Cecilia Calinescu

Harap-Alb
Actul I
Sala tronului. În faţa cortinei un cufăr închis din care Harap-Alb va scoate cele de trebuinţă. În
direcţia opusă un tron acoperit cu o mantie colorată. În spate centru un pietroi mai mare
care va rămâne acolo tot timpul.

Scena 1
Povestitorul, în planul întâi, stând pe marginea scenei. Intră Craiul şi se aşează pe tron scoate o
scrisoare şi începe s-o citească. Bate apoi din palme şi vin cei trei feciori şi
îngenunchiază înaintea sa.
Povestitorul Amu’, cică era odată, într-o ţară, un craiu care avea trei feciori. Şi craiul acela mai
avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară mai depărtată. Şi Împăratul,
fratele craiului, se numea Verde-Împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci
numai fete. Şi fetele împăratului şi cu feciorii craiuluui nu se văzuseră ei niciodată
şi nu se cunoşteau şi deci nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul
nepoatele.
Şi iacă într-o zi, scrie Împăratul Verde carte frăţâne-său să trimită un fecior să-i
urmeze La împărăţie că se apropia de bătrâneţe, el neavând decât fete.
Craiul cheamă de-ndată pe toţi trei feciorii şi le spune:
Craiul Iacă ce-mi scrie fratemeu, şi moşul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a
împărăţi peste o ţară aşa mare şi bogată ca aceea, are voie din partea mea să se ducă
ca să împlinească voinţa cea mai de pe urmă a moşului vostru.
Feciorul cel Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste pentru că sunt cel mai mare dintre
mare fraţi. De aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme şi cal
de călărie, ca să şi pornesc fără zăbavă.
Craiul Bine, dragul tatei, dacă te bizuieşti că-i pute răzbate până acolo şi crezi că eşti în
stare a cârmui şi pe alţii, alege-ţi un cal din herghelie, care-i vrea tu, ie-ţi bani cât
ţi-o trebui, haine care ţi-or plăcea, arme care-i crede că-ţi vin la socoteală şi mergi
cu bine, fătul meu.
Povestitorul Atunci feciorul cel mare al craiului îşi ié cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său,
primind carte de la dânsul către împărat, zice rămas bun fraţilor şi apoi plecă cu
bucurie.
Feciorul cel mare iese cu pas sărit. Ceilalaţi rămân posomorâţi.

Scena 2
Intră feciorul cel mare posomorât cu căciula în mână.
Craiul Da’ ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? Aista nu-i semn bun, după cât
ştiu eu.
Feciorul De uitat, n-am uitat, tată, dar ia, prin dreptul unui pod mi-a ieşit înainte un urs
grozav, care m-a vârât în toţi spărieţii.
Craiul Se vede, dragul tatei, că nici tu nu eşti de împărat şi nici împărăţia de tine. Numi aş
vrea să ştiu cum rămâne cu moşu-tău. Aşa-i că ne-am încurcat în slăbiciune?
Feciorul cel Tată, mă duc eu dacă vrei.
mijlociu

1
Cecilia Calinescu

Craiul Ai toată voia de la mine, fătul meu, dar frică mi-i că m-oi trezi şi cu tine acasă ca şi
cu frate-tău. Dar dă, cearcă şi tu , să vezi cum ţi-a sluji norocul.
Povestitorul Şi feciorul mijlociu sărută mâna tătâne-său şi porneşte la drum.
Feciorul cel mijlociu iese cu pas sărit. Ceilalaţi rămân posomorâţi.

Scena 3
Intră feciorul cel mijlociu posomorât cu căciula în mână.
Povestitorul …Dar număi iacă ce păţeşte la fel
Craiul Ei, dragul tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba cea: apără-mă de găini că de câini nu mă
tem? Amu spuneţi-mi: ruşinea unde o puneţi? Din trei feciori cîţi are tata, nici unul
să nu fie bun de nimic? Apoi degeaba mâncaţi mâncarea doar aşa, să umblţi de
frunza frăsinelului toată viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi feciori de craiu?
Halal de nepoţi are frăţâne-meu. Vorba ceea: la plăcinte îninte, la război înapoi.
Ies toţi din scenă.

Scena 4
Intră feciorul cel mic posomorât şi se aşează pe o piatră gânditor. Apoi apare o bătrână gârbovită.
Povestitorul Fiul craiului cel mic, iese apoi în grădină se aşează pe o piatră şi începe a plânge în
inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui. Şi
cum sta el pe gânduri, numai iacă ce vine o bătrână gârbovă de bătrâneţe.
Bătrâna Da’ ce stai aşa pe gânduri, luminte crăişor, alungă mâhnirea din inima ta, căci
norocul îţi râde din toate părţile şi nu ai de ce fi supărat. Ia mai bine miluieşte baba
cu ceva.
Harap-Alb Ia mai lasă-mă-ncolo mătuşi, nu mă supăra. Acum am altele la capul meu.
Bătrâna Fecior de craiu, vede-te-aş împărat. Spune babei ce te chinuieşte, că, de unde ştii?
Poate să-ţi ajute şi ea la ceva.
Harap-Alb Mătuşă, ştii ce? Una-i una şi două-s mai multe. Lasă-mă-n pace că nu-mi văd
lumea înaintea ochilor de necaz.
Bătrâna Luminate crăişor, să nu bănuieşti, dar nu te iuţi aşa de tare, că nu ştii de unde-ţi
poate veni ajutor.
Harap-Alb Ce vorbeşti în dodii, mătuşă? Tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu
ajutor?
Bătrâna Hei, luminate crăişor, nu căuta că mă vezi gârbovă şi zdrenţuroasă, căci multe au
văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri. Fii bun şi miluieşte baba cu ceva.
Harap-Alb Ţine mătuşă, un ban de argint, şi nu mă mai amărî şi dumneata.
Bătrâna Acum, luminate crăişor, ascultă cu luare aminte ce ţi-oi spune: du-te la tată-tău şi
cere să-ţi deie, calul, armele şi hainele lui din tinereţe şi atunci te-oi putea duce
unde ţi-i voia. Armele or fi ruginite, hainele ponosite, tu freacă-le cu cenuşă şi s-or
curăţa. Iar calul l-oi putea alege din herghelie c-o tipsie de jeratic. Şi care dintre ei
s-o apropia să mănânce, pe acela să-l alegi. Ţine minte ce-ţi spun eu, că poate ne
mai întâlnim la vreun capăt de lume, căci deal cu deal se-ajunge, dar încă om cu
om.
Povestitorul Şi bătrâna se făcu nevăzută pe poarta grădinii. Fiul cel mic al craiului ieşi şi el să se
ducă la tătă-său.

