Sunteți pe pagina 1din 5

Moise şi pedepsele trimise pe Egipt (partea 2) Exodul 10-12

Imaginile din această întâmplare din Biblie pot fi descărcate gratuit


de pe www.freebibleimages.org în format PowerPoint, Keynote,
JPEG sau PDF. Acest plan de lecţie arată ce se petrece în fiecare
scenetă. Citiţi întâmplarea din Biblie, apoi planificaţi modul în care
o veţi povesti audienţei dvs. Există spaţiu şi pentru notiţele dvs.
Puteţi să ştergeţi imaginile/slide-urile pe care nu le doriţi şi puteţi
să vă adăugaţi propriile imagini.

Descriere Imagine Notiţe

Exodul 10-12

1 Exodul 10 Dumnezeu a
trimis deja şapte
pedepse pe egipteni.
Moise l-a avertizat încă
odată pe Faraon. – Dacă
nu laşi poporul Domnului
să plece, El va aduce
nişte lăcuste pe ţara
aceasta – ceva ce nici
părinţii tăi, nici străbunii
voi nu au văzut. Slujitorii
lui Faraon i-au cerut să
lase poporul lui
Dumnezeu să plece.

2 Când însă Faraon a aflat


că vor să plece toţi din
poporul Israel, i-a dat
voie numai bărbaţilor să
plece şi să I se închine
lui Dumnezeu. Apoi a
izgonit pe Moise şi Aron
dinaintea lui.

3 Astfel Moise şi-a ridicat


toiagul peste Egipt.
Toată noaptea a suflat
un vânt dinspre răsărit şi
a adus lăcustele. Aceştia
au acoperit pământul în
aşa fel încât nu se mai
vedea pământul şi au
mâncat tot ce creştea pe
câmp, până când nu a
rămas pe plante şi pe
copaci nimic verde.
4 – Am păcătuit împotriva
lui Dumnezeu, – spuse
Faraon lui Moise. – Iartă-
mă încă de această dată
şi roagă-te la Dumnezeu
să îndepărteze această
pedeapsă mortală.

5 Când Moise a plecat de


la Faraon şi s-a rugat,
vântul şi-a schimbat
direcţia şi sufla dinspre
vest, luând lăcustele şi
aruncându-le în Marea
Roşie.

6 Totuşi Faraon iar s-a


împietrit, nu şi-a ţinut
promisiunea, şi a refuzat
ca poporul lui Dumnezeu
să plece să I se închine.

7 Moise şi-a întins mâna şi


pământul a fost acoperit
în întuneric pentru trei
zile. Numai în ţinutul
Gosen era lumină, unde
locuiau sclavii evrei.

8 Egiptenii nu au văzut pe
nimeni şi nu au putut să
se mişte.
9 Faraon l-a chemat pe
Moise. – Duceţi-vă şi
închinaţi-vă lui
Dumnezeu. Luaţi-vă
femeile şi copiii, dar
lăsaţi animalele aici. – Şi
animalele noastre
trebuie să vină cu noi, –
insista Moise. – Avem
nevoie de câţiva dintre
ei pentru sacrificiile lui
Dumnezeu.

10 – Ieşiţi din faţa mea! –


le-a ordonat Faraon. – Să
nu mai veniţi în faţa
mea. Altfel veţi muri.

11 – Cum vrei, – a răspuns


Moise. – Nu voi mai
apărea în faţa ta.
Dumnezeu însă mai are
o pedeapsă. Pe la miezul
nopţii primul născut din
fiecare familie şi dintre
animale vor muri, şi vor
fi ţipete peste tot, cu
excepţia poporului lui
Dumnezeu. Exodul 11

12 Moise era aprins de


mânie. – Atunci slujitorii
tăi vor veni şi se vor
pleca înaintea noastră şi
ne vor ruga să plecăm.
După acesta voi pleca.
După acesta Moise sa
întors şi a ieşit din palat.

13 Apoi Domnul i-a zis lui


Moise să-i spună
poporului că în ziua a
zecea a lunii respective
toţi bărbaţii, care aveau
familie, trebuie să
sacrifice un miel. Cei
care nu pot tăia un miel
trebuie să se alăture
unei familii, care au.
Mieii trebuie să aibă un
an şi să fie fără
deficienţe.
14 Poporul lui Dumnezeu a
ascultat de El, şi fiecare
familie a sacrificat un
miel. Apoi Dumnezeu le-
a zis să ia sângele
mielului mort întrun vas.
Apoi să ia un mănunchi
de isop şi să ungă stâlpii
şi pragul de sus a uşii
unde erau să mănânce
carnea.

15 Dumnezeu le-a explicat


că în noaptea aceea va
trece peste acea ţară să
aducă dreptate. Dacă va
vedea sângele de pe
pragul uşii, va trece pe
lângă acesta, iar cei
dinăuntru vor fi cruţaţi.
Evreii au procedat
conform instrucţiunilor
primite de la Dumnezeu.

16 În acea seară poporul lui


Dumnezeu s-a îmbrăcat
gata pentru plecare din
Egipt, şi s-au aşezat la
masă să mănânce ceea
ce mai târziu vor numi
Paşti.

17 Moise le-a poruncit ca


această masă de Paşti
să se ţină în fiecare an.
Când copiii vor întreba
ce înseamnă această
masă, ei să le explice
copiilor cum lea cruţat
Dumnezeu viaţa celor
care locuiau într-o casă
cu pragul acoperit de
sângele mielului şi cum
a salvat poporul său

18 La miezul nopţii
Dumnezeu a trecut prin
ţară, şi a murit primul
născut al lui Faraon şi
cel din fiecare familie
egipteană. Au murit şi
primii născuţi ai
animalelor.
19 Şi au fost plânsete şi
ţipete în fiecare casă cu
excepţia celor cu sânge
pe prag.

20 În noaptea aceea Faraon


lea chemat pe Moise şi
Aaron şi le-a zis: – Sus
cu voi. Ieşiţi dintre
poporul meu, şi duceţi-
vă să vă închinaţi lui
Dumnezeul. Luaţi-vă şi
familiile şi animalele cu
voi. Vă rog să mă
binecuvântaţi şi pe
mine.

21 Poporul lui Dumnezeu şi-


au împachetat tot ce au
avut. Egiptenii, fiindu-le
frică că vor muri cu toţii,
le-au dat daruri de
arginţi şi aur. – Grăbiţi-
vă şi plecaţi, – leau zis.

22 Poporul lui Dumnezeu a


plecat aşa de repede
încât nu au avut timp să
adauge drojdie aluatului
pentru pâine. Fuseseră
sclavi pentru 430 ani, iar
acum au devenit liberi.
Exact cum le-a promis
Dumnezeu.

23

S-ar putea să vă placă și