceauş la Templu, agent de asigurare Şi viu la tine ca la Dumnezeu.
Altfel, trişer la cărţi agent secret. Tu eşti bogat
Dar în zadar Ai marfă în desagă
Îi fuse truda toată Şi ai şi clientelă cu temei
Că-l urmărea un ghinion infam Aşa c-am să te rog Avrame dragă
Şi cum mergea într-o zi-îl văzu deodată Să mă împrumuţi cu trei sute de lei.
Cu “dever”-ul de crenvirşi pe Avram. - Regret, dar n-am să pot
Avram Iubite Leibiş
Văzându-i faţa pământie Că am contract legal cu d-nul Blank:
L-a întrebat: - Ia spune-mi Leib, te rog: Eu nu-i dau voie lui să vânză crenvirşi,
Te-ai însurat? Ai stat în puşcărie? El nu-mi dă voie să împrumut un franc!

Testament
Stã sã moarã, bietul Lazăr, - Toanta aia? – sare soaţa -
Din moment în alt moment Nu admit şi nu dau voie,
Şi nevestei îi dictează, Partea asta de avere,
Punct cu punct, un testament: O prescriem pentru Zoie!
- Las lui Sandu, casa noastră… - Pentru ea! – suspină Lazăr -
Dar femeia îi replică: Cum zici tu, aşa să fie,
- Pentru ce tocmai lui Sandu? Însă, marfa din dughiană,
Casa i-o lăsăm lui Lică! O va moşteni Oişie !
- Bine! – zice muribundul - - Lui Oişie, marfa noastră?
Insă, ceasul şi-un inel, Asta nu admit deloc
Cel cu monogram cu aur, Decât el s-o irosească,
Îi las lui Aurel! Eu, mai bine, îi dau foc!
- Aurel? E prea obraznic, - Vechea noastră prăvălie…?
Plin de ifos şi ambţiii. Imposibil! Soaţa plînge –
Juvaerurile astea, Asta i-o lăsăm lui Victor,
Toate, le lăsăm lui Mitzy! Care mi-e nepot de sânge.
- Fie! – spune bietul Lazăr - Muribundul, scos din fire,
Dar covoarele şi banii Ţipă la nevastă: - Nu !
Le lăsăm, să aibe zestre, Vreau să ştiu, în casa asta,
Nepoţicăi noastre, Fanny! Cine moare: Eu sau tu??

25
ION PRIBEAGUL

Putea să fie să mai rău!

În Iaffo, printre străzile asfaltate, Sub cerul înstelat,


Într-un sicun luxos cum altu nu-i, Ce scaldă tot oraşul în safire,
Şedea de-aproape-un an şi jumătate, La Sloime vine Oişie, disperat,
Naftule Flom cu nevestica lui. Şi povesteşte:
El, voiajor la fabrica de aţă, - Vai, nenorocire !
Pleca la Sdom, la Tfat şi la Herzlia Aseară, pe la şapte, pe’nserat,
Iar Greta, nevestica lui frumoasă, Venind Naftule-acasă, cu şareta,
Stătea acasă, cu gospodăria. Găseşte pe nevastă-sa, pe Greta,
Avea un păr de aur, frunte’ naltă, Cu Avrămică Goldenspronţ, în pat
Doi ochi de-azur, albaştri şi adânci, Şi furios că scumpa lui soţie
Trupşorul de hortensie invoaltă Îi terfeleşte numele-n noroi,
Şi gura, dulce fragă, s-o mănânci. Fără să-şi deie seama ce-o să fie,
Deşi avea televizor pe masă, A tras cu revolveru-n amândoi.
Dar cum Naftule-al ei mereu lipsea, - Tu ce zici de această tragedie,
Frumoasa Greta, singură în casă, Care-a produs atâta tămbălău?
Se plictisea, grozav se plictisea. - Eu, ce să zic? Răspunse, grav Oişie,
0 vizitau arare nişte tineri. Eu zic: putea să fie şi mai rău!
Cu neamuri, verişoare şi cumetre, Pe Greta au dus-o la spital, degrabă,
Şi mai ales câte-odată, Vineri, Să-i scoată-un glonte’nfipt în sânul drept.
Se adunau la ea să joace pietre. Iar bietu’Avram e-n stare foarte gravă,
Dar lumea-i rea şi-i place să vorbească. C’o rană-n cap ş’o gaură în piept!
Şi astfel, după vechiul obicei, Stă Sloime’ rezemat, cu fruntea-n palmă,
Vecinii-au început să clevetească Absent la cele spuse şi molău.
Diverse născociri pe seama ei. Apoi a îngânat, cu vocea calmă:
Ba, c-au văzut-o noaptea la un bar - Ar fi putut să fie şi mai rău !
Dansând Sirtaki-n sunet de mandule - Eu nu-nţeleg deloc, cum se explică
C-un domn turist din Nis sau Zanzibar Cinismul tău? – a ripostat Oişie –
Care, desigur, nu era Naftule. Dacă l-a împuşcat pe Avrămică,
C-a fost în monokini la Eilat Cum ar putea ca şi mai rău să fie ?
În barcă c-un francez, să prindă peşte. - Putea! Precis–răspunse Sloime-n şoapte,
Dacă o fi sau nu adevărat, Cu vorbele-necate în suspine –
Chestiunea asta chiar nu ne priveşte. Dacă venea alaltăieri, la şapte,
Şi cum vă spun: Era mai rău, că mă-mpuşca pe mine !

26
ION PRIBEAGUL

Inocenţă personificată
În oraşul – nu importă I-a adus în dinţi toţi banii,
Dacă-n Haifa sau în Ciuc – C’a rămas Avram năuc.
Trebuia să se mărite, Fata, foarte fericită,
Fata lui Ifrim Bursuc. I-a spus: - Scumpul meu tătuc,
‘Naltă, nostimă, zglobie, N-aş vrea nici o supărare,
Ochi albaştri ş’un năsuc C-o-ntrebare, să-ţi produc:
Cam impertinent, şi toată Cum ai reuşit matale –
S-o mănînci ca p’un coltuc. Eu te ştiu sărac din fire –
Tatăl ei, sărac cu duhul, Chiar a doua zi de nuntă,
Caracter de cauciuc, Să-i dai zece mii de lire?
Cunoscînd bine proverbul - Păi să vezi, fetiţa tatei,
“Cum vin banii, - aşa se duc”. Cum sînt om cu socoteală,
I-a găsit un ginerică, Am făcut la uşa voastră,
Junele Avram Flaimuc, Din odaia nupţială,
Căruia i-a promis ca zestre, Zece găuri potrivite,
Lire, zece mii buluc. Ş-am chemat ca un oracol,
- Insă cu o condiţiune, Zece-amici dornici să vadă,
Ca să n-avem balamuc, Un asemenea spectacol.
Banii-a doua zi de nuntă, Fiecare dintre dînşii,
În persoană ţi-i aduc. Au plătit o mie vamă,
S-a făcut o nuntă mare, Să se uite înăuntru,
Cu şampanie şi frustuk, Tocmai ca la panoramă.
Şi pe miri i-a dus sub hipă, - Vai, cum te-ai pretat tăticu’
Rabi Meiri Goldensmuk. La asemenea desfrîuri?
Chiar a doua zi la zece, Dar de ce – adaugă fata –
Tata socru’, tăvăluc, N-ai făcut mai multe găuri ?

De ziua mea
Aş fi dorit iubiţi prieteni, De talentaţi actori ş-artiste,
De ziua mea – care a fost ieri – Cărora le-am scris cuplete, skeciuri
Să mi se împlinească una Şi roluri prime în reviste,
Din mult râvnitele plăceri. Am împărţit cu ei succese
Să fac o masă ca-n poveste, Şi flori, ş-aplauze, fericit,
Să vă invit pe toţi la mine Dar nimeni n-a trimis o floare
Dar n-am saloane atât de multe Şi nici o vampă n-a venit…
Şi scaune am prea puţine. Aveam şi-o dragă, o blondină,
Aveam în teatru o pleiadă În braţe c-un mănunchi de vise

27
ION PRIBEAGUL

Căreia i-am închinat poeme Cum am învins în luptă cruntă


Ce nici în vise n-au fost scrise, Cu mărăcinii şi scaieţii
Speram să vie să-i văd ochii Şi le-mpleteam cu haz şi patos
Şi obrăjorii puf de nea, Că se strâmbau de râs…pereţii.
Să-mi dăruiască înc-un zâmbet Deodată, fulger, mi-am dat seama
Din prag, dar n-a venit nici ea. Că dintre toţi ce i-am dorit
Speram să vie Budişteanu, De ziua mea să-mi spună o vorbă
Cu-a lui vioară fermecată De duh – Nici unul n-a venit.
Ca să-mi mai cânte o “ciocârlie” Şi m-am trezit ciocnind c-o sticlă
Cum mi-a cântat şi altă dată, Cu vin de la Ieruşalaim
Sau Angelica Moldovanu Urîndu-mi:- “să trăieşti Ionică”!
Să mă vrăjească cu “Bundiţa” Ad mea ve esrim! Lehaim!
Cu vocea-i de privighetoare Şi nu fii supărat că astăzi
Şi tot ansamblul “Mioriţa”. Nu ai cu cine să petreci
Guvernul n-a bătut medalii Că o să vie toţi la anul
Sau mărci poştale să-mi consacre, Când ai să împlineşti optzeci
Cu “Treanca fleanca mere acre”, Că mi-au lipsit atâţi prieteni
Şi nimenea din toată lumea De la al glume-n tămbălău
Nici din Paris sau Botoşani Vă spun stimate cititoare
Nu mi-au trimis o telegramă Parol, bemet că-mi pare rău.
Cu trei cuvinte “La mulţi ani”! Pe de altă parte, să mă credeţi
Şi nu ştiu cum târziu în noapte Declar cinstit că-mi pare bine
Cum stau cu gândul dus spre stele… Fiindcă saloane n-am prea multe
Şi-mi povesteam de unul singur, Şi lire-n pungă prea puţine.
Despre campaniile mele,

Mărturisiri reciproce
Ca un fulger trece trenul Celălalt, c-o frizură rară,
Cu viteza cunoscutã Că poţi firele să-i numeri,
Şi înghite kilometri, Şade ca o mogîldeaţă
Cîte zece pe minută Şi cu capu-ascuns de umeri.
Din Sătmar spre Valea Cernei, Şade adunat întrînsul
Drumu-i presărat cu flori Ghemuit şi meditează
Şi-n vagon-bar stau de vorbă Şi cu-atenţie ascultă
Doi simpatici călători. Cum roşcatul perorează:
Unul are părul roşu, - Singurul Stefan Cel Mare
Nu-i prea înalt nici mărunţel, A înţeles mirajul slovei
După vorbă se cunoaşte Şi a învins trufia turcă
Că-i din neamul Israel. Pe cîmpiile Moldovei.

28
ION PRIBEAGUL

Şi de n-ar fi fost unirea De-un profan, sau Peregrino,


Să ne înfrăţim cu toţii, Şi psaltirea tipărită
Cine ştie dacă ş-astăzi De Serban Cantacuzino
Nu domneau fanarioţii. Ştiu ce-au spus evangheliştii
- Bravo domnule! Marcu, Luca, Ion, Matei,
Îmi place Însă vreau să-ţi spun o taină
Că vorbeşti c-o artă rară! Poate nu crezi?
Precum văd, istoria ţărei Sînt ovrei !
O cunoşti pe dinafară! - Fiindc-ai fost atît de sincer -
- Asta nu-i nimic ! - Adaugă Spune celalt afectat –
Roşcovanul elocvent – Un secret şi eu ţi-oi spune…
Ştiu ce-a scris Banul Neculce, - Ce secret?
Ştiu şi Noul Testament. - Sînt cocoşat !
Ştiu Cazania găsită
Amintiri …
Nu s-au mai văzut aproape - Draga mea, Ionel m-adoră,
De vreo cincisprezece ani Mă desmiardă ca pe-un miel
De pe cînd umblau la şcoală, Şi în ce priveşte amorul,
Ambele la Botoşani. Nu pot să mă plîng de el !
Anii trec pe nesimţite Mă sărută cu pasiune
Şi trec şi visele şi ele Şi să nu spun mai departe,
Şi s-au întîlnit pe stradă Dar îşi face datoria
Amîndouă tinerele. După cum scrie la carte.
- Nici nu ştii ce bine-mi pare Dar tu, scumpa mea Ortansa,
Scumpo, că ne-am revăzut Ce te-ai măritat devreme,
Să ne povestim crîmpeie Cum te-mpaci cu-al tău în visul
Ş-amintiri despre trecut. Îndrăgirilor supreme ?
Au vorbit de film, de beatles, - Drept vorbind – a spus Ortansa -
De artiştii consacraţi, N-am ce spune despre mine :
Despre modă, despre blănuri, Nu o duc rău cu iubirea,
Şi apoi despre bărbaţi. Însă n-o duc nici prea bine.
- I-a să-mi spui, iubită Cleo Şi Vasile-al meu e tandru
Insă cu sinceritate, Însă are-o apatie
Cum petreceţi, tu cu soţul Parcă e şi parcă nu e
Clipele de voluptate? Cum ar trebui să fie.
- Spune-mi-o cu de-amănuntul Dar cum nu-s din mămăligă
Pentru că, prin jocul firei Ca să rabd şi nopţi şi zile,
Ştim deja ce înseamnă aia Eu m-am dus la doctor Staicu
Care-i baza omenirii. Şi mi-a dat nişte pastile.

29
ION PRIBEAGUL

Îi pun una în mîncare A smuls toată îmbrăcămintea,


Fără nici o emoţiune, Ce să-ţi spun, m-a făcut praf,
Şi de-atuncea merge treaba Nudă, ca pe Sofia Loren
Admirabil, o minune ! De la cinematograf.
Da-într-o zi, cînd stam la masă Mă strîngea la piept cu sete
Nu ştiu cum, dar lui Vasile De credeam că-mi sparge coasta
Ca să-i stimulez dorinţa Şi mă îmbrăţisa năprasnic…
I-am pus două-trei pastile. - Ei, şi ce vezi rău într-asta?
A mîncat şi deodată - Nu e rău! Din contră! Îmi place!
Fără urmă de ruşine, A răspuns Ortans senină,
A sărit în sus sălbatic Însă noi, funcţionarii,
Şi s-a năpustit spre mine. Luăm masa la cantină!

Examen de acar
Sala de mişcare-i plină Ş-un marfar?
Că nici n-ai loc să te mişti, Ce faci, fără-a-ţi pierde firea.
Revizori de la uzină, Să zădărniceşti ciocnirea?
Şefi de tren şi maşinişti - Apăi, domnule inspector,
Şi mecanici şi fochişti Dacă acul se smuceşte
Şi casieri vreo duzină Şi m-anunţă că soseşte,
În comisie-i un inspector Săr ca un turbat peronul,
Ş-un înalt funcţionar Ce mai vorbă, tura-vura,
Ş-alte grade ceferiste, Fac semnal cu fanionul
Din Sătmar, din Curtbunar, Şi mecanicu-l zăreşte
Ce-au venit ca să asiste Şi, deodată, brusc, opreşte
La examenul de-acar. Garnitura.
Domnu’ Sef, cu voie bună, - Pîn-aici e foarte bine ! -
Trece, sobru, la tribună, Zice şefu, monoton –
Apoi, pînă să înceapă, Însă, ce te faci, Marine,
Bea dintr-un pahar cu apă. Că se-ntîmplă un ghinion,
Mai tuşeşte Şi în timp ce trenul vine,
Şi degrabă Ca un fulger pe coline,
Pe Marin Păun l-întreabă N-ai la tine fanion?
Părinteşte: - Domn’ inspector, bune toate,
- Ia să-mi spui ce faci, Marine, Dar aiasta nu se poate!
Cînd la halta din Sabar, Fără fanion ,apoi,
Pe aceiaşi linie vine, Sînt ca mortu-n păpuşoi.
Pufăind grozav pe sine, Păi, mai stau eu la canton,
Şi expresul Dacă nu am fanion?

30
ION PRIBEAGUL

Pentru asta iau simbrie? Unul e Marin Păun.


…Mama ei de meserie! - Măi, tu nu-nţelegi ce-ţi zic,
- Măi Marine, unde eşti, N-ai nici clopot, n-ai nimic,
Nu mai ai timp să gîndeşti Nici chibrit, nici lumînare,
Ce unelte să-ţi ajute, Nici ziare,
Că vin două trenuri, iute, Nici gazolniţă cu foc
Pe aceiaşi linie puse, Şi nici fluier n-ai deloc.
Dar în direcţii opuse. Ce te faci, ne spune nouă,
Vine-ncet marfarul, unul, Cu maşinile-amîndouă?
Dar expresu-i ca nebunul, - Ce să fac, domnu’inspector?
Varsă foc şi fum, colaci, Mă reped, netam-nesam,
Tu atunci, Marin, ce faci? Fără nici un fel de vină,
- Iau gazolniţa, grăbit, Şi nevesti-i strig prin geam:
Ii dau foc cu un chibrit Fă, Gherghină!
Sau aprind c-o lumînare Dulce floare de sulfină,
Nişte paie, nişte ziare, Scoală fă, că-mi ies din fire,
Scot ţignalu’, fluier, sun, Ş-ai să vezi, fă, o ciocnire,
Trag de clopot, ca nebun. E-le-lei, cum n-ai văzut
Fiinde’aicea, în cătun, De cînd mă-ta te-a făcut!

Când Clăruţa-i indispusă


Cînd – de la spitalul “Colţea” Nu se poate ca să nu iei
Cu tramvaiul de porneşti- Cîte-un pletzi cu piper
Maximul în cinci minute Şi-n această ambiantă –
Eşti la pompa din Dudeşti Cum au hotărît edilii –
Traversezi “Crucea de piatrã”, Stau cu anii, laolaltă
Care-i lîngã farmacie, Cam vreo sută de familii
Ceainăria Griin şi gata, Chelneri, boccegii, vădane,
Intri în hanul lui Oişie. Covrigari, văcsuitori,
Hanu-i plin cu case joase Foşti atleţi la circ, vandeuze,
Şi cu rufe pe uluci, - Ambulanţi şi cerşetori.
Care-n Cantemir începe Madam Braun cu panorama
Şi termină-n Campoduci. Ce se plimbă cu maimuţa
Dacă treci spre fundătură, Şi mai stă şi Sami Pişke
Trebuie neapărat, Cu nevastă-sa, Claruta.
Ca să guşti la “Madam Betty” Sami-i gospodar de treabă,
Knises cu ficat tocat. Nu-i samsar, nici peţitor.
Iar de-apuci spre Zanvi Bibke N-are nici o meserie
Pe la “Porţile de fier” Dar o duce binişor.

31
ION PRIBEAGUL

Cu Claruta-o duce bine – Scumpa lui Claruta-ntreabă:


Bine, însă, nu prea-prea – - Ei, şi spune-mi, unde-ai fost?
Dintr-o singură pricină: - Unde vrei să fiu? - exclamă
Cînd vrea Sami, nu vrea ea! Sami Pişke şugubăţ–
Chestia asta se întîmplă Cînd să ies din han, m-opreşte
Şi în clasa mai sus-pusă, Aia blondă: Liza Băţ!
El să vrea şi ea să nu vrea M-a poftit la ea în casă,
Pe motiv că-i indispusă… Mi-a vorbit de soţu-i Smil,
Dar Claruta, înţeleaptă, Că-i incult, ş-acum cu stămburi
I-a spus: - ce să mai discut? E la bîlciul din Mizil.
Du-te-n centru şi găseşte-ţi Dicutînd apoi de criză,
Vreo iubită din trecut… M-a tratat c-o cafeluţă.
Ba, main vort, că nu mă supăr A pus ivărul la uşe
Şi petrece cît îţi place Şi a fost foarte drăguţă.
Cu oricine, numai, dragă, - Nu te superi, dragă Sami,
Să mă laşi pe mine-n pace! Fiindc-ai petrecut cu ea –
Bietul Sami, cum să scape A-ntrebat Claruta dulce –
De încurcătura asta? Spune-mi drept, i-ai dat ceva?
A făcut tot ce-i posibil, - Sigur că i-am dat! Stii bine
Să nu-şi supere nevasta. Că-s galant, ca de-obicei!
A lipsit vreo patru ore - Si cam cît? – Nimica toată!
Şi apoi bine dispus, Două piese de cinci lei!
A venit frumos acasă, - Dar-ar dracii-n ea de hoanţă! -
Ca un mieluşel supus. A ţipat Claruta-n van –
După ce-au vorbit de fleacuri, Dar cînd Smil mă vizitează
Care nu au nici un rost, Parcă eu îi iau vreaun ban?

Tatăl şi fii săi iubiţi


De mult – aşa spun unii doctori – Ci numai moarte aparentă.
Pe lume nu era ivită, Că, dacă pulsul nu mai bate,
O boală, care se numeşte,. E doar căzut în inerţie
“Letargica Encefalită”. Şi s-ar putea – în cazuri rare –
Şi oamenii mureau cu zile, Ca mortul, dup-o zi să-nvie!”
Lăsaţi în plata Domnului. Şi s-a-ntîmplat ca într-o seară,
Că nu se inventase încă, Cînd nimeni nici nu s-a gîndit,
Un leac la boala somnului. Ca Pincu Rozenthal să moară
Tîrziu de tot, au dat savanţii, Fără vreo pricină subit.
O explicaţie excelentă: Durerea ce-a cuprins oraşul,
“C-această stare nu-i mortală, Pe foarte mulţi – a îndoliat,

32
ION PRIBEAGUL

Că domnu’ Pincu, bogătaşul, Eu cred că-i foarte potrivit,


Era iubit şi respectat Că n-o să-i fie, nici mai rece,
Şi-n ziua-doua, trişti, feciorii, Şi nici mai cald, dac-a murit.
Chiar lîngă mort se consultară, - Ce tot atîta vorbărie! -
În ce fel să se desfăşoare, A spus al treilea – şi basta!
Ceremonia funerară. Avem o Societate Sacră,
Întîiul fiu a zis: - Cum tata, Care-i creată pentru asta!
E cunoscut, şi om cu stare, De n-o să ne convină preţul,
Cortegiul trebuie să fie, Pe care l-a statornicit,
Cu fast şi gardă de onoare. Prin lege este obligată,
Coroane, coruri şi cocarde, Ca să-l îngroape gratuit!
Aşa cum rangul lui o cere, Ş-atunci, parc-a venit din ceruri,
Şi pentru-averea ce ne lasă, Miracolul neaşteptat,
De ce să n-aibe o plăcere? Că “mortul” cu encefalita,
Al doilea zise: - Eu sînt contra! Din somnu-i, brusc, s-a deşteptat.
Tăticu’a fost un om stimat, S-au speriat toti trei feciorii,
Dar nu-i plăcea să ştie lumea, Dar mortul, astfel le vorbi:
Cîtă avere-a adunat. - De ce să vă certaţi întruna,
De ce să ne afişăm cu muzici, Pentru nimic, iubiţi copii?
Cordoane, steaguri şi paftale, Averea mea, e toată-a voastră,
E-o cheltuială inutilă, Nu iau cu mine, nici un fir,
Şi costă-o groază de parale. Şi ca să nu vă coste-un piastru,
Un dric modest, de mîna doua, …Mă duc pe jos la cimitir.

Mici confidenţe…
Dizengoffu’-i plin de farmec, Iar cealaltă, brună, are
Trotuarele sînt pline. Un surîs ispititor.
Flori, bijuterii, mătăsuri - Pari cam indispusă, Lola,
Se răsfaţă în vitrine. Si sub ochi ai pronunţate
Baruri, consumaţii, chelneri Două cearcăne închise…
Şi clienţi pretenţioşi, - Nu se poate!
Şi la mese, cuconiţe, - Ba, se poate!
Zîmbete şi ochi frumoşi. Lola scoate oglinjoara
Lîngă masa noastră, plină Şi c-un aer mulţumit,
Cu Cointreau-uri şi cafele, Zice: - A! Nimic! Se-ntîmplă!
Stau de vorbă două doamne, Poate fiindcă n-am dormit!
Tinere şi frumuşele. Precum ştii, alaltăseară,
Una, platinată, şade Cînd plecam de la Elis,
Cu picior peste picior, Mă-ndreptam, încet spre casă,

33
ION PRIBEAGUL

Fără vreun program precis. Să veniţi poimîine, ziua.