2
Cecilia Calinescu

Scena 5
Intră şi se aşează pe tron craiul, urmat de feciorul cel mic care îl roagă.
Harap-Alb Tată măi tătucă, lasă-mă şi pe mine să încerc.
Craiul Lucru negândit, dragul tatei să aud din gura ta aşa vorbe. Sau chibzuieşti că acolo
unde n-au reuşit fraţii tăi, vei reuşi toma tu? Eu nu te opresc, dar mi-i nu cumva să
te întorci şi tu ca fraţii tăi.
Harap-Alb Apoi dă, tată. Omul e dator să încerce. Numai te rog, să-mi dai calul, armele şi
hainele tale din tinereţe.
Craiul Hei, hei, dragul tatei! D-apoi calului meu, cine mai ştie unde i-or fi putrezind
ciolanele.
Harap-Alb Tată, atâta cer şi eu de la dumneata. Mi le dai, ori ba?
Craiul Din partea mea, date să-ţi fie, numai nu ştiu pe unde le-oi găsi.
Harap-Alb Despre acestea nu mă plâng eu, tată. De unde-a fi, de unde n-a fi, dacă le-oi găsi,
ale mele să fie.
Cade cortina.între timp, scena se goleşte, rămânând aproape goală.
Feciorul aruncă peste cortină: un căpăstru, un bici, o şea, nişte haine, un arc cu săgeţi, un paloş.
Apoi ia o tavă şi vine în faţa cortinei.
Povestitorul Şi atunci, o dată se suie în pod şi coboară de-acolo cu un căpăstru, un bici şi o şea,
toate colbăite şi sfăiogite şi vechi ca pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiu,
cufăr adică, nişte straie vechi, un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan, toate
pline de rugină şi se apucă de le grijeşte bine şi le pune de-oparte.
Pe urmă ia o tavă şi o umple cu jăratic şi se duce cu ea în herghelie. Şi atunci
numai iaca ce iese din mijlocul cailor o răpciugă de cal, ghebos, dupuros şi slab,
de-i numărai coastele şi venind de-a dreptul la tavă apucă o gură de jăratic. Fiul
craiului încercă să-l goneaască lovindu-l cu frâul peste cap. Dar şi a doua oară
acelaşi cal se apropie de jăratec. Fiul craiului iar îl loveşte, dar calul vine iar la tavă
şi mai ia o gură de jăratec. Şi unde nu se scutură odată şi rămâne cu părul lins-
prelins şi tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos ca dânsul şi-i spune
feciorului:

Actul II
Scena aproape goală. Într-un colţ cufărul rămas cu capacul deschis spre sală, în chip de fântână.
În altă parte un pod şi pe scenă eşarfe verzi, colorate, în chip de păduri, ape, munţi, câmpii,
deşert.

Scena 1
Feciorul cel mic şi apoi calul.
Calul Acum mă cunoşti şi de urât şi de frumos, şi de bătrân şi de tânăr, şi de slab şi de
puternic. Sunt gata să te întovărăşesc oriunde ai merge, stăpâne. Numai să-mi spui
dinainte cum să te duc: ca vântul, ori ca gândul.
Harap-Alb De mi-i duce ca gândul , tu mi-i prăpădi, căluţul meu, iar de mi-i duce ca vântul, tu
mi-i fi de folos.
Calul Bine stăpâne, urcă şi-om porni.
Harap-Alb Hai, căluţul meu!

3
Cecilia Calinescu

Cei doi ies fin scenă la galop.

Scena 2
Intră craiul cu o piele de urs în mână şi se ascunde în sub pod. Apoi intră feciorul cu calul.
Povestitorul Şi merge fiul craiului, şi merge, până se înnoptează şi, când să ajungă la pod numai
iacă ce iese de sub el şi namila de urs mormăind.
Calul Iacă şi podul, stăpâne!
Harap-Alb Iacă şi namila de urs!
Calul Scoate paloşul şi păleşte-l stăpâne!
Craiul Nu da dragul tatei, că eu sunt?
Harap-Alb Ei drăcie, dihania vorbeşte cu glas omenesc.
Craiul Dragul tatei eu sunt. Bun tovarăş ţi-ai ales. De te-a învăţat cineva, bine ţi-a priit, iar
de-ai făcut-o de capul tău, bun cap ai avut. Mergi acum înainte, numai ţine minte
sfatul meu: în călătoria ta ai să ai trebuinţă şi de cei răi dar şi de buni, numai
fereşte-te cât ăi putea de omul cel roşu şi de cel spân. La toată întâmplarea asta,
calul, tovarăşul tău, te-a mai sfătui şi el ce să faci, aşa cum m-a sfătuit şi pe mine în
tinereţele mele. Ia şi pelea asta de urs, că ţi-a prinde bine vreodată. Şi-acum drum
bun, dragul tatei!
Harap-Alb Mulţumesc, tătucă.
Povestitorul Şi porneşte feciorul împăratului la drum.

Scena 3
Feciorul împăratului cu calul întâlnesc pe Spân.
Povestitorul Şi merge el ce merge, prin păduri şi peste câmpii, peste ape şi mări şi numai ce
întâlneşte la o margine de pădure un om, tocmai dintr-aceia ce le spunea spâni.
Spânul Bună calea, voinice!
Harap-Alb Bună să-ţi fie inima, cum ţi-i căutătura!
Spânul Sărmane omule, rău drum ai apucat, se vede că eşti străin de locurile aceste. Cată
de întoarce. Acolo-n vale un taur fioros care la mulţi voinici le-a curmat zilele.
Întoarce-te înapoi, ori, dcă ai de dus, ie-ţi în ajutor pe cineva. Chiar şi eu m-aş
tocmi slugă la dumneata, dacă nu ţi-.ar fi cu supărare.
Harap-Alb Aşa ar trebui să fac, dar ţi-oi spune drept: tată-meu la plecare mi-a dat în grijă să
mă feresc cât oi pute de omul cel roş şi de cel spân. Dacă n-ai fi spân, bucuros te-aş
tocmi.
Spânul Hei, hei, dacă aşa ţi-i vorba, ai să-ţi rupi ciolanele prin părţile astea umblând şi tot
n-ai să găseşti slugă, că toţi sunt spâni. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că m-ai găsit
pe mine şi tocmeşte-mă. Şi dacă-i apuca odată a te deprinde cu mine, ştiu că n-am
să pot scăpa uşor de dumneata, că şa sunt eu, îmi slujesc stăpânul cu dreptate.
Harap-Alb Apoi, dă spânule, ce să fac? Mort copt trebuie să te iau cu mine, dacă zici că ştii
bine locurile pe-aici.
Povestitorul Şi mergând ei o bună bucată de vreme împreună, Spânul se preface că-i e sete şi
cere plosca cu apă de la stăpânu-său.
Spânul Ah, ce arşiţă? Mi s-a uscat gâtlejul de sete. Ia fă bine stăpâne, şi dă-mi şi mie
plosca aia.
Harap-Alb Da ce faci, spânule? De ce verşi apa? Nu vezi că pe-aici e mare lipsă de apă?

4
Cecilia Calinescu

Spânul. Să avem iertare, stăpâne, apa era stătută şi ne-am fi putut îmbolnăvi. Cât despre
apă, nu duce grija, e o fântână chiar aici devale şi ne-om răcori.
Povestitorul Şi cârnind ei pe-o cărare, mai merg ce merg şi iaca ce dau peste o fântână cu
ghizdele de stejar şi cu capac deschis.
Harap-Alb Da ce facem, Spânule, fântâna e adâncă şi n-are nici cumpănă. Cum om lua apă?
Spânul Dar are scară de coborât până la apă stăpâne. Adă plosca s-o umplu. Tii, da ce apă
bună! Şi ce răcoare-i aici! Intră şi tu stăpâne să vezi de nu ti-i răcori!
Harap-Alb Apăi bine mi-ar prinde o leacă de răcoare pe arşiţa asta.
Da ce faci, spânule? De ce pui capacul fântânii?
Spânul Alei, fecior de crai, tocmai de ce te-ai păzit n-ai scăpat. Ia acum să-mi spui cine eşti
şi unde te duci, că de nu acolo ţi-aor putrezi ciolanele.
Harap-Alb Sunt fiu de crai şi merg la moşu-meu, Împăratul Verde să împărăţesc.
Spânu. Atât am vrut să aud din gura ta, pui de viperă ce-mi eşti. Dacă mai vrei să vezi
soarele şi să mai calci pe iarba verde, atunci jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că
mi-i da ascultare şi supunere întru-toate, iar de azi eu sunt nepotul împăratului, iar
tu, sluga mea.
Harap-Alb Bine, mă jur.
Spânul De-amu să ştii că te cheamă Harap-Alb. Aista ţi-i numele şi nu altul.
Cade cortina.

