Hiticas Marius, an IV, gr.

5 Refacere Seminar VT an II

Lucrare la Vechiul Testament pe semestrul I

Tema: Zaharia cap.3. Model de smerenie

I. Stabilirea textului fiabil

«Biblia – 1938» – traducere dupa textele originale ebraice si grecesti de preotii profesori
Vasile Radu si Gala Galaction

« Biblia – IPS Bartolomeu Anania »

II. Stabilirea pericopei

Zaharia cap 3
Şi Domnul mi l-a arătat pe Iosua, marele preot, stând în faţa îngerului Domnului; iar diavolul
stătea de-a dreapta lui, să i se'mpotrivească .
2
Şi Domnul a zis către diavol: Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!; Domnul, Cel ce a ales Ierusalimul,
El să te certe!... Iată, nu e oare acesta ca un tăciune scos din foc?
3
Iar Iosua era îmbrăcat în haine ponosite şi stătea în faţa îngerului Domnului.
4
Şi [Domnul] a răspuns şi a zis către cei ce stăteau în faţa Lui, zicând: Luaţi de pe el hainele cele
ponosite! Iar către el a zis: Iată, Eu ţi-am şters fărădelegile, şi păcatele tale le voi curăţi!... Îmbrăcaţi-l
în haină lungă,
5
şi mitră curată puneţi-i pe cap! Şi l-au îmbrăcat în haine şi i-au pus pe cap mitră curată; iar îngerul
Domnului şedea.
6
Şi îngerul Domnului i-a mărturisit lui Iosua, zicând:
7
Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Dacă vei umbla în căile Mele şi vei păzi poruncile Mele, atunci tu
vei cârmui casa Mea; şi dacă-Mi vei păzi curtea, atunci îţi voi da oameni care să umble prin mijlocul
acestora care stau aici.
8
Auzi acum, tu, Iosua, mare preot, tu şi cei mai apropiaţi ai tăi care-ţi stau înainte!; căci ei sunt
bărbaţi prezicători: căci, iată, Eu Îl aduc pe servul Meu Răsăritul ;
9
că piatra pe care am aşezat-o în faţa lui Iosua, iat-o: pe o singură piatră sunt şapte ochi ; iată, Eu sap
o groapă - zice Domnul Atotţiitorul - şi'ntr'o singură zi voi şterge toată nedreptatea acestei ţări.
10
În ziua aceea - zice Domnul Atotţiitorul - îl veţi chema fiecare pe aproapele vostru sub viţă de vie şi
sub smochin.

III. Determinarea scopului

Numele profetului inseamna in evreiste “ Domnul isi aduce aminte “. Se aminteste de el in insusi
cartea lui ( cap 1: 1 si cap 7 : 1 ) ca este fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Provine din semintia lui Levi
fiind chemat la profetie de tanar. Activitatea profetica si-a inceput-o su doua luni inaintea lui Ageu, in
anul al-II-lea al lui Darius.
Profetul Zaharia trateaza despre faptele ce au legatura cu rezidirea templui, el este preocupat de
imparatia mesianica al carui symbol este templul. Si arata cu multa grija mijloacele pe care trebuie sa
le foloseasca cei intorsi din captivitate pentru a merita inplinirea fagaduintelor divine. In cartea

1
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

profetului apar mai multe profetii mesianice referitoare la evenimentele din viata si activitatea
Mantuitorului.
Intr-una din viziunile sale in profetului apare arhiereul Iosua, invinit de Satan, dar ingerul
Domnului il absolva,apoi porunceste ca arhiereul sa fie inbracat in vesminte solemne. Dupa aceastea I
se dau sfaturi si I se fac fagaduinte, amintind-i-se venirea Robului lui Dumnezeu-Odrasla. Se pune
inaintea lui Iosua o piatra cu sapte ochi,simbolul providentei divine.

IV. Diferente de traducere

Biblia de la 1688 : „ Si mi-a aratat Domnul, pre Iisus, ...”
Biblia de la 1914: „Si mi-au aratat Domnul pre Isus,...”

V. Comentarii patristice

1: Şi Domnul mi l-a arătat pe Iosua, marele preot, stând în faţa îngerului Domnului; iar diavolul
stătea de-a dreapta lui, să i se-mpotrivească.

„Un slujitor al Domnului e mult mai expus decât un muritor de rând: diavolul îi stă alături, nu
numai să i se-mpotrivească, dar şi să-l acuze (vezi Apocalipsa 12, 10)”.  „Acest verset constituie, la
Origen, unul din locurile biblice folosite ca argument pentru existenţa unor puteri potrivnice (cf. De
Principiis III, 2, 1)”. „Adu-ţi aminte de Arhiereul acela, căruia i-a stat la dreapta diavolul, ca să i se
împotrivească la orice gând, cuvânt şi lucru de la dreapta, ca să nu te uimeşti de cele ce se întâmplă”.
Cei îmbunătăţiţi suferă mai cu seamă atacurile de la dreapta, adică acelea mai subţiri, vizând sufletul.
Altfel, de-a dreapta e locul de cinste, pe care diavolul nu-l poate avea în nici o împrejurare.

2: Şi Domnul a zis către diavol: Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!; Domnul, Cel ce a ales
Ierusalimul, El să te certe!… Iată, nu e oare acesta ca un tăciune scos din foc?

