Studiul 5 / Trim 4 / 22 - 28 Octombrie - 2022

Studiul 5
Învierile de dinainte de cruce
1. Sabat după-amiază, 22 Octombrie

De memorat : „Isus i-a zis: "Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta ? " (Ioan 11:25,26).

În Vechiul Testament, referirile la înviere analizate până acum au avut la bază, în

mare măsură, aşteptări personale (Iov 19:25-27; Evrei 11:17-19; Psalmii 49:15; 71:20) şi
făgăduinţe (Daniel 12:1,2,13). Însă mai avem şi consemnări de cazuri în care oamenii au
fost într-adevăr înviaţi.
Prima înviere a fost cea a lui Moise (Iuda 9, Luca 9:28-36). Pe vremea monarhiei din
Israel, fiul văduvei din Sarepta (1 Împăraţi 17:8-24) şi fiul sunamitei (2 Împăraţi 4:18-37) au fost
şi ei înviaţi. Când a fost pe pământ, Hristos i-a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 7:11-
17), pe fiica lui Iair (Luca 8:40-56) şi apoi pe Lazăr (Ioan 11). Cu excepţia lui Moise, toţi
aceşti oameni au înviat ca muritori şi în cele din urmă au murit iarăşi. Aceste cazuri
confirmă învăţătura biblică despre starea de inconştienţă a celor morţi (Iov 3:11-13; Psalmii 115:17; 146:4;
Eclesiastul 9:5,10). În niciuna dintre aceste relatări şi nici în alte naraţiuni biblice despre înviere nu există
vreo menţionare a unei presupuse experienţe din viaţa de dincolo de mormânt.

De înţeles : Învierile care au avut loc înainte de moartea si învierea lui Isus.

2. Duminică, 23 Octombrie Învierea lui Moise

1. Ce dovezi găseşti în Iuda 9 şi Luca 9 :28-36 referitoare la învierea fizică a lui Moise?

Iuda 9. Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit
să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: "Domnul să te mustre!"
Luca 9 : 28. Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe
munte să Se roage.
29. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare.
30. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
31. care se arătaseră în slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui pe care avea să-l aibă în Ierusalim.
32. Petru şi tovarăşii lui erau îngreuiaţi de somn; dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi
bărbaţi care stăteau împreună cu El.
33. În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: "Învăţătorule, este bine să fim aici; să
facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise, şi una pentru Ilie." Nu ştia ce spune.
34. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat, când i-au văzut
intrând în nor.
35. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi."
36. Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic
din cele ce văzuseră.

Unii părinţi bisericeşti greci din Alexandria au susţinut că, atunci când Moise a murit, au existat doi Moise:
unul viu, în duh, şi un altul mort, în trup; un Moise care s-a înălţat la cer cu îngerii şi un Moise care a fost
îngropat în pământ. (Vezi Origen, Omilii la cartea Iosua, 2.1; Clement din Alexandria, Stromata 6:15.) Această
distincţie între înălţarea sufletului la cer şi îngroparea trupului ar putea avea sens pentru cei care cred în
conceptul grecesc de suflet nemuritor, dar ideea aceasta nu se găseşte în Biblie. Iuda 9 confirmă învăţătura
biblică despre învierea trupului lui Moise, fiindcă lupta a fost „pentru trupul lui Moise", nu pentru vreun aşa-
zis suflet care a supravieţuit.
1
 În Deuteronomul 34:5-7 ni se spune că Moise a murit la 120 de ani şi că Domnul l-a
îngropat într-un loc ascuns dintr-o vale din ţara Moab. Dar Moise nu a rămas multă
vreme în mormânt. „Domnul Isus Însuşi, împreună cu îngerii care îl îngropaseră, a
coborât din cer ca să-l cheme afară pe sfântul care dormea. [...] Pentru prima dată,
Domnul Hristos era pe punctul de a-i da viaţă unui mort. [...] Învierea a devenit o certi-
tudine pentru totdeauna. Satana a fost deposedat de prada lui, drepţii morţi aveau să
trăiască din nou" (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 478, 479).
O dovadă clară a învierii lui Moise se găseşte în episodul schimbării la faţă. Acolo,
Moise apare împreună cu prorocul Ilie, care fusese luat la cer fără să vadă moartea (2 Împăraţi 2:1-11). Moise
şi Ilie chiar au dialogat cu Isus (vezi Luca 9:28-36). Citeşte în mod special Luca 9:30,31. Apariţia lui Moise, o
dovadă a victoriei viitoare a lui Isus asupra păcatului şi a morţii, este descrisă aici în termeni incontestabili.
Moise şi Ilie au fost aceia care I s-au arătat lui Isus, nu spiritele sau duhurile lor (la
urma urmei, Ilie nici nu murise).

Lui Moise nu i s-a permis să intre în Canaanul pământesc (Deuteronomul 34 :1-4), dar
a fost dus în Canaanul ceresc. Ce ne învaţă acest lucru despre modul în care
Dumnezeu „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi" (Efeseni
3 :20)?
Deuteronomul 34 : 1. Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa
Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan,
2. tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus,
3. partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar.
4. Domnul i-a zis: "Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov zicând: "O voi
da seminţei tale." Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea."
Efeseni 3 : 20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau
gândim noi,

3. Luni, 24 Octombrie Cazuri din Vechiul Testament

2. Ce asemănări şi deosebiri observi între următoarele două învieri? 1 Împăraţi 17 :8-

24; 2 Împăraţi 4 :18-37

1 Împăraţi 17: 8. Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:

9. "Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te
hrănească."
10. Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea
lemne. El a chemat-o şi a zis: "Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau."
11. Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: "Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta."
12. Şi ea a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o
oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce
am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri."
13. Ilie i-a zis: "Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai, pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina
aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.
14. Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: "Făina din oală nu va scădea, şi untdelemnul din ulcior nu se
va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului."
15. Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei şi Ilie.
16. Făina din oală n-a scăzut, şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul
prin Ilie.
17. După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită, încât n-a mai rămas
suflare în el.
18. Femeia a zis atunci lui Ilie: "Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să
aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi să-mi omori astfel fiul?"
19. El i-a răspuns: "Dă-mi încoace pe fiul tău." Şi l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus unde locuia el
şi l-a culcat pe patul lui.
20. Apoi a chemat pe Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva
aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?"

2
21. Şi s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se
întoarcă sufletul copilului în el!"
22. Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el, şi a înviat.
23. Ilie a luat copilul, l-a coborât jos în casă din odaia de sus şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: "Iată, fiul tău este
viu."
24. Şi femeia a zis lui Ilie: "Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este
adevăr!"
2 Împăraţi 4: 18. Copilul s-a făcut mare. Şi într-o zi, când se dusese pe la tatăl său la secerători,
19. a zis tatălui său: "Capul meu! Capul meu!" Tatăl a zis slujitorului său: "Du-l la mama sa!"
20. Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază, şi apoi a
murit.
21. Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.
22. A chemat pe bărbatul ei şi a zis: "Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul
lui Dumnezeu, şi apoi mă voi întoarce."
23. Şi el a zis: "Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat." Ea a răspuns: "Fii
pe pace!"
24. Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: "Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi
spune."
25. Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe
şi a zis slujitorului său, Ghehazi: "Iată pe sunamita aceea!
26. Acum, aleargă, dar, înaintea ei şi spune-i: "Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?" Ea a răspuns:
"Bine."
27. Şi cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi.
Dar omul lui Dumnezeu a zis: "Las-o, căci este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a
făcut cunoscut."
28. Atunci ea a zis: "Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: "Nu mă amăgi"?"
29. Şi Elisei a zis lui Ghehazi: "Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să
nu-l întrebi de sănătate; şi dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa
copilului."
30. Mama copilului a zis: "Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi." Şi el s-a sculat şi a mers
după ea.
31. Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a
întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: "Copilul nu s-a trezit."
32. Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
33. Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului.
34. S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui, şi s-a
întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
35. Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a
strănutat de şapte ori şi a deschis ochii.
36. Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: "Cheamă pe sunamita." Ghehazi a chemat-o, şi ea a venit la Elisei, care a
zis: "Ia-ţi fiul!"
37. Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul şi a ieşit afară.