Povestitorul După aceasta încalecă fiecare pe calul lui şi pornesc, spânul înainte, ca stăpân şi
Harap-Alb în urmă, ca slugă, mergând ei spre împărăţia luii Verde-Împărat. Şi merg
ei, merg, cale lungă să le-ajungă, trecând peste 9 mări şi 9 ţări şi pe urmă peste 9
ape mari şi într-o târzie vreme ajung la împărăţie. Şi cum ajung, Spânul se
înfăţişază în aintea împăratului , cu cartea din partea craiului. Şi împăratul Verde îl
face cunoscut întregii curţi ca pe nepotul lui. Văzând că I s-au prins minciunile,
cheamă pe Harap-Alb şi-l trimite la grajduri, iar el se aşează la ospăţ cu Împăratul
Verde, fetele acestuia şi alţi curteni.

Actul III
Jumătate de scenă: Curtea lui Verde-Împărat. Masă mare întinsă, învelită în verde. În partea
opusă a scenei rămâne decorul anterior.

Scena 1
Spânul stă la ospăţ cu Împăratul Verde, fetele lui şi alţi curteni. Apoi, după ccce bate din palme
intră şi Harap-Alb.
Împăratul Nepoate, mai mâncat-ai salăţi din acestea de când eşti?
Verde
Spânul Ba nu, moşule. Tocmai vroiam să vă întreb de unde le aveţi, că tare-s bune.
ÎV Te crede moşul, nepoate, dar numai în grădina ursului, dacă-ai fi auzit de dânsa se
afă salăţi din acestea, şi mai rar om care să poată lua dintrânsele şi să scape cu
viaţă. Dintre toţi oameni din împărăţia mea, numai un pădurar face el cum face şi-
mi aduce din când în când câte puţine, de poftă.
Spânul Ce vorbeşti moşule, de nu mi-o aduce sluga mea salăţi din acestea şi din piatră

5
Cecilia Calinescu

seacă, mare lucru să fie.

ÎV Ce vorbeşti, nepoate? Unul ca dânsul, şi încă necunoscător de locurile acestea cum
crezi că ar putea face o astfel de slujbă? Doar de ţi-i greu de viaţa lui.
Spânul Nu duce grija, moşule, pun rămăşag are să-mi aducă salăţi dintr-astea, şi încă
multe, că ştiu eu ce poate el. (Spânul bate din palme chemând pe Harap-Alb)
Harap-Alb, acum de grabă să porneşti şi să-mi aduci salăţi din Grădina Ursului
cum ăi şti tu, că de nu, unde-ţi stau picioarele acolo-ţi va sta şi capul. Hai, hai,
încalecă degrabă şi porneşte!
Harap-Alb trece în cealaltă jumătate de scenă şi introduce calul în scenă. Cortina cade peste
prima jumătate.

Scena 2

Harap-Alb Ei, căluţul meu, când ai şti tu în ce necaz am intrat iar?

Calul Hai, stăpâne şi-om isprăvi şi trebşoara asta.
Harap-Alb şi calul ies din scenă.

Scena 3
Intră bătrâna şi apoi şi Harap-Alb cu calul.
Povestitorul Şi odată zboară calul cu Harap-Alb până la nouri, apoi o ia de-a curmezişul
pământului, pe deasupra codrilor, peste vârful munţilor, peste apa mărilor şi după
aceea se coboară încet-încet într-un ostrov mândru din mijlocul mării, lângă o
căsuţă singuratică. Atunci Harap-Alb descalecă şi numai iaca ce-l întâmpină
bătrâna cerşetoare căreia îi dăduse un ban de pomană.
Bătrâna Ei, Harap-Alb, aşa-i c-ai venit la vorbele mele, că deal cu deal se-ajunge, dar încă
om cu om. Află că ştiu ce vânt te-a adus pe la mine.
Harap-Alb Sărut-mâna, mătuşică.
Bătrâna Spânul vrea să-ţi răpuie capul cu orice chip. Ia am pus la fiert o vadră de lapte
dulce şi cu una de miere, amestecate cu somnoroasă pe care o vom turna în fântâna
de unde se adapă ursul. Şi când a adormi îi lua pelea cea de urs de la tătâne-tău şi îi
intra de ţi-i lua salăţi într-ales şi câte ai dori.
Harap-Alb Mulţumesc, mătuşă, că din grea treabă m-ai salvat.
Harap-Alb şi calul ies din scenă. Bătrânaa le face cu mâna, iar după aceea iese şi ea.

Scena 4
Harap-Alb cu un sac în spate şi calul intră în scenă şi se îndreaptă spre partea unde ospătează
curtenii. Apoi iese şi mai intră când îl cheamă Spânul.
Povestitorul Şi mergând tot cum s-au dus, ajunge la împărăţie şi dă salăţile în mâna Spânului,
care zice mândru:
Spânul Ei. Moşule, ce mai zici?
ÎV Ce să zic, nepoate? Ia, de-aş avea eu o slugă ca aceasta nu i-aş trece pe dinainte şi
aş pune-o cu mine la masă.
Spânul Ba să-şi puie pofta-n cui.
Povestitorul La vreo câteva zile după aceasta, împăratul arată Spânului nişte pietre scumpe,

6
Cecilia Calinescu

zicând:
ÎV Nepoate, ai mai văzut pietre nestemate aşa de mari şi de frumoase de când eşti?
Spânul. Am văzut eu, moşule, dar ca acestea, ba. Oare pe unde se pot găsi?
IV Ia, în Pădurea Cerbului, nepoate. Şi cerbul acela-i bătut tot cu pietre scumpe şi are
una mare în frunte, ce străluceşte, de-ţi ia vederea. Dar nu poate să se apropie
nimene de cerb, căci e vrăjit şi pe cine îl zăreşte a şi murit.
Spânul Doamne, moşule, nu ştiu ce oameni fricoşi aveţi pe-aici. Eu pun rămăşag pe ce vrei
că slug mea are să-mi aducă pielea cerbullui, cu cap cu tot, aşa bătută cu pietre
scumpe cum e ea. Harap-Alb! (Harap-Alb intră şi îngenunchează.)
Harap-Alb Poruncă stăpâne!
Spânul Du-te în Pădurea Cerbului, cum îi şti tu şi fă pe dracul în patru şi să-mi aduci pielea
cerbului cu cap cu tot. Ai pornit?
Harap-Alb trece în cealaltă jumătate de scenă şi introduce calul în scenă. Cortina cade peste
prima jumătate

Scena 5
Harap-Alb şi calul.
Harap-Alb Dragul meu căluţ, la grea încercare m-a vârât iar spânul. De-oi mai scăpa şi din
asta cu viaţă , mai am zile de trăit.
Calul Ţin-te zdravăn stăpâne, că iar am să zbor
Ca vântul, ca gândul
În înaltul cerului
Văzduhul pământului
Pe deasupra codrilor
Peste vârful munţilor
Prin ceaţa măgurilor
Spre noianul mărilor
La crăiasa zânelor
Minunea minunilor
Din Ostrăvul Florilor
Harap-Alb şi calul ies din scenă.

