HARAP-ALB

scenetă

Povestitor (Lavinia): Eh dragii mei, a fost odată ca niciodată, un împărat

cu 3 feciori. El avea un frate mai mare, Verde-Împărat care stăpânea peste
o țară îndepărtată. Într-o bună zi primi o scrisoare de la fratele său:
1 Împăratul (Vlad): „Dragă frate, mulți ani au trecut de când nu ne-am văzut.
Mă apropii de bătrânețe de aceea te rog trimite grabnic pe cel mai vrednic
dintre fiii tăi ca să-i las locul la împărăție”.
Ia chemați la mine pe cei 3 fii ai mei să vedem care dintre ei e mai vrednic
să cârmuiască o împărăție!
………………………………………..................................................................
Împăratul (Vlad): Dragii mei, iată că unchiul vostru caută un urmaș la tron.
Care dintre voi se simte mai destoinic?
Fiul cel mare (Andreea): Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste
pentru că sunt cel mai mare dintre frați.
Împăratul (Vlad): Bine dragul tatii, dacă te bizuiești că vei putea răzbate
până acolo alege-ți un cal din herghelie și ce și-o mai trebui și mergi cu
bine!
Povestitor (Lavinia): Atunci feciorul își lua cele trebuitoare și porni
bucuros la drum. Dar pe poarta din spate a palatului ieși și împăratul în
mare grabă. Merse fiul cel mare ce merse dar la capătul unui pod îi ieși în
cale un urs mare și fioros. Nemaiputând struni calul, n-a îndrăznit să
meargă mai departe și se întoarse rușinat. Sub masca de urs se ascundea
chiar împăratul care voise să-l încerce pe băiatul cel mare.
Împăratul (Vlad): Ai uitat ceva dragul tatei?
Fiul cel mare (Andreea): De uitat n-am uitat da mi-a ieșit un urs grozav și
scăpând din labele lui am găsit cu cale să mă întorc decât să fiu pradă
fiarelor. Din partea mea ducă-se cine-o vrea!
Fiul mijlociu (Denisa): Tată, îți cer îngăduința să mă duc eu la împărăția
unchiului nostru.
 Împăratul (Vlad): Ai toată voia de la mine, dar mare lucru de nu ți se vor
tăia și ție cărările, poate îți iese în cale vreun iepure și m-oi trezi cu tine
acasă ca și cu frate-tu…
Povestitor (Lavinia): Atunci feciorul își lua ziua bună și porni la drum. Pe
poarte din spate, ieși împăratul călare. În dreptul podului, iaca și ursul
fioros. Fiul mijlociu, văzând cum dă calul înapoi, se lăsă păgubaș și se
întoarse înapoi rușinat.
2 Împăratul (Vlad): Eh, dragul tatei, s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de
găini că de câini nu mă tem!
Fiul mijlociu (Denisa): Ce fel de vorbă e asta tată? La dumneata urșii se
cheamă găini! Ursul acela era în stare să zdruncine toată oștirea. Încă mă
mir că am scăpat cu viață. Mi-e lehamite de împărăție, că doar am ce
mânca la casa dumitale!
Împăratul (Vlad): Văd eu bine că ai ce mânca, da rușinea unde o punem?
Vorba ceea: la plăcinte înainte, la război înapoi!
Povestitor (Lavinia): În tot acest timp, fiul cel mic se tot gândea ce să
facă, cum să scape de rușine. Dar deodată:
Sfânta duminică (Daria): De ce stai așa pe gânduri luminate crăișor? Nu
mai fi supărat și mai bine dă-mi ceva de pomană!
Fiu cel mic (Cristi): Ține mătușă, de la mine puțin, de la Dumnezeu mai
mult.
Sfânta duminică (Daria): De unde dai, Dumnezeu să-ți dea! Du-te la tatăl
tău și cere să-ți dea armele și hainele cu care a fost el mire. Și pregătește o
tavă cu jeratic ca să alegi calul năzdrăvan al tatălui tău.
Povestitor (Lavinia): Fiul cel mic urmă sfatul întocmai și ceru permisiunea
de a porni și el la drum. A doua zi dimineață el plecă călare pe calul
năzdrăvan. Cum ajunse la pod, le ieși în cale ursul cel fioros, însă prințul
nu se sperie și scoase paloșul să se bată cu ursul.
Împăratul (Vlad): Fiule, să nu dai că eu sunt! Bun tovarăș ți-ai ales. Mergi
de acum înainte dar să ții minte sfatul ce ți-l dau: să te ferești de omul Roș
și mai ales de cel Spân.
Povestitor (Lavinia): După un timp drumul îl duse într-o pădure deasă.
