69

de

Igor Bauersima
Traducerea: Ildiko Antal, Ciprian Marinescu

1
Personaje

BĂRBATUL

FEMEIA

2
Interogatoriul

O înregistrare video neclară arată un bărbat cu gâtul sângerând, întins lângă un foc de

tabără. Înregistrarea se opreşte. În încăpere se aprinde lumina. Femeia stă singură pe un

scaun. În fundal, un perete de sticlă. Dincolo de el, bărbatul se plimbă încoace şi încolo.

Vocea femeii se aude distorsionat. În fundal se aud bătăile unei maşini de scris.

BĂRBATUL: Mai încolo pe bandă apar şi părţile dislocate ale corpului, pieptul sfâşiat şi

altele. Dar toate astea le ştiţi deja.

FEMEIA: Nu, nu le ştiu.

BĂRBATUL: Auziţi! Stăm aici deja de... Se uită la ceas. Stăm aici de 13 ore deja. Luaţi-

mă în serios! Sunteţi acuzată de crimă. Vă rog încă o dată, nu vă îngreunaţi situaţia.

FEMEIA: N-am de gând să vă dovedesc că nu l-am mâncat pe acest bărbat.

BĂRBATUL: Bine. Deci vă recunoaşteţi vinovăţia.

FEMEIA: Nu. Nu eu sunt cea care trebuie să vă aduc dovezi. Asta e treaba

dumneavoastră.

BĂRBATUL: Nu mă-nvăţaţi dumneavoastră pe mine cum e legea.

FEMEIA: Va trebui să mă lăsaţi să plec. Fără nici un fel de dovadă.

BĂRBATUL: Avem caseta video. Vocea de pe casetă este vocea unei femei.

FEMEIA: Dar nu a mea.

BĂRBATUL: Lucrul acesta poate fi dovedit, indiscutabil.

FEMEIA: Nu este suficient. Ca valoare de probă în instanţă nu este suficient.

BĂRBATUL: L-aţi mai văzut pe acest bărbat?

3
FEMEIA: Vă spun încă o dată: n-am intenţionat nici un moment să-l mănânc, de aceea

nici nu i-am tăiat gâtul. Nu veţi reuşi să demonstraţi că eu l-am mâncat. N-are de ce să-mi

fie teamă. Ar fi trebuit să încheiem această discuţie înainte să înceapă.

BĂRBATUL: V-am pus o întrebare.

FEMEIA: Nu.

BĂRBATUL: Cum?

FEMEIA: NU.

BĂRBATUL: Ce înseamnă asta?

FEMEIA: Vedeţi, nu înţelegeţi nici cele mai simple lucruri. Şi având în vedere gravitatea

faptelor de care mă învinuiţi, e cu atât mai alarmant.

BĂRBATUL: Asta nu e o discuţie mondenă, este un interogatoriu, iar dumneavoastră

trebuie pur şi simplu să răspundeţi la ce vă întreb. Aţi spus „nu”; adică nu l-aţi văzut pe

acest bărbat niciodată?

FEMEIA: Doar în ziare. S-a scris o grămadă despre asta.

BĂRBATUL: Nu l-aţi văzut niciodată?

FEMEIA: Ba da, adineauri, pe caseta video. A fost unul din primii, nu-i aşa?

BĂRBATUL: Rezumaţi-vă la a răspunde la întrebări.

Spuneaţi că v-aţi putea imagina cum ar fi să mâncaţi un om.

FEMEIA: Da. În aceeaşi măsură în care puteţi să vă imaginaţi şi dumneavoastră.

4
BĂRBATUL: Eu nu pot să îmi imaginez un astfel de lucru.

FEMEIA: E ca şi cum aţi mânca vânat. O carne totuşi nu atât de sălbatică.

BĂRBATUL: De unde ştiţi asta?

FEMEIA: Îmi închipui. Nu are mirosul acela puternic de vânat. Dacă mai continuăm, mă

apucă foamea. Pe dumneavoastră nu?

BĂRBATUL: Nu. Pe mine nu.

FEMEIA: Vreau să spun, dacă mai vorbim de carne de vânat.

BĂRBATUL: Vă place vânatul.

FEMEIA: Dacă nu miroase prea puternic a sălbatic, da.

BĂRBATUL: Ca tuturor.

FEMEIA: N-aş zice tuturor, pentru că în general, oamenilor le place aşa… mai sălbatic.

BĂRBATUL: Nu suntem aici ca să ne distrăm.

FEMEIA: O, ba da. Să ne şi distrăm.

BĂRBATUL: Răspundeţi la ce vă întreb. Deci consideraţi de neconceput să mănânci

oameni.

FEMEIA: Păi na, codul genetic al unui cartof coincide 80 la sută cu cel al unui om. Drept

urmare...

BĂRBATUL: Drept urmare?

FEMEIA: Dar se spune că acelaşi tip de hrană cu codul tău genetic poate să provoace o

infecţie.

BĂRBATUL: Infecţie?

FEMEIA: Kuru.

5
BĂRBATUL: Poftim?

FEMEIA: Kuru. (Este o infecţie lentă, semnalată în anii 1950 la triburile din Papua-

Noua Guinee care practicau ritualuri canibalice. Boala se declanşa în urma consumului

de creier uman – n.n.) Provine din America de Sud. Cei de acolo îşi mănâncă rudele

decedate. Poate nu-i o idee tocmai bună să mănânci cadavre.

BĂRBATUL: De unde aveţi astfel de informaţii de specialitate?

FEMEIA: De pe Internet. Daţi căutare „canibal” şi aflaţi imediat.

BĂRBATUL: Dar de ce vă alegeţi cuvântul de căutare „canibal”?

FEMEIA: Citesc şi eu ziare. Chiar zilele astea scria despre unul care mânca oameni. Sunt

un om informat.

BĂRBATUL: Aţi vizitat site-uri restricţionate.

FEMEIA: Serios?

BĂRBATUL: Aţi fost pe www.eatmeat.ru.

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Ce aţi căutat acolo?

FEMEIA: Am vrut să arunc o privire.

BĂRBATUL: Ştiţi că acolo îşi căutau canibalii victimele.

FEMEIA: Tocmai de aia am intrat.

BĂRBATUL: Ca să vă căutaţi victime?

FEMEIA: Din curiozitate.

BĂRBATUL: V-aţi căutat victime.

6
FEMEIA: Nu.

BĂRBATUL: Aţi dat un anunţ. Corect?

FEMEIA: Aşa e.

BĂRBATUL: Cum suna anunţul?

FEMEIA: Caut bărbat pentru devorare.

BĂRBATUL: Evident.

FEMEIA: A fost o glumă.

BĂRBATUL: O glumă.

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Nu cumva aţi încercat astfel s ă vă folosiţi de labilitatea unor oameni care

căutau, în braţele dumneavoastră, moartea pe care ei înşişi nu aveau curajul s ă şi-o ofere?

FEMEIA: Jur că în braţele mele au murit oameni, dar nu în maniera în care insinua ţi

dumneavoastră. Şi nu vorbesc de sinucigaşi, ci de oameni pe care-i iubesc.

BĂRBATUL: Deci vă iubiţi victimele.

FEMEIA: Nu am omorât pe nimeni.

BĂRBATUL: Dar i-aţi ajutat să moară.

FEMEIA: Am căutat un bărbat pentru că vroiam să ies cu el s ă devorez, nu s ă m ănânc.

Adică… să mă îndop ca un animal, fără tacâmuri.

BĂRBATUL: Şi atunci de ce v-aţi declarat ulterior canibală?

FEMEIA: Am făcut eu asta?

BĂRBATUL: Anunţul suna în felul următor: „Canibal: Caut bărbat pentru devorare“.

FEMEIA: Of, Doamne! “Can I Ball”. Nu “Canibal”. Ball cu doi L. E în engleză.

7
BĂRBATUL: Şi ce înseamnă acest pseudonim?

FEMEIA: E numele trupei mele de punk. Eu sunt solista de la „Can I Ball“. Am fost

pentru scurt timp şi în topurile Indiecharts. În urmă cu trei ani. Puteţi să verifica ţi. Locul

87 în luna mai.

BĂRBATUL: Poftim?

FEMEIA: Muzică punk-rock. Sigur cunoaşteţi: oameni supăraţi care cânt ă zgomotos la

chitară despre relaţiile lor de rahat.

BĂRBATUL: „Can I ball?“

FEMEIA: Exact. Are trei înţelesuri – numele trupei, mă refer. „Pot s ă m ă distrez?“ ( Can

I Ball? – n.n), glob ocular (Can eye ball? – n.n.), iar al treilea e mai mult decât evident

(Canibal – n.n.).

BĂRBATUL: Mâncăi de oameni? Întreaga trupă?

FEMEIA: Doar nucleul.

BĂRBATUL: Nucleul.

FEMEIA: Da. Nucleul e format doar din mine şi din instrumentele mele. Pe ceilal ţi i-am

mâncat.

BĂRBATUL: I-aţi mâncat.

FEMEIA: Da... Dar n-au suferit mult. OK, să presupunem că intenţia mea a fost să

mănânc pe cineva: evident că am căutat voluntari! Ce e de reproşat în asta? Hă? Care sunt

principiile morale care ne-ar interzice să dispunem de via ţa noastr ă ca de orice altceva

aflat în posesia noastră? Sau viaţa noastră nu ne aparţine? Cui apar ţine ea, dac ă nu nou ă?

Părinţilor noştri? Societăţii? Statului? Bisericii? Lui Dumnezeu? Fiecare îşi aparţine sieşi.

8
Aşa că, putem să facem cu viaţa noastră tot ce vrem. Ne interzice societatea s ă lu ăm

decizii atunci când e vorba de întrebări despre via ţă şi moarte? Exist ă o instan ţă

superioară când e vorba de astfel de întrebări? Unde tragem linia? Care-i grani ţa peste

care nu trecem? Ce decizii lăsăm în seama individului, dac ă nu pe acelea care se refer ă la

propria lui existenţă? Avem cumva nevoie de votul colectiv pentru fiecare decizie pe care

o luăm? Nu, nu avem nevoie. Deciziile colective sunt simple note statistice, nu- ţi ofer ă

garanţia unei judecăţi inteligente. E aşa o mare infracţiune să cauţi oameni care au chef s ă

se sinucidă? De ce? Lumea e plină de ei.

Atunci de ce să nu-i mâncăm?

BĂRBATUL: către grefier Aţi consemnat asta?

FEMEIA: Domnul notează cumva şi tonul pe care l-am folosit când am spus toate astea?

Dacă fac o glumă, va preciza că a fost o glumă? Ceva de genul: „a spus asta ca pe-o

glumă?”

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Şi atunci pentru ce mai scrie?

BĂRBATUL: Răspundeţi pur şi simplu la întrebările mele.

FEMEIA: Dar e ridicol! La ce folos să mai spun ceva?

BĂRBATUL: Puteţi să refuzaţi să daţi declaraţii. V-am mai spus asta, de mai multe ori

chiar.

9
FEMEIA: V-ar conveni. De ce staţi ascuns, de fapt? Hm? A şa se face mai nou? O voce

din Neant? Ca la confesor? Nu vă e ruşine să trataţi astfel nişte oameni nevinovaţi? Aveţi

soţie? Copii? Alo? Sunteţi om, de fapt? Sau cu ce vorbesc?

BĂRBATUL: Cu un angajat al poliţiei.

FEMEIA: Atunci de ce nu vă arătaţi faţa?

BĂRBATUL: Identitatea mea nu e relevantă pentru dumneavoastră. Nu pe mine m ă

reprezint aici.

FEMEIA: Cum aţi putea să vreţi, oricum, să reprezentaţi pe cineva, cât ă vreme nu ave ţi o

faţă?

BĂRBATUL: Nu vă faceţi griji în legătură cu faţa mea.

FEMEIA: Pe cine reprezentaţi?

BĂRBATUL: Statul.

FEMEIA: Cine e acest stat? El măcar are faţă?

BĂRBATUL: La această întrebare puteţi să răspundeţi şi singură.

FEMEIA: Nu. Nu mă prind. O voce fără identitate are pretenţia c ă reprezint ă un stat f ăr ă

chip şi că, în numele lui, are dreptul să poarte o conversa ţie cu mine. Nu. Nu m ă prind

despre ce e vorba. Spuneţi-i statului dumneavoastră să-şi facă rost de o fa ţă şi că n-o s ă-l

iau în seamă atâta vreme cât nu are niciuna.

BĂRBATUL: Asta am înţeles deja. Confesiunea dumneavoastră?

FEMEIA: Cum?

BĂRBATUL: Cărei religii îi aparţineţi?

FEMEIA: Ce înseamnă asta?

10
BĂRBATUL: O formalitate.

FEMEIA: Ce confesiune mi-aţi sugera?

BĂRBATUL: Răspundeţi la întrebare.

FEMEIA: Realitatea.

BĂRBATUL: Poftim?

FEMEIA: Credinţa mea.

BĂRBATUL: Nu înţeleg.

FEMEIA: Realitatea e crezul meu. Ştiu că realitatea există. Dar dumneavoastr ă?

BĂRBATUL: V-am întrebat de ce credinţă sunteţi.

FEMEIA: Da. Iar eu v-am răspuns. Credeţi?

BĂRBATUL: Ceea ce cred eu nu are importanţă.

FEMEIA: Sunteţi credincios? În ce credeţi?

