Scenariu

Narator: Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Craiul
avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată.
Împăratul, fratele craiului, se numea Verde-Împărat.

Verde-Împărat trimise fratelui său, Craiul, o scrisoare pentru a-i cere să-i dea
pe unul dintre cei trei fii ai lui, spre a-i fi urmaş la tron, fiindcă el avea numai
fete. Craiul îi chemase pe fii lui pentru a le spune despre scrisoarea trimisă de
fratele lui:

Crai:Care dintre voi se simte destoinic a împărăţi peste o ţară aşa mare şi
bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voinţa
cea de pe urmă a moşului vostru.

Narator: Feciorul cel mare socoteşte că lui i se cuvine împărăţia, şi pleacă la

drum. Dar la un pod îi iese în cale tatăl său deghizat în urs, iar acesta se sperie
și se întoarce înapoi. Fiul mijlociu încearcă şi el să ajungă la unchiul său, dar
păţind la fel ca fratele său mai mare, renunță și el la împărăție. Craiul fiind
posomorât şi ruşinat le spune feciorilor:

Crai: Din trei feciori câţi are tata, nici unul să nu fie bun de nimica?! Apoi, drept
să vă spun, că atunci degeaba mai stricaţi mâncarea, dragii mei... Să umblaţi
numai aşa, frunza frăsinelului, toată viaţa voastră şi să vă lăudaţi că sunteţi
feciori de craiu, asta nu miroase a nas de om...

Narator:Feciorul cel mic, prins de ruşine, iese în grădină, unde începe a plânge
în inima sa, când i se înfăţişează o babă gârbovă de bătrâneţe, care umbla după
milostenie.

Baba(Sf.Duminică): Da’ ce stai așa pe gânduri, luminate crăișor?

Fiul cel mic(Harap-Alb): Lasă-mă mătușă, că am altele pe cap.

Baba(Sf.Duminică):Spune-mi crăișorule ce te supără? Că poate te-oi putea

ajuta.

Fiul cel mic(Harap-Alb):Mătușă, ști ce, vezi-ți de treaba ta.

Baba(Sf.Duminică):Luminate crăișor, nu te iuți așa tare că nu ști de unde-ți
poate veni ajutorul.

Fiul cel mic(Harap-Alb): Ce tot vorbești în dodii mătușă? Tocmai de la una ca

dumneata ți-ai găsit să aștept ajutor?

Baba(Sf.Duminică): Nu căuta că mă vezi gărbovă stremțuroasă, dar prin

puterea ce-mi este dată știu dinainte ceea ce au de gând să izodească puternicii
pământului și adeseori râd cu hohote de nepriceperea și slăbiciunea lor.

Fiul cel mic(Harap-Alb): Ține, mătușă de la mine puțin și de la Dumnezeu mult.

Baba(Sf.Duminică): Dumnezeu să-ți deie mai mult luminate crăișor. Pentru că

ți-a fost milă de mine ascultă aici ce-ți spun eu du-te la tatăl tău și cere să-ți
deie calul, armele și hainele cu care a fost el mire ca să te poți duce unde nu au
putut merge frații tăi.

Narator: Fiul cel mic face așa cum l-a învățat baba .

Fiul cel mic(Harap-Alb): Te rog tată, dă-mi calul, armele și hainele cu care ai
fost dumneata mire, ca să mă pot duce.

Crai: D-apoi calul meu pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!
Că doar nu era să trăiască un veac de om. Cine ți-a vârât în cap una ca asta,
acesta-i încă-i unul.

Fiul cel mic(Harap-Alb): Tată, atâta cer și eu de la dumneata. Acum, ori c-a fi
trăind calul, ori că n-a fi trăind, acesta mă privește pe mine, numai eu vreau să
știu dacă mi-l dai ori ba.

Crai: Din partea mea dat să-ți fie, dragul tatei, dar mi-i de-a mirarea, de unde ai
să-l iei, dacă n-are ființă pe lume.

Fiul cel mic(Harap-Alb): Despre aceasta nu mă plâng eu, tată, bine că mi l-ai
dat! De unde a fi de unde na fi, dacă l-oi găsi, al meu să fie.

Narator: Craiul vrând să vadă dacă este vrednic de împărăția fratelui său, se
deghizează în blana de urs și îl încearcă și pe acesta la fel ca pe frații lui.

Mezinul reușind să treacă peste încercarea tatălui, îl ia în brațe și tatăl îi spune:

Crai: Să te ferești de omul Roș, iar mai ales de cel spân cât îi putea, să n-ai de-a
face cu dânșii, căci sunt foarte șugubeți.

Narator: Luându-și la revedere își continuă drumul. Și merge el o zi, și merge

două, și merge patruzeci și nouă, până ce de la o vreme intră în Pădurea
Labirint unde se rătăcește și îi iese în cale un om spân. Acesta îi oferă ajutorul
de a-l sluji iar căișorul îl refuză de două ori, dar a treia oară acceptă și pornesc
împreună să iasă la drum. Merg ei o bucată bună de vreme până ce ajung într-o
poiană și numai iacă ce dau de o fântână iar atunci crăișorul spune:

Fiul cel mic(Harap-Alb):Ei, ei! Spânule acum să te văd cât ești de vrednic.

