Cătalin Florea,

Actorie Grupa B

Oale, ulcele sau oale și ulcele

Bărbatul 1: E mort?

Bărbatul 2: Cred că da.

Bărbatul 1: Ești sigur?

Bărbatul 2: Am spus cred

Bărbatul 1: Verifică-i pulsul. Nu, stai! Ai o oglindă?

Bărbatul 2: De ce?

Bărbatul 1: Ca să vezi dacă respiră.

Bărbatul 2: N-am. Bine, hai că-i verific pulsul. Nimic, e mort de-a binelea.

Bărbatul 1: Ar trebui să sunăm totuși la poliție. Sună tu că eu nu mai am baterie.

Bărbatul 2: Bine, bine. Tu niciodată nu ai nimic.

Bărbatul 1: Nu, stai, nu suna!

Bărbatul 2: De ce să nu sun?

Bărbatul 1: Dacă o să creadă că noi l-am omorât? Cum dovedim că nu l-am omorât?

Bărbatul 2: Simplu, nu am făcut-o.

Bărbatul 1: Dacă are urme de violență? Și noi am pus mâna pe el.

Bărbatul 2: Eu am pus mâna și am pus doar două degete că să îi iau pulsul.

Bărbatul 1: Da, ai dreptate. Bine sună la poliție.

(Bărbatul 2 dă să sune)

Bărbatul 1: Stai, nu suna! Ai sunat?

Bărbatul 2: Am apucat? Ce mai vrei?

Bărbatul 1: Păi noi l-am găsit.

Bărbatul 2: Așa și?

Bărbatul 1: Îți dai seama ce înseamnă asta?

Bărbatul 2: Înseamnă că o să ne interogheze și pe noi. Și o anchetă de genul ăsta nu

trece într-o zi, două. Poate să dureze chiar ani până îl prind pe criminal

Bărbatul 1: Păi și ce treabă avem noi cu criminalul? Doar l-am găsit. Spunem ce s-a
întâmplat și gata.

Mortul: Eu nu prea cred.

Bărbatul 1: Ce? Ce ai zis?

Bărbatul 2: Nimic. Nu-mi găsesc telefonul.

Bărbatul 1: A zis ceva mortul.

Bărbatul 2: Ce să zică mortul? Mortul e mort, nu vorbește. Unde dracu mi-am pus
telefonul?

Bărbatul 1: Serios a spus ceva. Am auzit eu. Hai să plecăm. Ia batista asta, șterge-ți
amprentele și hai să plecăm. Mie nu mi se pare lucru curat.

Bărbatul 2: Hai nu mai fi copil. Morții nu vorbesc.

Mortul: Ba da.

Bărbatul 1: A zis “ba da”!

Bărbatul 2: A zis “ba da”!

Mortul: Am zis “ba da”. Ce? Nu ați mai auzit expresia?

Bărbatul 1: Care expresie?

Mortul: “Ba da”.

Bărbatul 2: Ba da.

Mortul: Ei și?

Bărbatul 1 și Bărbatul 2: Ei și?

Mortul: Ați murit?

Bărbatul 1 și Bărbatul 2: Ați murit?

Mortul: Eu da

Bărbatul 1 și Bărbatul 2: Eu da

Mortul: Și voi? Aș face cunoștință cu voi dar nu cred că mai au rost numele. Bănuiesc că
și pe voi va cheamă ori oale ori ulcele ori și ori oale și ulcele.

Bărbatul 1: Aha

Bărbatul 2: Chiar vorbește. Nu mișcă dar vorbește.

Bărbatul 1: Aha

Mortul: Ce șușotiți acolo? Cred că nu știați. Noi morții, de obicei când facem
cunoștință, ne povestim unii altora cum am murit. Hai să va spun cum am murit. Era
vară, îmi amintesc. Se împlineau 15 ani de când a murit bunicul, așa că ne-am adunat,
după cum ne era obiceiul anual, tot familionul acasă la văru-miu, că el are curte, să
facem un grătar. La bunicu îi plăcea tare mult să facă asta. Văru-miu era cu vreo 10 ani
mai mare ca mine. A fost prin Spania de a lucrat, învârteli tot felul. În fine, omul s-a
descurcat, o ducea bine. Când să spună și el un cuvânt despre bunicul, înainte să
mâncăm, am văzut că îl iau transpirațiile, m-am gândit că poate de la emoții sau căldură,
că era o caniculă afară… N-am băgat în seama. S-a ridicat omul în picioare, în capul
mesei, și-a trântit mâna în piept, a inspirit adânc și când să înceapă discursul, BUF! direct
cu fruntea-n friptură. S-a lăsat liniștea. Mă gândeam, chiar așa de pofticios să fie și văru-
miu să nu mai poată aștepta până mai zice trei cuvinte de bunicu? Da de unde, că nu s-
a mai ridicat.
Bărbatul 1: A murit?

Mortul: Da de unde. Infarct. Am chemat salvarea, a venit salvarea. Am văzut-o pe

geamul mașinii când îl duceam noi la spital că deja așteptam de vreo 10 minute după ei.
La spital, doctori profesioniști domne, străini. Era ceva arab, Shahbazimoghadam
Mohammad Jawad parcă îl chema. Cât am așteptat la urgențe i-am învățat numele. L-au
pus pe văru-miu pe targă, i-au pus perfuzie și i-au spus să stea acolo până curge tot
medicamentul apoi au plecat că aveau și alte treburi. Așa e vara, mai un bătrânel cu
tensiune mare de la căldură, mai o mâna ruptă, mai o deshidratare, se-adună. Cât a stat
văru-miu frumos acolo, s-a ridicat dintr-o dată, i s-a făcut rău și a căzut. Doar că a mai și
tras după el ceva aparat care l-a pălit fix în frunte, unde-l mai pălise înainte castronul cu
friptură. Și-a mai făcut un infarct.

