SFÂNTA TREIME

Sfanta Treime in Vechiul Testament

1. BEREȘIT BARA ELOHIM

2. Moise istorisind creaţia o redă sub forma unui dialog despre care Sfinţii
Părinţi zic că are loc între Dumnezeu si Cuvântul Său. În acest dialog, ori
de câte ori este vorba de a se da viaţă în mod special fiinţelor din natură şi
a organiza elementele create primordial revin des cuvintele „Şi a zis
Dumnezeu: „Să fie lumină” (Fc. 1,3); „Să fie tărie” (v,6); „Să se adune
apele”... (v,9); „Să odrăslească pământul iarba verde”... (v,11); „Să fie
luminători.”... (v,14); „Să mişune apele de sumedenie de animale cu
viaţă” ... (v,20); „Să scoată pământul fiinţe vii” ... (v,24) etc. la acestea
răspunzându-se: „Şi s-a făcut lumină” (v,3); „Şi a făcut Dumnezeu tăria
cerului” ...(v,7); „Şi pământul a odrăslit pajişte verde”... etc.
În persoana care zice „Să fie tăria ...” Sfântul Vasile cel Mare vede vocea
cauzei prime, iar în răspunsul firesc dat acesteia: „Şi Dumnezeu a creat tăria ...”,
o mărturisire ce exprimă puterea eficientă şi creatoare. Alţi Sfinţi Părinţi se
exprimă şi mai limpede în această direcţie, zicând că Fiul este cel ce a pronunţat
cuvintele: „Lumină s-a făcut pentru că totul s-a făcut”, după cum spunea Sfânta
Scriptură prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu.1
3. Moise istoriseşte puţin diferit crearea omului de crearea celorlalte fiinţe şi
lucruri. Modul de a vorbi al Creatorului se schimbă. El nu mai zice, după cum
am văzut mai înainte „să fie”, ci întrebuinţează pluralul „să facem”, care implică
cel puţin un sfătuitor. „Să facem om după chipul nostru şi după asemănarea
noastră” (Facerea 1, 26). Deci la crearea omului nu se mai întrebuinţează
formula la carea ne-am fi aştepatat: „Să fie om”, ci pluralul: „Să facem om”,
1
Ortodoxia, anul XII, nr. 4, octombrie-decembrie, Bucureşti 1986, “Dogma Sfintei Treimi în
Vechiul Testament”, de magistrand Mircea Basarab, pagina 502
urmărind situarea lui deasupra celorlalte creaturi de pe suprafaţa pământului,
fiind creat ultimul pentru ca să le aibă pe toate la dispoziţie şi să le stăpânească.
În cuvintele „Să facem om după chipul nostru şi după asemănarea
noastră” (Facerea 1, 26) mulţi dintre Sfinţii Părinţi văd în acest citat nu numai
pe Tatăl şi pe Fiul ei şi o a treia persoană a Sfintei Treimi, pe Duhul Sfânt.
Pluralul „Să facem” le sugerează acestora Sfânta Treime completă, sfatul lui
Dumnezeu în cele trei feţe şi egalitatea celor trei persoane treimice: Tatăl, Fiul
şi Duhul Sfânt.
4. Sfinţii Părinţi şi teologii văd în genere în cuvintele: „Iată Adam s-a făcut
ca unul dintre noi” (Facerea III, 22) şi
5. „Haidem dar să ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facerea 9,7),
un caz similar cu cel din (Facerea 1,26). Şi deci, Domnul se adresează
egalilor săi, iar aceştia sunt Fiul şi Duhul Sfânt.
6. Teofania de la stejarul Mamvri a stârnit interes în rândul Sfinşilor Părinţi
şi comentarilor Sfintei Scripturi. Părerile lor în ceea ce priveşte arătarea
celor trei bărbaţi lui Avraam sunt împărţite. Unii spun că s-a arătat Sfânta
Treime, iar alţii, că bătrânul patriarh n-a văzut decât pe Fiul lui
Dumnezeu însoţit de doi îngeri. Sfânta Scriptură istoriseşte arătarea
astfel: „Şi Dumnezeu s-a arătat iarăşi lui Avraam...” (Facerea 18,1) şi
apoi adaugă imediat: „Şi ridicându-şi ochii şi privind, iată trei bărbaţi
stăteau înaintea lui” (Facerea 18,2).
Sfânta Scriptură ne-a insinuat aici, cu ajutorul unei creaturi vizibile,
egalitatea şi unitatea Sfintei Treimi, identitatea de substanţă acelor trei persoane,
pentru că lui Avraam i s-au arătat trei bărbaţi şi nici unul din ei nu era mai mare,
sau mai bătrân, sau mai puternic. Fericitul Augustin comentând capitolul al
XIX-lea din Facere ajunge la concluzia că cei doi îngeri trimişi la Sodoma şi
Gomora şi care stau de vorbă cu Lot, sunt Fiul şi Duhul Sfânt.
În această teofanie, Avraam ca un profet a văzut cu secole înainte ce
trebuia să se întâmple: adică naşterea Fiului lui Dumnezeu care trebuia să ia
trup omenesc, să vieţuiască cu oamenii, să mănânce şi să ia jugul lor, El care
fusese trimis spre a îndeplini voia Tatălui în judecarea Sodomei şi Gomorei.
7. Un indiciu despre existenţa unei a doua persoane în sânul Sfintei Treimi
ne sugerează textul din Ieşire II, 22 – III, 16 care istorişeste viziunea lui
Moise din rugul cel aprins în care i s-a arătat îngerul Domnului spre a
vesti eliberarea poporului Israel din robia egipteană. La această arătare
vorbeşte Dumnezeu însuşi, recomandându-se lui Moise ca „Domnul
Dumnezeul strămoşilor voştri: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui
Isaac şi Dumnezeul lui Iacob” (Ieşire III, 15).2
Cel ce s-a arătat lui Moise în chip de înger şi s-a identificat cu Dumnezeul
patriarhilor este o persoană distinctă de Dumnezeu Creatorul, adică Fiul Său.
8. BINECUVÂNTAREA LEVITICĂ
Porunca lui Dumnezeu dată urmaşilor lui Aaron referitoare la binecuvântarea
poporului: „Domnul să te binecuvinteze şi să te păzească! Domnul să lumineze
faţa Sa spre tine şi să te miluiască! Domnul să-şi ridice faţa Sa către tine şi să-
ţi dăruiască pace” (Numeri VI, 24-26) a fost pusă în legătură cu binecuvântarea
din Noul Testament: „Darul Domnului Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (II Corinteni XIII, 13).
Întreita binecuvântare din Vechiul Testament, precum şi asemănarea ei cu cea
din Noul sugerează teologilor ideea existenţei unui Dumnezeu întreit în
persoane încă din Legea lui Moise3.
9. Ideea tripersonalităţii lui Dumnezeu reiese şi din Psalmul 32 (v. 6): „Prin
CUVÂNTUL DOMNULUI cerurile s-au întemeiat şi prin DUHUL gurii
Lui toată podoaba lor” în care Sfinţii Părinţi au văzut participarea la
creaţie a Fiului şi a Duhului. Cele trei persoane divine care i-au parte la
creaţie sunt de o fiinţă, acest lucru fiind arătat de expresia „Duhul gurii
Lui”, expresie care în alte locuri ale Sfintei Scripturi, se aplică şi