„Acest verset, în care Domnul este simultan Cel ce vorbeşte şi Cel despre care se vorbeşte, este
invocat de Eusebiu ca dovadă a distincţiei între Tată şi Fiu. ♦ […] Tăciunele are preponderent valoare
pozitivă, pentru că ce iese din foc este salvat (cf. Amos 4, 11; Zaharia 12, 6). Pentru Theodor al
Mopsuestiei, imaginea este o aluzie la Iisus/Iosua, care scăpase din văpaia exilului, sau la poporul pe
care acesta îl reprezintă; Chiril al Alexandriei şi Theodoret pornesc de la aceeaşi imagine: cei care se
întorc din exil încă mai poartă semnele suferinţei lor, fiind ca lemnul pe jumătate ars […]; Didim
identifică însă aici o referire la diavol, cu sens negativ (este ca un lemn pe jumătate ars, ήμίκαυτος,
care şi-a pierdut forţa după ce a trecut prin foc)”.

3: Iar Iosua era îmbrăcat în haine ponosite şi stătea în faţa îngerului Domnului.

Iosua poate fi privit şi ca tip al lui Iisus, pornind de la nume şi de la arhieria sa. „ Şi l-am văzut
pe Iisus, marele preot, îmbrăcat cu haine murdare. […] Se înţelege în mod pios că aceasta s-a spus
despre asumarea cărnii”.  La rândul nostru, „[este necesar] să ştim în ce mod trebuie […] să dăm jos
hainele murdare, care sunt necurăţia cărnii, viciile moravurilor, gunoiul poftelor”.  „Aceste cuvinte
sunt îndreptate împotriva acelora care susţin că trupul Domnului n-a fost un trup omenesc, ci el a fost
alcătuit din elemente cereşti şi duhovniceşti”.

4: Şi [Domnul] a răspuns şi a zis către cei ce stăteau în faţa Lui, zicând: Luaţi de pe el hainele
cele ponosite! Iar către el a zis: Iată, Eu ţi-am şters fărădelegile, şi păcatele tale le voi curăţi!… 
Îmbrăcaţi-l cu haină lungă,

5: şi mitră curată puneţi-i pe cap! Şi l-au îmbrăcat în haine şi i-au pus pe cap mitră curată; iar
îngerul Domnului şedea.

2
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

Hainele murdare sunt, „după Didim, faptele neconforme cu Legea. Numai după ispăşirea
acestor fapte marele preot se poate înveşmânta cu haina sacră, până la pământ. La un alt nivel, Didim
interpretează aceste haine murdare ca fiind păcatele întregii omeniri, preluate şi răscumpărate de Iisus
Hristos. Este importantă omonimia dintre cele două persoane, preotul veterotestamentar şi
Mântuitorul”, aşa cum s-a tâlcuit şi în cazul lui Iisus Navi.

6: Şi Îngerul Domnului i-a mărturisit lui Iosua, zicând:

„Îngerul dă mărturie că Dumnezeu i-a spus într-adevăr cuvintele care urmează”.

7: Aşa grăieşte Domnul Atotţiitorul: Dacă vei umbla în căile Mele şi vei păzi poruncile Mele,
atunci tu vei cârmui casa Mea; şi dacă-Mi vei păzi curtea, atunci îţi voi da oameni care să umble
prin mijlocul acestora care stau aici.

Una dintre îndatoririle arhiereului era „să supravegheze oficierea corectă a cultului divin şi să
păzească tezaurul sfânt (IV Regi 22, 4; Zaharia 3, 7; II Macabei 3, 9 ş. u.)”.

8: Auzi acum, tu, Iosua, mare preot, tu şi cei mai apropiaţi ai tăi care-ţi stau înainte!; căci ei sunt
bărbaţi prezicători: căci, iată, Eu Îl aduc pe servul Meu Răsăritul;

„Profeţie mesianică: Preotul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, Îl va numi pe Iisus,
prevestindu-L, Răsăritul-cel-de-Sus (Luca 1, 78)”.  Vlăstarul (άνατολή) este interpretat de Părinţi în
sens mesianic „aplicându-l lui Iisus, urmând astfel Noului Testament (Luca 1, 78). Iustin (Dial. 100, 4;
106, 5; 121, 2; 126, 1), Origen (Contra Celsum VI, 79), Didim, referindu-se mai ales la Zaharia 6, 12,
interpretează Anatoli ca Răsărit, invocând Soarele dreptăţii din Maleahi 3, 20: Iisus, ca Soare al
dreptăţii, trebuie să vină de la Răsărit. Origen accentuează universalitatea mântuirii aduse de Hristos
aşa cum soarele luminează lumea întreagă”. „Lumina ascunsă s-a pogorât şi frumuseţea ei a răsărit
dintr-un trup; Răsăritul, de care vorbea Zaharia, a luminat azi Betleemul”.  „În anii împăratului chemat
cu numele strălucirii [Cezarul August] a răsărit între iudei Domnul nostru, şi aşa au ajuns să
stăpânească strălucirea şi Răsăritul: Împăratul pe pământ şi Fiul în înălţimi”.

9: că piatra pe care am aşezat-o în faţa lui Iosua, iat-o: pe o singură piatră sunt şapte ochi; iată,
Eu sap o groapă – zice Domnul Atotţiitorul – şi-ntr-o singură zi voi şterge toată nedreptatea
acestei ţări.

