Predica de la Krefeld

(Descoperirea lui Isus Hristos este dată numai celor aleşi)

Duminică, 8 septembrie 1974, ora 15:00

Ewald Frank

Din nou Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu din toată inima

că putem fi aici pentru a reflecta Cuvântul Său scump și sfânt și pentru
a ne lăsa din nou binecuvântați cu binecuvântarea Atotputernicului
Dumnezeu. El i-a spus lui Avraam: „Vreau să te binecuvântez și vei fi
o binecuvântare”. Avraam era în posesia făgăduinței și de aceea a fost
binecuvântat. Toți cei binecuvântați de Dumnezeu sunt în posesia
făgăduinței pe care a dat-o El.
Nu există nicio binecuvântare din partea lui Dumnezeu, dacă
nu ești în posesia făgăduinţei. Chiar și oamenii care vor să primească
vreo binecuvântare de la Dumnezeu trebuie ca mai întâi să creadă din
inimă Cuvântul făgăduinței pentru ca acesta să se împlinească cu ei și
prin ei. Şi există un verset biblic care zice că: „Noi avem cele mai
mari și mai scumpe făgăduințe”. Și nu numai că le avem, ci le putem
primi, le putem trăi. Putem primi ceea ce Dumnezeu ne-a făgăduit,
prin har.
Noi ne bucurăm pentru binecuvântările pe care le putem primi,
de fiecare dată, când suntem împreună. Pentru aceasta avem
făgăduința: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu,
acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Fiecare binecuvântare a lui
Dumnezeu este legată de o făgăduință. Și toți cei care cred
făgăduințele lui Dumnezeu primesc binecuvântarea DOMNULUI. De
ce? Pentru că Cuvântul DOMNULUI locuiește în inimile lor.
În timpul în care trăim acum este important să primim și să
credem din inimă ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru timpul acesta. În
caz contrar, mergem și credem pe lângă Dumnezeu. Și la Dumnezeu
nu există numai o credință oarecare care plutește în aer, ci o credință
care este întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu, care nu poate să

1
mintă. Noi am ajuns în timpul în care nu se mai poate predica nimic
altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu.
Eu mă mai gândesc la zilele și poate la lunile, de acum doi, trei
ani, când se vorbea despre termeni precum „cele șapte tunete” sau
„pecetea a șaptea” și tot felul de lucruri și oamenii credeau sau
așteptau una sau alta. Am fost foarte mișcat de toate acestea. Tocmai
eram în Marsilia, în Franța și mă trezisem dis-de-dimineață; era iarnă.
Când DOMNUL mi-a zis: „Citește 2 Timotei, capitolul 4, de la
versetul 1!” Și nu știam despre ce este vorba și ce înseamnă. Eram
treaz şi a venit ca o poruncă.
Imediat am reacționat, căci a venit ca o poruncă și am citit
aceste cuvinte de aici: „Te rog stăruitor (te conjur) înaintea feței lui
Dumnezeu și a lui Hristos Isus care va judeca cândva pe cei vii și pe
cei morți și la arătarea și la domnia Sa împărătească: propovăduiește
Cuvântul, înfățișează-te cu el, fie că vii la timpul potrivit sau
nepotrivit, dojenește, mustră, îndeamnă cu toată osteneala îndelungii
răbdări şi a învăţăturii!”
Nu trebuia să citesc mai departe, deși mai departe este scris:
„Căci va veni un timp când oamenii vor socoti învăţătura sănătoasă
drept insuportabilă şi îşi vor căuta învăţători peste învățători după
pofta lor” și așa mai departe. Dar când am citit lucrul acesta
„propovăduiește Cuvântul, înfățișează-te cu el”, – atunci am știut
exact ce înseamnă lucrul acesta pentru mine.
Nu speculații! Nu se va întâmpla ceea ce crezi că este posibil
sau ceea ce aștepți, ci ceea ce Dumnezeu a făgăduit în Cuvântul Său.
Orice altceva se va găsi și va fi făcut de Dumnezeu, în harul Său,
atunci când va veni timpul, fără să fie nevoie ca cineva să trâmbițeze
despre lucrul acesta.
Cuvântul lui Dumnezeu este predicat. Şi eu am observat chiar
și acum în cele cinci săptămâni petrecute peste ocean: peste tot acolo
unde oameni încep să fantazeze și părăsesc terenul Cuvântului lui
Dumnezeu, acolo este o încurcătură pe care nimeni n-o poate repara.
Niciun om nu-și mai găsește drumul în toată această fantezie și unul
vorbește pe lângă celălalt. Dar dacă propovăduim numai ceea ce este
scris în Biblie, atunci primim aceeași învățătură și instruire – și putem

2
ajunge la unitatea credinței și la cunoașterea Fiului lui Dumnezeu.
Altfel nu ajungem.
Fiecare va crede ceea ce vrea să creadă, după propria sa
apreciere și va lăsa restul deoparte. Şi asta nu merge. Noi suntem
convinși că în acest timp am fost aduşi înapoi la Cuvântul lui
Dumnezeu, nu pentru a-l părăsi din nou, ci pentru a rămâne în el, după
Cuvântul Scripturii: „Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân
în voi, atunci cereți ce veți vrea și vi se va da”. Pe noi nu ne
interesează nimic altceva decât ceea ce este scris în Sfânta Scriptură.
Dacă Dumnezeu face lucruri pe care noi nu le știm încă, atunci
noi ne vom bucura din toată inima și vom fi prezenţi, bucurându-ne și
veselindu-ne de ceea ce face. Dar în ceea ce privește propovăduirea,
atunci avem destule de propovăduit aici, fără a fi nevoiți să ne
angajăm în speculații.
Dumnezeu să vegheze asupra noastră, a tuturor mai ales în
țările europene, ca să nu speculăm și nici să nu ne plecăm urechea la
așa ceva! Căci dacă niciunul dintre toți credincioșii adevărați nu este
pregătit să asculte gânduri care nu sunt scrise negru pe alb în Biblie,
atunci ceilalți nu vor putea să le vestească. Este sau nu este așa?
Dincolo peste ocean ar fi la fel. Dacă nu s-ar fi ascultat
speculațiile, atunci ele n-ar fi putut fi duse mai departe. Dar mai întâi
începi să asculți pentru că întotdeauna este foarte interesant ce se lasă
să iasă din sac. Dar nu pentru noi. Pentru noi este interesant numai
ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu, în acest timp.
Noi am parcurs istoria cu Iov, cu restituirea practică a tot ceea
ce am pierdut [ca Adunare a Lui]. Noi credem că Dumnezeu ne va
restitui tot ce am pierdut și ne va descoperi binecuvântările Sale – dar
totul în cadrul liniilor directoare și granițelor Sfintei Scripturi, nimic
dincolo de aceasta.
Şi eu doresc să spun acest lucru tuturor celor care ar putea să
aibă probleme în a urmări aceste observații, și anume că atunci când a
venit cineva la fratele Branham și a spus: „Ascultă! Dar când vor fi
deschise cele șapte peceţi, atunci este ceva ce nu este scris în Biblie”.
Ştiţi ce a făcut fratele Branham? El a spus: „Un moment! Un moment.
Asta este ceea ce gândești tu”. El a spus literalmente: „Tot ceea ce