2
Ibidem
3
Ibidem
 Cuvântului, pentru ca să se înţeleagă că Mântuitorul şi Duhul Lui cel
Sfânt sunt din Tatăl.
10. Profetul Isaia numit şi „Evanghelistul Vechiului Testament” rezolvă
aproape toate problemele pe care le pune dogmatica Legii Vechi,
reprezentând un îndreptar de viaţă morală, un îndemn la reîntoarcerea
spre Dumnezeu. Capitolul VI al cărţii, în care Sfinţii Părinţi văd urme ale
dogmei Sfintei Treimi, ne istoriseşte viziunea profetului Isaia, în care
acesta a văzut pe Domnul Savaot şezând pe tron înalt înconjurat de
serafimi care zburau în jurul Lui strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt Domnul
Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia VI, 3). Cuvintele
acestea sunt un imn de laudă adus Sfintei Treimi de către cele mai pure
fiinţe şi o profeţie pentru noi muritorii, căci ele anunţă bunurile care
trebuie să inunde omenirea. Întreitul „Sfânt, sfânt, sfânt” indică un
Dumnezeu întreit în persoane, iar „Domnul Savaot” desemnează unitatea
fiinţială a Acestui Dumnezeu, deci sfânt este Tatăl, sfânt este Fiul, sfânt şi
Dumnezeu Duhul.
11.Prin cuvintele: „Duhul Domnului este peste mine, căci Domnul m-a uns
să binevestesc săracilor” (Isaia 61, 1) este pusă în lumină realitatea
persoanelor Sfintei Treimi. Ele ne redau o icoană a teofaniei de la botezul
lui Iisus în Iordan, când Duhul Sfânt în chip de porumbel S-a coborât
asupra Mântuitorului. După primirea botezului, Evanghelia ne istoriseşte
că Iisus s-a întors în Nazaret unde a intrat în sinagogă şi, după obiceiul
iudeilor, s-a ridicat în picioare ca să citească, dându-I-se cartea Isaia.
După lectura textului din Isaia 61,1 a zis mulţimii care-L asculta: „Astăzi
s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4, 21).
12.Fiul lui Dumnezeu ca principiu şi putere de viaţă este născut din veci din
Tatăl, şi este numit după cum am văzut, Slava Domnului, Fiu,
Înţelepciune, Înger, Domn, Dumnezeu, Cuvânt etc. El este primul născut
al Tatălui, are un rol deosebit în crearea lumii şi mai târziu în economia
 mântuirii omului. Despre El se ştie că se va naşte în Betleemul Iudeii: „Şi
tu Betleeme Efrata, deşi eşti mie între miile lui Iuda, din tine va ieşi
Stăpânitor peste Israel” (Miheia 5,1), dintr-o fecioară: „Iată Fecioara va
lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia
7,14), va fi lumina lumii: „ Poporul care locuia întru întuneric va vedea
lumina mare” (Isaia 9,1), preot şi rege după rânduiala lui Melchisedec:
„Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melchisedec” (Psalm 109, 4).
Acestuia Dumnezeu I se adresează ca unui fiu: „Fiul meu eşti Tu. Eu
astăzi Te-am născut!” (Psalmul 2,7)4, dar va muri în floarea vârstei
jertfindu-se pe sine ca să aducă jertfă curată, El care este Soarele
dreptăţii.
13.Dacă este Fiul putem spune că avem date clare şi precise în Scriptura
Vechiului Testament, despre Duhul Sfânt nu putem spune că întruneşte
calităţile unei persoane distincte, dat totuşi se găsesc în Vechiul
Testament multe texte care ni-l prezintă pe Duhul Sfânt atât de
personificat, încât foarte uşor putem ajunge la concluzia că El nu este
numai un atribut al puterii dumnezeieşti, ci o persoană independentă, care
lucrează de la sine „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”
(Facere 1, 2). Mai clar este conturată personalitatea Duhului în Psalmul
CXLIII, 10 la Zaharia (VII, 12): „Şi şi-au învârtoşat inima ca diamantul,
şi să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin
Duhul Lui” şi (Isaia 61, 1): „Duhul Domnului este peste mine”. Duhul
este prezentat ca sursa sfinţeniei (Ps. LI, 12+13; Ps. CXLIII, 10), ca o
putere ce vine asupra omului din afară şi care poate pătrunde în om
pentru o perioadă mai scurtă sau pentru totdeauna, cum este cazul lui
Iosif, care este plin de Duhul lui Dumnezeu (Facere XLI, 38). Acest Duh
este împărtăşit numai aleşilor lui Dumnezeu, nu şi tuturor credincioşilor.

