1

COPIII - TEXTE 2011 (2)

Dr. Ross Campbell, Educația prin iubire, traducere de Irina-Margareta Nistor, Curtea
Veche, București, 2001.
11: Exprimarea consecventă a iubirii față de copil stă la baza educației eficiente. .... Ceea
ce contează cu adevărat este ca părinții să satisfacă nevoile copilului și ca acesta să se simtă iubit
cu adevărat.
11: Cea mai importantă nevoie constă în faptul că ei vor să se simtă iubiți.
15: CELE PATRU PIETRE DE TEMELIE ALE UNEI EDUCAȚII EFICIENTE:
- Satisfacerea nevoilor emoționale și de iubire ale copilului.
- Asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar și formarea unei discipline a copilului
- Asigurarea unei protecții fizice și emoționale pentru copil
- Explicarea și exemplificarea controlului mâniei pentru copil
17: Un copil este mult mai ușor de disciplinat când se simte mai întâi iubit.
38: Assets, Minneapolis, Search Institute, 1997, p. 2: Tinerii au nevoie:
- să aibă niște relații apropiate și durabile cu ceilalți;
- să fie conștienți de valoarea lor ca persoane;
- să-și dezvolte niște baza solide în privința unor alegeri bine cântărite;
- să-și exprime curiozitatea cosntructivă și un tip de comportament bazat pe explorarea
noului;
- să găsească diverse căi de a fi utili celorlalți;
- să creadă într-un viitor promițător.
41: Iubirea și afecțiunea față de copii trebuie demonstrate și nu doar aformate sau
presupuse.
75-76: PEDEAPSA: este cea de-a patra cale de abordare a comportamentului copilului.
Este cea mai negativă și cel mai dificil de administrat. Există patru motive în acest sens. Mai
întâi, pedeapsa trebuie să fie pe măsura delictului, având în vedere că de obicei copiii sunt foarte
preocupați de corectitudine. ...
În al doilea rând, pedeapsa eficientă pentru un copil poate să nu însemne nimic pentru
altul.../
În al treilea rând, pedepasa folosită într-un anumit moment depinde de obicei de ceea ce
simt părinții în momentul respectiv...
Și, în final, părintele trebuei să fie capabil să aleagă pedeapsa potrivită în funcție de
vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului.
134: INFORMAȚIILE EROTICE: Accentul pus pe sex, care a devenit de fapt o obsesie a
sexului, are o influență extrem de negativă asupra copiilor.
144-145: SUGESTII PENTRU UTILIZAREA ÎNȚELEAPTĂ A TELEVIZORULUI
180-182: SIMPTOMELE DEPRESIEI LA COPIL:
1. O capacitate mai mică de concentrare a atenției.../
2. Scăderea puterii de concentrare...
3. Visatul cu ochii deschiși...
4. Plictiseala...
5. Scăderea energiei...
6. Comportamentul, inadecvat...
7. Tristețea prelungită.../
8. Mânia...
9. Anxietatea...
10. Izolarea...
 2

219-220: George Barna, Inward, Outward & Upward Ministry That Transforms Lives,
raport prezentat de Barba Research Group, Ventura, California, 1999, pp. 18-23: CE ÎȘI
DORESC COPIII PENTRU EI ÎNȘIȘI:
Pe primul loc se află iubirea necondiționată. Își doreau niște părinți care să-i susțină
permanent.
Copiii își exprimau nevoia de iubire necondiționată prin diverse feluri:
„Să fiu iubit indiferent de ceea ce fac”.
„Să simt o strânsă legătură cu părinții mei”.
„Să simt că părinții mei mă acceptă așa cum sunt”. /
Cel de-al doilea lucru pe care și-l doreau copiii era o mai bună comunicare cu părinții. ....
În al treilea rând, doreau mai mult timp cu părinții lor. ...
Copiii din studiu și-au exprimat și nevoia de respect din partea părinților. ...
În al cincilea rând, și-au manifestat nev oia de a avea un scop și un sens în viață.