„Cei şapte ochi simbolizează văzul universal al lui Dumnezeu; şapte ochi va avea şi Mielul din
Apocalipsa lui Ioan (5, 6)”. În interpretările patristice, Piatra „este unul dintre numele mântuitorului
aşteptat, fie că este vorba de Zorobabel, chemat să reconstruiască Templul, sau de cel pe care îl
prefigurează, Mântuitorul Hristos. […] ♦ într-o singură zi: exegeza textului ebraic formulează diverse
ipoteze asupra acestei zile unice; Părinţii interpretează aici că iertarea păcatelor se face o singură dată,
adică de către Hristos. Astfel, Didim identifică acea zi cu viaţa pământească a lui Iisus, care pune
mâna pe toată fărădelegea pentru a ridica păcatul lumii (Ioan 1, 29)”.

10: În ziua aceea – zice Domnul Atotţiitorul – îl veţi chema fiecare pe aproapele vostru sub viţă
de vie şi sub smochin.

Ziua aceea „poate fi înţeleasă ca o dată istorică, şi anume cea în care se încheie reconstrucţia
Templului. Pentru Părinţi, este ziua venirii lui Hristos, inaugurarea zilei eshatologice”.

3
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

Vlastarul trimis de Domnul (3:8). Asculta dar, Iosua preotule cel mare, tu si prietenii tai, care
stau inaintea fetei tale, ca barbate minunati sunt ei, caci iata aduc pe robul meu Vlastarul, caci iata
piatra… si intr-o singura zi vor departa faradelegea…”
“ Sema” (“asculta !”) pus in frunrea frazei are rolul festiv al “ hinne ” din Isaia 7 : 14 de a
preveni ascultatorul privitor la noutatea cea mare ce se vesteste.
“ Temah “ (de la tamah a staluci, a rasari), inseamna vlastar, la figurat urmas, e titlul ce se da in
Vechiul Testament luio Mesia , am vazut la Is cap 11 :1 si Ieremia cap 23 : 5. Numele Iosua
evreiescul “ Iehosua” = Domnul este mantuitor, radical de la care deriva numele lui Iisus , avand
aceeasi semnificatie ce cel al Mantuitorului, a fost un alt motiv al apropirii de Hristos, incat multi
scriitori vechi au vazut un inteles mai inalt in Zaharia cap 3 : 8 .Apozitia calificativa “ preot cel mare”
se refera la Iosua.
Zaharia se adreseaza lui Iosua, arhiereul cu depline puteri politice din epoca de dupa exil.
Alaturi de Zorobabel, Iosua a fost barbatul care a condus poporul din Babilon in patrie si tot el a fost
acela care a lucrat pentru refacera comunitatii iudaice, iesita din robie (Ezdra 2 : 2 si 3 : 2). “ Prietenii
“ sunt ceilalti impreuna lucratori, preoti si sfetnici; “minunati” sunt pentru rolul ce le revine.” Robul
Domnului “ si “ Vlastarul “ e Zorobabel ,numai in sens indirect ar putea fi si Mesia. Adevarat ca
Teodor de Mopsuestia se oreste la Zorobabel, iar Teodoret pleaca de la Zorobabel dar intregeste cu
cuvintele : “ din care se trage, dupa trup, Mantuitorul lumii”.
In sens figurat refera unii si “ piatra “ misterioasa, din v. 9, la Mesia, pentru ca in multe locuri
(ps. 118 : 22, 117 : 21; Mt 21 : 42 ) Hristos se numeste “ piatra “. Pentru a justifica sensul figurat al
textului (Zah 3 : 9) Teodoret din Cyr citeaza ps. 118 : 22; “ Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii ”