4
Îndrumări misionare Bucureşti, 1986, Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, pagina 109.
 Credinţa în Duhul lui Dumnezeu, la început imperfectă, se îndreaptă spre
Mesia şi perfecţiunea care va veni prin El, prin „Plinitorul Legii”.
14.La profetul Isaia bunăoară, acest raport dintre Mesia si Duhul Domnului
este destul de accentuat: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iezei şi un
Lăstar din rădăcina lui va da. Şi se va odihni peste El Duhul lui
Dumnezeu, duhul înţelepciunii, al întelegerii, duhul sfatului şi al tăriei,
duhul cunoştinţei şi al bunei – credinţe. Şi-l va umple pe Duhul temerii
de Dumnezeu. Şi va judeca după înfăţişarea cea din afară şi nici nu va
da hotărârea Sa după cele ce se zvonesc” (Isaia 11, 1-3).
„Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc
săracilor. M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc
celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate. Să dau de ştire un an de
milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61,
1-2).
15.Epoca venirii Mesiei este prezisă ca o epocă de bogăţie spirituală şi
dărnicie divină „ ... vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele
voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri
vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul
Meu” (Ioil 3 1-2). Această profeţie prezice legătura intimă dintre Duhul şi
Mesia şi prezintă pe Duhul ca un dar mesianic, iar harurile acordate
drepţilor din Vechiul Testament n-au fost decât prototipuri ale
revărsărilor din Noul Testament. Cu toate acestea Duhul nu apare ca o
persoană distinctă de Iahve.
16.Mult mai târziu, în înţelepciunea lui Solomon, Duhul este prezentat ca
unit cu înţelepciunea „se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche,
cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept
fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neoprit, binefăcător”
(Înţelepciunea lui Solomon 7, 22) şi câteodată identificat cu ea.
Continuând această apropiere, concepţia Duhului evoluează dezvoltându-
 se spre o personificare accentuată, ca să ajungă persoană bine definită
abia în Noul Testament.5
Dogma Sfintei Treimi însă este o dogmă proprie creştinismului, prin ea
deosebim categoria de păgânism şi iudaism, ea reprezintă adevărul ce nu-l
putem cunoaşte decât pe cale supranaturală, deoarece Dumnezeu, în Revelaţia
naturală, ne apare peste tot în unitate de natură, de cunoştinţă şi voinţă. O
mărturisire completă asupra acestui adevăr găsim în Noul Testament. Vechiul
Testament fiind însă o umbră a Noului, conţine doar tipuri ale Revelaţiei
creştine.
Datele pe care ni le oferă numai Vechiul Testament sunt prea puţine
pentru a putea susţine un astfel de lucru înainte de întruparea lui Hristos. Apoi,
religia mozaică este monoteistă prin excelenţă şi ideea existenţei unui
Dumnezeu unic a fost accentuată de la început şi până la sfârşit în Scriptura
Veche.
Din istoria lui Israel este bine cunoscută înclinaţia lui spre politeism şi
idolatrie – Moise abia plecase din mijlocul poporului şi acesta şi-a ridicat un
viţel de aur pentru ca să-l adore. Aceasta a fost una din cauzele pentru care
Dumnezeu m-a descoperit Israelului, de la început dogma trinitară. Dumnezeu,
în nesfârşita Sa înţelepciune, n-a voit ca evreii, înclinaţi cum erau ei la
nelegiuirile Egiptului, să aibă o cunoştinţă cu totul lămurită despre Sfânta
Treime, pentru ca să nu găsească aici un pretext pentru a se închina la mai mulţi
zei; şi iată pentru ce, după captivitatea babilonică, când ei începuseră a simţi
dezgust pentru mulţimea zeilor, se găsesc în cărţile lor sacre şi chiar profane,
locuri mai numeroase şi mai clare decât inainte, privitoare la persoanele divine.
Dacă abia dezbrăcaţi de politeism ar fi auzit vorbindu-se de un Dumnezeu
şi încă de altul, ar fi decăzut în greşeala de mai înainte. De aceea, necontenit le
aminteau profetii că este numai un Dumnezeu şi nu mai este altul. Ei zic aceasta