3
descoperă Dumnezeu este în Cuvântul Său”. Da! Și asta ar fi fost o
întrebare capcană, nu-i așa?
Sub pretextul propovăduirii celei de-a șaptea peceți, poți
povesti tot felul de lucruri. Cine o poate controla/verifica? Nu există
așa ceva! Tot ceea ce spunem trebuie să fie scris în Sfânta Scriptură.
Undeva este un indiciu, o trimitere, o legătură pe care doar trebuie s-o
găsim, pentru a ști apoi ce are Dumnezeu de gând cu noi. Ceea ce a
circulat în ultimii ani sub steagul acestor noțiuni a devenit în mare
parte o rușine.
Dacă te gândești la asta, fratele nostru Liebling din Ierusalim,
care a fost aici în Krefeld timp de paisprezece zile, mi-a spus: „Frate
Frank, sunt douăzeci şi doi de frați, în Ierusalim, care pretind că sunt
cei doi martori”. Atunci i-am spus: „Atunci să-l prindă unul pe altul de
păr și să se lupte, pentru că, oricum, nu este niciunul dintre ei”. Nu. Și
ce este? Toţi se duc acolo și toți vor să fie cei doi martori.
Apoi se ceartă între ei pentru a stabili cine are cel mai mult
dreptul de a fi un martor. Ei să se ducă cu toții la scăldat, să-și
găsească casele și să nu mai facă nicio nenorocire. Și când cei doi s-au
dus la președinte și au spus: „Mesia al vostru este deja pe drum!”
Atunci el a întrebat: „Unde este?” Și apoi au spus: „El este deja în
India!” Atunci el a spus: „Dumnezeul meu! Eu am auzit deja multe
lucruri, dar că Mesia al nostru vine din India, așa ceva este nou pentru
mine”.
Și ce este? Oamenii necredincioși sunt informați cu astfel de
idei nebunești. Și astăzi vă spun un lucru: orice nebun poate amăgi
neamurile, dar nu pe iudei. Iudeii rămân feciorelnici și curați – așa
spune Sfânta Scriptură – până când le va veni vremea. Niciunul dintre
acești așa ziși martori nu-i va amăgi, niciunul! Iudeii așteaptă până
când le va bate ceasul. Și atunci vor dispărea toți martorii, căci atunci
nu vor mai putea comanda nimic.
Dar ce este? Sunt atât de multe lucruri care pur și simplu sunt
făcute pentru a discredita ceea ce este adevărat. Ne pare foarte rău
pentru aceasta căci noi știm că în timpul acesta a fost descoperit un
Cuvânt ca niciodată înainte. Dar noi suntem la fel de cinstiți, la fel de
adevăraţi în inimile noastre, încât mărturisim că există afirmații ale
fratelui Branham care sunt spuse diferit în două predici diferite pe care
4
le auzim. Atunci acestea trebuie să le ducem înapoi la Cuvântul lui
Dumnezeu pentru a găsi răspunsul definitiv. Nu există niciun răspuns
satisfăcător, cu excepția cazului în care îl găsești în Sfânta Scriptură.
Şi te poți odihni pe deplin și sută la sută în ea.
Vă dau un exemplu. Voi toți ați citit cea de-a cincea pecete.
Fratele Branham spune în cea de-a cincea pecete, conform celor scrise
în ea, că mulți au murit deja de moarte de martir. Și apoi, la sfârșit este
un mic pasaj, care spune că ei trebuie să aibă răbdare până când se va
împlini numărul fraților lor, care vor trebui să sufere moartea ca și ei.
Noi știm că fratele Branham a spus literalmente că: „Cei 144.000 vor
muri cu toții ca martiri”.
Asta mi-a dat o lovitură puternică. Conform Scripturii este
corect, dar apoi celălalt pasaj biblic îmi spune că ei sunt pe Muntele
Sionului cu Mielul lui Dumnezeu și că gloata cântă în cer – și că
nimeni nu poate învăța cântarea decât cei 144.000 care au fost
răscumpărați de pe pământ, ca primul rod al Mielului. Apoi am luat
Biblia, m-am dus pe genunchi și am zis: „Dumnezeul meu! Profetul
Tău a spus într-adevăr că restul va mai fi ucis, dar nu a spus unde vor
fi înviați”.
Eu am zis: „Unde este aceasta în Sfânta Scriptură? Trebuie să
fie undeva!” Și atunci nu pot să aștept și să spun: „Da, eu voi aștepta
până când se întoarce fratele Branham înapoi”. Fratele Branham nu
trebuie să se întoarcă. Același Duh al lui Dumnezeu care s-a odihnit
peste toți profeții este cu noi până în ziua de azi și va fi cu noi până
când vom trece de la credință la vedere. Noi suntem bucuroși şi
recunoscători pentru lucrurile care au fost spuse, iar restul, Dumnezeu
ne arată pas cu pas.
A fost un verset biblic pe care nu am reușit niciodată să-l
încadrez. Frații stau aici în prima bancă și ei știu că am vorbit despre
Apocalipsa 20, fie în adunare, fie între noi și întotdeauna întrebarea a
fost: „Cine este gloata din Apocalipsa 20, care a fost decapitată din
pricina Cuvântului lui Dumnezeu?” și așa mai departe. Și apoi, în
Apocalipsa 20:4 este scris: „Apoi am văzut niște tronuri; și celor ce s-
au așezat pe ele li s-a dat judecata”.
Știați că aceleași verset este scris în profetul Daniel? „Apoi am
văzut niște tronuri (Dan. 7: 9); și celor ce s-au așezat pe ele li s-a dat
5
judecata”. Şi că se referă sută la sută la Israel, căci răpirea și Cina de
nuntă în sine sunt deja descrise în Apocalipsa 19. Cum ar putea exista
martiri în Apocalipsa 20, care să aparţină de Adunarea Mireasă? Nu
trebuie decât să citesc corect. În Apocalipsa 20, nu este scris niciun
Cuvânt despre răpire, niciun Cuvânt despre Cina de nuntă, niciun
Cuvânt despre transformare, niciun Cuvânt despre trâmbița lui
Dumnezeu, niciun Cuvânt despre glasul arhanghelului, niciun Cuvânt
despre învierea celor care au adormit în Hristos.
Ce este scris acolo? „Ei au venit iarăși la viață și au domnit ca
împărați împreună cu Hristos timp de o mie de ani”. Nimic despre
răpire, nimic despre Cina de nuntă. De ce? Acesta este primul rod din
Israel – cei 144.000 care apoi sunt numărați ca aparținând de prima
înviere. Pentru că toți cei înviați până la începutul Împărăției de o mie
de ani sunt numărați ca aparținând la prima înviere, fie că sunt iudei
sau neamuri, toți cu destinul lor. Numai ceea ce vine după cei o mie de
ani este încadrat ca fiind a doua înviere, care va avea loc la judecata de
apoi.
Există astfel de versete biblice pe care, pur și simplu, nu le-ai
cercetat cumva tu însuți în decursul timpului, dar dintr-o dată îți sunt
date prin Duhul Sfânt. Și știi foarte exact unde le este locul sau unde
aparțin, și anume, în contextul în care se potrivesc din punct de vedere
al istoriei mântuirii. Atunci nu mai există nicio problemă.
Dacă ați citit bine, aproape că ați putea auzi sensul și limba din
pecetea a cincea. Aici se spune literal, în Apocalipsa 20, de la versetul
5 – și voi vedeți că se întâmplă chiar înainte de începutul Împărăţiei de
o mie de ani. Poate că ar trebui să citesc capitolul 20, de la versetul 1:
„Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care avea în mână
cheia Adâncului și un lanț mare. El l-a înşfăcat pe Balaur, șarpele cel
vechi – acesta este Diavolul și Satana – și l-a legat pentru o mie de
ani, l-a aruncat în Adânc, a închis și a pecetluit intrarea deasupra lui,
ca să nu mai amăgească popoarele, până se sfârşesc cei o mie de ani;
după aceea, trebuie să fie lăsat liber încă o dată pentru puțin timp”.
Dacă vreţi să mergeți cu mine repede, la Apocalipsa 12, totul
pe scurt în această după amiază. În Apocalipsa 12, Satana este aruncat
din cer pe pământ, în Apocalipsa 20, el este aruncat de pe pământ în

6
Adânc. Aţi înțeles? Este clar? Acesta este contextul. În Apocalipsa 12,
copilul de parte bărbătească este răpit. Și în cer s-a făcut un război.
Poate că ar trebui să citim de la versetul 7: „Şi în cer s-a făcut
un război: Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu Balaurul; și Balaurul cu
îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au dobândit biruința și locul lor de
şedere nu s-a mai găsit în cer. Astfel, Balaurul cel mare, şarpele cel
vechi, numit ‹Diavolul› şi ‹Satan›, amăgitorul întregii lumi, a fost
aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
Atunci am auzit în cer un glas tare, care striga: «Acum
mântuirea, puterea și domnia împărătească a trecut la Dumnezeul
nostru și stăpânirea la Unsul Său! Căci acuzatorul fraților noștri, care
zi și noapte îi acuza înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
Aceştia l-au biruit prin sângele Mielului și prin Cuvântul
mărturiei lor și nu și-au iubit viața până la moarte. De aceea,
bucurați-vă ceruri și voi, care locuiți în ele! Dar vai de pământ și de
mare! Căci Diavolul a venit acum jos la voi și este cuprins de mare
mânie, fiindcă știe că are puțină vreme.»”
Dacă atunci această „puțină vreme”– şi eu doresc să aveți
tabloul desăvârșit înaintea ochilor voștri – odată cu momentul răpirii,
adică atunci când Adunarea Mireasă își va lua locul în slavă, atunci
diavolul nu mai are ce să acuze. În acel moment, Adunarea Mireasă
stă inacuzabilă și desăvârșită în fața Celui care a iubit-o și a
răscumpărat-o. Și atunci acuzatorul fraților trebuie să coboare jos. El
vine pe pământ, dar apoi, înainte de începutul Împărăţiei de o mie de
ani, el va fi prins și legat și aruncat în Adânc. Și abia după aceea,
începe Împărăţia de o mie de ani.
Aici, în Apocalipsa 20, de la versetul 4 este scris: „Apoi am
văzut niște tronuri; și celor ce s-au așezat pe ele li s-a dat judecata.
Apoi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina
mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu”.
De ce este scris aici „sufletele”? Dacă vreți să căutați în
pecetea a cincea, acolo este scris exact același lucru. „Apoi am văzut
sufletele celor”, „sufletele celor”; nu a văzut persoana, nu a văzut
gloata – nu a văzut o gloată nenumărată îmbrăcată în alb, așa cum este
în cazul celălalt – voi știți ce este scris în Apocalipsa 7. Acolo se vede