În Evrei 11 citim că, prin credinţă, „femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi" (v. 35). Este şi cazul
următoarelor două învieri: prima (1 Împăraţi 17:8-24) a avut loc în timpul marii apostazii a lui Israel, sub
influenţa regelui Ahab şi a soţiei lui păgâne, Izabela. Pe când o secetă grea devasta ţara, Dumnezeu i-a poruncit
lui Ilie să meargă la Sarepta, o cetate în afara hotarelor poporului Israel. Acolo, el a întâlnit o biată văduvă
feniciană care se pregătea să gătească ultima masă sărăcăcioasă pentru ea şi fiul ei şi apoi se aşteptau să moară .
Dar vieţile lor au fost cruţate prin minunea înmulţirii făinii şi uleiului, care nu s-au terminat până când nu a
încetat seceta. Mai târziu, fiul ei s-a îmbolnăvit şi a murit. Cu disperare, mama a insistat pe lângă Ilie, care a
strigat către Domnul. Citeşte 1 Împăraţi 17:22.
A doua înviere (2 Împăraţi 4:18-37) a avut loc în Sunem, un mic sat la sud de muntele Ghilboa. Elisei
ajutase o biată văduvă să-şi plătească datoria prin minunea umplerii multor vase cu ulei (2 Împăraţi 4:1-7).
Mai târziu în Sunem, el a cunoscut o femeie căsătorită şi cu poziţie socială, dar care nu avea copii. Profetul i-a
spus că va avea un fiu şi aşa a fost. Copilul a crescut şi era sănătos, dar într-o zi s-a îmbolnăvit şi a murit.
Sunamita s-a dus la muntele Carmel şi i-a cerut lui Elisei să vină cu ea să-l vadă pe fiul ei. Elisei s-a rugat
Domnului cu perseverenţă şi, în cele din urmă, copilul a revenit la viaţă.
Aceste femei au fost în împrejurări diferite de viaţă, dar au avut aceeaşi credinţă
salvatoare. Văduva feniciană l-a găzduit pe profetul Ilie într-o perioadă extrem de grea, când el nu era în
siguranţă nicăieri în Israel. Sunamita şi soţul ei au construit o cameră specială unde profetul Elisei putea să stea
3
când trecea prin părţile lor. Când cei doi fii au murit, mamele lor credincioase au apelat la aceşti profeţi ai lui
Dumnezeu şi au avut bucuria de a-şi vedea iarăşi copiii în viaţă.

Acestea sunt istorii extraordinare, dar pe lângă ele câte alte istorii nespuse nu au
avut parte de nimic miraculos! Ce ne învaţă această tristă realitate despre importanţa
credinţei noastre în învierea promisă la sfârşitul timpului?

4. Marţi, 25 Octombrie Fiul văduvei din Nain

Biblia spune că Isus „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci
Dumnezeu era cu El" (Faptele 10:38). Evangheliile sunt pline de relatări despre Isus slujind multor suflete
nevoiaşe şi rănite, motiv pentru care mai târziu mulţi evrei au ajuns să creadă că Isus era Mesia cel promis.
„Erau sate întregi în care nu se mai auzea niciun geamăt de durere, pentru că
Domnul Hristos trecuse pe acolo şi vindecase toate suferinţele locuitorilor. Lucrarea
Lui a dovedit că El avea o misiune divină. Fiecare faptă a vieţii Sale dezvăluia
dragostea, mila şi compasiunea; inima Lui se deschidea cu empatie pentru fiii
oamenilor. El a preluat natura umană ca să poată veni în contact cu lipsurile şi nevoile
omului. Cei mai săraci şi cei mai umili oameni nu se temeau să se apropie de El. Chiar
şi copiii mici se simţeau atraşi de Isus" (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 11).

3. Citeşte Luca 7 :11-17. Ce diferenţe importante există între această înviere şi cele
analizate ieri?

Luca 7 : 11. În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi
norod mult.
12. Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era
văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.
13. Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: "Nu plânge!"
14. Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: "Tinerelule, scoală-te, îţi spun!"
15. Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui.
16. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: "Un mare proroc S-a ridicat între noi; şi
Dumnezeu a cercetat pe poporul Său."
17. Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile.

În timpul misiunii Lui în Galileea, Isus a vindecat bolnavi şi a scos de moni. Odată, El şi
cei care Îl însoţeau se apropiau de poarta cetăţii Nain, când o procesiune funerară tocmai ieşea din cetate. În
sicriul deschis (Luca 7:14) se afla singurul fiu al văduvei care plângea, fiind de nemângâiat. Plin de milă pentru
mama îndurerată, Isus i-a zis: „Nu plânge!" Apoi S-a îndreptat spre fiul mort şi i-a poruncit: „Tinerelule,
scoală-te, îţi spun!" Băiatul a revenit la viaţă, iar Isus „l-a dat înapoi maicii lui" (Luca 7:13-15). Prezenţa lui
Isus a schimbat total întreaga scenă şi mulţi dintre martorii la acea minune şi-au dat seama nu doar că ceva
uimitor se întâmplase, ci şi că Cineva special (ei L-au numit „un mare proroc") Se afla printre ei.
Atât văduva feniciană (1 Împăraţi 17:8-24), cât şi sunamita (2 Împăraţi 4:18-37) ceruseră
ajutor - de la Ilie şi, respectiv, de la Elisei. Dar văduva din Nain a fost ajutată fără ca
măcar să fi cerut ajutor. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne poartă de grijă chiar şi
atunci când suntem neputincioşi sau ne simţim nedemni să-I cerem ajutorul. Isus a
văzut problema şi a rezolvat-o - ceva foarte obişnuit la Isus de-a lungul întregii Sale
slujiri.

Adevărata religie presupune grijă faţă de orfanii şi văduvele din jurul nos tru (Iacov
1:27). Deşi, evident, nu vom putea face genul de minuni făcute de Isus, ce putem face
ca să le slujim celor ce suferă în jurul nostru?
Iacov 1 : 27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe
văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

5. Miercuri, 26 Octombrie Fiica lui Iair

4
 Învierile anterioare morţii şi învierii lui Isus nu s-au limitat la vreun grup etnic sau la
vreo clasă socială. Moise a fost poate cel mai mare lider al poporului lui Dumnezeu care a existat
vreodată (Deuteronomul 34:1012). În schimb, biata văduvă feniciană nu era nici măcar parte a poporului
Israel (1 Împăraţi 17:9). Femeia din Sunem era bogată şi importantă în comunitatea ei (2 Împăraţi 4:8),
nefiind nici ea evreică, în opinia unor comentatori ai Bibliei. Văduva din Nain avea un singur fiu, pe care
probabil se baza (Luca 7:12). Spre deosebire de aceste cazuri, Iair era conducător de sinagogă,
probabil în Capernaum (Marcu 5:22). Indiferent de apartenenţa lor culturală sau de statutul
lor social, toţi aceştia au fost binecuvântaţi de puterea dătătoare de viaţă a lui
Dumnezeu.

4. Citeşte Marcu 5 :21-24,35-43. Ce înţelegem despre moarte din cuvintele lui Isus:
„Copila n-a murit, ci doarme" (Marcu 5 :39)?

Marcu 5 : 21. După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El
stătea lângă mare.
22. Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui
23. şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: "Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile
peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască."
24. Isus a plecat împreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L îmbulzea.
35. Pe când vorbea El încă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii care-i spun: "Fiica ta a murit; pentru
ce mai superi pe Învăţătorul?"
36. Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: "Nu te teme, crede numai!"
37. Şi n-a îngăduit nimănui să-L însoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.
38. Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care plângeau şi se tânguiau mult.
39. A intrat înăuntru şi le-a zis: "Pentru ce faceţi atâta zarvă şi pentru ce plângeţi? Copila n-a murit, ci
doarme."
40. Ei îşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei
ce-L însoţiseră şi a intrat acolo unde zăcea copila.
41. A apucat-o de mână şi i-a zis: "Talita, cumi", care tălmăcit înseamnă: "Fetiţo, scoală-te îţi zic!"
42. Îndată fetiţa s-a sculat şi a început să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniţi.
43. Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de mâncare fetiţei.