5
Ortodoxia, anul XII, nr. 4, octombrie-decembrie, Bucureşti 1986, “Dogma Sfintei Treimi în
Vechiul Testament”, de magistrand Mircea Basarab, pagina
nu pentru a respinge pe Fiul, ci pentru a-i vindeca de slăbiciunea lor şi a-i
sustrage de la politeism.
Deci, Vechiul Testament pregăteşte doar prin monoteismul li iniţial şi
apoi prin predicarea Fiului, terenul pentru dogma Sfintei Treimi, care se
revelează deplin în Noul Testament.6

DESCOPERIREA SFINTEI TREIMI ÎN NOUL TESTAMENT

Sfânta Treime se descoperă clar şi deplin, adică atât cât, conform

dumnezeieştii socotinţe, este necesar pentru mântuire şi desăvârşire, în Noul
Testament.
Despre cele trei persoane ale Sfintei Treimi trebuie să spunem de la
început că noi, oamenii, n-am fi ajuns niciodată cu puterile noastre omeneşti, să
ne dăm seama de existenţa lor, dacă Bunul Dumnezeu n-ar fi binevoit să ni-l
descopere.
Adevărul despre Sfânta Treime este descoperit prin Însuşi Fiul lui
Dumnezeu întrupat, Hristos, în mod clar şi nuanţat pentru mântuirea omului.
Este exprimată în general atât Treimea ipostasurilor divine, cât şi unitatea
dumnezeirii; alteori relaţiile celor trei Persoane divine între Ele (ad intra) şi faţă
de lume (ad extra).
1. Însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, se prezintă pe Sine ca
Fiul lui Dumnezeu, trimis în lume s-o mântuiască: „Căci Dumnezeu
aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca cel ce
crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis
Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci să se
mântuiască prin El lumea” (In. 3, 16-17).
6
Ibidem
 2. Fiul întrupându-se, îşi mărturiseşte ca şi om dragostea de Fiu faţă de
Tatăl, dar o dragoste ascultătoare: „Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la
Mine; şi pe cel ce vine nu-l voi scoate afară; pentru că m-am pogorât
din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care m-a trimis” (Ioan 6,
37-38) sau
3. Îl revelează oamenilor pe Tatăl ca aceştia să-l iubească tocmai ca pe
Tatăl: „Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine” (Ioan 14, 11)
şi este trimis de la Tatăl în lume: „Ieşit-am de la Tatăl şi om venit în
lume, iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl” (Ioan 16, 28)7.
4. Dar tot Fiul vorbeşte despre a treia Persoană care este Duhul Sfânt,
care a purces, purcede şi va purcede pururea din Tatăl: „Iar când va
veni Mângâietorul pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul
Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre
Mine” (Ioan 15, 26).
Purcederea este actul de ipostaziere a Duhului Sfânt. Trimiterea este
lucrarea Fiului de trimitere a Duhului Sfânt în lume, iar ca orice lucrare divină,
trimiterea Duhului Sfânt în lume nu este exclusivă Fiului. Duhul Sfânt a fost
trimis în lume şi de către Tatăl, şi de către Fiul: „Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt,
pe Care-l va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va
aduce aminte despre toate cele ce v-am spus” (Ioan 14, 26). Acesta va călăuzi la
tot adevărul şi nu va vorbi de la Sine, ci va face prezent şi va mărturisi pe
Hristos luând din ceea ce are Fiul, iar Fiul are toate câte le are Tatăl: „ Iar când
va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul, căci nu va vorbi
de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti” (Ioan 16, 13).
5. Persoanele Divine au următoarele două însuşiri fundamentale:
siniparxia (), adică împreună existenţa şi sinergia
(), adică împreună lucrarea. Siniparxia ţine de unitatea de

