AXAdwqe3

Lucrare de seminar la Vechiul Testament

Tema ungerii

Student: ZANFIR Gabriel Profesor coordonator:

Anul I . Grupa 8 Diac. Conf. Dr. Alexandru MIHĂILĂ

BUCUREȘTI
2024
 Versetul de la care plecăm : ,,Atunci, luând Samuel vasul cel cu untdelemn, a turnat pe capul
lui Saul și l-a sărutat, zicând: "Iată Domnul te unge pe tine cârmuitor al moștenirii Sale; vei domni peste
poporul Domnului și-l vei izbăvi din mâna vrăjmașilor celor dimprejurul lor. Iată care-ți va fi semnul că
Domnul te-a uns rege peste moștenirea Sa"( I Regi 10,1)

Despre untdelemn : în Biblie untdelemnul este de fapt uleiul de măsline care a ajuns sub
denumirea greaca ,,ελαιόv" . În vremea V.T acesta se obținea prin stoarcerea fructelor măslinului s-au într-o
moară aparte și după îndepărtarea impurităților , uleiul era gata pentru folosință. Datorită zonei era foarte
favorabilă și se exportau mari cantități de ulei. El ocupa un loc însemnat printre roadele pământului cea ce
dovedea mărinimia lui Dumnezeu , astfel se dădea zeciuială din ulei (Deut. 12,17) , jertfele de mâncare erau
amestecate adesea cu ulei și se mai folosea ca combustibil pentru lămpi și pentru gătit. De asemene-a
calitățile sale medicinale de calmare la făcut un remediu prețios , folosindu-se cel mai adesea pentru ungerea
rănilor și durerilor ( Lc. 10,34 ). Prezența uleiului simboliza bucuria folosit de asemenea ca semn al
mângâieri, al hranei spirituale sau al prosperității ( Deut. 33,24 ).

Ungerea :era considerată în Vechiul Testament pecetea Împărăției Sfinte (Psalmi 2, 2), însoțită
de lucrarea dumnezeiască a Duhului Sfânt. Această temă a ungeri o voi rezuma în 3 capitole. În Cartea lui
Isaia, ungerea cu mir întru Sfântul Duh devine semnul distinctiv al Alesului lui Dumnezeu, al consacrării
prin excelență: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să bine vestesc săracilor” (Isaia 61,
1). Ungerea întru Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al preotului, profetului, alesului şi slujitorul lui
Dumnezeu, al Mântuitorului așteptat, de unde Îi va veni şi numele de Mașiyach (‘Unsul’, Χριστός)
Dumnezeu a despărțit poporul ales de neamurile păgâne, prin vechiul semn al tăierii împrejur, iar prin
semnul ungerii a despărțit de popor neamurile” (IV Regi 5, 17).

I. Ungerea elementelor sacre

,, Apoi s-a sculat Iacov dis-de-dimineață, a luat piatra ce și-o pusese căpătâi, a pus-o stâlp şi a turnat pe
vârful ei untdelemn " (Fac. 28.18 ) iată Iacov toarnă untdelemn peste piatra pe care a dormit, astfel aceasta
se transformă în monument sacru. Piatra localizează prezența divină , ea devine bet-el ,,casa lui dumnezeu"
astfel pentru tradiția rabinică stânca reprezintă piatra de temelia a Templului din Ierusalim (Targum 28.10 ),
însă Sf. Iustin sugerează o prefigurare a lui Iisus ,,vărsând untdelemn pe o piatră, a primit de la Însuși
Dumnezeu care i se arătase, mărturia că a uns coloana în cinstea Lui. Am arătat, de asemenea, că în multe
locuri din Scriptură, Hristos a fost propovăduit În chip simbolic ca piatră și am dovedit că toată ungerea, fie
cu untdelemn ,fie cu alte unguente care provin din compoziția mirului, Îl simboliza pe El, deoarece Cuvântul
zice: „Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul veseliei, preferindu-Te
tovarășilor Tăi” ( Iustin martirul , Dialog cu iudeul Tryfon , în Apologeți de limba greacă, Capitolul
LXXXVI )
 Mirul pentru sfântă ungere ,, Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort " (
Ieșire 30.26). Aici Moise primește porunca să ungă cortul adunării, chivotul legi și toate obiectele din cort cu
,,uleiul ungeri" .Acesta era de fapt un mir preasfânt alcătuit prin amestecul untdelemnului cu smirnă,
scorțișoară, trestie mirositoare și casie (erau majoritatea rășini de copac). (Ieșire 30,23-24 )

Însă pentru mirul sfintei ungeri Dumnezeu interzice falsificarea și întrebuințarea lui fără
binecuvântare sau revelație Dumnezeiască, pedepsindu-i astfel cu stârpirea din popor ( Ieșire 30,33 ).