Cu prilejul distrugerii oraşului s-a strâns o mare grămadă de argint, aur, ba chiar şi aramă,
deoarece oamenii n-au cutezat să încalce porunca lui Iesus, luând din ea pe ascuns în folosul lor, ci s-
au ferit să-şi însuşească vreunuldin lucrurile închinate lui Dumnezeu. Iesus a încredinţat această pradă
preoţilor, spre a o păstra ca un tezaur  preţios. Aşa a decurs nimicirea Ierihonului.10. Dar un oarecare
Achar, fiul lui Zebedias, din tribul lui Iuda, a găsit o mantie regală ţesută în întregime din fire aurite
precum şi un drug de aur care cântărea două sute de sicii, socotind că ar fi în defavoarea lui să renunţe
la un câştig dobândit cu primejdia vieţii şi să-l dăruiască Domnului, care şi aşa nu avea nevoie de el.
El şi-a săpat în cortul lui o groapă adâncă, unde şi-a ascuns prada, amăgindu-se că şi pe Dumnezeu îl
poate înşela la fel ca pe tovarăşii săi.11. Locul unde şi-a aşezat Iesus tabăra a fost numit Galgala, ceea
ce înseamnă libertate. Căci după trecerea fluviului, acolo Ozan din Betel l-a pierdut astfel pe Abiron,
apoi pe fiul său cel mai mic (Cartea lui Iosua,VI, 26).
Acan era fiul lui Cârmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah(Cartea lui Iosua,VII, 1).în Biblie locul se
cheamă Ghilgal, Domnul zicându-i lui Iosua: „în ziua de astăzi am ridicat de pe noi ocara Egiptului"
(Cartea lui Iosua,V,9).
S-au simţit evreii eliberaţi de năpastele îndurate de ei în Egipt şi în pustiu.12. La câteva zile
după distrugerea Ierihonului, Iesus a trimis trei mii de oameni bine înarmaţi, să asedieze oraşulAnna,
situat ceva mai sus de Ierihon: în înfruntarea lor cu anniţii, aceştia i-au pus pe fugă şi le-au ucis
treizeci şişase de oameni. Când vestea a ajuns în tabără, israeliţii au devenit foarte trişti şi abătuţi, nu
atât pentru pierderea compatrioţilor lor, căci toţi cei ce căzuseră în luptă fuseseră bărbaţi viteji şi
preţuiţi, cât din pricina disperării. E i fuseseră convinşi că vor intra lesne în stăpânirea ţinutului, fără ca
oastea lor să sufere pierderi în cursul luptelor, precum le făgăduise Dumnezeu; iar acum, contrar
aşteptărilor lor, vedeau că şi duşmanii îi pot învinge. De aceeaau îmbrăcat saci peste veşminte şi o zi
întreagă s-au tânguit şi au vărsat lacrimi, fără să se gândească deloc la hrană, fiind încovoiaţi peste
măsură de nenorocirea abătută asupra lor. Când şi-a văzut oastea atât de înspăimântată şi cu speranţa
năruită în toate privinţele, Iesus s-a îndreptat cuîncredere spre Dumnezeu şi i-a zis: „Nu cutezanţa ne-a
împins să cucerim ţara prin forţa armelor noastre, ci Moise, slujitorul Tău, ne-a încurajat să facem
acest lucru, deoarece prin multe semne minunate ne-ai făgăduit căne încredinţezi stăpânirea acestui
ţinut, ajutându-ne ca oastea noastră să iasă mereu biruitoare în luptă cuduşmanii. Câteva dintre cele
făgăduite de Tine s-au şi îndeplinit. Acum însă, pe neaşteptate, am cunoscutînfrângerea, o parte a
trupelor noastre plătind cu viaţa, astfel încât cu greu ne mai bizuim pe făgăduielile Tale şi pe

4
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

prezicerile lui Moise şi ne privim cu multă îngrijorare propriu] viitor, fiindcă prima încercare făcută de
noi s-asfârşit atât de rău. De aceea, Doamne (fiind numai Tu cu puterea să ne scoţi din nenorocire),
stăvileşte jalea cene-a cuprins, dându-ne izbânda, şi alungă din sufletele noastre grijile privitoare la
viitor!"
Astfel s-a rugat Domnului Iesus, căzut cu faţa la pământ. Dumnezeu i-a răspuns să se scoale şi
să-şi cureţeoastea de păcatul care a pângărit-o, îndrăznind să fure din obiectele închinate lui (căci din
această pricinăsuferiseră ei înfângerea de acum şi, de îndată ce-l vor pedepsi pe nelegiuitul care a
comis fapta, vor avea partemereu de izbânzi asupra vrăjmaşilor). Iesus a transmis acestea poporului şi,
chemându-l pe Marele Preot împreună cu căpeteniile, le-a poruncit să tragă la sorţi fiecareseminţie în
parte. Şi cum sorţii au arătat că nelegiuirea fusese înfăptuită în tribul lui Iuda, s-a făcut tragere la
sorţi pe fiecare familie în parte. Sorţii au indicat că răufăcătorul se afla printre rudele lui Achar. Când
bărbaţii au fostcercetaţi unul câte unul, a ieşit la iveală Achar. Văzând că nu-şi poate tăgădui fapta şi
că judecata Domnului l-alovit amarnic, el şi-a recunoscut furtişagul şi a scos din pământ obiectele
sustrase. Achar a primit pe loc pedeapsacu moartea, fiind înmormântat în chip ruşinos noaptea, aşa
cum se procedează cu cei condamnaţi de obşte.Un discurs asemănător întâlnim înCartea lui losua,VII,
7-9.

După terminarea sanctuarului, preoţii şi-au pus veşmintele lor şi în sunet detrâmbiţe au păşit alături de
leviţi şi de fiii lui Asaph, intonând cântece de laudă închinate Domnului, la fel cum David îl
preamărise cel dintâi. Dar sacerdoţii şi leviţii şi cei mai bătrâni membri ai familiilor, care îşi mai
aminteau de frumuseţea şi măreţia vechiului templu şi-l vedeau pe cel de acum, cu mult mai prejos din
pricina sărăciei, constatând cât de mare le era decăderea lor în comparaţie cu prosperitatea şi
splendoarea sanctuarului de odinioară, erau mâhniţi şi, fiindcă nu-şi puteau stăpâni durerea, suspinau
şi vărsau lacrimi amare. în schimb, poporul, satisfăcut de ceea ce îi oferea prezentul, era mulţumit că
avea iarăşi un templu şi nu-i mai păsa de cel vechi, nu voia nici măcar să şi-l reamintească,
nesinchisindu-se de comparaţia care dovedea strălucirea mai mică
a templului abia terminat. Sunetul trâmbiţelor şi veselia mulţimii biruia aşadar gemetele bătrânilor şi
preoţilor, care socoteau că templul nou era mult inferior sanctuarului dărâmat.