7
Indrumări misionare, Bucureşti, 1986, Editura Institutului biblic şi de misiune al BOR, pagina
108
 fiinţă a persoanelor divine şi se manifestă în unitate desăvârşită a
persoanelor divine: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl,
Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei Una sunt” (I Ioan v, 7). „Eu şi
Tatăl Una suntem” (Ioan 10, 30). „Tatăl este în Mine şi eu în Tatăl”
(Ioan 10, 38). Facerea vorbeşte de „Duhul lui Dumnezeu” (Facerea 1,
2), iar în Noul Testament se vorbeşte despre „Duhul Tatălui” (NT 10,
20), „Duhul Fiului” (Galateni IV, 6), „Duhul lui Iisus” (Fapte 16, 7),
„Duhul lui Hristos” (I Petru 1, 11).
6. Neoriginarea Tatălui, naşterea Fiului şi purcederea Duhului Sfânt fiind
caracteristicile ipostasurilor divine nu au împărţit fiinţa divină8.
Textele trinitare ale Noului Testament exprimă trinitatea persoanelor şi
unitatea fiinţei lor. Un text clasic exprimânr aceasta este cel care cuprinde
mesajul Mântuitorului dat apostolilor când îi trimite la propovăduire:
„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi
al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată
Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20).
În acest text sunt amintite de Hristos Însuşi, cu numele, toate cele trei
Persoane ale Sfintei Treimi. Cuvintele Tatăl şi Fiul înseamnă întotdeauna
persoane. Cuvântul Sfântul Duh pus alături de cele două indică, de asemenea, o
persoană. Expresia „în numele” nu se foloseşte decât pe lângă persoane. Deci,
încă o dovadă că este vorba de cele trei Persoane. Botezul săvârşindu-se în
numele Lor şi având ca efect iertarea păcatelor şi renaşterea spirituală, pe care
numai Dumnezeu le poate săvârşi, înseamnă că cele trei Persoane sunt
Dumnezeu însuşi. Iar expresia „în numele” () singular arată că,
cele trei Persoane divine au o singură autoritate, precum şi o singură fiinţă.
7. Alte texte care exprimă trinitatea Persoanelor şi unitatea Lor sunt: „
Harul Domnului Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi

8
Studii teologice anul XXVI – numerele 1, 2, ianuarie – februarie 1974, Ps. Romul Grecu
“Despre Sfânta Treime”, pagina 45
 împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (II Corinteni 13, 13)
şi (I Petru 1, 2)
8. „Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu Tatăl, întru
sfinţirea Duhului, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus
Hristos: har vouă şi pacea să ne înmulţească!”. Aceste texte arată
împreună lucrarea celor trei Persoane divine pentru mântuirea şi
sfinţirea omului9. Lucrarea proprie a fiecărei Persoane dumnezeieşti nu
trebuie gândită ca petrecându-se separat de a celorlalte Persoane, ca şi
cum Persoanele ar lucra fiecare izolat, ci ca împreună lucrare, întrucât
toate sunt lucrări ale aceleiaşi voinţe a lui Dumnezeu. Şi cu toate
acestea, adică deşi acţiunea externă este produsul voinţei celei una şi
neîmpărţită a lui Dumnezeu, deci comună Persoanelor divine, totuşi
fiecare Persoană îşi are contribuţia personală prin lucrările proprii,
cum s-a notat mai sus, căci: „Acelaşi Dumnezeu lucrează toate, în
toţi” (I Corinteni 12, 6)10.
9. Existenţa a trei Persoane, reale şi deosebite între Ele este reliefată, în
primul rând, prin cuvintele îngerului rostite către Sfânta Fecioară la
Buna Vestire: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine şi puterea Celui
Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din
tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Textul indică, în
mod distinct, pe cele trei Persoane, precum şi iconomia fiecărei
Persoane.
10.Botezul Domnului în Iordan de la Ioan Botezătorul prilejuieşte
arătarea Persoanelor distincte ale Sfintei Treimi: Fiul care Se botează
în Iordan, Duhul Sfânt care se coboară în chip de porumbel şi Se
odihneşte peste El şi Tatăl care dă mărturie despre Fiul Său întrupat
lumii, cum reiese din textul: „Iar, botezându-Se Iisus, îndată-ce a ieşit
9
Îndrumări misionare, Editura Institului biblic şi de misiune al BOR, Bucureşti, 1986, pagina
111
10
Teologia dogmatică, manual pentru seminariile teologice, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Zăgrean,
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, pagina 114
 din apă, iată cerurile I s-au deschis şi a văzut Duhul lui Dumnezeu,
pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, glas din
ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am
binevoit” (Matei 3, 16-17) „Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile
deschise şii Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a
făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit”
(Marcu 1, 10-11).
11.În cuvântarea de rămas bun către apostoli: „Dacă veţi cere ceva în
numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. Şi Eu
voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va vorbi vouă ca să fie cu voi
în veac” (Ioan 14, 14-16), Hristos vorbeşte despre Tatăl, despre Fiul şi
despre un alt Mângâietor, Duhul Adevărului, Care purcede de la Tatăl,
trimis în lume de Tatăl şi de Fiul şi Care în numele Fiului va învăţa
toate. „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în
numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte toate cele
ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26). „Iar când va veni Mângâietorul pe
Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la
Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26). „Toate
câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea, am zis că din al Meu ia şi vă
vorbeşte vouă” (Ioan 16, 15).
În afara acestor locuri scripturistice care vorbesc deodată despre cele trei
Persoane ale Sfintei Treimi, sunt altele multe în care este amintită fiecare
persoană în parte11.
Persoana Tatălui este evidenţiată prin cuvintele: „Aşa să lumineze
lumina voastră înaintea oamenilor încât să vadă faptele voastre cele bune şi să
slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Persoanei Tatălui i se
atribuie raţiunea: „Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar
Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele” (Matei 6, 32), voinţă „pentru că
11
Îndrumări misionare, Editura Institului biblic şi de misiune al BOR, Bucureşti, 1986, pagina
112
nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5, 30), iubire „Că Tatăl
iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va
arăta Lui, ca voi să vă miraţi” (Ioan 5, 20).
Uneori textul Sfintei Scripturi poate da impresia că Tatălui I se atribuie o
întâietate în Sfânta Treime, căci El naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul Sfânt, dar
aceasta se datoreşte imposibilităţii exprimării omeneşti de a afirma astfel de
principii a SfintEI Treimi, Tatăl neavând întâietate existenţială faţă de Fiul şi de
Duhul Sfânt, deşi este Născător şi Purcezător: „Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl
vostru” (Ioan 20, 17). „Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei”
(Efeseni 1, 17)12.
Persoana Fiului Întrupat este indicată prin însăşi numirea de Fiu născut
din Tatăl, având aceeaşi fire dumnezeiască: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a
sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca Unuia-Născut din Tatăl ...”
(Ioan 1,14). „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-
Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”
(Ioan 3, 16), precum şi prin proprietăţile care I se atribuie.
Astfel se spune că are raţiune, întrucât cunoaşte desăvârşit pe Tatăl „ ...
pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni decât numai Fiul ...” (Matei 11, 27), are voinţă
„Părinte voiesc ca unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi-ai
dat” (Ioan 17, 24), iubeşte pe oameni „Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am
iubit Eu” (Ioan 15, 12) şi lucrează mântuirea lor, jertfindu-Şi chiar viaţa pentru
ei „Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut
înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare” (I
Corinteni 1, 30). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se
pentru noi blestem, pentru că scris este: Blestemat este tot cel spânzurat pe
lemn”.
Dumnezeirea Fiului este afirmată în multe locuri, fie direct, fie indirect.
Direct, la Botez, Tatăl Îl numeşte „Fiul Meu iubit” (Matei 3, 17); în faţa lui
12
Teologia dogmatică, manual pentru seminariile teologice, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Zăgrean,
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, pagina 117
Caiafa, Hristos se recunoaşte ca Fiu al lui Dumnezeu „De acum veţi vedea pe
Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Matei 26,
64); Apostolul Toma îl numeşte „Domnul Meu şi Dumnezeul Meu” (Ioan 20,
28). Indirect, dumnezeirea Fiului ca Persoană deosebită de Tatăl se afirmă
atribuindu-I-se însuşiri dumnezeieşti ca atotputerniciei „Toate prin El s-au făcut
şi fără El nimis nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), omniprezenţa „Că
unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”
(Matei 18, 20) şi I se cuvine adorare dumnezeiască „Ca toţi să cinstească pe
Fiul, precum cinstesc pe Tatăl ...” (Ioan 5, 23) şi altele.
Persoana Sfântului Duh amintită de Mântuitorul Hristos însuşi care ne
arată că, Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi este trimis de Tatăl şi de El în lume,
în numele Lui ca să mărturisească despre El şi să călăuzească la tot adevărul,
fiind Duhul Adevărului „Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce
trebuie spuneţi”13 (Luca 12, 12).
Dumnezeirea Duhului Sfânt este afirmată cu claritate, direct sau rezultând
din context. Astfel, „celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta”
(Luca 12, 10). Cine minte Duhul Sfânt nu minte „oamenilor, ci lui Dumnezeu”
(Facerea 5, 3-4); Duhul are însuşiri dumnezeieşti este „alt Mântuitor” (Ioan 14,
16), este atotştiitor, învaţă „toate” (Ioan 14, 16), este atotputernic, participând la
creaţie „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1, 2), egal
fiind cu Tatăl şi cu Fiul; prin Duhul Sfânt vine mântuirea prin naştere „din apă
şi din Duh” (Ioan 3, 5).
Dacă în unele texte se pare că s-ar nega dumnezeirea Duhului Sfânt:
Duhul Sfânt „nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi ce I s-a spus” (Ioan 16, 13),
aceasta nu înseamnă că Duhul Sfânt nu este atotştiitor, ci că, după voinţa
dumnezeiască, după Înălţarea la cer a Domnului, Duhul nu va spune nimic
deosebit de spusele anterioare ale Domnului, tocmai pentru că are atotştiinţa,