BĂRBATUL: Am fost crescut în credinţă creştină.

FEMEIA: Na poftim. Slujbaşul fără chip al statului are o credinţă. Are cumva şi statul

una? O credinţă.

BĂRBATUL: Trăim într-o societate creştină.

FEMEIA: Exact. Cele zece porunci.

BĂRBATUL: Când aţi publicat primul anunţ?

FEMEIA: Nu-mi aduc aminte. Există cumva o poruncă de genul „Să nu-ţi iei via ţa în

propriile-ţi mâini“?

BĂRBATUL: Cine a răspuns primul la anunţ?

FEMEIA: Nu mai ştiu. O fi existând unul.

11
BĂRBATUL: Când aţi avut prima oară pornirea de a mânca pe cineva?

FEMEIA: Înc-o dată... n-am nimic în comun cu cazul dumneavoastră.

BĂRBATUL: Când s-a întâmplat?

FEMEIA: N-am intenţionat niciodată să mănânc pe cineva. Dar în numele celor care se

hrănesc cu sinucigaşi – sinucigaşi care şi-au dat consimţământul pentru aceasta – repet:

nu există temei legal sau moral pentru a-i pedepsi. Aceia sunt oameni maturi care încheie

un acord comun, iar statul nu are nici un drept să se amestece. Nu e treaba noastr ă ce-i în

meniul vecinilor noştri!

BĂRBATUL: Cine a spus că acei oameni sunt maturi?

FEMEIA: Maturi… cum sună…

BĂRBATUL: Acela care se lasă mâncat, mai mult ca sigur nu e matur.

FEMEIA: Dacă aceşti oameni nu sunt maturi, atunci nici statul dumneavoastr ă f ăr ă

înfăţişare şi nici jumătate din omenire nu sunt maturi.

BĂRBATUL: Doar nu susţineţi că jumătate din oamenii acestei lumi îşi doresc s ă fie

mâncaţi. Despre ce vorbiţi?

FEMEIA: Despre postura de victimă în care vă puneţi.

BĂRBATUL: Cine?

FEMEIA: Dumneavoastră. Sunteţi catolic?

BĂRBATUL: Subiectul discuţiei noastre nu este acesta.

FEMEIA: Mai lăsaţi-mă, de parcă nu mâncaţi în fiecare duminică Trupul lui Hristos la

biserică sau aşa ceva. Care din noi doi e canibalul?

BĂRBATUL: N-aveţi nici o şansă să mă provocaţi cu aceste blasfemii.

12
FEMEIA: Ascultaţi, eu nu provoc pe nimeni, n-aveţi decât să mânca ţi pe cine sau ce

doriţi. Dar am mari îndoieli privind sistemul dumneavoastră de drept. Nu v ă împ ărt ăşesc

idealurile.

BĂRBATUL: Ce vreţi să spuneţi cu asta?

FEMEIA: Că nu mă las mâncată nici de dumneavoastră, nici de altcineva. Pare-se îns ă c ă

acest bărbat da. Şi asta pentru că, în fond, îşi reprezint ă idealurile mai bine decât voi to ţi.

Sistemul său de valori îl determină să aibă o atitudine viabilă.

BĂRBATUL: Nu cred că există aici cineva care să înţeleagă o astfel de atitudine.

FEMEIA: Ar fi frumos dacă ar fi aşa. Dar chiar bărbatul care m-a arestat mi le-a

împărtăşit.

BĂRBATUL: V-a împărtăşit ce?

FEMEIA: Concepţiile.

BĂRBATUL: Dumnezeule mare, încetaţi! Răstălmăciţi totul.

FEMEIA: Ba deloc. Acuz doar principiile eticii dumneavoastră în ceea ce prive şte

sinuciderea.

BĂRBATUL: Etică? Ce etică? Despre a cui etică vorbiţi?

FEMEIA: A dumneavoastră. Aţi primit o educaţie creştină, credeţi în Dumnezeu.

BĂRBATUL: Nu sunt un membru activ al bisericii mele.

FEMEIA: V-am întrebat de credinţa dumneavoastră, nu de obiceiurile pe care le ave ţi.

Credeţi în Dumnezeu?

BĂRBATUL: Da. Ca orice om rezonabil.

FEMEIA: Aveţi noroc că aţi supravieţuit credinţei dumneavoastră până în ziua de astăzi.

13
BĂRBATUL: Ce vreţi să spuneţi?

FEMEIA: Păi na. În ciuda credinţei dumneavoastră... sunteţi în viaţă, deşi crede ţi în

fantome.

BĂRBATUL: Aveţi ceva împotriva credinţei creştine?

FEMEIA: Bineînţeles.

BĂRBATUL: Dar de ce în mod special împotriva celei creştine?

FEMEIA: N-am spus „în mod special“. Creştină, islamică, ebraică, egal.

BĂRBATUL: Egal?

FEMEIA: Da. Toate aceeaşi porcărie.

BĂRBATUL: Auziţi, nu suntem aici să dezbatem dilemele credinţei.

FEMEIA: Nu?

BĂRBATUL: Nu. Vrem să vorbim despre, nu vrem să vorbim despre...

FEMEIA: Ce nu vreţi?

BĂRBATUL: Nu vrem să filosofăm pe seama noţiunii de moralitate.

FEMEIA: Veţi fi obligaţi. Nu sunt principiile morale acelea care vă fac să crede ţi că ave ţi

dreptul să mă ţineţi prizonieră aici?

BĂRBATUL: Sunteţi suspectată de uciderea şi mâncarea unui bărbat.

FEMEIA: Sunt ţinută aici, fiindcă se presupune că am încălcat principiile voastre morale,

nu e aşa?

BĂRBATUL: Aceste principii nu fac obiectul acestei discuţii.

FEMEIA: Dar principiile voastre morale se opun naturii umane! Sunt contradictorii! Şi de

aceea nu puteţi formula în baza lor o sentinţă dreaptă. De aceea nici m ăcar dumneavoastr ă

14
nu credeţi, în adâncul sufletului, că poate exista dreptate. În orice caz, nu pe aceast ă

lume... Vă scăldaţi în contradicţii!

BĂRBATUL: Nu ştiu despre ce vorbiţi, dar nici nu contează...

FEMEIA: Religia voastră propovăduieşte altruismul. Corect?

BĂRBATUL: Nu văd ce...

FEMEIA: Corect? Da sau nu?

Bărbatul priveşte scurt spre grefier. Pare că intenţionează să-i facă un semn să nu

consemneze.

BĂRBATUL: Auziţi, asta n-are nici o legătură.

FEMEIA: Da sau nu?

BĂRBATUL: Nu-i aşa de simplu de...

FEMEIA: Propovăduieşte sacrificiul de sine, martiriul. Înfrângerea egoismului,

abandonarea sinelui, sacrificiul pentru celălalt, topirea eu-lui propriu în persoana altuia.

Nu era Isus al vostru cel care declama exemplar: iată, aici sunt, str ăpunge ţi-m ă, l ăsa ţi-m ă

în arşiţa soarelui, sacrificiul morţii mele va mântui omenirea de rău? Mor pentru un stat

fără chip şi aşa mai departe?

BĂRBATUL: În principiu a propovăduit dragostea, dar...

FEMEIA: Dragostea deopotrivă pentru prieteni şi duşmani. Corect?

BĂRBATUL: Corect.

FEMEIA: Deci iată.

BĂRBATUL: Iată ce?

FEMEIA: Nu există un îndemn mai imoral ca acesta.

15
BĂRBATUL: Îndemnul de a iubi?

FEMEIA: Îndemnul spre dragoste necondiţionată, spre dragoste dincolo de orice judecat ă

valorică! Ce însemnătate mai poate avea cuvântul „moral” pentru cineva care iube şte

binele în aceeaşi măsură în care iubeşte răul? Nici una!

BĂRBATUL: Mă rog. Nu văd ce legătură au aceste întrebări cu cazul nostru.

FEMEIA: Nu. Dumneavoastră nu vedeţi. Eu da.

BĂRBATUL: Să revenim la cazul nostru.

FEMEIA: Nici nu mă refeream la altceva. Decât la cazul dumneavoastr ă. Pierde ţi teren şi

nici măcar nu conştientizaţi.

BĂRBATUL: Vorbesc de o infracţiune.

FEMEIA: Şi eu. De a dumneavoastră. Dumneavoastră comiteţi în fiecare zi aceea şi şi

aceeaşi infracţiune. Sunteţi un infractor în serie.

BĂRBATUL: Şi în ce ar consta „infracţiunea” mea??

FEMEIA: În credinţa dumneavoastră în cu totul altceva decât realitatea.

Credinţa dumneavoastră e o crimă împotriva propriei dumneavoastre naturi, împotriva

realităţii propriei dumneavoastre existenţe. Numiţi ca instanţă supremă o himer ă. O

ficţiune! Daţi valoare mai mare unei ficţiuni decât realităţii. A ţi aşezat mai presus de

propria dumneavoastră realitate un Ceva, un Ceva pe care nu l-a ţi v ăzut şi pe care nu o s ă-

l vedeţi niciodată. În asta constă infracţiunea dumneavoastră. E o infrac ţiune împotriva

puterii dumneavoastre de judecată, şi o ajutaţi să se repete, zi de zi. Asta nici nu ar fi atât

de condamnabil, dacă nu aţi insista ca în pofida infracţiunii dumneavoastre s ă m ă ţine ţi

16
aici legată. Împotriva ACESTEI infracţiuni mă apăr eu cu toate mijloacele care mi-au mai

rămas la dispoziţie. Spiritul dumneavoastră se autodevorează; negând realitatea, se neag ă

pe sine. Ar trebui să fiţi conştient că în cazul dumneavoastră vorbim de autocanibalism

sufletesc, de unul din motivele clasice ale propriei dumneavoastre ideologii. Cum vre ţi s ă

rămâneţi în toate minţile în felul acesta? Şi totodată să vă păstraţi simţul dreptăţii?

BĂRBATUL: N-are a face una cu cealaltă.

FEMEIA: O, ba da. Chiar şi Dumnezeul dumneavoastră v-ar contrazice în aceast ă

privinţă.

BĂRBATUL: Instanţa supremă în cazul dumneavoastră e tribunalul.

FEMEIA: Şi eu care credeam că instanţa supremă este legea.

BĂRBATUL: Da. Legea, dacă aşa vreţi.

FEMEIA: Şi cine îmi garantează, că legea se bazează pe principii morale?

BĂRBATUL: Eu.

FEMEIA: Mă temeam de asta.

BĂRBATUL: Legile noastre, întreaga noastră societate se bazează pe dou ă mii de ani de

spiritualitate creştină. Dumneavoastră sunteţi parte a acestei societ ăţi. Fie c ă vre ţi, fie c ă

nu. În afară de asta, uciderea unui om e considerată o infrac ţiune peste tot în lume, a şa c ă

nu încercaţi să vă învârtiţi în jurul cozii. Dumneavoastră…

FEMEIA: Războiul. Pedeapsa cu moartea. Eutanasia. Sinuciderea.

BĂRBATUL: Ce?

FEMEIA: Patru situaţii în care uciderea unui om nu e văzută neapărat şi peste tot ca o

infracţiune.

17
BĂRBATUL: Nu vă încadraţi în nici unul din aceste situaţii.

FEMEIA: Aşa este. Dar pe cazul de eutanasie invocat de dumneavoastr ă însă da.

BĂRBATUL: Cine spune că bărbatul a vrut într-adevăr să moară?

FEMEIA: El! El. Doar am văzut amândoi adineauri pe casetă. De ce nu îl crede ţi? În

concepţia dumneavoastră, acest bărbat, dorind să fie mâncat, a mers pe ideea sacrificiului

necondiţionat, situându-se astfel pe treapta cea mai înaltă a moralit ăţii. Nu-i a şa? E

preocupat doar de slăbiciunea sa şi de lumea cealaltă. Se autoiluzioneaz ă c ă se

mântuieşte…

BĂRBATUL: Nimeni pe lumea asta n-ar considera că e etic s ă te la şi mâncat.

FEMEIA: Bineînţeles. S-ar putea spune că a fost înfrânt de propriile sale instincte. Doar

că aceste instincte ar putea fi expresia directă şi de net ăg ăduit a propriei sale etici, a

felului în care el îşi reprezintă lumea, a convingerilor sale interioare; c ă ele ar putea

exprima ceea ce demonii sufletului ne forţează să negăm: însuşi Sinele. Dar ceea ce

înspăimântă e faptul că sinele ar putea lua atitudine. Că ar putea valoriza cu totul altfel

ceea ce aşa-numiţii apostoli ai eticii propovăduiesc în încercarea lor de a suprima

judecata. Dorinţa acestui bărbat de a-şi lua viaţa e doar o r ămăşiţă a sinelui s ău pe care a

păstrat-o, instinctul. O plăcere uriaşă, o plăcere de care se ruşina. Un mic rest de egoism

interzis. Din ceea ce povesteşte el pe casetă nu reiese altceva decât c ă a încercat s ă

găsească o ieşire din falsul şi insuportabilul sistem de valori pe care al ţii i-l b ăgau pe gât

zi de zi. Şi găseşte această salvare prin faptul că trăieşte consecvent pân ă la cap ăt şi se

sacrifică pentru cineva. Prin dorinţa lui de a muri şi-a provocat o plăcere la fel de mare ca

şi a aceluia care i-a îndeplinit dorinţa.