7
o gloată îmbrăcată în alb, nu se văd sufletele gloatei nenumărate, se
vede gloata nenumărată care stă acolo. Este adevărat sau nu?
Dar aici se văd sufletele celor care au fost uciși în cea de-a
cincea pecete, sub altarul arderii de tot. Aici din nou (Apoc. 20:4),
restul care a fost adăugat – și în vremea aceea ei au mărturia lui Isus
pentru că au devenit credincioși în Hristos, Mesia. Spre deosebire de
aceasta, în cea de-a cincea pecete, ei au fost uciși doar pentru mărturia
pe care o aveau. Dar nu a fost mărturia lui Isus, pentru că în decursul a
aproape două mii de ani ei n-au crezut în Isus Hristos – pentru că
Dumnezeu le-a închis ochii ca să ni-i deschidă nouă, ca să
recunoaștem mântuirea în Hristos. Și ramurile firești au fost rupte,
pentru ca ramurile sălbatice să fie puse în locul lor.
Aici în Apocalipsa 20:4 este scris mai departe: „și care nu se
închinaseră fiarei și chipului ei și nu acceptaseră semnul ei pe frunte
și pe mână; ei au venit iarăși la viață”. Aici nu este este scris nimic
despre faptul că au fost înviați, nu este scris nimic despre
transformare, nu este scris nimic despre răpire, nu este scris nimic
despre Cina de nuntă.
Nu este scris nimic despre glasul arhanghelului, așa cum este
scris în legătură cu revenirea lui Isus Hristos, când El va veni să îi ia
pe ai Săi Acasă. Când vine pentru noi, atunci vine cu glasul
arhanghelului, cu trâmbița lui Dumnezeu – „și cei morți în Hristos vor
învia mai întâi. Apoi noi, noi cei care trăim și care vom fi rămas, vom
fi schimbați și împreună Îl vom întâmpina pe DOMNUL, în norii
cerului”.
Dar pentru noi nu este numai făgăduința de a fi în Împărăţia de
o mie de ani – dar pentru iudei, iudeii nu vor avea parte de răpire – și
prin urmare nu vor participa la Cina de nuntă. Isus a spus: „Dar vă
spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus şi vor sta la masă cu
Avraam, Isaac şi Iacov, dar fiii Împărăţiei vor fi afară”. Ei vor fi afară
în acel timp și va veni necazul cel mare peste ei.
Dar când acest timp de necaz se va termina, Dumnezeu îi va
adăuga pe cei 144.000 ca fiind aleșii din Israel. Și apoi îi vom avea pe
aleșii dintre națiuni și pe aleșii dintre iudei și numărul este deplin – și
Împărăţia de o mie de ani poate începe. Acesta este Cuvântul sfânt al
lui Dumnezeu – mai desăvârșit și mai clar nu poate fi văzut sau spus.
8
Noi nu mai trebuie să ne punem întrebări sau să bănuim aceste lucruri.
Ele sunt atât de clar scrise în Cuvântul lui Dumnezeu, numai că Duhul
Sfânt trebuie să le clarifice fiecăruia în parte.
Despre aceștia se spune ca și despre cei doi profeți. Despre cei
doi profeți nu se spune în Apocalipsa 11 că: „și au fost înviați după trei
zile și jumătate”, ci se spune: „Duh de viață a intrat în ei”. Ei au venit
iarăși la viață – și la fel se spune aici în Apocalipsa 20:4 despre
această gloată: „ei au venit iarăși la viață și au domnit ca împăraţi
împreună cu Hristos timp de o mie de ani”. Acesta este cu siguranță
un Cuvânt al DOMNULUI.
Noi vedem mai departe în versetul 6: „Fericit și sfânt este cel
care are parte de prima înviere!” Fie între iudei, fie între neamuri, în
ambele există aleși. Iar aleșii dintre națiuni ajung acum la cunoștința
adevărului, acum ei sunt pecetluiţi cu Duhul Sfânt, acum ei sunt
introduși ca mădulare în Trupul lui Isus Hristos. Ei sunt supuși
Capului.
Lăsați-mă să vă spun adevărul! În Casa lui Dumnezeu, în
Adunarea Dumnezeului Celui viu, niciunul nu poate face și vorbi ce
vrea. Aici Dumnezeu să facă și să vorbească ceea ce vrea El. Și noi
toți trebuie să înțelegem și să învățăm o dată acest lucru. Eu însumi a
trebuit să învăț multe lucruri în decursul timpului și am putut vedea în
ce fel DOMNUL Dumnezeu dă descoperirea Cuvântului Său prin
Duhul Sfânt.
Și voi știți că atunci când adevăraţii robi ai lui Dumnezeu, ca
un Pavel, el scrie: „Eu, rob al lui Isus Hristos și Timotei, vă trimitem
salutul nostru”. El le-a spus întotdeauna fie: „Eu, rob al lui Isus
Hristos” sau: „Eu, apostol al lui Isus Hristos”. El s-a prezentat
întotdeauna, în slujba care i-a fost rânduită de Dumnezeu.
Când citim apoi ultimul capitol al Sfintei Scripturi, în
Apocalipsa 22, în versetul 6, aici este scris: „Apoi mi-a spus: «Aceste
cuvinte sunt de încredere și adevărate; și DOMNUL, Dumnezeul
duhurilor profeților, l-a trimis pe îngerul Său ca să le arate robilor Săi
ce trebuie să se întâmple în curând.» (vezi 1:1)” Nu predicatorilor Săi,
ci robilor Săi.