Fiica de 12 ani a lui Iair zăcea grav bolnavă, aşa că tatăl ei s-a dus la Isus şi L-a
implorat să vină acasă la ei şi să-Şi pună mâinile vindecătoare peste ea. Dar, înainte ca
Isus să ajungă acasă la fata bolnavă, cineva a adus o veste tristă. Citeşte-o în Marcu 5:35, iar în versetul 36
citeşte ce i-a spus Isus tatălui îndurerat. Într-adevăr, tatăl nu mai putea face altceva decât să se
încreadă total în intervenţia lui Dumnezeu.
Odată ajunşi acasă, Isus le-a spus ceva celor adunaţi acolo. Citeşte în Marcu 5:39. Ei şi-au bătut joc de El
pentru că (1) ştiau că fetiţa era moartă şi (2) nu prinseseră sensul cuvintelor Lui: „Metafora
mângâietoare prin care «a dormi» înseamnă «moarte» pare să fi fost modul preferat al
lui Isus de a numi această experienţă ([Matei 9:24; Luca 8:53]; vezi Ioan 11:11-15). Moartea este
un somn, dar este un somn adânc din care doar Marele Dătător al vieţii poate trezi pe
cineva, fiindcă doar El deţine cheile mormântului (vezi Apocalipsa 1:18; cf. Ioan 3:16; Romani
6:23)" (Comentariul biblic adventist, vol. 5, p. 609).
Citeşte în Marcu 5:42 reacţia celor prezenţi după învierea acestei copile. Nu e de mirare că au reacţionat aşa.
Deocamdată, moartea este ceva final, absolut, aparent ireversibil. A vedea aşa ceva cu propriii ochi trebuie să fi
fost o experienţă şocantă, care poate schimba oricui viaţa.

Cuvintele lui Isus: „Nu te teme, crede numai" (Marcu 5:36) sunt încărcate de sens şi
pentru noi. Cum poţi ajuta pe cineva care a pierdut recent o persoană dragă să
continue să creadă, chiar şi în situaţii înfricoşătoare şi dureroase?

6. Joi, 27 Octombrie Lazăr

5
5. Citeşte Ioan 11 :1-44. În ce sens a fost Isus „proslăvit" (Ioan 11 :4) prin moartea şi
învierea lui Lazăr?

Ioan 11 : 1. Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. -
2. Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.
3. Surorile au trimis la Isus să-I spună: "Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav."
4. Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu,
pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea."
5. Şi Isus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6. Deci când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era;
7. şi în urmă a zis ucenicilor: "Haidem să ne întoarcem în Iudeea."
8. "Învăţătorule", I-au zis ucenicii, "acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudeea?"
9. Isus a răspuns: "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede
lumina lumii acesteia;
10. dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el."
11. După aceste vorbe, le-a zis: "Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn."
12. Ucenicii I-au zis: "Doamne, dacă doarme, are să se facă bine."
13. Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.
14. Atunci Isus le-a spus pe faţă: "Lazăr a murit.
15. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el."
16. Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: "Haidem să mergem şi noi să murim cu El!"
17. Când a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt.
18. Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii,
19. mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru moartea fratelui lor.
20. Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă.
21. Marta a zis lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!
22. Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu."
23. Isus i-a zis: "Fratele tău va învia."
24. "Ştiu", I-a răspuns Marta, "că va învia la înviere, în ziua de apoi."
25. Isus i-a zis: "Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?"
27. "Da, Doamne", I-a zis ea, "cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume."
28. După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe sora sa Maria şi i-a zis: "A venit Învăţătorul şi te
cheamă."
29. Maria, cum a auzit, s-a sculat iute şi s-a dus la El.
30. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31. Iudeii care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers
după ea, căci ziceau: "Se duce la mormânt, ca să plângă acolo."
32. Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: "Doamne, dacă ai fi fost
aici, n-ar fi murit fratele meu."
33. Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat.
34. Şi a zis: "Unde l-aţi pus?" "Doamne", I-au răspuns ei, "vino şi vezi."
35. Isus plângea.
36. Atunci iudeii au zis: "Iată cât îl iubea de mult!"
37. Şi unii din ei au zis: "El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?"
38. Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră la intrarea căreia era aşezată
o piatră.
39. "Daţi piatra la o parte", a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: "Doamne, miroase greu, căci este mort de
patru zile."
40. Isus i-a zis: "Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?"
41. Au luat, dar, piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: "Tată, Îţi mulţumesc că
M-ai ascultat.
42. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai
trimis."
43. După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: "Lazăre, vino afară!"
44. Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a
zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă."

Şi aici, Isus foloseşte metafora somnului când vorbeşte despre moar te. „Lazăr,
prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn" (Ioan 11:11). Deşi unii au crezut că El vorbea
6
despre somnul propriu-zis (Ioan 11:11-13), Isus a exprimat clar ce a vrut să spună: „Lazăr a murit" (Ioan
11:12-14). De fapt, când Isus a ajuns în Betania, Lazăr era mort de patru zile; cadavrul lui deja intrase în
putrefacţie (Ioan 11:17,39). Când corpul începe să se descompună în aşa măsură încât să miroasă urât, nu mai
este niciun dubiu: acea persoană este moartă.
În acest context, când Isus i-a spus: „Fratele tău va învia" (Ioan 11:23), Marta şi-a reafirmat credinţa în
învierea finală. Dar Isus a declarat: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va
trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?" (Ioan 11:25,26), apoi a
adăugat: „Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu" (Ioan 11:40). Marta a crezut şi a văzut gloria lui
Dumnezeu în învierea fratelui ei.
Biblia spune că Dumnezeu a creat lumea prin cuvântul Său (Psalmii 33:6) şi, la cuvântul
Său, viaţa poate fi recreată, ca în cazul lui Lazăr. După o scurtă rugăciune, Isus a poruncit:
„Lazăre, vino afară!" (Ioan 11:43). Pe loc, acei oameni au asistat la puterea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu,
aceeaşi putere care, prin cuvântul rostit, a adus lumea noastră la existenţă şi aceeaşi putere care, la sfârşitul
timpului, va readuce la viaţă morţii. Înviindu-l pe Lazăr, Isus a dovedit că avea putere să învingă moartea.
Pentru fiinţe ca noi, care suntem inevitabil muritori, ce altă manifestare mai mare a slavei lui Dumnezeu ar mai
putea fi?

Citeşte Ioan 11 :25,26. Într-un verset, Isus vorbeşte despre cei credincioşi care mor,
iar în următorul, despre credincioşii care nu mor niciodată. Ce ne transmite Isus? De
ce convingerea că moartea este un somn inconştient este atât de importantă pentru a
înţelege corect cuvintele lui Isus? Şi de ce cuvintele Lui ne oferă nouă, fiinţe sortite
mormântului, atâta speranţă?

7. Vineri, 28 Octombrie

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolul 43 Profeţi si regi,

capitolele 10 şi 19; Hristos, lumina lumii/ Viaţa lui Iisus, capitolele 32,36 şi 58

„În Hristos este viaţa originară, neîmprumutată, nederivată. «Cine are pe Fiul are viaţa» (1 Ioan 5:12).
Dumnezeirea lui Hristos este o asigurare pentru cel credincios că va avea viaţa veşnică. « Cine crede în Mine», a
zis Isus, «chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul
acesta?» (Ioan 11:25,26). Hristos privea aici la a doua Sa venire. Atunci, morţii neprihăniţi
vor învia în corpuri nesupuse degradării, iar neprihăniţii vii vor fi duşi la cer fără să
vadă moartea. Minunea pe care Hristos era gata să o realizeze prin învierea lui Lazăr
urma să reprezinte învierea tuturor celor neprihăniţi. Prin cuvântul şi faptele Sale, El
Se declara Autor al învierii. El, care curând urma să moară pe cruce, stătea cu cheile
morţii, biruitor asupra mormântului, şi Îşi afirma dreptul şi puterea de a da viaţa
veşnică" (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 530).