Bărbatul 2: Și-a trăit?

Mortul: A murit. Ce să faci, viața. I-am făcut frumos înmormântare cu tot tacamul apoi
pomană, cum se face ca să fie bine. Eu m-am ocupat de local și mâncare, am făcut și pe
chelnerul. Pe la final, am reușit și eu să mă pun la masă. Mi-era o foame… Și cum am
mâncat eu cu poftă, că am zis că e ultimul grătar de la văru, numai ce înghit o bucată
mai mare de friptură și simt că nu mai coboară și mă sufoc, și simt că mi se urcă sângele
în cap. Nu după mult timp am luat somn și dus am fost. Așa am murit.

B2: Scuză-mă că râd. Asta e cea mai amuzantă moarte de care am auzit.

Mortul: E în regulă, și mie mi se pare puțin amuzant. E un mod bun de a muri ca prostu’.
Totuși nu e chiar asa de groaznic. Am avut la un moment dat un prieten, Dumnezeu să-l
ierte, care, într-o dimineață, când să meargă la servici, și-a dat seama că a uitat
portofelul și când s-a întors după el s-a împiedicat de pragul din bucătărie, în căzătură a
lovit masa și i-a căzut un cuțit fix în frunte. Ca să vezi cum sunt și superstiițiile astea. Se
zice că odată plecat de acasă, nu e bine să te întorci că e ghinion.

Bărbatul 1: Asta chiar e culmea domnule, cât nenoroc să ai.

Mortul: Exact domnilor! Acum e rândul vostru.

Bărbatul 2: Ce rând?

Mortul: Să îmi povestiți.

Bărbatul 1: Ce?
Mortul: Hai că sunteți simpatici. Cum ați murit.

Bărbatul 2: Dar noi nu am murit.

Mortul: Nu?

Bărbatul 1: Nu.

Mortul: Păi și cum de puteți vorbi cu mine?

Bărbatul 2: Dar tu cum de poți vorbi?

Bărbatul 1: Și nu te poți mișca. Noi putem și să vorbim și să ne mișcăm.

Mortul: Foarte simplu. Morții sunt de mai multe tipuri. Cei care mor stând într-un loc,
cum sunt eu de pildă, care nu se pot mișca; mai sunt cei care au murit aflându-se în
mișcare, de exemplu: într-un accident de mașină, bicicletă, motocicletă, etc. Aceștia se
pot mișca. Și mai sunt cei care au murit în aer. Pe ei nu-i prea vezi doar foarte rar când
mai dă colțul câte unul la mica altitudine. Cert e că există un lucru în comun la toate
tipurile: morții vorbesc.

Bărbatul 1: Deci noi suntem morții din categoria a doua .

Bărbatul 2: Ce vorbești acolo? Nu suntem. Nu vezi că tipul ăsta își bate joc de noi?

Bărbatul 1: Și dacă nu, și dacă e adevărat. Ce ne facem? Ce am făcut? Dacă noi chiar am
murit. Eu nu vreau să mor, îmi place să trăiesc. Și mămica și tata. Nu, nu, nu…

Barbatul 2: Taci odată din gură, nu mai plânge ca un dobitoc! În primul rând mă-ta e o
scorpie și în al doilea rând tipul ăsta e un șarlatan, mort de beat care își bate joc de noi.
Ia fi atent. (către mort) Bine măi… mortule dar dacă tu zici că ești mort din acela care nu
se poate mișca, cum ai ajuns tu aici dacă ai murit în restaurant?

Mortul: Voi m-ati împins.

Bărbatul 1: Cum așa?

Mortul: Foarte simplu. Vedeți mașina aia de jos din prăpastie?

Bărbatul 1: Care? A, gata, o văd.

Mortul: Ei, cu ea ați uitat să luați curba, ați intrat direct prin peretele ăla de sticlă (arată în
spate către restaurant), m-ati luat și pe mine nițel la bord, m-ați aruncat până aici apoi v-
ați continuat drumul. Destul de simplu nu?

Bărbatul 1: Da… Deci suntem…

Bărbatul 2: Ce suntem? Nu suntem, nu înțelegi? Nu aveam cum să facem așa ceva,

pentru că uite cheile. (caută cheile) Unde sunt cheile? Am pierdut cheile. Sunt la tine
asa-i. Da, sunt la tine.

Bărbatul 1: Nu, nu sunt.

Bărbatul 2: Ba da, tu mi le-ai luat ca să nu mă urc la volan beat. Hai dă-mi-le. (așteaptă
să îi dea cheile) Dă-mi-le odată dobitocule. (bărbatul 1 a încremenit) Scuze, n-am vrut sa
zic asta, scuze, iartă-mă.

Bărbatul 1: Nu, nu, nu le am. Acum îmi amintesc. Când m-ai luat în brațe… le-ai luat din
buzunarul meu.

Mortul: Eu zic să vă relaxați. Nu e așa o tragedie. Toată lumea vede un dezastru în a

muri. Nu e chiar așa. Uitați-vă și voi în jur, există viață după moarte.