Sunteți pe pagina 1din 1

POVESTEA LUI Mos Nicolae

Povestea lui Moş Nicolae spune că, la vârsta adolescenţei, Nicolae a moştenit o
avere foarte mare, însă nu ştia ce să facă cu ea. Fiind o persoană foarte milostivă,
dorinţa lui cea mai mare a fost să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi ca el, aşa că a
încercat să transforme visurile acestora în realitate.

Deşi Nicolae ştia foarte bine că locuitorii oraşului său au mare nevoie de ajutor, era
conştient şi de faptul că aceştia sunt foarte mândri şi nu ar accepta în ruptul capului
ajutorul său, aşa că s-a hotărât să-şi ajute prietenii în secret.

În fiecare noapte, Nicolae se deghiza şi livra oamenilor din sat mâncare, haine şi
bani. Dintre toţi cei pe care i-a ajutat, Nicolae s-a apropiat de o familie anume. În
această familie foarte săracă, erau trei surori. Tatăl fetelor era foarte trist pentru că,
din lipsa banilor, nu îşi permitea să îşi mărite toate trei fetele.

Dorind din tot sufletul să ajute această familie, în apropierea nunţii fiicei celei mai
mari, Nicolae a lăsat la uşa tatălui un săculeţ cu bănuţi de aur. Aşa cum era de
aşteptat, familia a fost în culmea fericirii când a descoperit săculeţul la uşă.

Când a venit vremea să se mărite cea de-a doua fiică, Nicolae a aruncat un săculeţ
cu bănuţi de aur pe coşul casei în care locuia familia nevoiaşă. Toată lumea a fost
extrem de bucuroasă şi cu toţii ar fi vrut să-i mulţumească persoanei care i-a ajutat
atât de mult, însă nu aveau idee cine ar putea fi…

Cum nunta celei de-a treia fiice se apropia, tatăl s-a hotărât să stea de pază, pentru a
descoperi cine este îngerul lor păzitor, care i-a scos din necaz şi a adus atâta fericire
în familia lor. De data aceasta, Nicolae a aruncat săculeţul cu bănuţi pe fereastra
deschisă. Auzind săculeţul cu galbeni căzând pe podea, tatăl l-a urmărit pe Nicolae şi
i-a ieşit în cale.

Nicolae a fost foarte jenat şi l-a rugat pe tatăl fetelor să nu spună celorlalţi că el e
persoana care îi ajută cu tot ce au nevoie. Tatăl a promis să păstreze secretul, însă a
fost atât de impresionat de gestul lui Nicolae încât, oricât a încercat, nu şi-a respectat
promisiunea şi a dezvăluit secretul. Aşa că, în scurt timp, toţi locuitorii oraşului ştiau
că Nicolae e responsabil de toate minunile care s-au întâmplat în oraşul lor.

Legenda lui Moş Nicolae spune că, de atunci, în fiecare an, în noaptea de 5 spre 6
decembrie, Nicolae îi recompensează pe toţi copiii care au fost cuminţi de-a lungul
întregului an, lăsându-le în ghetuţe daruri. Nicolae este în continuare amintit pentru
bunătatea, generozitatea și dragostea lui nemărginită pentru copii. În onoarea sa, în
decembrie, de Sfântul Nicolae (6 decembrie), în multe țări din întreaga lume se oferă
copiilor pungi cu cadouri.

S-ar putea să vă placă și