13
Îndrumări misionare, Editura Institului biblic şi de misiune al BOR, Bucureşti, 1986, pagina
112
„fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu” (I
Corinteni 2, 10).
În Sfânta Scriptură, obişnuita înşirare a Persoanelor dumnezeieşti este:
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar există şi altfel de înşirare, ca: Tatăl, Duhul Sfânt
şi Fiul: „Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin
sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos”
(I Petru 1, 2); Fiul, Tatăl şi Duhul Sfânt: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos
şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”
(II Corinteni 13, 13); Duhul Sfânt, Fiul şi Tatăl: „Darurile sunt felurite, dar
acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn. Şi lucrările sunt felurite,
dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi” (I Corinteni 12,
4-6), fiind şi această înşirare un indiciu asupra egalităţii Persoanelor
dumnezeieşti14.
Textele trinitare ale Noului Testament mai exprimă unitatea în trinitate a
celor trei Persoane, având unitate de fiinţă, de atribute, de activitate. Fiinţa lor
este unică, neîmpărţită sau nemultiplicată în Persoanele Sfintei Treimi. De
aceea, cele trei Persoane sunt un singur Dumnezeu. Dar fiecare dintre Ele este
Dumnezeu adevărat, fiindcă ipostaziază aceeaşi unică fiinţă dumnezeiască, fără
să o împartă cumva. Toate trei au aceleaşi atribute (naturale, intelectuale şi
morale), întrucât atributele ţin de fiinţă şi toate trei au o activitate externă
comună, în sensul că la activitatea externă a unei persoane divine (creare,
mântuire, etc.) participă şi celelalte două persoane, pentru că orice lucrare a lui
Dumnezeu perneşte dintr-un singur principiu şi este manifestarea unicei voinţe a
lui Dumnezeu15.
Unitatea fiinţei Fiului şi a Tatălui o arată Hristos Însuşi când afirmă „Iar
Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30) sau: „Tatăl este în Mine şi Eu în
Tatăl” (Ioan 10, 38).
14
Teologia dogmatică, manual pentru seminariile teologice, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Zăgrean,
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, pagina 118
15
Îndrumări misionare, Editura Institului biblic şi de misiune al BOR, Bucureşti, 1986, pagina
113
 Iar unitatea fiinţei Sfântului Duh cu a Tatălui se vede în cuvintele: „Căci
vine dintre oameni, ştie cele ale omului fără numai duhul omului care este în el.
Aşa şi cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-o cunoscut decât Duhul lui
Dumnezeu” (I Corinteni 2, 11).