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală

Acest studiu analizează cazurile particulare ale unor persoane înviate înainte de
crucificarea lui Hristos, şi anume:
1. Moise (Matei 17:3; Luca 9:30 şi Iuda 9)
2. Fiul văduvei din Sarepta (1 Împăraţi 17:21-23) şi fiul sunamitei (2 Împăraţi 4:32-37)
3. Fiul văduvei din Nain (Luca 7:14,15)
4. Fiica lui Iair (Marcu 5:40-42)
5. Lazăr (Ioan 11:41-45)

Dintre toţi aceşti oameni care au murit, doar Moise a mers direct la cer. Toţi ceilalţi au
fost readuşi la viaţă aici, pe pământ. Fiecare caz în parte demonstrează şi mai convingător că

7
nu există viaţă („suflet") sau existenţă după moarte. Un aspect interesant este că
nimeni dintre cei înviaţi nu a zis nimic despre experienţa lui din viaţa de dincolo. Oare
o asemenea experienţă să nu fi fost destul de memorabilă încât să fie consemnată sau
cel puţin menţionată? Fiii celor trei văduve ar fi trebuit să spună: „Vai, mamă, n-o să
crezi ce-am văzut!" şi vestea despre experienţa lor din rai s-ar fi răspândit de-a lungul
şi de-a latul pământului. Mai mult, după cum s-au întrebat unii, de ce ar mai vrea
cineva să se întoarcă pe pământ după ce a fost în paradis?
Moise, care a fost luat la cer, nu a fost un „duh" sau un „suflet" fără trup, fiindcă a fost înviat în trup, aşa
cum este dovedit de natura disputei dintre Hristos şi Satana, care s-a dat „pentru trupul lui Moise" (Iuda 9).
Nici Satana, nici Isus nu spune nimic despre vreun suflet viu în cadrul controversei lor. De ce să mai fi fost
nevoie de un trup dacă exista deja un suflet? Nu era nevoie de un trup pentru a adăposti un aşa-zis suflet al lui
Moise, fiindcă doar trupul era Moise şi pentru acest trup s-au luptat Isus şi Satana. Mai târziu, Moise I se arată
lui Isus pe Muntele Schimbării la Faţă, împreună cu Ilie (Luca 9), care a fost luat la cer şi nu a murit nicio dată.
Aceste consemnări dovedesc încă o dată că cea mai bună explicaţie pentru moarte este somnul, şi nu o existenţă
fără trup.

Comentariu

Vom analiza istoria lui Lazăr şi vom discuta despre învierea lui mai în detaliu. Înainte ca Isus şi ucenicii să
meargă la Betania, Isus le descrie moartea drept un somn (Ioan 11:11). Ucenicii se întreabă de ce merg în
Iudeea, fiindcă iudeii de acolo încercaseră să-L ucidă pe Isus cu pietre, iar Isus le răspunde că trebuie să
meargă, pentru că „Lazăr [... ] doarme" (Ioan 11:11). Cum ucenicii nu reuşesc să înţeleagă sensul cuvintelor
Lui, Isus le spune clar: „Lazăr a murit" (Ioan 11:14).
Moartea este numită „somn" atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament (Daniel 12:2; Faptele 7:60; 1
Tesaloniceni 4:13,14). Versetul 2 din Daniel 12 afirmă: „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor
scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică." Acest verset vorbeşte despre cele două
învieri: prima înviere are loc înainte de mia de ani, când toţi cei care şi-au predat viaţa lui Isus vor fi înviaţi şi
luaţi la cer; a doua înviere are loc după mileniu şi este a acelora care L-au respins pe Isus ca Mântuitor
(Apocalipsa 20:4-6). (Adventiştii de ziua a şaptea văd încă o înviere, specială: „O înviere
specială precedă a doua venire a lui Hristos. Toţi aceia care au murit având credinţă
în solia îngerului al treilea vor învia la acest moment. De asemenea, aceia care au luat
în râs răstignirea lui Isus şi aceia care s-au împotrivit cu cea mai mare violenţă
poporului lui Dumnezeu vor fi scoşi din morminte ca să vadă împlinirea promisiunii
divine şi triumful adevărului [vezi Tragedia veacurilor, p. 637; Apocalipsa 1:7]" -
Comentariul biblic adventist, vol. 4, p. 878). Mai mult, Ştefan, care este omorât cu pietre în cartea
Faptele apostolilor, este descris ca dormind (Faptele 7:60). Este o mare mângâiere să ştim că, atunci când
murim, este ca şi când am dormi, fiindcă va exista o trezire.
Cu privire la drumul lor pentru a-l vedea pe Lazăr, Isus le spune uce nicilor: „Mă duc să-l trezesc din somn"
(Ioan 11:11). Deoarece lămureşte că prin „somn" Se referă la „moarte", Isus vorbeşte clar despre o înviere.
Totuşi nu pare ca cineva să fi luat în serios sensul cuvintelor Lui, până când nu a avut loc minunea. De fapt,
Toma este preocupat de faptul că, dacă merg, vor fi toţi omorâţi, nu de minunea pe care Isus tocmai anunţase
că o va face. În greacă, verbul „a-l trezi" este exupnizo şi apare doar în acest pasaj din tot Noul Testament.
Literal înseamnă „din somn". Încă o dată, legătura dintre somn şi moarte este evidentă. Isus
face referire la actul învierii lui Lazăr ca la actul de a-l trezi din somn.
Un aspect interesant este că, atunci când Isus soseşte, ambele surori spun acelaşi
lucru în contexte diferite: „Dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu" (Ioan 11:21,32). În prezenţa lui
Hristos nu există loc pentru moarte, fiindcă El este Sursa vieţii. Marta şi Maria Îl văzuseră pe Isus vindecându-
i pe bolnavi. Ştiau că El putea da viaţă. În alte pasaje ni se spune că Cel „care dă viaţă tuturor lucrurilor" este
Dumnezeu (1 Timotei 6:13; vezi şi Ioan 1:3,4; Deuteronomul 32:39; Neemia 9:6). În prezenţa lui
Dumnezeu nu există moarte. Moartea nu a venit de la Dumnezeu. A apărut în scenă
odată cu păcatul şi răul, când Satana a decis să se revolte împotriva guvernării pline
de iubire şi frumuseţe a lui Dumnezeu şi, din nefericire, oamenii i-au urmat exemplul.
Păcatul distruge şi aduce moar tea. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a
intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit ... " (Romani
5:12).

