Sonetul XXVII

�n graba, obosit ma-ndrept spre pat,

Salas de madulare ostenite,
Dar mintea la plimbare a plecat
C�t muncile din trup �mi s�nt oprite.
Si g�ndurile, de-unde-or fi, �n stol,
Merg, pelerini staruitori, spre tine,
�mi tin deschise pleoapele �n gol
De am, ca orbii, bezna pe retine.
Doar ochiul sufletului meu iveste
Umbra ta, iar pe noaptea-ntunecoasa
Bijuteria ei, ce straluceste,
Din rea o face bl�nda si frumoasa.
Asa ca ziua corp si noaptea g�nd
Ne fac sa nu ne odihnim nicic�nd.

Sonetul CI

Muza hoinara, ce canon sa-ti dau

C�nd negi ca-i adevar �ntru splendoare?
Frumos si adevar alaturi stau
�n dragoste. Accepta, prin urmare.
Raspunde, Muza, nu-i asa ca spui:
�Vrei sa vopsesti un adevar? E-n van:
Nu pensula va da culoarea lui,
Iar binelui mai binele-i dusman�.
�Ce e frumos nu trebuie slavit�?,
De-aceea taci? Dar ce-i frumos e-n tine,
Mai trainic dec�t dac-ar fi zidit.
�n veac va fi slavit cum se cuvine.
Te-nvat cum sa-mplinesti menirea ta:
Ce e frumos, pastreaza, nu schimba.

Sonetul CX

Vai, adevaru-i c-am vagabondat

Si-am �mbracat vesm�nt de arlechin,
Ce mi-a fost drag prea ieftin am schimbat:
Noua iubire �n stravechi declin.
Asa e, calea dreapta am privit
Cu �ndoiala si ciudat, dar, zau,
Sufletul meu, astfel, a-ntinerit �
Iubire buna a crescut din rau.
Ce-a fost s-a dus, am azi nemarginirea
Iar poftele �n mine n-or mai creste,
N-am sa mai pun la �ncercari iubirea
Acelui zeu ce nu ma amageste.
Al doilea rai mi-e sufletul iubit,
Primeste-ma �n el cu bun-venit.