Cînd să intru-n Ben Yehuda, - Nu-i nimica! Il aştept!
Din instinct am presimţit, - Înţelege, scol vecinii,
Că un domn străin se ţine Îmi faci casa de ruşine!
După mine-n pas grăbit. - Doamna mea, regret din suflet,
Cum mă ştii că sînt cuminte Faci cum crezi că e mai bine!
Şi persoană cu prestanţă, Îmi venea să ţip, să urlu.
L-am privit în treacăt, fără Pîn’la urmă, cum îţi spui,
Ca să-i dau vreo importanţă. Am văzut că e zadarnic
Dar, cînd am ajuns la uşă Şi nici o speranţă nu-i.
Ş-am deschis-o puţintel, Turburată, şi de teamă
Nici acuma nu-mi dau seama Să nu iasă vreun scandal,
Cum de a intrat şi el. Am călcat fără de voie
-Domnule! Ce-nseamnă asta? Pe contractul conjugal…
E un gest neruşinat. Nimeni nu-mi ştie amarul,
Te poftesc să ieşi afară Că-mi venea să mă omor,
Imediat! Cînd am trebuit, eu, Lola,
- Nici prin gînd nu-mi trece, doamnă, Să sting lampa-n dormitor…
Si ai să mă ierţi matale, Însă, ceea ce mă miră
Însă, am urgent nevoie Şi mă chinue mereu,
De bărbatul dumitale! E că n-a spus toată noaptea
- Nu-i aici, e dus la Viena Ce-a vrut de la soţul meu!
Si socot că e mai drept

Momente de groază
De multe ori, Cu geamuri şi perdele
Ca să mai schimb decorul, Colorate
Şi orizontul, Pe unde
Să-mi împrospătez, Niciodată n-am trecut.
Mă las În noaptea policromă
Robit Şi cernită
Să mă conducă dorul, Ce îmbracă în aur negru
Să uit, Strada sumbră,
Să mă îmbăt Îmi plimb alene huma obosită
Şi să visez. Şi simt că-s urmărit
Şi o pornesc La pas
Pe străzi întortocheate De-o umbră.
Cu case strîmbe şi pereţi Cum plopii dorm de-un veac
De lut Şi parcu-i veşted

34
ION PRIBEAGUL

Şi-n suflet Şi pentru asta


Simt credinţa cum se darîmă Vrea să mă omoare?
Mă trec fiori Şi iar mă întreb:
Din tălpi şi pînă-n creştet -Dar cine ar fi fantoma
Gîndind că n-am la mine Ce-o simt din clipă-n clipă
Nici o armă. Mai aproape?
Mereu mă întreb: Şi-n noaptea mai grozavă
- Ce-o fi avînd cu mine? Ca Sodoma,
De cînd mă ştiu M-opresc sfios
Eu n-am avut duşmani Ca-n preajma unei groape.
Bogat nu sînt, În faţa mea
N-am fabrici, E-un om cu înfăţisare
Nici uzine, De Crist,
Nici cheia de la casele Care mă întreabă
De bani. Pe îndelete:
În portvizit -Te rog să nu te superi
Am patruzeci de lire De întrebare
Un act de identitate, Pe care stradă…
O scrisoare, Sînt p-aicea…
Fotografia “Ei” ca amintire Fete?

Şmilică
Mimy, avea păr blond şi ochi ştrengari C-un norocos bilet de loterie,
Ş-avea guriţa roşie şi mică, Să nu scape prilejul fericit,
Şi o iubeau pe Mimy doi şcolari, O cere pe Mimy-n căsătorie.
Adică eu, ş-amicul meu Smilică. Şi îmbătat de formele-i virgine
Şi cînd, răpit de chipul ei frumos, Dansam cu ea, nevinovat, un twist,
Îi sărutam mînuţele feline, Şmilică se uita zîmbind la mine.
Sau cînd îi recitam un vers duios, Şi-au luat şi o maşină, o splendoare,
Smilică se uita zîmbind la mine. Cu cele mai moderne automate,
Şmilică, apucînd un drum mai bun, Ş-ades’mă invitau la o plimbare,
Bazar, mătăsuri, stofe şi umbrele, Ea la volan, şi eu cu el, în spate.
Iar eu rămas-am tot boem nebun, Cînd vîntul se juca în părul ei,
Îndrăgostit de Mimy şi de stele. De-i fîlfîiau şuviţele blondine,
Ş-adesea, cînd îi închinam discret, Şi-mi mîngîiau cu drag, obrajii mei
Un stih ţesut din lacrimi şi suspine Şmilică se uita zîmbind la mine.
Şi-împleteam iubirea-ntr-un sonet, Ca om de-afaceri mari şi cu bănet,
Şmilică se uita zîmbind la mine. În artă devenind cunoscător,
Dar într-o zi, Smilică-mbogăţit, Şi-a comandat la pictor un portret,

35
ION PRIBEAGUL

Pe care şi l-a pus în dormitor. M-au invitat la ei de Revelion,


Şi-i spuse: “Draga mea cu flori în plete Şi soarta ne-a fixat din nou alături
Cînd eu voi fi plecat în ţări străine Picioru-mi se-nfrăţise cu al ei,
Tu vei privi tabloul din perete, Încît simţeam că-mi curge foc prin vine,
Să vezi cum eu mă uit zîmbind la tine. Şi cum vorbeam de dragoste tustrei,
Cum n-aveam de ascuns nimic, nimic, Şmilică se uita zîmbind la mine.
Ce sufletul atîta vreme strîns-a, Şi-ntr-un amurg cu aur poleit,
Ţineam la el ca la un bun amic, Pe cînd Smilică-al ei, lipsea de-o lună,
Dar cred că mult mai mult, ţineam la dînsa. Mimy-n budoaru-i m-a primit,
Mergeam la Cazino de obicei, Convinsă de iubirea mea nebună.
La baruri cu orchestre argentine, Ş-acolo, într-un cadru parfumat,
Eu mă uitam zîmbind la gura ei, Mi-a dăruit comorile-i divine,
Şmilică se uita zîmbind la mine. Iar din tablou, deasupra atîrnat,
De-a pururi urmărit de ghinion, Şmilică se uita zîmbind la mine.
Un ghinion ce nu poţi să-l înlături,

O raritate de bărbat
Pe Dizengoff-ul plin de soare, Şi te îmbeţi cu şliboviţă,
Ca o pictură florentină, Sau cu Jamaica sau cu Rhum.
Un domn înalt şi cu monoclu, -Mă iartă – spune cerşetorul,
A coborît dintr-o maşină. De cînd mă ştiu n-am pus în gură
Cînd să cotească-n Ben Yehuda, Nici whisky, nici coniac, nici vermut
L-întîmpină un cerşetor, Şi nici vreo altă băutură.
Cu haine aproape-n zdrenţe, Atunci – adaugă bogătaşul –
Şoptind cu glas tînguitor: Poate ţi-ai aranjat un joc,
-Aibi “rahmanut, adoni” dragă Un pokeraş, un bridge sau pietre,
Dă-mi o “neduva”, cît vei vrea, Sau alte jocuri de noroc?
Şi pentru-această faptă bună, -Greşeşti! – răspunse zdrenţărosul,
N-am să te uit în viaţa mea! Da-n viaţă n-am jucat un pic,
Sînt om neputincios şi sufăr, Nici “chemin”, macca şi nici belotă,
Nevoile mă strîng de gît, Nici table, domino, nimic!
Şi numai Dumnezeu mă ştie, -Atunci, probabil, ai amantă,
Cît sînt de trist şi amărît. Si duci o trenă de holtei.
Se uită domnul, îl măsoară, Cerşeşti pe străzi o zi întreagă,
Şi spune bietului ovrei: Iar seara-i, duci toţi banii, ei?
-Ti-aş da vreo cinci sau zece lire, - Vai, ce idei vă trec prin minte,
Insă, mi-e teamă c-ai să-i bei! Nu sînt chiar înger, pe deplin,
Te bagi în Iaffo, în vreo bombă, Dar nu ştiu dacă, vreodată,
Sau alt local ce-ţi iese-n drum, Să mă fi dat la trup străin!

36
ION PRIBEAGUL

Femeile? Nişte capcane! Hai, urcă repede-n maşină,


Păpuşi vopsite, mai ales, Să te prezint soţiei mele.
Că n-au habar de sentimente, Să vadă şi să se convingă,
Şi te iubesc din interes! Că nu-i poveste, nici capriciu,
-Iubitule, - a spus nababul – În ce hal poate să ajungă,
Eşti un luceafăr între stele. Un om ce n-are nici un viciu!

Gabe se împotriveşte!
Nu ştiu dacă scrie-n Biblii, Este fără-asemănare!
Că Rabinii – chiar să vreie – Du-te, Sarah, cu nădejdea
Nu au voie să privească C-a ta rugă e-nţeleasă,
Prea de-aproape, o femeie, Şi să ştii că-n scurtă vreme,
Ritual să fie? Taină Şloime va veni acasă!
Pentru învăţaţi evrei? -Ce ţi-a spus Prea Inţeleptul?
Fiindcă nimeni nu explică A-ntrebat-o, Gabe, blînd –
Dacă-i mit sau obicei. -Ah, mi-a spus, răspunde Sarah,
D-aia, cînd un Ruf c-o doamnă, C-o să vie în curînd!
Stau schimbînd vorbiri deşarte, -Poate! Sînt minuni pe lume! –
Ea la el se uită, însă, Zise el, cu lenevie –
El se uită-n altă parte. Dac-a zis Prea Sfîntul, crede-l,
La vestitul Rabi Mandel Dar eu cred că n-o să vie!
Cunoscut în ţara toată Sarah a plecat cu gîndul
A venit să ceară sfatul, Şi cu sufletu-mpăcat,
O femeie-ndurerată. Şi-au trecut trei luni, dar Sloime
Gabe – care stă-n vestibul – Încă nu s-a-napoiat.
Secretarul lui intim, Tristă iar s-a dus la Rabin,
A deschis uşa, femeii Plînsu-abia şi-l reţinu,
Şi i-a spus frumos: - Poftim! Rabi iar i-a spus că “vine!”
-Rabi, ai milă de Sarah, Gabe iar i-a spus că “nu”!
Roagă-te lui Dumnezeu, S-a mai dus şi-a treia oară,
Ca să se întoarcă acasă Şi consultu-a fost penibil,
Şloime Blum, bărbatul meu. Rabi-a spus că Sloime vine,
Îl aştept cu masa pusă, Gabe-a spus că-i imposibil!
Că de trei luni şi mai bine, Şi atunci, sărmana Sarah,
Nici nu ştiu unde se află, Rabinul povesteşte,
Nici nu scrie, nici nu vine! Că la tot ce-i spune dînsul,
Rabi s-a uitat în carte, Gabe se împotriveşte.
Şi-a spus: - Dumnezeu e mare, -Cum de îndrăznit-ai, Gabe,
Iar puterea Lui divină Să-njoseşti cuvîntul meu?

37
ION PRIBEAGUL

Pentru-această faptă, nu ştii Nu te uiţi la faţa ei!


Că te bate Dumnezeu? De-ai vedea cît de urîtă-i,
- Stiu, Prea Sfinte, că mă bate, Şi de cîrnă şi boccie,
Pentru cele ce spusei! I-ai fi spus şi tu, ca mine,
Însă, tu te uiţi în carte, Că bărbat-su n-o să vie!

Noi primim martiri aicea!


Din străbuni, e o legendă De la Kiriat Shaul, mortul –
Tăinuită-n slova Thorei, Cum îi fuse scris în soartå –
Că oricare om se naşte A ajuns în cer, şi grabnic,
Cu-n stigmat: “Memento mori”. A bătut în rai, la poartă.
“Vei uimi tot globul, însă, Intendentul, mare preot,
Oricît mintea ţi-o vei stoarce, În hlamida de flanel,
Nu uita: din lut venit-ai, Care ţine totdeauna,
Şi în lut te vei întoarce!” Cheia raiului la el.
Fie că ai fost ministru Desluşind o mutră nouă,
Sau măturător, sau rege, A-ntrebat cu glas olimpic:
Îţi dau sufletu-n primire: -Cine bate ?
“Legea-i aspră, dar e lege!” -Eu sînt, Moişe !
Ai avut, trecînd prin viaţă, -Care Moişe ?
Şi dureri, şi sărbători. -Moişe Stimpik !
Ţi-ai îndeplinit menirea? -Si cam ce-ai făcut matale-
Gata! Trebuie să mori! Mie să mi-o spui deschis-
Şi s-a întîmplat ca Moişe, Ca să meriţi marea cinste,
Din Herzlia, din Mosav, De-a intra în paradis?
Din senin, aşa deodată, -Ziua Sîmbetei, părinte,
Să se-nbolnăvească grav. Am sfinţit-o ne-ncetat.
Medicii-n consult, decis-au, De Iom Kipur, toată ziua
După-aproape o săptămînă, Am postit şi m-am rugat!
Ca injecţia să se facă, N-am jucat nici cărţi, nici loto,
Nu în muschi, ci drept în vînă. Jur că nu m-am beţivit,
Să se-observe ca compresa, Şi nici la femei străine,
Cînd pe burtă o să-l frece, Niciodată n-am rîvnit.
Să nu fie nici prea caldă, Toată groisăr, toată viaţa
Să nu fie nici prea rece. Pe săraci i-am ajutat
După-atîtea sacrificii, Şi cu bani şi cu povaţă
Ş-oboseli fără sfîrşit, Şi am fost şi însurat…
Tot’ a fost zadarnic, fiindcă, -Insurat? – a spus prea sfîntul
Bietul Moişe, a murit.

38
ION PRIBEAGUL

Fiule nefericit ! Si-ncă cum? De două ori !


Poţi intra în rai, sărmane, -Două ori? Răcneşte sfîntul –
Că destul ai suferit ! Ieşi afară! Poţi să pleci!
Moişe, să-l înduioşeze, Eu primesc martiri aicea,
A mai spus plin de fiori: Însă nu primesc zevzeci!
-Insurat, Adoiny Meleh

Dărnicia lui Avram


Prin văzduhul de aramă Dar aşa, o să-şi primească
Din al cerului făgaş, Fiecare partea lui.
Ziua zvîrle o năframă Goldenspronţ s-a uitat la dînsul
De argint, peste oraş. Şi nici nu-i venea să crează,
Cum şedea Avram pe gînduri Apoi a răspuns flegmatic:
Şi cu mintea, dusă glonţ, -Bine, scriu şi tu dictează!
A intrat pe uşă, vesel, -Casa mea, cea mai frumoasă,
Avocatul Goldenspronţ. De pe Rehov Iosefthal,
-Nici nu ştii ce bine-mi pare Eu o las comunităţii
C-ai venit ca să mă vezi – Ca să facă un spital.
Zice Avram, cu turburare – Casa cealaltă, din Acco,
Şezi! Cu grădină şi teren,
Te-am rugat să vii la mine, Eu o las Liskat Avodei
Că eşti om inteligent, S-o transforme în “Malben”.
Fiindcă vreau să las, în fine, Cea din Ramat Gan, şi asta
Tot ce am, prin testament. De la Kiriat Motkin…
-Bine, îţi fac, dar tu eşti tînăr, -Dragă Avrame, nu te superi
Nici măcar bolnav nu eşti, Dacă te-ntrerup puţin?
Ce rost are, la mateiva Vreau să-ţi spun ca între prieteni,
De pe-acum să te gîndeşti? Contraziceri nu încap,
-Dragă, omul cît trăieşte, Mie spune-mi numai dacă
Totdeauna-i imprudent, Mai eşti sănătos la cap?
Parcă ştie ce-l aşteaptă -Ce tot case? Care case?
Din moment în alt moment? Eu te ştiu un om sărman.
D-aia m-am gîndit, cuminte, De unde ai tu case în Acco,
Ca tot omul grijuliu, Tel Aviv şi Ramat Gan?
Să mi-l fac mai înainte, -Nu e vorba aici de case –
Pînă nu e prea tîrziu. A răspuns Avram, modest,
Pentru ce să se mai certe Totul ce contează-i gestul,
Toţi ai mei, că sînt destui. Şi ce zici mata de gest?

39
ION PRIBEAGUL

Mintenaş!
Soarele aprins şi roşu Ştie carte, o grămadă,
S-a-mbrăcat într-o tartană Cum şi cîntece, buluc,
Şi-a încins c-un brîu de aur Şi-a învăţat pe dinafară
Toată zarea ardeleană. Trei balade de Coşbuc.
Din grădini uitate, pomii Cum treceau de dimineaţă
Îşi resfrîng noian de ramuri Pe cărarea din prisacă,
Peste case mici şi albe Lîngă-o palmă de verdeaţă
Cu ghivece pe la geamuri. Au văzut păscînd o vacă.
Pe întinsele ogoare -Ia să-mi spui, tătucă dragă –
Trece-alene un păstor Zice Vlad, mirărei prada –
Cu o turmă de mioare Ce dihanie e asta,
Şi-un dulău în urma lor. Cu picere şi cu coadă?
Şi-a purces Tîţoc Mînjoală - Apăi, nu te uiţi, odraslă,
Cu Vlăduţ, în spre oraş Că-i o vacă a nu ştiu cui?
Să-şi mai ieie cîte-o ţoală Şi să-ţi intre în cap că vaca
Pentru iarnă, mintenaş. Este soaţa boului !
Cam slăbuţ e băieţaşul, - Cum, şi boii se însoară?
Dar voinic şi trăncălău A întrebat Vlad trufaş –
Şi dintre copii nu-i altul Şi-a răspuns Tîţoc Mînjoală:
Mai mintos în Besfalău. -Numai boii, mintenaş!

Insulte grave
Moişe a venit acasă, Pe nevasta-n judecată.
Într-o dispoziţie ardentă, S-a mutat în altă parte,
Ş-a găsit pe Blima, într-o Şi cu sentimente brave,
Situaţie indecentă. A cerut urgent divorţul
Goală toată şi frumoasă, Pe motiv: “Insulte grave”.
O ispită, - ma parolo! – Cazul a produs rumoare,
Asta n-ar fi fost nimica, Mai ales printre limbuţi,
Dar era şi Smil acolo! Fiindcă Moişe şi cu Blima
Ce a fost, nu ne priveşte. Erau foarte cunoscuţi.
Nici nu ştim a cui e vina, A stîrnit şi controverse
Şi întocmai ca la teatru, Şi atîta interes,
O să coborîm cortina. C-a venit toată Beer Seva
E destul numai să spunem, Să asiste la proces.
Cum că Moişe, de astă-dată, Sala de şedinţe-i plină
Dovedind că-i ferm, a dat-o De bărbaţi şi de femei,

40
ION PRIBEAGUL

Mulţi de-ai lui, colegi de breaslă Urla Moişe, disperat.


Şi prietene-ale ei. A sărit ca o năucă
După ce-a citit dosarul, Şi c-o voce bătăuşe
Judele a spus: - Ascultă, Mi-a spus: - “Boule! Cînd intri,
Între soţi, orice discuţii Pentru ce nu baţi la uşe?
Nu-i considerat insultă! Nu permit la mine-n casă,
Pentru alt motiv, probabil, O asemenea dojană,
Vrei divorţ imediat. Mai ales c-a fost de faţă,
- Da! Menţiu! Insultă gravă! Şi…pardon…terţa persoană!

Înţelepciune rabinică
În lăcaşurile sfinte, De Moab, de Sulamita,
Unde vin drept-credincioşi, De Canon, de anatemă,
Totdeauna e-o cutie, Au ajuns să comenteze
Moştenită din strămoşi. Cea mai importantă temă:
Ca o pildă, că în viaţă Cum să împartă ofranda
Nu uităm pe cei sărmani, De comun cu-înaltul Cler,
Ş-un îndemn, ca toţi să punem Ca să-mpace şi norodul
Trei sau patru gologani. Şi pe Dumnezeu din Cer.
Fie că e sinagogă, -Eu – a spus cu glas cucernic
Kirche sau Episcopie, Popa Stancu din Ghergani –
La o slujbă religioasă, Mai întîi, răstorn pe masă
Sau botez sau cununie, Cea grămadă cu cei bani.
Unde oficiază-un rabin, Şi cu ochii-închişi spre Ceruri,
Sau un pastor sau Vlădică, Adevărul grăiesc vouă:
Din ofrande se adună, Îmi fac cruce şi cu dreapta
Cîte-o sumă frumuşică. O despart direct în două!
Într-o zi, din întîmplare, Jumătatea, cea din stînga,
La o masă – nu de mult – Dăruiesc lui Dumnezeu
Trei evlavioase feţe, Iar cea dreaptă, ca să aibe
Fiecare-a altui cult: Şi norodul, o iau eu !
Unul popă, altul pastor, -Dar cum o să ştie Domnul
Celalt rabin la evrei, Fie-n veci slăvit, Amin !
Discutau cu vehemenţă, Dacă nu-i mai mult în dreapta,
Şi cu-aprindere, toţi trei. Şi în stînga mai putin ?
După ce-au vorbit de-anume -O să ştie! – spuse popa
Triburi din străvechiul neam, Cu un aer majestuos –
De profeţi, Isus şi Moişe, Fiindcă Domnul nu se-ncrede,
De Iosif, de Abraham, Într-un preot mincinos !

41
ION PRIBEAGUL

- Eu am alt sistem, mai sigur – Spre-înţeleptul Solomon


Spuse pastorul, agale – Mai repet, în gînd, din Psalmii
După ce îmi număr banii De înţelepciune pline,
Şi fac două părţi egale, Ca să nu supăr pe Domnul
‘Nalt spre Himmel “Pater Noster” Şi nici obştea, nici pe mine.
Către Iezus cel Divin Zvîrl, apoi, în sus ca jertfă,
Să nu fie-n nici o parte, Între lumi să fie pace,
Nici un gulden mai puţin. Toată suma :
- Dar, matale, domnul rabin, Să-şi ia Domnul
Spune, cum faci, dragul meu, Cît vrea El
Ca să-mpaci şi credincioşii Şi cît îi place !
Şi pe bunul Dumnezeu ? Tot ce cade jos, din Ceruri,
- Eu – răspunse Rabi Ioiliş Din a Lui filotimie,
Predicînd ca la amvon – Este semn c-aşa vrea Dînsul
Îmi îndrept, umil, simţirea Şi mi-o dăruieşte mie !

Nici lui Nuţă, nici lui Şmil


Doi tovarăşi de afaceri, -Rabi, ai acum prilejul
Nuţă Gross şi Smil Trombon, Să mă faci om fericit.
Speculînd diverse mărfuri Am găsit un stok de blănuri,
Cîştigară un milion. Astrahan cu perii deşi.
Deşi unul, faţă de-altul, Dacă-l iau, cîştig îndată
N-aveau nici o suspiciune, Două milioane keş.
Au depus la rabin banii, Merg acum să fac contractul,
Însă, cu o condiţiune : Să dau drumul la vagoane,
Rabinul să nu dea banii, Şi poimîine dimineaţa
Orice s-ar ivi pe piaţă, Îţi aduc trei milioane !
Decît doar atunci cînd fi-vor -Bine, dar avem o vorbă,
Amîndoi de faţă. Trias Kaf, cum legea cere !
Niciodată unui singur, -Stiu, dar dacă Nuţă-i lipsă,
Chiar dacă a fost la sil, Eu să pierd aşa avere?
Nici lui Smil cînd nu e Nuţă, -Rabi benemunăs, Zadik,
Nici lui Nuţă cînd nu-i Smil. Jur pe Thora strămoşească,
Şmil Trombon, însă-şi făcuse Crede-mă, dă-mi milionul,
Repede un plan hain: Şi Cel Sfînt să-ţi răsplătească!
Profitînd că Nuţă este Rabi,’nduio şat de lacrimi,
Dus cu treburi la Berlin, I-a dat banii toţi, iar Smil
Într-o zi, veni la rabin, A luat, iute, milionul
Foarte bine pregătit: Şi-a plecat în…Leopoldville

42
ION PRIBEAGUL

.
Nuţă, revenind în ţară, Doar lui Smil i-a dat milionul ?
Şi aflînd povestea, toată -Da! E foarte adevărat !
S-a înfuriat pe rabin -Dacă-ţi recunoşti greşeala,
Şi l-a dat în judecată. Cu ştiinta ta făcută,
-Este adevărat – întreabă Vei plăti suma totală
Judele cu glas umil – Lire un milion lui Nuţă.
C-ai promis să nu dai banii, -Nu plătesc nimica! – zice
Nici lui Nuţă, nici lui Smil ? Rabinul, cu mult temei –
-Este adevărat, că după Banii daţi lui Smil excrocul,
Inţelegerea avută, Erau bani din banii mei !
Am promis să nu dau banii, “Milionul lor” se află
Nici lui Smil şi nici lui Nuţă ! Incuiat pe-ntreaga viaţă,
-Dar e-adevărat că, totuşi, Şi nu-l dau decît atuncia
Cînd a fost Nuţă plecat, Cînd vor fi ambii de faţă !

Spun şi îngerii poveşti


Scrie-n Biblie – sau poate Sînt în ceruri, numai printr-o
Sînt legende de-ale noastre – Fericită întâmplare.
Că în cer trăiesc şi îngeri, Într-o zi, fiind în viteză
Prin tăriile albastre. Cu Soşana mea-n maşină
Îngeri cu aripi de purpur, Şi goneam de la Comarnic
Şi profilul diafan, Spre Sinaia-n Serpentină.
Cum sînt zugrăviţi de Rembrand, - Îngeraşule! – îmi dai voie –
De Van Gogh sau Tiţian. Mi-a spus ea cu glas perlat –
Îşi mai spun o anecdotă, Să conduc şi eu maşina?
Rîd de pozna vr-unui sfînt, - Cum nu, scumpo? Şi i-am dat!
Şi petrec ca-n vremea-n care, După program de strip-tease
Erau oameni pe pămînt. Alţi doi îngeri, cu sfială,
La o masă mică, de la Bând şampanie, avură
Barul “Îngerul Albastru”, O discuţie-amicală:
Discutau cu foc, doi îngeri, - Povesteşte-mi Serafime –
La lumina unui astru : Zise primul, plin de duh –
- Ia să-mi spui, Refuel dragă, Cum ajuns-ai tu aicea,
Cum de-ajuns-ai heruvim ? Responsabil pe văzduh ?
Prin protecţii sau ai poate, - Cum îţi spun, eu cu Elvira,
Rude la Ierusalim ? O duceam ca într-un vis,
- Aşi de unde ! – îi răspunse Tocmai ca Adam şi Eva,
Îngerul privind în zare: - În sublimul paradis.