Aldo NAOURI, Cum să ne educăm copiii, traducere din franceză de Cristian Nicolae,
Editura TREI, 2010
242-243: ÎMPĂRȚIREA SARCINILOR ÎNTRE PĂRINȚI: Această împărțire a sarcinilor
între părinți poate să creeze tensiuni, în măsura în care se întâmplă uneori ca tatăl să termine prin
a renunța sau a-și arăta nemulțumirea în îndeplinirea părții ce îi revine, așa cum s-a convenit.
Aceasta nu trebuie să șocheze și trebuie să facă să se reia dezbaterea la o altă scară: tatăl poate,
de exemplu, să schimbe partea de îngrijire a copilului care îi revine contra sarcinilor menajere
care erau până atunci în sarcina mamei; să facă în așa fel încât repartiția sarcinii totale a muncii
continue să se facă după cota care a fost fixată. O asemenea modificare a contractului de plecare
nu trebuie în același timp să ducă la concluzia că tatăl se arată mai puțin atașat decât mama față
de copilul său. Singurul lucru pe care putem să îl spunem, fără a risca să ne înșelăm este că
aceste sarcini, care sunt mereu o sură de încântare pentru mamă, lui nu-i fac plcăere. Este un
efect al diferenței sexelor. Chiar dacă aceasta ar părea șocant, trebuie să se știe că bărbatul este o
ființă profund egoistă, care nu investește într-un domeniu decât în măsura în care poate spera ... o
satisfacție sexuală! Pentru că activitatea sexuală servește de stimul pentru posthipofixza sa care
secretă oxitocină, hormon al atașamentului și al stării de bine. Femeia, în schimb, simte mereu o
plăcere proprie din satisfacția pe care o aduce nevoilor unui terț. Femeia dispune în acest sens de
doi stimuli pentru secreția oxitocinei: activitatea sexuală, ca partenerul său, și copilul, fațăde care
partenerul său este mai indiferent.
260: ÎNCURAJĂRILE: A încuraja înseamnă ca, prin intermediul vorbelor părintelui în
care copilul investește foarte mult, să-l angajăm să-și învingă temerile și inhibițiile, asigurându-l
că sutnem aici pentru a-i sări în ajutor în cazul unor dificultăți.
302: VIAȚA ÎN DOI este o provocare, o construcție perpetuă, care nu poate depăși
disensiunile ce apar dacă nu face loc concesiilor reciproce.

Stéphane CLERGET, Criza adolescenței. Căi de a o depăși cu succes, traducere din

limba franceză de Corina Cojanu, Editura TREI, București, 2008.
48: PĂRINȚII au servit drept model copilului lor. Acesta a crescut fizic, intelectual și
afectiv, imitându-i și identificându-se cu ei.
126: DEPRESIA LA COPIL: Lupta împotriva depresiei în adolescență este însoșoțită
adesea de o transpunere în act. Spre deosebire de adultul deprimat, care prezintă o încetinire
motorie, la adolescent asistăm la o luptă activă pentru suprimarea acestei stări de inerție - de
altfel cu prețul unor lungi momente de oboseală. Adolescentul care se simte amenințat de
depresie va avea perioade de hiperactivitate, dar și de agresivitate împotriva propriei persoane
sau a celorlalți. Folosește un limbaj violent și are zilnic accese de furie.
 3

134: FAMILIA-DEPENDENȚA: Un copil care beneficiază de un mediu afectiv suficient

de cald, liniștitor, senin și care îi respectă nevoile de autonomie va putea să se construiască cu oi
stare de securitate internă care îl va proteja de riscurile unei dependențe de o substanță toxică. La
polul opus, părinții cu reacții incoerente, imprevizibile, sufocanți, puțin disponibili, neliniștiți
când copilul manifestă o nevoie de autonomie, indiferenți sau răuvoitori îi vor transmite acestuia
din urmă o stare de fragilitate internă, ceea ce va conduce la tulburări în sfera atașamentului.