CONCLUZII

Dogma Sfintei Treimi este, în întreg cuprinsul ei, adevărul cel mai plin de
mister din învăţătura creştină şi, în consecinţă, ea nu poate fi pătrunsă sau
cuprinsă de cugetare omenească prin raţionament filosofic, întemeindu-se prin
credinţă.
Prin urmare, Persoanele divine există din eternitate, de dincolo de orice
început. De aceea, strigăm şi noi împreună cu smeritul şi anonimul cântăreţ de
la utrenia Naşterii Născătoarei de Dumnezeu: „Pre Trei fără de început mărim.
Trei Sfinţiri lăudăm. Pre Trei împreună veşnici întru o fiinţă propovăduim,
Căci Unul în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul se măreşte Dumnezeu” (Slava de la
peasna I).
 Mareste imaginea.

SFANTA TREIME

Potrivit revelatiei divine, Dumnezeu este unul in fiinta si intreit in persoane: Tatal, Fiul si  Duhul Sfant. Fiecare persoana

din Sfanta Treime detine aceeasi fiinta dumnezeiasca in intregime si in mod propriu.

Dumnezeu nu se confunda cu lumea, dar nici nu este separat de lume. Dupa invatatura bisericii Dumnezeu ramane

necunoscut dupa fiinta, dar se face cunoscut prin lucrarea Sa.

Invatatura despre Sfanta Treime asa cum o avem in crestinism, este doar indicata in Vechiul Testament, descoperirea ei avea

sa vina prin Fiul lui Dumnezeu intrupat. Descoperirea ei deplina nu putea avea loc in  Vechiul Testament, deoarece evreii

erau inconjurati de popoare politeiste, si astfel s-ar fi abatut de la monotheism si ar fi cazut in politeism.

Existenta mai multor Persoane in Dumnezeu Cel Unul a fost indicata in Vechiul Testament: “Si a zis Dumnezeu: Sa facem

pe om dupa chipul si asemanarea Noastra….Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau” (Fac 1,26). Textul indica atat

diversitatea cat si unitatea in Dumnezeu.

O indicatie mai directa a Sfintei Treimi o avem in teofania de la stejarul Mamvri ( Fac18, 1-3), unde Avraam vede trei

barbati si li se adreseaza ca si cand ar fi fost unul singur.

Adevarul despre Sfanta Treime este descoperit prin Fiul lui Dumnezeu intrupat. Hristos vorbeste despre relatiile Sale atat cu

Tatal cat si cu Duhul Sfant: “Credeti Mie ca Eu sunt in Tatal si Tatal in Mine”(Ioan 14,11) si “Iar cand va veni Mangaietorul

pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine”(Ioan

15,26).

Cel mai vechi simbol de credinta crestina despre Sfanta Treime este Simbolul Apostolic.

 
Formularea definitiva despre Sfanta Treime, pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, a avut loc la Sinoadele I si II

ecumenice.

Invatand ca Dumnezeu este intreit in Persoane, Biserica invata prin acesta ca in Dumnezeu exista anumite distinctii. Cele trei

Persoane divine se disting prin modul de a poseda fiinta divina. Cele trei Persoane se deosebesc prin insusirile personale:

Tatalui ii este specifica nenasterea si nepurcederea, Fiului nasterea si Sfantul Duh purcederea.

Avand identitate de fiinta, Persoanele Sfintei Treimi nu pot fi concepute altfel decat ca locuind una in alta. Acest mod de

existenta se numeste perihoreza - intrepatrundere.

Teologia romano catolica plecand de la acentul pus pe natura si nu pe persoana, a ajuns sa marturisesca ca Sfantul Duh

purcede si de la Fiul, invatatura cunoscuta sub denumirea de Filioque, considerata de biserica ortodoxa ca fiind o abatere de

la revelatia divina.
CREZUL APOSTOLIC
Cred în Dumnezeu, Tatăl Atotputernicul,

Și în Hristos Iisus, fiul său Cel Unul Născut, Domnul nostru, Care s-a născut de la Duhul Sfânt și
din Maria Fecioara, Care sub Ponțiu Pilat, s-a răstignit și a murit, a treia zi a înviat din morți, S-a
înălțat la ceruri, și Șade de-a dreapta Tatălui, de unde are să vie să judece viii și morții.

Și în Duhul Sfânt,

Sfânta Biserică,

Iertarea păcatelor,

învierea morților.