II. Ungerea preoților

Moise îl unge pe Aaron cu untdelemn sfințit și este pus căpetenie și conducător al preoților și al
poporului ,, După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron și l-a uns și l-a sfințit. " ( Levitic 8,12 ) ,,ba a
primit si o tăblița de aur pe vârful frunții lui având pe ea scris numele Domnului. Iar acesta era în chip
lămurit simbolul Mântuitorului nostru Împărat și ca o diadema strălucitoare si slăvita" (Sf. Chiril al
Alexandriei, Glafieri la facere , Capitolul II ). Ungerea preoților ,, Apoi a luat Moise mir de miruit şi sânge
de lângă jertfelnic şi a stropit pe Aaron, veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele fiilor lui împreună cu el; şi
aşa a sfinţit pe Aaron şi veşmintele lui şi, împreună cu el, şi pe fiii lui şi veșmintele fiilor lui " se face prin
stropire cu uleiul ungeri și cu sânge luat de pe altar. Această învestitură îi obligă pe preoți sasi practice
functile sacre , din clipa in care marele preot are asupra lui mirul sfant de ungere este obligat sa respecte
reguli de viata foarte stricte .

Căci și David cântă ,,uns-ai cu untdelemn capul meu" (Psalm 22 ,6 ) ,,untdelemnul închipuind veselia
din nădejde a glasului sfinților sau cercetarea de sus de veselia făcătoare fiindcă cei ce am crezut am fost
miluiți și suntem binecuvântați Domnului în acest fel erau unși preoți cu untdelemn" (Sf. Chiril al
Alexandriei ,Tomul 2 cartea a XI-a )

III. Ungerea Regilor

Samuel îl unge rege pe Saul şi Duhul Domnului coboară peste el, dându-i darul prorociei (I Regi 10,
1-10). Ungerea cu mir era însoțită, deci, de darul Duhului care a făcut din Saul un rege profet. Același lucru
s-a întâmplat şi cu David (I Regi 16,13) şi cu Solomon (III Regi 1,34).

Regele era prin excelență "cel uns", iar subiectul ungerii era Însuși Dumnezeu , fapt pentru care
regele se numea și "unsul lui Dumnezeu" ,, Apoi a zis către oamenii săi: "Să mă ferească Dumnezeu să fac
aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna mea asupra lui, căci este unsul Domnului".
(1 Regi 24,). Un element important din consacrarea regelui era tocmai ungerea. Saul este uns de profetul
Samuel în numele lui Dumnezeu. Episodul se repetă şi cu David, peste care se coboară imediat Duhul lui
Dumnezeu ca semn al ungerii: "Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraților lui, şi a odihnit
Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea" ( I Regi 16, 13). Solomon este uns de
preotul Ţadoc: "Şi a luat preotul Ţadoc cornul cu untdelemn sfinţit din cort şi a uns pe Solomon. Şi s-a sunat
din trâmbițe şi tot poporul a strigat: Trăiască regele Solomon!" (3 Regi 1, 39), iar prin folosirea unui verb la
plural Ioaş este uns de întregul popor în frunte cu preotul Iehoiada: "Apoi au scos pe fiul regelui, au pus pe
capul lui coroana şi podoabele regeşti şi astfel l-au uns şi l-au făcut rege, bătând din palme şi strigând:
Trăiască regele!" (4 Regi 11, 12). Totuşi, atât profetul, preotul, cât şi poporul acționează în numele lui
Iahve, Căruia Îi aparține de fapt ungerea. Legătura ritualului ungerii cu demnitatea regală este atât de
strânsă, încât în multe cazuri regele este numit pur şi simplu "unsul lui Iahve"

În ceea ce privește numirea în funcție a celor doi domnitori trebuie menționat faptul că Saul, primul
împărat al lui Israel, trebuia să fie după modelul amoniților pentru că asta a cerut poporul iar David, cel ce
avea să îi ia locul, avea să respecte modelul Deuteronomului pentru că el era propunerea lui Dumnezeu.
Astfel se poate vedea un conflict între cele două tipare de monarhie . Modelul preluat de la amoniți se baza
pe un împărat care trebuia să fie puternic, cu o statură impunătoare care să conducă poporul în lupte fără
prea multe alte așteptări. Când Samuel l-a prezentat pe Saul poporului s-au auzit strigăte de ovaționare
deoarece el era cel care împlinea dorința și cererea poporului fiind cu mai înalt decât toți din mulțime. În
ceea ce privește modelul găsit în( Deuteronom cap. 17:14-20) acesta trebuia să fie după placul lui Dumnezeu
și nu al oamenilor având menirea să îl reprezinte pe Dumnezeu.

De asemenea și uni profeți sunt unși cu untdelemn sfințit ,,Pe Iehu, fiul lui Nimşi, să-l ungi rege
peste Israel; iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău!" (III Regi 19,16 ).