18
BĂRBATUL: Da. Hai să vorbim totuşi despre făptaş.

FEMEIA: Da. Da, mâncătorul de oameni. Acela-şi asigură dintr-o astfel de ac ţiune şi o

formă de plăcere. Probabil că vrea să-şi potolească foamea. Vrea s ă-şi strecoare sub piele

o altă viaţă, o viaţă pe care nu a putut s-o trăiască niciodat ă. Ce ştiu eu. Ceva şi-o fi dorit

el. Până la urmă însă nici nu mai are importanţă. Doar v-aţi găsit deja un vinovat în...

BĂRBATUL: În cine?

FEMEIA: Păi în mine. Şi în fiecare om de afară, care trăieşte numai şi numai pentru el, în

fiecare om, care-şi aşază fericirea mai presus de toate, în fiecare egoist, care vrea s ă

decidă liber pentru faptele sale. Pe toţi aceştia îi acuzaţi împreună cu mine. În ochii vo ştri

noi suntem exponenţii Răului. Pe noi vreţi să ne osândiţi.

BĂRBATUL: Afirmaţi despre dumneavoastră că sunteţi egoistă?

FEMEIA: Bineînţeles. Şi de asemenea nu văd nici un motiv, absolut nici un motiv, în

afară de cele care ţin de sănătate şi de preferinţele culinare, pentru care nu a ş ajuta un

sinucigaş să se omoare, pentru a-l mânca mai apoi. Nu văd nici o piedic ă de ordin moral

care ar putea interzice asta.

BĂRBATUL: către grefier Aţi notat? către femeie: Mai aveţi ceva de adăugat la cele

spuse?

FEMEIA: Dumneavoastră nu pricepeţi ce vă spun! Nici măcar nu mă ascultaţi!

BĂRBATUL: Temperaţi-vă!

FEMEIA: Aici e vorba de viaţa mea. Aşa că n-o să mă temperez.

BĂRBATUL: Vocea făptaşului de pe casetă e cea a unei femei. Sus ţine ţi în continuare că

nu vă aparţine.

19
FEMEIA: Nu e vocea mea.

BĂRBATUL: De unde ştiţi că bărbatul s-a simţit ruşinat de plăcere pe care a simţit-o?

FEMEIA: Poftim?

BĂRBATUL: Aţi spus acum două, trei minute că bărbatului i-a fost ruşine de plăcere sa.

De unde ştiaţi asta?

FEMEIA: Se citeşte pe faţa lui. Mă uit la înregistrare şi văd pe faţa lui.

BĂRBATUL: În înregistrarea pe care v-am arătat-o, acest lucru nu apare.

FEMEIA: Ce nu apare?

BĂRBATUL: Există o a doua casetă, înregistrată în aceeaşi seară, ceva mai devreme, în

care bărbatul spune (Caută în dosarul cazului.) ... aici: „E ceva instinctiv. O plăcere

uriaşă, de care da, mă ruşinez “.

FEMEIA: Şi?

BĂRBATUL: Asta seamănă până la ultima silabă cu cuvintele dumneavoastr ă de mai

înainte. Continuaţi să susţineţi că vocea femeii de pe bandă nu vă aparţine?

FEMEIA: Conţinutul acestei formulări reiese, în mod logic, din starea în care s-a aflat

acest om.

BĂRBATUL: Susţineţi că e o coincidenţă că ştiţi să redaţi, cuvânt cu cuvânt, un enun ţ pe

care aparent nu l-aţi mai auzit?

FEMEIA: Ce fel de enunţ, până la urmă? Ori e o coinciden ţă, şi atunci nu se poate spune

că am redat enunţul, ori nu e nici o coincidenţă, pentru că eu sunt cea care îl redau. În

20
acest caz, faptul că enunţul mea sună asemănător cu al lui este, într-adev ăr o coinciden ţă;

conţinutul este acelaşi doar pentru că am intuit starea sa sufletească.

BĂRBATUL: Ce ştiţi dumneavoastră despre starea sa sufletească?

FEMEIA: Am urmărit caseta video.

BĂRBATUL: Aţi urmărit caseta în care apare: „...e o plăcere de care m ă ru şinez“?

FEMEIA: Încetaţi cu aceste stupide întrebări cu cârlig. E evident c ă nici dumneavoastr ă

nu credeţi că e într-adevăr posibil să aflaţi adevărul.

BĂRBATUL: Avem o casetă video pe care apare una din victimele dumneavoastr ă

anterioare.

FEMEIA: Nu, nu aveţi.

BĂRBATUL: Doar aţi văzut.

FEMEIA: Am văzut o casetă video. O casetă de care eu nu am avut habar, în care apare

un om pe care eu nu îl cunosc.

BĂRBATUL: Noi chiar încercăm să aflăm adevărul. Procuratura vă acuz ă de crim ă. Alte

presupuneri, cum că ar putea fi vorba de ucidere la cerere, au fost respinse deja de

procurorul Meinhof. Într-o astfel de faptă, iniţiativa ar fi trebuit să fie a victimei. Dar nu e

cazul aici, având în vedere că aţi dat acel anunţ în ziar.

FEMEIA: Nu pot să-mi dau seama cum de mi s-a întâmplat a şa ceva. Citesc în ziare

despre existenţa canibalilor şi nu-mi vine a crede. Nu pot să cred că lucrurile au ajuns atât

de departe. Că aceşti oameni ajung, într-adevăr, să se mănânce reciproc. Am dat acest

anunţ în ziar pentru a vedea dacă îmi răspunde careva. Pentru a vedea cine îmi r ăspunde.

21
Cine vrea să se lase mâncat. Am vrut să studiez profilul acestei persoane. Eram curioas ă.

Nu puteţi cumva stabili prin analize genetice ce am mâncat în ultima vreme? Nu se poate?

De fapt, există de fapt vreo şansă să mă lăsaţi să plec?

BĂRBATUL: Răspundeţi pur şi simplu la întrebările mele.

FEMEIA: Da, păi asta încerc să fac.

BĂRBATUL: Atunci totul va fi bine.

FEMEIA: Nu ştiu.

BĂRBATUL: Sunt nevoit să vă pun toate aceste întrebări.

FEMEIA: Da. Ştiu.

BĂRBATUL: Nu fac asta pentru că vreau eu.

FEMEIA: Da. Ştiu.

BĂRBATUL: Ci pentru că trebuie.

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Pentru că mi se cere acest lucru, pentru că e datoria mea şi pentru c ă vreau

să-mi fac treaba bine.

FEMEIA: Evident.

BĂRBATUL: Nu am nimic împotriva dumneavoastră. Nimic personal. Zic eu.

FEMEIA: Îhî.

BĂRBATUL: Şi nici nu vă cunosc. Cel puţin nu cu adevărat.

FEMEIA: Aşa e.

BĂRBATUL: Dar sunt aici pentru că trebuie să vă cunosc. În numele statului.

FEMEIA: Statul vrea să mă cunoască.

22
BĂRBATUL: Exact.

FEMEIA: Îhî.

BĂRBATUL: Şi de aceea sunt aici.

FEMEIA: Dintotdeauna v-aţi dorit să fiţi aşa? Aşa cum sunteţi acum?

BĂRBATUL: Dumneavoastră răspundeţi doar la întrebările mele.

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Cum vă numiţi?

FEMEIA: M-aţi mai întrebat asta de vreo 20 de ori. Sau 21.

BĂRBATUL: Cum vă numiţi.

FEMEIA: Nevel.

BĂRBATUL: Prenume.

FEMEIA: Vivian. Dar dumneavoastră? Cum vă numiţi?

BĂRBATUL: Răspundeţi doar la întrebările mele.

FEMEIA: Îhî.

BĂRBATUL: Şi unde locuiţi?

FEMEIA: Aici. Până una-alta. Presupun.

BĂRBATUL: Aici nu e cafenea.

FEMEIA: Nu. Dar aş servi o cafea.

BĂRBATUL: Ceva de mâncare?

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Anume?

FEMEIA: O prăjitură. Un… bărbat. Pe bune!

23
HUNGRY ANYWAY

(nach Les Rita Mitsouko)

I tried every man

but I'm hungry anyway

I got every man

and I'm hungry anyway

I tried them night and day

even I gave money

I say

I tried every man

but I'm hungry anyway

I tried I tried them night and day

but I'm hungry anyway

perhaps I'm too crazy

perhaps I'm too demanding

I tried every man

but I'm hungry anyway

I got every man

and I'm hungry anyway

I tried them night and day

even I gave money

24
I say

I tried every man

but I'm hungry anyway

I tried I tried them night and day

but I'm hungry anyway

perhaps I'm too crazy

perhaps I'm too demanding

the craziest girl in town

Pe Net

O cameră întunecată, în care sunt proiectate ferestre de chat şi cuvinte. Literele E A T M

E A T apar licărind în diverse combinaţii. Într-o fereastră de chat se citeşte: „Can I Ball:

Caut bărbat pentru devorare“. O tânără femeie apare pe scenă. Ceva mai târziu apare şi

un bărbat de vârstă mijlocie. Deşi în aceeaşi încăpere, nu se vor privi în ochi niciodată.

BĂRBATUL: E plăcut.

Femeia desenează leneşă inscripţia :-) în aer şi îşi urmăreşte gestul cu un zâmbet tăcut.

FEMEIA: Smile.

BĂRBATUL: Ai intrat demult?

FEMEIA: Chiar acum.

BĂRBATUL: Sad.

FEMEIA: Smile.

25
BĂRBATUL: În căutare de ceva?

FEMEIA: Da. Tu?

BĂRBATUL: Şi eu.

FEMEIA: Şi?

BĂRBATUL: Şi e greu.

FEMEIA: Nimic potrivit?

BĂRBATUL: Poate. Pot să te tutuiesc?

FEMEIA: Te rog.

BĂRBATUL: Te ştiu de undeva?

FEMEIA: Ce cauţi?

BĂRBATUL: Ce cauţi tu?

FEMEIA: Eu… tocmai caut răspunsul la Ce cauţi tu?

BĂRBATUL: Caut... pe cineva.

Alo? Mai eşti acolo?

FEMEIA: Nu am intrat ca să fac conversaţie.

BĂRBATUL: Nici eu. Eram doar curios. Mi-am zis să intru să văd cine e pe aici.

FEMEIA: Cineva special.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: De ce aici?

26
BĂRBATUL: De ce nu aici?

FEMEIA: Aici nu intră nimeni din întâmplare.

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Ca să ajungi aici, trebuie mai întâi să vrei să ajungi. Un motiv trebuie să fi avut.

Şi un scop. Trebuie că ai un motiv pentru prezenţa ta aici.

BĂRBATUL: Poate că n-am nici un motiv pentru prezenţa mea aici.

FEMEIA: Acesta ar fi desigur un motiv.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Ştii ce fel de loc e acesta, nu?

BĂRBATUL: Da. Mă gândeam să arunc o ocheadă. Ce ştii despre acest loc?

FEMEIA: Păi na. E evident că e un loc public, în care nu se g ăsesc prea mul ţi oameni.

Prin urmare, un loc în care nu-ţi scapă dacă intră cineva.

BĂRBATUL: Dar... tu ce cauţi?

FEMEIA: Caut un bărbat.

BĂRBATUL: Pentru devorare?

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Vrei să spui… chiar pentru devorare?

FEMEIA: Ce vrei tu să spui cu „chiar pentru devorare “?

BĂRBATUL: Cu tot cu piele şi cu păr?

FEMEIA: Nu obligatoriu.

BĂRBATUL: Dar pentru devorare?

FEMEIA: Da.

27
BĂRBATUL: Ai nimerit.

FEMEIA: Ce?

BĂRBATUL: Cauţi un bărbat, sunt aici.

FEMEIA: Nu caut un oarecare.

BĂRBATUL: Unul special.

FEMEIA: Greu de găsit. E prea puţin probabil să fii tu acela.

BĂRBATUL: La pariu cu tine că eu sunt cel pe care-l cauţi.

FEMEIA: De ce ai fi tu acela?

BĂRBATUL: Pentru că sunt aici, ca şi tine.

FEMEIA: Nu caut pe cineva, de undeva. Caut unul pe care s ă-l doresc.

BĂRBATUL: Pe care să-l doreşti.

FEMEIA: Întreg.

BĂRBATUL: Nu doar o bucăţică.

FEMEIA: Bărbatul pe care să-l mănânc.

BĂRBATUL: Şi ce calităţi trebuie să aibă?

FEMEIA: Trebuie să fie bun.

BĂRBATUL: În ce sens bun?

FEMEIA: Asta e rău.

BĂRBATUL: Ce e rău?

FEMEIA: Cineva care nu ştie ce înseamnă bun.

BĂRBATUL: Îmi închipui că e bine să fiu mâncat de tine.

28
FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Sigur e… o experienţă unică.

FEMEIA: Eu nu mănânc fructe stricate.

BĂRBATUL: Nu sunt foarte stricat.

FEMEIA: Şi de ce vrei să fii mâncat?

BĂRBATUL: Vreau să dispar, în cineva.

FEMEIA: Lasă, uită.

BĂRBATUL: Sunt obosit.

FEMEIA: Secătuit, da?

BĂRBATUL: Da. Secătuit.

FEMEIA: Uscat.

BĂRBATUL: Cam aşa.

FEMEIA: Poate chiar îngheţat. Viaţa, nu-i aşa?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: EŞTI stricat.

BĂRBATUL: De ce?