Robin HARWOOD, Scott A. MILLER, ROSS VASTA, Psihologia copilului, traducere

de Ioana Manole, Ioana Avădanei și Ioana Aneci, POLIROM, 2010
65: FIRE-EDUCAȚIE: Cercetătorii sunt în general de acord că atât firea, cât și educația
joacă un rol în dezvoltare. Cu toate acestea, relația exactă dintre ele este încă o temă de
dezbatere. Unii cercetători consideră că factorii biologici (firea) joacă un rol esențial, mediul
fiind cel care modifică unele caracteristici inerente. Alții consideră că factorii biologici sunt o
fundație pentru dezvoltare, diferențele semnificative în rezultate sunt determinate de experiență
(educație).
187: FĂTUL (între săptămâna nouă și naștere): Principale schimbări pentru făt sunt
dezvoltarea organelor deja formate și creșterea în mărime și greutate. Apar schimbările externe,
precum îngroșarea pielii și dezvoltarea trăsăturilor faciale. Pleoapele stau închise până la
începutul celei de-a treia luni, iar unghiile apar la degetele de la mâini și picioare până la luna a
patra. Începe să crească părul pe cap, iar structura osoasă începe să sprijine o postură mai dreaptă
până în luna a șasea. Până în luna a treia, creierul s-a organizat în subdiviziunile funcționale de
văz, auz și gândire. Celulele nervoase cresc și stabilesc legături în toată perioada de dezvoltare
fetală. Diferențierea sexuală începe să apară la sfârșitul lunii a treia. Activitatea fetală începe în
luna a treia, deși este posibil ca mama să nu o simtă până în lunea a patra sau a cicnea de sarcină.
În luna a patra, apare o ușoară sensibilitate, iar fătul este acum capabil să dea din picioare și să se
întoarcă și poate începe să prezinte un program de somn și de activitate. Până în luna a șaptea,
legăturile din creier sunt suficiente pentru ca fătul să aibă reflexul de supt atunci când îi sunt
atinse buzele. ERtapele mai tâzii din dezvoltarea prenatală îl pregătesc pe copil pentru a trăi în
afara corpului mamei. La șase-șapte luni, fătul are șanse să supraviețuiască în afara uterului. În
luna a opta, apare grăsimea sub piele, iar fătul începe să depoziteze substanțele hrănitoare în
copr. Diferențele personale devin vizibile în ultima săptămână din viața prenatală.
188: INFLUENȚA STĂRII SARCINII: Calitatea alimentației mamei și starea sa de
sănătate generală sunt factori importanți în dezvoltarea fătului. Experiențele mamei și stresul pot
avea și ele un efect. Malnutriția mamei ester asociată cu rate crescute ale avortului spntan, ale
morții copilului și ale defectelor congenitate.
538: TEMPERAMENTUL este definit drept reacțiile comportamentale și emoționale
stabile care apar devreme și sunt influențate parțial de constituția genetică. În general, nivelul de
activitate, iritabilitatea și sociabilitatrea reprezintă dimensiunile esențaile ale temperamentului.
772: Pe baza dimensiunilor căldură și control, cercetătorii au identificat patru stiluri de
parenting sau patternuri generale de creștere a copiilor. Stilul de parenting exigent este
caracterizat prin niveluri înalte atât ale căldurii, cât și ale cotnrolului, în același timp impunând
limite clare și menținând un mediu predictibil. De asemenea, ei își argumentează adesea motivele
pentru care așteaptă un anumit comportament din partea copilului. Dimpotrivă, stilul de
parenting autoritar combină un grad înalt de control cu un nivel scăzut de căldură. Părinții
autoritari sunt exigenți, exercită un control sever asupra comportamentului copiilor lor și tind să
își însoțească cererile de amenințări și pedepse aspre. Nu dau dovadă de prea multă căldură sau
afecțiune față de copil. Părinții permisivi exprimă multă căldură, dar exercită un control slab.
Acești părinți sunt iubitori și sensibili din punct de vedere emoțional, dar nu prea impun limite în
ceea ce privește comportamentul și nu oferă prea multă structurare sau predictibilitate. Stilul de
parenting neimplicat (numit și stil de parenting neangajat sau neglijent) descrie părinții care
 4