43
ION PRIBEAGUL

Aveam tot ce vream, o vilă, - Unde ţi-ai ascuns amantul?


Mobilă de lux, găteli, Vreau să ştiu cum e la faţă!
O soţie delicioasă, Caut în alcov şi-n baie,
Dar aveam şi bănuieli. Chinuit c-abia rezist,
Prea era ispititoare, Sub sofale, sub covoare,
Prea avea de toate cele, Dar nici urmă de turist.
Ca să nu mă roadă gândul, C-o putere uriaşe,
C-ar putea să mă înşele. De Hercule viforos,
Da-ntr-o zi, o anonimă Iau în braţe frigiderul
Ce-am primit, m-a pus pe foc: Şi-l arunc în stradă, jos.
Că Elvira mă înşeală De emoţie mă prinde
C-un turist de prin Maroc. De la inimă un şoc,
Furios, iau o maşină, Îmi plesneşte-o venă-n creier,
Mă-înarmez c-un revolver, C-am murit subit, pe loc !
Năvălesc nebun în casă, - Dar matale, frate înger,
Să-i surprind în adulter. Cum de ai ajuns în cer?
Sparg dulapul, Elvira ţipă, - Eu? – răspunse heruvimul –
Simt că sângele-mi îngheaţă: Eu eram în frigider!

Savoare
S-a întîmplat să şadă în trenul De cînd mă-nsurai c-o fată
Din Galaţi spre Roşiori Cea mai dulce, cea mai dragă !
Vizavi unul de altul Şi să-i simt mereu parfumul
Doi simpatici călători. Mi-am făcut un obicei :
Trenul fulger lasă-n urma-i Iau cu mine în tot drumul
Stîlpi de telegraf şi case Cîte o batistă a ei.
Şi deodată unul scoate -Nu te superi – zise celalt –
O batistă şi-o miroase. Dar ca vremea să mai treacă,
O miroase şi-o dezmiardă Vrei să-mi dai puţin batista
C-o discretă pietate S-o miros şi eu o leacă?
Şi sedus închide ochii -Cu plăcere, vai de mine,
Beat de-o dulce voluptate. Are-un corp ceva sublim
Celalt călător văzîndu-l Numai cînd o vezi îţi vine
Dus pe gînduri, i-a şoptit: S-o îmbrăţişezi! Poftim!
-Se cunoaşte cît de colo După ce a mirosit-o
Că eşti tare îndrăgostit ! Curios l-a întrebat:
-Cum să nu fiu? – zise primul – -Nu cumva mata eşti soţul
Cînd, nici nu-i o lună întreagă Lui Rasela Rosenglat?

44
ION PRIBEAGUL

Mitică
Eu în şcoală, n-am fost leneş Şi…am îngheţat de spaimă
Ba eram chiar silitor Şeful meu era Mitică !
Totuşi, m-a întrecut Mitică Am făcut o reverenţă
Că a fost şi monitor Şi am îngînat: - Prea sfinte,
El ne dirija în clasă Uite cum şi-aici Mitică
Că-mi spuneam în gînd cuminte: Iar mi-a luat-o înainte !
-Mă, al dracului Mitică Cînd nevastă-mea Elena
Iar mi-a luat-o înainte ! Mi-a născut pe Mauriciu
M-am îndrăgostit de-o blondă Eu m-am dus să mi-l înscrie
Cu ochi negri de jăratec – În registre, la oficiu.
Inocenţa în persoană – Terminînd formalitatea
Şi-o iubeam ca un zănatec Şi cu martorii de asemeni
Să mă-mbăt de gura-i dulce Cine a intrat? Mitică!
I-aş fi dat toţi anii mei Şi a anunţat doi gemeni !
Şi de n-o vedeam trei zile Am simţit că-mi piere graiul
Mă stingeam de dorul ei. Că n-am scos nici trei cuvinte:
Da-ntr-o noapte cînd intrat-am Pînă şi aici Mitică
Într-un fel de cabaret Iar mi-a luat-o înainte !
Am văzut-o cu Mitică Cu o bancă sub sechestru
Chefuind într-un boschet. Pentru-o muşama secretă
Prăbuşit cu visu-n ţăndări Am intrat la puşcărie
Mi-am sterş lacrima fierbinte: Două luni, pentru anchetă.
-Mă, al dracului Mitică Vizavi dintr-o celulă
Iar mi-a luat-o înainte ! Iese-un domn cu barbişon
După multă alergătură – Ce-a delapidat din banii
Cam de-un an şi jumătate – Statului, un milion.
Am intrat c-o leafă mică L-am privit cu de-amănuntul
La o mare societate. Şi am înlemnit de frică
De la personal un mahăr Vai de mine ! Nu se poate !
Mi-a vorbit de mă-ngrozi: Mă cutremur! E Mitică!
-Mă, aicea se munceşte Nu cred că se simte bine
Nu se scrie poezii! În vărgatele veştminte
Tot ce-ţi porunceşte şeful - Mă, al dracului Mitică
Trebuie să te supui Iar mi-a luat-o înainte!
Fie zi sau fie noapte Anii trec la repezeală
Eşti la ordinele lui ! Că nici nu observi măcar
Uite-l chiar acum coboară Şi-ntr-o zi, prin centru trece
Dintr-o limuzină mică Un cortegiu mortuar.

45
ION PRIBEAGUL

Lume, doliu, în maşină -Dumnezeu să-l aibe în pază


Un ministru de resort E amicul meu Mitică…!
Că mă-ntreb: - Cine să fie Şi fără s-audă nimeni
Acest personagiu mort? Îngăimai ca un părinte:
Mă oprii şi de groază Mă, al dracului Mitică
Simt că sîngele-mi furnică: Iar mi-a luat-o înainte!

Mur-mur-mur şi bau-bau-bau
Pe undeva, în pustiu, departe, Ce soartă crudă îl aşteaptă.
Pe unde nu cresc portocali – - Cium-Cium! – răcni la ei şeriful,
Nici eu nu ştiu în care parte- Eu sînt milos la suferinţă,
Trăia un trib de canibali. Vă rog să-mi spuneţi care este
Cu pene roşii-nfipte în creştet A voastră ultimă dorinţă?
Şi tatuaţi pe piept şi braţe, - Aş vrea – a spus Gaston – o bere
Cînd doar se apropiau de tine, Grozava sete a-mi potoli,
Simţeai că-s gata să te-nhaţe ! Dar vreau să fie fără spumă,
Nu te băteau –ferească Domnul – Că-mi face arsuri, a doua zi.
Doar te stropeau cu Eucalipt, - Să vie urgent ! – ordonă şeful.
Să fie carnea mai gustoasă, Si-abia rostise acest cuvînt,
Şi te mîncau, ori crud ori fript. Că imediat sosi o bere
Cum capturau o pradă nouă, Ieşită parcă din pămînt.
Cîntau, dansau şi se strîmbau, - Matale, ce-ai dori, iubite?
Că doar aşa puteau să-mpace - Eu? –spuse Jim cu voce calmă -
Pe Zeul lor, Mur-Mur-Bau-Bau. Toţi opt din trib, aş vrea să-mi trageţi
Cu ţipete înfiorătoare Pe-obrazul stîng cîte o palmă!
Zvîrleau în foc uscate ramuri - Se face! – porunci şeriful –
Şi încingeau un dans sălbatec, Si-i trase o palmă, ca la tir
În sarabandă de tam-tam-uri. Că bietul Jim se-mpleticise,
Cînd era gata fript menu-ul, Iar ceilalti, toţi, urmară-n şir.
Se aşezau, smeriţi, în jur, Cînd i s-a tras ultima palmă,
Slăvind sub para de jăratec Mai repede ca o săgeată,
Pe Zeul sfînt Bau-Bau-Mur-Mur. Jim scoase două revolvere
Odată, au prins în laţ doi tineri Şi-i împuşcă pe toţi deodată.
Care mergeau spre Bel-Madrim. Gaston, cu gura larg căscată,
Pe un francez, Gaston pe nume Pe Jim îl întrebă fără vrere:
Şi un englez, pe nume Jim. - De ce ai răbdat atîtea palme,
Văzînd, sărmanii, un rug în stînga Cînd aveai două revolvere ?
Şi munţi de oase în partea dreaptă, - Imi trebuiau aceste palme –
Au înţeles, într-o clipită, Răspunse dînsul, afectat –

46
ION PRIBEAGUL

Şi am să-ţi spun tot adevărul:


N-am fost destul de enervat !

Lupte Greco-romane
Se plimbau Avram şi Leibu Ca un tanc este atletul
Într-un bâlci cu panoramă Iar Avram, ca un bârzoi.
Cu menagerii, şi-n faţă După două-trei minute
C-o mulţime de reclame Se încolăcesc vârtos
Şarpele boa-constrictor, Se trântesc, se-nping de-a tumba
Armăsarul Ducipal, Şi se tăvălesc pe jos.
Tot ce-i zugrăvit afară Nici Avram nu se lasă
Înăuntru-i natural. Deşi spart, ghiontit şi rupt
Leoparzi, cămile, zebre, Ba că este iar deasupra
Din Uruguai şi Iliş Ba că iarăşi dedesubt.
Şi în faţa unui circus, Cam după un sfert de oră
Am citi pe un afiş Ca un trăsnet uriaş
500 de lire premiu Avramel e scos afară
Va primi acela care, Ca gunoiul pe făraş.
Dacă într-un sfert de oră -Ce ţi-a trebuit Avrami?-
Va putea să mă doboare Leibu trist l-a întrebat
Iar pe podium HERCULE - Ştiu şi eu ?, Credeam că prinde
Sta cu pieptu-i să ne-nfrunte Ei şi cum s-a întâmplat?
Muşchiulos şi-nalt şi mare - Cum stăteam covrig sub dânsul
Ca un taur, ca un munte. Mototol, strivit, năuc
- Eu , mă duc – a zis Avram , Mă gândeam ca să mă apăr
- Tot sunt eu băiat sărac. De unde dracu să-l apuc?
Şi apoi 500 de lire Şi, deodată, o minune!
E o sumă nu e fleac! Îi văd alea... alea două
- Eşti nebun?- exclama Leibu Pe la noi li se spun altfel,
Tu plăpând şi subţirel Dar aici, le zice ouă!
Cum poţi să te iei la trântă Şi, ştiind de la tăticu
Cu o namilă ca el? Ce de-l strângi de ouă odată
- Nu se ştie! Dacă ai şansă Cade jos şi se întinde
Într-o clipă eşti salvat Ca o cârpă leşinată.
Parcă mititelul David Într-o clipă, ca un fulger
Nu, la-nvins pe Goliat? Mă înfig cu mâna-n ele...
Şi s-a dus. Iată-i pe arenă - Ale mele sunteţi! , urlu –
În chiloţi pe amândoi, Şi erau chiar ale mele!

47
ION PRIBEAGUL

Leac pentru tuse


Când boarea mişcă frunzele pe ram Cum că reţina-i bună – a spus Avram –
Şi colb de bronz pe pajişti risipeşte Pardon, scuzaţi, pentru ieşit afară!
La domnul doctor Blatt, intră Avram -Da, dar Congresul Marei Societăţi
Şi se plânge bietul că tuşeşte Laringolorg care-n Dresda fuse
- Îmi sparge pieptul doctore şi sudui A decretat reţinei calităţi
Mă încovoi din mijloc şi mă aprind Cu efecte minune pentru tuse.
Mă ţine câte-un ceas şi atât mă zgudui Aşa că faci precum ţi.am spus! Şi lasă
Că m-apuc de-un pom, îl mişc tuşind. Că orice fleac e greu la început
Mi-am pus bazaleone şi comprese Şi poimâine vii la mine, după masă.
Pahare şi grăsimi şi iod şi mac Să te consult să văd de ţi-a trecut!
Încă am spasme, şi tot mereu mai rece A treia zi la opt de dimineaţă
Şi nu ştiu singur ce să mă mai fac. Când nimeni nu gândea netam-neasam
- Uite, îţi prescriu,- îi spune doctorul Blatt La doctor, pământiu şi tras la faţă
O singură reţină dimineaţa Ţânându-se de pântec intră Avram.
Una la prânz şi alta pe-nserat - Ei cum o duci cu tusea? Ţi-e mai bine?
Şi n-ai să mai tuşeşti în toata viaţa (Încearcă domnul doctor să glumească)
- Iertaţi, domnule doctor, eu ştiam - Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine
De la bunicul meu, ce-a stat la ţară, Mai îndrăzneşte acum să mai tuşească...?

Jurideceşte
Şi veniră din Craiova Zise el zâmbind agale –
Şi din Iaşi, din Roşiori Dacă eu aş pune mâna
Toţi Juriştii, toţi maeştrii Sub rochiţa dumitale?
Şi-ai dreptăţii slujitori. Fata roşie ca macul
Unii slabi, cu favorite După o scurtă meditare
Alţii sluţi ca Tutankamon Îi răspunde:
Toţi cu tumori şi scripte - Este, maestre
Să asiste la examen. Atentat la pudoare!
Sala-i plină de discipoli - Foarte bine! A spus maestrul, -
Şi celebrităţi savante Însă fi bună şi spune
Numai capete ilustre Dacă dimineaţă, mi-ai face
Şi figuri interesante Mie, această chestiune
Şi deodată Domn Profesor Cum ar fi juridiceşte
Chel şi cu priviri absente Denumirea-n trei cuvinte
Se-adresează cu prestanţă Şi răspunse domnişoara
Unei nostime studente. - Profanare de morminte!
- Cum e termenul juridic –

48
ION PRIBEAGUL

La masa falimentară
Din senin, Gross şi el,
O nenorocire mare Declaraţi într-un moment
A căzut vijelios În stare de faliment.
Peste vechiul magazin - Nu-nţelegi deloc momentul,
Chic Berlin Bate-n uşă falimentul
Herman Weiss et David Gross. Ne’ndois!
Au venit toţi creditorii, (Zice Herman Weiss lui Gross)
Procurorii, Eu mă zbucium ca să scap
Mărfurile-au răscolit, Şi îmi smulg părul din cap,
Catifele şi dantele Şi tu stai ca un baron
Şi diverse cifre grele Şi cu mâinile băgate-n
În registre au găsit. Buzunar
Weiss se plimbă agitat La pantalon!
Şi din cap îşi smulge părul - Îţi smulgi părul! zise el,
Când constată adevărul: Dar de unde ştii matale
Că-n curând, imediat, În acest moment de jale
Fi-vor amândoi la fel, Că nu fac şi eu la fel?

Trei dorinţe
De la Houston, înspre Kansas Deşi i-a venit cam greu
Într-o zi de mai frumoasă L-a lăsat în voia soartei
Tommy Bill, cowboy texan Că aşa a vrut Dumnezeu.
Vesel călărea spre casă Şi cum stăbătea şoseaua
Urâţel era băiatul Plină de nisip şi veche
Şi-nalt n-a fost deloc Simte că ceva îl pişcă
De aceea el la fete Dinspre ceafă spre ureche.
n-a avut nicând noroc Duce o mână peste umăr
I-ar fi drag şi lui să fie, Şi prin boarea de lumină
Ferict câteva clipe Vede în juru-i cum se-nvârte
Cu o o fată şi s-o strângă Şi cum bâzâie o albină
În grădina cu tulipe L-a pişcat din nou, atuncea
Dar cum vine din vecinătate Tommy mâna a întins-o,
Fetele l-au ocolit, Şi-aştepând să zboare aproape
Fiindcă-i ciupit pe faţă Într-o clipă a şi prins-o.
Sleampăt şi piperncit. Şi cum o ţinea în palmă
Ce să facă bietul Tommy? Însă fără a o închide

49
ION PRIBEAGUL

El aude o voce: - Tommy - Se va face! – a zis albina –


Fi uman, nu mă ucide. Dacă aşa ţi-a fost ideea
Că eu nu-s albină care Dar să nu mai pierdem vremea
Zboară din floare în floare, Spune-mi şi dorinţa a treia.
Ci o zână fermecată - Mi-e cam greu – răspunse Tom
De-o ursită vrăjitoare. Stai să mă gândesc mai bine...
Şi dacă mă laşi în pace Vreau să fiu, viril întocmai
Vie, fără suferinţe Ca şi calul de sub mine.
Îţi voi împlini prin vraje - Şi asta ţi-oi îndeplini-o!...
Într-o oră, trei dorinţe. Zice albina în emfază.
- Bine! – spune Tommy – bine! Şi acum te du cu Domnul
Vreau să fiu, dacă-i pe alese, Să te aibă el în pază.
Mai frumos ca Richard Burton Ajungând la han se iută
Şi la fete să am succese. În vitrină şi se vede
Să mă vrea, să mă dorească Nalt, frumos ca un Adonis
Şi să fie fericite Chipeş, că nu-i vine a crede.
??? Vasă-zică din dorinţe
- S-a făcut. A doua care-i? Două, i s-au împlinit
- Cum sunt mic şi n-am fason Repede aleargă acasă
Să fiu zdravăn şi puternic Se dezbracă gol, grăbit.
Ca şi biblicul Samson. Şi uitându-se-n oglindă
Să dărâm c-un pumn o casă De necaz obrazu-i crapă
Şi de-o fi să lupt cu hoţi Fiindă calul de sub Tommy
Dintr-o singură scatoalcă N-a fost armăsar, ci iapă.
La pământ să-i culc pe toţi!

Cenzurat
Prea onorabila Cenzură, Ba pot susţine cu căldură
Dintr-un exces de zel fatal, Că e moral cum sunt şi sfinţii,
Mi-a cenzurat o „aventură“ Fiindcă în paturi se născură
Fiindcă subiectu-i imoral. Strămoşii noştri şi părinţii.
Sunt intrigat peste măsură Nu vreau să fac o glumă proastă,
Şi trist de procedura-această, Nici disertaţie de clovn,
Şi vreau, alături de Cenzură, Însă cunoaşteţi dumneavoastră
S-o judecaţi şi dumneavoastră. Pe cineva născut în pom?
În actu-ntâi, sub luminiţe În pat, întins şi-n pielea goală,
Şi flori, e-un pat, un pat banal. C-o plapomă acoperit,
Spuneţi-mi, domni şi cuconiţe, E-un tânăr, Nicu Mototoală,
Dacă un pat e imoral? Ce meditează liniştit.

50
ION PRIBEAGUL

Dacă-i acoperit, înseamnă Când o femeie şic, gingaşe,


Că nu-s motive de scandal; Stă lângă un bărbat ideal
Şi-apoi, nici gândul nu te-ndeamnă Şi-i spune vorbe drăgălaşe,
Să crezi că-i lucru imoral. Găsiţi că este imoral?
La recrutare-n clipe grele, Deodată, puica-ncântătoare,
La baie sau la doctor Droc, În glas cu-argint de clopoţei,
Nu te dezbraci până la piele? Exclamă plină de mirare:
Şi nu e imoral deloc! -Vai, Nicule, tu eşti ovrei?
Alăturea de pat, sfioasă Şi-acuma spuneţi, scumpă doamnă,
Şi îmbrăcată-n şorţ închis, Şi domnilor, în general,
Stă o femeie, şi-i frumoasă Dacă a fi ovrei înseamnă
Ca un heruv din paradis. Un fapt atât de imoral?

Naufragiu
După un naufragiu, cumplit Dar într-o zi, pe-un rest de barcă
Ce i-a scufundat în ceaţă, Ce-a rămas numai crâmpeie
Şase marinari nevolnici Peste malul abrupt deodată
Care-au mai scăpat cu viaţă Fu zvârlită o femeie.
Înnotând şi zi şi noapte Una singură şi goală
Peste apa plumburie Şi frumoasă, o ispită
Fură azvârliţi de valuri ???
Pe o insulă pustie. ???
Trei luni s-au hrănit cu ierburi Marinarii toţi zărind-o
Şi cu peşti găsiţi la mal Năvăliră-n goană mare.
Îşi făcură şi-o colibă Care de care mai degrabă
Şi trăiau original S-o apuce la strâmtoare.
Nu le lipsea nimica Ea văzându-se-n pericol
Ba ades le prisosea. Ridică un braţ în sus
Aveau ierburi, hrană, apă. Şi cu-n gest de curtezană
Doar femeia le lipsea. Marinarilor le-a spus
Rabdă omu-o lună, două, - Ho! Nebunilor, sălbatici
Mai te-agiţi, te consolezi, Nu vă repeziţi pe alee.
Însă când te-ajunge jalea Ţineţi seama de un lucru:
Mai că-ţi vine să turbezi. Nu sunt swaiţeer, sun femeie!

51
ION PRIBEAGUL

Mac-Mac
În tramvaiul care duce Nu s-a mai putut abţine
Din Lipscani în Ghica Tei Şi i-a spus:
Plin de lume anonimă - Ascultă june,
De bărbaţi şi de femei, Nu te simţi sau nu ţi-e bine?
S-a urcat o cuconiţă Ce te îndeşi ca la pomană
Cu superbe rotunjimi. Când nici nu ştiu cine eşti
Trup felin, plin de ispite, Cu metode de astea brute
Dur, rotund şi voinicel Crezi că ai să mă cucereşti?
Parcă ar fi sculptat cu dalta Află că sunt doctoriţă –
Lui Rodin sau Praxitel. Chiar de nu m-arată faţa
După ea, se urcă un tânăr – Eu am tăiat toată viaţa!
Tip donjuan sadea, Că de mai m-atingi odată
Care nu ştiu din ce pricini Peste trup sau peste braţe
Se cam îndesa în ea Ţi-o tai jos în bucăţele
Doamna foarte indignată, Imediat şi-o dau la raţe!
L-a privit cu mult temei, Iar femeile – vreo zece –
Însă tot mai mult măgarul Din tramvaiul cel sărac,
Se îndesa în ... viaţa ei. Începură toate odată:
Că deodată cuconiţa Mac, mac, maca, mac!

Probabil
La o şcoală Mi-am pus puloverul – probabil
Specială: Să nu capăt guturai.
- Spuneţi o proposiţiune – - Hm, şi asta merge zise
Zice profesorul amabil, Domn profesor agale
Care să cuprindă musai Şi acum să spuie una,
Şi acest cuvânt: probabil. Tu, Abramovic Ghidale,
Nicu, emoţionat, Stă Ghidale, se pătrunde
A răspuns imediat: Şi apoi voios răspunde:
- Ieri văzând noroasă vremea, - La vecinul nostru care-i
Şi fiind cu haină nouă, Pianist, vine de-o lună
Mi-am luat cu mine umbrela O elevă frumuşică
Că probabil o să plouă. Şi fac muzică împreună.
Foarte bine! Curios cum sunt din fire
Tu Marin Ieri discret ca un strigoi
- Transpirat de-alergătură, Am privit prin broasca uşei
Deşi luna este mai Şi-am văzut cum amândoi,

52
ION PRIBEAGUL

El îşi lasă pantalonii


Fata fusta în sus ridică cam spontan
Şi mi-a spus că vor probabil
Să se „uşureze” în pian.

Pandele
Bunicuţa lui Pandele Şi oftă cu-nfrigurare
După strada Ghica Tei Când gândea că o să-i crească
A băgat discret de seamă Tot aşa o burtă mare.
Cum că nepoţelul ei, Dar primind cadou o tobă,
Când nu-i observat de nimeni Şi un cerc şi-o muzicuţă
Nici de Tone şi nici de Rodica De atuncea niciodată,
Se cam joacă cu puţica. N-a mai pus mâna pe puţă.
Şi i-a spus: Pandele dragă, Într-o zi, fiind la plimbare
Vai de mine, nu-i frumos Pe o vreme înnourată
Vezi pe domnul cel de colo, A văzut şezând pe-o bancă
Ală gras şi burtos? O femeie însărcinată
Tot aşa o burtă mare Drept la ea s-a dus şi-i spuse
I-a spus tainic bunicuţa – C-a roşit şi bunicuţa:
O să-ţi crească, de vreodată - Vezi ce ai păţit cucoană,
Ai să te mai joci cu puţa! Dacă te-ai jucat cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele

Boul şi Măgarul
Pe pajiştea scăldată în bronz şi soare Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea
Pe drumul dintre Zlata şi Cahul, Şi în urmă, mai descoperă că-s prost.
Venea un bou voinic şi mare Şi uite aşa îmi târâi biata humă,
Şi era ferice şi sătul Şi-mi deapăn visul, trudnic şi plăpând
Dinspre hârtoape pe hăul de lumină, De jalea mea toţi oamenii îşi fac glumă
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul, Şi rabd şi tac şi-a pururea flămând.
Un biet măgar, venind înspre colină - Sărmane măgar, ce soartă imbecilă...
Se întâlneşte nas în nas cu boul. Hai vino-ncoa, căci am porumb şi mei
- Ce-i cu tine mutră pirpirie, - Şi grâu... îngână boul plin de milă
Întreabă boul. Ce mai este nou? Hai vin-o şi mănâncă tot ce vrei!
Şi i-a răspuns măgarul: - Ce să fie? Te va servi, pe întinsul de verdeaţă
Deocamdată-i rău stimate bou. Cu fân mirositor crescut pe dreapta
De când mă ştiu, mă lupt cu disperarea Cu apa de izvor, cu iarba creaţă,
Într-una stors de vlagă, fără rost, Chiar vaca, drăgălaşa mea nevastă.