Dumnezeu prin gura profetului David manifesta o atenție deosebită fata de unși săi "Nu vă atingeți
de unșii Mei şi nu vicleniți împotriva profeților Mei" (Psalmul 104,15),,Cei ai lui Hristos ,ai Unsului ,sunt
numiți și ei hristoșii sau unși în acest verset exprimat și prin titlul de creștini . Dumnezeu cere dușmanilor
lor sa nu se atingă de ei " ( Sf. Chiril al Alexandriei, Tâlcuiri la Psalmi, Capitolul 11)

Expresia ,,Fiul lui David" folosită adesea cu referire la Isus. Ea subliniază faptul că el era
descendentul din linia genealogică a lui David care trebuia să moștenească Regatul, potrivit legământului
încheiat cu David.. (Mt 12:23;)

Despre Hristos ,,Unsul lui Dumnezeu "

,,se numește Hristos adică uns , nu că este uns de mâini omenești , ci a fost uns din veșnicie de Tatăl
spre Arhieria Sa" ( Sf. Chiril al Alexandriei, Cateheze, capitolul X)

,,Dacă untdelemnul acela amestecat avea atâta putere, că cei unși cu el dobândeau slava
împărătească, cu cât mai vârtos cei a căror minte și om dinăuntru au primit ungerea untdelemnului sfințitor
al veseliei și au luat arvuna Duhului cel bun, nu se vor ridica Ia măsura desăvârșirii, adică a Iui Hristos,
făcându-se părtași de împărăția, înfierea și cunoașterea tainelor Lui și având dreptul să intre Ia Tatăl și să
iasă după plăcerea" (Sf. Simeon Metafrastul, Parafrază la Macarie Egipteanul, Cap.74 )
 Când Moise a spus fratelui său porunca Iui Dumnezeu de a fi făcut arhiereu, mai întâi l-a spălat in
apă și apoi I-a uns. Și a fost numit Hristos (uns) din pricina ungerii preânchipuitoare „Iisus Hristos este
numit cu două nume: Iisus, pentru că mântuie, și Hristos, pentru că este preot. Pentru că dumnezeiescul
între profeți Moise a cunoscut acest lucru, a dăruit aceste nume la doi bărbați. cei mai aleși dintre toți. Pe
propriul său urmaș la conducerea poporului iudeu, pe Avsis [Hoșeal, I-a numit Iisus [Iosua], schimbându-i
numele; iar pe propriul său frate, pe Aaron, I-a numit Hristos". Mirul se turna pe capul arhiereului, capul
fiind socotit Ioc al spiritului și al rațiunii conducătoare." (Sf. Chiril al Ierusalimului ,Catehezele, X,)

Mirungerea se săvârşeşte imediat după Botez deoarece prin ungerea cu Sfântul Mir pruncul primește
darurile Duhului Sfânt pentru a se întări duhovniceşte, ca o pecete a lui Hristos prin care unsul devine un
creștin adevărat. Aşa cum la botezul Domnului, Sfântul Duh s-a pogorât luând chip de porumbel, iar la
Cincizecime s-a pogorât în limbi de foc asupra Apostolilor, este important ca Mirungerea să se săvârşească
imediat după Botez, ca o confirmare a pruncului la participarea Pogorârii Sfântului Duh şi la noua viaţă întru
Hristos.(Liturgică speciala, Ene Braniște, Cap XII despre mirungere)

Comentării moderne în legătura cu tema ungeri

În particular Samuel l-a uns pe Saul ca domnitor al Israelului turnând untdelemn pe capul lui. Preoția
fusese inaugurată tot prin ungere (Lev. 8: 12), fiind acum aplicată în cazul primului rege al Israelului.
Ulterior avea să fie organizată o ceremonie publică. Lui Saul i s-au dat trei semne menite să confirme
cuvântul Domnului: (l) Doi bărbați aveau să-l întâlnească la mormântul Rahelei, spunându-i că măgărițele
tatălui său au fost găsite; (2) trei bărbați aveau să-l întâlnească la stejarul din Tabor, în drum spre Betel,
dându-i două pâini; (3) când va ajunge la „dealul lui Dumnezeu" și va întâlni un grup de profeți, Duhul

Domnului va veni peste el și Saul va profeți.( William MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului, I
Samuel, pag. 272)

David a trebuit să fie adus la ospăț El era atât de nesemnificativ în ochii tatălui său, încât Iese crezuse
că pe profet nu avea cum să-l intereseze fiul său cel mic. Dar Domnul era deosebit de interesat de acest
păstoraș, iar Samuel, ascultând de glasul Domnului, l-a uns pe David. Din acel punct, Duhul Domnului a
venit cu mare putere peste David, părăsindu-l pe Saul. Abia după ani și ani David va purta coroana lui Saul,

dar deja din această zi regatul sc afla cu siguranță în mâna lui David .( William MacDonald, Comentariul
biblic al credinciosului, I Samuel, pag. 277)