Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psiholog
MAGDALENA TOMA
Ereditate
Mediu
Educatie
Nu mai ncape nici o ndoial: copiii sunt nite omulei foarte costisitori. Ca s-I
creti aa cum trebuie, i se cere s dai tot ce ai mai bun din timpul, eforturile i
resursele tale financiare. Pentru cei ce n-au avut ocazia s fie prini, aceasta pare o
treab extrem de simpl. E ca i cum, privind pentru prima dat un joc de golf, gndeti:
,,Pare o treab simpl. Tot ce ai de fcut este s retrimii micua minge alb nspre locul
marcat. Dar odat intrat n teren, mingea se ,,ncpneazs nu se ndrepte spre
locul dorit. Aadar, creterea copiilor e un ,,joc mult mai dificil dect pare la prima
vedere, este un lucru costisitor i complex.
Copiii cer mult efort, dar merit pe deplin preul pltit.
De altfel, nimic valoros nu este ieftin
SLUJBA DE PARINTE
COPII NU VIN PE LUME CU UN MANULA DE UTILIZARE
Majoritatea frustrrilor ,,slujbei de printe apar pentru c noi nu avem un model bine
trasat, un ,,plan de btaie, pentru a rspunde aa cum trebuie la toate situaiile
inevitabile cu care ne confruntm. Apoi, cnd apar problemele, dm de greuti i
facem greeli. Ar trebui s avem anumite jaloane, trasate foarte clar, care s ne arate
ncotro s ne ndreptm, dorim principii cluzitoare care s ne ajute s ne cretem
copiii sntoi i n siguran.
O educaie just din cea mai fraged copilrie nu e o sarcin att de grea cum ar
prea, ea nu depete puterile oricrui om, oricrui printe. Fiecare poate, uor, fr
oboseal, s-i creasc bine copilul, numai dac dorete ntr-adevr. Nu stpnete
nimeni reetarul fericirii, calea fr spini a creterii unor copii. Dar privind n jur tot
timpul i folosind experiena celor ce au btut aceast cale, putem nva i ne putem
crete copiii aa cum dorim s-i avem
A educa un copil,
nseamn
COMUNICAREA
ce poate fi mai uor ??!!.....
Sau mai greu ?!
Procesul comunicarii cuprinde
Emitorul
Mesajul
Codul
Canalul de comunicare
Receptorul
Filtrarea
Feedback-ul
Procente i proporii
Limbaj verbal -7%
Tonalitatea vocii 38%
Limbajul Nonverbal 55%
Joc de rol
Ghicete personajul
Am voie s pun doar ntrebri nchise, la
care se rspunde doar cu DA sau NU
Emisfera dreapt
Emotie
Comunicarea
rapportul
si
Ar fi bine s ti ....
Primul dintre acetia se refera la faptul ca, pentru a obtine raportul, va fi nevoie sa iei contact,
temporar, cu starea mentala a celeilalte persoane, inclusiv cu a copilului tu. Aceasta inseamna
ca va trebui, de fapt, sa fii respectuos, in caz contrar, limbajul tau non-verbal va comunica
faptul ca nu esti prezent, ca te afli la extrema cealalta. Oamenii , care nu-i respecta pe cei din
jurul lor pot obtine multe, intr-un timp scurt, apoi insa, exista tendinta de a se confrunta cu
repercursiuni pe termen mediu si lung.
n al doilea rand, conceptul de respect nu se refera la faptul ca tu doresti sa traiesti ace eai
emoie a persoanei. Principiul respectului nu inseamna nici macar sa aprobi comportamentul.
Pur si simplu inseamna ca la un anumit nivel accepti ca cealalta persoana este o alta fiinta
umana si ca tu esti doritor sa patrunzi in lumea acelorasi experiente, chiar daca doar pentru
cateva clipe.
Avnd permisiunea
de a fi diferii de ceilali, de a
gndi i simi diferit de
dumneavoastr
copilul devine capabil
s descopere,
s aprecieze
i s-i dezvolte potenialul
interior unic.
FARA VACANTE
ESECUL SCOLAR-PREMISA
ESECULUI SOCIAL
Atunci cnd se abordeaz cauzalitatea eecului colar familia are o importan mare. Este
cunoscut astfel, c unele familii ofer un mediu cultural favorabil dezvoltrii copilului, n timp
ce altele prezint o situaie precar sub raport cultural, material i al atmosferei de ansamblu.
Exigenele exagerate ale unor prini care cer copiilor rezultate peste posibilitile reale;
Comportarea autoritar a unor prini fa de copiii lor cu aplicarea de restricii i sanciuni exagerate
Lipsa parintilor/sau a unui parinte in viata copilului ( copii crescuti de bunici, sau copilul crescut de doar de un parinte)
Preocuparea parintilor pentru asigurarea nevoilor primare ( hrana, imbracaminte ) in detrimentul nevoilor emotionale
PRINII INTELIGENI...
Copiii nu au nevoie de prini extraordinari, ci fiine umane care vorbesc limba lor i sunt
capabili s ptrund n inima lor
Prinii buni dau cadouri, prinii inteligeni druiesc propria lor fiin
Prinii buni au grij de corp, prinii inteligeni alimenteaz personalitatea
Prinii buni corecteaz greelile, prinii inteligeni i nva copiii cum s gndeac
Prinii buni spun copilului ai greit, prinii inteligeni spun ce prere ai despre
comportamentul tu?
Prinii buni i pregtesc copiii pentru aplauze, prinii inteligeni pentru eect
Prinii buni vorbesc, prinii inteligeni dialogeaz
Prinii buni dau informaii, prinii inteligenti povestesc istorioare
Prinii buni sunt o eciclopedie, prinii inteligenti sunt creativi, iscusii, capabili s transmit
lecii de via din lucrurile simple.
Prinii buni spun te iubesc.... PRINII INTELIGENI MBRIEAZ
Virginia Satir
spunea...
CONCLUZIE
Familia trebuie s aib ca scop: