ÎNDEMN LA LAUDĂ

Cunosc un credincios, care, a fost răpit în al treilea cer. Ca să nu se umfle de mândrie din
pricina a ceea ce a văzut, Dumnezeu i-a pus un țepus în carne. Pe parcursul mai multor ani,
acest credincios s-a rugat crezând că răspunsul la rugăciune îi va scurta timpul de suferință,
însă au trecut anii și Dumnezeu nu i-a răspuns, ajungând în final la concluzia că atât în
suferință cât și în bunăstare, harul lui Dumnezeu îi este deajuns. Și bineînțeles că vorbesc
despre Pavel.

Am început vorbind despre Pavel pentru că vreau să vă arât că tema pasajului din această
seară se regăsește peste tot în Scriptură și tema pasajului nostru, ideea principală, este
aceasta: Dumnezeu, câteodată, face ca suferința în viața credinciosului să fie neașteptat
de îndelungată.

De ce credeți că Pavel a apelat la Dumnezeu în rugăciune? Ca Domnul să pună capăt

suferinței, însă suferința lui a fost mai îndelungată decât s-a așteptat. De ce credeți că Iosif,
din pasajul nostru, a apelat la pitar și i-a spus să pună o vorbă bună la Faraon? Ca să îl scoată
din suferința închisorii, însă suferința lui a fost mai îndelungată decât s-a așteptat.

Pasajul nostru este împărțit în secțiuni: de la versetul 1 la 4 avem prima secțiune care vorbește
despre slujire în suferință, de la versetul 5 la 19 avem cea de-a doua secțiune care vorbește
despre folosirea mijloacelor prin care putem ieși din suferință, iar de la versetul 20 la 23 avem
cea de-a treia secțiune care vorbește despre așteptările noastre în suferință care nu se
împlinesc.

Să începem cu prima secțiune și să vedem ce motive de laudă vom avea pentru rugăciune.
Textul ne spune că Faraon s-a mâniat pe pitarul și paharnicul lui, așa că i-a pus în temniță
pentru ca la final, unul din ei să fie executat. Probabil că unul din ei a luat parte la un complot
ce avea ca scop asasinarea lui Faraon. Faraon a aflat de complot și i-a pus în temniță pe ambii
până la aflarea adevărului.

Și versetul 1 spune: „După câtăva vreme, s-a întâmplat”, formulare pe care o găsim și la
începutul versetului 7 din capitolul 39. Ei bine, a fost la voia îmtâmplării ca pitarul și
paharnicul faraonului să fie întemnițați? A fost la voia întâmplării ca Iosif să fie ispitit de soția
lui Potifar? De unde până unde se întâmplă ceva fără voia lui Dumnezeu? Frați și surori, lui
Dumnezeu îi este imposibil să nu fie suveran! Suveranitatea Lui, aparține de ontologia Lui, de
ființa Lui. Prin urmare, Dumnezeul nostru controlează totul până la cel mai mic detaliu: de la
șosetele pe care le luăm în picioare, până la cele mai importante, rele și bune lucruri din viața
noastră, El e suveran, El le controlează.

Nu există suferință prin care să treci și în care Dumnezeu să nu fie suveran. El te trece pe
acolo. De ce? El știe cel mai bine acest lucru, însă 2 motive le știm sigur: pentru binele tău
spiritual și pentru gloria Lui. Iată primul lucru pentru care să îl lăudăm pe Dumnezeu:
suveranitatea Lui peste evenimentele din viața noastră.
Un alt motiv pentru a-l lăuda pe Domnul îl găsim în versetul 4. Un efect al suferinței este că
ne face să ne izolăm, să stagnăm și să nu mai fim productivi, roditori. Ei bine, Iosif, chiar dacă
era de multă vreme în suferință, el nu se oprește să îi slujească pe alții. Suferința nu este o
licență pentru lene, pentru a ne izola, ci chiar în suferință, trebuie să slujim, atât pe Dumnezeu
cât și pe oameni. Dumnezeu îi trimite lui Iosif 2 oameni pe care să îi slujească. Haideți să îi
mulțumim lui Dumnezeu că El nu ne ne lasă să ne uscăm ci ne trimite oameni pe care să îi
slujim în suferință.

De asemenea, să mulțumim lui Dumnezeu că l-a trimis pe Hristos în închisoarea aceasta a

pământului, ca să sufere pentru noi, ca să moară pentru păcatele și vina noastră, ca să ne
elibereze nouă sufletul din închisoare și să ne dea iertare, viață veșnică și o relație cu
Dumnezeul Tată, prin credință și pocăință.