Cum au auzit sunetul trâmbiţelor, samaritenii (care şi aşa duşmăneau seminţiile lui Iuda şi
Beniamin) au venit în grabă, dornici să cunoască pricina acestui zvon de sărbătoare. După ce au
priceput că iudeii care fuseseră duşi în captivitate la Babilon îşi reclădeau templul, s-au dus la
Zorobabel şi lesus şi la căpeteniile ginţilor, cerându-le îngăduinţa să înalţe templul alături de ei şi să
devină părtaşi la construcţia sanctuarului. „Noi - susţineau ei - ne închinăm în aceeaşi măsură lui
Dumnezeu şi-l cinstim încă de pe vremea când Şalmanasar, regele asirienilor, ne-a strămutat aici din
Chutha şi Media." Venind în întâmpinarea acestei cuvântări, Zorobabel şi lesus şi căpeteniile ginţilor
au răspuns că nu era cu putinţă să-i facă părtaşii lor, deoarece sarcina construirii templului le fusese
încredinţată mai întâi de Cirus, iar acum de Darius. Totuşi, aveau voie să se roage în templul
Domnului, dacă doreau acest lucru, căci numai în interior se înfăptuieşte comunitatea iudeilor cu ei şi
cu toţi oamenii care vin la sanctuar să se închine lui Dumnezeu.
La auzul acestor vorbe, chutheii (căci aşa se numeau, de fapt, samaritenii) s-au înfuriat şi au aţâţat
popoarele siriene să ceară satrapilor ca, la fel cum se întâmplase mai înainte sub Cirus şi apoi sub
Cambise, să împiedice construirea templului, punând piedici în calea strădaniei iudeilor, ca să le
întârzie cât mai mult lucrările. În vremea aceea a sosit la Hierosolyma Sisines, cârmuitorul Siriei şi al
Feniciei, împreună cu Sarabazanes şi câţiva însoţitori. Aceştia i-au întrebat pe căpeteniile iudeilor cine
le-a dat dezlegarea să clădească un templu care să aducă mai degrabă a fortăreaţă decât a lăcaş sfânt şi
de ce i-au făcut un portic, înconjurând oraşul cu ziduri atât de puternice. Zorobabel şi Marele Preot
lesus le-au răspuns că ei erau slujitorii Domnului atotputernic. Templul, înălţat odinioară de unul
dintre regii lor cei mai norocoşi şi mai înţelepţi, a dăinuit multă vreme neatins. Dar după ce strămoşii
lor au păcătuit faţă de Dumnezeu, Nabucodonosor, regele babilonienilor şi al caldeenilor, a cucerit
oraşul şi 1-a distrus, a prădat templul şi 1-a incendiat, ducând poporul în captivitate la Babilon şi în
alte locuri. între timp, Cirus, care a ocupat apoi tronul Babiloniei şi al Persiei, a transmis printr-o
scrisoare ordinul ca templul să fie reclădit, iar toate ofrandele şi vasele, luate de Nabucodonosor ca
pradă de război, să fie încredinţate lui Zorobabel şi vistiernicului său Mithridates, ele urmând să fie
aduse la Hierosolyma şi expuse în noul sanctuar.