9
 Oricine poate fi un predicator, oricine poate fi un evanghelist.
Astăzi fiecare scrie în dreptul numelui său, „evanghelist” sau
„predicator” sau un alt titlu. Toți uzează de aceste titluri, niciunul nu
este zgârcit în a le folosi. Și de obicei, cu cât mai multe titluri cu atât
mai bine. Și eu cunosc pe cineva, care a acordat un titlu de doctor în
Anglia pentru 60 lire sterline oricui a vrut – și i-a dat și un certificat pe
care este scris: „Doctorul cutare şi cutare”. Astăzi poți obține titlurile
așa cum le dorești. Orice astfel de certificat n-are nicio valoare.
Aici este scris că: „DOMNUL l-a trimis pe îngerul Său ca să le
arate robilor Săi ce trebuie să se întâmple în curând”. Și dacă nu se
supără nimeni pe nimeni, frați și surori – eu nu vorbesc din nou în
numele meu – dar trebuie spus [că] prima frază pe care a rostit-o
DOMNUL a fost: „Robul Meu, timpul tău pentru acest oraș se va
încheia în curând”. Iar următoarea frază a fost: „Robul Meu, vine
timpul când ei te vor asculta”. Acest lucru este adevărat aici şi sus în
Cer. De ce?
Dumnezeu știe ce spune! Eu nu L-am rugat, nu am știut că va
fi și că va veni, dar dacă Sfânta Scriptură spune aici, că El va arăta
robilor Săi ce se va întâmpla, atunci este adevărat ceea ce spune
Scriptura. Și dacă veți căuta acest Cuvânt în Vechiul Testament veți
putea vedea că el a fost întotdeauna în legătură cu profeții lui
Dumnezeu. De fiecare dată, fie că Dumnezeu i-a vorbit lui Avraam și
i-a spus: „Tu eşti robul Meu”. El a fost un profet. Eu nu sunt un profet,
vă rog să nu mă înțelegeți greșit.
Dar când este scris „ceea ce DOMNUL Dumnezeu descoperă
robilor Săi, profeții”, întotdeauna [este] în legătură cu descoperirea
profetică, pentru a fi pus în slujba lui Dumnezeu. Un evanghelist este
un bărbat așezat de Dumnezeu să propovăduiască Evanghelia, dar
nicidecum să descopere sfatul profetic de mântuire al lui Dumnezeu.
În aceasta constă diferența: acum noi nu mai avem timpul
slujbei evanghelice, ci timpul descoperirii profetice. Și atunci nu
folosește la absolut nimic să spunem: „Eu sunt predicatorul cutare sau
evanghelistul cutare sau cutare!”, ci în acest timp trebuie propovăduit
ceea ce Dumnezeu a descoperit și a făcut cunoscut robilor Săi.
Eu nu pot să-mi arog titlul de evanghelist. Toată viața mea nu
am putut s-o fac. Eu nu am scris nicio singură dată „evanghelist” – nu
10
știu de ce, căci mi s-a sugerat destul de des. Frații au spus: „Tu ai o
slujbă evanghelistică, atunci când s-au convertit câțiva oameni”. Dar
eu nu am făcut-o niciodată în toată viața mea. Nicio singură dată nu a
fost menționat acest titlu în legătură cu mine.
Dar un lucru am avut: am avut dorința de a recunoaște voia lui
Dumnezeu, de a recunoaște Cuvântul Lui, pentru a învăța poporul Său
conform Cuvântului Său sfânt, pentru ca ei să nu fie smulși și purtați
încoace și încolo în acest timp, ci să știe despre ce este vorba. Unii
trăiesc peste ocean și ei știu numai ceea ce a făcut Dumnezeu acolo și
nu se preocupă deloc de ceea ce a făcut Dumnezeu după plecarea
Acasă a fratelui Branham.
Când eram în călătoriile de acolo și am avut timp să citesc
toate afirmațiile fratelui Branham, a venit o afirmație care mi se pare
deosebit de importantă şi pe care doresc s-o citesc astăzi aici. O
afirmație făcută în predica „Calea pregătită de Dumnezeu”, Phoenix,
Arizona, 15 ianuarie 1963. Aici se spune: „Voi credeți că Isus Hristos
este Același, ieri, astăzi și în veci. Și eu sunt aici pentru a face
cunoscute lucrările și căile Lui. Eu am fost foarte rezervat în aceste
lucruri timp de cinsprezece, şaisprezece ani în care am fost pe câmpul
de misiune. Dar vine ceasul, vine un ceas în care se va întâmpla ceva
sau este pe cale să se întâmple”. Apoi mai departe se spune: „Mesajul
va merge la altă națiune, la alt popor”.
„Mesajul va merge la o altă națiune, la un alt popor”. Și fratele
Branham spune că: „Cinsprezece, şaisprezece ani a ezitat să spună
lucrul acesta”. Auziți ce mai spune: „Dar în timp ce ne aflăm în
prezența Ființei sfinte, cred că Adunarea din America aproape că a fost
chemată afară”. Voi știți ce înseamnă lucrul acesta – nu înseamnă
nimic mai mult și nimic mai puțin decât că Dumnezeu închide cercul.
Noi spunem acest lucru de ani de zile, în timpul Reformei acest
Cuvânt scump al lui Dumnezeu a început pe acest continent, sub cele
mai grele împrejurări, după o lungă perioadă de întuneric, a trecut
Atlanticul și a făcut ocolul până pe coasta de vest. Și același Cuvânt,
în același fel în care a fost descoperit acolo, s-a întors înapoi la
punctul de plecare, acolo unde a început.
Nu este o îndrăzneală dacă spun astăzi aici, că în aprilie 1966,
când eram acolo la înmormântarea fratelui Branham, nimeni nu știa ce
11
se mai poate face sau ce ar trebui făcut în continuare. Dar Dumnezeu
ne spusese dinainte, iar acest lucru îl știu frații și surorile care sunt cu
noi în acest loc, din 1960. Ei știu în ce fel, Dumnezeu a vestit dinainte
– prin descoperire profetică – ce avea să se întâmple. Şi s-a întâmplat.
Dumnezeu să-mi fie îndurător dacă n-aș spune aceasta. Astăzi, în acest
loc, fac această afirmație: adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu fără
interpretări, fără adăugiri, fără speculații, a plecat din acest loc peste
întreaga lume.
De peste tot au ieșit multe lucruri, dar întrebarea este: „Cu ce
au fost însoțite?” Astăzi nu sunt aici pentru a judeca. Însărcinarea mea
este să am de grijă să nu se adauge nimic la acest Cuvânt al lui
Dumnezeu și să nu se scoată nimic din el. Și eu doresc să rezist
împreună cu voi toți, înaintea lui Dumnezeu, în acea zi. Practic sunt
recunoscător din adâncul inimii mele pentru harul și privilegiul pe
care l-am avut de a duce acest Cuvânt prețios, descoperit de
Dumnezeu, până la marginile pământului.
Eu sunt recunoscător pentru toate rugăciunile care mă însoțesc
și pentru toți frații și surorile care stau în spatele acestei lucrări. Însuşi
DOMNUL Dumnezeu le-a făcut cunoscut robilor Săi și le-a dat de
știre. Căci de fiecare dată când Dumnezeu a dat o slujbă profetică,
robii Săi au auzit și au înțeles ceea ce avea de spus, pentru a expune
același Cuvânt pe care l-au adus profeții.
Frați și surori, eu am convingerea că aici în mijlocul nostru,
indiferent cine dintre frați s-ar ridica în picioare pentru a vesti
Cuvântul DOMNULUI, ar trebui și s-ar mișca în limitele pe care
Dumnezeu le-a pus pentru noi, și anume, în limitele Cuvântului Său.
Și nimeni nu vine și nu aduce lucruri fantastice care pe moment pot
suna bine. Dar noi aducem ceea ce are o valoare veșnică, ceea ce
dăinuieşte pentru timp și pentru veșnicie. Și pentru aceasta suntem
foarte recunoscători!
Eu știu că există oameni care nu vor așa ceva. Şi ni se
insinuează unele lucruri, fie prin scrisori, fie verbal, se spune că
suntem „o asociație înregistrată” și una și alta, numai pentru a
submina credibilitatea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin har. Dar
nu vă faceți nicio grijă! Dumnezeu nu permite să fie subminat nimic.
Temelia Lui este tare și orice lopată folosită pentru a o săpa se va rupe
12
în bucăți. Și oricine muncește pentru a o submina se vătăma și va
suporta el însuși durerea. Pentru că Însuşi DOMNUL va avea grijă ca
Cuvântul Său să fie răspândit mai departe.
Noi n-avem nicio grijă, noi nu simţim absolut nicio amărăciune
în inimile noastre! Numai că nouă ne pare rău atunci când oamenii
sunt trași încoace și încolo, totul sub pretextul: „Dar fratele Frank nu
spune exact ceea ce a spus fratele Branham”. Bineînțeles, bineînțeles,
totul sub acest pretext. Frați și surori, nu doresc să spun nimic nici
despre acest lucru. Poate că acești oameni au și ei undeva dreptate.
Dar gândiți-vă că chiar dacă ar avea dreptate, atunci ar trebui să vină
la mine și să-mi dovedească unde nu spun ceva corect. Este adevărat
sau nu?
Atunci ar trebui să vină la mine și să-mi spună: „Frate Frank,
aici, acolo lucrurile nu sunt în regulă”. Și am observat destul de des,
chiar și acum în ultima scrisoare, că oamenii spun lucruri și numai
pentru că ei nu și-au dezvoltat engleza, ei nu înțeleg sensul și apoi nu
pot înțelege nici traducerea. Pe noi ne interesează redarea înțelesului
adevărat care este conținut în predicile engleze. Asta este tot ceea ce
contează pentru noi.
Şi noi nu suntem conștienți de nicio vină și avem o conștiință
bună înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și i-am spus unui frate:
„Şi dacă nu traduc chiar foarte bine, atunci nu eu am făcut greșeala, ci
Dumnezeu a făcut greșeala atunci când m-a chemat, pentru că El știa
foarte bine cum voi traduce”. Apoi i-am spus: „Dacă tu crezi că
Dumnezeu te-a chemat și că tu poți s-o faci mai bine, atunci fă-o tu de
acum încolo!” „Nu, nu!” a spus el. „Nu, nu”. Dar nici el n-o poate face
mai bine. El a zis: „Nici eu n-o pot face mai bine”. „Da, atunci ce vrei
de la mine?”
Dar toți sunt niște palavragii și niște înșelători care umblă de
colo, colo. Și Pavel spune: „Căci printre creștinii iudei și printre
creștinii dintre neamuri sunt palavragii și înșelători care umblă de
colo, colo, în loc să meargă la muncă”. Ei fură timpul și banii
oamenilor și la sfârșit spun: „Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Dar
binecuvântarea dispare; după astfel de conversații toată
binecuvântarea dispare. Eu doresc să vă spun aici ceva: a sosit timpul
în care trebuie să fim treji și lucizi.
13
 Chiar și o chemare – pe care un om crede că o are – trebuie să
fie, mai întâi, confirmată în adunare. Un Pavel, un Sila, un Barnaba și
oricare ar fi fost numele lor, ei toți au fost chemați de Dumnezeu. Și în
Adunarea din Antiohia în Fapte 13, acolo este scris că ei slujeau
DOMNULUI. Și dintr-o dată, Duhul a zis: „Puneți-Mi-i deoparte pe
Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!” Ce a fost?
O confirmare în cadrul Adunării că aici există o însărcinare divină și o
chemare divină.
Astăzi fiecare spune: „Dumnezeu m-a chemat”. Dar acel
bărbat din Canada a fost foarte isteț. El s-a dus imediat la fratele care
pretindea că are ceva și l-a întrebat: „Tu mi-ai povestit despre
chemare. Când a fost asta? Cum a fost? Ce a spus DOMNUL? Cum
sună însărcinarea pe care ți-a dat-o?” Atunci el a zis: „Ei bine, asta
trebuie să vedeți! Asta trebuie s-o vedeți. Eu nu știu, aceasta voi
trebuie s-o vedeți” „Voi trebuie să vedeți aceasta”. Da, poți vedea
multe lucruri, dar poți să și vezi prin ele. Prin multe poţi să și vezi – și
a sosit timpul în care trebuie să vedem prin ele.
Eu cred că Dumnezeu îi va trage la răspundere pe toți cei care
mai provoacă încă nenorociri în Adunarea chemată afară. Şi undeva în
mijlocul nostru a venit o prorocie care spune că: „Dumnezeu îi va
judeca pe toți cei care provoacă tulburări și nenorociri printre cei
chemați afară și fac toate aceste lucruri numai pentru a se vinde cu un
preț mare”. Sfânta Scriptură spune: „Fiecare să se lepede de sine
însuși, să-și ia crucea asupra sa și să Mă urmeze”. Tu nu trebuie să te
lepezi de altcineva, leapădă-te de tine însuți – acest lucru este
suficient. Restul îl va face Dumnezeu.
Așa ceva nu se poate. Nu, în urmarea DOMNULUI! Nu poți să
dai cu cotul în toate direcțiile și să lovești cu picioarele în toate
direcțiile pentru a-ți face loc. Așa ceva nu se poate. Numai un singur
lucru se poate: pe baza unei chemări divine și a unei însărcinări
divine, să vestești Cuvântul DOMNULUI așa cum este scris. Și mi-aș
dori ca toți copiii lui Dumnezeu să-și vină în fire și să știe ce-I
datorăm lui Dumnezeu în acest timp.
Să spunem „Nu!” tuturor discuțiilor și bârfelor, să intrăm în
rugăciune și să spunem: „Doamne, ceasul este târziu și venirea Ta este
aproape! Dăruiește-ne har de a trăi înaintea feței Tale sfinte – în așa fel
14
încât – să fim pregătiți când vei reveni”. Căci s-ar putea întâmpla în
orice clipă. Noi avem nevoie de un singur lucru: noi trebuie să stăm
mai strâns împreună, umăr la umăr, inimă la inimă și să facem lucrarea
lui Dumnezeu ca niciodată înainte pentru ca Cuvântul să ajungă până
la marginile pământului.
Înainte de plecarea noastră, am fost înștiințați că acum
predicile vor fi traduse în limba chineză. Dacă aţi ști în câte limbi sunt
traduse aceste predici și pentru câți oameni au devenit deja o
binecuvântare în toată lumea! Eu vă întreb astăzi înaintea lui
Dumnezeu și înaintea oamenilor: „Ce au făcut palavragiii care
călătoresc în sus și-n jos prin țară pentru a provoca nenorociri? Ce au
făcut în toată lumea pentru promovarea, descoperirea și răspândirea
Cuvântului pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu?”
O astfel de slujbă pe care o dă Dumnezeu, nu este aici sub
acoperire și acolo sub acoperire, ci este pentru întreaga lume. O astfel
de slujbă pe care a dat-o Dumnezeu a avut o însemnătate mondială –
și prin aceasta Dumnezeu S-a îngrijit ca Cuvântul Său să ajungă până
la marginile pământului. Și sper că n-a trebuit să vorbesc din nou în
numele meu, dar Dumnezeu a deschis ușile și a pregătit căile. Numai
Lui Îi aducem mulțumire și închinare!
Am vrut doar să vă spun: vor veni lucruri îngrozitoare asupra
noastră din partea unor oameni cu mintea stricată și care vin la noi sub
steagul: „Eu cred Mesajul timpului de sfârșit. Branham a fost
profetul”. Aceasta este șmecheria sub care se adună în acest timp,
acesta este semnul de recunoaștere. Dar prieteni, nu toţi care vorbesc
despre Mesaj au ceva în comun cu el – și sunt mult prea mulți din
aceștia.
Eu îmi amintesc și astăzi că la început am fost generoși cu toți
și am dat câte o adresă la câte un frate și la câte o soră. Și ce s-a
întâmplat? Mai avem și acum o scrisoare din Germania de nord de la
un frate care a venit destul de des, iar sora scrie: „Sper la Dumnezeu
că pot uita experiențele îngrozitoare”. Dar ea a spus: „Probabil că nu
va mai fi posibil. Dar mă rog ca Dumnezeu să mi le șteargă, astfel
încât să nu trebuiască să mă gândesc mereu la ele”. Despre ce este
vorba?