FEMEIA: Cum poţi să faci viaţa responsabilă pentru ceva?

BĂRBATUL: Nu vroiam să mă cert cu tine.

FEMEIA: De ce să nu vrei să te cerţi cu mine? Doar nu mă cunoşti deloc!

BĂRBATUL: Am sentimentul că te cunosc.

FEMEIA: Da? Cum de?

29
BĂRBATUL: Pentru că aşa simt. Pentru că am impresia că până acum nu am f ăcut decât

să te-aştept. Că tu eşti cea pe care am aşteptat-o.

FEMEIA: Şi aşa te-ai uscat? Aşteptând?

BĂRBATUL: Probabil că nu ştiam ce caut.

FEMEIA: Şi de ce crezi că mi-ar plăcea mie fructele uscate?

BĂRBATUL: Sunt bune pentru siluetă.

FEMEIA: Nu mă omor după fructe uscate. Poate doar ca gustare. Dar nu ca mâncare de

bază.

BĂRBATUL: Atunci ia-mă ca pe o gustare. Mi-e indiferent.

FEMEIA: Ţi-e indiferent cu cine ai de-a face, da?

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Din câte se pare totuşi da.

BĂRBATUL: Mi-e indiferent, dacă mă iei ca pe o gustare sau altfel. Cred c ă tu e şti cea

pe care am aşteptat-o.

FEMEIA: Şi ce te face să crezi asta?

BĂRBATUL: Nu pot să spun. Nu pot să spun încă.

FEMEIA: Nu te pot lua.

BĂRBATUL: De ce?

FEMEIA: Pentru că mai mult ca sigur nu eşti bun. Poate eşti chiar otrăvit sau aşa.

BĂRBATUL: Da?

FEMEIA: Da. Ceva bun nu poate fi înghiţit aşa de uşor. Nimic din ceea ce e bun nu se

lasă uşor înghiţit

30
BĂRBATUL: Vreau doar să nu pleci.

FEMEIA: Nu plec.

BĂRBATUL: Bine.

FEMEIA: Dar tu poţi pleca. Nu vreau nimic de la tine.

BĂRBATUL: Lasă-mi ceva timp.

Oamenii mă plac.

Hei!

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Sunt un om plăcut.

De ce nu spui nimic?

FEMEIA: Ce ar trebui să spun?

BĂRBATUL: Să răspunzi.

FEMEIA: M-ai întrebat ceva?

BĂRBATUL: Nu. Nu ştiu. Poate că nu.

Mă gândeam că poate mă placi şi tu. Oamenii mă plac. Sunt popular, aş putea zice.

FEMEIA: Tu te placi?

BĂRBATUL: Da. Nu. Ce aş putea spune?

FEMEIA: E important pentru tine ca oamenii să te placă?

31
BĂRBATUL: Pentru fiecare e important asta. Fiecare vrea să fie plăcut.

FEMEIA: De ce?

BĂRBATUL: Pentru că aşa e omul...

FEMEIA: Da? Pentru ce crezi că te plac oamenii?

BĂRBATUL: Eu... eu sunt, eu sunt mai reţinut din fire. M ă retrag în mine. Nu m ă prea

bag în faţă. Şi sunt un amic bun. Ştiu să ascult. Şi reţin lucruri cu uşurinţă. Am o memorie

bună.

FEMEIA: Ţi-ai antrenat-o?

BĂRBATUL: Având de-a face cu oameni e important să am o memorie bună.

FEMEIA: Şi ai o memorie încărcată acum?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Şi asta te îndeamnă să vrei să fii mâncat?

BĂRBATUL: Nu ştiu dacă spre asta mă îndeamnă.

FEMEIA: Nu mai vrei?

BĂRBATUL: Să am memorie?

FEMEIA: Să fii mâncat.

BĂRBATUL: Ba da. Ba da, ba da. Cu cât vorbesc mai mult despre asta, cu atât îmi

doresc mai mult.

FEMEIA: De ce?

BĂRBATUL: Pentru că simt că e corect aşa. Cred că e corect.

FEMEIA: Cum simţi asta?

BĂRBATUL: Mă… excită. Când mă gândesc la asta, mă excit.

32
FEMEIA: Şi ce descoperi? Acum, în secunda asta?

BĂRBATUL: Cum adică?

FEMEIA: Că asta e fantezia ta?

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Ai avut această fantezie şi înainte?

BĂRBATUL: Da. E ceva vreme de când îmi imaginez să fiu mâncat de tine.

FEMEIA: Spune-mi, cum e posibil asta?

BĂRBATUL: Ce anume?

FEMEIA: Nu mă cunoşti. Şi atunci, cum îţi poţi imagina asta?

BĂRBATUL: Te cunosc. Te cunosc.

FEMEIA: Cine eşti?

BĂRBATUL: Tu nu mă cunoşti. Dar eu, eu ştiu exact cine eşti.

FEMEIA: Da? De unde anume?

BĂRBATUL: Citesc ziare.

FEMEIA: Citeşti ziare.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Mă ştii din ziare?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Uau.

BĂRBATUL: Şi sunt un admirator.

FEMEIA: Ai citit despre „Can I Ball”?

33
BĂRBATUL: Sunt fanul tău.

FEMEIA: Fanul meu?

BĂRBATUL: Da!

FEMEIA: Deci mă ştii? Ai auzit de „Can I Ball“?

BĂRBATUL: Am citit totul despre tine.

FEMEIA: Ai citit? De auzit n-ai auzit nimic?

BĂRBATUL: Ba da. Am şi auzit câte ceva. De ce?

FEMEIA: Câte ceva, da?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: De fapt, un singur lucru.

BĂRBATUL: Un singur lucru. Da.

FEMEIA: Mă rog. Deci ţi-a plăcut ce ai auzit.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Îţi place al naibii.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Hmm. Bun venit, atunci. Nu am prea mulţi admiratori. Fii sincer, spui asta doar

pentru că vrei să te plac.

BĂRBATUL: Nu. Nu doar de asta.

FEMEIA: Obişnuieşti să spui din când în când câte ceva ca omul să te placă? Nu e nevoie

să spui nimic. Îmi pare rău dacă am fost mai dură adineauri. Nu ştiam, cu cine am de-a

face. Sunt şi mulţi nebuni peste tot.

34
BĂRBATUL: Câţi bărbaţi ai mâncat până acum? Dacă vreau s ă vorbeşti cu mine în

continuare, trebuie să fiu atent ce spun. Corect?

FEMEIA: Procedezi greşit.

BĂRBATUL: Cu ce?

FEMEIA: Trebuie să spui ceea ce consideri. Altfel nu dai peste oamenii pe care-i cau ţi.

BĂRBATUL: Îmi doresc să fiu în tine. Să nu mai fiu eu.

FEMEIA: Vrei să fii în mine?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Ţi-e clar totuşi că nu poţi să fii în mine, şi în acelaşi timp să nu mai fii tu?

BĂRBATUL: E acelaşi lucru. Vreau să mă mănânci. Vreau să-ţi arăt că merit asta.

Ai vreo metodă anume? Heei!

FEMEIA: Vroiai să-mi demonstrezi că meriţi.

BĂRBATUL: Sunt bun.

FEMEIA: Până mai adineauri habar n-aveai ce înseamnă asta.

BĂRBATUL: Vreau să fiu în tine. Vreau să fiu ceea ce eşti. Tu e şti bună. Şi e şti tot ce-mi

pot imagina, iar asta e bine. Dacă aş putea să fiu în tine, aş şti unde sunt. Vreau s ă fiu

acolo unde mi-e locul.

FEMEIA: Dar... cum ai ajuns să crezi că acolo ţi-e locul?

35
BĂRBATUL: Pentru că în tine pot trăi ceea ce în afara ta nu mi-e permis. În tine pot fi cu

totul eu. Doar eu. Cu nimic din ceea ce nu sunt.

FEMEIA: Şi ce nu eşti?

BĂRBATUL: Nu sunt ceea ce pretind a fi. Sunt un jucător. Întotdeauna m-am jucat. Sunt

gol. Sunt neînsemnat.

FEMEIA: Şi atunci de ce te-aş mânca, dacă eşti neînsemnat?

BĂRBATUL: Pentru că... Pentru că, adânc în mine sunt adevărat. Şi acolo, în adâncul

meu, simt că a venit timpul să ofer ceea ce însemn eu cu adev ărat. Vreau s ă- ţi d ăruiesc

ceea ce e mai profund în mine. Ceea ce mai e încă bun.

Cred că e posibil să posezi un sentiment care e doar al tău. Trebuie să fie posibil.

Nu spui nimic?

FEMEIA: Te ascult. Înţeleg ce spui. Îmi aduce aminte de un fragment dintr-o scrisoare de

adio publicată în urmă cu câteva săptămâni într-un ziar.

BĂRBATUL: O scrisoare de adio?

FEMEIA: Da. Prima aşa-numita „victimă” a canibalului.

BĂRBATUL: Aşa deci. Da, pe asta n-o ştiam.

FEMEIA: Credeam că ai citit totul despre mine.

BĂRBATUL: Asta nu. Asta nu. Dar te înţeleg... Suntem două fa ţete ale aceleia şi monede.

A mânca şi a fi mâncat – iată adevărata natură a oamenilor.

FEMEIA: Nu te joci cu asta.

36
BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Chiar îţi doreşti.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Te bucuri de durerile pe care o să le simţi?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Nu trebuie să le vorbim pe toate aici. Ştii că te găsesc frumos? Încât a ş putea s ă

prefer să mor de foame. Nu cunosc un alt cuvânt care s ă exprime mai exact. S ă mor de

foame.

BĂRBATUL: Îmi pare, că am mai trăit toate astea.

FEMEIA: O urmă de romantism ţie-ai mai păstrat totuşi, sper.

BĂRBATUL: Îmi plac apusurile.

FEMEIA: Şi asta e bine. Apusurile se potrivesc. O mas ă de sear ă într-un apus ro şu de

soare.

BĂRBATUL: Da. Îmi pot imagina.

FEMEIA: Un barbeque în asfinţit, la marginea pădurii. Spune-mi un loc care ţi-ar fi pe

plac.

BĂRBATUL: Alaska.

FEMEIA: Deci ne-am înţeles, ne dăm un loc de întâlnire? Unde s-o facem?

BĂRBATUL: Da.

37
FEMEIA: Cum de-ţi veni Alaska?

BĂRBATUL: Cuvântul mi se pare frumos. A-laska înseamn ă „ şi iubirea“, din câte am

auzit. În nu ştiu care limbă străină A-laska înseamnă „şi iubirea“.

FEMEIA: Alaska e prea departe pentru mine. Dar cu apusul sunt de acord.

E potrivit, pentru că ar trebui să fie cald. Un aer aromat. O privelişte.

BĂRBATUL: La marginea pădurii.

FEMEIA: Nu neapărat o pădure. Poate o pădurice ar fi de ajuns. O p ădurice de pini.

Conifere care cresc din nisip. Şi greieri. Vânt. Aer de mare.

BĂRBATUL: Unde eşti?

FEMEIA: Cum, unde sunt?

BĂRBATUL: Unde eşti acum?

FEMEIA: Nu îţi spun.

BĂRBATUL: Dar asta ne desparte.

FEMEIA: Ne întâlnim pe teren neutru. Insist.

BĂRBATUL: Păcat.

FEMEIA: De ce?

BĂRBATUL: Vreau să vin la tine.

FEMEIA: Iar eu prefer să mănânc undeva afară. Sau poate la tine?

BĂRBATUL: Nu, nu vreau să fiu mâncat acasă la mine.

38
FEMEIA: Te înţeleg. Deci ne găsim un locşor frumos. O p ădurice de pini mai retras ă.

Ace de pini şi nisip.

BĂRBATUL: Mă bucur.

FEMEIA: Am deja o idee.

Solange

Solange, elle mange

les hommes de tout âge

Solange, elle mange

sans pouvoir s’arrêter

quand Solange s’allonge

pour attirer sa proie

quand Solange s’allonge

fais gaffe que c’est pas toi

à qui elle montre ses hanches

car elle lui servent d’apât

Solange, elle mange

les hommes de tout âge

son chemin est orné

de ces os qu’elle ronge

quand Solange s’allonge

pour attraper sa proie

39
Écoute bien ton ange et

fais attention à toi

si elle te montre ses hanches

fais comme si tu voyais pas

son chemin est orné

d’leurs restes nécrophages,

car ils ont succombé

au petit losange,

sans jamais avoir pu,

combler sa faim dange-

reusement immense car

elle peut pas s’arrêter

c’est bien elle là-bas

qui coupe et qui mange

la tête d’un pauvre gars

celui-lá qui manque

de bol s`trouve dans l’pot

et n’move plus trop

Solange, elle mange

les hommes de tout âge

Solange, elle mange

il faudrait l’arrêter

40
La margine de pădure

Cântec de greier. Trosnet de lemne care ard. Clipocit molcom de apă. O pădurice de

pini. Ace de brad şi nisip. O platformă din beton. O gaură pătrată; în ea arde focul. În

spate, un zid scund din beton. În spatele zidului, un bazin adânc cu apă.

BĂRBATUL: Arde bine.

FEMEIA: Mda. E uscat.

BĂRBATUL: arată spre geanta ei Ce ai în ea?

FEMEIA: Vinete, roşii, pâine, vin. Cârnaţi Merguèz. Pentru orice eventualitate.