5
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

Pentru ca toate acestea să fie înfăptuite în cel mai scurt timp, el i-a poruncit lui Abassar să plece
la Hierosolymaşi să se ocupe de templu. De îndată ce a primit scrisoarea, acesta a pornit la drum,
punând temeliile templului.
Din vremea aceea se tot lucrează la zidirea lui, dar din pricina răutăţii duşmanilor, el n-a fost încă
terminat. Dacă credeţi cumva că aşa se cuvine să faceţi, trimiteţi o scrisoare lui Darius, cerându-i să
cerceteze cronicile regale, ca să se convingă de adevărul spuselor lor.
Ca urmare a vorbelor rostite de Zorobabel şi de Marele Preot, Sisines şi însoţitorii lui au hotărât
să nu se pună de-a curmezişul continuării lucrărilor până ce ei îl vor înştiinţa pe Darius. Numaidecât i-
au şi scris despre cele întâmplate. întrucât iudeii s-au speriat şi s-au temut că regele va regreta
reconstruirea Hierosolymei şi a templului, doi prooroci care trăiau în vremea aceea printre ei, Aggaeus
şi Zacharias, i-au îndemnat să nu-şi piardă curajul, căci n-o să le vină nici un rău din partea perşilor,
deoarece aşa le prezisese Domnul. Având deplină încredere în ei, iudeii şi-au continuat cu multă râvnă
munca, fără s-o întrerupă o singură zi.
Intre timp, samaritenii i-au scris lui Darius şi în epistolele lor îi.învinuiau pe iudei că-şi întăreau
oraşul şi înălţau un templu care aducea mai degrabă a foităreaţă decât a lăcaş de închinăciune.
Susţineau acolo că nu era spre binele regelui ceea ce făceau iudeii, trimiţându-i de asemenea scrisoarea
lui Cambise, prin care acesta interzicea zidirea templului, deoarece nu-i aducea nici un folos, iar
rezidirea Hierosolymei îi sporea temerile. Când a citit scrisoarea trimisă de Sisines şi însoţitorii lui,
Darius a cerut să se facă cercetări în arhivele regale. într-un turn al Ecbatanei din Media a fost găsită o
cronică unde erau scrise următoarele rânduri: „în primul an al domniei lui Cirus, regele a dat porunci
ca, împreună cu jertfelnicul său, să se rezidească templul din Hierosolyma, a cărui înălţime să fie de
şaizeci de coţi şi lăţimea aceeaşi, cu trei rânduri de piatră cioplită şi un rând de lemn din partea locului,
urmând ca cheltuielile să fie suportate de vistieria regelui. A cerut de asemenea ca vasele răpite de
Nabucodonosor şi aduse în Babilon să fie retrimise la Hierosolyma. Sarcina asta a fost încredinţată lui
Abassar, guvernatorul Siriei şi al Feniciei, precum şi subordonaţilor săi. Aceştia trebuie să rămână
departe de oraş şi să-i lase pe iudei, slujitorii Domnului, şi pe cârmuitorii lor, să-şi clădească templul
aşa cum doreau ei. A ordonat apoi ca lucrările să fie sprijinite şi prin birurile provinciilor ai căror
ispravnici erau şi să le ofere pentru jertfe tauri şi berbeci, şi miei, şi iezi, şi lamura fainei, şi ulei, şi vin,
ca şi tot ceea ce le cereau preoţii: aceştia trebuiau la rândul lor să se roage lui Dumnezeu pentru
sănătatea regelui şi a perşilor. Cirus a dispus ca aceia care se vor împotrivi poruncilor sale să fie
ţintuiţi pe cruce, iar averea lor să intre în vistieria regală. Aşijderea 1-a rugat chiar el pe Dumnezeu să-
1 hărăzească pieirii pe oricine va cuteza să împiedice zidirea templului, Domnul însuşi ferindu-1 astfel
să comită o fărădelege.". După ce a găsit însemnările din cronica lui Cirus,
Darius a trimis lui Sisines şi însoţitorilor săi următorulrăspuns:
REGELE DARIUS CĂTRE GUVERNATORUL SISINES Şl ÎNSOŢITORII LUI: „Vă trimit alăturat
copia scrisorii pe care am găsit-o în cronica lui Cirus şi vreau să se înfăptuiască întocmai totceea ce
conţine ea. Rămâneţi cu bine!" înţelegând limpede din scrisoare care era voinţa regelui, Sisines şi
însoţitorii lui au hotărât să dea ascultarea cuvenită hotărârilor sale. Au încurajat aşadar sfintele lucrări
şi i-au sprijinit pe bătrânii iudeilor şi pe cârmuitorii lor. Prin marele avânt pe care 1-a luat, înălţarea
templului a înaintat repede, precum proorociseră Aggaeus şi Zacharias3 la îndemnul lui Dumnezeu,
potrivit dorinţei regilor Cirus şi Darius. Construcţia s-a desfăşurat timp de şapte ani. în al nouălea an al
domniei lui Darius, la cea de-a douăzeci şi treia zi din luna a douăsprezecea, numită de noi Adar4 şi de
macedoneni Dystros, preoţii şi leviţii. împreună cu mulţimea israeliţilor, au adus drept jertfe de
mulţumire pentru reînnoirea după întoarcerea din captivitate a norocului de a avea iarăşi un templu: o
sută de tauri, două sute de berbeci, patru sute de miei şi doisprezece ţapi, după numărul seminţiilor
(căci atâtea triburi aveau israeliţii), dornici să obţină iertarea păcatelor fiecăreia. Apoi preoţii şi leviţii
au avut grijă ca, după legea lui Moise, să asigure portari pentru oricare intrare, fiindcă iudeii au
construit de jur împrejurul templului un portic pentru sanctuarul din interior.
Sărbătoarea Azimelor fiind aproape, în prima lună numită de macedoneni Xanthicus şi de noi
Nisan, întregul popor din târguri a pornit de-a valma înspre oraş. Aici şi-au început serbarea iudeii,
care s-au purificat împreună cu soţiile şi copiii, după datina străbună, apoi au înjunghiat victimele în a
paisprezecea zi a lunii ce se cheamă a Paştilor şi s-au ospătat vreme de şapte zile, fără să-şi drămuiască
cheltuielile. Au oferit Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumire, fiindcă Dumnezeirea i-a readus pe
pământul patriei şi le-a redat legile strămoşeşti, făcându-1 pe regele perşilor să le fie binevoitor. în
vremea care a urmat, locuitorii Hierosolymei au început să închine iarăşi Domnului jertfe pline de

