Scena 14

Intră Capitano spaniol fugind, vede de cele două femei leșinate cu cracii în sus.

CAPITANO: Am evadat din temnița haină, gaura mucedă în care m-a vârât barbarul de
Comisario, alerg spre libertate dar stai, ce văd ochii mei?! Dio! (continuă cu expresii de uimire în
spaniolă) (vine în față, se uită pe rând între picioarele servitoarelor leșinate) Ah, una adâncă, una fără fund…
ah, Marianele mele! (Se uită între picioarele Spinetei:) Pe aici își luă oare zborul sufletul tău?
(Scoate cartea de poezii, i-o pune pe burtă, recită)

„O, gură hâdă, pântec negru-al morţii, Ce-ai înghiţit ce-a fost mai scump pe lume, îţi voi căsca
deci putredele-ţi falci Şi-n ciuda ta te-ndop cu hrană nouă!ˮ

Tu, dulce Spineta! De ce-ai rămas aşa frumoasă încă? Nu te voi mai părăsi în veci, Şi-n veci n-
am să mai plec eu. (se întinde lângă ea) Aci mi-aştern eu patul cel din urmă, Şi de pe trupul obosit
de viaţă Voi smulge jugul stelelor fatale...(vrea să se înjunghie cu spada lui Comisario) O clipă…(îi
deschide un ochi Spinetei, privește în el) Ochi, mai priviţi-o cea din urmă oară! O, braţe, cea din urmă-
mbrăţişare! Şi, gură, poarta sufletului meu, Pecetluieşte cu o sărutare eternul târg cu moartea
răpitoare! (tentativă de sărut) Vin' călăuz-amară, vin' cârmaci Nesuferit, vin', disperat pilot, Şi-
azvârle-odată, sfărâmând de stâncă Sărmana-ţi barcă... Iată-mă-s, iubito! (tentativă de sărut. Spineta
tușește și se dezmeticește)

SPINETA: Ușurel, signore că duhnești a spirt mai ceva ca puțul giganților! Una ca mine să se
lege la cap cu cavaler murat ca dumneata, ba puneți pofta-n cui! De vrei să am ochi pentru tine,
preschimbă-te în ceva mai potrivit cu gingășia mea. Adio!

CAPITANO: Iertare signora…

Ea, incearca dar nu rezistă la halena lui si iese în trombă.
SPINETA: Pfui!
CAPITANO: Pe asfântul alambic al lui Abu-Kaziz, cu dragostea nu-i de glumit! Poate aici oi
avea mai mult noroc …(Se duce la Mirandolina și reîncepe la fel ca la Spineta:) O, gură hâdă, pântec
negru-al morţii, Ce-ai înghiţit ce-a fost mai scump pe lume, îţi voi căsca deci putredele-ţi falci
Şi-n ciuda ta te-ndop cu hrană nouă! Iată-mă-s, iubito! O sărută lung.
Trece Arlecchino
ARLECCHINO: Ah, crudă soartă, Mirandolina, trădătoare, inimă zburdalnică…
Iese in trombă. Mirandolina se scoală, l-a văzut pe Arlecchino. Tușind:

MIRANDOLINA: „Ptiu! Piei drace! Signore, puți!ˮ și fuge: „Arlecchino, unde ești, iartă-mă,
staaai!ˮ
CAPITANO: Na, că s-au topit păsăricile! Ei, Spineta, Spineta, Capitano Picaron Machotes
Carlos Esteban Caballero Mástif de demonios de la gran Familia Semental Torros de
Barcelona Maestro Futadores de los chocho nu moare! Se transformă! Adio Capitano cel fără
scrupule şi principii! Adio combinaţii şi elucubrații! Când va veni Spineta, nu-l va mai găsi!
Unde e Capitano cel sulfuros? A dispărut ca prin farmec. Va fi alt Capitano, care regretă ce-a
făcut, care se căieşte sincer, nemuritorul Picaron Machotes es aquí!

Venero, la tălpile tale mă așez eu, păcătosul, și sub lumina înțelepciunii tale, astăzi, mă pocăiesc.
(se așează în poziția de rugăciune a musulmanilor, Șoc) Nu cred că era așa. (Se așează în poziția lotus, Șoc)
Nici așa nu cred că era. (Se pune în genunchi, încearcă să-și împreuneze mâinile dar nu poate. Șoc) A, da (Își
dă seamă că nu se poate ruga cu ispitele diavolești în buzunar. Scoate o sticlă.) Draga mea Sangria, aici
drumurile noastre se despart (Încearcă iar să-și împreuneze mâinile pentru rugăciune dar nu poate Șoc. Mai
scoate o sticlă) Oh Ginebra, bătrâna mea prietenă… (Dă să se întoarcă la rugăciune dar nu poate ca și cum
Dumnezeu încă așteaptă să scoată TOATE sticlele. Scoate câte una pe rând) Vino de Jerez, oh, tu mi-ai zis
primul „Vino!”, San Miguele, eh, gustul puternic și amărui, Vermut de fiecare dată mă lași fără
cuvinte, Calimocho, cât am vâslit sub puterea ta în oceanul de chochos, Agua de Valencia, cea
mai distinsă doamnă din Valencia. (Se uită la sticle) Oh, sagrada familia, … Adios! N-am să vă uit
(se întoarce la rugăciune dar nu poate continua pentru că mai are o sticlă ascunsă în cizmă) Ah, micuțule
Rebujito… s-a ascuns sărăcuțul! Du-te și tu, Vaya con Dios! (Își împreunează mâinile și începe să
rostească pe rapid rugăciunea)

Padre nuestro que estás en el cielo, santificado sea tu nombre.