53
ION PRIBEAGUL

Într-adevăr, în liniştea opacă I-a sărutat copita să-i complacă,


Măgarul s-a-ndopat cu frenezie, Ea îi zâmbi, făcând-şi vânt cu coada
Apoi privind cu ochi tâmpiţi la vacă Şi el ca un măgar s-a dat la vacă.
Îşi spuse în gând: - Ce vacă durdulie! Când se întoarce boul pe coline,
Ce languroşi sunt ochii ei ... cum zburdă Văzând şi el ce coarne mari purta.
Cu coapsele şi sufletu-mi adapă MORALA:
Ce fină e, ce nostimă şi durdă Când eşti bou, ia seama bine
Încât parol că-mi lasă gura apă! Să nu chemi măgari la masa ta.
Şi întocmai ca un frate din Granada

De unde aţi cumpărat?


Din înaltul plin de boare rece, Un aer greu, de neft, de varză,
Curg serpentine de carmin Ce-i intră în nori, în gât, în oase
Şi un domn – că-i zicem Toma – trece Şi împrăştie, până să se piarză
Pe bulevardul Bolintin. Suspecte gaze puturoase.
În urma lui, cu doi-trei motri Manole adulmecând aroma
Cu pasul rar şi săltăreţ Ce întreaga-i fiinţă îi ispiteşte
Venea Manole zis al Petrei Aleasrgă iute după Toma
Cu nasu-n vânt, cu părul creţ Şi-l opreşte:
Şi cum trecea prin filieră - Scuza-ţi, vă rog - a spus Manole
Şi parc şi oameni şi decor Vibrând cu vocea-i ca o strună
Lui Toma-i scapă-n atmosferă Dar, unde aţi cumpărat fasole
Un pârţ urât mirositor. De-o calitate aşa de bună?

Amicul ION
La vestitul doctor Costea Pensulează
Vine Ion de la Copou Pune vată
- Bună ziua, dom-le doctor Bandajează
Mi-a intrat o ţeapă-n ou. Pune faşă
Pacientul se dezbracă Şi-l pansează
Doctorul îl urcă în pat Scoală omul
Şi cu mare atenţiune Şi-l aşează
Cercetează-n lung şi-n lat. Pacientul achită taxa
Ia luneta Şi apoi satisfăcut.
O fixează Îi dă doctorului mâna
Ia penseta - Bună ziua!
O flambează - Vă salut.
Scoate ţeapa Peste-un timp, aproape-o lună

54
ION PRIBEAGUL

Vine amicul Ion din nou Şi-l pansează


- Uite dom-le doctor, iarăşi Scoală omul
Mi-a intrat o ţeapă în ... ou Şi-l aşează
Pacientul se dezbracă Pacientul se îmbracă
Doctorul îl urcă în pat Şi achită taxa în grabă
Şi cu mare atenţiune Când deodat domnul doctor
Cercetează-n lung şi-n lat. Foarte curios întreabă:
Ia luneta - Ia să-mi spui, domnule dragă
O fixează Care vii de la Copou
Ia penseta Cum se-ntâmplă că într-una
O flambează Tot îţi intră o ţeapă în ou?
Scoate ţeapa - Să iertaţi, domnule doctor
Pensulează A răspuns omul solemn
Pune vată Dar nevastă-mea e şchioapă
Bandajează Şi are un picior de lemn.
Pune faşă

Motiv serios
Nu s-au văzut de aproape o lună, În iarbă s-au întis cu sete
Ea în concediu în Făurei Şi s-au iubit şi s-au iubit
Iar el rămas în capitală Sfârşind împreunarea dragă,
Setos de farmecul ei. Sorbită lung, cu mult nesaţ
Că avea Mimi ochi mari şi negri S-au sărutat încă odată
Şi dinţi albi, mărgăritari Şi au pornit voioşi la braţ.
Guriţa dulce, o comoară - Tu ştii că de trei ani, într-una
Şi sâni frumoşi şi braţe mari. Ne îndrăgim iubita mea
Cum nu aveau unde să meargă Dar astăzi şi a fost un vis, un farmec
Să-şi stingă focul ce-i ardea Săreai în sus nu altceva.
Şi dornici unul de altul, ambii - Cum să nu sar în sus iubite
S-au îndreptat înspre şosea. Răspunde ea cu mult lipici
Mici, într-un tufiş sălbatic Dacă un ceas şi jumătate
De orişice priviri ferit Am stat cu fundul pe arici

55
ION PRIBEAGUL

Cine e de vină oare?


Doctorul Avrami, om în vârstă, Că te place sexul slab.
Şi cu maniere fine, Cred şi eu! – zâmbi Avrami,
Deşi e cărunt la tâmple, O tratez cu băutură
Dar se ţine bine. Mai vorbim şi despre artă
Foarte ades îl vezi cu o brună Sau despre literatură.
Sau cu o blondă ce-i zâmbeşte Mai un calambur, o poantă,
„Crai bătrân” îi spun amicii Mai o snoavă decoltată,
Dar el nu se sinchişeşte. Şi de articolul „iubire”
Într-o zi vine la doctor Nu duc lipsă nicodată.
Cam ţinându-se de şale: N-am pretenţia naivă
- Doctore, se-ngoaşă gluma, Că sunt om cu chibzuială
Am slăbit în balamale! Parcă e vreun om în lume
_ Ia dezbracă-te, îi spune Să nu facă vreo greşeală?
Doctorul prieteneşte Vii de ziua ei la Lola,
Şi am să-ţi spun eu, într-o clipă Un drăcuşor cu păr bălai,
Ce te doare, ce-ţi lipseşte? Îi duci flori, cadouri, însă parcă poţi
Domnul Avrami se dezbracă, Să ştii cât stai?
Doctoru-l consultă un pic, Vorocle-s de farmec pline,
Şi îi spune – cumpătare, Şi când cu lumină mică
Fi pe pace, nu-i nimic! Primul merge suportabil,
- Totuşi doctore, ??? Nici prea-prea, dar parcă-parcă.
Iartă-mă că îndrăznesc a-ţi spune La al doilea însă gâfâi
Simt aşa ca o sfârşeală La al treilea sunt leoarcă.
Nu ştiu, cum o slăbiciune. Doctorul îl întrerupse:
Însă nu-i dau importanţă - Văd că nu respecţi regimul,
Şi din minte mi-o suprim Dar la vârsta dumitale
Fiindcă am o întâlnire De ce nu te opreşti la primul?
Cu o vedetă la „MAXIM” - M-aş opri, cu drag la primul
- Bravo! Spuse domnul doctor Zice Avrami cu curaj
Ai succese la nubab Dar i-a dat şi mie, Sohnutul,
Se cunoaşte cât de colo La al patrulea etaj!

56
ION PRIBEAGUL

La???
Sus, pe Văcăreşti, pe dreapta O ia în mână, o întoarce
Lîngă cârciuma lui State O apropie de nas
Avea Smil o prăvălie O suceşte, o miroase
Şi vindea păsări tăiate. Şi mi-o pipăie un ceas.
Găinuşe şi răţuşte Pleacă apoi, că-i pare scumpă
Câte-un puişor de-un kil Şi eu stau ca un tembel
De voiai o gâscă grasă - Dragă, tocmai ca la tine
N-o găseai decât la Smil. Şi la mine e la fel...
Cum stătea el într-o seară - Cum la fel e şi la tine?
Printre raţe şi gânsaci Zice Smil cu răutate
Intră Avram în prăvălie Ai şi tu o prăvălie
Şi-l întreabă: - Ce mai faci? Unde vinzi păsări tăiate?
Ce să fac? E criză mare - Nu, eu n-am păsări tăiate
Şi vânzare nu-i deloc Spuse Avram cu îngândurat
Chiar de-mi vine, unul, după Însă, vezi, eu am acasă
Vreo găină, un boboc. Trei fete de măritat.

Schiţe de telegrame
Având să plece grabnic în misiune Costică a şi primit o telegramă
Costică îşi strânge actele în geantă „Avut băiat! Sunt sănătoasă! Miţa.”
Şi-şi lasă lasă soţia în poziţiune De atât noroc şi-n culmea bucuriei
Într-adevăr f.f.interesantă. A tras un chef la Samaru cu o amică
Ajuns în citadela ce-şi destramă Şi a doua zi, distrat a scris soţiei
Şi-şi conturează în aur roşu schiţa „Avut fetiţă. Sunt bolnav. Costică”

Cocoşelul
S-a-nsurat boierul Fică, Moara, vitele, moşia,
Moşier din Drăgăşani, Tot ce are-n curtea lui.
Cu o fată tinerică Cum ajunseră la grajduri,
De vreo douăzeci de ani. Unde caii se adapă,
După ce-au trecut prin vraja Tocma-atuncea armăsarul
Dulce-a lunilor de miere, Făcea dragoste c-o iapă.
Petrecute-n seri de doruri, Mai spre deal, un taur tânăr
Voluptate şi plăcere, Şi-a găsit şi el de joacă
Fică şi-a luat soţia Şi se înfigea prozaic
Să-i arate, cum vă spui, Într-o dolofană vacă.

57
ION PRIBEAGUL

Mai spre vale-n iarba verde, Priponeşti toţi armăsarii,


Având martoră-o căpiţă, Pui oprelişte la vaci,
Ţapul îşi vedea de treabă Îngrădeşti căpriţa, iapa,
Cu o gingaşă căpriţă. Şi-orice fel de mamifere,
Pân’ şi câinii de la curte, Ca să n-aibe cu masculii
Zambilica şi Grivei, Nici un fel de-apropiere.
Cam întorşi unul spre altul, Nu vreau scumpa-mi nevestică,
Făceau dragoste şi ei. Cum e inocentă ea
Că-ngrozită de ce vede Şi timidă, şi subtilă,
Ea îi spuse ruşinoasă: Să mai vadă-aşa ceva!
- E dezgustător aicea, Nimeni nu mai are voie
Tot mai bine e acasă! Să îşi facă-aicea felul,
Când să urce pe verandă Fiindcă-n curte-aici iubeşte
Au văzut, ca-ntr-un pastel, Numai eu şi cocoşelul!
Cum o găinuşă tandră Ordinul e sfânt. Şi nimeni
Zbenguia c-un cocoşel. Nu crâcneşte un cuvânt:
Ciripeau voioşi şi sprinteni, Dac-a poruncit boierul,
Săltăreţi pe tot meleagul, Gata! Ordinul e sfânt!
Şi se tot pupau în ciocuri, Şi-ntr-o noapte violetă,
Că-ţi era mai mare dragul. Când nici nu s-a aşteptat,
- Uite, ăştia-mi plac, îi spuse A intat Bogdan, vătaful,
Ea cu glasul îngeresc, Foarte emoţionat.
Uite ce frumos se joacă E cam galben şi ciudate-s
Şi ce splendid se iubesc! Ale lui căutături.
- Da, îţi plac? întreabă Fică. - Coane Fică, coane Fică,
Bine, puico, mă supui! A intrat scroafa-n călduri!
Şi-a chemat la el degrabă Ce ne facem? mai întreabă
Pe Bogdan, vătaful lui. Plin de spaimă vătăşelul,
- Uite, dragă vătăşele, Cine potoleşte scroafa,
De-azi încolo ce să faci: Dumneata sau cocoşelul?

Apeciere
George-i negustor de firmă După ochi, după miros.
Şi are o prăvălie „chic” Cum e-ndrăgostit de Lily
Cumpără şi vinde mărfuri O fetiţă foarte fină
Blănuri, stofe, mozaic, Iară nunta-i hotărâtă
Porţelanuri şi covoare, Numai peste-o săptămână
Chihlimbar şi abanos George a devenit vulcanic
Şi orice marfă preţuieşte Şi e plin de nerăbdare

58
ION PRIBEAGUL

Fiindcă Lily e o păpuşă Plin de voluptăţi nebune


Blondă şi fermecătoare. A alunecat cu mâna... unde nu se poate
Şi gândindu-se la glasu-i spune.
Ca un zvon divin de harfă Vai Georgică, - spuse Lily
Îşi şopteşte încins de doruri: Ştiu ce lungă orice clipă-i
- Faină marfă, bună marfă! Stăpâneşte-te, mă tulburi
Sâni frumoşi şi braţe durde Prea mă strângi şi prea mă pipăi
Pulpe dulci, picorul mic Fii cuminte, ai răbdare
Cum să nu te-apuce dracii Mai ales şi nu uita
Lângă ea când stai un pic? Că peste o săptămână,
De aia poate astăzi, George Toată, toată e a ta.
Când a prins-o-n odăiţă George îşi miroase palma
A pupat-o plin de pofte Şi apoi discret îngână
Şi pe ochi şi pe guriţă - Asta-i marfă care poate
Şi strângându-i trupu-n braţe Să mai stea o săptămână?

Iar virgina
Tot high-life-ul Capitalei Ce nu face o fată bună
Şi Grand-mond-ul din palate Să mai fie „fată mare”?
Toţi ştiam că doctor Bimbo După trei luni, iarăşi Tanţa
Are o specialitate Tot aşa, plină de graţii:
??? - Doctore, sunt disperată
ce a greşit în pas de seară Ticăloşi mai sunt bărbaţii
Doctor Bimbo o „tratează” Dar acuma chestiunea
Şi o face iar fericită. Este foarte serioasă
Multe fete de familie Mă cunun cu-n om de lume
Ce-şi pierdură chambra floarea Şi vreau iar să fiu mireasă.
Au venit la el şi gata - Da, dar locu-i mai sensibil,
El le-a reefăcut „onoarea” Zice doctorul, să ştii
Şi-a revenit la el şi Tanţa Ca să fi din nou virgină
Blondă, dulce şi suavă Costă douăzeci de mii.
- Ce mă fac? De află mama Si-a plătit de două ori,
E dezastru, iau otravă! câte zece mii de leuşcani
N-o să afle nimeni, nimeni Fiindcă viaţa-i tare dulce
Vii aicea pe la trei Când ai douăzeci de ani.
Eu te „fac” la loc cu grijă După patru luni sau şase
Şi dai zece mii de lei Tanţa cea fermecătoare
Şi-a plătit frumoasa Tanţa Iar greşeşte, iar şi plânge
A plătit cu înfiorare Şi la doctor iar apare.

59
ION PRIBEAGUL

- Cred că-i cea din urmă oară Foarte dificil şi costă


Zice foarte fermă Tanţa Patruzeci de mii de lei.
Fiindcă-ndată după nuntă - Patruzeci? Dar ce-i faci oare?
Plec cu soţul meu în Franţa - O! Îţi fac un lucru rar
- Foarte greu, răspunse Bimbo- Fiindcă acuma duduiţă
Drept – privind în ochii ei Îţi fixez un fermoar.

Nu e de la noi
Într-un sat pe-o cărăruie Şi apoi Hâncu de vreo lună
Lângă cârciuma lui State E la Vidra, la moşie...
Trei femei stăteau de vorbă - Dar, a cui să fie oare?
Trei leliţe, trei surate Doamne, doamne a cui să fie?
Şi uitându-se-n ţărână Cum stăteau nedumerite
Cu pătrundere destulă Cercetând cu anevoie
Măsurau un boţ de carne A trecut chiar pe-acolo
Care semăna cu o... bulă. Primăreasa, doamna Zoe
- Fă Mărie – zice Safta - Ce faceţi pe-aicia?
Să tot fie a lui Tănasă? - Uite stăm cu mintea răvăşită
- Nu e lele, că o cunosc eu Şi nu ştim a cui să fie
Că are cerc şi-i noduroasă Bula asta oropsită?
- Poate a lui Drăgan? - Nu e nici a lui Vasile!
- Da de unde - Nici a lui Marin Cucui!
Zice Tinca cu-nfocare - Nici a lui Grigore Zgaibă?
Căci a lui Drăganm e groasă - Nici a lui Mihalcea nu-i!
Şi are o dungă pe spinare. Primăreasa o priveşte
- Poate este a lui Hâncu? Şi răspunde răspicat
- Nu se poate sare Lina – - Bula asta, fă leliţe,
A lui Hâncu-i năzdrăvană Nu e de la noi din sat!
Şi vânjoasă ca prăjina

Dispută religioasă
Deşi port o mare stimă Este popa ortodox.
Şi am respectat mereu Fie praznic, nunţi, botezuri
Şi pe popă şi pe pastor Sau la orice slujbă sfântă
Şi pe rabinul evreu Chiar şi la înmormântare
Totuşi eu am o remarcă Popa cântă, popa cântă.
Deşi nu e paradox Dar cel mai deştept dintr-înşii
Însă cel mai vesel popă Mai dibaci, mai diabolic

60
ION PRIBEAGUL

Este fără îndoială Ăsta, merge-n contra firei


Bruder, pastorul catolic. Vrea mortiş ca să distrugă
Auziţi iubiţi prieteni Fericirea omenirii.
Ce abil, ce diplomat Auziţi ce barbarie
Pe toţi tinerii îi însoară Zău că merită bătaie
El rămâne neînsurat. Unde trebuie să adauge
Cel mai crunt însă-i rabinul Rabinul de acolo taie!

Cal mare
A venit la doctorul Smilik Tensiunea e normală,
Doamna Sprinţa Rosenstock, Pulsu-i iarăşi regulat...
- Doctore, de două zile - Da, dar nu dorm toată noaptea
Nu mă simt bine deloc. Şi mă zvârcolesc în pat.
Simt în corp o-nfrigurare - Eh, la vârsta dumitale
Ce mă trece tam-nesam Şi zglobie, şi frumoasă
De la cap până-n picioare Se strecoară câteodată
Ia vezi, doctore, ce am? O afecţie curioasă
Doctorul îşi ia o lupă Nu e caz de-ngrijorare
Şi se uită în ochi drept Dumitale-ţi trebuieşte
O palpează pe spinare Un remediu de calmare!
Apoi delicat pe piept - Asta este! De cal mare!
O ascultă cum respiră Sare doamna radioasă
O mai ciocăneşte un pic Un remediu de cal mare
Şi satisfăcut îi spune: Că de cel mic am şi-acasă!
- Doamna mea, nu ai nimic!

Letru zice
La un doctor vine Natan Gata ai iubit atâta
Cu o mină foarte rea Zeci şi sute de femei,
- Doctore, chestiunea aceea Cuconiţe apetisante
Nu mai merge cum mergea Văduve încântătoare
Am luat şi cantaridă Dame de chantan, studente,
Şi pilule de muştar Picoliţe servitoare
Icre negre, Perla, Titus Şi-n hambare şi pe iarbă
Însă totul e-n zadar! Şi la Cluj şi la Sovata
- Câţi ani ai? Şi-n cabine la Mamaia
- Şaptezeci şi unu! Ce mai vrei? De-acuma e gata!
- Apoi gata: Ce mai vrei? - Dar, dar eu am un prieten

61
ION PRIBEAGUL

Leibu, Leibu din Lipscani Chiar de două ori la rând.


Care a împlinit acuma - Zice? – Întreabă domnul doctor
Şaptezeci şi opt de ani Şi un gând îl străbătu
Şi el zice că mai face Dacă zici că Leibu zice
(şi adaugă surâzând) N-ai decât să-i zici şi tu!

Secretul lui Hector


O zi de mai nici cald, nici rece Tot tăvălindu-se pe iarbă
Ca atmosfera s-o mai schimbe Privind în jos, privind în sus,
Prin Cişmigiu, moş Niţă trece Şi mârâiau cu nesimţire
Cu Azor şi Hector, să se plimbe Şi se trânteau în prund smintiţi
Cu cureluşe lucitoare Că adesea moş Niţă. Scos din fire,
Şi funde, cum la alţii nu-s Spunea: Ţi-ai dracului să fiţi!
Câinii îi trec printre picioare Au mai vorbit de-a ei rochiţă
Privind în jos, privind în sus... De-al câinilor temperament
Pe pajiştea cu roşii muşcate Şi pururea galant, Moş Niţă
Venea o blondă încântătoare Găsi prilej de compliment:
Cu picioruşe minunate Ce păr frumos ai, un tezaur
Şi într-o rochiţă scurtă tare. De parcă soarele subit
O ce plăcere...! a zis moş Niţă Te-a nins în păr cu stropi de aur
Privind cu ochii plini de rouă, Şi-n bucle raze ţi-a-mpletit!
Ce faci frumoasă coniţă? Prin prund cu salturi jucăuşe
Şi pupă mâinile amândouă... Azor şi Hector cum v-am spus
- Merci beaucoup! Dar mătăluţă? Se încurcau printre picioare
- Comsi-comsa! Văzând că-i soare, Privind în jos, privind în sus
Ieşii la aer o lecuţă Dar Hector, javră rubicondă
Cu pechinezii la plimbare Lui Azorel a prins să-i spună:
Şi-n timp ce firea stă să fiarbă - Moş Niţă crede că e blondă
Căţeii se jucau nespus Dar numai noi ştim că-i brună!

Fakirul
Un fakir, un fel de Bocso Doamna s-o hipnotizeze
Hipnotizator de rasă O fixează adânc în ochi
Voiaja-n expres cu o doamnă Gata gândul să i-l sfarme
Tare dulce şi frumoasă. Că frumoasa închide ochii
Profitând că în ora aceea Făr voie şi...adoarme.
Nimeni n-o să-l deranjeze - Eşti sub magica-mi putere
Hipnotizatorul încearcă Zise el cu glas drăcesc

62
ION PRIBEAGUL

Şi ai să execuţi cu vrere A întrebat-o el sedus


Tot ce-am să-ţi poruncesc! - Ah, respunse ea în deliru-i
- Da! Răspunse adormita îmi ridici rochiţa în sus.
Iară el, cu gesturi iuţi - Şi-acum ce mai fac păpuş-o?
A întrebat: ce fac acuma? Iar frumoasa în letargie
- Ah, pe gură mă săruţi! A şoptit: - acum te umpli
- Şi acum, ce fac scumpo? Ştraşnic de blenoragie!

De-aş avea eu ce are el


De când m-am născut pe lume Ieri când traversam Lipscaniul
Eu am un păcat şi-anume l-am văzut pe Burileanu
Vai ce lucru curios Vicele guvernator
Sunt foarte invidios Peste banii tuturor
Jinduiesc la ori şi care I cum se are ca fală
Orice lucru ce îl are Sus la Banca naţională
Şi-mi şoptesc încetinel Mi-am şoptit blând ca un miel
De-aş avea ce are el. De-aş avea eu ce are el.
Într-o zi de vâlvătaie Pe stradela Reumeoară
Eu m-am duis să fac o baie Urmăream o domnişoară
Şi sub duşuri iată poc Cu profil imaculat
Eu zăresc un Rozenstic Şi cu părul blond, bronzat
El se zbenguie cu apa Picioruşele ei faine
Şi eu am stat protit ca ţoapa Ascundeau comori şi taine
Şi-mi spunea în gând rebel Că mi-am zis în gând aşa
Ce-aş avea eu ce are el. De-aş avea eu ce are ea.
Într-o mică grădiniţă Sâmbătă fiind sărbătoare
Am văzut o cuconiţă Eu m-am dus la alergare
Ce şedea în mod gingaş Cu nevastă-mea MILY
Şi alăpta un copilaş Să-l vedem pe „zori de zi”
Admirându-i sânul mare Şi cum ne arăta grăjdarul
Plin cu lapte şi ardoare Ce solid e armăsarul
Eu mi-am spus în gând aşa Ea mi-a spus încetinel
- De-aş avea ce are ea! De-ai avea tu ce are el...

63
ION PRIBEAGUL

Deosebire
Moritz, un elev cuminte - Asta da obrăznicie
La liceul din Bacău - Vai de mine şi de mine
Într-o zi pe negândite Stau şi mă întreb într-una
L-a întrebat pe tatăl său Cum de nu-ţi este ruşine?
Papalâcule, i-a spune-mi Tu, model în toată clasa
Dar să nu fi supărat Şi în tot liceul chiar
Ce deosebire-i între Să vorbeşti aşa cu mama?
O femeie ş-un bărbat. Piai din ochii mei! Măgar!
_-Vai de mine şi de mine Moritz – dezolat de atâtea
Moritz, nu mă enerva Observaţiuni amare
Cum se poate main leibchen Profesorului îîi spune
Să mă-trebi aşa ceva Tot aceiaşi întrebare.
Un băiat ca tine învaţă Dascălul – Albert – pe Moritz
Şi nu întreabă aşa hai-hui Îl întreabă rugător
Chestiuni neruşinate - Ia să-mi spui, te rog, ce număr
Care nu-s de vârsta lui. Poartă mama la picior?
Moritz, însă nu se lasă - Mama? 37 poartă
Şi aşa cum şi-a propus Iar dascălul, Albert
Plin de nevinovăţie Mai întreabă: - Dar tăticul?
La mămica lui s-a dus. - Tata? 41 cert!
Mutterlein, să nu te superi - Deci mămica 37
Dar aşa vrea să am o lămurire Tata 41 are.
Ce deosebire-i între Precum vezi deosebirea
Un bărbat şi o femeie? Este numai între picioare.

