Sunteți pe pagina 1din 11

Poezie George Toparceanu

Octombrie-a lasat pe dealuri


Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint în valuri
Si cânta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru


Si ma-nfior când scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai


Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile...

Întârziata fara vreme


Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers


Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara...

Poezia Toamna de George Bacovia


Rasuna din margini de targ
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

S-aude si-un clopot de scoala,


E vant, si-i pustiu, dimineata;
Hartii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n varteje, pe-o piata.

Se uita in zari catedrala,


Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plange,
Si-arunca frunzisu-n oras.
Si vine,ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, in fund, la cazarma.

Poezia Romanta de Toamana de Vasile


Alecsandri

De-aş fi-n a tinereţii floare,


Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină-a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.

De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,


Privind în faţă viitorul,
Când mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aş deştepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocată.

Dar nu-s în floarea tinereţii,


Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!
Mergi dar, copilă,-n calea vieţii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Răpit de farmecul frumuseţii.

Şi însă de-ai vrea să ai parte…


Dar ce zic? Timpul ne disparte.
Tu eşti sosind, eu în plecare,
A ziorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare!

Poezia Zile de Toamna de George Cosbuc

Ieri vedeam pe lunca flori


Mandri fluturi zburatori
Si vedeam zburand albine
Ieri era si cald si bine

Azi e frig si nori si vant


Frunzele cad la pamant
Florile stau suparate
Vestejesc de bruma toate
Ieri era frumos pe-afara
Ca-ntr-o calda zi de vara
Azi e toamna pe pamant
Vreme rea si bate vant.

Poezia toamana de George Cosbuc

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

Poezia Sfarsit de Toamna de Vasile


Alecsandri

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si


randunele,
Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;
Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde campie acu-i trista, vestezita;


Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;
Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se
dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe


ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri plini de
geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh
croncanitor

Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh


croncanitori.

Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh


croncanitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare!
Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare.
Boii rag, caii nacheaza, canii latra la un loc,
Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc
Poezia Toamana de Tudor Arghezi

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.


Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.


Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, sparturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi


ochii…
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure şi-l iau să i-l dezmierd…
Orice vroiesc rămâne indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?


Apusul işi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut –
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o dată


S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.

Şi cum scoboară noaptea, al’dată aşteptată,


Îmi pare veche luna — şi steaua ce se-arată,
Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vânat.
Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.

Poezia Nervi de toamna de George Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn...


Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,


Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,


Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.