8
 După ce ajunge în Betania, Isus are o conversaţie mai întâi cu Marta. Când El îi spune: „ Fratele tău va
învia" (Ioan 11:23), ea Îi răspunde: „Ştiu [... ] că va învia la înviere, în ziua de apoi" (Ioan 11:24). Ea avea o
înţelegere asupra vieţii după moarte, dar în acelaşi timp afirmaţia ei arată clar că ea ştia că Lazăr nu avea să
învie până la „ziua de apoi". E posibil ca Marta să fi auzit despre învierea fiului văduvei şi despre învierea fiicei
lui Iair, dar poate nu se gândea că Isus ar fi putut sau ar fi vrut să facă această minune pentru ea. Toţi putem fi
sceptici cu privire la posibilitatea unor minuni ale lui Dumnezeu în viaţa noastră şi uneori să credem că ele sunt
doar pentru alţii.
Dar Isus avea un plan pentru a le dovedi tuturor că viaţa vine de la El, fiindcă El este
„Învierea şi Viaţa" (Ioan 11:25). Isus a adăugat: „Oricine trăieşte şi crede în Mine, chiar
dacă ar fi murit, va trăi" (Ioan 11:26). El subliniază că, în cele din urmă, cei care cred în El nu vor trece
prin moartea a doua. Isus îi poate învia acum pe cei pe care îi alege şi din nou, în viitor, „în ziua de apoi".
Când i-a văzut pe Maria şi pe iudei plângând, Isus „S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat" (Ioan 11:33).
Termenul grecesc pentru „înfiorat" este embrimaomai. Pe lângă sensul de „a fi mişcat în mod profund",
termenul mai înseamnă şi „a avertiza" sau „a mustra" şi este folosit de cinci ori în Noul Testament (Matei 9:30;
Marcu 1:43; 14:5; Ioan 11:33,38). În două dintre cele trei ocurenţe înainte de Ioan 11, termenul este tradus în
versiunea Cornilescu prin „a porunci cu tot dinadinsul", cu sensul de „a dojeni", „a mustra" sau ca o
avertizare categorică din partea lui Isus. Aşadar, când reacţia lui Isus aici este aceea de embrimaomai („a trăi
simţăminte profunde"), este posibil să implice şi mânie şi neplăcere din cauza păcatului şi a urmărilor lui. Isus
trebuie să fi fost profund conştient de faptul că suferinţa şi moartea din această lume reprezintă urmarea
păcatului. Cunoaşterea şi experienţa lui Isus în ce priveşte răul şi pierderea I-au generat o combinaţie de emoţii
greu de explicat sau chiar de înţeles. Pe lângă faptul că era trist pentru prietenii Lui apropiaţi care tocmai
traversau o pierdere, El era trist şi pentru toată omenirea din cauza a ceea ce ne cauzează păcatul şi a modului
în care afectează lumea noastră.
Când Isus îl cheamă pe Lazăr să iasă, acesta păşeşte afară din mormânt. Uimitor, Isus nu trebuie să facă
altceva decât să vorbească. Încă o dată, ca în consemnarea despre crearea lumii, Isus doar rosteşte cuvinte,
după care rezultă viaţă. După cum Isus a creat soarele şi luna, animalele şi oamenii, la fel şi aici El creează din
nou viaţa. Isus realizează o înviere şi, prin urmare, recreează. Păcatul şi răul, în schimb, distrug, ceea ce
înseamnă opusul creaţiei. Păcatul şi răul distrug frumosul şi binele din creaţia lui Dumnezeu.
Evanghelia este marea veste că Isus a murit pe cruce pentru noi ca să putem avea
viaţa veşnică. El a fost „înviat din morţi, pârga celor adormiţi" (1 Corinteni 15:20). Datorită
învierii Sale, toate celelalte lucruri - cum ar fi învierea celor drepţi la viaţă veşnică -
sunt posibile.
Când I s-a spus că Lazăr este bolnav, Isus le-a zis ucenicilor: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre
slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea" (Ioan 11:4). Deşi Lazăr chiar a murit,
a fost o moarte temporară (cel puţin la momentul acela). Isus a fost proslăvit prin moartea lui Lazăr
fiindcă toţi au fost martori la pu terea Lui de a da viaţă. Isus a învins moartea pe cruce.
Prin urmare, El îi putea învia pe alţii, chiar şi înainte de sacrificiul Său, datorită crucii. Biblia corelează jertfa
„Mielului" chiar cu începutul lumii, atunci când vorbeşte despre Mielul care „a fost înjunghiat de la
întemeierea lumii" (Apocalipsa 13:8, NTR). Sângele Mielului a făcut posibile învierile.

Aplicaţie

1 Cât de multe lucruri ai învăţat până acum despre starea omului după moarte? Notează-ţi ideile noi. Alege pe
cineva din familia ta sau un prieten căruia să îi explici tot ce ai aflat până acum.
2 De ce este important să cunoaştem adevărul despre moarte ca somn? Dacă unei persoane îi este greu să-şi
imagineze că cineva drag nu este în cer acum, cum ai putea să o consolezi spunându-i că morţii se odihnesc,
neştiind absolut nimic?
3 Dumnezeu re-creează. Învierea este un act de re-creare din partea lui Dumnezeu. Deşi
păcatul ne „des-creează", Isus are un plan de a ne recrea prin intermediul învierii.
Câţiva oameni au mai fost înviaţi înainte de învierea lui Isus, fiindcă moartea Sa pe
cruce s-a aplicat prospectiv, în viitor. Ce înseamnă pentru tine faptul că Dumnezeu te
re-creează?

9
 BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND

Studiu zilnic : 2 Samuel 9 - 15;

1. Cine mânca întotdeauna la masa împăratului?
2 Samuel 9 : 9. Imparatul a chemat pe Tiba, slujbasul lui Saul si i-a zis: "Dau fiului stapanului tau tot ce era al lui
Saul si tot ce avea toata casa lui.
10. Tu sa lucrezi pamanturile pentru el, tu, fiii tai si robii tai, si sa strangi roadele, ca fiul stapanului tau sa aiba
paine de mancare; si Mefiboset, fiul stapanului tau, va manca intotdeauna la masa mea." Si Tiba avea
cincisprezece fii si douazeci de robi.
2. Cine şi cui a făcut un apel pentru a fi „plin de bărbăţie"?
2 Samuel 10 : 9. Ioab a vazut ca avea sa lupte si inainte si inapoi. A ales atunci din toti alesii lui Israel o ceata, pe
care a asezat-o impotriva sirienilor;
10. si a pus sub porunca fratelui sau Abisai ce mai ramasese din popor, ca sa tina piept fiilor lui Amon.
11. El a zis: "Daca sirienii vor fi mai tari decat mine, sa vii in ajutorul meu; si daca fiii lui Amon vor fi mai tari
decat tine, voi veni eu sa te ajut.
12. Fii tare, si sa ne aratam plini de barbatie pentru poporul nostru si pentru cetatile Dumnezeului nostru; si
Domnul sa faca ce va crede!"
13. Ioab, cu poporul lui, a inaintat la lupta impotriva sirienilor, si ei au luat-o la fuga dinaintea lui.
3. Ce fel de haină purtau fetele împăratului care erau fecioare?
2 Samuel 13 : 18. Ea avea o rochie pestrita; caci aceasta era haina pe care o purtau fetele imparatului, cata
vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afara si a incuiat usa dupa ea.
19. Tamar si-a presarat cenusa pe cap si si-a sfasiat haina pestrita; a pus mana in cap si a plecat tipand.
4. Ce deal a suit David, în ce fel şi ce a făcut când a ajuns în vârful lui?
2 Samuel 15 : 30. David a suit dealul maslinilor. Suia plangand si cu capul acoperit si mergea cu picioarele goale;
si toti cei ce erau cu el si-au acoperit si ei capul si suiau plangand.
31. Au venit si au spus lui David: "Ahitofel este impreuna cu Absalom printre uneltitori." Si David a zis:
"Doamne, nimiceste sfaturile lui Ahitofel!"
32. Cand a ajuns David pe varf, unde s-a inchinat inaintea lui Dumnezeu, iata ca Husai, architul, a venit inaintea
lui, cu haina sfasiata si capul acoperit cu tarana.

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 8 (până la par. „Rugaţi-vă fără încetare"),

Pag. 68 - 73
5. Ce să facem când nu primim un răspuns imediat la rugăciune?
,, Nu vă desprindeţi de făgăduinţele lui Dumnezeu. – Omul greşeşte şi, deşi cererile sale sunt înălţate dintr-o
inimă sinceră, el nu cere întotdeauna lucrurile care sunt bune pentru el, sau care vor aduce slavă lui Dumnezeu .
În aceste cazuri, Tatăl nostru cel înţelept şi bun ne ascultă cererile şi uneori ne va răspunde imediat. Totuşi El
ne dă lucrurile care sunt cel mai mult spre binele nostru şi spre slava Sa. Dumnezeu ne dă binecuvântări. Dacă
am putea observa planul Său, am vedea limpede că El ştie ce este cel mai bine pentru noi şi că rugăciunile noastre
sunt ascultate. Nu ne dă nimic care să ne fie vătămător, ci tocmai binecuvântarea de care avem nevoie, în loc să ne
dea un lucru pe care noi l-am cerut, dar care nu este spre binele nostru, ci pentru a ne face rău. Am văzut că, dacă
nu primim imediat răspuns la rugăciuni, noi ar trebui să ne menţinem credinţa şi să nu ne lăsăm cuprinşi de
descurajare, căci aceasta ne va despărţi de Dumnezeu. Dacă credinţa noastră şovăie, nu vom primi nimic de la
El. Încrederea noastră în Dumnezeu trebuie să fie puternică, iar când vom avea cel mai mult nevoie de aceasta,
binecuvântarea va cădea asupra noastră ca un ropot de ploaie. – Mărturii, vol. 1, p. 120, 121.’’. Pag.68