Venga a nosotros tu reino, hágase tu voluntad,
en la tierra como en el cielo.
Danos hoy nuestro pan de cada día, perdona nuestras ofensas
como también nosotros perdonamos a los que nos ofenden.
no nos dejes caer en la tentación, y líbranos de todo mal. Amen.

Acum, cu această sabie, am să scap și de ultimele urme de ticăloșie de pe trupul meu (Merge în
spatele statuii și începe să își radă barba)
 Scena 20

Capitano, Spineta

Spineta intră fugind, urmărită de Capitano cu un buchet de lalele în mână.

SPINETA: Signor Capitano, vă rog, lăsați-mă-n pace! Vai!

CAPITANO: Signora, vă rog, doar o clipă, signora, vă rog…(îi taie calea, ea se oprește în fața lui, el
îngenunchează) Signora, o clipă, Venera mi-e martoră, m-am pocăit, signora! Am lăsat viața mea
ticăloasă la o parte pentru tine, columbița mea, floare…înflorită, care înmiresmezi mai puternic
decât oricare balsam!
SPINETA: (după o lungă tăcere) Suflă! (îl adulmecă, are un șoc. Îi dă un ocol, studiindu-l uimită) Îți bați joc
de mine?
CAPITANO: Să-mi bat eu joc de tine? Crezi că eu sunt în stare de așa ceva? Uite! Să dea
Domnu’ să nu mai am ce mînca, de nu te iubesc ca un nebun. Ah!...De mi-ai putea vedea inima
cum sângerează…
SPINETA: …Nu mă las eu amăgită cu vorbe.
CAPITANO: Signora, dacă nu mă crezi, pune-mă la încercare și de n-am să mă port cum trebuie,
îți dau voie să mă omori, sau să mă spânzuri, care e și mai rău, căci ultima suflare mi-ar ieși prin
fund… Ori fă-mi ce vrei tu!
SPINETA (după o pauză de gândire): Fă o linie dreaptă … pe vârfuri! (Capitano se execută cu oarecare
dificultate, dar cu succes la final)… Și acum o piruetă! …Și acum mergi sărind într-un picior!
CAPITANO: Ei, signora, ce mai spui acum?!
SPINETA: Mai am o probă!
CAPITANO: Oricâte, trandafirașul meu focos…
SPINETA (se gîndește, apoi brusc): Stai așa! (într-un picior, ridicînd celălat genunchi până la nivelul nasului, o
poziție caraghioasă)
Capitano execută.
CAPITANO: Ei?
Spineta râde brusc, absurd.
CAPITANO: Uită-te puțin în ochii mei, și n-ai să mai râzi!
SPINETA: Nu zău! Sfinte Inocențiu! Sfinte Marcu! N-aș fi crezut să văd ce văd.
CAPITANO: Ehei! De-ai vrea…te-aș face eu să râzi, și-ncă în ce chip ai râde! C-ai leșina de
plăcere… ce naiba! Suntem doar oameni în toată firea….Viața mea îți aparține. Inima mea e a ta.
Ia-o! E numai a ta!
SPINETA: Doar a mea?
CAPITANO: Doar a ta!
SPINETA: Ah, voi bărbații sunteți obișnuiți să făgăduiți câte-n lună și-n stele, iar noi, bietele
femei, vă credem pe cuvânt... deci nu mai vrei, nu mai simți nevoia, nu-ți mai trebuie … pentru
întotdeauna?
CAPITANO: Și mai mult de atât, signora!
SPINETA: E departe de tine? Cât de departe?
CAPITANO: Atât de departe încât nici amintirea nu-și mai amintește de ea!
SPINETA: Bine.
CAPITANO: Bine?
SPINETA: Bine!
CAPITANO: Oh, signora… El dă să o sărute. Ea îl oprește.
SPINETA: Suflă!
Se sărută pasional. „Oh, signora! Oh, signore…etc.ˮ El îi ridică rochia și, pe picior, sub portjartier, dă de o
sticluță plată, bine camuflată.
CAPITANO: Ah, Spineta, drăcoaico!
SPINETA: Vai, signore, vai!
CAPITANO: Lasă, nimeni nu e perfect! Să-nceapă danțu! (ies sărutându-se pasional)