6
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

strălucire, adoptând o guvernare care îmbina aristocraţia cu oligarhia. Căci Marii Preoţi au stat în
fruntea ţării până când neamul Asamoneilor a instaurat monarhia. Mai înainte ca poporul să fie
subjugat şi târât în captivitate, începând cu Saul şi David, regii au domnit vreme de cinci sute douăzeci
şi doi de ani, şase luni şi zece zile. Până să aibă parte de regi, poporul a fost condus de cârmuitori ce se
numeau Judecători sau căpetenii unice. Această orânduire a dăinuit de la moartea lui Moise şi până la
cea a comandantului lesus, mai bine de cinci sute de ani. Aşa au dus-o iudeii care au scăpat din
captivitate în timpul domniei lui Cirus şi Darius.
Dar samaritenii, stăpâniţi de ură şi invidie şi sprijinindu-se pe bogăţia şi pe înrudirea lor cu
perşii, din care îşitrăgeau obârşia, au pricinuit iudeilor nenumărate necazuri. Ca atare, ei refuzau să Ie
plătească tributul pe care,potrivit ordinului dat de rege, trebuiau să-1 aducă la jertfele lor şi s-au
străduit să-i câştige de partea lor şi pedregătorii domneşti, fără să piardă nici un prilej de a face rău
iudeilor, fie făţiş, fie prin intermediul altora.Locuitorii Hierosolymei au hotărât atunci să apeleze la
Darius şi să-i învinuiască pe samariteni. în acest scop, eiau trimis o solie alcătuită din Zorobabel şi alţi
patru magistraţi. Cum a primit de
la aceşti soli plângerea împotriva îndărătniciei samariteni lor, regele i-a trimis înapoi cu o scrisoare
adresată dregătorilor săi şi Senatului Samariei, conţinutul ei fiind următorul:REGELE DARIUS
CĂTRE TANGANAS ŞI SAMBABAS, DREGĂTORII SAMARIEI, SADRACAS, BOBELON ŞI
SLUJITORII LOR DIN SAMARIA: „Zorobabel, Ananias şi Mardochaeus, solii iudeilor, v-au învinuit
că le-aţi pus piedici în construcţia templului şi nu le-aţi trimis tributul vostru la jertfele lor, aşa cum v-
am poruncit. Vreau aşadar ca, după citirea scrisorii de faţă, să se dea din vistieria regească a Samariei
tot ceea ce socotesc preoţii că au neapărată nevoie ca să nu-şi întrerupă jertfele zilnice, rugându-se lui
Dumnezeu pentru mine şi poporul persan." Acesta era cuprinsul scrisorii.

CAPITOLUL V
După moartea lui Darius s-a suit pe tron fiul său Xerxe, care i-a moştenit evlavia şi respectul
cuvenit lui. Dumnezeu. Căci aidoma propriului părinte, şi-a revărsat întreaga grijă asupra cinstirii Lui,
arătând multă bunăvoinţă faţă de iudei. în vremea aceea, Mare Preot era fiul lui lesus, numit Ioachim.
Dar la Babilon se afla un bărbat drept şi înconjurat de preţuirea mulţimii, primul preot al poporului, ce
se chema Ezdra. Era un bun cunoscător al legilor lui Moise şi a cucerit prietenia regelui Xerxe.
Deoarece luase hotărârea să plece la Hierosolyma şi să ia cu el pe unii dintre iudeii trăitori la Babilon,
a cerut regelui să-i dea o scrisoare către satrapii Siriei, pentru ca aceştia să ştie cu cine aveau de-a face.
Regele a adresat satrapilor săi următoarea scrisoare:
REGELE REGILOR, XERXE, SALUTĂ PE EZDRA, PREOTUL ŞI ÎNVĂŢĂTORUL LEGII
DIVINE.
„în regeasca mea omenie am găsit de cuviinţă ca iudeilor, precum şi preoţilor şi leviţilor lor, care
locuiesc în regatul meu şi vor să se întoarcă la Hierosolyma, să le îngădui această strămutare. Aşadar,
oricare dintre ei are o asemenea dorinţă poate să plece acolo cu dezlegarea mea şi a celor şapte sfetnici
ai mei, spre a cerceta îndeaproape cum este aplicată legea Domnului în Iudeea. Drumeţii vor lua cu ei
darurile oferite de mine şi prietenii mei Dumnezeului israeliţilor, împreună cu aurul şi argintul închinat
odinioară Domnului, care se mai află în ţara babilonienilor, ducându-le pe toate la Hierosolyma, spre a
pune la îndemâna divinităţii sfintele ofrande. Ceea ce tu însuţi ai de gând să făureşti din aur şi argint,
eşti liber s-o faci cu ajutorul fraţilor tăi. Vasele sacre ce ţi-au fost înmânate să le închini Domnului o
dată cu ce intenţionezi să mai înfăptuieşti de-acum încolo, cheltuielile fiind acoperite din veniturile
regeşti. Păstrătorilor vistieriilor mele din Siria şi Fenicia le-am scris să se îngrijească de îndeplinirea
tuturor cererilor lui Ezdra, preotul şi tălmăcitorul legilor Domnului. Pentru ca Dumnezeu să nu fie
mânios pe mine şi pe urmaşii mei, vreau să i se dăruiască Domnului, după datina lui, întreaga cantitate
de grâu până la o sută de core. Vă mai previn apoi să nu puneţi cumva bir şi orice fel de dări viclene
sau poveri nici preoţilor, nici leviţilor, nici cântăreţilor, nici portarilor, nici slujitorilor ori scriitorilor
templului. Iar tu, Ezdra, întrucât eşti înzestrat cu înţelepciunea dăruită de Dumnezeu, pune săfacă
dreptate în întreaga Sirie şi Fenicie numai judecători deprinşi cu legea ta. Fii tu 'rssuţi învăţătorul celor
ce n-o cunosc, pentru ca atunci când un concetăţean de-al tău va încălca legea Iui Dumnezeu şi pe cea
a regelui, să nu se poată apăra cu neştiinţa lui, ci să-şi primească pedeapsa, ca unul care a ştiut-o, dar a
avut cutezanţa să nu-i dea ascultare. Vinovatul să suporte fie pedeapsa cu moartea, fie numai o
amendă. Rămâi cu bine!'"
Cum a primit această scrisoare, Ezdra s-a înveselit peste măsură şi a început să-1 preamărească