10
 COMENTARII BIBLICE
Studiul 4
22 - 28 Octombrie

Învierile de dinainte de cruce

1. Sabat după-amiază, 22 Octombrie

Ascultarea necondiţionată a lui Avraam a constituit unul dintre cele mai uimitoare
exemple de credinţă şi de încredere în Dumnezeu care aveau să fie trecute în Raportul
Sacru. Având doar simpla făgăduinţă că urmaşii lui aveau să ia în stăpânire Canaanul, fără nici cea mai mică
dovadă vizibilă, el a mers înainte, oriunde avea să-l conducă Dumnezeu, conformându-se în mod sincer şi
deplin condiţiilor puse lui şi încrezător că Domnul Îşi va împlini cuvântul cu credincioşie. Patriarhul a mers
oriunde i-a arătat Dumnezeu că era datoria lui - a trecut prin pustiu fără să se teamă şi s-a dus în mijlocul
naţiunilor idolatre, având un singur gând: „Dumnezeu a vorbit şi eu ascult glasul Său. El mă va călăuzi, El mă
va proteja." - Mărturii, vol. 4, p. 524
Toate făpturile create trăiesc prin voinţa şi puterea lui Dumnezeu. Ele primesc viaţă
din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Oricât de abile şi de talentate ar fi şi oricât de mari ar fi capacităţile lor,
ele sunt realimentate cu viaţa care vine din Sursa vieţii. El este Izvorul, Fântâna vieţii. Numai Cel ce este
Singurul care are nemurirea, care locuieşte în lumină şi viaţă, poate să spună: „Am putere s-o dau [viaţa] şi am
putere s-o iau iarăşi" (Ioan 10:18). - Solii alese, cartea 1, p. 301
Dacă vorbeşti de religie doar ocazional, dacă te rogi fără foame şi sete
sufletească şi fără credinţă vie, nu ajungi la nimic. O credinţă numai cu numele,
care Îl primeşte pe Hristos numai ca Mântuitor al lumii, nu poate aduce
niciodată vindecarea sufletului. Credinţa spre mântuire nu este numai o recunoaştere
intelectuală a adevărului. Acela care aşteaptă ca mai întâi să aibă toată cunoştinţa şi abia după aceea
să-şi manifeste credinţa nu poate primi binecuvântări de la Dumnezeu. Nu e de ajuns să credem despre
Hristos, noi trebuie să credem în El. Singura credinţă care ne va fi de folos este aceea care Îl are pe El ca
Mântuitor personal, care îşi însuşeşte meritele Lui. Mulţi consideră credinţa ca o părere. Credinţa mântuitoare
este un contract prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credinţa
adevărată este viaţă. O credinţă vie înseamnă o creştere a vigorii, o încredere deplină, prin
care credinciosul devine o putere cuceritoare. ...
Mărturia noastră despre credincioşia Sa este mijlocul pe care Cerul l-a ales pentru
a-L descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie să recunoaştem harul Său aşa cum este făcut cunoscut prin
sfinţii din vechime; dar ceea ce are într-adevăr efect este mărturia propriei experienţe. Suntem martori pentru
Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeieşti. Fiecare om are o viaţă deosebită
de a tuturor celorlalţi şi o experienţă cu totul deosebită de a lor. Dumnezeu doreşte ca laudele noastre să se
înalţe către El, purtând amprenta individualităţii noastre. Toate aceste recunoaşteri preţioase pentru lauda
slavei harului Său, când sunt susţinute de o viaţă asemănătoare cu viaţa lui Hristos, au o putere de neînvins,
care lucrează pentru salvarea oamenilor. - Hristos, Lumina lumii, p. 347

2. Duminică, 23 Octombrie Învierea lui Moise

[Pentru Moise] Capătul acelor ani de muncă şi grijă împovărătoare a fost un mormânt în pustie. Dar Acela
care „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi" (Efeseni 3:20) a răspuns la rugăciunea slu-
jitorului Său aşa cum ştie El să facă. Moise a trecut sub puterea morţii, dar nu avea să rămână în mormânt.
Hristos Însuşi l-a chemat la viaţă. Satana, ispititorul, pretinsese corpul lui Moise din pricina păcatului său; dar
Hristos, Mântuitorul, l-a scos din mormânt (Iuda 9).

11
 Pe Muntele Schimbării la Faţă, Moise era ca o mărturie pentru biruinţa lui Hristos
asupra păcatului şi a morţii. El îi reprezenta pe aceia care vor ieşi din mormânt la învierea drepţilor.
Ilie, care fusese luat la cer fără să fi văzut moartea, îi reprezenta pe aceia care vor fi în viaţă pe pământ la a
doua venire a lui Hristos şi care vor fi „schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă
trâmbiţă", „când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va
îmbrăca în nemurire" (1 Corinteni 15:51-53). - Hristos, Lumina lumii, p. 421
Tatăl L-a glorificat pe Hristos cu lumina cerului şi i-a ales pe Moise şi pe Ilie să fie
solii trimişi să stea de vorbă cu El despre agonia care urma să vină asupra Lui, pentru
că ei trăiseră pe pământ ca oameni, experimen taseră suferinţa şi neliniştea
omenească şi puteau să înţeleagă încercarea lui Isus din timpul vieţii Sale pe pământ.
Ca profet al lui Israel, Ilie Îl reprezentase pe Hristos şi, la un anumit nivel, lucrarea lui fusese asemă nătoare cu
lucrarea Mântuitorului. Iar Moise, în calitate de conducător al lui Israel, stătuse înaintea poporului ca Hristos,
comunicase cu El şi urmase instrucţiunile Sale, de aceea aceştia doi, dintre mulţimile de fiinţe strânse în jurul
tronului lui Dumnezeu erau cei mai potriviţi pentru a face această lucrare pentru Fiul lui Dumnezeu. -
Comentariile Ellen G. White în CBAZŞ, vol. 5, p. 1096
Scopul pentru care a venit Hristos în lume nu a fost altul decât acela de a face
cunoscută slava lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie înnobilat prin puterea ei
restauratoare. Lui I-au fost date toată puterea şi tot harul. Inima Sa era un izvor de apă vie, o fântână ale
cărei ape nu seacă, întotdeauna gata să reverse şuvoaie îmbelşugate asupra celor din jurul Său. El Şi-a petrecut
întreaga viaţă făcând bine tuturor în modul cel mai dezinteresat şi pur. Planurile Sale erau pline de iubire şi
simpatie. Se bucura că putea să facă pentru cei ce-L urmau mai mult decât puteau ei cere sau gândi.
Rugăciunea Sa constantă pentru ei era ca ei să fie sfinţiţi prin adevăr şi Se ruga plin de încredere, ştiind că
înainte de întemeierea lumii fusese luată o hotărâre plină de putere. El ştia că vestea cea bună a Evangheliei
Împărăţiei avea să fie predicată în toată lumea, că adevărul, înarmat cu atotputernicia Duhului Sfânt, avea să
biruiască în lupta cu răul şi că stindardul însângerat va flutura într-o zi biruitor deasupra urmaşilor Săi. - That
IMay Know Him, p. 37

