VIS ÎN TOAMNĂ

de Boris Ioachim
Cu frunze palide se zbate toamna
Să intre-n suflet cu bocancii -- dur
Să-i dea papucii, în grabă, verii calde
Şi cerului înalt - plin de azur.

Mestecenii şi plopii par să fie

Foarte blazaţi că-s dezbrăcaţi încet
De vântul ce se zbate cu furie -
Cu glasu-i tainic, aspru -- dar şiret.

Un cimitir de frunze se întinde

Peste pământul prea nepăsător
Ce pare să înghită tot ce prinde
Fără regrete, fără vreun fior.

Stăpân se face, vajnic, ruginiul

Pe vii, livezi pe dealuri şi pe ploi...
Iubito, să fugim spre ţări mai calde --
Unde să nu dea toamna peste noi.

Să ne iubim pe ţărmuri însorite,

Sub vuiet vesel, dulce de ocean
Şi să uităm de toamnele cernite --
Şi să uităm de oră şi de an.

Să fim un tot în totul şi în toate

Şi să uităm că suntem muritori
Să credem în iubire peste poate --
În dragoste să fim încrezători.

...Eu ştiu c-aceste vise-s doar himere

Dar fără vise cum putem trăi?!
Chiar dacă toamna rece-i doar durere --
În visul meu pe-un ţărm ne vom iubi...