Portofoliu Vechiul Testament

1. Lucrarea Sfântului Duh în lume

„Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta
pe deasupra apelor.”(Facere 1:2)
“Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că
sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!"(Facere 6:3)
“Şi a zis Faraon către toţi dregătorii săi: "Am mai putea găsi, oare, un om, ca el, în care să
fie duhul lui Dumnezeu?"(Facere 41:38)
“Dar ai trimis Tu duhul Tău Şi marea i-a înghiţit; Afundatu-s-au ca plumbul În apele cele
mari.”(Iesirea 15:10)
“Apoi a zis Moise către fiii lui Israel: "Iată Domnul a chemat anume pe Beţaleel, fiul lui Uri al lui
Or, din seminţia lui Iuda, Şi l-a umplut de duhul dumnezeiesc al înţelepciunii, al priceperii, al
ştiinţei şi a toată iscusinţa.”(Iesirea 35:30-31)
“Moise însă i-a zis: "Nu cumva eşti gelos pe mine? O, de ar fi toţi prooroci în poporul Domnului
şi de ar trimite Domnul duhul Său peste ei!"(Numerii 11:29)
“Iar Domnul a pus cuvânt în gura lui Valaam şi a zis: "Întoarce-te la Balac şi să-i zici aşa!" Şi s-a
întors la acesta şi iată el stătea la arderile de tot ale lui şi toate căpeteniile Moabului erau cu el. Şi
a fost peste el Duhul Domnului şi şi-a rostit cuvântul său”(Numerii 23:5-6)
“Şi ridicându-şi Valaam ochii săi, a văzut pe Israel aşezat după seminţiile sale şi a venit peste
dânsul duhul lui Dumnezeu”(Numerii 24:2)
“Şi a fost Duhul Domnului peste acesta şi a fost el judecător lui Israel. Acesta a ieşit la război
împotriva lui Cuşan-Rişeataim şi Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, regele
Mesopotamiei, şi a apăsat mâna lui pe Cuşan-Rişeataim.”(Judecatori 3:10)
“Atunci a cuprins Duhul Domnului pe Ghedeon şi a trâmbiţat acesta din trâmbiţă şi a fost chemată
familia lui Abiezer să meargă cu dânsul.”(Judecatori 6:34)
“Atunci a fost peste Ieftae Duhul Domnului şi a străbătut Ieftae pământul Galaadului şi al lui
Manase, apoi a ajuns până la Miţpa Galaadului şi de la Miţpa Galaadului a plecat asupra
Amoniţilor.”(Judecatori 11:29)
“Şi a început Duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan, între Ţora şi Eştaol.”(Judecatori
13:25)
“Atunci va veni peste tine Duhul Domnului şi vei prooroci şi tu cu ei şi te vei face alt om.”(I Regi
10:6)
“. Atunci s-a coborât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Saul, când a auzit el cuvintele acestea şi s-a
aprins straşnic mânia lui.”(I Regi 11:6)
“Atunci s-a depărtat de la Saul Duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul.”(I Regi
16:14)
“Duhul Domnului grăieşte prin mine, Şi cuvântul Lui este pe limba mea.”(II Regi 23:2)
“Gând voi pleca de la tine, Duhul Domnului are să te ducă cine ştie unde şi dacă mă voi duce şi
voi spune lui Ahab de tine şi apoi el nu te va găsi, mă va ucide pe mine; iar robul tău este temător
de Dumnezeu din tinereţile mele.”(III Regi 18:12)
“Iată, la noi, robii tăi, se află cincizeci de oameni voinici; să se ducă să caute pe stăpânul tău, poate
l-a dus Duhul Domnului şi l-a aruncat pe vreun munte sau într-o vale". Iar el a zis: "Să nu-i
trimiteţi!"(IV Regi 2:16)
“Atunci a cuprins Duhul pe Amasai, căpetenia celor treizeci şi a zis: "Suntem cu tine, Davide, şi
pacea să fie cu tine, fiul lui Iesei! Pace ţie şi pace celor ce-ţi ajută, că îţi ajută Dumnezeul tău". Şi
i-a primit David şi i-a pus în capul oştirii.”(I Paralipomena 12:18)
“Atunci s-a pogorât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Azaria, fiul lui Oded”(II Paralipomena 15:1)
“Trimisu-le-ai Duhul Tău cel bun, ca să-i înţelepţească; nu ai lipsit gura lor de mana Ta şi în setea
lor le-ai dat apă.”(Neemia 9:20)
“Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii
mele.”(Iov 33:4)
“Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.”(Psalmi 50:12)
“Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului
şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe.”(Isaia 11:2)
“Se usucă iarba, floarea se veştejeşte, că Duhul Domnului a trecut pe deasupra. Poporul este ca
iarba.”(Isaia 40:7)
“ E cu putinţă să nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, şi Duhul Meu să nu se răzbune asupra unui
popor ca acesta?”(Ieremia 5:9)
“Şi cum mi-a zis Acela vorbele acestea, a intrat Duhul în mine şi m-a ridicat în picioare, şi am
ascultat pe Cel ce-mi vorbea.”(Iezechiel 2:2)
“"Beltşaţar, tu, mai-marele tâlcuitorilor de semne, tu, cel în care ştiu că locuieşte Duhul lui
Dumnezeu celui Sfânt şi că nici o taină nu-ţi este grea, ia aminte la visul pe care l-am visat şi
spune-mi tâlcuirea lui!”(Daniel 4:6)
“Iar eu mulţumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate şi de tărie, ca să vădesc
fărădelegea lui Iacov şi păcatul lui Israel. “(Miheia 3:8)
 2. Prefigurarea Bisericii în VT (Israel ca popor ales, Ierusalimul/Sionul)

“După aceea a zis Domnul către Avram: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui
tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi
binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor
binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate
neamurile pământului".(Facerea 12:1-3)
“Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se
vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului". "Juratu-M-am pe Mine însumi, zice
Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine, De
aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele
cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; Şi se vor
binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul
Meu".(Facerea 22:15-18)
“Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: "Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu
n-am ştiut!" Şi, spăimântându-se Iacov, a zis: "Cât de înfricoşător este locul acesta! Aceasta nu e
alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!"(Facerea 28:16-17)
“Zisu-i-a Acela: "De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu
Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor!"(Facere 32:28)
„Şi-i zise: "De acum nu te vei mai chema Iacov, ci Israel va fi numele tău". Şi-i puse
numele Israel.”(Facerea 35:10)
„Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; şi l-a strigat Domnul din vârful muntelui şi i-a zis:
"Grăieşte casei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa: "Aţi văzut ce am făcut Egiptenilor şi cum
v-am luat pe aripi de vultur şi v-am adus la Mine. Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi
legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales că al Meu este tot pământul; Îmi veţi
fi împărăţie preoţească şi neam sfânt!" Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui
Israel".(Iesirea 19:3-6)
“Dar tu să zici lui Faraon: Aşa zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Israel este fiul Meu, întâi-
născutul Meu. Îţi zic dar: Lasă pe fiul Meu să Mi se închine; iar de nu-l vei lăsa, iată, îţi voi ucide
pe fiul tău cel întâi-născut".(Iesire 4:22-23)
“Şi Domnul v-a primit, nu pentru că sunteţi mai mulţi la număr decât toate popoarele - căci sunteţi
mai puţini la număr decât toate popoarele, Ci pentru că vă iubeşte Domnul; şi ca să Îşi ţină
jurământul pe care 1-a făcut părinţilor voştri, v-a scos Domnul cu mână tare şi cu braţ înalt şi v-a
scăpat din casa robiei şi din mâna lui Faraon, regele Egiptului. Să ştii dar că Domnul Dumnezeul
tău este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeu credincios, Care păzeşte legământul Său şi mila Sa,
până la al miilea neam, către cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.”(Deuteronom 7:7-9)
“A grăit Domnul cu Moise şi a zis: "Porunceşte fiilor lui Israel şi le zi: Iată, veţi intra în pământul
Canaan. Acesta va fi moştenirea voastră.”(Numerii 34:1-2)
“Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: "Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci
s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ti o corabie
de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe din
afară.”(Facerea 6:13-14)
„David însă a luat cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui David.”(II Regi 5:7)
“Şi s-a trezit Solomon din somn Şi iată, acesta fusese vis. Apoi s-a sculat şi a venit la Ierusalim şi
a stat înaintea jertfelnicului celui de dinaintea chivotului cu legea Domnului, care era în Sion, a
adus arderi de tot, a săvârşit jertfe de împăcare şi a făcut mare ospăţ pentru toate slugile sale.”(III
Regi 3:15)
“Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca
Domnului.”(Psalmi 2:6)
“Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă, prin
dreptate.”(Isaia 1:27)
“Iată, aud plânsul fiicei poporului Meu din ţară depărtată, zicând: "Oare nu mai este Domnul
în Sion? Oare acesta nu mai are asupra sa pe regele său?" - "De ce M-au împins ei oare la mânie
cu idolii lor cei străini şi de nimic?" - zice Domnul.”(Ieremia 8:19)
“Fiica Sionului, iată soarta ta, plata răzvrătirii tale, măsurată ţie de Mine, zice Domnul, pentru că
M-ai uitat şi ţi-ai pus încrederea în minciună.”(Ieremia 3:25)
„Şi a zis: ?Când Domnul va striga puternic din Sion şi din Ierusalim va slobozi glasul Său, jalnice
vor fi păşunile păstorilor şi uscat va fi vârful Carmelului".”(Amos 1:2)
“Popoare multe se vor îndrepta spre el zicând: "Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în templul
Dumnezeului lui Iacov, şi El ne va învăţa căile Sale, şi să mergem pe cărările Sale, că din Sion va
ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim!"”(Miheia 4:2)
“Din Sion Domnul va striga puternic şi din Ierusalim va slobozi tunetul Său: pământul şi cerurile
se vor cutremura atunci.”(Ioil 4:16)
 3. Prefigurarea Bisericii în VT (II: Noul Sion/Ierusalim, Legea cea Nouă; poporul
Israel/popoarele)

„Acolo S-a arătat Domnul lui Avram şi i-a zis: "ţara aceasta o voi da urmaşilor tăi". Şi a zidit Avram
acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se arătase.”(Facerea 12:7)
“Bine întemeiată spre bucuria întregului pământ. Muntele Sionului, coastele de miazănoapte,
cetatea Împăratului Celui mare. Dumnezeu în palatele ei se cunoaşte, când o apără pe ea.”(Psalmi
47:2-3)
“Apoi au junghiat mielul Paştilor în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii şi leviţii, ruşinându-
se, s-au sfinţit şi au adus arderi de tot în templul Domnului.”(II Paralipomena 30:15)
“Şi s-au dus trimişii cu scrisorile, care erau făcute de rege şi de căpeteniile lui, prin toată ţara lui
Israel şi a lui Iuda şi, după porunca regelui, le spuneau: "Fii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul
Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Israel, şi Se va întoarce şi El la cei rămaşi dintre voi,
care aţi mai scăpat din mâna regilor Asiriei.”(II Paralipomena 30:6)
“În vremea aceea a chemat Moise tot Israelul şi le-a zis: "Ascultă, Israele, poruncile şi legile pe
care le voi rosti eu astăzi în auzul urechilor voastre: învăţaţi-le şi siliţi-vă să le pliniţi.”(Deuteronom
5:1)
“Voi arăta numele Meu cel sfînt poporului Meu Israel şi nu voi mai lăsa de acum să se necinstească
sfînt numele Meu şi vor ştii neamurile că Eu sînt Domnul cel sfînt în Israel.”(Ezechiel 39:7)
“Aşa grăieşte Domnul: "M-am întors cu milostivire către Sion şi voi locui în mijlocul
Ierusalimului; şi Ierusalimul se va chema cetate credincioasă şi muntele Domnului Savant, munte
sfânt".(Zaharia 8:3)
“Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de
rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra
Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut.”(Zaharia 12:10)
“Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Când voi aduna casa lui Israel din mijlocul popoarelor unde este
împrăştiată şi voi arăta prin aceasta sfinţenia Mea în ochii neamurilor şi când va locui ea în
pământul său, pe care l-am dat robului Meu Iacov.”(Iezechiel 28:25)
„Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou.
Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i
scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură cu ei,
zice Domnul. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice
Domnul: Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei
Îmi vor fi popor.”(Ieremia 31:31-33)
„"Când aceste legi vor înceta să mai aibă putere înaintea Mea, zice Domnul, atunci şi seminţia
lui Israel va înceta pentru totdeauna să mai fie popor înaintea Mea.”(Ieremia 31:36)
 4. Chemarea la slujire (Vocația)

„Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu.”
(Facerea 5:24)
“Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: "Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci
s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ti o corabie
de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe din
afară.”(Facerea 6:13-14)
“Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu.”(Facerea 6:8)
“După aceea a zis Domnul către Avram: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui
tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi
binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor
binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate
neamurile pământului".”(Facerea 12:1-3)
“Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl
tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi.
Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la
miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile
pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice cale vei merge; te voi întoarce în pământul
acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am spus".”(Facerea 28:13-15)
“Atunci a plecat Ilie de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând; acesta avea douăsprezece
perechi de boi la pluguri şi la perechea a douăsprezecea era el însuşi. Şi Ilie a trecut pe lângă el
aruncându-i mantia. Atunci a lăsat Elisei boii şi a alergat după Ilie, zicând: "Lasă-mă să merg să
sărut pe tatăl şi pe mama mea şi voi veni după tine!" Iar el i-a zis: "Du-te şi vino înapoi, că ce-am
făcut e făcut!"”(III Regi 19:19:20)
“Şi am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?" Şi
am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" Şi El a zis: "Du-te şi spune poporului acestuia: Cu
auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea.”(Isaia 6:8-9)
“Vino dar să te trimit la Faraon, regele Egiptului, ca să scoţi pe fiii lui Israel, poporul Meu, din ţara
Egiptului!" Atunci a zis Moise către Dumnezeu: "Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, regele
Egiptului, şi să scot pe fiii lui Israel din ţara Egiptului?" Iar Dumnezeu i-a zis: "Eu voi fi cu tine şi
acesta îţi va fi semnul că te trimit Eu: când vei scoate pe poporul Meu din tara Egiptului, vă veţi
închina lui Dumnezeu în muntele acesta!"”(Iesire 3:10-12)
“După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui
Moise, şi a zis: "Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar şi treci Iordanul tu şi tot poporul acesta, în
ţara pe care o voi da fiilor lui Israel.”(Iosua Navi 1:1-2)
“Iată îţi poruncesc: Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul
tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge"(Iosua Navi 1:9)
“Atunci a venit îngerul Domnului şi a şezut în Ofra sub un stejar, care era al lui Ioaş, tatăl lui
Abiezer; şi fiul său Ghedeon treiera atunci grâul în arie, ca să-l ascundă de Madianiţi. Şi i s-a arătat
îngerul Domnului şi i-a zis: "Domnul este cu tine, voinicule!"(Judecatori 6:11-12)
“"Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind
între ei pentru Mine, şi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea; De aceea spune-i că voi
încheia cu el legământul Meu de pace, Şi va fi pentru el şi pentru urmaşii lui de după el legământ
de preoţie veşnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său şi a ispăşit păcatul fiilor lui
Israel".(Numeri 25:11-13)
“A fost cuvântul Domnului către mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, la râul Chebar, în
ţara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mâna Domnului.
Eu priveam şi iată venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare şi un val de foc, care
răspândea în toate părţile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal în
văpaie.”(Iezechiel 1:3-4)
“Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând: Scoală-te şi du-te în cetatea cea
mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!”(Iona 1:1-
2)
“Cuvântul Domnului care a fost către Osea, feciorul lui Beeri, în vremea domniei lui Ozia, Iotam,
Ahaz şi Iezechia, regii din Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele din Israel. Începutul
cuvântului Domnului către Osea. Şi a grăit Domnul către Osea: "Ia-ţi de nevastă o femeie
desfrânată şi să ai copii de desfrânată! Căci iată a desfrânat pământul lui Israel, abătându-se de la
Domnul".(Osea 1:1-2)
“Cuvântul Domnului care a fost către Ioil, fiul lui Petuel. Ascultaţi acestea, voi bătrânilor, luaţi
aminte, voi toţi locuitorii ţării! Oare s-a mai întâmplat aşa în vremea voastră sau în zilele părinţilor
voştri?”(Ioil 1:1-2)
“"Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit
şi te-am rânduit prooroc pentru popoare". Iar eu am răspuns: "O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu
să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr".(Ieremia 1:5-6)
 5. Sfântul Botez

Prima preînchipuire a Botezului o găseşte Sfântul Ambrozie chiar la zidirea lumii, în

primele versete ale Facerii, unde se spune: "Duhul Domnului Se purta pe deasupra
apelor" (Facerea 1:2) - acestea fiind o icoană a apei de mai târziu a Botezului creştin.
A doua preînchipuire a Botezului este apa potopului, prin care Dumnezeu a curăţit lumea
de păcate: "Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se spele tot păcatul trupesc. Se
îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este cel pe care a fost răstignit Domnul Iisus, când a
pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum ai
învăţat din Noul Testament, şi El îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul
păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi icoana dreptăţii"
"Oare, potopul nu este ca şi Botezul, prin care toate păcatele se îneacă şi numai cugetul celui drept
şi harul reînviază?".
A treia preînchipuire vetotestamentară a Botezului o reprezintă trecerea evreilor prin Marea
Roşie, fiind astfel eliberaţi din robia egipteană: "Bagi de seamă că şi în acea trecere a evreilor prin
Marea Roşie, în care egiptenii au pierit, iar evreii au scăpat, a fost anticipată încă de pe atunci
închipuirea Sfântului Botez. Căci, ce altceva învăţăm zilnic în această taină, decât că vina este
luată de ape şi că greşeala se şterge cu ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi ocrotite?"
Un al patrulea simbol anticipativ al Botezului creştin îl vede Sfântul Ambrozie într-o
minune săvârşită de Moise, în timpul traversării pustiului până în Canaan, şi anume la Merra, unde
evreii întâlnesc un izvor de apă amară, pe care Moise îl preface în apă bună de băut: "Moise a
aruncat un lemn în ea şi s-a făcut dulce. Fireşte, fără semnul Crucii Domnului apa nu era de niciun
folos pentru mântuirea ce avea să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina Crucii mântuitoare,
atunci a devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paharul mântuirii. Aşadar, precum
Moise, adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa preotul aruncă în această fântână
baptismală semnul Crucii Domnului şi apa se face dulce (potrivită) pentru har"
Un alt simbol al Botezului creştin este, după Sfântul Ambrozie, curăţirea de lepră a lui
Naaman Sirianul, prin afundarea lui în apele Iordanului, după îndemnul proorocului Elisei: "Şi
fiind curăţit din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţi cineva nu stă în puterea apelor, ci a
Harului"
Un al şaselea simbol al Botezului în Vechiul Testament, îl vede Sfântul Ambrozie într-o
minune săvârşită de proorocul Elisei, care mergând pe malul râului Iordan spre a tăia lemne, unul
din fiii proorocului scapă fierul securii în apă; atunci proorocul Elisei a tăiat o bucată de lemn, pe
care aruncând-o în apă, fierul a ieşit la suprafaţă, putând fi astfel recuperat: "Vezi, aşadar, că prin
Crucea lui Hristos se ridică neputinţa tuturor oamenilor"
“Iată Domul pustieşte pământul şi îl preface în deşert, răstoarnă faţa lui şi împrăștie pe locuitori”
(Isaia 24:1)
“Zăgazurile cele de sus se vor deschide şi temeliile pământului se vor clătina” (Isaia 24:18)
“Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri
vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de
piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi
după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele.”(Iezechiel 36:25-27)
„Iar celălalt untdelemn din palma preotului îl va turna pe capul celui ce se curăţeşte şi-l va curăţi
preotul pe acesta înaintea Domnului.”(Levitic 14:18)
“După aceea să luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas, să
ungeţi pragul de sus şi amândoi uşorii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi nici unul din
casă până dimineaţa.”(Iesire 12:22)
“Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt
puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israel prin
mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor.”(Iesire
14:21-22)
“Preoţii care duceau chivotul legământului Domnului stăteau ca pe uscat în mijlocul Iordanului,
cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, până ce tot poporul a trecut prin
Iordan.”(Iosua 3:17)
“Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile
voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!”(Isaia 1:15)
“Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.”(Psalmi 50:3)
 6. Mirungerea

„După aceea să luaţi un mănunchi de isop şi, muindu-l în sângele strâns de la miel într-un vas,
să ungeţi pragul de sus şi amândoi uşorii uşii cu sângele cel din vas, iar voi să nu ieşiţi nici unul
din casă până dimineaţa;”(Iesire 12:22)
“Apoi să iei untdelemn de ungere şi să-i torni pe cap şi să-l ungi.”(Iesire 29:7)
“Să iei din sângele de pe jertfelnic şi din untdelemnul de ungere şi să stropeşti asupra lui Aaron şi
asupra veşmintelor lui, asupra fiilor lui şi asupra veşmintelor fiilor lui, şi se va sfinţi el şi
veşmintele lui, fiii lui şi veşmintele fiilor lui. Iar celălalt sânge al berbecului să-l torni lângă altar
împrejur.”(Iesire 29:21)
“Şi să faci din acestea mir pentru ungerea sfântă, mir alcătuit după meşteşugul făcătorilor de
aromate; acesta va fi mirul pentru sfânta ungere.”(Iesire 30:25)
“Iar fiilor lui Israel să le spui: Acesta va fi pentru voi mirul sfintei ungeri, în numele Meu, în
neamul vostru.”(Iesire 30:31)
“Cine îşi va face ceva asemănător lui, sau cine se va unge cu el din cei ce nu trebuie să se ungă,
acela se va stârpi din poporul său".”(Iesire 30:33)
“Mirul pentru ungere şi aromatele mirositoare pentru locaşul cel sfânt; toate le vor face ei aşa, cum
ti-am poruncit Eu ţie".”(Iesire 31:11)
“Chivotul legii şi pârghiile lui, capacul lui şi perdeaua despărţitoare, pietre de smarald, tămâie şi
mir de ungere;”(Iesire 35:12)
“Precum şi miresme, untdelemn pentru candelabru, mir de ungere şi miresme de tămâiere.”(Iesire
35:28)
“A făcut de asemenea mir pentru sfânta ungere şi tămâie mirositoare, curate şi cu iscusinţă alcătuite
de pregătitorii de aromate.”(Iesire 37:29)