3. Luni, 24 Octombrie Cazuri din Vechiul Testament

În acest cămin lovit de sărăcie, foametea apăsa greu şi puţina hrană era pe terminate. Venirea lui Ilie chiar
în ziua în care văduva se temea că trebuie să renunţe la lupta pentru susţinerea vieţii a supus unei probe cât se
poate de aspre credinţa ei în puterea Dumnezeului celui viu de a îngriji de nevoile ei. Dar chiar în acest impas
teribil, ea a dat mărturie despre credinţa ei, împlinind cererea străinului care o rugase să împartă cu el ultima
ei bucăţică de pâine. ...
Văduva din Sarepta şi-a împărţit bucăţica de hrană cu Ilie şi, ca ur mare, viaţa ei şi
cea a fiului ei au fost ocrotite. Şi tuturor acelora care, în timp de încercare şi de lipsă,
manifestă împreună-simţire şi îi ajută pe cei în nevoie, Dumnezeu le făgăduieşte
binecuvântări mari. - Conflict and Courage, p. 206
Dar mama n-a fost mulţumită până când Elisei n-a venit personal cu ea. „Viu este
Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi", a zis ea. „Şi el s-a sculat şi a mers
după ea..."
Când au ajuns acasă, Elisei a intrat în camera unde se afla întins copilul mort, „a închis uşa după ei amândoi
şi s-a rugat Domnului. S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mâinile pe
mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit. Elisei s-a coborât, a mers încoace şi încolo prin
casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii." .
În felul acesta a fost răsplătită credinţa acestei femei. Domnul Hristos, marele
Dătător al vieţii, i-a redat fiul. În acelaşi fel vor fi răsplătiţi cei credincioşi ai Săi când,
la venirea Sa, moartea îşi va pierde boldul, iar mormântul va fi lipsit de biruinţa pe
care o pretinsese. Atunci, El le va reda slujitorilor Săi copiii care le-au fost luaţi prin moarte. „Aşa
vorbeşte Domnul: «Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să
se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!» Aşa vorbeşte Domnul: «Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile
din ochi, căci truda îţi va fi răsplătită ... ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru
urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor»" (Ieremia 31:15-17). - Profeţi şi regi, pp. 238-
239

12
4. Marţi, 25 Octombrie Fiul văduvei din Nain
Răscumpărătorul tău îndurător te urmăreşte cu dragostea şi mila Sa, gata să-ţi
asculte rugăciunile şi să-ţi dea ajutorul de care ai nevoie. El cunoaşte poverile din inima
fiecărei mame şi este prietenul ei cel mai bun în orice situaţie care necesită intervenţie urgentă. Braţele sale
veşnice o susţin pe mama credincioasă, temătoare de Dumnezeu. Când a fost pe pământ, a avut o mamă care s-
a luptat cu sărăcia, cu multe griji şi necazuri şi El simte cu fiecare mamă creştină în grijile şi necazurile ei. Acel
Mântuitor care a făcut o călătorie lungă pentru a alina inima îndurerată a femeii a cărei fiică era posedată de
duhul cel rău va auzi rugăciunile mamei şi îi va binecuvânta copiii.
Acela care i l-a redat văduvei pe singurul ei fiu, chiar în timp ce acesta era condus
spre locul de înmormântare, simte astăzi cu durerea mamelor în suferinţă. Acela care, plin
de milă, a vărsat lacrimi la mormântul lui Lazăr şi l-a redat Martei şi Mariei pe fratele lor cel mort şi îngropat,
care a iertat-o pe Maria Magdalena, care Şi-a adus aminte de mama Sa când era atârnat pe cruce, în agonie,
care S-a înfăţişat femeilor care plângeau şi le-a făcut mesagerii Săi în răspândirea primelor veşti bune despre
un Mântuitor înviat, este cel mai bun prieten al femeii de astăzi şi este gata să o ajute în toate situaţiile vieţii. -
Căminul adventist, p. 204
Acela care a stat lângă mama întristată de la poarta satului Nain ve ghează lângă
fiecare fiinţă care plânge în faţa unui sicriu. El este pătruns de milă văzând întristarea noastră.
Inima Lui, care a iubit şi a avut milă, este o inimă de o duioşie neschimbată. Cuvântul Lui, care l-a chemat pe
mort la viaţă, nu este acum mai slab în putere ca atunci când i-a vorbit tânărului din Nain. El zice: „Toată
puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ" (Matei 28:18). Puterea aceasta n-a scăzut odată cu trecerea anilor,
nici nu s-a epuizat din cauza activităţii neîncetate a harului Său abundent. Pentru toţi aceia care cred, El este
încă un Mântuitor viu. - Hristos, Lumina lumii, p. 319
... Când a murit nobilul nostru Henry [Decesul lui Henry N. White a avut loc la Topsham, Maine, în 8
decembrie 1863.], la vârsta de şaisprezece ani - când cântăreţul nostru drag a fost dus spre mormânt şi noi
ştiam că nu vom mai auzi cântecul lui de dimineaţă - casa noastră a devenit un loc pustiu. Atât părinţii, cât şi
cei doi fii rămaşi au suferit mult de pe urma acestei lovituri atât de adânci şi dureroase. Dar Dumnezeu ne-a
mângâiat în singurătatea noastră şi am mers înainte cu credinţă şi curaj, în lucrarea pe care El ne-a
încredinţat-o, în speranţa strălucitoare că îi vom întâlni pe copiii noştri în lumea aceea în care boala şi moartea
nu vor veni niciodată. - Schiţe din viaţa mea, p. 165
Noi trebuie să venim în întâmpinarea necazurilor, dificultăţilor şi gri jilor altora.
Trebuie să luăm parte la bucuriile şi la grijile tuturor, atât ale celor de sus, cât şi ale celor de jos, atât ale celor
bogaţi, cât şi ale celor săraci. „Fără plată aţi primit", spune Domnul Hristos, „fără plată să daţi" (Matei 10:8).
Pretutindeni în jurul nostru sunt oameni săraci care trec prin încercări şi au nevoie de
simpatie şi ajutor. Sunt văduve care au nevoie de înţelegere şi sprijin. Sunt orfani pe
care urmaşii Domnului au fost îndemnaţi să-i primească la ei ca pe o moştenire din
partea lui Dumnezeu. Prea adesea aceştia sunt trecuţi cu vederea şi neglijaţi. Poate
că sunt îmbrăcaţi în zdrenţe, lipsiţi de educaţie şi par respingători din toate punctele
de vedere, totuşi ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ şi
sunt la fel de scumpi în ochii Săi ca şi noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui
Dumnezeu, iar creştinii, ca administratori ai Săi, sunt răspunzători pentru ei. - Parabolele
Domnului Hristos, p. 386

5. Miercuri, 26 Octombrie Fiica lui Iair

În timp ce se aflau încă pe drum, un om şi-a făcut loc prin mulţime, aducându-i lui Iair vestea că fiica lui a
murit şi că nu mai avea rost să-L supere pe Învăţătorul. Cuvântul a ajuns la urechea lui Isus. „Nu te teme", a
zis El, „crede numai, şi va fi tămăduită."
Iair s-a apropiat mai mult de Mântuitorul şi împreună s-au grăbit spre casa fruntaşului. Bocitorii plătiţi şi
cântăreţii din fluier sosiseră deja şi umpleau văzduhul cu strigătele lor. Prezenţa mulţimii şi frământarea ei au
mişcat inima lui Isus. El a încercat să-i liniştească pe oameni, zicând: „Pentru ce faceţi atâta zarvă şi pentru ce
plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme." Ei s-au supărat auzind cuvintele Străinului. O văzuseră pe copilă în
braţele morţii şi au început să-şi bată joc de El. .
Isus S-a apropiat de pat şi, luând mâna copilei în mâna Sa, a rostit încet, în limbajul
folosit în casa ei, cuvintele: „Fetiţo, scoală-te îţi zic!"