15
 Oamenii călătoresc și nu mai lucrează. Un altul m-a sunat și
mi-a spus: „Voi anunța poliția”. Ce este? Oamenii sunt plecați deja de
peste două luni de acasă și numai au grijă de nimic. Dar despre ce este
vorba? Și ei vor să amestece. Aici nu se amestecă nimic, ci aici
lucrurile sunt spuse foarte clar. Și dacă cineva crede că mă simt rău, să
știe că eu mă simt destul de bine. Mă simt destul de bine după ce am
spus toate aceste lucruri. Ele nu mai sunt pe conștiința mea. Pentru că
nimeni nu-mi ia responsabilitatea pe care o am înaintea lui Dumnezeu.
Și dacă n-o spun suficient de clar, atunci unii oameni nu vor
înțelege. De aceea a fost spus și fiecare știe acum care este poziția sa.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom traduce mai departe și vom face tot ce
putem pentru a duce peste tot Cuvântul descoperit de Dumnezeu, dar
totul sub călăuzirea Duhului Sfânt. Noi suntem atât de bucuroși că
DOMNUL ne-a ajutat până în acest moment şi noi suntem de
convingerea că El va ajuta mai departe.
Și o să vă mai spun ceva: ca atunci în vremea aceea, fie că ne
uităm la Jeffersonville – eu nu spun acest lucru acum ca un
dezavantaj, nici pentru noi, nici pentru ei de acolo. Dar pe vremea lui
Moise, pe când acesta și-a îndeplinit slujba, s-a întâmplat ceva în
tabăra lui Israel, prin cei mai apropiați împreună-lucrători și frați ai lui
Moise. Chiar și prin Aaron, care într-o clipă făcuse un vițel turnat și
spusese: „Acesta este dumnezeul nostru. El va merge acum înaintea
noastră. El ne-a condus afară din Egipt”. Eu i-aș fi dat o lovitură cu
piciorul. Dar ce a fost?
Un astfel de om! – și noi spunem: „Ah, Aaron, el n-a fost citav
[teafăr] la cap”. Câţi sunt astăzi care fac același lucru? Și nu este
absolut nimic străin pentru mine că acolo unde Dumnezeu a coborât
cu Stâlpul de foc, acolo unde S-a descoperit, acolo unde Dumnezeu a
făcut cele mai mari lucruri care s-au întâmplat în această generație,
tocmai acolo trebuie să veghezi. Și eu vă spun, aici acest loc în care ne
aflăm astăzi, este un loc în care trebuie să veghem mai mult ca oriunde
pe pământ.
În locul în care Se descoperă Dumnezeu acolo Satana devine
răutăcios. Citiți în Iov 1:8, Iov 2 versetul 1: „Când s-au adunat fiii lui
Dumnezeu, a venit Diavolul și s-a pus între ei”. Și DOMNUL a zis:
„De unde vii?” Și el a zis: „Eu am cutreierat pământul și am făcut
16
nenorocire”. „Da, văd asta!” a zis DOMNUL. „Dar la Iov n-ai putut
face nimic”.
Acolo unde se strâng fiii lui Dumnezeu, acolo unde Se
descoperă Dumnezeu, acolo unde sunt lucrurile divine, Diavolul va
veni și va încerca să provoace o nenorocire. Noi am trăit acest lucru
aici în sală. Oamenii nu vin să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, ei vin
numai pentru a strânge adrese. Apoi se duc de colo, colo, pentru a
agita oamenii. Așa este. Diavolul vine aici și strânge adrese.
Și [dintre] toți cei care vin aici – o mămicuță se gândește: „A,
da, fratele mă abordează atât de drăguț”. Nu-i așa? Și spune: „Poţi să-
mi dai adresa ta?” „Da, cu plăcere”. „Noi vom trece cu plăcere pe la
tine”. Nu-i așa? „Şi nu doar vom trece, ci vom și intra înăuntru”. Nu-i
așa? După aceea și intră înăuntru. Nu-i așa?
Și ceea ce auzi mai târziu, vine o scrisoare: „Frate Frank, noi
am fost în Krefeld. Noi credeam că toți sunt oameni credincioși, toți
sunt o inimă și un suflet. Dar acum a venit un frate așa și așa, noi i-am
dat adresa de acolo, noi n-am știut. Şi acum suntem în mare necaz. Ce
să facem?” Nu toți cei care vin aici vin să fie binecuvântaţi. Nu toţi
vin aici pentru a păstra unitatea Duhului în legătura păcii.
Există oameni care au alte motive, dar curând vor fi
descoperiți. Nici asta nu am vrut s-o spun! Acum am spus-o. Nimeni
să nu se supere pe mine, nu am avut o intenție rea. Am vrut numai să
vă avertizez pe toți și să vă spun că aici contează cum stă fiecare
înaintea lui Dumnezeu. Aici nu este vorba de mase de oameni, aici
este vorba de fiecare în parte care trebuie să se înfățișeze cu toată
ființa înaintea Atotputernicului Dumnezeu.
Aici nu se poate ascunde nimeni, aici totul va fi descoperit.
Aici totul va fi descoperit, aici fiecare dintre noi stă personal înaintea
Dumnezeului Celui viu și trebuie să dea socoteală. În mare [parte],
suntem plini de încredere și mângâiere că Dumnezeu va face ca toate
lucrurile să fie bine și Îşi va desăvârși lucrarea pentru ziua glorioasă a
revenirii lui Isus Hristos.
Scumpi fraţi și surori, dacă credeți ceea ce s-a spus aici, dacă
puteți crede – credeți! Dumnezeu ne va binecuvânta. Eu nu am un alt
interes, nu am un motiv propriu, nu am nimic. Și dacă Dumnezeu vrea