Scena 6
Intră bătrâna şi apoi şi Harap-Alb cu calul.
Povestitorul Şi când vântul a aburit, iacă şi ei au sosit la casa bătrânei, care l-a întâmpinat cu
blândeţe şi I-a zis:
Bătrâna Ei, Harap-Alb, aşa-i că iar te-a ajuns nevoia de mine?
Harap-Alb Aşa este, măicuţă. Spânul vrea să-mi răpuie capul cu orice preţ. Şi de-aş muri mai
degrabă să scap odată de zbucium, decât aşa viaţă, mai bine moarte de o mie de ori.
Bătrâna Vai de mine şi de mine, Harap-Alb, parcă nu te-aş fi crezut aşa de slab de înger. Hai
nu mai sta ca oo găină plouată. Mai rabdă şi tu fătul meu, că mult ai avut de răbdat
şi puţin mai ai.
Harap-Alb Poate aşa să fie, măiculiţă, dar prea multe s-au îngrămădit deodată pe capul meu..
Bătrâna Ia ţine aici obrăzarul şi sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, că au să-ţi fie de mare
trebuinţă unde mergem şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, om mântui şi treb’şoara asta.

7
Cecilia Calinescu

Povestitorul Apoi Harap-Alb se culcă şi dorm ei o bună bucată de vreme până înainte de ivirea
zorilor.
Cocoşul Cu-cu-rigu! Cu-cu-rigu!
Bătrâna Harap-Alb, dragul măicuţei, hai ş-om merge în Pădurea Cerbului să săpăm o
groapă cam de un stat de om lângă izvorul unde se adapă cerbul ca să te ascunzi în
ea şi să stai acolo până la amiază când o veni cerbul să bea apă şi, după ce-o
adormi, să ieşi încetişor şi să potriveşti aşa ca să-i zbori capul ddintr-o singură
lovitură. Apoi repede săă te arunci iar în groapă şi să şezi acolo într-ânsa până după
asfinţitul soarelui. Capul cerbului are să te strige mereu pe nume ca să te vadă, dar
tu nu cumva să te îndupleci să ieşi că are un ochi vrăjit şi când l-a pironi spre tine,
nu mai trăieşti. Însă cum a asfinţi soarele să ştii că a murit şi cerbbul. Atunci să ieşi
fără frică, să-i jupeşti pielea, iară capul să-l iei aşa întreg aşa cum se găseşte.
Povestitorul Şi Harap-Alb săpă groapa şi se băgă în ea, iar bătrâna plecă.
Harap-Alb Iaca soarele-i la amiază!
Calul Şi iaca şi cerbul stăpâne, vine boncăluind.
Cerbul (Boncăluiri)
Calul Se apropie de izvor…, începe a bé hulpav la apă rece…, scurmă de trei ori cu
copita…, iaca! Se tolăneşte pe pajişte… a adormit jivina. Acu-i momentul stăpâne,
sa’I şi taie-i capul. Acu’ vâr’te repede în groapă.
Cerbul Harap-Alb! Harap-Alb! De nume ţi-am auzit, dar de văzut, nu te-am văzut. Ieşi
numai oleacă să te văd, vrednic eşti de comoara ce ţi-o las?
Calul Cată-ţi de treabă, stăpâne!
Cerbul Harap-Alb! Harap-Alb!

Scena 7
Harap-Alb cu un sac în spate şi calul intră în scenă şi se îndreaptă spre partea unde ospătează
curtenii. Apoi iese şi mai intră când îl cheamă Spânul.
Povestitorul Şi mergând tot cum s-au dus, ajunge la împărăţie şi dă salăţile în mâna Spânului,
care zice mândru:
Spânul Ei, moşule, ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele?
ÎV Ce să mai zic, nepoate? Ia, să am eu o slugă aşa de vrednică şi credincioasă ca
Harap-Alb, aş pune-o la masă cu mine, că mult preţuieşte omul acesta!
Spânul Ba să-şi puie pofta-n cuiu! Eu ştiu, moşule, că sluga-i slugă şi stăpânu-i stăpân; s-a
mântuit vorba. Cum văd eu dumneata prea intri în voia supuşilor, de-aia nu-ţi dau
urşii salăţi şi cerbii pietre scumpe
Fata 1 îV Vai surioară, drag mi-i văru’ aista al nostru ca sarea-n ochi.
Fata 2 îV Văru’ aista al nostru nu seamănă deloc în seama noastră, nici la chip, nici la
bunătate.
Fata 1 îV Harap-Alb, sluga lui, are o înfăţişare mult mai bună şi mai plăcută
Fata 2 IV De, surioară! Cum să ieşim din vorba lui tătuca?
Pasărea Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi şi la fata Împăratului Roş’ nici nu gânndiţi.
Spânul Cine-a vorbit? Cine-i fata asta de împărat?
ÎV Ian fata Împăratului Roş îi farmazoană şi cumplită vrăjitoare, că din pricina dânsei,
se varsă atâta sânge la curtea Împăratului Roş. Chiar ea a bătut acum la fereastră în
chip de pasăre, ca să nu lase nici aici lumea-n pace. Ptiu, ptiu (împăratul şi toţi

8
Cecilia Calinescu

mesenii scuipară-n sân), aista nu-i lucru curat.

Spânul Rău e când ai de-a face tot cu oameni care se tem şi de umbra lor! Dumneavoastră,
cinstiţi oaspeţi, se vede că paşteţi boboci, de nu vă pricepeţi al cui fapt este acesta.
(spânul bate din palme). Harap-Alb, acu’ degrabă să-mi aduci pe fata Împăratului
Roş, de unde îi şti şi cum îi şti tu. Hai porneşte, că nu-i vreme de pierdut. Şi, nu
cumva, să faci altfel, că te-ai dus de pe faţa pământului!
Harap-Alb trece în cealaltă jumătate de scenă şi introduce calul în scenă. Cortina cade peste
prima jumătate. Masa de ospăţ e scoasă din scenă.

Scena 8
Harap-Alb şi calul.
Harap-Alb Dragul meu tovarăş, la grea nevoie m-a băgat iar Spânul! Unde s-a fi găsind fata
Împăratului Roş?
Calul Stăpâne, după vremea rea a fi venind el şi cer senin! Las’ pe mine stăpâne, că ştiu
eu pe unde te-oi duce eu la Împăratul Roş. Hai încalecă pe mine şi ţine-te bine, că
acum am să-mi arăt puterile.
Calul plecă cu Harap-Alb în spinare

Actul IV
Se ridică cortina dezvelind toată scena, liberă

Scena 1
Harap-Alb, calul şi Crăiasa Furnicilor.
Harap-Alb Ia stai, căluţul meu! Ce-i asta? Drumul parcă-i spoit cu funingine până dincolo de
pod!
Calul Ce să fie, stăpâne, ia o nuntă de furnici cu alai cu tot.
Harap-Alb Să trec peste dânsele, am să omor o mulţime; să dau prin apă, mă tem că m-oi îneca
cu cal cu tot. dar tot mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu! La ce bun să
curm viaţa atâtor gâzuliţe nevinovate!
Povestitorul Şi Harap-Alb trece înot cu caal cu tot şi, după ce trece, îl strigă din urmă Crăiasa
Furnicilor:
Crăiasa fur. Harap-Alb! Harap-Alb!
Harap-Alb Cine mă strigă?
Crăiasa Eu, Crăiasa furnicilor. Fiindcă eşti aşa de bun şi ţi-a fost milă de viaţa noastră, când
treceam pe pod, şi nu ne-ai stricat veselia, vreau să-ţi fac şi eu un bine: na-ţi aripa
asta, şi când ai avé vreodată nevoie de mine, să dai foc aripei, şi atunci eu împreună
cu tot neamul meu avem să-ţi venim într-ajutor.