înregistrează niveluri scăzute atât ale căldurii, cât și ale cotnrolului. Ei nu prea le impun limite
copiilor lor, dar nici nu le acordă prea multă atenție, interes ori sprijin emoțional.
773: ROLUL TAȚILOR: În ultimii ani, tații și-au asumat un rol mai important în
îngrijirea copiilor, parțial datorită schimbărilor sociale care le-au permis mai multor mame să
intre în câmpul muncii. În general, tații, în ciuda implicării mai mari, își dedică totuși mai puțin
timp îmgrijirii copiilor decât mamele. Interacțiunile taților cu copiilor lor tind să se centreze pe
stimularea și joaca fizice, mai ales în cazul băieților. Acest accent apare în primele luni din viața
celui mic și continuă pe tot parcursul copilăriei. Tații, în medie, par să aibă păreri mai ferme
despre comportamentul adecvat fiecărui sex, în comparație cu mamele, și tind mai mult să îi
trateze pe băieți și pe fete în moduri care ar putea promova diferențe de gen în dezvoltare.
774: ROLUL FRAȚILOR: Frații petrec mii de ore împreună pe măsură ce cresc, adesea
se imită unul pe altul și, în cele din urmă, fac schimb de informații și de păreri despre multe
subiecte. Majoritatea aspectelor dezvoltării sunt potențial afectate de o copilărie petrecută alături
de frați. Faptul de a crește alături de frați are beneficii cognitive, printre care dezvoltarea mai
rapidă a abilităților de judecată socială, în parte pentru că interacțiunile fraților implică adesea
tachinări frecvente, farse și împărtășirea emoțiilor. De asemenea, frații pot fi și profesori eficienți
unul pentru altul, chiar mai mult decât prietenii. De asemenea, frații își influențează reciproc și
dezvoltarea socială, îndeosebi dezvoltarea rolurilor de gen. Frații mai mari sunt modele de
comportament în ceea ce privește rolurile de gen și agenți de consolidare sau de pedepsire a
comportamentelor pe care le văd la frații lor. Frații mai mari de același sex promovează
comportamentul tipic sexului lor, iar cei de sex opus fac mai probabil comportamentul
contrastereotip. Abilitățile și expectanțele sociale pe care le dobândesc întâi copiii în cadrul
interacțiunilor cu frații afectează modul cum se comportă și succesul pe care îl au atuncic când
pășesc în lumea mai largă a copiilor de aceeași vârstă.
774: BUNICII pot constitui o sursă de sprijin emoțional sau financiar pentru părinți,
precum și mentori, tovarăși de joacă, bone sau înlocuitori ai părinților pentru nepoții lor. În
medie, femeile sunt mai implicate în rolul de bunică și au mai multe satisfacții în cadrul acesteia,
în comparație cu bunicii. Prezența unei bunici poate fi foarte importantă în cazul mamelor
adolescente. Devine mai probabil ca fiica și mama să locuiască împreună atunci când se naște
încă un copil, mai ales la afroamericani, iar o bunică în casă poate fo i sursă de sfaturi, cât și un
binevenit ajutor la îndemână. Prezența unei bunici nu este totuși întotdeauna un beneficiu. În
unele cazuri, prezența propriei mame poate interfera cu nivelul de confort al proaspetei mămici și
cu eficiența sa în rolul de părinte, având efecte nocive atât asupra abilităților sale de parenting,
cât și asupra dezvoltării copilului.
778: EFECTELE DIVORȚULUI: Copiii ai căror părinți au divorțat nu obțin scoruri la fel
de bune ca ale copiilor din familii intacte. Apar consecințe negative ale divorțului asupra
copiilor în aproape toate aspectele dezvoltării. De obicei, perioada de aproximativ un an care
urmează unui divorț este marcată de un nivel mai mare de anxietate, depresie și conflicte părinte-
copil. Copii ai căror părinți au divorțat se confruntă în continuare cu riscul de comportament
antisocial, stimă de sine scăzută, dificultăți la școală și relații slabe atât cu frații, cât și cu alți
copii. În anumite sensuri, copiii de vârstă preșcolară și din clasele primare sunt deosebit de
vulnerabili pentru că le lipsesc resursele cognitive necesare pentru a înțelege motivele divorțului
și pot presupune că a fost cumva din vina lor. Și adolescența poate fi o perioadă deosebit de
dificilă pentru a face față destrămării unei căsnicii. De obicei, băieții sunt mai afectați de divorț
decât fetele. Acestea pot fi totuși mai vulnerabile la internalizarea efectelor, ca, de exemplu,
tristețea și autoînvinovățirea. Consecințele negative ale divorțului par mai marcate la băieți decât
la fete. Prezența unui părinte vitreg în viața copilului aduce cu sine atât provocări, cât și
oportunități. Atunci când ambii părinți au copii din prima căsătorie, în familia recompusă vor fi
frați vitregi. Adaptarea la noua situație familială după recăsătorire este adesea oscilantă atât
pentru copil, cât și pentru părintele vitreg. Acest lucru este valabil în special la începutul
adolescenței și în cazul adaptări ifetelor la un tată vitreg. Este mai probabil ca băieții să se
adapteze favorabil la un tată vitreg. Și situația unei mame vitrege în casă poate fi dificilă. Totuși,
 5