 Spânul (Ovidiu): Bună ziua, voinicule, nu ai trebuință de o slugă la drum?
Eu cunosc bine drumurile pe aici!
Feciorul cel mic (Cristi): Poate să am, poate să n-am, dar acum n-am
nevoie………
Povestitor (Lavinia): Dar după un timp…
Feciorul cel mic (Cristi): Cred că m-am rătăcit! Parcă mă învârt în cerc.
3 Spânul (Ovidiu): Te-ai rătăcit prințișorule? Dacă m-ai lua cu tine am să te
ajut. Eu cunosc drumurile de aici.
Feciorul cel mic (Ovidiu): Bine Spânule, am să te iau, deși încalc sfatul
tatălui meu.
Povestitor (Lavinia): Spânul îl scoase din pădurea deasă. Dar mergând la
drum dădură peste o fântănă fără roată și cumpănă. Și fiindcă le era tare
sete, feciorul de împărat porunci Spânului să coboare. Acesta îl păcăli pe
tânăr să coboare și ieșind afară, puse capacul pe gura fântânii.
Spânul (Ovidiu): Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii, jură pe ascuțisul
palosului tău că-mi vei da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc
de ți-as zice sa te arunci. D-acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb.
Povestitor (Lavinia): Fiul Împăratului fu nevoit să îi povestească totul
vicleanului de Spân. După mai multe zile de mers zăriră în depărtate
împărăția lui Verde Împărat.
Spânul (Ovidiu): Uite palatul lu unchiu-tău, nu? De fapt unchiul meu, nu?
Harap Alb (Cristi): Așa e, așa e!
Povestitor (Lavinia): Cum ajunseră vicleanul de Spân se înfățișă înaintea
împăratului și se dădu drept nepotul său. Prințul era tare trist și se căia din
tot sufletul că nu l-a ascultat pe taică-su.
Împăratul Verde (Vlad): Ce dorești străine?
Spânul (Ovidiu): Măria ta, citiți această scrisoare de la fratele vostru,
Împăratul de la miazăzi.
Împăratul Verde (Vlad): [citește] De la fratele meu, dă-o încoace! Dragă
frate, dacă citești aceste rânduri…..primește-l la palat căci este nepotul tău!
 [cu voce tare către sală] Să fie primit cu toată cinstea cuvenită!
Povestitor (Lavinia): Stând la masă și sărbătorind venirea nepotului,
împăratul îi arătă Spânului pe cele 3 fete ale sale. Pe când se ospătau ei,
la geam apăru o pasăre ce începu a vorbi.
Pasărea (Rebeca): Voi de acolo, mâncați beți și vă veseliți,
Dar la fata lui Roș Împărat nici nu vă gândiți!
4 Spânul (Ovidiu): Așa slugă vicleană ce-mi ești, va să zică tu știai de asta
și nu mi-ai spus! Acum degrabă să-mi aduci pe fata Împăratului Roș de
unde-ai știi și cum ai știi tu! Hai pornește!
Împăratul Verde (Vlad): Băi nepoate, la grea încercare a pus-o pe sluga
ta. Nu cred că se mai întoarce cu viață!
Spânul (Ovidiu): Moșule, da fricoși oameni mai aveți pe aici! Eu pun
rămășag pe ce vrei că sluga mea are să mi-o aducă pe fata Împăratului
Roș! Am auzit că-i frumoasă!
Împăratul Verde (Vlad): De frumoasă e frumoasă, dar de acolo n-o poate
lua nimeni!
Spânul (Ovidiu): Lasă împărate că mi-o aduce sluga mea, o voi lua de
nevastă și vom domni în locul matale că văd că ești cam bătrân, ăăăă……
vreau să zic obosit! Te mai odihnești și mata și lași împărăția pe umerii
celor tineri.
………………………………………………………………………………………
Povestitor (Lavinia): Împăratul Roș având inima haină o închidea pe fata
sa în turn, nevrând să o mărite iar fata se transforma noaptea în pasăre și
zbura pe geam. A doua zi Harap-Alb porni la drum necăjit și mai tare de o
așa întorsătură! Mai merse și merse și iată că se întâlni cu tot felul de
oameni, care de care mai ciudați.
Gerilă (Edi): Brrrrrrr!!! Ce frig îmi este!!!
Harap Alb (Cristi): Multe mai vede omul cât trăiește! Haha! Nu ești tu
Gerilă? Și focul îngheață lângă tine!
Gerilă (Edi): Râzi tu Harap-Alb, da acolo unde mergi fără mine nu poți face
nimica!