BĂRBATUL: Cât a durat să vii până aici?

FEMEIA: De ce, vrei să ştii de unde vin?

BĂRBATUL: Nu, doar aşa. Sunt nervos. Puţin.

Femeia se ocupă cu instalarea unui stativ şi a unei camere video.

FEMEIA: Nu te deranjează dacă pun astea…

BĂRBATUL: Nu, desigur…

Eu am condus şapte ore.

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Dar a meritat. Avem de toate. Pini.

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Greieri.

FEMEIA: Îhî.

41
BĂRBATUL: Apă. Bărbatul priveşte piscina de un albastru întunecos din spatele lui.

Deci aici îşi aşteptau submarinele.

FEMEIA: Pe vremuri. Da.

BĂRBATUL: Şi beau vin.

FEMEIA: Şi jucau tot felul de jocuri. Şi aşteptau. Dar în principiu se ascundeau, probabil.

BĂRBATUL: Înaintea fiecărui atac.

FEMEIA: Şi după.

BĂRBATUL: privind încă piscina Până când cineva îi descoperea.

De ce vrei să filmezi?

FEMEIA: Filmez des tot felul de lucruri. Te deranjează?

BĂRBATUL: Nu. Nu. De ce nu, până la urmă?

FEMEIA: Va trebui să te rog să spui şi tu ceva către cameră. Ceva de genul: „Sunt cu

mintea limpede şi vreau să mor azi“

BĂRBATUL: Şi tu te uiţi mai târziu?

FEMEIA: „A muri şi a fi mâncat“ ... Da. Poate. Ia-o ca pe o măsur ă de precau ţie. Nu se

ştie niciodată. E bine să ai ceva la mână.

BĂRBATUL: Da. Da, cu siguranţă.

FEMEIA: Îţi va simţi cineva lipsa?

BĂRBATUL: Nu cu adevărat. Nu. Nu cred.

FEMEIA: Asta e bine. Îndreaptă camera către bărbat. Aşa... acum poţi să... ai putea să

spui pe scurt şi spre cameră ceea ce ai spus mai înainte. Te rog.

42
-

BĂRBATUL: Sunt în deplinătatea facultăţilor mele mentale şi vreau s ă mor. Şi să fiu

mâncat.

FEMEIA: Azi.

BĂRBATUL: Azi.

FEMEIA: Mulţumesc. Foarte frumos. La unii durează chestia asta ceva mai mult.

BĂRBATUL: Cum vrei s-o faci?

FEMEIA: Să fac ce?

BĂRBATUL: Cum vrei să mă... Vreau să spun...

FEMEIA: Lasă asta în seama mea. Şi eu las ceva în seama ta.

BĂRBATUL: Ce?

FEMEIA: Te las să hotărăşti momentul. Tu stabileşti când trebuie să se întâmple. Facem

în felul următor. Ne jucăm un joc. Tu numeri. 1, 2, 3, 4 şi aşa mai departe. Nici prea încet,

nici prea repede. Să zicem, un număr pe minut. Cel puţin. Po ţi s ă numeri până la cât vrei,

cum vrei; câtă vreme numeri, nu ţi se-ntâmplă nimic. Dar dacă gre şe şti numărătoarea,

atunci când te încurci la numărat... bye bye.

BĂRBATUL: Atunci mă mănânci.

FEMEIA: Atunci s-a terminat. Ţi-e clar?

BĂRBATUL: Nu m-aş încurca niciodată la numărat. Cu toate astea, vreau s-o facem.

FEMEIA: Păi na. O să te încurci tu cândva. Poate atunci când numerele vor deveni din ce

în ce mai lungi. Asta ne dă răgaz să ne cunoa ştem, dar s ă ne şi facem treaba. Na? De

acord?

43
BĂRBATUL: Asta ai născocit-o acum?

FEMEIA: Nu.

BĂRBATUL: Întotdeauna faci aşa?

FEMEIA: Hai începe. Nu-i aşa de greu.

BĂRBATUL: Număratul?

FEMEIA: Da, tot timpul mai adaugi un unu.

BĂRBATUL: Să încep?

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Unu: vrei viaţa mea.

FEMEIA: O mie de vieţi.

BĂRBATUL: Dar de ce?

FEMEIA: În vreme ce eu vreau mai multe vieţi, tu vrei să renunţi la una. Se potrivesc

bine lucrurile. Tu mi-o dai pe a ta şi amândoi suntem mulţumiţi. În afară de asta mi-e şi

foame. Iar tu eşti o bucată de carne.

BĂRBATUL: Dar încă sunt în viaţă.

FEMEIA: Da. Asta e partea cea mai frumoasă. Râde.

BĂRBATUL: Mi s-a făcut totuşi un pic frică.

FEMEIA: Vrei să facem un joc de probă?

BĂRBATUL: Nu, pentru că s-ar pune la socoteală.

FEMEIA: Da, s-ar pune la socoteală. Aşa că nu greşi, trebuie să începi de la unu.

BĂRBATUL: Nu, acum urmează doi.

44
FEMEIA: Da...

BĂRBATUL: Nu-nu, că după aia o să spui că m-am încurcat.

FEMEIA: OK, pe asta o trec cu vederea, dar dacă nu urmează ce trebuie...

BĂRBATUL: Urmează trei.

FEMEIA: Asta înseamnă că deja ai numărat trei?

BĂRBATUL: Deci… Nu te las să mă duci de nas.

FEMEIA: Trebuie să lămurim aceste lucruri dacă...

BĂRBATUL: Bineînţeles că am numărat deja trei-ul.

FEMEIA: Dacă într-una din propoziţiile tale apare o cifră, atunci... dacă a ş fi în locul t ău

aş lămuri această problemă. Ce înseamnă numărat, şi ce înseamnă un număr într-o

propoziţie. Altfel te încurci garantat.

BĂRBATUL: Bine, atunci consideră că am zis „Acum urmează, puncte puncte, trei “.

FEMEIA: Acum ai numărat?

BĂRBATUL: Nu. Doar am repetat ce am spus, ca să- ţi dai seama c ă am continuat s ă

număr… (!).

FEMEIA: Acum spui asta doar aşa.

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Bine, hai să trecem peste. Se anulează. Pân ă acum n-a fost valabil ă nici o

regulă. Totul a fost într-un stadiu… să-i spunem experimental, dar acum îi d ăm într-

adevăr drumul... Regula jocului este: poţi să foloseşti numere oriunde vrei tu, atâta vreme

cât nu le foloseşti izolat. Numerele din interiorul unei propoziţii nu se pun la socoteală.

BĂRBATUL: Patru.

45
FEMEIA: Exact. Nu trebuie să ne grăbim.

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Doar să respectăm regulile jocului. Poţi să faci ce vrei tu, cu condi ţia s ă

respecţi regulile jocului.

Ce e?

BĂRBATUL: Nimic.

FEMEIA: Nimic?

BĂRBATUL: Ce spuneai mai înainte...

FEMEIA: Ce-i cu asta?

BĂRBATUL: Aşa spunea şi tatăl meu tot timpul.

FEMEIA: Că trebuie să respecţi regulile?

BĂRBATUL: Da. „Poţi să faci ce vrei tu, cu condiţia s ă respec ţi regulile jocului.“ Exact

aşa spunea şi el.

FEMEIA: Obişnuiaţi des să vă jucaţi?

BĂRBATUL: Cine?

FEMEIA: Tu şi tatăl tău?

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Cu toate astea existau reguli?

BĂRBATUL: Da, aceleaşi care există şi acum.

FEMEIA: Care?

BĂRBATUL: Interumane?

46
FEMEIA: Există tot felul de reguli.

BĂRBATUL: Întocmai, chiar şi regulile jocului de-a convieţuirea.

FEMEIA: De genul: e interzis să mănânci oameni.

BĂRBATUL: Da. De exemplu.

FEMEIA: Dacă ar fi să ţii cont de toate regulile inventate de fiecare, s-ar strânge atât de

multe că n-ai mai ieşi din casă de frică să nu le încalci.

BĂRBATUL: Cinci.

FEMEIA: Da, OK, cinci. În orice caz, regulile unui joc sunt acelea şi pentru to ţi juc ătorii.

În viaţă, regulile reprezintă ceva personal.

BĂRBATUL: Crezi?

FEMEIA: Sigur. Iar tatăl tău ar fi făcut bine să-ţi explice aceste lucruri.

BĂRBATUL: Da. Posibil.

FEMEIA: Da. Posibil.

BĂRBATUL: Zace în tine de timpuriu înţelepciunea bătrânilor?

FEMEIA: Înţelepciunea bătrânilor? Hai lasă-mă, eu SUNT bătrână.

BĂRBATUL: Cât de bătrână?

FEMEIA: Ia ghiceşte.

BĂRBATUL: Nu, că vrei să mă tragi pe sfoară. Dar n-o să te las să-ţi fie atât de simplu.

FEMEIA: La ce te referi?

BĂRBATUL: Şase.

FEMEIA: Na bine. În orice caz, acum e firesc să fiu şi înţeleaptă, doar am o vârst ă. Dar ca

şi copil eram o înţeleaptă precoce. Tu?

47
BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Nu. Erai bun la matematică?

BĂRBATUL: Nu prea. La şcoală ne punea întotdeauna să facem adunări în lan ţ.

FEMEIA: Cum adică?

BĂRBATUL: Ni se dădea un număr. Nu-l spun acum.

FEMEIA: Ba da, te rog.

BĂRBATUL: Un număr oarecare.

FEMEIA: De exemplu...

BĂRBATUL: Nu are importanţă.

FEMEIA: Câţi ani aveai când ai început să mergi la şcoală?

BĂRBATUL: Şapte.

FEMEIA: Deci un număr oarecare, cum spuneai, poate chiar şapte.

BĂRBATUL: Exact. Apoi învăţătorul ne spunea: plus un alt număr.

FEMEIA: Cum ar fi?

BĂRBATUL: Opt.

FEMEIA: Bine.

BĂRBATUL: Trebuia să adunăm cele două numere. Apoi adăugam următorul. Şi

următorul şi aşa mai departe.

FEMEIA: Şi dacă i se întâmpla cuiva să se încurce?

BĂRBATUL: Mda. Învăţătorul era un ciudat. Îi bătea pe copii.

FEMEIA: Cum?

48
BĂRBATUL: Fiecare avea de ales. Cu băţul. La fund. Sau, şi mai cumplit, le d ădea peste

degete. Sau le trăgea o scatoalcă, sau le dădea ca pedeaps ă s ă scrie zeci de pagini.

FEMEIA: Dintre aceste variante...

BĂRBATUL: Am voie să număr cât vreau, da, chiar şi până la infinit?

FEMEIA: Păi până când te încurci.

BĂRBATUL: Nouă.

FEMEIA: Oricum se va întâmpla. Înainte de infinit. Să aşezi numerele în ordine la

infinit... Va fi greu.

BĂRBATUL: Dar şi pentru tine va fi greu.

FEMEIA: Presupun că înainte să-mi fie mie greu tu te vei fi încurcat de mult. A şa

aproximez eu lucrurile.

BĂRBATUL: Dar dacă mă încurc foarte-foarte târziu. Nu va fi atunci şi pentru tine mai

greu? Pe urmă?

FEMEIA: Nu vom ajunge aşa de departe. Presiunea în cazul tău e mai mare. La tine e

vorba de viaţă. Eu sunt doar un pic înfometată. Ai hobby-uri?

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Nici unul.

BĂRBATUL: Zece. Când eram mic, jucam fotbal.

FEMEIA: Na vezi.

BĂRBATUL: Aveam cel mai bun tricou. Toţi visau să aibă tricoul meu.

FEMEIA: Dar tu, tu ce visai?

49
BĂRBATUL: Vroiam să nu mai dorm în casă. Aşa că m-am mutat. În grădină. Tatăl meu

mi-a montat acolo un cort, iar seara fratele meu îmi aducea cina şi era bucuros c ă putea s ă

mănânce cu mine în aer liber. Trăiam ca indienii. Ne căţăram prin copaci şi construiam

rezervaţii ca să ne apărăm de fiare.

De fiecare dată când îmi amintesc, îmi vine să plâng. Unsprezece. Un lucru mi-e clar, n-

am mai simţit niciodată de atunci viaţa pulsând atât de intens în ăuntrul meu. La un

moment dat a încetat. Când, n-aş putea spune. Mă pot opri un pic. Îmi amintesc perfect la

care număr am rămas.

FEMEIA: La care?

BĂRBATUL: La cel de mai înainte. Ultimul pe care l-am spus.

FEMEIA: Unu?

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Ăsta a fost ultimul pe care l-ai spus. „Un lucru mi-e clar...“

BĂRBATUL: Nu, nu acela.

FEMEIA: Poţi reda numerele compuse şi separat. De exemplu: unu-doi.

BĂRBATUL: Asta-i o regulă nouă?

FEMEIA: Încerc să-ţi vin în întâmpinare. Ştii doar, mai încolo va fi mai complicat.

BĂRBATUL: Da da. Cu timpul e din ce mai complicat.

FEMEIA: În cazul tău cum a fost?

BĂRBATUL: Cum a fost ce?

FEMEIA: Atunci când a devenit mai complicat?

50
BĂRBATUL: Presupun că n-a fost mai deosebit decât în cazul celorlalţi.

FEMEIA: Şi anume?

BĂRBATUL: La un moment dat am început să mă-ntreb de ce nu mi s-a întâmplat s ă mai

simt că trăiesc.