“Jertfelnicul cel de aur, mirul pentru ungere, miresme pentru tămâiere şi perdeaua de la intrarea
cortului;”(Iesire 39:38)
“După aceea să iei mir de ungere şi să ungi cortul şi toate cele din el şi să-l sfinţeşti pe el şi toate
lucrurile lui şi va fi sfânt;”(Iesire 40:9)
“ Şi să-i ungi, cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi fie preoţi, şi această ungere îi va sfinţi preoţi pentru
totdeauna în neamul lor!"(Iesire 40:15)
“"Prinosul lui Aaron şi al fiilor lui, pe care-l vor aduce ei Domnului, în ziua ungerii lor, este acesta:
făină bună de grâu, a zecea parte din efă, vor aduce jertfă necontenită; jumătate din ea dimineaţa
şi jumătate seara.”(Levitic 6:20)
“Şi pe care a poruncit Domnul să li se dea de către fiii lui Israel din ziua ungerii lor. Aceasta este
hotărâre veşnică în neamul lor".”(Levitic 7:36)
“ Din uşa cortului adunării să nu ieşiţi, ca să nu muriţi, căci aveţi pe voi mirul de ungere al
Domnului!" Şi s-a făcut drept cuvântul lui Moise.”(Levitic 10:7)
“Marele preot din fraţii tăi, pe capul căruia s-a turnat mirul de ungere şi care este sfinţit, ca să se
îmbrace cu veşmintele sfinte, să nu-şi descopere capul său, nici să-şi sfâşie hainele;”(Levitic 21:10)
“ De locaşul sfânt să nu se depărteze, ca să nu necinstească locaşul Dumnezeului său, căci mirul
sfânt de ungere al Dumnezeului lui este asupra lui. Eu sunt Domnul.”(Levitic 21:12)
“Spală-te şi te unge, îmbracă-ţi hainele tale cele bune şi du-tţ. la arie, dar nu te arăta lui până nu va
fi isprăvit de mâncat şi de băut.”(Rut 3:3)
“După aceea l-au adus pe rege şi i-au pus coroana şi podoabele, i-au dat să ţină în mână legea şi l-
au făcut rege; iar ungerea a săvârşit-o Iehoiada preotul şi fiii lui, zicând: "Să trăiască regele!"”(II
Paralipomena 23:11)
“Tu vei semăna, dar nu vei secera; vei călca în teasc smochine, dar nu te vei unge cu untdelemn;
vei face must, dar nu vei bea vin.”(Miheia 6:15)
“Iar cu fierea se unge la ochi omul care are albeaţă, şi se vindecă".(Tobit 6:9)
În Legea veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere sacerdotală, pentru
sfinţirea preoţilor la Templu. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl învesteşte preot pe Aaron:
„apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea Cortului Adunării şi să-i speli cu apă. Apoi să iei
untdelemn de ungere şi să-i torni pe cap şi să-i ungi.” (Ieșirea 29, 4-7).
Mirul era pregătit din cele mai bune mirodenii (Ieșirea 30, 23), iar cei unşi cu el se sfinţeau
ca slujitori ai Domnului (Ieșirea 30, 30). Prin ungere erau investiţi şi regii. Samuel îl unge rege pe
Saul şi Duhul Domnului coboară peste el, dându-i darul prorociei (I Regi 10, 1-10). Ungerea cu
mir era însoţită, deci, de darul Duhului care a făcut din Saul un rege profet. Acelaşi lucru s-a
întâmplat şi cu David (I Regi 16-13) şi cu Solomon (III Regi 1,34).
În Cartea lui Isaia, ungerea cu mir întru Sfântul Duh devine semnul distinctiv al Alesului
lui Dumnezeu, al consacrării prin excelenţă: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a
uns să binevestesc săracilor” (Isaia 61, 1). Ungerea întru Duhul Sfânt va fi semnul caracteristic al
preotului, profetului, alesului şi slujitorul lui Dumnezeu, al Mântuitorului aşteptat, de unde Îi va
veni şi numele de Mașiyach (‘Unsul’, Χριστός). Sfântul Efrem Sirul găseşte mai multe analogii ale
Mirungerii în Vechiul Testament, astfel: „Dumnezeu a despărţit poporul ales de neamurile păgâne,
prin vechiul semn al tăierii împrejur, iar prin semnul ungerii a despărţit de popor neamurile”
(IV Regi 5, 17).
Ungerea cu mir era considerată în Vechiul Testament pecetea Împărăţiei Sfinte (Psalmi 2,
2), însoţită de lucrarea dumnezeiască a Duhului Sfânt. Practica ungerii pentru justificarea
demnităţii de drept divin va fi preluată de Imperiul Bizantin (primul a fost Leon I Tracul, în anul
457). Primind ungerea în Biserică, împăratul devine locţiitor terestru al divinităţii, putând conduce
şi ceremoniile religioase.
 7. Euharistia

Euharistia este printre cele mai „ascunse minunăţii” ale Vechiului Testament. La început, cu
excepţia evidentă a manei cereşti care a fost dată de sus israeliţilor, pare că sunt prea puţine
evenimente ce prefigurează noua realitate extraordinară care este Euharistia. Însă Newman ne
invită să ne aventurăm în văile adânci şi în grădinile secrete ale Vechiului Testament. Făcând acest
lucru, vom vedea că Euharistia este prezentă peste tot – de la Pentateuh până la profeţi.
Fructul oprit din grădina Edenului pare să fie ultimul loc unde cineva ar vedea o prefigurare a
Euharistiei. Dar comentatorii medievali au văzut în Euharistie „antidotul pentru efectul otrăvitor
al mărului”, conform lui Ann Astell în Eating Beauty. Aşa cum mâncarea fructului oprit era văzut
ca un păcat al mândriei, al avariţiei, al lăcomiei sau al neascultării, tot astfel Euharistia era
percepută ca insuflând virtuţile opuse corespunzătoare: umilinţa, sărăcia, abstinenţa şi ascultarea,
conform aceleaşi autoare. Comparaţia merge mai în profunzime: prin mâncarea fructului oprit,
Adam şi Eva au adus moartea în lume, în timp ce aceia care iau parte la masa euharistică au
promisiunea vieţii veşnice.