Numai cu promisiuni
De departe, de la ţară Tot aşa cu cioara în car.
Tocmai de la Pomârlăni Deodată, prin văzduhuri
Vine agale Stan Ilie Se roteşte o altă cioară
Cu o căruţă de coceni Şi se aşează în căruţă
Şi cum vine Stan Ilie Lângă cioara de la ţară.
Legănat în zvon de vară Şi în aceiaşi feerie
Pe căruţa lui, de-asupra Veşmânatată în culori
Pripăşitu-s-a o cioară. Pe căruţa lui Ilie
Carul merge, cale lungă Satu de vorbă două ciori:
Spre oraş fără habar - Vai, cheri, ce bine-mi pare
Şi ajunge-n capitală Că eşti gigea şi sprinţară

64
ION PRIBEAGUL

Dar spune-mi cu mâncare Întreabă cioara de la ţară.


Cum o duceţi voi la ţară? - Vai, la noi, e jale mare
- Ah! La ţară e o minune Jale mare surioară.
Zice cioara cu temei Peste tot, pe străzi frumoase
Pretutindeni flori şi vite Pe şosele bulevarde
Şi e bălegar cât vrei Doar maşini şi limuzine
Boi şi vaci şi cai şi tauri Numai Roll-suri şi Packarduri
Şi junice înţărcate, Claxsonează cu ardoare
Tot se balegă pe drumuri Pufăiesc din poloboc
Şi mănânci pe săturate. Dau drumuri la damfuri, însă
- Da în oraş, aici, cum merge? Nu se balegă deloc.

Trei nasturi
S-a oprit tramvaiul în piaţă Mai deschide încă unul
Lume multă şi pestriţă Dar zadarnic îi e dorul
Şi prin iureş se împinge Nic acum nu poate doamna
Şi o frumoasă cuconiţă. Să ridice-n sus picorul.
Cum avea rochiţa strâmtă Dar un domn ce sta în urmă-i
Şi cu nasturi mulţi pe spate Fără nici un fel de formă
Vrea să urce, dar din cauze O apucă de contururi
Rochiei strânse-n trup, nu poate. Şi o saltă pe platformă.
Trece mâna-i mitittică Doamna, roşie la faţă
Rosă ca un plasture Fulgerând priviri haine
Înspre spate şi gingaşă Se întoarce şi îi spune
Ea deschide un nasture. Bombonind: - Nu ţi-e ruşine?
Imposibil să se urce - N-ai dreptate cuconiţă
Dar ca orişece femeie Zice el cu anasâna –
Îţi mai trece mânuşiţa Dumneata te superi fiindcă
Şi încă un nasture deschide. Fără vrere am pus mâna
Dar cum treapta-i înăltuţă Pe când eu tăcui din gură
Şi e aproape imposibil! Când nici nu mi-ai spus pardon
Ce să facă, ce să facă? Şi mi-ai descheiat în grabă
Vai, momentul e penibil! Trei nasturi la pantalon.

65
ION PRIBEAGUL

Căpriţa sfetnicului Petru


Sfântul Petru, Mare Paznic Orice întârziere înseamnă
Pestea-a Raiului fântână Cum că n-ai fost vigilent?
Plictisit de-atâtea veacuri - Ba am fost Nalt Prea Sfinte,
Să tot stea cu cheia în mână Zice Petre fericit,
Într-o zi s-a dus la Domnul Însă în timpul nopţii Părinte
Prea supus şi prea smerit Uite, m-am îmbolnăvit.
Şi îngenunchind în faţă-i Două nopţi şi patru zile
Petru astfel i-a grăit: Am zăcut în odăiţă
- Doamne, din străfund de vremuri Şi mă tot hrăneam cu lapte
Te slujesc fără prihană Doar cu lapte de căpriţă
Am şi eu o rugăminte Dacă n-ar fi fost căpriţa
Fie-ţi milă şi pomană Să mă vindece de toate
Dă-mi concediu de odihnă Zău, muream, muream de tuse
Doamne pururi lăudat Doamne Sfinte şi Îndurate
Doar o lună Nalt Prea Sfinte A trecut o vreme lungă
Căci sunt om şi sunt bărbat! Petre Sfântul cum vă spun
- Bine Petre! Se aprobă Se topea de dor săracul
Ce nu fac eu pentru tine După dulcineea lui.
Treci la cadre, ia-ţi cartelă O vedea frumoasă, durdă
Şi te du! Te du cu bine... Gura roşie, ochi adânci
Ajungând în capitală Trupul de nimfă care zburdă
Fercheş, tânăr şi cu bani S-o tot sorbi, s-o tot mănânci...
Că puteai să-i dai ca vârstă Drept la Dumenezeu se duse
Douăzeci şi opt de ani Şi îi zise rugător
S-a încurcat c-o femeiuşcă - Doamne, nu mai pot de tuse,
Nostimă şi dolofană. Dă-mi concediu c-am să mor!
Şi la „Compescaria” într-una Şi dacă mă sting, cu mine
Bea „Segarcea” şi „Crăcană” Piere ultima mlădiţă...
Toată lumea a ţinut-o Să mă vindec leacul este
Numai în chefuri şi-n antren Numai lapte de căpriţă!
Vizitând seară de seară - Bine, îţi dau o lună – zise
„Pescăruş” şi „Monn Jarden” Domnul zărilor senine
Că îmbătat de-atâta farmec Dar când vii, aduci şi capra
Şi de patimi juvenile O aduci aici cu tine.
Şi-a întârziat concediul - O aduc, Înalt Prea Sfinte
Cu vreo trei ori patru zile O aduc numaidecât
-Bine Petre, nu ştii oare Cum o ştii, în patru labe
Că după regulament Şi c-o funie de gât.

66
ION PRIBEAGUL

Şi mâhnit, gata să-i spargă Ce să facă biata fată


Inimioara pătimaşa A primit cu mult curaj
Se întreba – Şi acum Petrache Şi de ce să nu profite
Spune, pe unde scoţi acum cămaşa De asemenea voiaj?
A pornit cu ascensorul Dezbrăcată, e o minune
Din eter, azur şi nea Trup de nimfă, ca-n poveşti
Într-o clipă nea Petrică Nea Petrică, Nea Petrică
Sprinten, fercheş, fu la ea. Ce pramatie îmi eşti...!
Nopţi şi mile delirante S-a urcat în cer cu dânsa
De iubire nesfârşită Şi o îndeamnă mereu
Petrecut-a Sfântul Petre - Hai căpriţă, hai cu nenea
Cu căpriţa lui iubită. Să te vadă Dumnezeu!
Când să se termine luna Cum ajunse în zenituri
Petre îşi aduse aminte Şi-au deschis spre tron portiţa
De făgăduiala dată Dumnezeu luă ocheanul
Prea Eternului Părinte. Şi-ndelung privi căpriţa.
Şi îi spuse: „fată dragă A privit-o încă o dată
Eu socot că-i foarte bine Dinapoi şi dinainte
Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri Şi a izbucnit năvalnic:
Trebuie să mergi cu mine. - Eu când zămislit-am capra
Dumnezeu nici nu prea vede Printre vite consacrate
Te strecori încet şi atât Avea în faţă ţăcălia
Goală şi în patru labe Şi avea ţâţele la spate.
Şi cu o funie de gât. Dar cu capra ta Petrache
Ascensorul te aşteaptă O brodişi ca Eremia
Te îmbarcă în el frumos Că are ţâţele în faţă
Şi în două- trei minute Şi are în spate ţăcălia!
Scumpo, vei ajunge sus.”

Om cinstit
În expres un tânăr, Iane Dacă m-ai lăsa agale
Mai acum o săptămână Să pui mâna, doar o clipă
Voiaja c-o cuconiţă Pe pulpiţa dumitale
Mai frumoasă ca o zână. Zâna roşie ca focul
Grecul adirându-i chipul Şi cu buze însângerate
Feciorelnic şi cosiţa A răspuns: - Nu ţi-e ruşine?
N-a răbdat ca să nu-i spuie Vai de mine, nu se poate!
- Ce frumoasă eşti coniţă! - Nu e nimeni cuconiţă
Lei, o mie aş da acuma Să te vadă, să te ştie

67
ION PRIBEAGUL

Cum ai ridica rochiţa Ah puţin, puţin mai sus!


Şi-am pus mâna iei o mie! Se ruga mieros şi lacom
Zâna strânsă-n faldul rochii Şi o sorbea cu ochii duşi
Se mlădie ştregăreşte Încă puţintel coniţă
Şi îi face semn cu ochii Puţintel mai sus, mai sus.
Că primeşte, că primeşte - Gata-i îi vorbeşte zâna
Grecu e robit de farmec Rochia-i peste sânii mei
Iară zâna foarte fin Hai degrabă pune mâna
A săltat în sus rochiţa Pune mâna unde vrei!
Puţintel, câte puţin... - Nu, nu, nu! Răspunse Iane
Pulpe roze, vede Iane C-a rămas perplexă zâna
Cum în lume, multe nu-s Grecul, om cinstit rămâne
Durde, dulci şi dolofane; N-are bani, nu pune mâna

Căldura animală
Nenea Nae Fostoloacă Dar o staşnică ideie
Megieş din strada Scurtă l-a salvat în clipe grele:
S-a plâns doctorului Costea Ia două găini din curte
Că are dureri de burtă Şi se bagă în pat cu ele.
- Uite doctore, - am pus prişniţ Coana Miţa isprăvindu-şi
Şi compres cu apă rece Vorba cu vecinele
Şi de-aproape o săptămână A băgat puţin de seamă
Mă tot doare şi nu-mi trece. Că-i lipsesc găinile
Uite ce-ai să faci – îi spune Caută-le prin coteţe
Docotrul cu chibzuinţă Sub şoproane, sub terarsă...
Trebuie să-ţi pui pe burtă Nicăierea! Ca furtuna
O căldură animală! Coana Miţa intră-n casă...
O viţică, o căpriţă Şi-l zăreşte-ntins pe Nae
Iepure sau un pisic Ca buhaiul de umflat
Şi de-l ţii un ceas pe burtă Şi fără să-i spuie o vorbă
Nu mai ai nimic, nimic! Trage plapuma din pat
Cum să intre-n pat cu capra Şi ce credeţi că văzură
Sau viţeua a jigărrită Ochii doamnei Foştoloacă
Şi-apoi ce-o să zică miţa O găină sta pe ouă
Când l-o prindre-n pat cu vita? Şi cealaltă pe-o cracă.

68
ION PRIBEAGUL

Remediu
În bar vagon, în partea stângă Iar tânărul sorbind-o toată
Venind dinspre Oradea Mare Smerit ca în faţa unui sfânt
Şedea un domn în vârstă, lângă Murea de dor, numai să poată
O duduiţă încântătoare Să-i adreseze un cuvânt.
În faţa lor pe o banchetă - Mă scuzi! I-a spus cu ezitare
Pudrat şi cu obrajii livizi Am un remediu minunat
Şedea citind dintr-o gazetă Dacă îţi dau o sărutare
Un donjuan cu ochi perfizi. Durerea-ţi trece imediat.
Duduia plină de iapiţă Dar moşul a întrebat agale
Şi-n ochi cu două peruzele Ep domnul cu obraji livizi
Gemea-n răstimpuri, chinuită - Mă ierţi, dar leacul dumitale
De o durere de măsele. E bun şi la hemoroizi?

Chitanţa
Tanţa, domnişoara Tanţa Până mâine dimineaţă
E duduie foarte chic, O vecinătate dragă
Zveltă şi cu ochi mari negri Ne-a prins zilele-n cătuşe
Cap superb, năsucul mic. Că ades intru la Tanţa
Picioruşele mici şi durde Fără să mai bat la uşă.
Şi când trece ea prin Tei Tot aşa într—o seară intru
Toţi bărbaţii o admiră Era iarnă grea şi ger
- Mă, Halal de mama ei! Şi-o găsesc în pielea goală
Ce profesie are Tanţa? Stând lângă calorifer.
Uite n-aş putea să spun Năucit de frumuseţea-i
Nici nu mă interesează Dau să mă retrag un pic
Chiar dacă o presupun Iară Tanţa-mi spune: - Intră
Dar cum Tanţa-i delicioasă Intră, dragă, nu-i nimic.
Şi are maniere fine Am intrat şi beat de farmec
Nici nu vreau să ştiu ce face Am întrebat plin de mister
Nici cu ce şi nici cu cine. - Pentru ce stai goală scumpo
Ca vecini în bloc se-ntâmplă Tot lângă calorifer?
Ca să-i cer un ac sau aţă - Fiindcă a fost propietarul
Sau îmi cere ea o carte Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa
Şi uite cum mi-am plătit chitanţa.

69
ION PRIBEAGUL

La şcoală
Zvon şi ciripiri de glasuri - Ce înseamnă „mi-e ruşine”?
Joc cu mingi şi de săgeţi Spune-mi dragă că te pup
Toate astea se întâmplă - Eu, când o să fiu mai mare
La o şcoală de băieţi. Vreau să-mi crească păr pe trup!
Într-o pauză profesoara - Păr pe trup? Cum vine asta?
Pune câte o întrebare Mie spune-mi momentan
- Ce ai vrea tu să ai Naftule Vrei ca să trăieşti în peşteri
Când ai să te faci mare? Sau în junglă ca Tarzan?
- Eu aş vrea o bicicletă - Nu vreau să trăiesc în peşteri
- Dar tu, Smil? Sau în codru în Guyana
- Un avion! Ci aşa precum trăieşte
- Dar tu ăla mic de colo Verişoara mea Soşana.
Ia răspunde, Natansohn? - Da drumoasă şi isteaţă
- Eu... răspunde ăla micu Ce mai? Straşnică muiere
Cu privirile hai-hui Are un smoc de păr în faţă
Mă ietaţi gheverot, însă Şi câştigă o avere.
mi-e ruşine să vă spui...

La Bodegă
Nae a intrat în grabă Limbă nu mănânc răspunde
În bodegă „La trei poame” Nae acru la figură,
Şi pe chelner îl întreabă Nu pot să mănânc un lucru
- Ce ai pe listă că mi-e foame. Ce-i la animale în gură!
Chelnerul cu reverenţă - Bine a răspuns garsonul,
Spre client privirea-şi plimbă Vesel cu o idee nouă:
Şi răspunde cu prudenţă: - Nu mâncaţi ce au în gură?
- Am o limbă! Dar ce limbă...! Să vă fac vreo două ouă?

Ne-om căuta
De la Năsăud la vale În desagă.
Şi ţinându-se de mână Cum ajunseră în piaţă
Au venit Ion cu Leana El s-a dus la poarta nouă
Căpăţână. Unde stau ăia cu păsări
El cu coşul în piaţă Şi cu ouă.
Iar Leana lui cea dragă Iară Leana lui frumoasă
Avea lână de ţigaie S-a oprit lângă fântână

70
ION PRIBEAGUL

Unde stau femei cu scoarţe Casă?


Şi cu lână. - Ho, că ghine zise dânsul
- Stai Ioane, stai o ţâră, Când va bate ceasul două,
Zice draga lui mireană, E te-oi căuta la lână,
Cum ne întâlnim să mergem către Tu la ouă!

???
Stilou de argint, iar Miţei
- Şi,...povesteşte Nea Cristache Până şi cerceii din urechi.
Lui Nea Nae, măcelarul Şi ne-au dat drumul jos în valea
Trecând cu Miţa, lângă mine Introvertită de omăt
Înspre Turloaia, cu docarul Prea fericiţi slăvind pe Domnul
Deodată, doi bandiţi din umbră Că am scăpat numai cu atât.
Ieşiţi din împânzirea albastră Noroc că Miţa mea iubită
În mâini cu două revolvere Cuminte şi deşteaptă foc
Au năvălit asupra noastră Ascuns-a ceasul ei cu grijă,
- Sus mâinile, răgneşte unul Discret într-un anume loc...
Hidos şi cu un ochi beteag Că oricât ar fi vrut bandiţii
Şi dacă faceţi vreo mişcare S-o scotocească neîncetat
Trag! Nu-l mai găseau nici până mâine
Am ridiccat mâinile în grabă Şi numai astfel l-am salvat!
Simţind că-mi trece frig prin oase Nea Nae curios ascultă,
Iar Miţa foarte simţitoare Apoi întreabă pe-ndelete:
De spaima biata leşinase. - Să nu te superi, nea Cristache
Mi-au luat toţi banii şi inelul Şi...era ceasul de perete?
Un inel de aur vechi

Cel cu două
Se zvonise în orăşelul Poate două porumbiţe?
De pe deal, Chilia Nouă Nu, nici una dintre acestea
Cum că Hună Haskekovici Dar fiind sigur că le ştiţi
Zice-se că are două Vă asigur că sunt alea
Nimeni nu ştia ce-s alea Chiar la care vă gândiţi
Dacă-s albe sau gălbui Însă fetele între ele
Doar atât, că el le are Ruşinoase cum sunt toate
Şi amândouă sunt a lui. Îşi spunea cu precisiune:
Poate are două case? - Nu se poate! Nu se poate!
Două vaci, două oiţe? Zău, suntem nişte văcuţe!
Două găinuşi moţate? Cum ne intră în creier nouă

71
ION PRIBEAGUL

Toată lumea să aibă una Dar cealaltă unde este?


Numai Hună să aibă două? - Unde vrei să fie scumpo?
Nu şi Hana Iosub prinsă El la rabin, fată dragă!
De-al amorului jăratec La noi nimeni nu lucrează
Şi la gândul că are două Cu amândouă deodată
Şi e un băiat simpatic, Dar când una oboseşte
S-a îndrăgostit de dânsul Şi tu eşti încă în vervă
De la prima scăpărare Este bine întotdeauna
Şi mai mult să se convingă Să ai piese de rezervă.
Dacă într-adevăr le are. - Poate aşa e ritualul?
Îl pânde la ştrand să-l vadă S-a gândit Hana Iosub
Dezbrăcându-se pe chei Şi-n familia lui Hună
Ce nu face o fată cultă Cele sfinte-s cu şurub?
Pentru viitorul ei? Şi plângea sărmana Hana
Azi aşa şi mâine iarăşi Vărsând lacrimi mari cât roua
A jucat în aşa fel Fiindcă Hună niciodată
Până când la urma urmei N-antrebuinţat-o pe a doua.
Ea s-a măritat cu el. A trecut o lună, două
Însă vezi, în noaptea nunţii Şi într-o seară fără lună
După ce-a trecut furtuna În alcovul îndrăgostitei
Hana a observat că Hună Giugiulindu-se împreună
A lucrat numai cu una. Ea i-a spus: - Ascultă Hună
Foarte indignată fata Ce-i în mână nu-i minciună
De metodele acestea Aia de la rabin dragă,
L-a întrebat: - Ascultă Hună, E cu mult, cu mult mai bună!

Alternativa
În deşertul din Sahara Sau de nu poţi da un bulgăr
De nisip şi soare plin Doamne, a toate îndurător
Umblă – abia târându-şi paşii, Un pistol să-mi dai părinte
Ars de sete, un beduin. Ca să trag să mă omor!
Umblă, umblă, fără preget Nici nu-şi terminase ruga
Cum Allah poruncă-i dete Şi-i apare din senin
Arşiţa-l doboară, îl arde O fecioară ca din basme
Dar mai mult moare de sete. Albă, albă ca un crin.
Cade în genunchi, se roagă Trup superb, contur de spumă
- Doamne, setea să mi-o sting Blondă şi cu pieptul gol
Dă-mi un bulgăre de gheaţă Cu un sloi de gheaţă în mână
Ca să-l ling, Doamne, să-l ling. Şi-n cealaltă c-un pistol.

72
ION PRIBEAGUL

Stă Iosuf şi o contemplă De o construcţie majoră


Mistuit de dor nespus Are o viteză peste
Şi apoi în genunchi se roagă O sută şaptezeci la oră.
Lui Allah din ceruri, sus. - Urcă sus. E o minune
- Ce să fac? Allah ajută Rolls-royce ultimul model
Unui beduin pribeag Numai Domnul Nixon are
Şi învaţă-mă preasfinte Încă un exemplar la fel.
Să ling doamne sau să trag? Parcă nici nu-l simţi, pluteşte,
Sparge vidul, parcă zboară,
E mai iute şi ca vântul
Sami are un singur dor Şi ca gândul, e o comoară.
De pe când mergeau la şcoală Vezi copacul ăla gros
Şi încă se jucau cu cercul Şi cu frunzele gălbui
S-a legat prietenia Hăt departe?
Între Sami şi Bercu. În cinci secunde
Amândoi făcură armata O să fim în umbra lui.
La acelaşi regiment Şi în clipita când motorul
Plutonier ajunse Sami Duduia înverşunat
Bercu nici măcar sergent. Până si zice „peşte” pomul
Dar cum vremea trece-n goană A şi fost înconjurat
Numai după câţiva ani - Dragă Bercule – a zis Sami
Bercu-i la New York, Lasă-mă să mă dau jos.
Iar Sami este tot la Botoşani - Nu fi prost, acum vedea-vei
După câţiva ani de-a rândul Şi ceva mult mai frumos!
Că-i poţi număra pe deşte Vezi departe o pată albă
Vorba ceea bătrânească: Pe verdeaţă în câmpie
Deal cu deal se întâlneşte Care-i o gazetă sau o
Că pe Disencoff când Sami Coală mare de hârtie?
Se uita la o vitrină - Da, o văd, dar dragă Bercu
Vede cum amicul Bercu Uite ce te rog acum:
Se dă jos dintr-o maşină. Ce-ar fi rău să ne întoarcem
Fuge şi-l îmbrăţişează Cât ai repede din drum?
Şi-l întreabă foarte amabil: - Mare prostănac eşti Sami
- Ce faci Sami? Bercu vesel intervine
- Merci, bine!- Dar tu Bercu? Tot ce ţi se-ntâmplă ţie
- Admirabil. Nu se-ntâmplă şi cu mine?
- Nici nu ştii ce mult mă bucur Vreau să-ţi spun că-ntr-o minută
După atâţia ani de zile În virajul vitejiei
Şi cu ce te ocupi acuma? Mă opresc cu roata stângă
- Cumpăr, vând automobile. Drept pe marginea hârtiei.
Vezi Rolls-Royce-ul ista albastru Şi într-adevăr maşina
73
ION PRIBEAGUL

A pornit-o-n zbor, nătângă, Cum sunt om cu firea calmă


Şi-a oprit-o pe hârtie Trec prin faţa lui ca vântul
Drept pe roată, în partea stângă La distanţă de o palmă.
- Bercule, mă doare capul - Bercule, sar din maşină!
Tot privind peste câmpii - Nu fi bleg, şi ţin-te bine!
Hai, mai bine să ne-ntoarcem ... Şi ca un ciclon Rolls-Royce-ul
Am nevastă şi copii. Fu într-o clipă peste şine.
- Sami, fi bărbat, ce dracu - Bravo Bercule, eşti geniu
Eşti fricos ca o muiere Bravo, mai lăsat năuc!
După întrevederea noastră - Şi acum spune-mi dragă Sami
Eu aş vrea să-ţi fac plăcere? Unde vrei să te mai duc?
Uite, vezi cum vine trenul Sami, cu emoţie în voce
Iute cu semnalul roş Şi cu faţa pământie
Care gâfâie într-una Zise: - Dacă ţii la mine
Şi azvârle fum pe coş? Dumă grabnic... la hârtie!
Pariez în trei minute

Tot una e
Rifca a venit la Rabi Mâine dis-de-dimineaţă
Şi e plină de obidă: Mergi şi-ţi târguieşti o oală
- Rabi, sunt neferictă Cât mai mare de la piaţă
Iarăşi am rămas gravidă. Iar târziu când vraja firei
Dă-mi un sfat că tu eşti ţadic Te învăluie domoală
Eşti un Dumnezeu aproape Toată noapte, toată noaptea
Sau citeşte-mi un psalm şi roagă-l Ţi picioarele în oală.
Să mă scape, să mă scape. De se-apropie sortitul
- Greu femei, nu se poate Pentru clipa de noroc
Firii să vă împotriviţi Tu picioarele din oală
Chiar şi în Scriptură zice: Nu le scoţi deloc, deloc!
„Creşteţi şi vă înmulţiţi” Dacă asculţi povaţa asta
- Da, dar am copii vreo şapte Care-i binecuvântată
Fete mici şi băieţei Nu se poate, nu se poate
Numai cel de sus mă ştie Să rămâi însărcinată.
Cât de greu o duc cu ei. Opt luni au trecut degrabă
Rabinul deschide o carte Sau chiar nouă mi se pare
Murmură o rugăciune Şi într-o zi venind la Rabi
Şi cu ochii către ceruri Rifca, dar cu burtă mare.
Se înclină şi-apoi spune: - Nu mi-a folosit povaţa
- Uite ce-ai să faci femeie: Zise ea foarte timidă

74
ION PRIBEAGUL

Fiincă, uită-te la mine Să le ţii într-o oală mare!


Iarăşi am rămas gravidă. - Păi, să vezi, cinstite Rabi
- cum se poate! Îţi spusesem. Zice ea cu mult lipici
Când te-oi duce la culcare n-am găsit o oală mare
Tu, picioarele amândouă Şi am luat două mai mici...