părinții vitregi cu bune abilități de părinte pot fi o prezență minunată în viața copiilor ce au trecut
prin experiența unui divorț.

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Cuvânt înainte de Constantin Cucoș,

POLIROM, 2004
244: STILURILE EDUCATIVE FAMILIALE: permisiv, autoritar, „autorizant”.
Stilul permisiv se caracterizează printr-un nivel scăzut al controlului parental și printr-un
nivel ridicat al susținerii. Copilului îi sunt impuse puține norme de conduită și puține
responsabilități, în schimb părinții se străduiesc să înțeleagă și să răspundă nevoilor copilului.
Stilul autoritar asociază un nivel înalt al cotnrolului cu o slabă susținere a activității copilului.
Acestuia i se impun principii și reguli de conduită inviolabile, conforme cu valorile pe care
părinții le transmit sistematic: muncă, ordine, disciplină, autoritate. Stilul „autorizat” îmbină
cotnrolul sistematic cu un nivel înalt al suportului parental. Părinții formulează reguli și
cotnrolează respectarea lor, dar nu le impun, ci le discută cu copiii, explicându-le rațiunile pentru
care regulile trebuie respectate și situațiile ăîn care acestea se aplică. ... autoarea pledează pentru
stilul autorizat, deci pentru o combinație nuanțată și flexibilă între afecțiune și susținerea
parentală (încurajări, sfaturi ,recompense) a activității școlare și controlul acestei activități,
formularea unor norme clare și ferme de conduită în interiorul și în afara familiei.
245: Cercetând factorii materni (de comportament, atitudinali și de personalitate) care
favorizează adaptarea și reușita școlară a elevului, J.P. Pourtois și H. Desmet (1991, cf.
Stănciulescu, 1997, p. 105) identifică următoarele caracteristici ale stilului educațional al mamei:
- formulează exigențe care țin seama de capacitățile copilului;
- recurge la conduite ce facilitează învățarea atunci când copilul întâmpină dificultăți;
- exprimă puține sentimente de anxietate;
- stimulează gândirea copilului;
- oferă întăriri pozitive;
- arată puține stări negative față de copil;
- atribuie o semnificație precisă răspunsurilor copilului;
- manifestă stimă față de copil;
- exprimămai ușor o stare dezagreabilă ce rezută din activitate;
- pretinde și oferă justificări, explicațiiu pentru răspunsurile copilului;
- lasă copilului inițiativa în timpul activităților de învățare;
- furnizează acestuia standarde de performanță;
- utilizează feed-back-uri corective.

