Toamna

O frunză alunecă lin

Și altele-așteaptă să cadă,

Iar dulcele toamnei suspin

Tăcut, pe-ndelete se-noadă.

Vîlcele umbrite de ploi

Și frunze ce cad ne înseamnă

În fire, în viață, în noi

Prea repede încă o toamnă.

Cu freamătul trist, pădurean

Simțind ruginita maramă

Din codru ca-n an după an

Ne cheamă un glas de aramă.

O clipă din viață – mister

E toamna ce bate la geamuri,

Un trist și bogat mesager,

Ce-și poartă solia prin ramuri.

Pămîntul cu rodul bogat

Și vesel umplutu-ne-a țara,

Cîmpiile ne-au încărcat

Mai mult decît plină coșara.

Și vîntul ne-aduce din deal

Ecoul cîntărilor line –

Cînd seara coboară regal

Urmîndu-se carele pline;

Iar vîntul adie ușor

Mireasma de fructe-n grădină,

Ne-mbie cu farmecul lor

O dulce și dragă regină.

Sămînța zvîrlită-n pămînt –

Nădejdea din primăvară

Rodind însutit ca un gînd

Adusu-ne-a pîinea-n cămară.

E toamnă, un timp pregătit

Anume să dai socoteală;

Ești vesel, bogat de-ai muncit

Ai stat doar - coșara ție goală.

Prietene, oare-ai lucrat?

E toamna vieții aproape.

Vrei oare să fii întrebat:

Acestea sunt roadele toate?

Curînd iată vine o zi,

O toamnă de grea judecată

Cînd Domnul Isus va veni –

Primi-vei blestem ori răsplată?

O, frunză, de ce nu vorbești?

Căci frunza ce cade te-ndeamnă:

Lucrează, căci poate trăiești

În viața ta ultima toamnă. Amin