13
 Deodată un fior a străbătut corpul care zăcea inert. Pulsul vieţii a bătut iarăşi. Buzele s-au deschis zâmbind.
Ochii s-au deschis mari, ca du pă somn, şi fetiţa a privit cu uimire la grupul de lângă ea . S-a ridicat, şi părinţii
au îmbrăţişat-o şi au plâns de bucurie. - Hristos, Lumina lumii, pp.342-343
Este privilegiul creştinilor să ştie că Hristos este cu adevărat în ei. „Ceea ce câştigă
biruinţa asupra lumii este credinţa noastră." Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede şi
orice lucru dorim, atunci când ne rugăm, dacă vom crede că îl vom primi, îl vom avea. Această credinţă va
străpunge şi norul cel mai întunecat şi va aduce raze de lumină şi de speranţă sufletului descurajat şi
deznădăjduit. Absenţa acestei credinţe şi a încrederii aduce cu sine confuzie, temeri chinuitoare şi pre supuneri
rele. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Său, atunci când acesta se va încrede pe deplin în El.
„Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig." Religia curată şi neîntinată va fi ilustrată în viaţă. Hristos
Se va dovedi o sursă de putere care nu se epuizează niciodată, un ajutor mereu prezent în vreme de necaz. -
Mărturii, vol. 2, p. 139
Glasul (lui Dumnezeu) s-a auzit: „Te iubesc cu o iubire veşnică" (Ieremia 31:3). „Mă voi
îndura de tine cu o dragoste veşnică" (Isaia 54:8). Cât de uimitoare este această iubire, ca Dumnezeu să
binevoiască să îndepărteze orice motiv de îndoială sau semn de întrebare ridicate de temerile şi slăbiciunea
oamenilor şi să prindă mâna tremurândă care se ridică spre El în credinţă, ca să ne ajute să ne încredem în El
prin nenumărate asigurări şi încredinţări. ... Ce ar mai fi putut să facă Domnul pentru a ne întări credinţa în
promisiunile Sale? - That IMay Know Him, p. 262

6. Joi, 27 Octombrie Lazăr

Domnul Hristos nu-i avea numai pe cei din Betania pe care-i iubea, la care să Se
gândească, de care să Se ocupe; El trebuia să Se ocupe şi de instruirea ucenicilor Săi.
Ei aveau să fie reprezentanţii Săi în lume, aşa că binecuvântarea Tatălui trebuia să-i
cuprindă pe toţi. Pentru ei, El a îngăduit ca Lazăr să moară. Dacă l-ar fi făcut bine,
dacă l-ar fi vindecat de boala lui, minunea care este dovada cea mai puternică a
caracterului Său divin nu ar fi fost înfăptuită.
Dacă Domnul Hristos ar fi fost în camera în care Lazăr zăcea bolnav, el n-ar fi murit,
căci Satana n-ar fi avut putere asupra lui. În prezenţa Dătătorului vieţii, moartea nu şi-ar fi
îndreptat săgeata asupra lui Lazăr. ... El a îngăduit ca Lazăr să treacă sub stăpânirea morţii şi surorile îndu-
rerate l-au văzut pe fratele lor pus în mormânt. Domnul Hristos a ştiut că, atunci când aveau să privească faţa
fratelui lor mort, credinţa în Răscumpărătorul lor avea să fie în mod foarte sever încercată. Astfel că El a
trebuit să taie, să cureţe crengile, pentru ca viţa să aducă mai multă roadă. El ştia că, datorită luptei prin care
ele treceau acum, credinţa lor avea să strălucească cu o mai mare putere. - Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 92
(26 martie)
„Daţi piatra la o parte", a zis Hristos. Crezând că doreşte numai să vadă mortul, Marta s-a opus, spunând
că trupul fusese înmormântat de patru zile şi intrase deja în descompunere. Declaraţia aceasta, dată înainte de
învierea lui Lazăr, nu le mai îngăduia vrăjmaşilor lui Hristos să spună că totul nu fusese decât o înşelăciune.
Mai înainte, fariseii îşi spuseseră feluritele lor păreri cu privire la atât de minunata descoperire a puterii lui
Dumnezeu. Când o readusese la viaţă pe fiica lui Iair, Hristos spusese: „Copila n-a murit, ci doarme" (Marcu
5:39). Întrucât ea fusese bolnavă numai un scurt timp şi fusese înviată imediat după moarte, fariseii de claraseră
că fata nu fusese moartă, pentru că Hristos Însuşi spusese că ea numai doarme. Ei încercaseră să arate că
Hristos nu putea să vindece boala şi ce se spunea despre minunile Lui era numai o poveste. Dar, în cazul acesta,
nimeni nu putea să susţină că Lazăr nu era mort. - Hristos, Lumina lumii, p. 534
Deoarece era una cu Tatăl, egal cu El, Hristos a putut să facă ispăşire pentru păcat
şi să-l salveze pe om - nu în păcat, ci din păcat. .
Iată cuvintele pe care li le va spune Dumnezeu celor credincioşi, aşa cum zice Isus:
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la
întemeierea lumii." Atunci, din mulţimea celor răscumpăraţi se va înălţa un cânt triumfal : „Unde îţi este
biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?" O, dacă mintea noastră ar putea înţelege măreţia acestui
subiect şi minunata importanţă a ocaziei!
„Oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată." „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va
vedea moartea." Este posibil ca aleşii lui Dumnezeu să cadă la postul datoriei, dar pentru
ei este numai un somn, o odihnă până când Isus îi va trezi pentru a avea parte
împreună cu El de o greutate veşnică de slavă. - The Upward Look, p. 272

14
7. Vineri, 28 Octombrie

Studiu suplimentar - Hristos, Lumina lumii, capitolul 58, „Lazăre, vino afară".

VESTILE MISIONARE, 29 Octombrie 2022

5. Ambasadorul lui Hristos
de Benjie Leach
Unul dintre obiectivele mele în calitate de capelan al Academiei Forest Lake din Orlando, Florida, a fost să
fac cunoştinţă cu fiecare student. A fost o provocare, într-o şcoală cu 450 de elevi, pe la mijlocul anilor 1970. La
începutul anului şcolar, un elev a venit la mine şi mi-a spus:
- Aţi reuşit să faceţi cunoştinţă cu Paul? Nu avusesem ocazia.
- Trebuie să îl cunoaşteţi neapărat, a spus studentul. Întrebaţi-l de unde este.

Curiozitatea mi-a fost trezită, aşa că l-am invitat pe Paul în biroul meu. Era un tânăr de 16 ani destul de
timid.
- Deci, Paul, de unde eşti? l-am întrebat eu.
- Sunt dintr-un orăşel din Georgia, numit Plains, a spus el. Am rămas cu gura căscată.
- Cum? Acolo locuieşte preşedintele Statelor Unite Jimmy Carter! Am simţit nevoia să-l întreb:
- Paul tu îl cunoşti pe preşedinte?
- Desigur, spuse el.
La începutul acelei veri, avusese nevoie de un loc de muncă pentru a-şi plăti şcolarizarea la Forest Lake
Academy şi obţinuse un loc de muncă la un depozit de arahide, principala industrie din Plains. Era încântat că
şi-a găsit de lucru şi s-a gândit să spună clar de la început că îi trebuie Sabatul liber. Însă şeful lui de la serviciu
l-a reţinut când a vrut să plece vineri cu promisiunea că se va întoarce luni.
- Nu, a spus supraveghetorul. Vii şi mâine. Sâmbătă întreprinderea lucrează.
- Dar, ştiţi, eu sunt adventist de ziua a şaptea, a spus Paul.
- Vino mâine sau nu vei mai avea un loc de muncă, a spus supervizorul.

Paul s-a gândit o clipă.

- Pot să vorbesc cu proprietarul? a întrebat el.
- Dar proprietarul întreprinderii este preşedintele! a exclamat supraveghetorul.
- Se află în oraş? spuse Paul.
- Da, dar nu cred că asta schimbă ceva.
Paul s-a dus la casa domnului Carter. A trebuit să treacă prin controlul Serviciului Secret, dar a reuşit să
stea de vorbă cu preşedintele. Jimmy Carter a ascultat cu atenţie în timp ce tânărul îi explica situaţia şi îi
vorbea despre nevoia de a respecta Sabatul zilei a şaptea.
- Respect pe orice tânăr care are convingeri şi susţine ceea ce crede, a spus preşedintele. Poţi avea Sabatul
liber.
Astfel, adolescentul de 16 ani a devenit ambasadorul lui Hristos în vizită la preşedintele Statelor Unite ale
Americii.
De asemenea, tu şi cu mine suntem ambasadori ai lui Hristos. „Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui
Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi..." (2 Corinteni 5:20). Să fim, cu ajutorul lui Hristos,
ambasadori credincioşi.

Această poveste despre misiune ilustrează Obiectivul misionar nr. 1 din planul
strategic „Voi merge" al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, „Pentru a reînvia
conceptul de misiune la nivel mondial şi de sacrificiu pentru misiune ca mod de viaţă".

Aflaţi mai multe pe IWillGo2020.org.

15
16