 Harap Alb (Cristi): Hai mă omule cu mine, de-abia te mai încălzești pe
drum!
Flămânzilă (Sami): Mi-e foame!! Mi-e foame!! Mi-e foame!!!
Harap Alb (Cristi): Haha! Apoi tu ești Flămânzilă, sac fără fund, nu te
satură pământul!!!
Flămânzilă (Sami): Râzi tu, râzi Harap-Alb, da acolo unde mergi fără mine
5 nu poți face nicio ispravă!
Harap Alb (Cristi): Dacă-i așa, hai și tu cu noi, că doar n-am să te duc în
spinare!
Setilă (Daniel): Mi-e sete!! Mi-e sete!!!
Harap-Alb (Cristi): Ăsta e vestitul Setilă, fiul secetei, prăpădenia apei!
Grozav burdăhan și gâtlej! Nici izvoarele pământului nu-l pot sătura!
Setilă (Daniel): Râzi tu, râzi Harap-Alb, da acolo unde vă duceți fără mine
degeaba vă duceți!
Povestitor (Lavinia): Și mai mergând ei o bucată de drum, iată că le ieși în
drum Ochilă, cel cu un ochi în frunte și toate le vedea pe dos.
Harap Alb (Cristi): Poate că acesta e vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr
primar cu Chiorilă, din sat de la Chitilă, mă rog. Unu-i Ochilă pe fața
pământului care le vede pe toate și pe toți, numai pe sine nu se vede cât e
de frumușel! Haha!
Ochilă (Matei): Râzi tu, râzi Harap-Alb, da acolo unde te duci fără mine rău
are să-ți cadă! Fata Împăratului Roș nu se capătă așa de lesne!
Harap Alb (Cristi): Hai și tu cu noi, dacă vrei că doar nu avem a te duce
de mână ca pe un orb!
Povestitor (Lavinia): Și mergând ei la drum întâlniră o namilă de om care
se lungea așa de tare că ajungea cât voia de sus și mânca păsările din
zbor cu pene cu tot!
Gerilă (Edi): Brrr, da acesta cine-o mai fi?
Harap Alb (Cristi): Âsta e vestitul Păsări Lăți Lungilă, fiul pământului și
scara cerului!
 Păsări Lăți Lungilă (Ionuț): Râzi tu, râzi de mine Harap-Alb, da mai bine
ar fi să râzi de tine că nu știi ce te paște. Poate nu ai știință că fata
împăratului Roș când vrea se face pasăre măiastră și țuști țuști….ia-i urma
dacă poți, de n-ar fi și unul ca mine p-acolo!
Harap Alb (Cristi): Hai și tu cu noi, dacă vrei!
Povestitor (Lavinia): În cele din urmă Harap-Alb și prietenii săi ajunseră la
curtea Împăratului Roș. Acesta îi primi în sala tronului.
6
Harap Alb (Cristi): Stăpânul meu, nepotul Împăratului Verde m-a trimis să
cer de nevastă pe fata luminăției voastre.
Împăratul Roș (Vlad): Măi, da obraznici mai sunteți! Fata mea nu se
capătă așa de lesne! Să mai vedem, mă mai gândesc la noapte, acum
mergeți și vă odihniți!
Povestitor (Lavinia): Hâtru de Împărat Roș puse în taină pe slugă să
culce oaspeții în casa de aramă, de unde nu scapă nimeni cu viață. El
dădu foc casei însă...
Gerilă (Edi): Las pe mine că răcesc eu casa cât ai zice pește.
Povestitor (Lavinia): Și pereții se umplură de gheață iar pe dinăuntru era
numai bine de dormit.
Ochilă (Matei): Așa sărăcie de lemne nu s-a văzut nici la bordeiul cel mai
sărăcăcios!
Harap Alb (Cristi): Preaînălțate împărate, nepotul lui Verde Împărat mă
așteaptă cu nerăbdare. De acum înainte cred că ni-ți da fata ca să vă
lăsăm în pace și să ne ducem de unde am venit.
Împăratul Roșu (Vlad): Bine voinice! A veni ea și vremea aceea! Dar
acum să vă ospătați cu câte ceva ca să nu ziceți că ați ieșit de la casa mea
ca de la o casă pustie.
Flămânzilă (Sami): Ne ghiorăiesc mațele de foame, luminate împărate!
Setilă (Daniel): Poate ni-ți da și ceva de băut măria ta, că ne sfârâie
gâtlejul de sete!
 Împăratul Roșu (Vlad): Îndată veți merge să mâncați și să beți, numai să
dovediți cât vă dau eu, că de nu v-ați găsit beleau cu mine, să nu vă pară
lucru de șagă!