Grea pedeapsa
Prea înţeleptul Rabi Iosuf - A nimic, o bagatelă
E un erudit, un ţadic Zice Smil, să mă scuzaţi
Cunoscut în tot Kilatul Dar întâi suntem prieteni
Şi vin mulţi să-i ceară sfatul. Şi apoi suntem bărbaţi.
Casa lui miroase-a ambră Iartă-mă te rog şi spune-mi
Şi a cedru din dumbravă Dacă ziua când posteşti
Totu-i binecuvântare De Iom Kipur este voie
Şi evlavie şi slavă. O femeie să-ndrăgeşti?
În odaia lui de lucru Să petreci cu ea alături
Străjuie din părţi Amândoi la minte copţi
Rafturi pline de talmuduri Tot ca-n celelate zile
Şi de suluri şi de cărţi. Tot ca-n celelate nopţi?
Ore-ntregi scrutează în biblie - Vai de mine! – exclamă Rabi
Şi în scripte, foarte calm Ridicând privirea-n zări
Sfatul lui e înţelepciune Cum de îndrăzneşti păgâne
Iar cuvântul lui e psalm. Să-mi pui astfel de-ntrebări?
Cercetează pergamente - Nu te superi dragă Iosuf
Hărţi şi manuscrise varii Zise Smil politicos –
Stampe cu versete inde Tu eşti un mare rabin
Şi cu perse comentarii. Şi eu un mare păcătos.
Descifrează hieroglife Chiar de-i rea nelegiuirea
De pe table şi papirus Şi cuvintele-mi deşerte
Pericope şi percepte Pui mata o vorbă bună
Scrise în vremile lui Cirus. Către Înaltul să mă ierte!
Într-o zi îi intră în casă Rabi a îngânat o rugă
Un prieten din Galil. Către cel din ceruri sus
- Bună ziua! Rabi Iosuf Apoi răsfoind o carte
- Bună ziua! Dragă Smil. Păcătosului i-a spus:
După ce s-au strâns în braţe - După lege nu e voie
Rabi, foarte bucuros Dar ţi s-ar putea ierta
L-a întrebat: - În ce chestiune Dacă săvârşeşti păcatul
Ţi-aş putea fi de folos? Numai cu consoarta ta!

75
ION PRIBEAGUL

- Rabi – zise Smil – mă iartă Ce importă atunci persoana


Supăr cu ceva scriptura Dacă-i soaţa sau vecina?
Dacă în loc să fie Rifka - tocmai asta e pedeapsa
E Soşana sau e Sara? Zise Rabi fără vrere
Dacă-i absolvit păcatul De Iom Kipur nu ai voie
Şi e desfiinţată vina Ca să ai nici o plăcere.

Povesteşte doctorul
Nu ştiu dacă îl ccunoaşteţi Şi de arta dumitale
Delicat şi subţiratic s-a dus vestea în larga lume.
Doctor Bratu de la Sutu Fiul meu cel mare, Lică
Ne era la toţi simpatic. Care stă cu mine în Basna
Avea hazul lui, probabil Om cu mintea-n toată firea
Moştenit de la străbuni De o vreme o ia razna:
Şi în plus era şi doctor Sare sus peste coteţe,
La spitalul de nebuni. Se ascunde în grădină
Şi ştia să povestească Umblă numai între păsări
Cu un şarm cum altul nu-i Şi se crede că-i găină.
Chestii vesele întâmplate Ba mai mult! Parcă un blestem
Lui, cu pacienţii lui. Din Infern mă urmăreşte
Moldovan de viţă veche Că în loc să ne vorbească
Cunoştea năzbâtii multe El mai mult cotcodăceşte.
Că se adunau în juru-i Dau oricât numai să scape
Toţi amicii să-l asculte Martor îmi este Dumnezeu
Într-o zi veni la mine De nenorocirea asta
Povesteşte el stilat Ce-a căzut pe capul meu.
La spital, în deal, la Sutu, - Şi de mult are aceste
Un domn bine îmbrăcat. Manifestaţiuni ciudate?
După înfăţişare, pare - Cred, dacă îmi aduc aminte
Funcţionar superior, De un an şi jumătate.
Poate inginer hotarnic - De un an şi jumătate?
Sau, un mare negustor. Asta-i nemaipomenit!
Şi îmi spune: - Domnul doctor Şi de ce cu el aicea
Uite aşa precum vezi, Până acum n-ai venit?
Sunt în stare disperată - Păi să vezi domnule doctor
Şi-am venit să mă salvezi. M-am obişnuit cu viaţa
Ştiu că eşti un psihiatru Şi îmi plac mult oulă care
Om de ştiinţă cu renume M-i le pune dimineaţa.

76
ION PRIBEAGUL

Politeţea
Din albastra risipire Şi în această împestriţare
Ne zâmbeşte mândrul soare Ca la Paris sau în New York
Veşmântând întreaga fire Şi un filfizon se plimbă
În lumini de sărbătoare. Foarte grijuliu cu un Poro.
Curg văpăi de aur roşu ??? grăsan ce umblă
Pe trotuarele înguste sigur de aureolă
Şi întrega stradă-i plină şi mereu îşi bagă râtul
De surâs şi mini fuste. grogăind lângă rigolă.
La vitrinele din centru Trecătorii cu mirare
Stau în grup femei şi fete Toţi privirile-şi întorc
Cu superbe picioruşe Înspre tipul care ţine
Şi ispite în siluete. Să se plimbe cu un porc
Rotunjimi fermecătoare Şi deodată, un tânăr care
Strânse în diafane rochii s-a desprins dintr.-o pleiadă
Că le-nghiţi dintr-o privire L-a întrebat: - Nu ţi-e ruşine
Şi le devorezi cu ochii. Să te plimbi c-un porc pe stradă?
Trec în şiruri manechine Tipul l-a privit flegmatic
Blonde, brune şi roşcate Scărpinându-se în ceafă
Şi-i expun comori de farmec Şi apoi ţanţoş îi răspunse
Care nu-s deloc pătrate. - Nu e porc, nu vezi, e scroafă!
Drec şi bestnici în sandale - Scroafă e? Îmi pare bine
Şi costume deşucheate Zise tânărul smerit
Cu excentrice atitudini Adăugând cu politeţe:
Şi efebi bărboşi cu plete. - Păi, cu dânsa am vorbit!

Tragedie
- actul întâi- El – a fost odată –
Astăzi
O cheamă Cleo Chel şi putred de bacnote
Cleo are buze roşii, Pare o mumie uitată
Pline de parfum mistic Printre statui ostrogote
Ce-l ??? chiparoşii A început să-i facă curte
Buclele-i muiate-n aur, Şi într-o seară crenelată
Ochiii, A cerut-o
Ochii mari albaştri A luat-o
Ţes cântări visate-n ţară Şi o ??? ca un tată
Heruvimilor sihaştri.

77
ION PRIBEAGUL

- actul al doilea – - actul al treilea -

Seninul căsniciei lor Fereastra


Se trece Turnului cu trei cupole
Ca într-un plâns de mandolină Se întune în acorduri
Într-o catacombă rece. Tremurate
Părăsit de tinereţe, De mandole
Domnul Înăuntru
Întrupează toamna E văpaie.
Şi-o senină Şi o dragoste bizară
Primăvară Şi o umbră
De speranţe Cu privirea încruntată
Pare Toamna. E afară.
Înăuntru
Iar în miez de noapte mută, Despuiată
Prin albastrul de mătase Cleo, sparge a şaptea cupă,
Două spectre Iar afară
Trec pe drumul Umbra neagră
Care duce la terase... ??? să o rupă
Unul, şi....
E un fante tânăr În clipa următoare
Iar fantoma voalată Uşa cade sfărâmată
Este doamna ... A surprins-o
Care-şi ţine babalâcul Cu amantul
Ca pe-un tată Şi-a bătut-o
Ca un tată.

Tocmai pe dos
Samy Quatar, bogătaşul Cumpără lire sterline.
De pe strada Albatros Samy se-ntâlneşte-n Bursă
A venit să se consulte Cu remisierii mari
Cu bancherul David Gross: Şi în locsă ieie lire
- Dragă David, vin la tine Samy cumpără dolari.
Să mă sfătuieşti niţel Peste trei ore dolarul
Vreau şi eu să joc la bursă Scade în mod vertiginos
Dar nu mă pricep de fel. Samy plin de disperare
- dacă vrei să faci parale Vine iar la david Gross.
Zice Grossu – s-asculţi de mine - Vai de mine, Davidică
Lira se menţine fermă Sunt definitiv pierdut

78
ION PRIBEAGUL

Apăi, deh! Eu ţi-am spus una - Dacă tu le faci tocmai pe dos?


Şi tu alta ai făcut. - Încă o dată Davidică
Du-te repede la bursă Dă-mi un sfat să am temei
Nu sta moale ca o curcă Am să fac tot ce mi-oi spune
Şi să nu te prinzi în cursă Am să fac aşa cum vrei
Ia „Petrol-block”că se urcă. - Vrei un sfat! Ţi-l dau măi Samy
Samy nu ştie cum se face Dar urgent că vremea-i scrută
Parcă l-a lovit năpasta Dacă vrei să-ţi meargă bine
Ia „Motor- Petrol”şi gata Vino să mă pupi pe burtă.
Pierde şi de data asta. Dacă-ţi spun pupă-mă pe burtă”
- Vai de mine, vai de mine Nici un gând n-am să-ţi ascund
Sunt un bou, un păcătos Cum le faci pe dos pe toate
- Ce să-ţi fac măi Samy, dacă Ştiu c-ai să mă pupi în fund.

Asta zic şi eu noroc


Într-atât ne-mbată viaţa Chiar şi cântăreţi de soi.
Cu iluzii şi strădanii Cum sosea vreo vampă „bine”
Că nici nu băgăm de seamă Năvălea protipendada
Cât de repede trec anii. Conu Bubi, conu Nicu
Cred că nu importă urbea Şi luat cu asalt naiada.
Dacă-i Râmnic sau Focşani După ărogramul artistic
Totul e că eu pe-atuncea Chefuiau cu curtezana
Avea optusprezece ani. La conac sau la moşia
Şi-n oraşul plin de crâşme Monteoru sau Grăjdana.
Şi cu centrul plin de praf Pe când noi făuritorii
Nu era nici un teatru De poeme şi himere
Şi nici cinematograf. O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.
??? Într-o seară, tot la Filip
??? Debutase o actoriţă
Pompieri, oborul, gata Cu trup zvelt şi ochi şăgalnici
Şi vreo două cafnele. Şi cu fragă de guriţă.
Singurul loc mai vesel Fermeca în potop de aplauze
Al oraşului stindard Pe bărbaţii toţi, în grupe
Era varietul Filip Şi ne ameţea cu-n cântec:
Un şantan de bulevard. „Vin la Tanţa să te pupe”
Fiindcă atunci patronul Avea părul spic de aur
Numere de-atracţie noi Braţe, albe subţirele
Balerine apetisante Picioruşe crizanteme

79
ION PRIBEAGUL

Care te chemau spre ele. Maul mai bine decât mine.


Noi, ştregari voioşi şi timeri Pot s-adaug amănuntul
Nici o taină nu ne scapă Că înrâuirt de stele
O doream şi tuturora I-am compus în versuri tandre
Ne lăsase gura apă. Un sonet şi trei rondele.
Şi cum se zvonise o şoaptă Într-atât a înduioşat-o
Pe la Kraus Versul meu înaripat
La cafenea Că frumoasa Mesalină
Că deţi dai o stă în mână Cu glas dulce m-a întrebat:
Poţi ca să petreci cu ea. - Spune-mi, dragul meu, prieten
Însă cine dintr-ai noştri Cum pentru o desfătare
Din pleiada cunoscută Ce ai petrecut cu mine
Îşi putea permite luxul D-ai o sută aşa de mare?
Ca să-i dea divei o sută? Eşti agricultor? Ai rente?
Şi atunci Aurel propuse Sau bancher cu acursale?
O ideeie salvatoare: Fiindcă ştiu din auzite
Să putem strânge o sută Că poeţii n-au parale.
Punem 5 lei fiecare. Îmbăta de-accentu-i sincer
Şi jucăm la loterie Ca să nu stric feeria
Înodăm frumos batista I-am destăinuit de-a capo
Şi cine câştigă suta Cum a fost cu loteria.
Ăla merge cu artista. - Vai, a psus ea drăgăstoasă
Zis-făcut. Nicx astăzi nu ţtiu Nnu se poate, nu se poate!
Nici când a trecut minuta Şi strângându-mă în braţe
Nici cum m-a bătut norocul Mi-a şoptit cu voluptate:
Ca să-mi iasă mie suta. Tu, că eşti cel mai simpatic
Ştiu, atâta, că înălţat-am Dintre ceilalţi curtezani
Mulţumiri lui Dumnezeu Mai ales că scrii şi versuri
Pentru marea fericire De la tine nu i-au bani.
Ce-a căzut pe capul meu. Când văzui că umblă în geantă
c-un buchet de violete Am simţit în vine foc
Şi-n ţinută elegantă Şi mi-am zis: Slăvit fi Doamne
i-am palmat în mână suta Asta zic şi eu noroc!
Şi ea, a depus-o în geantă. Şi cu graţie felină
Restul: cuib de poezie Şi-un surâs descris de zei
Vis şi voluptăţi divine Iar m-a îmbrăţişat cu patos
Care le-au descris şi alţii Şi mi-a înapoiat: 5 lei...

80
ION PRIBEAGUL

Cărţile Sfinte
Vestitul Rabi Ben Işmuiel Că în ea-i lumina şi căldura
Vestit în Mişna şi Cabală De aceea s-o iubim într-una
Venise într-o zi să vadă Că aşa ne-a învăţta scriptura.
Pe Rebe Lein din Capitală Spălându-se pe mâini prea sfântul
Voiau să audă cum slujeşte Slăvi pe Dumezeu divinul
Să-i soarbă, cântecul şi voga Că ne-a dat cerul şi pământul
Pe credincioşi cum păstoreşte Lumina, apele şi vinul.
Şi cum slujeşte sinagoga Dar o surpriză mai tirană
Şi-a stat în stradă Ben Işmuiel l-a ţintuit, fiindcă la masă
Smerit cu inima voioasă Servea o altă fetişcană
Că Leiba bucuros de oaspe mai nostimă şi mai frumoasă
Pe Rabi l-a poftit la masă. - Dar asta ce e? Înmtreabă rabi
Când fu să intre musafirul Cu un gest ascuns ce nu cuvântă
În casă, întâlni în uşe, - O altă care Ben Işmuiel
O fată mândră ca zefirul Şi tot ca cea dintâi e sfântă.
Cu chipul alb ca de pupăşe
Îşmuiel Ben privi pe Rabi - Nu s-ar putea, Rep Leib părinte
Clipind din ochi să-l înţeleagă Cum spune biblia străbună
Apoi zâmbind a prins să-ntrebe Din cele două cărţi prea sfinte
- Dar, ce e asta Rabi, dragă? Să-mi împrumuţi şi mie una?
Rep Leib, roşind cu modestie Mi-e greu a spus rep Leib, că întâia
Văzând că rabi se-nfierbântă Acum o citesc profete
Răspunse tainic; - Ce să fie? Iar celelate până acuma
O carte rabi, carte sfântă! Nu îi sunt foile tăiate.
- O carte-i sfântă-ntotdeauna

Vesela Familie
Într-o zi la societatea Slab, cu ochelari şi vârstnic
„Pheonix” de asigurare În răspunse: - Nu se poate!
a intrat un domn în vârstă Eşti slăbuţ, vedere scurtă
slab, cu ochelari de soare. Ai şi semne de vărsat
- Aş dori – se adresează Nu întruneşti anume puncte
Funcţionarului din faţă Ca săă fii asigurat.
Ca să fac asigurare - Da, dar tata – zise domnul
Cum m-am hotărât pe viaţă? Care-i mai bătrân ca mine
Funcţionarul, măsurându-l E asigurat aicea
Cu minuţiozitate De un deceniu şi mai bine.

81
ION PRIBEAGUL

- Cum îl cheamă? Şi veniţi cu tata aicea


- Dan Beşleagă. Marţi sau miercuri dimineaţă.
- Dan Beşleagă? Un moment ???
Ca să văd în fişe dacă ???
Nu-i vreun inconvenient. Cu nepoţi şi cu nepoate
Dan Beşleagă? Da! Se află Toţi la nunta lui bunicu
Însă în comformitate - Cum, bunicul se însoară?
Trebuie îndeplinită Asta-i culmea! Pe toţi sfinţii
Încă o formalitate. - Se însoară! Da! Cu toate
Iei un formular cu timbru Că sunt contra lui părinţii!
Şi îl completaţi acasă

Bunicuţa şi nepoţii
În expresul de Florica Şapte ani are Lucica
Lăzi, colete, un amalgam Iară Nicu are opt.
Şi în compartiment, bunica Înfoiată ca o varză
Şi nepoţii stau la geam. Baba zice mai apoi
Hohotind, copii zburdă - Uite barza! Uite Barza!
Şi fac zgomot infernal Care v-a adus pe voi.
Iar bătrâna ştirbă, surdă Nicuşor, apoi întins pe-a coastă!
Tot priveşte cerul pal. Zice răsfirându-şi părul:
Dintr-un coş le dă bunica - S-o lăsăm să moară proastă
Câte-un tort cu zahăr copt Sau să-i spunem adevărul?

Ceaiul
S-a îmbolnăvit Niculce De atâtea răni adânce
De pe strada înflorită Nu poate să mai vorbească
La laringo-faringită Nici să bea, nici să mănânce.
???? Stă întins de două zile
Mari profesori cu protecţii Chinuit şi banmdajat
I-au făcut trei operaţii Slab şi galben ca lămâia
Şi vreo şaptespreze injecţii. Nebăut şi nemâncat.
L-au cusut cu fir de aur Doctorii văzând că bietul
La gâtlej şi la laringe E într-un hal fără de hal
Îl aşează în pat cu o soră Hotărâră de îndată
Care abia, abia-l atinge. Să-l hrănească artificial.
Că slăbit bietul Niculce - Da, da! Trei mii de lei!

82
ION PRIBEAGUL

Fu chef nu glumă - Se vede că aţi uitat – a spus femeia


O cameră, trei sticle, alte trei Un amănunt de-o importanţă mare
Dar ce poate să însemne această sumă: Dar eu am fost „puicuţa dulce” – aceea
„O lumânare cinci sute de lei”. Care a suflat azi noapte în lumânare!

???
Nu ştiu în parte a ţării Goana vremii n-are leac
Mi se pare că-n Gheorgheni Şi încet, încet, trecuta
Locuia o bătrânică Peste jumătate de veac.
De vreo şaptezeci de ani. Ca o umbră selenară
O ştia tot târgul, deşi Îşi târăşte paşii grei
Foarte rar ieşea din casă N-a rămas nimic din nuriii
Şi trăia în oraş departe Şi din frumuseţea ei.
Singurică şi retrasă. Într-o zi pe poapa Neacşa
Se spunea că ar fi odrasla l-a poftit la ea acasă
Unui mare bogătaş Să-i destăinuiască chinul
Care avusese întinderi Care sufletu-i apasă.
Şi în Vlaşca şi în Iaş - Prea sfinţia ta, mă iartă
Şi frumoasă, o minune Că grăi-voi cu păcat
Un tablou, o închipuire Dar în viaţa mea pustie
Că veneau sin alte oraşe N-am ştiu ce e bărbat.
Grup de tineri să o vadă. Nu vreau să ajung în slava
Că a iubit în tinereţe Din cereasca Lui grădină
Un nepot a lui Ştirbei Fără nici o îmbrăţişare
Şi cum neamul lui fu contra Şi în vârstă şi virgină.
S-a-mpuşşcat din cauza ei. Caută-mi un om din gloată
Ea atunci – chiar la mormântu-i Şi trimite-mi-l încoace
A jurat că-n viaţa toată Cu fiinţa mea să facă
n-o să se mărite pururi Tot ce vrea şi tot ce-i place.
cât trăi-va, niciodată. Să mă strângă lung în braţe
I-a rămas ceva avere Tot aşa ca pe-o ţărancă
Acareturi de moşeancă Şi am să-i dau o recompensă
Şi din moşioară banii Că am bani destui la bancă.
Care îi ţinea la bancă. Popa milostiv să scape
Nu avea vecini, nici neamuri Bietu-i suflet păcătos
Şi cu taina ei în gând I-a trimis un om din piaţă
La biserică în duminici Un hamal foarte vânjos.
Seducea din când în gând. Cărui i-a vorbit cu milă
Iară anii trec ca vântul Şi îndurarea celui sfânt

83
ION PRIBEAGUL

Despre buna învoire A făcut o faptă bună.


Între oameni şi pământ. Chiar a doua zi dimineaţă
Mai cu seamă despre pilda Popa Neacşa s-a îndreptat
Cuvioasei Paraschieva Înspre casa bătrânească
„Cine pe semeni ajută s-o dezlege de păcat.
răsplătit pe dată fi-va”! A intrat popa în sală
S-a rugat de acela care S-a uita prin încăperi
Stă cu îngerul la masă Bărbatul era acolo
Să gonească necuratul Dar femeia nicăieri.
Dintr-o fiinţă păcătoasă. - nu ştii unde-i baba care
Şi s-a dus să izbăvească Care stă de-atâţia anii ?
A ispitelor furtună - Păi s-a dus din nou la bancă
Foarte mulţumit că astăzi Să mai scoată nişte bani.

Şi căţeluşa stă în pat


Mimi are o fată blondă Gândind la tipul ei simpatic
Vea ochi mari şi păr buclat Dintr-un cuvânt l-a refuzat
Un sân superb, o pulpă rotundă Şi căţeluşul stă în pat.
Şi avea şi-o fire vagabondă Când somnul încerca s-o prindă
Şi ca oricare demimondă Mimi cu corpu-nvăpăiat
Avea un căţeliş buclat. Privindu-şi formele în oglindă
Sprinţară ca o căprioară Ofta cu jale, suferindă
Mimi iubise un băiat Că nu e nimeni s-.o surprindă
Şi într-un amurg de primăvară Şi căşeluşul stă în pat.
Simţind că focul o înfioară Şi-n cuibul ei de curtezană
I-a dat tot visul de fecioară Veneau priteni pe-noptat
Dar el se vede că a uitat Şi beau ermuth, coniac, cinzeacă
Şi căţeluşul stă în pat. Şezând pe sofaua egipteană
În negre nopţi de insomnie Sau pe divanul fermecat
Mimi cu suflet tulburat Şi căţeluşul stă în pat.
Să uite dorul ce-o sfăşie Veneau fecioare şi cucoane
Şi dragostea –i atât de vie În buduaru-i parfumat
În camera trandafirie Şi ca să uite de canoane
Privea protretul lui pictat Fumau haşiş, fumau havane
Şi căţeluşul stă în pat. Şi apoi ??? băietane
A vrut un moş cam reumatic Cădeau lascive în păcat
S-o ia cu el într-un palat Şi căţeluşul stă în pat.
Şi s-o iubească singuratic Amurgul depăna-n tăcere
Dar ea cu ochii de jăratic Al vremei cer, argintat

84
ION PRIBEAGUL

Şi trandafiri mureau în sere


Iar Azorel visa-n tăcere
Şi îi plăcea să lingă miere
În salonaşul crenelat
Şi zi şi noapte sta în pat...

Din flori să-ţi împletesc cunună


Aş vrea din flori să-ţi împletesc cunună ??? şi „Nu mă uita”
Pe strat de crini să mă inspir Ca toate gândurile mele
Să-ţi cânt în nopţşile cu lună Să guste din gura ta.
Pe o pajişte cu trandafiri. În prag voi presăra din verme
Din mirt să-ţi cânt: romanţa vieţii În ritmul versului sărac
Şi ochii tăi senini şi mari Imaculate crizanteme
Să sorb nectarul tinereţii Şi sângerânde flori de mac.
Sub streşini de mărgăritar. Din siclamene şi cicoare
Ţi-oi pune dali în cosiţe Ţi-oi împleti un cuib boem
Şi orhidee înnourate S-adormi pe cuib de lăcrămioare
Pe frunte flori de lămâiţă Cu gândul la acest poem.
Pe umeri şipe sân muşcate. Uitând de doruri şi regrete
Pe braţele de nuferi albi Şi prinşi de-ai dragostei fiori
Înfăşura-voi cu alint Avea-vom crioni şi violete
Bujori şi stânjenei şi nalbe Şi poate şi un copil
Şi chiparoase de argint. Din flori....
Ţi-oi atârna pe şold lalelel

Şi luna a închis un ochi


Soarele îmbracă în aur Într-atât de cufundate
Şi în păienjeniş de fire Maicile prea cuvioase
Tot întinsl care duce Că nici n-au băgat de seamă
La Costeşti, la mănăstire. Că a trecut de ora opt.
Două tinere măicuţe Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul
În sutane lungi şi grele Dar de-odat se opriră
Trec pe drumul plin de soare Nu cumva greşt-au drumul
De nisip şipietricele. Parcă alta e şoseaua spre lăcaşul mântuirii
Harul domnului de-a pururi Nici o casă nu se vede şi nici turla
Scaldă în sfânta psalmodie mănăstirii
Chipurile lor suave Nu mai ştiu ce să mai facă
Pline de cucernicie

85
ION PRIBEAGUL

Să se oprească în zăvoi? Iarbă verde mătăsoasă


Să mai meargă înainte? Sau să meargă Ce te-ndeamnă şi te cheamă
înapoi? Şi-un crâmpei de sare albastră
N-o să lase la anaghie două maici fără S-a întins ca o năframă.
ajutor Le-a vorbit de Magdalena
Însă Dumnezeu e mare şi a toate îndurător De Infern, de Raiul sfânt
Şi în timp ce implorează milostenia Sfintei Şi despre iertarea celor
Vineri Păcătoşi de pe pământ.
Ca prin farmec apărură chiar în urm alor Până le-au convins în fine
doi tineri. Plâns-au ele mai mult de-un ceas
- Mergeţi înspre mănăstire? Pentru odihnă ar fi mai bine
A întrebat o maică aparte Ca să facă un mic popas.
- Da pe-acolo trecem Şi s-au aşezat pe iarbă
Însă noi ne ducem mai departe Pe când luna ce-i privea
- De ne daţi îngăduire, noi putem să vă- Prevăzând ce-o să urmeze
nsoţim A închis un ochi şi ea.
- Cu plăcere şi evlavie Celui Veşnic Restul nu interesează
mulţumim! Doar o voce sub copac
Şi-au pornit în grupă tuspatru Îngânat-a:Iartă-i Doamne
Pe şosea încetinel Iartă-i că nu ştiu ce fac.
Panait la braţ c-o maică Iar Eulampia de alături
Şi cealaltă cu Ionel. A răspuns printre suspine
Tot mergând de ele aproape - Ba al meu dragă Varvară
Sângele a început să fiarbă Ştie încă foarte bine.!
Şi alăturea ici, colo,, câte-un păătuf de
iarbă.