17
să folosească pe altcineva, să îl folosească pe el! Eu îl voi susține. Dar
atât timp cât El îmi dă putere să propovăduiesc Cuvântul Lui, îl voi
propovădui cu ultima fibră a inimii mele, în deplină convingere că
toate lucrurile vor trece, chiar și toate interpretările. Dar Cuvântul lui
Dumnezeu rămâne în veci.
Noi știm că fratele Branham a văzut un cort și lucrurile care se
vor întâmpla în cort cu vindecările puternice – că cineva care avea
doar o singură mână, a avut dintr-o dată două; și cine avea doar un
singur picior, a avut apoi două. Şi s-au întâmplat miracole de creație,
lucruri mărețe. Iar frații de peste ocean au desigur un cort, au un
avion, au totul pregătit și se gândesc că atunci când vine fratele
Branham, nu-i așa? – atunci se vor întâmpla toate acestea.
Noi știm că deseori lucrurile pe care le vedem în lumea
pământească, pot avea o însemnătate duhovnicească. Este adevărat sau
nu? Ce a fost? Un Petru este în casa lui Corneliu sau undeva, când
trebuia să se ducă într-acolo și a văzut o pânză mare de in coborând
din cer. Și în această pânză a văzut felurite vietăți și târâtoare. Și a zis:
„Dumnezeul meu! Niciodată n-am văzut și n-am mâncat ceva atât de
îngrozitor. Ce e asta aici?” Petru a zis: „Toate acestea sunt necurate”.
Și DOMNUL i-a zis: „Ce am curățat Eu, tu să nu consideri necurat”.
Printr-o astfel de vedenie cu vietăţi, târâtoare – Dumnezeul Cel
Atotputernic din ceruri îi arată robului și apostolului Său că – acum nu
mai trebuie să considere neamurile ca fiind necurate, ci ca fiind curate,
deoarece ele sunt incluse în răscumpărare. Dacă ar fi spus: „Ascultați!
Eu am avut o vedenie cu toate vietățile, cu toate târâtoarele și mi-a
fost scârbă de ele – și toate acestea sunteți voi toți cei care v-ați adunat
astăzi aici”. Ce s-ar fi întâmplat atunci?
Vedeţi ce vreau să spun? Ce ar fi fost atunci dacă Petru – cu o
vedenie din partea lui Dumnezeu, cu o viziune pe care o avusese – s-ar
fi dus în casa lui Corneliu și a fi spus: „Iertați-mă, dragi frați. Eu nu
vreau să vă jignesc, dar voi sunteți târâtoarele care s-au adunat aici?”
Nu, ci el a înțeles viziunea duhovnicește. El a avut descoperirea prin
Duhul Sfânt și a spus: „Iată ce vă spun. Dumnezeu v-a deschis ușa
credinței”. El n-a pomenit nimic despre viziune, el a spus ceea ce i-a
fost descoperit de Dumnezeu, prin viziune.

18
 Și exact de asta avem nevoie și noi până în timpul acesta. Și
dacă nu vă veți supăra din nou pe mine, vă voi spune ceva. În aprilie
1962 când a vorbit DOMNUL că trebuie să depozitez hrană și să
depozitez alimente, știți care aliment a fost menționat mai întâi dintre
toate alimentele? „Cartofii”. Cartofi, asta aud și astăzi în urechi.
Cartofi, făină, ulei și toate ingredientele. Să vă spun că mi-a fost
rușine să vorbesc despre asta? Dar unora le-am spus. Frații mei știu
lucrul acesta, eu le-am spus lucrul acesta. Şi știți, noi am depozitat
cartofi. Pentru mine, cartofii sunt cartofi. Sau ce sunt ei pentru voi?
Poate crumpene, nu? În Olanda – „aardappelen”, desigur. Nu oameni
buni. Ce a fost?
Și când m-am dus la fratele Branham, nu a trebuit să spun
niciun singur cuvânt. El a spus: „Frate Frank, foametea pe care o va
trimite Dumnezeu nu este o foamete pământească și hrana pe care
trebuie să o depozitați nu este o hrană pământească. Dumnezeu va
trimite o foame după Cuvântul Său și hrana pe care trebuie s-o
depozitați este Cuvântul descoperit de Dumnezeu pentru acest timp”.
Dumnezeule, ajută-mă. Ce am putut eu înțelege? Dar dacă DOMNUL
zice „cartofi”, atunci am înțeles cartofi, nu-i așa? Dar nu s-a referit la
cartofi, nu s-a referit la făină, ci a amintit doar alimentele de care
avem nevoie pentru a exista pământește.
Și acum sensul duhovnicesc. Așa poate fi și cu cortul. Eu nu
sunt o autoritate. Eu n-o pot spune, dar eu știu că atunci când am fost
în Africa, am văzut Mireasa din țările est europene. Și pe primul frate,
de vreo 52 de ani, eu l-am îmbrățișat, l-am salutat și am fost bucuros.
Părea că el era conducătorul, un frate rus. Și glasul de deasupra
platformei a spus: „Aceasta este Mireasa din țările est europene”. Și a
intrat într-o sală imensă. Apoi când restul se așezase deja, a intrat și ea
și a luat loc. Ce știm noi? Noi nu speculăm, ci ne bucurăm în
DOMNUL Dumnezeul nostru pentru descoperirea Cuvântului Său și a
voinței Sale. Și El va face toate lucrurile minunat, pentru ziua venirii
Sale. Noi nu vă mai putem reține.
Haideţi să sărbătorim împreună Cina DOMNULUI. Și astăzi
am o rugăminte urgentă. Vă rog să mă iertați și pentru lucrul acesta.
Astăzi trebuie să mă iertați de șapte ori câte șapte. DOMNUL a fost
întrebat de Petru: „De câte ori trebuie să îl iert pe fratele meu? Până

19
la șapte ori?” Eu am deja șapte astăzi. Iertați-mă de șapte ori câte
șapte. Și acesta este un număr destul de mare.
Dar astăzi doresc să spun că fiecare ar trebui să ia parte la
Cină, care nu are gânduri secundare, care nu are nimic rău în inima sa,
care este în legătură cu noi și cu Dumnezeu, cu o conștiință liberă, cu
o inimă plină în unitatea Duhului, a credinței și a Cuvântului. Căci vă
spun un lucru: Dumnezeu vede totul și Diavolul doar așteaptă
momentul pentru a intra în oameni.
Mai ales la Cină, eu nu m-am jucat cu nimic. Cine nu a
delimitat lucrurile în mod absolut și nu este conștient unde stă,
aproape că ar face mai bine să lase să treacă pe lângă el. Cina nu este
un joc. Fiecare ar trebui să ia parte la ea, dar așa cum spune Scriptura:
„Căci după cum noi toți suntem mădulare, așa această singură pâine
este împărţită în multe bucăți – și noi suntem multe mădulare
alcătuind Trupul DOMNULUI”.
Fiecare care este în legătură cu Dumnezeu, cu noi – cu poporul
Său, dar în Cuvântul DOMNULUI, nu într-o răstălmăcire, nu într-o
interpretare, nu într-o speculație, ci în ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu în
Cuvântul Său – acela este binevenit să sărbătorească împreună cu noi
Cina DOMNULUI. Dar așa cum spune Scriptura: „Fiecare să se
cerceteze pe sine însuși și după aceea să mănânce din pâine și să bea
din potir”. Fie ca Dumnezeu să ne dea lucrul acesta!
Eu doresc să citesc aceste două pasaje din 1 Corinteni,
capitolul 10 și apoi din 1 Corinteni, capitolul 11. Aici în 1 Corinteni,
capitolul 10, de la versetul 16 se spune: „Potirul binecuvântării, pe
care îl binecuvântăm: nu este el părtășia cu sângele lui Hristos?
Pâinea pe care o frângem: nu este ea părtășia cu trupul lui Hristos?
Pentru că este o singură pâine, noi, deși suntem mulți, suntem un
singur Trup, căci toţi împărțim aceeaşi singură pâine”.
Am înțeles noi aceste versete biblice? Este părtășia cu sângele
lui Hristos, părtăşia cu Trupul lui Hristos, o părtășie de la Duhul lui
Dumnezeu, o părtășie lăuntrică, o părtășie sinceră, o părtășie a
Duhului pe care o avem aici, în acest loc. Nu este o părtășie firească,
nu este o părtășie în care se stabilesc legături unii cu alții sau se fac
vizite, ci o părtășie a Duhului, în lucrurile Duhului.