Scena 2
Harap-Alb, calul şi Crăiasa albinelor în jumătatea cealaltă.
Povestitorul Mai merg ei ce mai merg şi după un timp numai ce aud:
Albinele Bâzzzzzz!
Povestitorul Nu era altceva decât un roi de albine rătăcite care se învârteau în zbor pe deasupra

9
Cecilia Calinescu

capului său şi umblau bezmetice de colo-colo. Lui Harap-Alb I se face milă de ele
şi, luându-şi căciula din cap o pune pe iarbă la pământ cu gura-n sus, şi apoi el se
dă-ntr-o parte. Atuncii bucuria albinelor, se adună toate ciotcă în căciulă. Harap-
Alb se uită în dreaptă şi în stânga şi găseşte un loc ferit, între flori şi le pune acolo.
Apoi dă să plece, când de-odată se aude strigat din urmă.
Crăiasa alb. Harap-Alb, pentru că eşti aşa bun şi ne-ai făcut adăpost, vreau să-ţi fac şi eu un
bine în viaţa mea: na-ţi aripa asta şi, când ai avé vreodată nevoie de mine, aprinde-
o şi eu îndată am să-ţi vin întru ajutor.

Scena 3
Harap-Alb, calul trec alternativ dintr-o parte a scenei în alta, cortina acoperind partea părăsită şi
progresiv intră Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsărilă .
Povestitorul Şi merseră ei şi merseră, cale lungă să le-ajungă, când dau la o margine de codru,
peste o dihanie de om care se pârpălea lângă un foc mare de 24 de stânjini de
lemne şi striga cât îl ţinea gura:
Gerilă Brrrr! Brrr! Mi-i frig, mor di frig!
Harap-Alb Multe mai vede omul pe lumea asta, cât trăieşte! Tu pesemne trebuie să fii Gerilă,
de-ngheaţă şi focul lângă tine. Aşa-i că taci? Tu trebuie să fii.
Gerilă Râzi tu râzi, Harap-Alb, dar unde mergi, fără de mine, n-ai să poţi face nimica.
Harap-Alb Hai şi tu cu mine, dacă vrei, de-abia te-i mai încălzi mergând la drum, căci nu e
bine când stai locului.
Povestitorul Şi porniră toţi trei până întâlniră o namilă de om care mânca brazdele de pe urma a
24 de pluguri şi tot mai striga în gura mare:
Flămânzilă Mi-i foami! Mor di foami!
Harap-Alb Ei, apoi să nu pufneşti în râs? Măi, măi, măi! Că multe-ţi mai văd ochii! Pesemne
c-aista-i Flămânzilă, foametea, sac fără fund sau cine mai ştie ce pricopseală a fi,
de nu-l mai poate sătura nici pământul.
Flămânzilă Râzi, tu, râzi, Harap-Alb, dar, unde mergeţi voi, fără de mine, n-aveţi să puteţi face
nici o ispravă.
Harap-Alb Dacă-i aşa, hai şi tu cu noi, că doar n-am a te duce în spinare…
Povestitorul Şi mai mergând ei o postaţă, numai iaca ce dau peste o altă minunăţie şi mai mare:
o arătare de om care băuse apa de la 24 de iazuri şi o gârlă pe care umblau 500 de
mori şi tot striga în gura mare:
Setilă Mi-i seti! Mor di seti!
Harap-Alb Măi, da’ al dracului onanie de om e şi acesta! Grozav budăhan şi nesăţios gâtlej, de
nu pot să-i potolească setea nnici izvoarele pământului; mare ghiol de apă trebuie
să fie în maţele lui. Se vede că acesta-i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul
Secetei, născut în zodia raţelor şi împodobit cu darul suptului.
Setilă Râzi tu, râzi, Harap-Alb, dar, unde vă duceţi voi, fără de mine, degeaba vă duceţi.
Harap-Alb Hai şi tu cu noi, dacă vrei; de-abia nu te-ai mai linciui atâta în cele ape, îi scăpa de
blăstămul broaştelor şi-i da răgaz morilor să umble, că destul ţi-ai făcut mendrele
până acum.
Povestitorul Şi mai mergânnd ei ceva, dau peste o schimonositură de om care avea un singur
ochi în frunte, mare cât o sită ce se lăuda că:

10
Cecilia Calinescu

Ochilă Dacă îl deschid, nu văd nimica, dau ca orbul peste ce-apuc, iar când îl închid, dar
să fie zi, dar să fie noapte, văd cu dânsul şi în măruntaiele pământului. Toate
lucrurile mi s-arată găurite ca sita şi străvezii ca apa cea limpede…
Harap-Alb Pe de-o parte îţi vine a râde şi pe alta îţi vine a plânge. Dar se vede că aşa l-a lăsat
Dumnezeu!
Poate acesta-i vestitul Ochilă,
frate cu Orbilă,
văr primar cu Chiorilă,
nepot de soră lui Pândilă,
din sat de la Chitilă,
peste drum de Nimerilă,
ori din târg de la Să-l-caţi,
megieş cu căutaţi
şi de urmă să nu-i mai daţi.
Hă-hă-hă. Mă rog, unu-i Ochilă pe faţa pământului, care vede toate şi pe toţi altfel
de cum vede lumea cealaltă; numai pe sine nu se vede cât îi de frumuşel.
Ochilă Râzi, tu, râzi, Harap-Alb, dar unde vă duceţi voi, fără de mine, rău are să-ţi cadă.
Fata Împăratuluui Roş nu se ccapătă aşa de lesne cum crezi tu.
Harap-Alb Hai şi tu cu noi, dacă vrei, că doar n-avem a te duce de mână, ca pe unn orb…
Povestitorul Şi porniră iar la drum, numai ce întâlnesc altă ciudăţenie: o pocitanie de om umbla
cu arcul după vânat paseri. Ş-apoi chitiţi că numai în arc îi stătea meşteşugul? Ţi-ai
găsit! Avea un meşteşug mai drăcos: când voia, aşa see lăţea de cuprindea pământul
în braţe şi altă dată se lungea de ajungea până la lună. Şi dacă se întâmpla să nu
nimerească paserile cu arcul, le prindea cu mâna din zbor şi tot nu scăpau sereacele
de dânsul.
Harap-Alb Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a mai fi chemând?
Ochilă Zi-i pe nume, să ţi-l spun.
Harap-Alb Dar te mai duce capul ca să-l botezi? Să-i zici Păsărilă… nu greşeşti; să-i zici
Lăţilă… nici atâta; să-i zici Lungilă… asemenea; să-i zici Păsări-Lăţi-Lungilă, mi
se pare că e mai potrivit cu năravul şi apucăturille lui. Se vede treaba că acesta-i
vestitul Păsări-Lăţi-Lungilă, fiul Săgetătorului şi nepotul Arcaşului, brâul
pământului şi scara cerului, ciuma zburătoarelor şi spaima oamenilor, că altfel nu te
pricepi a-i zice.
Păsărilă Râzi cu de mine, râzi, Harap-Alb, dar mai bine ar fi să râzi de tine, căci nu ştii ce
păcat te paşte. Chiteşti că fata Împăratului Roş aşa se capătă? Poate n-ai ştiinţă:
când vre, pasăre măiastră se face, îţi arată coada şi ie-i urma ddacă poţi! Şi n-a fi şi
unul ca mine pe-acolo, degeaba vă mai bateţi picioarele până acolo.
Harap-Alb Hai şi tu cu noi, dacă vrei! De-abia mi-i lua pe Gerilă şi l-îi purta cu nasul pe la
soare, doar s-a încălzi câtuşi de cât şi n-a mai clănţăni atâta din măsele.
Cade cortina.