Popasul lui Aizic Tirr


La înţeleptul Rabi Mendel Să-mi mai nască unul?
Vine Aizic Tirr smerit Şi-am venit la tine Rabi
Şi îi spune:”Raşi dragă, Dă-mi un leac să-mi folosească
Sunt un om nenorocit” Poate Dumnezeu pe Rifca
Rifca mea-i atât de dulce De copii s-o izbăvească.
Şi are atâta sexapeal - Uite ce-ai să faci, îi spune
Că nu trece un an şireata Rabinul cu ochii dulci
Îmi trânteşte un copil Noaptea când soseşti acasă
Am vreo zece să-mi trăiască Şi ai vrea ca să te culci
Toţi sunt sănătoşi ca tunul Să te ţii întodeauna
Şi-mi sunt dragi dar ce nevoie-i De povaţa mea înţeleaptă

86
ION PRIBEAGUL

Să te urci pe partea stângă Mi-ai nesocotit povaţa?


Şi cobori pe partea dreaptă. - Vai de mine! Exclamă Aizic
Dacă faci aşa şi totul După vorba ta înţeleaptă
Cu stricteţe şi păzit M-am urcat pe partea stângă
Poţi fără grijă, Rifca Şi-am coborât pe cea dreaptă.
De copii s-a lecuit. - Dar ia spune, întreabă Rabi
Au trecut trei luni sau şapte Scărpinându-se în nas –
Sau chiar opt să fi trecut Nu cumva trecând pe acolo
Şi la Rabin într-o vineri Ai făcut un mic popas?
Intră Aizic abătut. - Un popas? Făcui desigur
Şi mâhnit şi neferice Deh, ca omul! Ce să fac?
Ochi-i galeşi multe spun Parcă poţi să treci pe acolo
Şi plângând aproape, zice: Să nu poposeşti un pic?
- Rabi, n-a fost leacul bun. - Văd că na-i pătruns povaţa-mi
N-a fost leacul bun, iar mie Zice Rabi plin de fiori
Mi-a fost chinul inutil Nu ţi-am spus să urci pe stânga
Fiindcă uite azi noaptea Rifca Şipe dreapta să cabori.
Mi-a născut iar un copil. Dacă ai poposit l amijloc
- nu cumva întreabă Rabi Ca un pusnic în câmpii
Cu un surâs ce-i schimbă faţa Aizic Tirr Du-te la dracu
Ai uita ce-am spus sau poate Cum vrei să nu faci copii?

Peisaj divers
Pe un tăpşan de voaluri dese Luna în necuprins se suie
Calm se plimbă aerul Poleind nidsipurile
Şi în cadenţe neînţelese Şi un tânăr cu o duduie
Vremea-şi toarce caierul. Stau de vorbă, chipurile...
Sub întins zări astrale O poveste foarte veche
Care-şi pierd hotarele Spune luna lacului
Cu o cuinună de petale Şi-într-o barcă o pereche
Se retrage soarele. Se sărută al dracului.
Cişmigiul poartă vina Trec pe drum în plină noapte
Că-ş superbe florile Scârţâind vehicule
Ce-au împodobit grădina Iar sub pod răsună şoapte:
În toate culorile. - Nu te-ntinde Nicule!

87
ION PRIBEAGUL

???
Oraşu-a fost cuprins La curtea Greacă
De euforie Şi aicea
Din cauza unui fapt senzaţional O să joace tot în curte.
Că în centru e un afiş A fost aplaudată
Pe care scrie La Tanagra
Că astă seară-i striptis Ma Moulin Rouge
La „Pigali” La eschimoşi
Ce înseamnă „striptis”? La feredino
La local de noapte Şi „la trei ochi de plapumă”
Cu becuri Îm Moşi.
Ţipător colorate Dar iată,
În bar Că în lumina orbitoare
Femei Pe un soclu
Vreo Şapte Ca pe vremurile lui Pluto
În toalete cât mai decoltate. Clareta apare
Program de cabaret În toată a ei splendoare
Orchestră Şi goală
Cântec Aşa, cum a făcut-o măsa.
Cha, cha, sirtachi, twist Un trup superb
Iar la sfârşi o vampă goală Şi braţe voluptoase
Freamătă din pântec Doi sâni
Şi fiindcă o vezi Înfipţi în piept ca două mere
Plăteşti ca un tâmpit. Şi rotunjimi
În atmosfera Şi pulpe] delicioase
Supra excitantă Şi celelalte toate
Cu jazz La vedere.
Cu trupuri zvelte Din colţul lor
Şi feline Bazil şi Aurel
Clareta este Ciocnesc
Cea mai frumoasa Aşa cum cere eticheta
Din câte s-au produs Şampanie, nectar şi hidromel
În curţi străine. Sorbindu-le cu ochi lacomi
A fost la curtea Silueta.
Şahului Apoi bazil
O leacă Cam ameţit niţel, şopteşte
La radio a dansat Scuturându-şi ţigareta:
Pe unde scurte De stau să judec, totul e la fel
La curtea lui Kemal Atât şa Tanţi cât şi la Clareta.

88
ION PRIBEAGUL

???
În oraşul unde cerul, Şi sirena-i Bulaira
Ca Bosforul se adună Când dansează „Turka bre”
Şi cu o gardă de Luceferi Dar din soaţe, cea mai tandră
Trece mândra semilună Mai frumoasă şi mai dragă
Într-un parc văzut Cu trupuşor de orhidee şi
În visul unui rege anonim Cu gura ca o fragă
Se înalţă în slăvi Zămislită din surâsuri
Palatul lui Mehmed Cadâr selim. De auroră şi senin
Prin desişuri de azalee Şi scăldată-n stropi de soare
Chiparoşi şi palmieri Era Fatme Aleiman.
Şi înconjuraţi de o strajă În şalvari şi fesuri roşii
De eunuci şi eniceri Au venit buluc cadii
Prin firman trimis de ceruri Toţi vizirii şi califii
Şi a luiMahomed hatâr Geanabeţii şi muştii
Stă acum în flori haremul Ca să o vadă pe Aleimina
Lui mehmed Cadâr selim. Cum dansează din buric
Şi era păzit haremul Şi s-au aşezat turceşte
Şi piscina cea rotundă Ronţăind pistl, fistic.
Că prin zid nici o privire Iat-o! Cum se frânge goală
De ghiaur să nu pătrundă Prinsă în vraja unui cântec
Fiindă pe divanuri roşii Şi cum tremură cu sânii
De caşmir şi ispahan Şi din umeri şi din pântec.
Odihneau cu trupuri goale Toţi efendii îşi dau coate,
Nimfe din Belucistan. Cu privirea spre cultuc
Heţaire din Galata şi Naiade din Ankara Şi şopteau tăcuţi din barbă
Andaluze şi cadâne ce-au venit din toată Aferim ghiuzel giugiuc.
ţara Nimeni n-a băgat de seamă,
Ca dansând să satisfacă fără nici un Prin al patimei zăduf
marafet Ce priviri de foc azvârle
Orice doruri sau capricii ale lui Cadâr Către un efeb, Iusuf.
Mehmed. Pe acesta şi-l alese
Răpitoare e Zuleica Şi-l vroia în nopţi, intim
Spritenă ca o panteră Că făcea parte din
Şi suleima, adalisca Garda personală a lui Selim.
Ce are chip de baiaderă S-a sfârşit tot zaiafetul
Floare de Siraz a Konia Şi în haremul cu eunuci
Baclava e Razimb Noaptea şi-a întins năframa

89
ION PRIBEAGUL

Şi-a cuprins tot mapamondul Pe divanul cu efigii,


Iar Iosuf se plimba afară Îşi priveşte lung conturul
Pe asfalt, şi-şi face rondul. Şi mănâncă bigi-bigi.
Numai Fatme se strecoară
Şi cu braţele de puf
În iatacul ei îl trage Dintr-un roman aristocrat
Înăuntru pe Iosuf -Prolog-
- Vino, vino lângă mine Din piscul munţilor ce poartă
Taina visului să-ţi culci Pe umeri zvon de oasanale
Că mi-e sete de-ndrăgire Despre castele şi fantome
Şi mi-e dor de clipe dulci. Şi cu ferestre ogivale
Îţi voi da să guşti din rodii În grota unde militarii
Să culegi de unde vrei Opresc să intre la civili
Struguri şi căpşuni din gura-mi Iar noaptea se abat pescarii
Şi nectar din sânii mei Ca să vâneze crocodili.
- Ioc! Răspunde Iusuf Îţi scriu dsin turnul cu trei steme
Vesel şi cu glas de mameluc Şi trei carabinieri la poartă
Fiindcă eu din fericire Pun plicul într-o sticlă veche
Ca şi tata sunt eunuc. Pe care o azvârl în Marea Poartă
Pot să stau aici cu tine ??? o salvă în aer
Dacă-ţi place şi o oră ca saltimbaticii să se teamă
Dar să-mi dai şi o dovadă Şi ??? să sune
De afecţiune ca soră. Din clopoţele de aramă
Zorile azvârl prin geamuri Şi fiindcă n-am alte adrese
Avalanşe verzi de fire Ca epilog al jocului
Pe când Fatme-şi zvârcoleşte Trimit impresiile culese
Trupuşorul dornic de iubire. În colţ la faţa locului.
Iar Iosuf, ce stă prin geamuri

Kerheza
Să participi la serbare În ritm de sunete stridente
Văzduhul s-a punctat cu salbe Vârtejulspelb de corpuri calde
Nu se vedea decât picioare Cu legănări impertinente.
Şi ochi frumoşi şi braţe albe. De muzica ce tulbura
Pluteau surâsuri vagabonde Şi înfierbânta toţi emulii
Şi-a larg se profilau alene Întreg parchetul tremura
Fermecvătoare nimfe blonde De atât cha-cha şi huli-huli.
Şi adorabile şatene. Şampaniza câte un grup
Orchestra nu înceta să scalde Şi în cadenţări de jaz măiestre

90
ION PRIBEAGUL

Lascive mlădieri de trup Ce chef şi toasturi până la ziuă


Se rpsfăţau privirii noastre. Un paj bătea în piuă apa
Din necuprinsul violet Şi-a colombină apa în piuă.
Când stele îşi ţeseau năframa Şi în calmul ???
Se auzea dintr-un boschet: Alunecau perechi pierdute
- Fi serios, ne vede mama! S-a petrecut până la punct
În fond continua agapa Pe urmă puncte...puncte...

Aşa e piesa
Seninul Şi scuturi
Sparge al zărilor zapaz Cu săruturi
Şli împrăştie albastre Cu statui
Apoteoze Şi urme vagi de tei
Şi înparcul cunarcişi Răzbate o discuţie
Şi tuberoze Pe tăcute
E vis de sărbătoare - Ai spus că mă câştigi
Şi extaz. cu 200
Pe alei de bambuşţi de ce-mi dai numai 10 lei?
Curg metamorfoze - Epilog-
Şi trec Când dimineaţa risipitoare
Romeo – în matie de atlas Înseninata ei văpaie
Cu julieta E îmbulzeală în piaţa mare
În valuri de topaz Şi grămădeală la tramvaie.
Spre chiaşcul cu garoafe Rămâne gol întreg pământul
Şi mimoze. Şi pleacă nobili???
Prin pajişti cu gladiatori Unii spre gropile Oatu
Cu cavaleri în zale Iar alţii spre groapa Chipăilă.

Clasic sau modern


Blauşpitz, fabricant de nasturi Nici în zori şi nici pe seară
Şi cu sucursale în ţară Ce-şi spuneau doar „bună-ziua”
Avea tender şi-o soţie Când se încrucişau pe scară.
De o frumuseţe rară. Lunile au trecut în goană
Pe când Sulizom Naftule Mai cu soare, mai cu vânt
Un om simplu şi în state Şi în toată vremea sta
Era lucrător cu ziua N-au schimbat nici un cuvânt.
Pe la electricitate. Dar într-o zi măreaţă
Nu-şi vorbiră nicodată Sub albastru policrom

91
ION PRIBEAGUL

Se întâlniră în piaţă Am putea vorbi măcar.


Şi amândoi au spus „- Salom” Am să-ţi dau numai o pildă
- N-ai idee domnu Blauşpitz Că deşi sunt fabricant
Cât de mult îmi pare bine Însă îl ştiu pe Scophenhauer
Şi nici nu ştii cât mă bucur Pe Sofocle şi pe Kant.
Că te-am întâlnit vecine! Dumneata îl ştii pe Dante?
Mi-ar fi drag să stau de vorbă Pe Gounod, pe Tzitzian?
Să ne spunem câte-un dor Îl cunoaşteţi pe Euripide
Că la urma urmei suntem Platon sau Aristofan.
Fiii aceluiaşi popor! - Drept e, cu savanţi şi cu genii
Mai o glumă, o butadă Nu pot cot la cot să merg
Una caldă una rece Pe ăştia nu-i ştiu, dar matale
Ce s eaude nou prin lume Ştii pe unul Goldemberg?
Şi uităm că vremea trece. - Goldemberg? Modern sau clasic?
Nu te superi domn Naftule Nici nam auzit de le.
Dar vreau numai să-ţi explic - Nu ştiu de-i modern sau clasic
Xă pe noi socialmente Însă ştiu că-i tinerel.
Nu ne apropie nimic. Care vine în orice miercuri
Eu altfel de cultură Când eşti dus la sucursală
Dumneata, meşteşugar Şi se giuguleşte straşnic
Deaia nu ştiu ce anume Cu soţi adumitale!

Învăţăcelul Hamani
Într-un cartier din Lenberg Încât grupul de neveste
C grădini scăldate în soare Caste darînveninate
Pripăşitu-sa într-o vreme Adunatu-s-au în grabă
O femeie încântătoare Şi s-au dus la rabin, toate:
Nimeni nu ştia de unde-i - Înţeleptule prea vrednic
Din ce ţări îndepărtate Tu al cerului veşnic sol
Însă şopteau că în casa-i Peste cartierul nostru
Se întâmplau lucruri caudate A căzut foc şi pârjol.
Stăruia un zvon: că ??? C-a venit o vrăjitoare
Plin de ??? şi de corinţi Chip de drac, ispită în gene
A înnebunit bărbaţii Şi ne ademeneşte soţii
Şi i-a scos pe toţi din minţi. Cu privirile-i viclene
Că adeneaori în noapte Scapă-ne de ea, goneşte-o
Uşi ascunse se deschid Că-i primejdie tuturora
Şi câte un bărbat de seamă Şi ne ameninţă pedeapsa
Lunecă discret prin zid. Din Sodoma şi Gomora

92
ION PRIBEAGUL

Rabinul şi-a pus caftanul Şi a mai stat un ceas Hamani


S-a încins peste veşminte Ba mai mult a stat cu grag
Şi şi-a luat învăţăcelul În sfârşit se crapă uşa
- Mergi Hamani? Şi apare Rabi în prag.
- Merg, prea sfinte.
Cum ajunseră la stratul ???? e sfântul
Care împodobea grădina Şi zburlit, apins la faţă
I-a întâmpinat din uşă - Dumnezeu să te păzească
Chiar femeia cu pricina. Pururi de năpastă-n viaţă!
Au intrat la ea în casă - Zi, ce-ai hotărât cu dânsa?
Cu??? În toatre cele A întrebat învăţăcelul
- Bucuroasă sunt de cinstea O gonim de-aici cu pietre
Care-o faceţi casei mele. Sau să o judece orăşelul?
-Află, doamnă, a spus rabi - Vai de mine, exclamă Rabi
Şi îndoială nu încape După a legii legământ
Că în oraş circulă zvonuri E o femeie minunată
Care te privesc de aproape Cu credinţă în domn sfânt
Şi supus a lui din ceruri Are o inimă de aur
Mie-i prea slăvit cuvântul Care pe învăţaţi încântă
Am venit să stăm de vorbă Darnci şi miloasă
Şi de ??? să te mângâi Ca o sfântă, ca o sfântă!
- Cu smerenie aculte-voi - Rabi, dacă zici că-i sfântă
A răspuns ea drăgălaş Tu cunoşti mai bine slova
Şi vă rog poftiţi alături Şi lumina ta e harul
Să luaţi loc în salonaş Din scriptura lui Iehova
- Tu Hamani – zice rabi - Doamne iartă, spune Rabi
Către învăţăcelul său Fiind cinstită şi virtuoasă
Ai să stai la uşă strajă S-o lăsăm cu Domnul în pace
Să nu intre duhul rău! Să mergem către casă.
Şi a stat, a stat Hamani - Mergem, a răspuns hamani
Dus pe gânduri neînţelese Da, înainte dacă vrei
De aşteptarea îi ies ochii Ia aminte la veşmşinte
Însă Rabi nu mai iese. C-ai uitat să ţi le închei!

Dacă plouă ce mă fac


Liftan e un tip simpatic De-ţi vorbeşte, totdeauna-i
Cum altul nu găseşti Plin de duh şi plin de spumă
Şi mai e şi voiajorul Nu există să se lase
Cel mai prima-n Bucureşti. Făr să-ţi plaseze o glumă.

93
ION PRIBEAGUL

Are un sac de anecdote Care în voci mă va îmbăta


Şi de znoave fel de fel Şi o voce îngerească
La petreceri e o plăcere Zise:: e a ta şi a mea!
Nopţi întregi ai sta cu el. - Dar a cui sunt ochii aceştia
Nu există povestire Mari şi negri ca agata?
Fie lungă, fie scurtă - Tot ai mei sunt dragă Sandu!
Să ţi-o spună el cu farmec - - Să ţi le mănânce fata!
Şi să nu te ţi de burtă. - Dar mânuţele astea roze
Fiind un personaj de seamă Cu miresme de petale,
Şi în branşa lui fruntaş Ale cui sunt păpuşico?
Trage numai la hotelul - Ale mele şi-ale tale.
Cel mai mare din oraş. - Cămeşuţa asta fină
Îl iubesc hotelierii Albă ca un puf de nea?
Ca pe un portbenheur al lor - Jur că n-am împrumutat-o
Fiindcă domnul Liften este Crede-mă că-i tot a mea!
Cel mai staşnic voiajor - Dar pantofii albi în care
Şi într-o zi sfârşind programul Dorm ca două rândunici
Şi soios din cale afară Picioruşele-ei superbe
Se ducea grăbit s-ajungă Cine le mănâncă ghici?
Cât mai repede la gară. - Cine vrei să le mănânce?
Când să urce în tren deodată Ciripeşte ea agale
Tocmai în minutul acela Tot ce e aici în casă
Liftan şi-a adus aminte Toate, toate-s ale tale
Brusc că şi-a uitat umbrela. Auzind aceste vorbe
La hotel se-ntoarce însă Liftan se aprindre foc
Camera (ce clipă cruntă) Şi cu multă discreţiune
E ocupată de-o pereche Bate în uşă: Toc!Toc!Toc!
Care e în voiaj de nuntă. -Cine e acolo?
Ce să facă bietul Liftan? - Eu sunt.
Deşi are treabă multă - Şi cam ce doreşti mata?
Dar să-i treacă plictiseala - Când ajungi la umbrelă
Stă la uşă şi ascultă. Vă înştiinţez că-i a mea.
- Puico, spune a cui e gura,

Bebzic şi Tintas
Bebzic a venit la Rabi - Ce-i cu tine? Întreabă Rabi
Şi plângând amar i- aspus Cu privirea dilatată
- Rabi dă-mi un sfat că altfel Ţi-a ars casa sau poker
Altfel sunt un om distrus. Ţi-ai pierdut averea toată?

94
ION PRIBEAGUL

- Nu, o altă catastrofă Dacă Rifka-i sănătoasă


A dat crâncen peste mine Domnul nu te va uita
Că îmi vine să-mi iau viaţa Şi din ceruri va trimite
Şi să urlu de ruşine. Har divin în casa ta!
Şase luni abia trecură Şase luni, sunt şase îngeri
De când tu m-ai cununat Care zilnic strâng comori
Şi uite, Rifca mea, frumoasa Fiului tău drag să-i fie
Mi-a născut un mic băiat! Drumul presărat cu flori.
- Mazalatov, a spus rabinul Dacă sorţii-i hărăziră
Scărpinându-se-n perciuni Ale lumilor destine
Iară Bebzic: - Cum se poate Dumnezeu ştie ce face
Un copil la şase luni? Şi ce face el e bine.
Slavă cerului! vorbit-a - Bine Rabi, toate-s bune
Rabi peste ochelari Zice Bebzic, pătimaş –
Dumnezeu cel bun şi veşnic Eu în Zahal, în armată
A făcut minuni mai mari! Am fost cel mai bun ţintaş.
De pe munte, în flăcări Moise Într-o zi, într-o pădure
Ne-a adus credinţă nouă Plină toată de mister
Şi în fuga din Egiptet Am văzut zburând un uliu
N-a spar Marea Roţie în două? Care se învârtea pe cer.
Noe în plin potop cu o arcă L-am luat la ochi, şi-n clipa
N-a ajuns pe Arafat? Când să trag vertiginos
Davit n-a învins prin knok-out Văd cum uliul se prăvale
Uriaşul Goliat. De un glonţ şi cade jos.
Mergi la sinagogă, Benzic Ştiu că am tras cu îndemânare
Şi te roagă în amvon Drept în el şi asta ştiu
Ca feciorul tău să ajungă Totuşi parcă am tras, îmi pare
Înţelept ca Solomon. Cu o secundă mai târziu.
Poate că-i sortit să fie De aia vreau să săpun, că oricât
O mândrie pentru neam De ciudat s-ar părea
Sau un mare Tadik, ca şi Tot nu poţi să-mi scoţi din cap că altul
Patriarhul Abraham? A tras înaintea mea!

95
ION PRIBEAGUL

Regele şi bufonul
E o tradiţie rămasă Şi scotea din gură
De pe vremea lui Meron O privighetoare vie.
Ca un împărat să aibă Era vesel cu toţi prinţii
Lângă curte un bufon. Mai ales după siestă
Să-l distreze cu o znoavă Chiar şi regelui, lui Nimbus
Sau cu vitziuni pipărat Îi mai juca o festă
Mai ales când suveranul Într-o zi i-a tras o palmă
Ese trist şi supărat. S-a scuzat însă agale:
Napoleon l-avea pe Harius - Păi să las să-şi facă musca
Ailirlm îl avea pe Groock Treaba-n capul dumitale?
Umbertp pe Tontolini Furios peste măsură
Don Alfonso pe Zamberloch Regele a început să-l certe
Ştefan Vodă pe Păcală Că se tot tăvălea bufonul
Ţarul pe Ivan Dobcin În genunchi ca să îl ierte:
Iar Abdul Nahim sultanul - Zvârle-mă la cai stăpâne!
Pe unul Hogea nastratin. Am greşit, cer iertăciune!
Mai erau şi alţii pe vremuri - Bine, am să te iert, ia sama
Şi în Indii şi?? Numai cu o condiţiune:
Cu bufonii, dar din păcate Mâine când vom fi în consiliu
Nu-mi mai amitesc de ei. Ai să intrifoarte grav
Doar pe unul mai ţin minte Şă ai să faci o glumă care
Nimbus, regele gorgon Să mă supere grozav.
Care îl avea pe Nimbo Şi în scuza ce urma-va
Cel mai ghiduşar bufon. Când ai să-mi cerşeşti iertare
Agreat de toţi curtenii Chiar ???
De prinţese şi dudui Mulţumesc prea luminate
Îl iubeau şi pajiipentru Să-ţi dea Domnul prea mărire
Ciurumbuşlucurile lui. Pentru măreaţa-ţi bunătate
Nu fu aniversare Şi a ţării înflorire! Bietul Bimbo...toată
Ce se petrecu-n castel noaptea
Ori consiliu de miniştri Ce să spuie ca să scape
Să nu ia parte şi el. Şi acum nepedsit...
Sestrâmba, scote aşi limba Dis-de-dimineaţă
Păcălind pe fiecare Au trezit norodu-n goană
Se dădea apoi de-a tumba Că sunt convocaţi miniştrii
Şi stătea drepţi în picioare. În consiliul de coroană.
Înghiţea o portocală Stau în frunte generalii
Şi o coadă de scrumbie

96
ION PRIBEAGUL

Şi a cultelor sobor Scoate sabia din teacă.