20
 Și noi toți suntem mădularele unui singur Trup al
DOMNULUI, în acest timp de pe urmă. Și în acest Trup sunt darurile
şi sunt slujbele și responsabilitățile. Și noi suntem supuși la toate
acestea, de la Dumnezeu. Nimeni nu mai poate face ce vrea, noi toți
suntem sub călăuzirea și conducerea Duhului Sfânt. Hristos este Capul
și noi suntem mădularele Lui, împreună alcătuim un singur Trup, în
DOMNUL.
1 Corinteni 10, de la versetul 16: „Potirul binecuvântării, pe
care îl binecuvântăm: nu este el părtășia cu sângele lui Hristos?
Pâinea pe care o frângem: nu este ea părtășia cu trupul lui Hristos?
Pentru că este o singură pâine, noi, deși suntem mulți, suntem un
singur Trup, căci toţi împărțim aceeaşi singură pâine”. Iată ce are
Pavel de spus despre Cină, în această legătură.
În 1 Corinteni 11 citim de la versetul 23: „Căci, în ce mă
privește, eu am primit aceasta de la DOMNUL așa cum v-am dat-o şi
vouă mai departe: DOMNUL Isus, în noaptea în care a fost trădat, a
luat o pâine, a rostit rugăciunea de mulțumire, a frânt pâinea și a zis:
«Acesta este trupul Meu, pentru voi; să faceți aceasta spre amintirea
Mea!»
Tot astfel, după Cină, a luat şi potirul şi a zis: «Acest potir este
Noul Legământ în sângele Meu; să faceţi aceasta, ori de câte ori îl
beţi, spre amintirea Mea!» Căci ori de câte ori mâncați pâinea
aceasta și beți potirul, vestiți moartea DOMNULUI, până va veni El.
De aceea, cine mănâncă pâinea sau bea potirul DOMNULUI în chip
nevrednic, va păcătui împotriva trupului şi împotriva sângelui
DOMNULUI.
Fiecare deci să se cerceteze pe sine însuși și abia apoi să
mănânce din pâine şi să bea din potir! Căci cine mănâncă și bea,
mâncând și bând, își atrage singur pedeapsa de judecată, dacă nu
deosebește Trupul DOMNULUI”.
Până aici acest Cuvânt scump și sfânt al lui Dumnezeu. Haideți
să deosebim Trupul DOMNULUI. Trupul DOMNULUI este Adunarea
Lui și El este Capul: supuși Lui, pătrunși de viața Lui, călăuziți de
Duhul Său, făcând voia Sa, umblând în căile Sale, o inimă și un suflet.
Nu ar mai trebui să fie nimic ce să vedem altfel sau să vedem diferit.

21
Toți trebuie să ajungem la unitatea credinței și cunoștinței Fiului lui
Dumnezeu.
Şi dacă există ceva care încă n-a fost făcut cunoscut,
Dumnezeu o va face când va fi ceasul. Fie ca El să ne păstreze
veghetori, să ne păstreze în Cuvântul Său și să fie mereu cu noi! Şi eu
doresc să spun cuvintele pe care le-a rostit fratele Branham: „În
momentul în care părăsiți Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu vă
părăsește”.
Numai Cuvântul lui Dumnezeu este decisiv în tot ceea ce
credem și în tot ceea ce facem. Azi dimineață am auzit despre glasul
lui Dumnezeu, iar glasul lui Dumnezeu vorbește o limbă clară în toate
lucrurile. Nu este nevoie de interpretări sau speculații. Glasul lui
Dumnezeu ne spune ceea ce trebuie să știm despre Cina DOMNULUI.
„Fiecare să se cerceteze pe sine însuși și după aceea să mănânce”.
Noi propovăduim moartea lui Isus Hristos până la revenirea
Lui. Pâinea reprezintă trupul DOMNULUI, iar vinul sângele. Noi știm
că El S-a lăsat bătut și chinuit pe crucea de pe Golgota. Dar „prin
rănile Lui suntem vindecați” și El Şi-a vărsat sângele ca ispășire
pentru mulți. Şi noi putem fi printre acești mulți și să aducem slavă
DOMNULUI, Dumnezeului nostru.
În acest ceas vrem să privim în mod deosebit spre Golgota în
Duh, să-L vedem pe iubitul nostru Domn și Mântuitor – ca Miel al lui
Dumnezeu, să știm ce a făcut pentru noi și să trăim în nădejdea și
credința că El va face ca toate lucrurile să fie bine. Căci El a început
buna lucrare și El o va desăvârși pentru ziua glorioasă a revenirii Sale.
Fie ca DOMNUL, Dumnezeul nostru să ne binecuvânteze din belșug,
să ne dăruiască cunoaștere de sine, să ne dăruiască pocăință, să ne
dăruiască o cercetare adâncă, ca să vină chiar și lacrimi dacă trebuie!
Să vină o frângere/zdrobire interioară dacă este nevoie, ca să
nu plecăm așa cum am venit, ci aici în acest loc, să-L putem
experimenta pe DOMNUL, Dumnezeul nostru din nou. Și ca toată
împietrirea inimii noastre să fie luată de la noi și noi să ne plecăm
adânc așa cum cântă compozitorul: „Eu privesc cu plecăciune și
uimire în marea harului Său”. Și asta este ceea ce vrem să facem în
acest ceas, să privim cu plecăciune și uimire în marea harului Său.

22
 Un alt compozitor cântă: „Socotește binele pe care ți l-a făcut
Dumnezeu, care te întâlnește pe calea ta și în curând vei vedea ceea ce
ai primit deja”. Și așa și este! Noi nu mai vrem să ne uităm la tot ceea
ce nu este bun, ci să privim la Cel care ne-a binecuvântat, care ne-a
chemat cu o chemare înaltă, glorioasă și cerească, care ne-a ales
înainte de întemeierea lumii ca să vedem slava Lui. Ar fi plăcerea lui
Dumnezeu dacă astăzi, în acest loc, fiecare ar putea să îndrepte
lucrurile cu Dumnezeu și apoi să ia parte la Cina DOMNULUI.
Credem cu toții Cuvântul descoperit de Dumnezeu pentru acest
timp? Atunci spuneți odată „Amin!”. Amin. Suntem cu toții pregătiți
să sărbătorim Cina DOMNULUI împreună, aici în prezența
DOMNULUI? Atunci spuneți „Amin!”. Amin. Atunci o vom sărbători
și sus împreună. O vom sărbători și sus împreună, la marea Cină de
nuntă a Mielului. „Fericiți sunt cei care sunt invitați la Cina de nuntă
a Mielului!” Aici pe acest pământ este ceva trecător, dar atunci vom fi
cu DOMNUL pentru totdeauna.
Doresc să profit de această ocazie pentru a face o scurtă
mențiune despre spălarea picioarelor. Și sper că rămâneți toți și că
nimeni nu trebuie să plece acasă. Vor mai fi și alte trenuri și autobuze.
Eu doresc ca noi toți cei ce suntem adunați aici înaintea feței lui
Dumnezeu să ne plecăm înaintea Dumnezeului oricărui har și al
oricărei îndurări și să spunem: „Doamne, chiar și dacă este cel mai
mic lucru pe care îl ceri de la mine, vreau să împlinesc tot ceea ce
spui”.
Eu cred că am menționat acest lucru aici miercuri seara – este
scris în Biblie – DOMNUL nu va uita nici măcar paharul de apă rece
pe care l-am oferit în Numele Lui. El nu-l va uita în ziua răsplătirii.
Poate veți spune: „Un pahar de apă? Ce înseamnă așa ceva?” Poate
însemna foarte mult atunci când cineva moare de sete. Depinde
întotdeauna de conjunctură și de situație.
Frați și surori în DOMNUL, Dumnezeu nu cere mai mult de la
noi decât putem face. Atunci când nu înțelegeam spălarea picioarelor,
am spus doar atât: „Doamne, vreau să am măcar o singură ocazie,
înainte de venirea Ta, să pun în practică Cuvântul Tău!”, ca să nu mă
acuze și să nu mă judece în ziua aceea.