FEMEIA: Nu s-a mai întâmplat?

BĂRBATUL: Nu. Cel puţin nu ceva cu adevărat intens. Toată lumea din jurul meu părea

că are trăiri mult mai intense decât mine.

FEMEIA: Pentru tine exista doar fotbalul şi cortul din grădină.

BĂRBATUL: Da. Doisprezece.

FEMEIA: Şi tu ce făceai?

BĂRBATUL: Tăceam.

FEMEIA: În cort.

BĂRBATUL: Exact.

FEMEIA: Şi treaba cu fotbalul a încetat şi ea.

BĂRBATUL: Nu. A mai continuat o vreme.

FEMEIA: Cât timp?

BĂRBATUL: Unu-doi ani.

FEMEIA: Unu-doi ani ai jucat fotbal în tăcere? Ce înseamn ă asta? Câ ţi ani aveai când te-

ai lăsat?

BĂRBATUL: Aveam... Dar ţi-e foame.

FEMEIA: Nu atât de tare încât să mor...

51
BĂRBATUL: Nu?

FEMEIA: Eu nu.

BĂRBATUL: Nu...

FEMEIA: Ştii unde ai rămas.

BĂRBATUL: Când?

FEMEIA: Adineauri.

BĂRBATUL: Am rămas la...

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Da. Mai ştiu.

FEMEIA: Bine. Vreau să respectăm etapele. Dar unde te afli mai ştii?

BĂRBATUL: Da... Da. Evident.

FEMEIA: De ce „evident"?

BĂRBATUL: Dacă ştiu unde am rămas, înseamnă că ştiu şi unde mă aflu.

FEMEIA: Dacă ai greşit când ai spus că ştii unde ai rămas, înseamn ă că nu e şti unde crezi

că te afli. Carevasăzică ştii şi nu ştii, eşti şi nu eşti, ca pisica lui Schrödinger. Dar continuă

să enumeri.

BĂRBATUL: Ce să enumăr?

FEMEIA: Să numeri, să enumeri. Egal.

BĂRBATUL: De ce faci asta? Cu mine, aici?

FEMEIA: Mi se pare o idee interesantă. Vreau să am pe cineva în mine. Fac a şa cu tine

pentru că vreau să absorb toate astea.

52
BĂRBATUL: Vrei să absorbi.

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: „Toate astea“?

FEMEIA: Ce?

BĂRBATUL: Păi na. Nu pe mine. Ci „toate astea”. Ar putea fi vorba de oricine.

FEMEIA: Ce?

BĂRBATUL: Să devorezi. Pe oricare. Nu e vorba aici în mod special despre mine.

FEMEIA: Nu pe oricare. Sunt selectivă.

BĂRBATUL: Dar îţi imaginezi, nu? Cum ar fi cu mine.

FEMEIA: Bineînţeles. Da. Să îmi imaginez, da.

BĂRBATUL: Dacă mă încurc la socotit, se pune la socoteală?

FEMEIA: Sigur. Desigur. Dar dacă încurci socoata intenţionat, te ţin la foc mocnit... în

prealabil. Ai avut o copilărie fericită?

BĂRBATUL: Nimic deosebit...

FEMEIA: Copilăria ta n-a fost ceva deosebit?

BĂRBATUL: Da. Poţi să zici şi aşa. Întotdeauna m-am întrebat cum de via ţa mea poate

încăpea într-un dulap.

FEMEIA: Într-un dulap?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Într-un dulap ticsit de reguli de joc.

BĂRBATUL: Aveam pe vremuri un dulap în care trebuia să îndes toate jucăriile înainte

să merg la culcare. Dulapul era plin de figurine, căsuţe, trenuri şi avioane. Lumea îns ăşi.

53
Le puteam scoate şi le puteam studia îndelung, dar în fiecare sear ă, înainte s ă m ă culc

trebuia să le pun şi pe ele la culcare. Ca să fie ordine. Nimic să nu r ămân ă pe dinafar ă.

Mereu mi-am dorit să mă pot strecura şi eu acolo...

FEMEIA: Ca Alice în Ţara Minunilor?

BĂRBATUL: Da. Până acum nu m-am gândit aşa. Dar pesemne că era aşa.

FEMEIA: Mai ştii unde ai rămas?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Unde?

BĂRBATUL: Treisprezece.

FEMEIA: Eşti superstiţios?

BĂRBATUL: Nu. Paisprezece.

FEMEIA: Dar credincios?

BĂRBATUL: Nu în adevăratul sens al cuvântului. Cred totu şi c ă exist ă cineva, undeva,

care...

FEMEIA: Da, sigur, cineva care să te poată scoate pe tine din dulap, a şa cum tu scoteai

din dulap lumea.

BĂRBATUL: Da. Poate.

FEMEIA: Şi cineva care să te şi pună la loc atunci când se făcea întuneric.

BĂRBATUL: Da. Poate.

FEMEIA: Până una-alta, sunt EU aici. Poate pentru tine e o consolare prea firav ă. O

mângâiere prea slabă. Se îndreaptă cu camera foarte aproape de el. Ia zi, ai putea să

repeţi? „Vreau să mă mănânci.“

54
BĂRBATUL: Vreau să mă mănânci..

FEMEIA: Nu: „Devorează-mă“ E mai bine.

BĂRBATUL: Devorează-mă.

Devorează-mă.

FEMEIA: Atunci descalţă-te. Nu te deranjează dacă folosesc înregistrarea. Imaginile. Nu-

i aşa?

BĂRBATUL: Nu.

FEMEIA: Devorează-mă.

BĂRBATUL: Ce?

FEMEIA: Mai spune o dată. Şi dezbracă-te

BĂRBATUL: Devorează-mă.

FEMEIA: Înc-o dată. Şi înc-o dată.

BĂRBATUL: Devorează-mă. Devorează-mă. Devorează-mă. El îşi dă jos pantofii şi

geaca. Eşti dusă, ştii asta, nu?

FEMEIA: Dacă eu sunt dusă, tu ai ajuns deja pe lumea cealaltă.

BĂRBATUL: Da. Ştiu. Cincisprezece. Întotdeauna moartea a jucat un rol important în

viaţa ta?

FEMEIA: Nu.

BĂRBATUL: Pentru mine da. A fost, dacă îmi amintesc bine, singura idee statornic ă din

viaţa mea. Singura obsesivă. Şaisprezece. Şaptesprezece. Optsprezece.

FEMEIA: Şi femeile?

55
BĂRBATUL: Care femei?

FEMEIA: Ale tale. Ele n-au fost o obsesie?

BĂRBATUL: Ba da. Şi femeile.

FEMEIA: Prima ta iubită, cum se numea?

BĂRBATUL: Solange.

FEMEIA: Solange. Tu câţi ani aveai pe atunci?

BĂRBATUL: Aveam… nu aveam încă 20 de ani. 19. Eram...

FEMEIA: Ai numărat cumva? Erai la 18, mai adineauri.

BĂRBATUL: Da, l-am numărat pe 19. În ce o priveşte pe Solange, aveam amândoi 18.

FEMEIA: Eraţi la aceeaşi şcoală.

BĂRBATUL: Aşa cum spuneam. N-am trăit nimic special.

FEMEIA: Cât timp aţi fost împreună?

BĂRBATUL: Un an şi jumătate. În realitate, n-am fost cu adev ărat împreun ă niciodat ă,

am realizat asta mai târziu. Încă de când eram împreună aveam senza ţia c ă ceva nu merge.

Mă înşela de fapt. Chiar şi mai târziu, când l-am reîntâlnit pe tip, am continuat s ă cred c ă

e verişorul ei.

FEMEIA: Şi nu era?

BĂRBATUL: Nici pe departe.

FEMEIA: El avea maşină.

BĂRBATUL: Noo. Era un pic mai în vârstă. Singura chestie care m-a consolat, când l-am

revăzut peste ani, a fost să constat că n-a ajuns cine ştie ce. Dar tipul care i-a urmat era

chiar mişto. Ăla chiar că mi-a luat-o de tot.

56
FEMEIA: Solange s’allonge… Ia ascultă:

Solange

elle mange

les hommes de

tout âge

Solange

elle mange

sans pouvoir

s’arrêter

Înţelegi?

BĂRBATUL: Da. Da. Da. Ştiu piesa.

FEMEIA: Nu pot să cred.

BĂRBATUL: Nu?

FEMEIA: E total necunoscută.

BĂRBATUL: Se poate să mă şi înşel. Douăzeci.

FEMEIA: Serios acum. Ce muzică asculţi?

BĂRBATUL: De toate. Când aveam 19-20 ani ascultam Krautrock. Era o chestie de

atitudine.

FEMEIA: Să asculţi Krautrock?

BĂRBATUL: Însemna că politizai.

57
FEMEIA: Şi dacă ascultai altceva?

BĂRBATUL: Deveneai suspect.

FEMEIA: Care era ideea acestui Krautrock?

BĂRBATUL: Libertatea.

FEMEIA: Libertatea. Acea libertate şi nu alta?

BĂRBATUL: Nu eram un om foarte interesat să politizez. Era mai mult pentru c ă le

plăcea la fete.

FEMEIA: Şi ţie îţi plăcea...?

BĂRBATUL: Mie nu-mi plăcea nimic.

FEMEIA: Se poate aşa ceva?

BĂRBATUL: 21.

FEMEIA: Nici măcar să lucrezi?

BĂRBATUL: Tatăl meu şi-a dorit mereu ca fiii săi să fie deosebiţi. Nu s ă facem carier ă,

dar să fim deosebiţi.

FEMEIA: Iar tu?

BĂRBATUL: Nu-mi puteam imagina c-o să fie ceva de capul meu.

FEMEIA: Nu?

BĂRBATUL: Aşa că am cam reuşit să devin într-un fel cum zicea tatăl meu.

FEMEIA: Tatăl cel cu regulile de joc. Cum zicea el?

BĂRBATUL: Zicea că trebuie să înveţi să convingi. Să înveţi să fii în aşa fel încât

oamenii să te placă. Fără să ieşi în evidenţă. Dar când vine momentul potrivit, să sari! Ştia

58
multe. M-a învăţat doar câteva lucruri, dar acelea bine. A murit devreme. Cu siguran ţă m-

ar fi putut ajuta şi mai târziu.

FEMEIA: Dar mama? Ea n-ar fi reuşit să te ajute?

BĂRBATUL: Nu, ea era demult plecată. A fugit cu un tip, când eu aveam patru ani. În

Barbados. În acel loc, câţiva ani mai târziu, un uragan i-a îngropat cu tot cu iaht în mare.

Îl chema Karl.

FEMEIA: Pe gagiul ei?

BĂRBATUL: Nu, pe uragan. Habar n-am cum îl chema pe tip. În orice caz, n-am

cunoscut-o pe mama. Aşa-i că abia aştepţi să mi se încurce limba?

FEMEIA: E prea mult spus că aştept.

BĂRBATUL: Dar te interesează măcar ce povestesc?

FEMEIA: Te rog frumos, doar eu ţi-am propus.

BĂRBATUL: Pot să mă servesc? N-am mâncat nimic de azi dimineaţă.

FEMEIA: Desigur. Te rog.

El ia pâinea, rupe din când în când o bucată din ea şi mănâncă.

BĂRBATUL: Ce ai vrea să mai ştii?

FEMEIA: Totul. Deci Solange a fost prima ta dragoste, cu care te-ai şi culcat.

BĂRBATUL: Am mai avut una.

FEMEIA: Cum? În acelaşi timp?

BĂRBATUL: În cămin.

FEMEIA: Aşa deci, un intermezzo.

59
BĂRBATUL: Da, i-am putea spune. Pur şi simplu s-a întâmplat, nu mi-am dorit acest

lucru. Neapărat să mă culc cu ea.

FEMEIA: Cu cine? Cu dragostea ta?

BĂRBATUL: Da. Era oarecum dorinţa, putea să fie şi doar ceva cast.

FEMEIA: Aha. Precum...

BĂRBATUL: Sau poate, poate că era aşa, nu ştiu, de fapt eu eram un tip destul de pur.

Foarte mult chiar. Cu Solange. Îmi imaginam că o sărut în biseric ă şi că o s ă mor dup ă

aceea. Ca în romanul acela de Romain Rolland. Dar lucrurile astea nu ne ies de obicei a şa

cum ni le zugrăvim în minte…

FEMEIA: Aşa deci. Interesant.

BĂRBATUL: Înainte vreme, taţii îşi luau fiii cu ei la bordel. Să înveţe de la femei

experimentate cum să…

FEMEIA: Learning by doing.

BĂRBATUL: Exact.

FEMEIA: Dar asta e...

BĂRBATUL: Mie căminul mi-a dat această ocazie.

FEMEIA: Deci întâi ai avut relaţia cu Solange, şi apoi ai avut experien ţa aceea cu

căminul. Cine era fata de la cămin?

BĂRBATUL: O chema Petra. 23.

FEMEIA: Da. Ea ştia cum se face.

BĂRBATUL: Oricum, când se sfârşise cu Solange eram deja plecat de acas ă. La studii.

FEMEIA: Ce era să faci. Studiai şi umblai încoace şi-ncolo cu inima frântă.

60
BĂRBATUL: Păi na. Durerea a fost mare, dar ştii cum e, dup ă vreo dou ă zile durerea

devine insuportabilă şi atunci, tocmai pentru că nu o mai poţi duce, o la şi. Po ţi s ă zici c ă a

fost o durere de cam două zile.