ÎNDEMN LA POCĂINȚĂ

Pentru îndemnul la pocăință, ne vom concentra pe cea de-a doua secțiune a pasajului și anume
versetele 5 la 19. Și așa cum am spus, acest pasaj vorbește despre folosirea mijloacelor prin
care putem ieși din suferință.

Mai întâi, versetul 5 ne spune că pitarul și paharnicul au visat în aceeași noapte câte un vis.
Iosif, când a venit la ei, i-a văzut triști. Cuvântul în original e mai puternic și de fapt spune că
Iosif i-a văzut tulburați. Erau neliniștiți. De ce? Egiptenii credeau că somnul te pune în
realitate și contact direct cu lumea cealaltă în care locuiesc nu numai morții, ci și zeii. Prin
urmare, visele erau un dar de la zei. Interpretarea lor, era totuşi o ştiinţă complexă încredinţată
unor specialişti învăţaţi. În închisoare nu aveau acces la o expertiză – de aici, tulburarea.

Totuși, Iosif îi întreabă: „Pentru ce aveți o față așa de posomorâtă?”. Iosif nu spune: „Numai
de fețe triste dau.” Ci, Iosif vrea să îi ajute, vrea să le poarte povara. Când a fost ultima dată
când ai purtat povara unui frate sau unei sore? Când a fost ultima dată când ai dat un telefon și
ai încurajat? Când a fost ultima dată când i-ai spus cuiva că te vei ruga pentru el? Noi nu
suntem un club – venim duminica la biserică și în restul săptămânii nu ne mai vorbim – ci noi
suntem familia lui Dumnezeu, iar în familie îți dai interesul față de ceilalți.

Prin urmare, Iosif le spune: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu”, iar cuvântul ”Dumnezeu”,
în original este ”Elohim”, iar prin acest cuvânt, Iosif pune în contrast zeii păgâni cu
Dumnezeul adevărat. Iosif le spune că Dumnezeul adevărat dă revelație, El este sursa
adevărului, El este sursa a ceea ce au visat. Iată că și în suferință putem fi martori ai lui
Dumnezeu.

Primul vis e a paharnicului și visul e pe domeniul lui de lucru. Cu siguranță Iosif, în timp ce
asculta visul paharnicului și știind că paharnicul va ieși din închisoare, a identificat un mijloc
prin care putea ieși din închisoare, dar mai întâi îi dă vestea îmbucurătoare paharnicului:
„Peste trei zile, faraon te va scoate din temniță, te va pune iarăși în slujba ta și vei pune
iarăși paharul în mâna lui faraon, cum obișnuiai înainte, când erai paharnicul lui.”
Iată mijlocul pe care îl folosește Iosif cu speranța că va ieși din închisoare: „Dar adu-ți
aminte și de mine când vei fi fericit și arată, rogu-te, bunătate față de mine: pune o vorbă
bună pentru mine la faraon și scoate-mă din casa aceasta.” Pentru Iosif, paharnicul era
biletul pentru libertate. El credea că peste trei zile, atunci când paharnicul va ieși, va fi și el
liber. După ani de închisoare, Iosif se gândea că mai are de suferit încă 3 zile, iar după va
scăpa pentru totdeauna, însă noi știm foarte bine că nu asta s-a întâmplat.

Întrebare: dacă Iosif nu avea să fie eliberat peste 3 zile, asta înseamnă că Iosif nu trebuia să
mai apeleze la paharnic ca să fie liber de suferința temniței? Nicidecum! Poate că Dumnezeu
îl scăpa de suferința lui peste 3 zile și întâmplarea din Geneza 40 era cu totul alta, nu cum o
citim acum, însă Dumnezeu nu l-a scăpat pe Iosif, din mai multe motive, iar unul din ele este
acesta: ca să ne arate nouă că în suferință trebuie să folosim mijloacele pe care le avem -
rugăciunea, Scriptura, Biserica - pentru a ieși din suferința spirituală și de ce nu, din suferința
circumstanțială, chiar dacă nu știm cu siguranță că Dumnezeu ne va scoate din necaz.

