Sunteți pe pagina 1din 4

1. Perioada mea favorită din an este Craciunul.

În fiecare an mă întreb cum Moș Crăciun reușește să


împartă atâtea cadouri copiilor. Anul acesta m-am decis vreau să-l ajut. Am văzut pe OLX anunțul
cu ,,Moș Crăciun, caut spiriduși harnici și simpatici care să mă ajute anul aceasta. Nu contează
experiența. După casting veți fi repartizați pe câte un departament, în funcție de talentele
voastre de spiriduș. Ho ho hoooo!”. Exact la țanc! Anul ăsta voi fi spiridușul lui MOOOOȘ
CRĂCIUUUUUN!!! (David)

2. Eu sunt cel mai rapid spiriduș pe care Moș Crăciun l-a avut vreodată. Pot să fac înconjorul
pământului în 80 de secunde și nici nu simt că mă dor picioarele. Dacă o să mă ia în echipa lui,
Crăciunul ăsta copiii vor fi cei mai fericiți deoarece vor primi cadourile mai repede ca niciodată.
Voi fi cel mai rapid și prompt curiei. Ca să fiu sigur că nu voi dezamăgi pe nimeni dacă mă opresc
la o ciocolată caldă în Suedia, voi anunța totuși că voi ajunge între orele: 24 decembrie seara și
25 decembrie dimineața. (cel mai rapid spiridus)

3. Tot timpul mi-am dorit să îi cunosc renii lui Moș Crăciun, mai ales pe Rudolf. Cred că am fi
prieteni foarte buni. Îmi plac foooaarte mult animalele. Cu siguranță Moș Crăciun va avea nevoie
de un spiriduș ca mine. Apropo, vă spun un secret, eu știu limba renilor. Nu mă credeți? Știți cum
se spune în renă la ,,Crăciun fericit?“. Vă spun eu dar să nu mai ziceți la nimeni: (limbă
inventată). Sau la ,,Mami, tati, de Crăciun vreau să îmi cumperi (ce își dorește)” știți cum se zice?
Pe asta v-o traduc mai tare că poate mă aud și chiar îmi cumpără! (traducere în limba inventată).
Eu le-am zis și în română, dar le zic și așa că ca să nu uite. (Carla)

4. Știți de ce aș fi perfectă pentru postul de spiriduș al lui Moș Crăciun? Păi foarte simplu. Ați văzut
că Moșu’ în ultimul timp a stat cam mult pe Netflix și și-a comandat cam multă mâncare de pe
aplicații. A cam uitat să facă sport, iar acum e cam greu să încapă pe horn. Are nevoie de cineva
ca mine eu sunt foarte flexibilă, uite (face sfoara). Fără mine, Moșul ar rămâne blocat în primul
horn prin care intră anul ăsta și până vine salvarea și pompierii să îl scoată de acolo... ne vedem
cadourile la anul!! (Medeea)
5. Și eu știu să fac sfoara! Uite (face sfoara)! Dar eu mai știu și Karate (ne arată câteva mișcări). Cu
mine Moș Crăciun este în siguranță anul acesta, nu vă faceți griji! Eu ofer pază și protecție,
nimeni și nimic nu ne va putea strica seara preferată din an. (Raul)

6. Eu sunt spiridușul cel mai silențios. Atunci când îmi activez superputerea, e ca și cum aș deveni
invizibil. Dacă închideți ochii... Închideți ochii, vă rog. Mulțumesc. Acum deschideți ochii. Ați auzit
ceva? Eu am fost până la baie că mi-a fost sete, am băut apă și m-am și întors în timpul acesta. V-
am zis eu! Nimeni nu o să își dea seama cum și când au apărut cadourile sub brad (Sebi)

7. Eu sunt Anastasia și sunt cea mai bună la ținut secrete. Eu îi pot învăța pe toți spiridușii cum să
nu spună unde este casa lui Moș Crăciun. Asta în caz că unul dintre ei este prins. Este foarte
important fabrica lui Moș Crăciun de la Polul Nord numărul 25 să rămână secreeeeeet! (Pleacă
dar se întoarce și spune) Credeați că v-am spus adresa nu? V-am zis că știu să țin secrete. Asta e
o adresă falsă. V-am păcăliiit!! (Anastasia)

8. Eu am multă experiență cu teatrul. O să fiu spiridușul purtător de cuvânt al lui Moș Crăciun. El nu
prea are timp să dea interviuri și nici nu-i prea place. În zilele noastre dacă nu ești pe internet nu
exiști. Deci trebuie să îi facă cineva promovare și lui Moș Crăciun, nu doar Coca Cola. De asta mă
voi ocupa eu de acum încolo. Tot ce trebuie să faci este să zâmbești frumos la cameră (zâmbește)
și să povestești cu alți spiriduși la o cană de ceai despre ce face moșu în fiecare zi. Toată lumea se
va uita, va asculta ce zicem noi chiar dacă o să povestim și 3-4 ore. Moșuuuul viiiine în
Trending!!! (Aian)