FEMEIA: Ce studiai de fapt?

BĂRBATUL: De toate. De toate despre oameni. Vroiam să ştiu cum sunt oamenii. Şi cine

sunt ei. Vroiam să ştiu ce e omul ca întreg. Toţi în ansamblu. Despre p ărerea lui. Despre

ACEA părere. Părerea care contează...

FEMEIA: Ţi-a făcut plăcere studiul?

BĂRBATUL: Era o chestie aşa, pe lângă.

FEMEIA: Ţi-ai făcut viaţa frumoasă.

BĂRBATUL: Păi na. Lucram, distribuiam ziare, trăiam cu două femei.

FEMEIA: Cu două femei, da? Se întâmpla prin anii 60, nu?

BĂRBATUL: 68... a fost anul, în 1968 se întâmpla. Era cât pe ce să… era cât pe ce s ă m ă

prinzi.

FEMEIA: Oricum te prind până la urmă. Nu asta urmăream. Acum ia zi povestea cu cele

două femei. Câţi ani aveai pe atunci?

BĂRBATUL: Aveam cam 20.

FEMEIA: Aha. Şi ele?

BĂRBATUL: 24. 25.

FEMEIA: Ai numărat acum?

BĂRBATUL: Da.

61
FEMEIA: Bine. Chiar te aştepţi să cred asta acum, cu vârstele lor? Egal. Deci din pur ă

întâmplare aveau 24 şi 25 de ani, să înţeleg. Erau şi ele la studii cu tine?

BĂRBATUL: Nu. Erau întreţinute de un bărbat bogat.

FEMEIA: Dar nu erai tu acela.

BĂRBATUL: Eu vindeam ziare.

FEMEIA: Erau întreţinute. Şi ce trebuiau ele să facă pentru asta?

BĂRBATUL: Păi, să stea la dispoziţie. Trebuia să mă furişez tot timpul pe balcon.

FEMEIA: Venea la voi acasă?

BĂRBATUL: Eu locuiam la ele. În apartamentul pe care îl plătea acest tip.

FEMEIA: Tu nu plăteai nimic.

BĂRBATUL: Noo.

FEMEIA: Cu alte cuvinte te întreţinea şi pe tine.

BĂRBATUL: Mereu trebuia să-mi iau tălpăşiţa. Cam jumătate de an a durat asta. Apoi

am evadat.

FEMEIA: Atunci a început viaţa adevărată.

BĂRBATUL: Da. Nu aveam bani – doar un grup de prieteni. Unii dintre ei aveau ma şini,

aşa că organizam ieşiri. Odată am mers cu maşina o noapte întreagă, doar pentru c ă

vroiam să vedem marea. De cele mai multe ori eram be ţi mang ă. Dormeam în moteluri şi

o întindeam dimineaţa fără să plătim. Era fain. Cândva cam prin perioada aia a murit

taică-meu. S-a îmbolnăvit şi şi-a dat foc. Cred că a avut totuşi timp să-şi dea seama că n-o

să iasă mare lucru din mine. Într-una din zile a dat foc la puţinul pe care-l avea şi şi-a dat

foc şi lui. Ca pedeapsă. Mi s-a rupt. Capul mi-era la altele. Erau toate fetele alea în jurul

62
nostru, care ni se dăruiau, fără să trebuiască să le plătim. Iar apoi… apoi a fost accidentul

ăla în care mi-am pierdut doi dintre prieteni. Atunci m-am lecuit definitiv. Dar de ce î ţi

povestesc eu ţie toate prostiile astea? Ce ai să faci cu toate acestea, când n-am s ă mai fiu

aici?

FEMEIA: O să îmi aduc aminte de ele. Poate voi şi zâmbi.

BĂRBATUL: Poate o să te gândeşti la mine, un pic, când o să-ţi chiorăie maţele.

FEMEIA: Asta oricum. Pe termen lung. Ar fi important pentru tine?

BĂRBATUL: Da. De ce nu?

Se aude un sunet slab şi în mâna ei apare un instrument de tăiat.

FEMEIA: Cuţit?

BĂRBATUL: Mulţumesc. El ia cuţitul. În orice caz. Mi-am terminat studiile. Devenisem

om serios. Şi m-am angajat.

FEMEIA: Unde anume?

BĂRBATUL: Ca statistician. Taie pâinea în două şi o lasă pe zid.

FEMEIA: Ce e?

BĂRBATUL: Am ajuns într-o situaţie pe care vroiam s-o evit.

FEMEIA: Da? Care anume?

BĂRBATUL: Păi na. Stau aici şi-ţi povestesc viaţa mea, dar parcă nu pe bune.

FEMEIA: Da? De ce nu pe bune?

BĂRBATUL: Fiindcă... fiindcă nici eu n-o pot vedea în ansamblu. Viaţa mea.

FEMEIA: Da, dar are vreo importanţă?

BĂRBATUL: Poate că n-o să mai am niciodată ocazia... ai să-mi mănânci şi creierul?

63
FEMEIA: Nu.

BĂRBATUL: Fix partea din mine care se speteşte cel mai tare nu î ţi trebuie... Exact asta

arunci. Dacă mi-aş dori să-mi mănânci şi creierul, ai face-o?

FEMEIA: Putem să-l îngropăm într-un loc special. Sub piatra funerară de pild ă. Pe lâng ă

asta fii atent că înregistrez totul, aşa că spune spre cameră.

BĂRBATUL: 27.

FEMEIA: Ţi-e frică?

BĂRBATUL: Destul de. Dar nu prea mă mai pot întoarce din drum. Asta înseamn ă c ă…

dacă mă încurc la numărat, o să se întâmple totuşi, chiar dacă mă hotărăsc c ă nu mai

vreau. De asta mi-e un pic frică.

FEMEIA: Dacă te-ai răzgândit, putem s-o lăsăm .

BĂRBATUL: Nu putem s-o lăsăm.

FEMEIA: Ei cum nu. N-o să te mănânc dacă nu vrei.

BĂRBATUL: Nu, nu putem s-o lăsăm baltă! Tu asta nu pricepi!

FEMEIA: Încă mai poţi decide, în cazul în care te încurci la numărat.

BĂRBATUL: În secunda aceea nu voi mai putea hotărî nimic! Atunci mă vei mânca!

FEMEIA: Ba da, să ştii că totuşi vei putea să te hotărăşti chiar şi atunci. N-am s ă te

mănânc, dacă nu vrei.

BĂRBATUL: Credeam că ne bazăm unul pe celălalt!

FEMEIA: Păi şi nu facem asta?

BĂRBATUL: Atunci nu va mai exista cale de întoarcere!

FEMEIA: Nu va mai exista cale de întoarcere?

64
BĂRBATUL: Nu!

FEMEIA: Aha.

BĂRBATUL: Cu fiecare cifră pe care o număr mă apropii de sfârşit...

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: În cazul în care mă mănânci... lucru pe care îmi doresc s ă îl faci.

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Am vrut să îmi schimb viaţa!

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Şi anume în aşa fel încât să nu mai existe cale de întoarcere.

FEMEIA: Da?

BĂRBATUL: Înţelegi?

FEMEIA: Încă nu pe deplin.

BĂRBATUL: Există lucruri pe lume care decurg unele dintr-altele!

FEMEIA: Asta căutai? Vroiai să te laşi în seama cauzalităţilor!

BĂRBATUL: Da. A finalităţilor. Într-o relaţie absolută. În care nu mai spui iat ă o iubit ă,

ci iată ceva… desăvârşit. Tu nu cauţi nici pe departe aşa ceva.

FEMEIA: Vrei legătura absolută.

BĂRBATUL: Dintotdeauna mi-am dorit-o. Dintotdeauna mi-am dorit s ă încol ţesc în

pământul meu. El pare din ce în ce mai pierdut. O mică remarcă îl conectează din nou la

realitate.

FEMEIA: Nu cumva tocmai ai uitat ceva?

65
BĂRBATUL: Ce? A, da. Unde am rămas? Un moment. Rămăsesem la... Eram la...

Douăzeci şi şap ... şi opt.

FEMEIA: Bingo. Ea pune camera la o parte. Îşi dă jos jacheta. Pentru o clipă nu e

sigură dacă bărbatul s-a încurcat.

BĂRBATUL: 29. 30?

FEMEIA: Cât timp ai ocupat postul de statistician?

BĂRBATUL: Şase ani... am fost acolo.

FEMEIA: Şi ţi-ai dat seama într-un final ce este omul?

BĂRBATUL: Am aflat ce e media, obişnuitul. M-am situat în centrul mediocrit ăţii. Nici

pe departe nu eram ceva special, aşa cum spera tatăl meu.

FEMEIA: Orişicât, te aflai într-o poziţie centrală.

BĂRBATUL: Şef de secţie. Până una-alta. Încă eram foarte tân ăr. F ăceam un gen de

carieră.

FEMEIA: Erai înzestrat.

BĂRBATUL: Păi na. Dar nu eram înzestrat în sensul în care s ă duc ceva la bun sfâr şit.

Ceva concret. Întotdeauna am avut un simţ special de a depista oamenii care sunt cu

adevărat buni, buni în ceva. Oameni creativi. În asta consta înzestrarea mea. Pot s ă miros

talentul de la o poştă. Şi în cazul tău mi-am dat seama imediat c ă vorbe şti serios. Eram

foarte ager pe atunci. Mi-am dat seama de un lucru. Pe scurt: cu cât munce şti mai pu ţin,

cu atât mai puţin ţi se poate reproşa că ai ratat sau c ă ai f ăcut ceva gre şit. Am ştiut

întotdeauna cum să mă despovărez de sarcini. De la cine s ă accept sfaturi. Cum s ă-i

organizez pe ceilalţi pentru a duce la bun sfârşit lucrurile. C ă pân ă la urm ă nu mai

66
contează cine face treaba, ci ca treaba să fie făcută. Trebuie doar s ă ştii cine trebuie s-o

rezolve, corect? El pune cuţitul pe zid.

FEMEIA: Pe termen lung, înţelepciunea asta te-a cam costat, nu-i aşa?

BĂRBATUL: Nu îmi mergea rău. Nu mi-a mers rău niciodată. Dar am f ăcut şi eu ceva

pentru asta. Am mirosit ocaziile.

FEMEIA: Şi după citadela mediocrităţii, ce-ai mai cucerit?

BĂRBATUL: Periferia.

FEMEIA: Periferia, da?

BĂRBATUL: Da. 31.

FEMEIA: Nu prea pari potrivit pentru asta.

BĂRBATUL: În ce sens?

FEMEIA: Nu arăţi a fi un om periferic.

BĂRBATUL: Da? Asta e ceea ce induce in eroare. Nu a ş fi azi aici dac ă n-ar fi a şa.

FEMEIA:Ai perfectă dreptate.

BĂRBATUL: Îi cunosc pe marginali mai bine ca oricine altcineva

FEMEIA: Sunt chiar curioasă ce urmează acum.

BĂRBATUL: 32.

FEMEIA: Şi?

BĂRBATUL: Şi nimic.

FEMEIA: Ce a urmat după postul de statistician?

BĂRBATUL: Securitatea naţională.

FEMEIA: Poftim?

67
BĂRBATUL: Am fost recomandat. Am avut referinţe bune.

FEMEIA: Da? De care? De ce fel de referinţe e nevoie pentru asta?

BĂRBATUL: Pentru mine munca în sine a fost întotdeauna mai important ă decât

câştigul. Sunt o apariţie comună. Vorbesc bine. Se zice că aş avea charism ă. Dar asta

numai pentru ca ştiu să ascult. Acesta e secretul meu. Nu sunt al dracului cu colegii. Nu

sunt prost. Posed ceea ce în genere oamenii numesc competen ţă social ă. A şa mi s-a spus.

Nu mă iau la harţă cu nimeni. Nu mă consider important. Ba dimpotrivă. Aşa eram

perceput. 33.

FEMEIA: A fost prin urmare un salt în cariera ta?

BĂRBATUL: Brusc mi se deschisese uşa spre centrul puterii. În sfârşit eram acolo. Eram

ceva special. A venit pur şi simplu peste mine. Dar în acela şi timp am fost împins spre

marginea societăţii. Spre acele margini unde trăiau cei slabi. N-am lăsat şansa s ă-mi

scape. Am înşfăcat-o. Am acceptat postul. Am trecut la securitate.

Ce e?

FEMEIA: Ce înseamnă asta?

BĂRBATUL: Ce înseamnă ce?

FEMEIA: Securitatea naţională.

BĂRBATUL: Na, exact ce spune cuvântul. Sunt oameni care se preocup ă ca statul s ă fie

în siguranţă.

FEMEIA: În siguranţă. Statul?

BĂRBATUL: 34.

68
FEMEIA: Şi cum fac ei lucrul ăsta?

BĂRBATUL: Ei sunt… sunt.. cum s-ar zice specialişti în comunicarea dintre societate şi

zonele ei marginale. Mediatori între interior şi exterior.

FEMEIA: Spion?

BĂRBATUL: În cazul în care vrei să-i dai o conotaţie negativă. Dacă asta vrei. Func ţia ei

este însă una constructivă.

FEMEIA: Da? Prin ce anume?

BĂRBATUL: 35. Pari un pic surprinsă.

FEMEIA: Da? Nu. Aşa fac? Scuze, dar...