Alain BRANCONNIER, Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău, traducere din limba
franceză de Nicoleta Baltă, Editura TREI, București, 2009.
141: Băieții se deosebesc de fete mai mult prin sentimentele care îi împing către actul
sexual decât prin actele practicate. În geberal, fetele fac dragoste din dragoste (60%); aproape
jumătate din băieți o fac din atracție sau din dorință fizică, dragostea nefiind implicată decât în
cazul a 38% din ei.
145: În concluzie, educarea unui băiat de către mama lui ține de câteva cunoștințe de bază
ușor de păstrat în memorie.
- Un băiat alteaptă de la mama lui ca aceasta să îl înțeleagă fără prea multe cuvinte; o fată
așteaptă de la mama ei ca aceasta să nu îi ia locul.
- Un băiat așteaptă de la mama lui ca ea să îi descifreze sentimentele, pe care și le va
exprima mai puțin decât o fată prin cuvinte și mai mult pritnr-o atitudine și printr-un
comportament.
- Un băiat va reacționa mai bine la cererile mamei sale dacă ea îi precizează clar
eforturile pe care trebuie să le facă în privința unor acțiuni concrete și pe termen scurt, în loc să
 6

se exprime dintr-un punct de vedere general sau prin lecții de morală bazate pe un proiect
educativ global și pe termen lung.
207: Două evoluții majore au marcat societatea noastră în cursul ultimilor treizeci de ani:
rolul femeilor și transformările familiale.
265: DEPRESIA LA COPII: Băieții își manifestă depresia mai mult sub o formă
agresivă, descărcându tensiunea și suferința pe care le resimt în relație cu imaginea negativă pe
care o au despre sine printr-o aparentă insolență sau o reacție violentă care nu e decât exprimarea
manifestă a acesteia.
266: SEMNELE cel mai des resimțite sunt o indispoziție greu de definit și un sentiment
de tensiune psihică și fizică, însoțite în mod variat de tulburări neuro-vegetative, în mod obișnuit
resimțite în angoasele acute (dispnee, palpitații, durere sau genă toracică sau abdominală,
senzații de sufocare, impresii de leșin, etc.). Ele sunt frecvent asociate cu alte manifestări
caracteristice, precum iritabilitatea, insomniile la adormire, coșmarurile nocturne și momentele
de descurajare. În sfârșit, subiectul declară că se teme să nu se simtă disperat fără motiv și să nu
fie incapabil reușească în ceea ce face. Această aprehensiune se manifestă sub forma unui
sentiment de amenințare venind din interior și survenind preferențial dimineața la trezire, dar și
de mai multe ori în cursul zilei, pentru a ajunge la crize de furie inexplicabile sau la un sentiment
de descurajare momentană. În schimb, nu există sentimentul de înjosire, de autoacuzare, de
abandon sau de culpabilitate excesivă sau neadecvată.
267: DEPRESIA: Mai trebuie notat și faptul că prevalența ideilor suicidare (frecvente sau
foarte frecvente), și nu a tentativelor însele, este corelată în mod semificativ cu intensitatea
problematicii depresive, chiar dacă majoritatea adolescenților deprimați nu încearcă să se
sinucidă. Factori precum o istorie familială în care mai mulți membri s-au sinucis, abuzuri
sexuale în copilărie, o calitate defectuoasă a atașamentelor de cei de aceeași vârstă, dificultăți
școlare sau deopotrivă anumite trăsături de personalitate precum „nevrotismul”, căutarea a ceva
nou sau o stimă de sine scăzută constituie indicii de vulnerabilitate suplimentari.
269: DEPRESIA LA ADOLESCENȚI: Originea depresiilor din adolescență nu este
univocă. Dacă existența unor vulnerabilități neurobiologice este incontestabilă, o cauză frecvent
observată e constituită de situațiile familiale (doliu, părinte deprimat, conflicte familiale, divorț)
sau de situațiile existențiale (decepție sentimentală, eșec școlar, boală fizică). Alt factor
incontestabuil: presiunea culturală și socială actuală, care îi împinge pe anumiți tineri să vadă
lumea ca fiind dezamăgitoare, constrângătoare sau îngrijorătoare în raport cu speranțele și
idealurile lor. În sfârșit, fără a culpabiliza pe nimeni, nu se poate nega că mediu lfamilial joacxă
un riol declanșator când această reacție este legată de un dezacord conjugal, de un divorț, de
alcoolism, de moartea părinte sau, invers, de un control parental excesiv care blochează dorința
de separare a adolescentului, căruia nu-i mai rămâne altă opțiune decât această reacție brutală.