Fructul din Pomul Vieţii. Legăturile dintre Eden şi Euharistie sunt întărite în ultima carte a
Bibliei. Mai întâi o rememorare: erau de fapt doi copaci în Eden. Cel care captează toată atenţia
este cel al cunoaşterii binelui şi răului – fructul acestui pom le este interzis lui Adam şi Evei. Însă,
atunci când sunt alungaţi, un al doilea copac este menţionat: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: ‘Iată
Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să îşi întindă mâna
şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…'” (Geneză 3,22) În Apocalips,
Ioan ne arată că prin Cristos vom putea mânca fructele celui de-al doilea copac. Ioan scrie „celui
care învinge îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în paradisul lui Dumnezeu” (Apocalips
2,7). Zece versete mai apoi citim: „celui care învinge îi voi da din mana cea ascunsă” (2,17) – o
referire clară la Euharistie.
Sângele lui Abel. Şi această referire pare să fie o alegere ciudată pentru Euharistie. Însă
Scriptura leagă sângele lui Cristos cu cel al lui Abel. În Geneză 4,8, după ce Cain şi-a ucis fratele,
Dumnezeu îi vorbeşte „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ!” În
Scrisoarea către evrei, Sfântul Paul face o legătură cu Cristos, numindu-l „mijlocitorul noii alianţe,
şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel” (12,24). Sfântul Grigore cel
Mare dezvoltă, „Sângele lui Cristos vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel, deoarece sângele lui
Abel cere moartea lui Cain, fratricidul, în timp ce sângele Domnului a cerut şi a obţinut viaţa
duşmanilor săi.” Când primim Euharistia, adaugă Sf. Grigore, şi noi trebuie să strigăm şi să ne
proclamăm credinţa în Isus.
Sacrificiul lui Melchisedec. În capitolul 14 din Geneză, după ce Abraham îl salvează pe Lot şi
pe rudele sale, o figură ciudată apare în scenă: Melchisedec, regele Salemului, îi vine în
întâmpinare. Ni se spune că era un preot „al celui Preaînalt” – cu mult înainte ca preoţia
instituţională sa fie stabilită în Israel. Şi cu secole înainte ca Evanghelia să fie adusă păgânilor,
Melchisedec a reuşit să îl cunoască pe Dumnezeu. Mai apoi în Scriptură citim că era „fără tată,
fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, fiind asemănat cu
Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 7,3) Astfel Melchisedec este portretizat ca unul care l-a anticipat pe
Cristos, El Însuşi rege şi preot suprem. Comparaţia merge mai departe: în Geneză 14,18,
Melchisedec oferă ca sacrificiu „pâine şi vin” – o prefigurare a Euharistiei, după cum susţine
şi Haydock Bible Commentary.
Sacrificiul todah. Catolicii ştiu că Paştele evreiesc era sacrificiul esenţial al Vechiului
Testament, care a fost fundal pentru instituirea Euharistiei. Însă mai exista un alt sacrificiu, la fel
de important: todah, un sacrificiu oferit în vechiul Israel după ce o persoană era salvată dintr-o
situaţie ce îi ameninţa viaţa. Iată cum descrie Tim Gray sacrificiul: „Mielul va fi sacrificat în
templu şi pâinea pentru masă va fi consacrată în momentul sacrificării mielului. Pâinea şi carnea,
alături de vin, vor alcătui elementele mesei sacre todah, care va fi însoţită de rugăciuni şi cântece
de mulţumire…” Nu aminteşte acest moment de Euharistie? În ebraică, todah înseamnă
mulţumire, care este traducerea exactă a cuvântului grec eucharista. Într-adevăr, ambele sunt
sacrificii de mulţumire pentru salvare.
Ilie în deşert. În prima carte a Regilor, capitolul 19, Ilie fuge de Izabela în sălbăticie. După ce
a rătăcit o zi, se aşază lângă un ienupăr şi îl imploră pe Dumnezeu să îl lase să moară. În schimb,
El i-a trimis un înger care i-a adus „o turtă coaptă pe pietre şi un urcior cu apă”. Dar aceasta nu era
o hrană adevărată – a fost suficientă pentru călătoria de 40 de zile spre muntele Horeb unde a avut
o întâlnire profundă cu Dumnezeu „într-un sunet de linişte adâncă”. Exegeţii catolici au văzut în
această super-hrană dată lui Ilie un fel de Euharistie.
Pâinea Punerii Înainte. În vechiul Israel, Pâinea Prezenţei era pusă pe o masă de aur într-un
tabernacol ca ” jertfă de pomenire înaintea Domnului”. Pâinea trebuia să fie în prezenţa Domnului
în mod continuu, era incenzată şi însoţită mereu de lumânări aprinse. O nouă pâine era pusă în ziua
de Sabat şi numai aceia care nu au avut relaţii intime – de obicei preoţii – o puteau mânca. Atunci
când masa era purtată afară, era acoperită. De fapt, când tabernacolul era mutat, toate vasele erau
acoperite cu grijă. Cei care purtau masa, nu aveau voie să atingă în mod direct aceste vase pentru
că ar fi murit (Exod 25, Levitic 24, Numeri 4 şi 1 Samuel 21). Nu vă sună familiar? Într-adevăr,
este greu să îţi imaginezi un precedent mai evident pentru devoţiunea pe care o au catolicii astăzi
pentru Preasfântul Sacrament.
Cărbunele lui Isaia. Odată ajunşi la cărţile profetice, întâlnim câteva cu adevărat extraordinare
şi provocatoare tipuri de Euharistie. Mai întâi, în Isaia 6, profetul are viziunea lui Dumnezeu stând
pe un tron, alături având serafimi. „Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune
aprins în mână, pe care îl luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura şi a zis: ‘Iată, atingându-se
acesta de buzele tale, vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite!'” (Isaia 6,6-7). În liturgiile bisericii,
în special în tradiţia ortodoxă, cărbunele aprins prefigurează Euharistia. Liturgia Sf. Iacob descrie
Împărtăşania ca „primirea cărbunelui aprins”, iar în liturgia Sf. Ioan Crisostomul, preotul spune „S-
a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale”. Paralela nu poate fi mai evidentă: asemenea
cărbunelui aprins, Euharistia vine la noi de pe altar şi ne curăţă de păcate (adică de cele veniale,
însă ne şi întăreşte împotriva celor de moarte).