BĂRBATUL: Securitatea naţională are funcţie de control şi de mediere. Noi eram acolo

ca să asigurăm o imagine desăvârşită a societăţii. Dar în toat ă activitatea asta, eu eram

oricum un disident, un opozant. Trebuia să joc mereu cu cărţile sub masă, să mă ascund.

Iar când situaţia devenea delicată, stăteam la pândă.

FEMEIA: Şi în ce consta opoziţia ta?

BĂRBATUL: În concepţia mea despre infracţiune. Mi-am păzit mereu principiile.

Indiferent cum erau vremurile, nu m-am dezis niciodată de biserică. Am considerat

întotdeauna că există doar victime, nu şi vinovaţi, că la periferii apar abjec ţii tocmai

pentru că e vorba de periferie, iar în centru niciodată, tocmai pentru c ă e vorba de centru.

Nu ca o consecinţă a faptului că un om e rău, iar altul bun. Am considerat întotdeauna c ă

trebuie să fim solidari. Că trebuie să-l ajutăm pe infractor. Şi că numai a şa îl putem ţine

pe el – şi, implicit, societatea – departe de rău. Infractorul este cel slab, el are nevoie de

compătimirea noastră, de compasiune, de un semn că suntem deschişi, că nu vrem s ă îi

69
provocăm suferinţă. 36. Infractorul este deschis, la rândul lui, spre bun ăvoin ţa noastr ă. El

trebuie să ştie: aşa cum el are nevoie de noi, avem şi noi nevoie de el. Desigur c ă acolo, la

periferie, asta era considerată, practic, o atitudine ostilă statului.

FEMEIA: Să înţeleg că nu combăteai criminalitatea.

BĂRBATUL: Ce este criminalitatea? Un lucru ştim sigur, din statisticile din trecut: cu cât

verigile slabe ale societăţii au fost sprijinite mai mult decât cele puternice, prin

redistribuirea beneficiilor, cu atât rata criminalităţii a scăzut mai mult.

FEMEIA: Dacă o redistribuire forţată a beneficiilor nu se consideră infrac ţiune, atunci

probabil că ai dreptate. Deci ce făceai acolo?

BĂRBATUL: Unde?

FEMEIA: La securitate.

BĂRBATUL: Am sprijinit reintegrarea elementelor asociale.

FEMEIA: Şi asta faci în continuare?

BĂRBATUL: Nu. Nu chiar.

FEMEIA: Ce faci acum?

BĂRBATUL: 37. Acum sunt aici. Cu tine.

FEMEIA: Ce vrei să faci aici?

BĂRBATUL: Vreau ca tu să faci cu mine ceea ce vrei.

FEMEIA: Eşti poliţai.

BĂRBATUL: De zece ani sunt… de zece ani sunt şomer. 38. 39. 40.

FEMEIA: Cum de?

70
BĂRBATUL: Fiindcă... pentru că nu mai au nevoie de mine.

FEMEIA: Şomer?

BĂRBATUL: Da.

FEMEIA: Ce înseamnă asta?

BĂRBATUL: Nu mai am loc de muncă.

FEMEIA: Şi cu ce te ocupi?

BĂRBATUL: Nu fac prea multe. Nu prea mai sunt folositor. 41. 42. 43. Timpul se scurge

atât de repede. Am senzaţia că stăm aici de-o veşnicie.

FEMEIA: Nu m-aş fi gândit. Că o să întâlnesc vreodată un tip de la securitate. Ei nu au

chip. Cei mai mulţi dintre ei. N-ai cum să-i savurezi.

BĂRBATUL: 44.

FEMEIA: Ascultă. Aş vrea să... să n-o iei ca pe ceva personal.

BĂRBATUL: Ce vrei să spui?

FEMEIA: Că orice aş face nu e altceva decât ce aş fi făcut cu oricine. Nu are nici o

legătură cu tine personal.

BĂRBATUL: Vrei să spui, în cazul în care greşesc la numărat?

FEMEIA: Da.

BĂRBATUL: Mă vei ucide numaidecât?

FEMEIA: Lasă asta în seama mea.

BĂRBATUL: Mi-aş dori să mor încet.

FEMEIA: Pentru că te excită propria ta moarte.

BĂRBATUL: Da.

71
FEMEIA: Pentru că vrei să asişti la momentul devorării tale?

BĂRBATUL: Da. Şi pe tine te excită moartea mea?

FEMEIA: Vom vedea.

BĂRBATUL: Când?

FEMEIA: Tu alegi momentul. Celelalte le laşi în seama mea. Femeia aţâţă focul cu o

bară.

BĂRBATUL: Am să sufăr?

FEMEIA: Da. Probabil că da.

BĂRBATUL: Voi avea dureri?

FEMEIA: Da. Din plin.

BĂRBATUL: Şi... se va întâmpla brusc?

FEMEIA: Brusc, da.

BĂRBATUL: 45. 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60.

Nu mai vreau să aştept. Vreau să se termine.

FEMEIA: Regulile jocului. Gândeşte-te la asta.

BĂRBATUL: Da. Regulile. Nu există libertate. Nu-i aşa?

FEMEIA: Nu?

BĂRBATUL: Nu există. Nu poate să existe.

FEMEIA: Libertatea?

72
BĂRBATUL: Da. Nu pentru oameni. Omul este o fiinţă rea şi trebuie s ă pl ăteasc ă pentru

asta. O viaţă întreagă. Nu-i aşa? Lumea e o închisoare. Aşa că nu există.

FEMEIA: Ce nu există?

BĂRBATUL: Libertatea.

FEMEIA: Dar cu siguranţă există. Uită-te la mine: Eu SUNT libertatea. Am putea spune.

BĂRBATUL: Tu nu eşti libertatea. Tu vei fi sfârşitul meu. Iar eu voi permite asta. Nu-i

aşa că eşti obsedată de ideea ta? Şi eu de-a mea! A mânca şi a fi mâncat. 61. 62. 63. N-ai

senzaţia de deja vu? Nu mai există nici măcar formulări autentice. Redundan ţa gândurilor

noastre, inversarea valorilor, toate astea sunt o realitate trist ă. Tr ăim, am putea spune c ă

trăim vremuri canibalice, pe bune.

FEMEIA: În orice caz am senzaţia că am mai auzit cândva vorbele astea.

BĂRBATUL: Deci. 64. 65. 66. 67. Totul e amăgire. Eu, de pild ă, nu am într-adev ăr

convingerile pe care pretind că le-aş avea. Nici una dintre ele. Nu mi le-am cultivat. Nu

ştiu cum se face asta. Probabil mi s-a părut că e prea solicitant. Dar de fapt nu-mi pas ă.

Fac ca toată lumea. Nu am convingerea că ar fi posibil şi altfel. Eu nu sunt a şa. Doar par

aşa. Nu contează. Mi-am îmbrăcat convingerile precum îţi îmbraci hainele potrivite în

fiecare sezon. Haine care se asortează perfect cu toate celelalte convingeri. E vorba doar

de o readaptare. Dar… toate aceste enunţuri: nu cred cu adev ărat… Atunci când râd, nu

sunt cu adevărat fericit. Nu sunt cu adevărat eu. Sunt o f ăc ătur ă. Sunt un ansamblu de

fraze împrumutate şi de convingeri obtuze a căror provenienţă nu se mai cunoaşte. Nimic

mai mult. 69. Dacă stau să mă gândesc, ceea ce am tr ăit nu a fost o via ţă, ci mai multe

copii ale ei. Nu m-am simţit niciodată cu adevărat motivat să fac ceva. M ă întreb unde s-a

73
pierdut. Adevărata viaţă. Nimic nu-i linear. Nu poţi să zici că viaţa se scurge fără

asperităţi. În cazul meu n-a fost aşa. Îţi aşază cotituri în cale. Face exact cum vrea ea. Şi

vine vremea când te uiţi în jur şi vezi doar gunoaie. O victim ă sacrificat ă. Te a şezi sub

pini şi îţi aştepţi sfârşitul.

FEMEIA: Nu crezi în bunătate?

BĂRBATUL: Cum aş putea să cred? Nu m-aş afla aici dacă aş crede în ea.

FEMEIA: Greu de înţeles.

BĂRBATUL: Nu-i nimic de înţeles.

FEMEIA: Nu crezi în faptul că e posibil să spui ceva adevărat?

BĂRBATUL: Ba da. Adevărul e că nu există nici un adevăr. Nici dreptate. Nici siguran ţă.

Există doar reproşuri. 70.

FEMEIA: O. Scuză-mă. Te-ai... tocmai te-ai încurcat.

BĂRBATUL: Când?

FEMEIA: Mai înainte. Ar fi urmat 68, dar ai trecut direct la 69. N-am vrut s ă te întrerup...

BĂRBATUL: M-am încurcat?

FEMEIA: La 69.

BĂRBATUL: În acest caz…

FEMEIA: Exact.

BĂRBATUL: Exact. Atunci. Futu-i. Sunt gata.

FEMEIA: Atât a fost.

74
Femeia stă în picioare, lângă bărbat. În mână are bara cu care scormonise mai devreme

în jar. Bărbatul îngenunchează lângă foc. Îşi trage cămaşa peste cap şi aşteaptă. Femeia

lasă bara jos, ia camera şi filmează un ultim cadru cu cel îngenunchiat. El îşi ridică

privirea la ea, nesigur. Ea pune camera în geantă, adună stativul şi-şi îmbracă jacheta.

Când ea intenţionează să plece, bărbatul sare să-şi ia geaca şi scoate din ea pistolul. Îl

îndreaptă către ea.

BĂRBATUL: Nici un pas mai departe.

FEMEIA: Nu pricep.

BĂRBATUL: Excursia s-a terminat.

FEMEIA: Eşti poliţai. Şi tot restul a fost prefăcătorie?

BĂRBATUL: A fost chiar bine, nu? Cum spunea şi Keimling. „Mai bine o via ţă murdar ă

decât o moarte cinstită.“ Nu?

FEMEIA: Dar pentru ce?

BĂRBATUL: Dovezi.

FEMEIA: Dovezi? Dar nu aveţi nici o dovadă!

BĂRBATUL: Cred că asta ne va fi suficientă. Arată spre cameră...

FEMEIA: Suficientă pentru ce? Dar eu n-am intenţionat să mănânc pe nimeni.

BĂRBATUL: Cine o să vă creadă? După toate câte-au fost?

FEMEIA: Lăsaţi-mă. Lăsaţi-mă.

BĂRBATUL: Nu ţine.

FEMEIA: Vroiam doar să fac un film. Vroiam doar să văd cât de nebun sunte ţi. Şi chiar

sunteţi. Eu mi-am făcut filmul, aşa că totul e în regulă. Ne vedem pe MTV. O s ă v ă cânt

75
atunci şi „Solange“, varianta originală. Va fi foarte amuzant. Ve ţi vedea ce talent hilar

aveţi. „A mânca şi a fi mâncat”… Spre deosebire de dumneavoastră eu una nu m ă hr ănesc

nici cu sentimentele, nici cu gândurile, şi nici cu munca altora. Crede ţi-m ă, n-am sim ţit

nici cea mai plăpândă dorinţă de a vă mânca.

Între timp, bărbatul a lăsat încet arma jos.

BĂRBATUL: N-o să vă creadă nimeni.

FEMEIA: Aş putea să jur.

BĂRBATUL: Pe ce vreţi să juraţi?

FEMEIA: Pe ceea ce este. Pramatie ce eşti. Pe ceea ce este.

BĂRBATUL: N-ar trebui să mă insultaţi.

FEMEIA: Dobitocule.

BĂRBATUL: Vă îngreunaţi situaţia.

FEMEIA: Boule.

Bărbatul a lăsat arma să cadă. Se târăşte în patru labe spre ea.

BĂRBATUL: Tăceţi.

FEMEIA: Târâtură!

BĂRBATUL: Încetaţi.

FEMEIA: Canibalule!

Bărbatul o înşfacă. O trânteşte la pământ. Ea se opune.

BĂRBATUL: Tăceţi!

FEMEIA: Mâncător de oameni! Strigă Ajutor! Ajutor! Ajutor!

76
Bărbatul o prinde de gât. O strânge. Înainte să se sufoce, femeia reuşeşte să pună mâna

pe bara de fier. Începe să lovească. El îi smulge bara din mână, dar ea reuşeşte să se

elibereze. Sare în picioare şi apucă cuţitul. Pentru o clipă stau faţă în faţă, el ţine bara cu

ambele mâini, ea ripostează cu briceagul.

BĂRBATUL: încet Nu eşti reală. Tu nu exişti. Tu eşti de vină. Nu exişti.

El loveşte, ea se fereşte. Cei doi se luptă. Femeia încasează lovituri. Sângerează; reuşeşte

totuşi să îl rănească de mai multe ori. Deodată, bărbatul cade în genunchi; are cuţitul

înfipt în stomac. E linişte. Femeia respiră greu. Smuceşte cuţitul şi-l ridică în aer.

Bărbatul cade la pământ. Ea îl înjunghie de mai multe ori. Bărbatul încearcă să scape

târându-se. Ea apucă bara şi-l loveşte. Din nou şi din nou. În cele din urmă, el nu mai

mişcă. Ea spală sângele de pe bară şi de pe cuţit şi dă să plece. Devine lucidă. Scoate

casetele înregistrate din geantă şi le aruncă în foc. Aşteaptă, până când ele sunt mistuite

de flăcări.

77