Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia

Se duce ciocârlia spre tari mai fericite,

Lasând mâhnita iarna cu viscole si ger,
Plapânda melodie, poete-mbatrânite,
Cu-ncetul se retrage s-iluziile per!

Natura caruntita s-acuma tot mai cata

Pe blânda cântatoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ti sfarmata
Sa redestepti avântul doritului trecut!

Se duce ciocârlia sa cânte-n departare,

Acolo unde vara mai poate straluci…
Ce mai astepti, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o data… dar numai nu aci!

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul

Când arde soarele de mai, Aspiră ger, îndură foc,

Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme.
O rădăcină de colos
Şi-a sfredelit în stâncă,
Şi de pe stâncă maiestos
Mai sfredeleşte încă!
De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Şi pe-amândoi necontenit
Îi zguduie furtuna.
Şi lemn, şi piatră la un loc,
Verdeaţa-i ne-ntreruptă,
Cu trăsnetul se luptă!
La piept cu viforul turbat,
La cap cu norul rece,
D-atâţia ani nestrămutat
El tot aşa petrece.
D-ar fi să-i daţi în văi adânci
Odihnă dezmierdată,
Răpindu-i viscole şi stânci,
L-aţi omorî pe dată!
Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme!
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Din Iarnă

Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.

Totu-i alb şi rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără faţă,
Fără nori şi fără soare greu atârnă alba ceaţă.

Şerpueşte-n aer fumul şi se întinde alburiu

Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ţi cată negre benghiuri în albeaţă:
Pan’şi umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiaţă.

Însă iată, că şiraguri de calugărei în sbor,

Văd ceva negrind în zare: doar ele pe şes cobor
Şi de spânul chip ai ernei vesel croncănind s’agaţă…
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viaţă,

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Frunzele

Bubuie furtuna,
Una câte una
Frunzele rapite
Cad si ratacesc

Arborul suspina,
Însa nu se-nchina,
Înfruntând ispite
Pieptu-i barbatesc!

Si la primavara,
O verdeata iara
Mugurind îmbraca
Falnicul stejar;

Vântul urla-geme,
Trunchiul nu se teme,
Foile când pleaca
- Altele rasar!
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele si valea

Nebun, nebun de mii de ori

Acel ce cata grâu si flori
Pe muntii rataciti în nori:
Sunt tari: sunt nalti, sunt de granit,
Dar fruntea lor cea triumfala
Abia rodeste cu sfiala
Un muschi manunt si otravit.
Priviti, priviti aceste vai,
De râulete si de cai,
De busuioace si de clai
Brazdate ca un curcubeu:
Se scalda struguru-n lumina,
Si iese mierea din albina,
Si totu-i plin de Dumnezeu!
Nu sus, nu sus la cei avuti,
În norii fumului pierduti,
Se nasc fecundele virtuti.
Poporul ce suspina jos
E singur valea roditoare,
În care creste grâu si floare,
Bun si frumos!...