 Sulul cărţii lui Ezechiel. O altă prefigurare extraordinară a Euharistiei o găsim în cartea lui
Ezechiel. Asemenea lui Isaia, profetul a avut o viziune şi spiritul lui Dumnezeu îl cuprinde. Apoi,
în versetul 8, aude aceste cuvinte „Deschide-ţi gura şi mănâncă ceea ce eu îţi dau!”
„Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul
Dumnezeului celui Preaînalt.”(Facere 14:18)
“Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi
amare.”(Iesire 15:8)
“Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase
cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: "Iată s-a atins de buzele tale şi va
şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi".(Isaia 6:6-7)
“Şi Domnul Savaot va pregăti în muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ de cărnuri
grase, un ospăţ cu vinuri bune, cărnuri grase cu măduvă, vinuri bune, limpezite!”(Isaia 25:6)
“Tu însă, fiul omului, ascultă ce voiesc să-ii spun! Nu fi îndărătnic, ca acest neam de răzvrătiţi!
Deschide-ii gura şi mănâncă ceea ce am să-ţi dau!" Şi privind eu, am văzut o mână întinsă spre
mine şi în ea o hârtie strânsă sul.”(Iezechiel 2:8-9)
“Apoi mi-a zis: "Fiul omului, mănâncă ceea ce ai dinainte, mănâncă această hârtie şi mergi de
grăieşte casei lui Israel!"(Iezechiel 3:1)
 8. Preotia

Spre deosebire de celelalte religii, preoţia Vechiului Testament, la evrei, era superioară, dar nu
avea un caracter definitiv şi desăvârşit. Totuşi, a constituit, prin întregul ritual cultic şi sacerdotal,
o preînchipuire a preoţiei hristice. Iar înţelegerea acestui aspect nu se poate realiza fără o scurtă
prezentare a istoricului ei.
Primul preot amintit în cărţile Vechiului Testament este Melchisedec, numit „preot al
Dumnezeului Celui Preaînalt“ (Facere XIV, 18). El binecuvântează pe Avraam şi îi aduce ca
ofrande pâine şi vin, lucru văzut de exegeţii biblici ca o prefigurare a Sfintei Euharistii. Apostolul
neamurilor îl descrie astfel: „Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al
zilelor, nici sfârşit al vieţii“ (Evrei VII, 1-4). Făcând conexiune cu profeţia davidică: „Tu eşti preot
în veac, după rânduiala lui Melchisedec“ (Psalmul CIX, 4), mărturiseşte că acesta preînchipuie pe
Fiul lui Dumnezeu şi preoţia hristică.
În Vechiul Testament însă sunt identificate şi alte persoane, care, prin jertfele lor, au devenit
tipuri ale preoţilor creştini, sub aspect sacramental. Sfântul Efrem Sirul aminteşte de Abel, la jertfa
căruia s-a pogorât foc din cer (Facere IV, 4), Noe, care după încetarea potopului a adus lui
Dumnezeu jertfă întru bună mireasmă (Facere VIII, 19-20), Avraam, cu care Dumnezeu a încheiat
legământ şi al cărui fiu, Isaac, pe care voia să-l jertfească, semnifică pe Hristos, Cel jertfit pentru
noi, oamenii. La fel Moise, care a primit tablele Legii pe Muntele Sinai, Ilie, care „a fost auzit în
foc şi a înjunghiat pe preoţii ruşinii“ (III Regi, XVIII, 38-40).
Preoția propriu-zisă a Vechiului Legământ a fost instituită de Dumnezeu prin Moise şi
organizată, după prescripţiile divine, de către acesta şi fratele său, Aaron. Primii săi reprezentanţi
sunt chiar Aaron şi fiii săi, Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. Detaliile privitoare la ritualul ungerii
şi consacrării lor, descrise în capitolul VIII al cărţii Levitic, sunt demne de luat în seamă, întrucât
prezintă similitudini cu actul hirotonirii din creştinism. Ritualul ungerii era îndeplinit de Moise, ca
împuternicit direct al lui Dumnezeu, în faţa Cortului Mărturiei, a adunării poporului. Aaron şi fiii
săi erau spălaţi simbolic cu apă de către Moise, ca semn al curăţirii lor, apoi hainele lor erau
schimbate cu veşmintele slujirii. Urma ungerea propriu-zisă, făcută cu untdelemnul ungerii, apoi
cu sângele viţelului oferit ca jertfă de ispăşire cu ocazia acestui moment.
Acest ritual avea ca obiectiv purificarea celor ce urma să fie consacraţi slujirii lui Dumnezeu.
De aceea, toate actele ceremoniale aveau acest scop, întrucât, spune Părintele Ene Branişte,
„Dumnezeu Însuşi fixase mai dinainte lui Moise principiul, rămas valabil şi obligatoriu şi pentru
preoţia creştină, că în slujba lui Dumnezeu Cel Sfânt nu se cade să fie consacraţi decât oameni
sfinţi sau sfinţiţi prin curăţia vieţii lor şi purificaţi prin mijlocirea ceremoniilor sfinte cu putere
sfinţitoare“. Iar ungerea preoţilor, a Cortului Sfânt, a veşmintelor, a obiectelor ritualice avea
menirea de a menţine trează conştiinţa înaltei misiuni sacerdotale.
La menţinerea acestei conştiinţe treze contribuia şi altă prescripţie, şi anume aceea ca Aaron şi
fiii săi să rămână timp de şapte zile în Cortul Sfânt, rupând orice legătură cu exteriorul în vederea
purificării. În ziua a opta, aduceau jertfe de ispăşire înaintea poporului şi a bătrânilor, moment în
care Aaron, ca arhiereu, binecuvânta poporul pentru prima dată. Pornind de la acest lucru, şi în
preoţia creştină se obişnuieşte ca după hirotonie preotul să săvârşească Sfânta Liturghie cel puţin
şapte zile la rând. Consfinţirea lui Aaron şi a fiilor lui s-a făcut prin pogorârea din cer a focului,
care a ars jertfele, dar şi prin odrăslirea toiagului acestuia în Cortul Sfânt, pentru încredinţarea
celor potrivnici.