Pe când regele citeşte Cum de-ai îndrăznit păgâne
Un mesaj către popor. O atare fărădelege
Când deodată intră Bimbo Ca în faţa întreagă a obştii
Face o tumbă lângă tron Să-ţi baţi joc de Nimbus, rege?
Şi pe rege îl ciupeşte Du-te la spânzurătoare
Tocmai de pardon...pardon Ispăşeşte-ţi acoplo vina!
Lumea încremeneşte, nimeni Maiestate cer iertare,
Nu mai ştie ce să facă Am crezut că e regina.
Cu ochii-i în flăcări Nimbus

Nesiguranţa
Pe blajinul Natan Barie Asta-i tot ce mă omoară!
Om cu minte şi morală - Nici o grijă! Am avut eu
Îl cam chinuie idee Cazuri şi mai mistuitoare
Că nevastă-sa-l înşeală. Şi le-am dezlegat, că unui
Nu vrea nici o dovadă „zero-zero şaisprezece”
Doar că era prea frumuoasă Exact la două zile
Prea frumoasă, prea ştrengară După cum s-au aranjat
Şi prea des lipsea de acasă „zero-zero şaisprezece”
Ca să-ţi liniştească mintea a venit şi-a raportat:
Şi să aibă un motiv - Ieri, la trei şi cinci minute
Hotărântu-s-a să puie Stam în fordul meu agale
După ea un detectiv . Şi priveam cu ochii ţintă
A citit el în gazetă Spre balconul dumitale.
De un detectiv faimos Trece un domn în haine fresco
„Zero-zero şaisprezece” Nalt, frumos, mustaţa brună
Şi discret şi conştiincios. Şi fredonând o melodie
L-a chemat, i-a spus povestea Cu mult elan la uşă sună.
Condiţionând aportul În balcon apare doamna
Discreţiune absolută Cu un ghiveci în mâna dreaptă
Şi am nunţit raportul: Şi îi face semn cu mâna
Când, cu cine, cum şi unde ????
Într-o vilă sau bordel Şi coboară elegantă
Tot ce află în legăură Blondă, cu obrajii de nea
Cu vreo aventură a ei El o ia de braţ şi ambii
- Am primit şi anonime, Urcă în maşina mea.
Numai vorbe de ocară A urmat îmbrăţişare, sărutări,
Însă vezi nesiguranţa

97
ION PRIBEAGUL

vreo cinci sau şapte Am convins să-mi dea madama


El i-a spus maimuţă dulce O cameră alăturată.
Şi ea lui: purcel de lapte! I-am văzut prin borta cheii
S-au oprit la Kolnei În buduarul plin de şic
După colţ, clădirea a patra Ca doi porumbei pe o cracă
Ca să vadă „Kuni Lemel” Dar nu s-a întâmplat nimic!
Sau „Geames Bond” sau „Cleopatra” După ce-au băut şampanie
M-am fixat şi eu în spate El i-a spus: - De mă iubeşti
Mai aproape de cadână Scoateţi scumpo minifusta
Ca să pot vedea şi filmul Să văd ce superbă eşti!
Şi ce face el cu mâna. Ce s-a întâmplat pe urmă
Când s-a luminat în sală Nu mai ştiu domnule Beric
Mă iertaţi dacă vă spun ???
Rujul din guriţa doamnei ???
Era tot pe obrajii lui. Şi pe simple presupuneri
- Şi pe urmă? ???
- Din viteză , Nu spun cu siguranhţă ccă a fost ceva între
m-au orpit la un castel ei.
parcă al unui prinţ din basme - S-ar putea să ai dreptate
Însă cred că a fost hotel... Zice Beric într-o doară
Au intrat, cu după dânşii Vezi, nesiguranţa asta
Cu o sistemă studiată Mă distruge, mă omoară!

Madam Popic
Când m-am mutat, Madam Popic Mai o intrare separată
Propietară în Piatar Moşi Aşa că nu se ştie adesea
O femeie cu mult şic Cine a intrat şi cine iese
Şi dată în obraji cu roş Şi toată lume-ai mulţumită
Prinzându-şi buclele de pe frunte Încolo, casa e cinstită!
Şi celelalte amănunte. Independentă şi majoră
Mi-a spus nu care cumva Ca orişice femeie bine
S-aduci femei în casa mea Are un iubit care-o adoră
Nu sunt doamnă de elită Şi-un colonel ce o-ntreţine
Dar casa mea este cinstită. Fiindcă-i o vorbă ce grăieşte
E greu s-o duci după tipic „Unde-s doi puterea creşte”
Când n-ai venit de la moşie Când nu vine domnul colonel
De aceea şi Madam Popic Atunce domnul Bombonel
Trăieşte numai din chirie. Vine şi o face fericită
Mai o odaie mobilată Încolo, casa e cinstită!

98
ION PRIBEAGUL

În faţă şade o artistă Şi trece artista la mijloc


Care trăieşte c-un bancher Modista la domnul cu cioc
În stânga jos un ofiţer Domnul colonel la familii
Şi drept la mijloc o modistă. Domn Bombonel la doamna Lily
În fund mai stau vreo trei familii Şi toată lumea-i mulţumită,
În dreapta domnişoara Mily Încolo, casa e cinstită.
Un domn cu cioc, o croitoreasă Dorinţa lui Davidel
Care primeşte doar acasă Mămiţica-i indispusă
Şi este foarte renumită... Vocea parcă i se-ngroaşe
Încolo, casa e cinstită! Nu ştiu pentru ce dar tanti
Cu glasul dăruit de zei A trimis să vie o moaşe.
Actriţa, tânără frumoasă Davidel, copil cuminte
Când nu vine bancherul ei Cu mămica se-ntreţine
Nu prea întârzie pe acasă Şi-i vorbeşte, şi o minte
Aşa că-n camera Elvirei De se simte mult mai bine.
Primeşte gazda musafiri Şi-l întreabă mama dulce
Doar pentru luni şi pentru vineri Ce-ai dori tu bunăoară
Odaia-i dată la doi tineri Să-ţi aducă mama dragă
Ce-şi spun povestea într-o clipită Frăţior sau surioară?
Încolo, casa e cinstită. Davidel zâmbind răspunse
Când îi soseşte de la ţară Fără nici o etichetă
Vreo rudă, atunci e vâlvătaie - Dacă aş şti că nu te doare
Că trebuie pentru oseară Aş dori o bicicletă!
Să pregătească o odaie.

Bossa Nova
Gică-i director de bancă Are braţe de zăpadă
Om cu faimă în lumea mare Trup felin, sculptat cu dalta
Are vilă şi maşină Şi doi ochi, plini de păcate
Şi-o soţie încântătoare. De te bagă-n draci, nu alta!
Dar să fie în nota vremii I-a luat garsonieră
Într-o lume capricioasă La ciclop, să se impună
Şi-a luat – că aşa e moda Şi-imai dă de cheltuială
Şi-o amantă delicioasă. Două mii de lei pe lună.
Nu ştiu dacă-i din Calcutta Ocupat peste măsură
Uruguay sau Britreia Cu afaceri o grămadă
Ştiu atât că e frumoasă Vine în fiecare miercuri
Şi o cheamă Salomeia. Pe la draga lui s-o vadă

99
ION PRIBEAGUL

Antecaricatură
Prea distinse cititoare Plin cu vinuri excelente,
Şi coniţe-apetisante, Pescării şi-aperitive
Duduiţe din Beer Sheva, Şi păstrămuri suculente.
Botoşani şi Alicante, Telefon am pân’ şi-n baie,
Curtezani din Ţara Sfântă Şi de sună vreo iubită,
Şi din strada Labirint, Îi trimit liftul – din casă –
Daţi-mi voie, domni şi doamne, Şi se urcă-ntr-o clipită.
Mai întâi să mă prezint: Toate glastrele sunt pline
Numele: Ion Pribeagu. Cu-albăstrele şi cu nalbe,
Ocupaţia: scriitor. Dalii şi hortensii roşii,
Peste-un metru înălţime Maci şi garoafiţe albe.
De la cap pân’ la picior. Sunt un om cu socoteală
Data naşterii: octombrie. Şi adevărat vă spun:
Locul naşterii: în pat. Împărţesc şi scad întruna,
Semnele particulare: Însă nu ştiu să adun.
Mărunţel şi inspirat. Am şi haine şi cravate
Ochi deştepţi ascunşi sub lupe, Şi cămăşi cu monogram,
Nas copoi şi barbă rade. Am şi bani, dar niciodată
După stil şi comportare Nu-mi ajunge-atât cât am.
Par a fi om cumsecade. Am o specialitate
Sunt îndrăgostit de artă Din Iordan şi pân’ la Nistru
Şi frumos – poate de-aceea Şi o semnătură parcă-i
Iubesc Cântecul şi Vinul Semnătură de ministru.
Şi îndeosebi Femeia. Însă nu pot cu ministrul
Sunt milionar de rime Pe acelaşi plan să stau:
Şi ador şampania El ia fără să semneze,
Şi bogat nevoie mare, Eu semnez fără să iau.
Am castele-n Spania. „Mic şi-al dracului”, spun unii,
Locuinţa – cuib de visuri, Dar v-asigur, dragii mei,
Precum vrut-a Cel de-a Pururi, Că eu sunt doar mic – atâta,
Plină vârf cu anecdote, Şi ai dracului sunt ei.
Vin şi flori şi calambururi. Deşi mic de stat şi-adesea
Pânze şi picturi celebre Mulţi cu spirite mă-mpung,
De valori nebănuite, Niciodată n-am pus scara
Pe-autori nu îi ştiu însă, Unde trebuia s-ajung.
Toate-au ramele-aurite. Şi acum, când mă cunoaşteţi
Nu mai spun că frigideru-i Şi sunteţi edificaţi,

100
ION PRIBEAGUL

Încă două sau trei puncte Mi-au pus laurii pe frunte,


Vă mai rog să-mi acordaţi. Şi ca omul, câteodată
Dacă n-am celebritatea Mă gândeam… la puncte puncte.
Lui Picasso sau Chagal, Dar mi-am încrustat cu aur
Am însă o calitate – Numele pe-un piedestal
Totdeauna-s punctual. Plin de cronici şi de snoave,
N-am râvnit să fiu vedetă, Şi-ăsta-i punctul principal.
Nici ministru, nici adjunct, Chiar de-ntâmpin spini în cale,
Şi pe adversari c-o poantă Cu răbdare îi suport
Rând pe rând i-am pus la punct. Şi-i înlătur fulger, fiindcă
Dacă n-am fost punct de reazem, N-am ajuns la punctul mort.
Cum e foarte greu să fii, Nu mă laud că-s maestru,
Reuşeam câteodată Sau c-aş fi a tot putinte,
Ca să pun punctul pe i. Dar am dat la alţi, mai tineri,
Uneori am râs cu hohot, Multe puncte înainte.
Alteori am fost integru. Astfel sunt şi voi rămâne
N-am lăsat să se-ntrevadă Până când voi fi defunct.
Niciodată punctul negru. Şi fiindcă vorbim de puncte,
Foarte multe mesaline Daţi-mi voie să pun punct.

Dilemă grea
Trecând prin centru, nenea Nae, L-a invitat la ea acasă
Bătrânul curtezan de viţă, Şi-acasă... înţelegeţi restul:
Văzu privind într-o vitrină Un studio de pluş cu perne,
O foarte nostimă coniţă. Lumină roşie, domoală,
Apropiindu-se de dânsa Şi dezbrăcându-se frumoasa
Cu chibzuinţa sa acerbă, Rămase goală, toată goală.
O auzi cum îşi şopteşte: Frecându-şi palmele-amândouă
- Frumoasă rochie, superbă! De doru-i Nae se sfârşea
- Vă place mult? întreabă Nae. Şi-o savura din ochi şoptindu-şi:
- Superbă, spuse ea din nou. - Aşa, aşa, aşa, aşa!
- Dacă atât de mult vă place, - Hai vino, îl imploră dânsa
Permiteţi-mi, v-o fac cadou. Nerăbdătoare şi lascivă,
Şi au intrat în prăvălie, Hai vino, vino mai degrabă
I-a-mpachetat-o, a plătit-o Că nu-ţi stă nimeni împotrivă...
Şi foarte-amabil, nenea Nae Bătrânul crai şopti ca prostul
Politicos i-a oferit-o. Plimbându-şi ochii pe femeie:
Coniţa, tânără şi tandră, - De broască mi-am făcut eu rostul,
Voind să-i compenseze gestul, De unde-mi fac rost şi de cheie?

101
ION PRIBEAGUL

Apreciere
George-i negustor de firmă Cum să nu te-apuce dracii
Şi-are-o prăvălie chic. Lângă ea când stai un pic?
Cumpără şi vinde mărfuri: De-aia poate astăzi, George,
Blănuri, stofe, mozaic, Când a prins-o-n odăiţă,
Porţelanuri şi covoare, A pupat-o plin de pofte
Chihlimbar şi abanos, Şi pe ochi şi pe guriţă
Şi-orice marfă preţuieşte Şi strângându-i trupu-n braţe
După ochi, după miros. Plin de voluptăţi nebune,
Cum e-ndrăgostit de Lily, A alunecat cu mâna...
O fetiţă foarte fină, Unde nu se poate spune.
Iară nunta-i hotărâtă - Vai, Georgică, spuse Lily,
Numai peste-o săptămână, Ştiu ce lungă orice clipă-i...
George-a devenit vulcanic Stăpâneşte-te, mă tulburi,
Şi e plin de nerăbdare, Prea mă strângi şi prea mă pipăi!
Fiindcă Lily e-o păpuşă Fii cuminte, ai răbdare
Blondă şi fermecătoare. Mai ales şi nu uita
Şi gândindu-se la glasu-i Că peste o săptămână,
Ca un zvon divin de harfă, Toată, toată e a ta!
Îşi şopteşte-ncins de doruri: George îşi miroase palma
- Faină marfă, bună marfă! Şi apoi discret îngână:
Sâni frumoşi şi braţe durde, - Asta-i marfă care poate
Pulpe dulci, picorul mic, Să mai stea o săptămână?

Mintenaş!
Soarele aprins şi roşu Şi-a purces Tâţoc Mânjoală
S-a-mbrăcat într-o tartană Cu Vlăduţ, înspre oraş
Şi-a încins c-un brâu de aur Să-şi mai ieie cîte-o ţoală
Toată zarea ardeleană. Pentru iarnă, mintenaş.
Din grădini uitate, pomii Cam slăbuţ e băieţaşul,
Îşi răsfrâng noian de ramuri Dar voinic şi trăncălău,
Peste case mici şi albe Şi dintre copii nu-i altul
Cu ghivece pe la geamuri. Mai mintos în Bicfalău.
Pe întinsele ogoare Ştie carte o grămadă,
Trece-alene un păstor Cum şi cântece buluc,
Cu o turmă de mioare Şi-a-nvăţat pe dinafară
Şi-un dulău în urma lor. Trei balade de Coşbuc.

102
ION PRIBEAGUL

Cum treceau de dimineaţă - Apăi, nu te uiţi, odraslă,


Pe cărarea din prisacă, Că-i o vacă-a nu ştiu cui?
Lângă-o palmă de verdeaţă Şi să-ţi intre în cap că vaca
Au văzut păscând o vacă. Este soaţa boului!
- Ia să-mi spui, tătucă dragă – - Cum, şi boii se însoară?
Zice Vlad, mirării pradă – A-ntrebat Vlăduţ trufaş.
Ce dihanie e asta, Şi-a răspuns Tâţoc Mânjoală:
Cu picere şi cu coadă? - Numai boii, mintenaş!

La fund
Marea spumegă în valuri O smuceşte-ncoace-ncolo
Dăruind privirii noastre Şi o saltă ca pe-o nucă!
Stropi de-argint ce vin spre maluri Vâslele s-au rupt, iar Samy
Când roz-albe, când albastre. A-ngheţat, parcă-i un sloi.
Plin de farmec e peisajul Dacă se răstoarnă barca
Cât cuprinzi cu ochii zarea; Se îneacă amândoi!
Parcă-ntinsul cer albastru - Vai de mine, urlă dânsul
S-a îmbrăţişat cu marea. Cu figura-ngălbenită,
Cum se leagănă-ntr-o barcă Dac-ajung la fund, Raşela,
Prin talazuri ce se sparg, Peştii or să mă înghită!
Samy şi cu nevestica - N-avea grijă, dragă Samy,
De vreun ceas se plimbă-n larg. Pentru ce să ţi-o ascund:
Dar deodată-un val năpraznic Cu ce ai tu, niciodată
Smulge barca, o hurducă, N-o să poţi s-ajungi la fund!

Totuna e!
Rifca a venit la rabi - Da, dar am copii vreo şapte,
Şi e plină de obidă: Fete mici şi băieţei.
-Rabi, sunt nefericită, Numai Cel de sus mă ştie
Iarăşi am rămas gravidă! Cât de greu o duc cu ei!
Dă-mi un sfat, că tu eşti ţadic, Rabinul deschide-o carte,
Eşti un Dumnezeu aproape, Murmură o rugăciune
Sau citeşte-un psalm şi roagă-l Şi cu ochii către ceruri
Să mă scape, să mă scape! Se închină şi-apoi spune:
- Greu, femeie! Nu se cade - Uite ce-ai să faci, femeie:
Firii să vă-mpotriviţi; Mâine dis-de-dimineaţă
Chiar şi în Scriptură zice: Mergi şi-ţi târguieşti o oală
„Creşteţi şi vă înmulţiţi“. Cât mai mare de la piaţă

103
ION PRIBEAGUL

Iar târziu, când vraja firii Şi-ntr-o zi veni la rabi


Te învăluie domoală, Rifca, dar cu burta mare.
Toată noaptea, toată noaptea - Nu mi-a folosit povaţa,
Ţii picioarele în oală. Spuse ea foarte timidă,
De se-apropie sortitul Fiindcă, uită-te la mine,
Pentru clipa de noroc, Iarăşi am rămas gravidă…
Tu picioarele din oală - Cum se poate? Îţi spusesem,
Nu le scoţi deloc, deloc! Când te-i duce la culcare,
Dac-asculţi povaţa asta Tu, picioarele-amândouă
Care-i binecuvântată, Să le ţii-ntr-o oală mare!
Nu se poate, nu se poate -Păi să vezi, cinstite rabi,
Să rămâi însărcinată! Zise ea cu mult lipici,
Opt luni au trecut degrabă N-am găsit o oală mare
Sau chiar nouă, mi se pare, Şi-am luat două oale mici...

N-are somn
La un doctor vine Gică Nu e noapte să se culce
Cu înfăţişarea gravă Mai devreme decât trei!
Şi abia putu să zică: - E surprinzător! îngână
- Mi-e nevasta greu bolnavă! Doctorul cu nostalgie...
Spune-mi, doctore, pricina Dar ce face doamna până
Şi de mine nu te teme: La o oră-aşa târzie?
Cum s-o fac pe Iosefina - Ce să facă – zice Gică –
Să se culce mai devreme? Înţeleaptă şi duioasă,
Cât i-ar fi viaţa de dulce Stă cuminte şi aşteaptă
Şi de gingaş felul ei, Ca să vin şi eu acasă.

Povestea Omului
În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul, Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Care-a făcut şi cerul şi pământul, Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă, Şi arătându-li-se lor, de sus,
Să-și încunune această operă măreaţă, A pogorât şi omului i-a spus:

A strâns vieţuitoarele-n grădină, - Tu, Omule, micuţa Mea insectă,


De la ihtiozaur la jivină... Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
Şi om şi leu şi flutur şi măgar De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Şi elefant, mamut şi jaguar, Să stăpâneşti de acum întreaga lume!

104
ION PRIBEAGUL

Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale


Cu-ntregul nimb de fiori şi de minuni, Nicicând să te-odihnească dimineaţa,
Şi-n toate ale tale!… Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetat
Vei spinteca văzduhuri şi genuni Şi ca să-ţi fie viaţa şi mai grea,
Cu transatlantice şi cuirasate Tu, Boule, să fii încornorat!
Şi te vei bucura, iubitul meu, de toate:
În suferinţă crâncenă şi mută,
Fecioare cu ochi plini de primăveri, Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!
Ţi-or procura din amfore, plăceri - E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,
Şi vin şi fructe, nopţi cu mii de stele Prea mare-i harul bunătăţii Tale!
Şi paji cu-aripi de vis şi peruzele.
Răspunse bietul bou, plin de suspine.
Biruitor, a tot ce te-nconjoară, Mai ia din ei şi te-oi slăvi în veci...-
Vei cuceri a lumilor comoară, Bine - exclamă Dumnezeu - prea bine:
Tronind ca un titan printre titani... Dă-i Omului, din ei, vreo 20!
Şi vei trăi-n total: 30 de ani.
- Ham-ham! se auzi din bălării,
- 30 de ani?, răspunse Omul, vai! Iar Domnul către câine, rar, vorbi:-
Pentru atâtea bunuri care-mi dai: Tu, câine, iată, cât ai să trăieşti,
Comori de vis, de basm şi de festin, Să dai din coadă şi să linguşeşti,
Eu cred, mărite Doamne, că-i puţin!
Să stai în două labe, tu vei ştii
Mă faci stăpân pe-o lume de poveşti Şi credincios stăpânului să fii!
Şi când să-i sorb nectarul, mă jertfeşti... Să mârâi şi să muşti pentr-un ciolan
Atâtea bucurii şi-atât senin... Şi egoist, bănuitor, viclean
E prea puţin, Stăpânul meu divin!
Să latri către lună, aiurit,
- O fi! Dar mai aşteaptă, zise 'Naltul, Să lingi nuiaua care te-a lovit.
Am să-ţi mai dau din ce iau de la altul! Ţinut de unii-n puf, de alţii-n lanţ,
Rotindu-şi blând privirea în careu, Să fii şi poliţist şi comediant,
Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu
Să urli şi să-ţi furi codrul de pâine...
Şi-i zise: Tu, pentru că eşti Bou, atunci, Şi să mori singur, sigur ca un câine.
Ţi-am hărăzit cele mai grele munci: Şi astfel printre javre şi duşmani
Să tragi la jug, o viaţă de durere, Să-ţi duci întreaga viaţă 40 de ani!
Să suferi umilinţele-n tăcere.
- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),
Cu creierul, tu, să nu poţi gândi, E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!
Cu limba ta cea lungă să nu poţi vorbi, - Bine, îţi iau, îi zise Domnul. Treci...
Să nu te-mbie nici soarele, nici luna, Şi Omului mai dă-i vreo 20!
S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.
105
ION PRIBEAGUL

Veni la rând maimuţa din poveste... Se-nsoară, un indiciu capital


Văzând-o cât de şugubeaţă este, C-a şi intrat în regnul animal.
Eternul Domn al Zărilor şi-al Humii Face copii şi-n pragul dimineţii
I-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii. Trage amar la jugul greu al vieţii,

În petice şi cu vopsea pe faţă, Se îndârjeşte lumea s-o răstoarne...


Vei dănţui la circ ca o paiaţă. Şi ca tot boul, poarta-ades şi coarne.
Vei face tumbe-n cerc pe trambuline, După 50 de ani, de azi pe mâine,
Să-şi bată joc copiii toţi de tine. Devine rău şi latră ca un câine...

Zurlie să te caţeri, să faci saltul Viclean şi egoist şi infidel,


Şi să te arunci dintr-un copac în altul. I se tot pare că ai ceva cu el.
Să joci, să cazi în cap şi în picioare Te mârâie cu anasâna,
Şi dosul să-l arăţi la fiecare... Te linguşeşte-apoi şi-ţi pupă mâna.

Te vei hrăni cu ierburi şi castani Şi bănuie, din toate câte-i spui,


Şi-ai să trăieşti... vreo 40 de ani! Că vrei să te înfrupţi din ce-i al lui.
- E prea mult, Doamne, şi-s atât de Devine, din dinam, degringoladă
mică!… Şi, ca un câine, dă şi el din coadă.
A zis maimuţa, cu mişcări zevzece...
Apoi începe, bietul găgăuţă,
- De ţi se pare că-i prea mult, maimuţă, Să îşi trăiască anii de maimuţă.
Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!.. Se-mpuţinează-n trup, încărunţeşte.
Ar vrea să zburde, dar se'mpleticeşte.
Aşa că Omul nostru, cum vă spui,
Trăieşte cei 30 de ani ai lui, Se încovoie, jalnic, ca o drâmbă,
Cei mai frumoşi, cu visul şi avântul Face figuri frivole şi se strâmbă,
Cu care l-a învrednicit Prea Sfântul. Din şolduri îi atârnă cărnuri vechi.
Îi creşte păr pe nas şi în urechi.
Iubeşte, înalţă imnuri către soare,
Femei şi vin şi flori şi sărbătoare. Îi iese-un neg, devine surd şi chel
Se-mbată de succes şi de noroc, Şi cei mai tineri îşi bat joc de el.
Se-avântă-n vraja culmilor de foc, Copiii chicotesc cu el în cor
Şi mulţi şoptesc c-a dat în mintea lor…
Trăindu-şi, după cum îi fuse scris,
30 de ani de cântec şi de vis... Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,
Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou, Închide ochii... Dumnezeu să-l ierte!
Să îşi trăiască anii cei de Bou... Aşa că, dacă judeci o lecuţă,
Te naşti un înger blond şi mori maimuţă...

106