Povestitorul Păsărilă se luă după ei şi pe unde treceau pârjol făceau. Gerilă potopea pădurile
prin ardere, Flămânzilă mânca lut şi pământ amestecat cu humă şi tot striga de
foame. Setilă sorbea apa de prin bălţi şi iazuri, de se zbăteau peştii pe uscat. Ochilă
vedeaa toate cele ca dracul. Păsărilă ademenea zburătoarele şi, jumulite,
nejumulite, ţi le păpa. Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare nimănui. Amu’

11
Cecilia Calinescu

mai merg ei ce mai merg şi ajung la împărăţia lui Roş-Împărat.

Actul V
Se ridică cortina dezvelind toată scena. Acelaşi décor de l a curtea craiului acoperit în roşu.

Scena 1
Harap-Alb şi tovarăşii săi şi Împăratul Roş.
Harap-Alb Mărite împărate, am venit să-mi dai fata.
ÎR Apăi, fiul meu, despre asta om mai vorbi, dar mai întâi să vă hodiniţi niţel c-aţi fi
fiind obosiţi de drum. Ia, am să chem un slujitor să vă pregătească odaia în casa cea
de aramă.
Împăratul Roş iese.

Scena 2
Harap-Alb şi tovarăşii săi trec în jumătatea liberă a scenei..
Povestitorul Împăratul chemă un slujitor credincios şi-i porunci să dea foc la 24 de stânjini de
lemne pe dedesuptul casei celei de aramă şi când s-a face roşă ca jăratecul să
poftească pe cinstiţii oaspeţi la culcare. Numai că Gerilă:
Gerilă Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea, unde ne-a duce omul
ţapului celui Roş, că nu mai ajungeţi să vedeţi ziua de mâine. Doar unu-i împăratul
Roş, vestit pe meleagurile acestea pentru bunătatea lui nemaipomenită. Şi fetişoara
lui e bucăţică ruptă taică-său. Ştii vorba ceea: capra sare masa şi iada casa! Da’ le-
oi veni eu de hac în noaptea asta.
Flămânzilă Aşa gândesc şi eu. Şi-a pus împăratul boii-n cârd cu noi, dar are să-i scoată fără
coarne.
Ochilă Ba, mi se pare mie c-a da el şi teleagă, şi plug, şi jug, şi tot, numai să scape de noi.
Gerilă Ia ascultaţi, vorba lungă-i sărăcia omului. Mai bine hai la culcare că se face ziulică
acuş-acuş. Numai staţi să-mi fac meşteşugul: Şşşşşşş…

Scena 3
Slujitorul trage cortina după el dintr-o parte a scenei în cealaltă, ieşind.
Povestitorul Şi când suflă Gerilă o dată, casa se făcu numai bună de dormit. Ei intrară, iar
slujitorul dete cu ivărul în urma lor şi ferecă uşa.
Slujitorul Las’ că v-am găsit eu ac de cojoc! De-acum dormiţi, dormire-aţi somnul cel de
veci, că v-am aşternut eu bine! Vă veţi face voi scrum până mâne dimineaţă.

Scena 4
Harap-Alb şi tovarăşii săi se tolănesc, pregătindu-se de culcare..
Povestitorul Slujitorul plecă şi cei dinăuntru nu mai conteneau cu sporovăiala, iar Gerilă,
dârdâia şi clănţănea din dinţi de-ţi era mai mare mila.
Gerilă Numai din pricina voastră am răcit eu casa, căci pentru mine era numai bună cum
era. Voi să vă lăfăiţi şi să huzuriţi de căldură, iară eu să crăp de frig? Bună treabă.
Flămânzilă Ia tacă-ţi gura, măi Gerilă! Acuş se face ziuă şi tu nu te mai sinchiseşti cu

12
Cecilia Calinescu

braşoavele tale
Setilă A dracului lighioaie mai eşti, destul acum, că ne-ai făcut capul călindar.
Ochilă Cine-a mai dori să facă tovărăşie cu tine abă-şi parte şi poarte-ţi portul. Că pe noi
ştiu că ne-ai ameţit. Are cineva cap să se linniştească de răul tău?
Păsărilă I-auzi-l-ai! Parcă-i moară hodorogită. Numai gura lui se-aude în toate părţile
Setilă Măi, tu eşti bun de trăit numai în pădure cu lupii şi cu urşii, dar nu în case
împărăteşti între nişte oameni cumsecade.
Gerilă Ia ascultaţi, măi, dar de când aţi pus voi stăpânire pe mine? Apoi nu mă faaceţi din
cal măgar, că vă găsiţi mantaua cu mine! Eu îs bun câr îs bun, dar şi când m-a
scoate cineva din răbdare…
Flămânzilă Zău, nu şuguieşti, măi Buzilă? Da’ amarnic mai eşti la viaţă; când te mânii, te faci
sânge-n baligă. Tare-mi eşti drag. Te-aş vârâ în sân, da’ nu încapi de urechi. Ia mai
bine mai strângeţi buzişoarele acasă, să nu-ţi pară rău pe urmă, că doară nu eşti
doar tu în casa asta!
Ochilă Ai dreptate, măi Gerilă, ia acuş se duce noaptea şi vai de odihna noastră.
Păsărilă Dar nu mai tăceţi măi, că acuş trec cu picioarele prin păreţi şi ies afară cu
acoperământul în cap. Măi Buzilă, mi se pare că tu eşti toată pricina gâlcevei dintre
noi.
Gerilă Ei, ia staţi voi aşa! Şşşşşşş… Na ! încaltea v-am făcut şi eu pe obraz. De-acum
spuneţi ce vă place , că nu mi-a mai fi ciudă. Ha-ha-ha! V-am trântit o brumă pe
păreţi de trei palme de groasă.
(toţi clănţăne din dinţi şi se vaită de frig)
Harap-Alb Da ne-a făcut-o Gerilă!
Gerilă Hai de-acum să dormim,
Toţi Mai acuş să ne trezim,
într-un gând să ne urnim
pe Harap-Alb să-l slujim
şi tot prieteni să fim
căci cu vrajbă şi urgie
raiul n-o să-l dobândim!
Harap-Alb trage cortina şi sforăie cu toţii.

Scena 5
Harap-Alb şi tovarăşii săi se trezesc şi încep să bată şi să facă gălăgie. În jumătatea acoperită
intră slujitorul frecându-şi ochii şi se oreşte nedumerit la auzul gălăgiei. Apoi dezveleşte partea
cu tronul şi intră împăratul.
Cocoşul Cu-cu-rigu!
Slujitorul Măi, măi, măi! Ce fel de treabă-i aiasta? Casa cea de aramă, înfocată aşa de straşnic
de cu seară, e tot un sloi de gheaţă de nu se mai cunoaşte pe dinafară nici uşă, nici
fereastră, nici nimica. Şi ce-i tărăboiul dinăuntru?
Gerilă Nu ştiu ce fel de împărat este acesta, de ne lasă fără scânteie de foc în vatră, să
degerăm aicea…

Scena 6
Harap-Alb şi tovarăşii săi ies întinzându-se, se închină împăratului.

13
Cecilia Calinescu

Povestitorul Slujitorul aleargă degrabă, îl trezeşte pe împărat şi deschid amândoi casa pe care
chiciura se făcuse de trei palme. Cei dinăuntru ies, întinzându-se şi se închină
înaintea împăratului.
Harap-Alb Prea-înălţate împărate, Luminarea-sa, nepotul preaputernicului Verde-Împărat, m-a
fi aşteptând cu nerăbdare. De-acu-nainte, cred că mi-ţi da fata ca să vă lăsăm în
pace şi să ne ducem în treaba noastră.
IR Bine, voinice. A veni ea şii vremea aceea… dar acum, ia să vă ospătaţi cu ceva, ca
să nu ziceţi că aţi ieşit de la casa mea ca de la casă pustie.
Flămânzilă Parcă v-a ieşit un porumbel din gură, împărate, că ne ghiorăie maţele de foame.
Setilă Poate ni-ţi da şi nişcai băuturică, că mi s-a fript gâtlejul de sete.
Ochilă Ia lăsaţi, măi, că luminăţia sa ştie ce ne trebuie. Acuş v-a aduce şi bucate şi vin, şi
numai de-aţi avé pântece unde să le puneţi.
ÎR Îndată vi s-a aduce şi de mâncare şi de băut, numai de-aţi putea dovedi cât vă v-oi
da eu, că de nu-ţi fi mâncători şi băutori buni, v-aţi găsit beleaua cu mine, nu vă
pară lucru de şagă!
Flămânzilă De ne-ar da Dumnezeu tot atâta supărare, luminarea-voastră.
Setilă Să ne daţi cât se poate mai multă mâncare şi băuturică, că din mâncare şi băutură,
las’ dacă ne-a întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem noi cu toţi nebunii.
Oaspeţii ies din scenă.

Scena 7
Împăratul, apoi inntră Flămânzilă înfulecând dintr-o ciozvârtă şi Setilă cu o bute, gâlgâind, urmaţi
de ceilalţi.
Povestitorul Şi puse împăratul de se aduse 12 harabale de pâne, 12 ialoviţe fripte şi 12 buţi pline
cu vin de cel hrănit, de care cum bei câte-oleacă, ţi se taie picioarele, îţi steclesc
ochii în cap şi ţi se încleie limba în gură de înncepi a vorbi turceşte.
Împăratul Bine, bine! Cercaţi voi marea cu degetul, dar ia să vedem cum I-aţi da de fund? Vă
vor ieşi ele toate astea pe nas.
Povestitorul Dar nici nu apucă împăratul să-şi termine gândul că şi veniră oaspeţii, mai
înfometaţi şi mai setoşi ca înainte.
Flămânzilă Mi-i foame. Mor de foame!
Setilă Mi-i sete. Mor de sete!
ÎR Măi, măi, măi! Aceştia-s curat sărăcie la casa omului, mi se pare că mi-am găsit
naşul.
Harap-Alb Să trăiţi, prea-luminate, de-amu cred că mi-ţi da fata să vă lăsăm în pace şi să ne
ducem în treaba noastră, căci nepotul împăratului Verde ne-a fi aşteptând.
ÎR A veni ea şi vremea aceea, voinice. Dar ia mai aveţi puţină răbdare, căci fata nu-i
de cele de pe drumuri s-o luaţi numai aşa cum s-o întâmpla. Nu-i vorbă, de mâncat,
aţi mâncat, de băut, aţi băut. Însă de-acu-nainte mai aveţi şi ceva treabă de făcut.
Iacă vă dau o mierţă de sămânţă de mac, amestecată cu una de năsâp mărunţel, şi
până mâni dimineaţă să-mi alegeţi macul de-o parte, fir de fir şi nisipul de alta. Nu
cumva să găsesc vreun fir de mac prin nisip că atunci am stricat pacea. Şi dacă oţi
putea scoate la capăt şi trebuşoara asta, atunci om mai vedea… iară de nu, veţi
plătii cu capul pentru îndrăzneala voastră.

14
Cecilia Calinescu

Scena 8
Împăratul iese.
Harap-Alb Ei, apoi nu-i de şagă cu împăratul. Pesemne vrea să ne puie pielea-n băţ. Cu casa
de aramă încinsă, mâncatul şi băutul a fost cum a fost, dar acum ce ne facem?
Ochilă Eu, nu-i vorbă, măcar că e aşa înntunecare, deosebesc tare bine firele de mac de
firele de năsâp. Dar numai iuţeală şi gură de furnică ar trebui ca să ai ca să poţi
apuca, alege şi culege nişte flecuşteţe ca acestea în aşa scurtă vreme.
Harap-Alb Gură de furnică ai spus? Apăi am aripa de la Crăiasa Furnicilor, doar să-i dau foc
şi…
Gerilă Ia amnarul meu.
Crăiasa fur. M-ai chemat, Harap-Alb! Apăi nu te teme că eu şi suratele mele acuş ne facem
treaba, cât îţi trage voi un pui de somn.

Scena 9
Împăratul intră, iar Harap-Alb şi ceilalţi se scoală şi I se închină..
Povestitorul Şi iaca Harap-Alb şi tovarăşii lui se culcară, iar furnicile aleseră macul de nisip
pân-la ziulică. Cum se trezi, împăratul veni să vadă ce ispravă au făcut şi când îi
găsi dormind şi cu macul ales, mai rău se mânie.
Împăratul Ia să văd, ales-au năsâpul de mac, cei nespălaţi, că-mi rod urechile să le dau fata.
Harap-Alb Prea-înălţate împărate, de-acum cred că mi-ţi da fata ca să vă lăsăm în pace şi să
plecăm de unde am venit.
Împăratul A veni ea şi vremea ceea, voinice, dar până atunci mai este încă treabă; iacă ce mai
aveţi de făcut: fata mea are să se culce deseară unde se culcă totdeauna, iară voi să
mi-o străjuiţi toată noaptea. Şi dacă mâne dimineaţă s-a afla tot acolo, atunci poate
să ţi-o dau; iară de nu, ce-i păţi cu nime n-ai împărţi… înţeles-aţi?

Scena 10
Împăratul iese, iar Harap-Alb şi ceilalţi se sfătuiesc.
Gerilă Aici trebuie să fie încă un drac la mijloc.
Harap-Alb Asta cam aşa-i, fraţilor.
Setilă Ia să ne punem de strajă fiecare pe la câte un colţ al cămării.
Flămânzilă Măi, iacă trecu de miezul nopţii. Ia mai vezi măi Ochilă de fata ceea.
Ochilă Măi, Păsărilă, fetişcana împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată s-a
prefăcut în paserică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi şi ei habar n-au despre
asta. Acuma numai noi o putem găsi şi aduce înapoi. Eu ţi-oi arăta-o pe unde se
ascunde şi tu să mi-o prinzi, după cum ţi-i meşteşugul şi să-i strâmbi gâtul oleacă
să se înveţe minte. Măi, Păsărilă, iacătă-o ia! Colo în dosul pământului şi tupilată în
umbra iepurelui, pune mâna pe dânsa şi n-o lăsa!
Păsărilă Na-ţi-o poznă, c-am scăpat-o.
Ochilă Iacăt-o măi colo pe muntele cela, după stâncă.
Păsărilă Iar am scăpat-o
Ochilă Măi, Păsărilă, iacătă-o colo după lună.
Pasărea Dăruieşte-mi viaţa, Păsărilă, că te-oi dărui şi eu cu milă şi cu daruri împărăteşti, aşa
să trăieşti!