Tot în cărţile Pentateuhului se arată şi îndatoririle preoţilor. Primordială este împlinirea
funcţiilor ritualice, ca mijlocitori între Dumnezeu şi oameni şi ca elemente indispensabile ale vieţii
religioase. O a doua îndatorire consta în a-i învăţa pe evrei Legea lui Moise dată de Dumnezeu.
Vegheau asupra vieţii de familie, judecând cazurile de adulter. Aveau, de asemenea, atribuţiile unei
instanţe de apel, ale cărei decizii erau definitive. Erau cei care constatau contractarea unor boli
grave, izolând comunitatea prin îndepărtarea celor bolnavi, dar şi reprimeau pe cei vindecaţi,
făcându-le ritualul de curăţire.
Fiind reprezentanţii ai unei preoţii de origine divină, ei primeau o cinste extraordinară, direct
proporţională cu responsabilitatea ei. De aceea, cine se apropia de ea prin uzurpare era aspru
pedepsit.
Astfel, pe lângă cinstea cuvenită, preoţii şi arhiereul aveau şi anumite obligaţii, unele dintre
ele ţinând şi de percepţiile vremii: să nu-şi radă părul sau barba, să nu-şi facă pe trup crestături, le
era interzisă atingerea de morţi, arhiereii să nu-şi rupă veşmintele, să nu-şi descopere capul.
Trecând peste aspectul exterior, li se cerea cu precădere o stare de curăţie şi trezvie, dată fiind
înălţimea sacerdoţiului lor. Aceasta presupunea să nu bea vin ori băutură tare înainte de a sluji. De
asemenea, li se cerea o stare de sfinţenie, fapt pentru care trebuia să-şi ia soţii fecioare, lucru
întâlnit şi în preoţia creştină, să nu necinstească prin necuviinţă locaşul sfânt. O condiţie
indispensabilă pentru slujirea la altar, păstrată şi în canoanele Bisericii, era integritatea corporală.
Pentru toate acestea, preoţilor şi leviţilor Vechiului Testament li se cuvenea o deosebită cinste.
Neavând nici pământ în Israel, trebuia să se întreţină din partea lor din daruri şi jertfe. Dar, pe cât
de mare le era răspunderea, pe atât de mare era şi pedeapsa pentru abaterea de la conduita cerută.
Chiar şi fetele preoţilor, dacă săvârşeau păcatul desfrânării, erau aspru pedepsite, fiind ucise în uşa
casei tatălui lor.
Observăm că preoția veterotestamentară se concentrează în jurul Cortului Sfânt, apoi al
Templului din Ierusalim, păstrând caracterul sacrificial şi ritualic. Este de înţeles acest lucru, de
vreme ce ea avea menirea de a menţine trează conştiinţa păcatului şi a dorinţei de mântuire, cu un
pronunţat accent mesianic. Dar a căzut în formalism, printr-o împlinire mecanică a actelor cultice,
ajungându-se până într-acolo încât lăuntricul a fost neglijat cu totul. Şi ne referim aici la viaţa
religios-morală, la obligaţiile socialculturale. Spune Părintele Ene Branişte: „Pe măsură ce ne
apropiem de zorile creştinismului, preoţii Vechiului Testament pierd cu totul conştiinţa adevăratei
lor misiuni şi uită obligaţiile lor iniţiale; ceva mai grav, ei transformă slujba lor într-un simplu
izvor de câştig material şi de huzur personal, exploatând şi împilând fără milă poporul, pe care
aveau datoria să-l conducă spre Hristos, cu ajutorul Legii“.
Puntea de trecere de la preoţia vechitestamentară, ajunsă în starea de decădere, la cea a Noului
Testament este făcută de prooroci. Ei au fost ridicaţi de către Dumnezeu din mijlocul poporului
prin „chemare instantanee (vocaţie extraordinară)“, iar principiul pe care ei îl promovează acum
este că Dumnezeu nu vrea jertfe, ci milă.
„Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui
Melchisedec".”(Psalmi 109:4)
“Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul
Dumnezeului celui Preaînalt.”(Facere 14:18)
“Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat Iosif, căci preoţilor le era rânduită de la Faraon
porţie şi se hrăneau din porţia lor, pe care le-o da Faraon; de aceea nu şi-au vândut ei
pământul.”(Facere 47:22)
“Preotul din Madian însă avea şapte fete, care păşteau oile tatălui lor. Şi venind acestea au scos
apă şi au umplut adăpătorile, ca să adape oile tatălui lor.”(Iesire 2:16)
“Iar preoţii, care se apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfinţească, ca nu cumva să-i lovească
Domnul".(Iesire 19:22)
“Să îmbraci pe Aaron în sfintele veşminte şi să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-mi fie preot.”(Iesire
40:13)
“Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe
Aaron şi pe fiii lui.”(Iesire 29:9)
"Iată rânduiala pentru cel lepros: Când el se va curăţi, se va duce la preot.”(Levitic 14:2)
“Preoţii Tăi se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.”(Psalmi 131:9)
“Zis-a Domnul către Aaron: "Tu, fiii tăi şi casa tatălui tău cu tine veţi purta păcatul pentru
nepăsarea de locaşul sfânt; tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi purta păcatul pentru nepăsarea de
preoţia voastră.”(Numerii 18:1)
“Că de va greşi omul faţă de alt om, atunci se vor ruga pentru el lui Dumnezeu; iar de va păcătui
cineva faţă de Domnul, atunci cine va mijloci pentru el?" Dar ei nu ascultau spusele tatălui lor,
căci Domnul hotărâse să-i dea morţii.”(I Regi 2:25)
“După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi l-a sfinţit.”(Levitic 8:12)
“În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului
Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui,
cum face până în ziua de astăzi.”(Levitic 10:8)