Poate ai folosit ca mijloc rugăciunea și acum spui: „Pe degeaba mă rog, că Dumnezeu nu mă
ascultă.” Roagă-te încontinuare, pentru că nu știi ce rugăciune va folosi Dumnezeu pentru a îți
aduce vindecare spirituală. Ori te resemnezi și îți lași sufletul să paralizeze încetul cu încetul,
ori folosești mijloacele pe care Dumnezeu ți le-a lăsat.

În cele din urmă, pitarul, încântat de tălmăcirea pe care i-a făcut-o Iosif paharnicului, îi spune
visul lui Iosif și se așteaptă la o veste bună, însă primește exact opusul. Acum Iosif, din milă
pentru pitar, putea să nu spună adevărul. De ce o face totuși? Pentru că tălmăcirea nu era a lui,
ci a lui Dumnezeu, acele cuvinte nu-i aparțineau lui, ci îi aparțineau lui Dumnezeu. Aplicând
la noi asta: Evanghelia nu ne aparține nouă, nu sunt cuvintele noastre, ci Evanghelia aparține
lui Dumnezeu, iar Dumnezeu vrea ca acest mesaj să se facă auzit.

Pentru ce ne pocăim?

- ne pocăim de faptul că avem momente când nu vrem să purtăm poverile altora care suferă

- ne pocăim de faptul că avem momente când stăm departe de Scriptură, alteori de rugăciune,
iar alteori de Biserică, fără să le considerăm mijloace pe care Dumnezeu le folosește pentru a
ne da har în suferință

- ne pocăim pentru că ținem cuvintele lui Dumnezeu, adică cuvintele Evangheliei pentru noi,
și nu le împărtășim când avem ocazia

ÎNDEMN LA CERERE

Pentru ultimul îndemn la rugăciune, vom privi la ultima parte din capitol. De la versetul 20 la
23 textul vorbește despre așteptările noastre în suferință care nu se împlinesc.

Trec zilele și ajungem în ziua în care faraon își sărbătorește ziua. Și, așa cum Iosif a tălmăcit,
faraon îl scoate atât pe paharnic cât și pe pitar din temniță. De ce? Cel mai probabil faraon a
aflat cine a luat parte la complotul ce avea ca scop asasinarea lui. Pe paharnic la pus din nou
în slujba lui, iar pe pitar l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

Nu doar pitarul și paharnicul au fost emoționați în acea zi, ci și Iosif, care se aștepta să iasă
din temniță prin paharnic, însă concluzia capitolului este aceasta: „Mai-marele paharnicilor
nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.” Și astfel, Iosif a trebuit să sufere mai mult decât s-
a așteptat să sufere. Așteptările lui nu s-au împlinit. Dumnezeu, câteodată, face ca suferința în
viața noastră să fie neașteptat de îndelungată.

M-am tot întrebat: era un lucru prea greu pentru Dumnezeu să îi reamintească paharnicului de
Iosif? Nu, și de ce nu a făcut-o? Psalmul 105:17-20: „Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns
picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el şi
până când l-a încercat Cuvântul Domnului. Atunci, împăratul a trimis să-i scoată lanţurile
şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.”

De ce nu i-a amintit Dumnezeu paharnicului de Iosif? Pentru că Domnul îl încerca. Care mai
este mângâierea atunci? În timp ce paharnicul l-a uitat pe Iosif, Domnul nu l-a uitat. În
suferința ta, Domnul nu te uită, chiar dacă oamenii din jur uită de tine, chiar dacă sunt
indiferenți, Domnul nu te uită, Domnul te iubește, lui Dumnezeu îi pasă de tine și El te
încearcă pentru că vrea să ajungi mai mult ca Hristos.

Un alt motiv pentru care am început vorbind de Pavel este pentru că Pavel, după ani de
rugăciune în care l-a rugat pe Dumnezeu să îi ia țepușul din carne și Dumnezeu nu i-a
răspuns, a ajuns la cocluzia că harul lui Dumnezeu îi este deajuns. Dumnezeu te pune într-o
încercare îndelungată ca cea a lui Pavel, pentru ca și tu să ajungi la concluzia că harul lui
Dumnezeu îți este deajuns.

Ce îi cerem lui Dumnezeu?

- să fim mai conștienți de caracterul Lui, de faptul că El nu ne uită, că Lui îi pasă de noi, că El
ne consideră lumina ochilor Lui și că El ne iubește.

- să ne rugăm ca și noi să putem spune cu sinceritate la concluzia că harul lui Dumnezeu ne

este deajuns.