9. Eu o să îi coordonez pe toți elfii. Mă pricep să fiu șefă! Toți copiii vor primi exact ceea ce și-au
dorit. Cine nu a pățit până acum să își dorească ceva de la Moș Crăciun și să primească altceva.
Din păcate, nu poți să returnezi cadoul pentru că nu îți place, nu așa merg lucrurile la polul nord.
Cel mai bine e să primești exact ce ți-ai dorit și gata. Eu o să mă asigur că toți copiii sunt
mulțumiți de cadourile lor anul acesta. (Dominica)
10. Ați văzut ce bloc înalt s-a construit în Mănăștur? Știe cineva cum ajunge Moșu până la ultimul
etaj? Cu sania zburătoare, nu? Păi blocul ăla nu are pistă de aterizare pentru sanie, nu e chiar
atât de înalt. Cu liftul? Dacă îl vede cineva? Și nu cred că intră în lift. Vreți să vă spun un secret?
Eu sunt Spider-Man. Shhh rămâne între noi. Eu pot să mă cațăr pe blocul ăla cu tot cu cadouri.
Mai sunt multe alte blocuri așa înalte în lume. V-am zis de ăsta pentru că îl cunoașteți. Oameni
din blocuri mari nu vă faceți griji Spiri Spidey e pe fază. (George)

11. Eu sunt cel mai bun șofer din lume. Pot să conduc orice. Nu am mai condus nici o sanie
zburătoare dar ce poate fi așa de greu? Plus că am opt ani deja! Moșul are nevoie de cineva care
să îi conducă sania. Am și eu un secret. Eu știu cum să evit traficul din Cluj. Nu vă spun cum. Dacă
vă spun o să parcheze toată lumea pe drumul pe care îl știu eu și nu o să mai pot trece cu sania.
(Mihai)

12. Mie îmi place foarte mult Scufița roșie, știu povestea pe de rost. Credeți că lui Moș Crăciun îi plac
poveștile? Eu aș putea să îl ajut să adoarmă. Eu cu povești adorm seara. După atâta drum prin
toată lumea, Moșu sigur ar asculta o poveste. Eu mă pricep la asta. Aș putea chiar să fac niște
scenete din povești. Din Scufița roșie, de exemplu, aș putea să fac. Așa nu doar că ar asculta
povestea dar ar și vedea ce se întamplă. Eu sunt Spiri Povești și o să am grijă ca Moșul să fie
odihnit pentru seara când va aduce cadouri. (fetița cu scufita)

13. Eu știu toate limbile de pe pământ. Moșul nu le mai știe pentru că a îmbătrânit. Am auzit că anul
trecut, când a ajuns în India le-a vorbit în engleză pentru că nu mai știa cum se spune în indiană
la Ho Ho Hoo. Până și renii știu cum se spune. Doar limba renă nu am învățat-o dar am auzit că
este un spiriduș care o cunoaște și poate mă învață și pe mine. Anul ăsta o să am eu grijă ca
Moșul să își amintească toate limbile pământului. (Erwin)
14. Ce ar fi Crăciunul fără brad? Doar că, în fiecare tot mai mulți brăduți se taie apoi se aruncă la
gunoi. Eu sunt savantă și am descoperit cum poți să faci brăduți fără să îi mai tai. Am creat o
formulă specială. Tot ce ai nevoie este un singur ac de brad, o cană cu apă, o picătură din soluția
creată de mine și un giveci cu pământ. Într-o oră o să avem un brad în casă gata pentru
împodobit. După Crăciun dacă mai turnăm o picătură de soluție peste brad, acesta va deveni din
nou un simplu ac și îl putem folosi tot așa și la anul. Eu pot să fiu savantul lui Moș Crăciun. Mai
am o mulțime de proiecte care l-ar ajuta. (fetița timidă)

15. Mie îmi plac foooooaaaarte mult dulciurile. Dacă închid ochii și îmi imaginez că mănânc un
kinder felie de lapte, știu exact ce gust are. Asta este super puterea mea, pot să recunosc cele
mai bune dulciuri din lume. Sunt cea mai bună degustătoare de dulciuri. Dacă Moșul o să mă
aibă în laboratorul lui, toată lumea va primi de Crăciun cele mai bune dulciuri pe care le-a
mâncat vreodată!

S-ar putea să vă placă și