7
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

pe Domnul, înţelegând că-i datora prietenia pe care i-o arăta regele: potrivit spuselor sale, Lui trebuia
să-i aducă cele mai calde mulţumiri. După ce a citit scrisoarea iudeilor aflaţi atunci la Babilon, a
păstrat originalul şi a trimis copii tuturor celor din neamul său care locuiau în Media. Cunoscând astfel
evlavia regelui faţă de Dumnezeu şi bunăvoinţa lui faţă de Ezdra, iudeii s-au bucurat din cale- afară şi
numeroşi au fost cei care au pornit cu avuţiile lor spre Babilon, stăpâniţi de dorinţa reîntoarcerii în
Hierosolyma. Dar marea mulţime a israeliţilor a rămas în ţara aceea. Iată de ce numai două seminţii
din Asia şi din Europa sunt supuse romanilor: celelalte zece seminţii, întrunind atâtea mii şi mii de
oameni încât nici nu-i poţi număra, locuiesc până în ziua de azi dincolo de Eufrat. Au venit să i se
alăture lui Ezdra cei mai mulţi dintre preoţii, leviţii, portarii, cântăreţii şi slujitorii templului.
Adunându-se, aşadar, captivii gata de plecare într-un loc situat dincoace de Eufrat, au poposit acolo
trei zile şi Ezdra i-a pus să postească şi să-l roage pe Dumnezeu pentru ocrotirea lor, să nu întâmpine
pe drum necazuri pricinuite de duşmani sau greutăţi venite din altă parte.
Căci Ezdra îi spusese dinainte regelui că Domnul le va purta de grijă şi de aceea n-a vrut să
primească o escortă de călăreţi care să-i însoţească. După încheierea rugăciunilor, iudeii au plecat de la
Eufrat în a douăzecea zi a primei luni din al şaptelea an al domniei lui Xerxe, ajungând la Hierosolyma
în a cincea lună a aceluiaşi an. Păstrătorilor vistieriei templului, care se trăgeau din neamul preoţilor,
Ezdra Ie-a înmânat sfintele daruri: şase sute şi cincisprezece talanţi de argint, vase de argint în valoare
de o sută de talanţi, vase de aur în valoare de douăzeci de talanţi, aşijderea vase de aramă mai
preţioasă decât aurul2 în valoare de doisprezece talanţi. Toate acestea fuseseră dăruite de rege şi de
sfetnicii lui, precum şi de israeliţii rămaşi la Babilon. De îndată ce a înmânat aceste daruri, Ezdra a
adus ardere de tot legiuita jertfa de doisprezece tauri pentru mântuirea întregului popor, nouăzeci de
berbeci, şaptezeci şi doi de miei şi doisprezece ţapi drept prinos de ispăşire. Ispravnicilor regeşti şi
dregătorilor Coelesinei şi Feniciei Ie-a dat scrisoarea suveranului lor. Aceştia au făcut ceeace le
revenea pentru îndeplinirea întocmai a poruncilor regelui şi au cinstit cum se cuvenea norodul iudeilor,
punându-i la îndemână tot ceea ce avea el nevoie.
Aceste lucruri le-a pus la cale Ezdra însuşi, iar ele i-au reuşit aşa cum şi le-a dorit fiindcă, după
părerea mea, cunoscându-i cinstea şi spiritul de dreptate, Domnul i-a socotit planurile demne de a fi
înfăptuite. Dar ceva maitârziu au venit la el câţiva iudei şi I-au înştiinţat că nişte oameni din popor,
printre care se numărau chiar preoţi şi leviţi, au uneltit împotriva statului şi au încălcat datinile
străbune, luându-şi neveste de neam străin, spre a înjosi tagma preoţească. Aceştia l-au rugat să vină în
sprijinul legilor, pentru ca să nu stârnească, fără deosebire, mânia lui Dumnezeu împotriva tuturor,
făcându-i să îndure alte nenorociri. Cuprins de mâhnire, Ezdra şi-a rupt veşmântul, şi-a smuls părul din
cap şi şi-a sluţit barba, trântindu-se la pământ, fiindcă fruntaşii poporului toleraseră o asemenea
nelegiuire. Zicându-şi în sinea lui că, atunci când va cere păcătoşilor să-şi părăsească nevestele şi
copiii, aceştia nu se vor supune, n-a mai vrut să se mai ridice de jos. în jurul lui s-au strâns aşadar toţi
oamenii drepţi şi s-au văitat de asemenea, deplângând cele întâmplate. Ezdra s-a ridicat în sfârşit din
glia unde zăcea, şi-a înălţat mâinile spre cer şi a strigat celor din jurul lui că ar.trebui să le fie ruşine
să-şi ridice ochii la Dumnezeu, întrucât greşise amarnic poporul care, pare-se, dăduse uitării pedepsele
abătute asupra străm

Bibliografie

8
Hiticas Marius, an IV, gr. 5 Refacere Seminar VT an II

Flavius Josephus „Antichitati iudaice”, vol.2 trad. Ioan Acsan, ed. Hasefer, 2001 Bucuresti
Prof. Dr. Nicolae Neaga „ Hristos in Vechiul Testament”, Seria teologica, Sibiu, 1944
«Biblia – 1939» – traducere dupa textele originale ebraice si grecesti de preotii profesori
Vasile Radu si Gala Galaction

« Biblia – IPS Bartolomeu Anania