Flămânzilă (Sami) + Setilă (Daniel): La mâncare și la băutură nu ne
întrece nimeni! Numai la treabă nu ne prea punem cu alții!
Împăratul Roșu (Vlad): Bine, bine, acum duceți-vă!

7 Povestitor (Lavinia): Enervat că au scăpat cu viață, împăratul porunci să li

se dea să mănânce și să bea cât o oaste întreagă, iar dacă aceștia nu vor
mânca până la ultima firimitură și nu vor bea până la ultima picătură, să li
se taie capul la toți șase.
Eh și atunci unde nu începu Flămânzilă a înghiți toată mâncare și Setilă a
bea câte un butoi o dată…....văzând împăratul prăpădul făcut de cei doi se
sperie tare de tot.
Împăratul Roșu (Vlad): Măi, măi, ăștia-s curat sărăcie pe capul meu! Mi se
pare că acum am dat și eu peste oameni.
Harap Alb (Cristi): Preaînălțate împărate, de acum cred că ni-ți da fata ca
să vă lăsăm în pace și să ne ducem de unde am venit.
Împăratul Roșu (Vlad): A veni ea și vremea aceea voinice! Dar până
atunci mai aveți ceva de făcut. Fata mea va merge la culcare iar voi să o
păziți toată noaptea și dacă mâine dimineață s-a afla tot acolo, poate am
să ți-o dau, iară de nu, ce-i păți cu mine, hăhăhă.
Povestitor (Lavinia): Din această încercare nu scăpase nimeni cu viață.
Harap-Alb cu prietenii săi se așezară la pândă. Când se apropie de miezul
nopții fata se prefăcu într-o pasăre și-și luă zborul pe fereastră.
Ochilă (Matei): Ia uite, o pasăre a ieșit pe geam.
Harap-Alb (Cristi): E prințesa, să nu fugă!
Păsări-Lăți-Lungilă (Ionuț): Las pe mine, las pe mine Harap-Alb!!
Fata (Rebeca): Dăruiește-mi viața, că și eu ți-oi răsplăti cu daruri
împărătești.
Povestitor (Lavinia): Împăratul nu mai avu ce face și-i dădu fata lui Harap-
Alb, bucurându-se că scapă de atâta năduf. Merseră ei zi și noapte, noapte
 și apoi la o răscruce prietenii lui Harap-Alb își luară rămas bun și fiecare
plecând în drumul lui. Harap-Alb le mulțumi pentru ajutor și le promise că
se vor mai vedea.
Apoi Harap-Alb plecă mai departe cu fata lui Roș-Împărat. Și cu cât mergea
înainte, tare începu a-i place fata, văzând-o cât era de frumoasă. Că la
soare te puteai uita, da la dânsa ba. Dar Harap-Alb nu avu ce face și-i duse
fata Spânului.
8 ……………………………………………………………………………………….
Spânul (Ovidiu): Ah, ah, ce soțioară frumoasă o să am!
Fata: Dispari dinaintea mea Spânului, doar n-am venit pentru tine! Ci
pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al Împăratului Verde!
Povestitor (Lavinia): Și atunci calul cel năzdrăvan se infurie tare și o dată
îl înșfăcă pe Spân cu dinții și-l aruncă în înaltul cerului de nu se mai văzu.
Eh și luă Harap-Alb pe fata lui Roș-Împărat, primiră binecuvântare de la
Verde Împărat și împărăția totodată. Făcură ei nuntă mare și ținu veselia
ani întregi și poate mai ține și azi iar eu încălecai pe-o șa și vă spusei
povestea așa!
 RECUZITĂ ȘI ROLURI:
Povestitor (Lavinia): LAVINIA
Împărații – coroană (de făcut din carton) + 3 culori metraj galben, verde,
rosu, – 1 actor + răvaș
(VLAD)
9
Fiii de împărat – sabie de jucărie – 2 bucăți
(DENISA SI ANDREEA)
Harap-Alb – pelerină albă
(CRISTI)
Sfânta Duminică: batic și haină lungă, merge gârbovită
(DARIA)
Spănul - cască de duș
(OVIDIU)
Gerilă: m multe haine (fes + fular + mănuși – aduce DENISA)
(EDI)
Flămânzilă: un polonic (aduce DENISA)
(SAMI)
Setilă: o sticlă (aduce DENISA)
(DANIEL)
Lungilă: ceva de prins păsări ??
(IONUȚ)
Ochilă: m m perechi de ochelari (de soare) + lupă
(MATEI)
Pasărea + fata (o coroniță de prințesă + pelerină)
(REBECA)
10