15
Cecilia Calinescu

Ochilă Ba chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti dacă nu te vedeam

când ai paşlit-o farmazoană ce eşti. Ştiu că am tras o sperietură bună căutându-te.
Ia mai bine hai la culcuş, că se face ziulică acuş-acuş. Şi-apăi ce-a mai fi, a mai fi.

Scena 11
Împăratul intră, iar Harap-Alb şi ceilalţi i se închină.
Împăratul Străjuit-aţi fata?
Harap-Alb Străjuit, împărate luminate. De-acum cred că mi-ţi da fata ca să vă lăsăm în pace şi
să ne ducem în treaba noastră.
Împăratul A veni ea şi vremea aceea, voinice. Însă eu mai am o fată, luată de suflet, tot de-o
vârstă cu fata mea; şi nu e deosebire între dânsele nici la frumuseţe, nici la stat, nici
la purtat. Hai, şi dacă-ăi cunnoaşte-o care-i a mea adevărată, ie-ţ-o şi duceţi-vă de
pe capul meu, că mi-aţi scos peri albi de cânnd aţi venit.

Scena 12
Împăratul iese, iar Harap-Alb se gândeşte.
Harap-Alb Acu-i acu’. Cum s-o ghicesc? Da’ stai că mai am aripa de la Crăiasa Albinelor. Ia s-
o chem într-ajutor, poate-o şti ea ce-i de făcut.
Crăiasa alb N-ai grijă, Harap-Alb, că te fac eu s-o cunoşti şi dintr-o mie. Când or intra fetele,
stai puţin şi te uită la ele, şi care-i vedea-o că se apără cu năframa, să ştii că aceea
este fata împăratului.

Scena 13
Împăratul intră şi se aşează pe tron, urmat de cele două fete.
Harap-Alb Aceasta-i fata, luminarea-voastră. De-acum cred că nu mi-ţi mai face nici o
împiedicare, pentru că am împlinit tot ce ne-aţi poruncit.
Împăratul Din partea mea poţi s-o iei de-acuma, Harap-Alb, dacă n-a fost ea vrednică să vă
răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stăpâneşti.
Harap-Alb De-amu, putem merge.
Fata Stăi oleacă, Harap-Alb, şi nu te grăbi aşa, că mai ai şi cu mine oleacă de vorbă
înainte de a pleca. Iacă turturica asta şi calul tău trebuie să meargă să-mi aducă trei
smicele de măr dulce şi apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete. Şi
de-a veni tutturica mea înainte, ie-ţi gândul de la mine. Iară de-i avea noroc şi-a
veni calul tău şi-a aduce cele poruncite, să ştii că merg cu tine oriunde mi-i duce.

Scena 14
Toţi ies. Intră calul.
Povestitorul Şi porniră calul pe jos şi turturica pe sus. Iară paserea fiind mai uşoară ajunse la
ccei doi munţi când era soarele în cruce şi munţii se odihneau. Trecu dincolo, luă
smicelele de măr şi apa vie şi apa moartă şi trecu înapoi. Calul care-i ţinu calea o
rugă:
Calul Turturică-rică, dragă păsărică, adă la mine cele trei smicele de măr şi apa vie şi apa
moartă şi du-te înapoi de-ţi ie altele şi mi-i ajunge pe drum că eşti mai sprintenă

16
Cecilia Calinescu

decât mine. Hai nu mai sta la îndoială şi dă-mi-le căci atunci are să fie bine şi de
mine şi tine; şi de stăpânul meu şi de stăpâna ta.
Cade cortina
Povestitorul Dar calul nu mai aşteptă răspuns şi cu vicleşug sări şi luă din ciocul turturicii apa
vie şi cea moartă şi smicelele de măr şi porni înapoi, grăbit. Calul aduse smicelele
de măr şi apa fetei înaintea turturicii. Când veni şi aceasta din urmă, fata supărată o
trimise înainte să-i vestească împăratului Verde sosirea sa cu Harap-Alb. Şi porniră
ei pe drumul de întoarcere la curtea lui Verde împărat. Tovarăşii îi pierdu pe drum
pe fiecare pe la locurile lor. Şi cum mergeau aşa Harap-Alb parcă tot mai mult se
îndrăgostea de fata împăratului. Salăţile şi pielea cerbului I le dusese Spânului cu
inima uşoară, dar fata asta parcă nu-l lăsa inima să se despartă…

Actul VI
Sunt scoase din scenă toate decorurile. Scena Goală.

Scena 1
Se ridică cortina. Intră fata împăratului şi Harap-Alb, iar apoi calul.apoi alaiul împărătesc din
cealaltă parte.
Povestitorul Şi mergând ei aşa, deodată le iese în întâmpinare Împăratul Verde însoţit de fetele
sale şi, fireşte de Spân. Văzând-o Spânul, pe dată se îndrăgosteşte de ea şi dă s-o
sărute.
Spânul Tii, cât e de frumoasă! (şi se repede s-o ia în braţe, dar fata îl împinge cât colo)
Fata Lipseşti dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ş-am venit pentru
Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al împăratului Verde.
Spânul Na, slugă necredincioasă ce eşti. M-ai vândut, Harap-Alb! Na! Aşa trebuie să
păţească cine calcă jurământul. (şi Spânul zboară capul lui Harap-Alb cu paloşul)
Calul Pân-aici ţi-a fost, Spânule!
Povestitorul Şi unde nu mi ţi-l înşfăcă de cap calul şi zbură cu el până-n înaltul cerului şi-i dete
drumul de-acolo. Iar fata de împărat se aplecă lângă Harap-Alb şi scoase smicelele
de măr dulce şi urcioarele de apă să-i puie capul la loc.
Fata Am aici cele trei smicele de măr dulce de legat, apă moartă ca să-i stea sângele şi
apă vie ca să-i vie suflarea la loc.
Harap-Alb Ei, da greu am mai adormit!
Fata Dormeai tu mult şi bine, Harap-Alb, de nu eram eu. Acum ridică-te şi hai să pornim
nunta.
Povestitorul Şi au pornit o nuntă mare, şi-au fost poftiţi la nuntă Crăiasa furnicilor, şi Crăiasa
albinelor şi Crăiasa zânelor, minunea minunilor din ostrovul florilor. Şi-au mai fost
poftiţi la nuntă: crai, crăiese şi-mpăraţi, oameni în samă băgaţi, şi-un păcat de
povestariu, fărăă bani în buzunariu. Veselie mare între toţi era, chiar şi sărăcimea
ospăta şi bea.
Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.

17
Cecilia Calinescu

Personajele:
Actul I Actul II Actul III Actul IV Actul V
1 Povestitorul Povestitorul Povestitorul Povestitorul Povestitorul
2 Harap-Alb Harap-Alb Harap-Alb Harap-Alb Harap-Alb
3 Calul Calul Calul Calul Calul
4 Craiul Craiul Împăratul Verde Împăratul Roş
5 Feciorul craiului Spânul Spânul
6 Feciorul craiului Ochilă Ochilă
7 Bătrâna Bătrâna Fata lui Roş-împ
8 Fetele împăratului Cealaltă fată
9 Gerilă Gerilă
10 Flămânzilă Flămânzilă
11 Setilă Setilă
12 Păsărilă Păsărilă
13 Slujitorul
14 Cerbul, Cocoşul, Crăiasa furnicilor Crăiasa furnicilor
Pasărea măiastră Crăiasa albinelor Crăiasa albinelor

18