Spânul: Ei, ce răcoare-i aici! Îmi vine să nu mai ies afară. Dumnezeu să ușureze
păcatele celui cu fântâna, că bun lucru a mai făcut.

Narator: Mai șede el acolo puțin și apoi iese afară zicând:

Spanul: Doamne stăpâne, nu ști cât mă simțesc de ușor, parcă îmi vine să zbor,
nu altceva. Ia vâră-te și dumneata oleacă, să vezi cum ai să te răcorești.

Narator: Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aiestea, se potrivește

Spânului și se bagă în fântână, fără să-i treacă prin minte ce i se poate întâmpla.
Și cum sta și el acolo de se răcorea, Spânul face tranc! Capacul pe gura fântânii.
Apoi se suie deasupra lui si zice cu glas răutăcios:

Spânul: Alelei! Fecior de om viclean, tocmai de ceea ce te-ai păzit, n-ai scăpat.
Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii, și încotro te duci, că de nu acolo îți
putrezesc ciolanele!

Narator: Fiul craiului prins într-o situație grea, îi spune Spânului toate cu de-
amănuntul, căci care om nu ține la viață înainte de toate?

Spânul: Bine, atât am vrut să aflu din gura ta. Chiar acum aș putea să te omor,
în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețele tale...Dacă vrei să mai vezi soarele
cu ochii jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare și supunere
întru toate, chiar si-n foc de ți-aș zice să te arunci. Și de azi înainte, eu să fiu în
locul tău nepotul împăratului, despre care mi-ai vorbit, iară tu sluga mea, și
atâta vreme să ai a mă sluji, până îi muri și iar îi învia.
Narator: Fiul craiului, văzându-se prins în clește și fără nicio putere, îi jură
credință și supunere întru toate, lăsându-se în știrea lui Dumnezeu.

Spânul: De acum înainte să ști că te cheamă Harap-Alb, aista ți-i numele și altu
nu.

Narator:Și merg ei, și merg cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă mări,
peste nouă țări și peste nouă ape mari și într-o târzie vreme ajung la împărăția
lui Verde Împărat. Și cum ajung, Spânul se înfățișează înaintea împăratului cu
cartea trimisă de el craiului. Și Împăratul Verde, citind cartea îl primește cu
toată cinstea cuvenită unui fiu de crai și moștenitor al împărăției. Atunci
Spânul, văzând că i s-au prins minciunile de bune, cheamă la sine pe Harap-Alb
și-i zice cu asprime:

Spânul: Tu să șezi la grajd și să îngrijești de calul meu ca de ochii din cap că de

n-oi găsi trebile făcute după plac, vai de pielea ta. Dar până atunci na-ți o
palmă, ca să ți minte ce ți-am spus.

Harap-Alb: Da stăpâne!

Narator: Și ieșind Harap-Alb, pornește la grajd. Fetele împăratului,

întâmplându-se să fie de față când a lovit Spânul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă
de dânsul. Spânul vrând să îi demonstreze Împăratului Verde ce slugă bună are
el și vrând să scape de Harap-Alb îl supune unor probe: să culeagă sălăți din
Grădina Ursului, să aducă capul și pielea Cerbului cu nestemate. Iar Harap-Alb
reușește să treacă cu bine de probe cu ajutorul Sf. Duminici. Văzând acestea
spânul decide să îl trimită pe Harap-Alb în proba imposibilă de a o aduce pe
fata Împăratului Roș. Pornit la drum Harap-Alb se întâlnește cu cei 5 adjuvanți
de care v-a avea nevoie pe parcusul probelor.

Narator: Toți cei 6 ajung la curtea Împăratul Roș, unde trec prin 5 probe,
câștigând fata împăratului. După cele întâmplate, Harap-Alb cu fata împăratului
pornesc spre împărăția Împăratului Verde. Fata îndrăgostindu-se de Harap-Alb,
îi spune Spânului:

Fata Împăratului Roș: Lipsește dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru
tine, ș-am venit pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al Împăratului
Verde.
Narator: Auzind aceasta, Spânul se repede și zboară capul lui Harap-Alb,
actiune urmată de aruncarea Spânului de cal în înaltul cerului.

Calul: Pân-aici, Spânule!

Narator: Fata Împăratului Roș îl învie pe Harap-Alb cu ajutorul smicelelor de

măr dulce, apa moartă și apa vie. Atunci cei doi îndrăgostiți îngenunchează în
fața Împăratului Verde și își jură credință unul altuia, acesta dându-le
binecuvântarea și împărăția totodată.

Și a ținut veselia ani întregi, și acum main ține încă. Cine se duce acolo bea și
mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și
rabdă.

Sfâ rșit