23
 Și am tot amânat și am tot amânat, crezând că frații și surorile
nu vor înțelege. Și când a venit ziua toți au înțeles. De ce? Pentru că
nu a fost spus ca o comandă, ci noi am citit, pur și simplu, din
dragoste, Cuvântul lui Dumnezeu. Și Mântuitorul spune la spălarea
picioarelor: „Eu v-am dat [o pildă, ca să faceți și voi întocmai]..”. Vă
rog să mă lăsați să citesc, atunci veți ști mai bine că eu nu citesc pe de
rost aici, ci citesc ceea ce este scris în Biblie.
Este scris aici în Ioan 13, versetul 14: „Deci, dacă Eu,
DOMNUL și Învățătorul, v-am spălat picioarele și voi sunteți datori
să vă spălați picioarele unii altora”. Poate cineva dintre voi să mai
citească altceva din acest verset precum este scris în Biblie? Eu nu
pot. Eu pot citi doar ceea ce este scris în Biblie. Oricine poate da
interpretări, dar ele nu sunt pentru noi. Pentru noi este Cuvântul lui
Dumnezeu. Cine vrea interpretările, să le păstreze pentru el. Aici în
acest loc este decisiv numai Cuvântul lui Dumnezeu.
„Dacă Eu, DOMNUL și Învățătorul, v-am spălat picioarele și
voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora; căci Eu v-am dat
o pildă, ca să faceți și voi întocmai cum v-am făcut Eu vouă”.
Și dați-mi voie să fac această observație – să fie și ea iertată.
DOMNUL Isus nu a lustruit sandalele sau pantofii ucenicilor Săi, ci
le-a spălat picioarele. Sunt destui predicatori, mi s-a spus și mie acest
lucru: „Frate Frank, eu lustruiesc pantofii unui frate – și atunci am
făcut același lucru”. Este departe de a fi la fel, nu este deloc la fel.
Pantofii nu sunt picioarele.
Și dacă în Biblie este scris că: „DOMNUL a spălat picioarele
și că noi suntem datori să facem unii altora și aşa cum a făcut El
ucenicilor Săi”, atunci haideți să credem Cuvântul lui Dumnezeu și nu
interpretările unui om. Și fratele care mi-a spus acest lucru, cu
siguranță nu a lustruit pantofii nimănui, până în ziua de azi. Dar el
însuși și-a lăsat lustruiți pantofii destul de des. Și așa vezi că oamenii
spun foarte repede ceva, doar pentru a spune ceva, fără să știe ce fac.
Poate că ei nu pricep că nu este Duhul lui Dumnezeu, Cel care
vorbește prin ei.
Aici se spune mai departe în Ioan 13, de la versetul 15: „Căci
Eu v-am dat o pildă, ca să faceți și voi întocmai cum v-am făcut Eu
vouă. Adevărat, adevărat vă spun: Un rob nu este mai presus decât
24
stăpânul său și nici un trimis (apostol) mai presus decât cel ce l-a
trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri – fericiţi sunteţi voi, dacă le faceți!”
Noi le știm și noi vrem să fim fericiți. Și fericit este – cum este scris în
Apocalipsa? – „Fericiţi sunt toți cei care aud cuvintele prorocii Cărții
acesteia!”
Fericirea este să recunoști voia lui Dumnezeu și s-o faci.
„Fericiți sunteți voi dacă știți aceste lucruri și dacă le faceți!” Astăzi
le-ați auzit, acum știți aceste lucruri. „Fericiți sunteți voi dacă le
faceți!” Sau poate să citească cineva altceva din Biblie? Ce a spus
Mântuitorul în fericirile de pe Muntele Măslinilor în predica de acolo?
El tot spunea: „Fericiți sunt cei!” „Fericiți sunt cei!” Și El a
enumerat un lucru după altul, un lucru după altul. Noi dorim să fim
fericiți.
Haideți să trăim și să împlinim fiecare Cuvânt care ne pune
fericire înaintea ochilor noștri ca să putem intra în bucuria
DOMNULUI, ca să nu rămânem în urmă, ci să fim pregătiți când va
veni Isus. Îi invităm călduros pe toți să participe la Cina DOMNULUI
și la spălarea picioarelor.
Și voi știți că o dată, încă în sala veche, am vrut să las totul la
latitudinea fiecăruia. Voi vă aduceți aminte. Și Duhul lui Dumnezeu
m-a oprit, în momentul în care am fost pe cale să spun: „Este la
latitudinea fiecăruia”. Voi toți vă aduceți aminte, toți vă duceți aminte.
Tocmai voiam să spun: „Este la latitudinea fiecăruia”. Și în acel
moment am fost oprit și în inima mea se spunea: „Citește ce este scris.
Nu este latitudinea nimănui. Eu DOMNUL, Învăţătorul vostru v-am
dat o pildă, nu pentru ca voi s-o lăsați la latitudinea fiecăruia, ci pentru
ca să faceți și voi întocmai cum v-am făcut Eu vouă”. Nu merge altfel
și așa vrem să facem.
Să nu aibă nimeni impresia că facem ceva deosebit din asta.
Voi nu ne-ați auzit niciodată predicând sau scriind despre asta, dar aici
în Casa lui Dumnezeu, când vine vorba de încadrarea lucrurilor în
mod biblic, atunci vrem să le încadrăm conform cunoștinței și
conștiinței noastre. Pentru orientarea voastră, aș dori să menționez că
am fost foarte surprins, acum mulți ani, când am văzut în adunarea
fratelui Branham că au ținut Cina DOMNULUI și spălarea picioarelor.

25
Și din ziua aceea, când am văzut că spălarea picioarelor este practicată
în adunare, am știut că acest lucru face parte și trebuie să fie așa.
La început am ezitat, dar apoi a venit timpul când am făcut-o și
aici – și de fiecare dată a fost o mare binecuvântare pentru noi toți.
Haideţi să ne ridicăm pentru rugăciunea de încheiere.
Tată ceresc, Îți mulțumim împreună din adâncul inimilor
noastre pentru vizita Ta plină de har în acest sfârșit de săptămână,
pentru fiecare gând al Cuvântului Tău, pentru Cina DOMNULUI pe
care am putut s-o avem unii cu alții și cu Tine, pentru spălarea
picioarelor, pentru părtășia dintre noi și cu Tine, pentru toate
binecuvântările, pentru toată dragostea, pentru tot.
Dumnezeul meu, uniți în dragostea Ta veșnică, vom fi în
curând Acasă pe acel țărm și toiagul de pelerin va fi pus deoparte și
coroana ne așteaptă, coroana biruinței. O, Dumnezeule, fă-ne biruitori.
Fă-ne niște oameni care umblă pe căile Tale, care sunt în legătură cu
Tine, încoronaţi cu harul Tău și cu mila Ta, pecetluiți cu Duhul Sfânt
pentru ziua venirii Tale. Doamne, noi Te lăudăm și ne închinăm Ţie, în
Numele lui Isus, Amin.

26
 Predica de la Krefeld
(Faceți loc pentru cele noi! - Levitic 26:10.)

Miercuri, 25 decembrie 1974, ora 15:00

Ewald Frank

Laudă și mulțumiri DOMNULUI pentru prezența Sa pe care

am simțit-o deja, pentru Cuvântul prețios pe care l-am citit împreună.
Pur și simplu ne merge la inimă și noi urmăm Duhul care ne descoperă
Cuvântul, care ne vorbește, da, care ne vorbește prin fiecare Cuvânt.
Fie că îl deschidem în Moise sau în profeți, în Psalmi, fie că îl
deschidem în Vechiul Testament sau în Noul Testament, Duhul lui
Dumnezeu face viu Cuvântul - și are întotdeauna ceva de spus nouă.
Cuvântul nu este vechi, el este întotdeauna nou - atunci când
este descoperit prin Duhul Sfânt. Am spus-o uneori, se găsește mai
ales în adunările Evangheliei depline, ei se roagă cu o inimă sinceră,
ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie proaspăt descoperit de la tron. S-a
întâmplat! Cuvântul lui Dumnezeu a fost proaspăt descoperit de la
tron!
Dar atunci Dumnezeu caută oameni care nu numai că s-au
rugat ca acesta să fie descoperit, ci care sunt apoi gata să asculte, după
ce a fost descoperit. Poate că mulți nici măcar nu sunt conștienți că
rugăciunile lor au fost deja ascultate, că Dumnezeu a făcut ceva nou.
Am citit împreună acest Cuvânt din Levitic 26 (v. 10), unde se spune:
„Scoateți afară cele vechi pentru a face loc celor noi”. Despre aceasta
este vorba.
Despre aceasta este vorba! Grânele din anul precedent au fost
împărțite deja, au fost deja mâncate. Noi am văzut și am recunoscut
deja toate acestea. Și Dumnezeu a dat altele noi, pentru ca acestea să

27
fie împărțite la timpul potrivit. Da, despre aceasta nu trebuie să mai
spunem multe, nu trebuie să o interpretăm. Duhul Sfânt ne descoperă
toate acestea.
Știm că atunci când a început Noul Testament, mulți voiau încă
să împartă lucrurile vechi, dar Dumnezeu a avut robii și bărbații Săi
care au împărțit ceea ce avea El nou de dat ca descoperire a
Cuvântului și a Duhului. Dumnezeu a avut întotdeauna o rămășiță,
care era dispusă să primească ce era nou. Ne gândim la toate trezirile
din trecut. Dumnezeu a avut întotdeauna o rămășiță în poporul Său,
care a avut o dorință profundă de a experimenta ceva nou cu
Dumnezeu.
Acest Cuvânt [Lev. 26: 10] s-a potrivit sută la sută cu ceea ce
am citit și am auzit deja în această dimineață din profetul Ezechiel,
capitolul 36, versetele 26 și 27. Acolo este scris: „Și vreau să vă dau o
inimă nouă și să pun în voi un duh nou: inima de piatră vreau să o
scot din pieptul vostru și să vă dau în schimb o inimă de carne. Vreau
să pun Duhul Meu înăuntrul vostru și vreau să fac din voi astfel de
oameni care umblă după rânduielile Mele și păzesc îndrumările Mele
și le împlinesc cu adevărat”.
Tocmai aceasta s-a întâmplat cu poporul lui Dumnezeu până în
timpul prezent. El vrea să facă din noi astfel de oameni care umblă
după Cuvintele Sale, care să facă ceea ce a spus El. Niciun om nu
poate face acest lucru de la sine. Poate să-și propună de o sută de ori,
dar nu va reuși, decât dacă Duhul Sfânt a putut să creeze ceva nou,
astfel încât voința noastră să fie pusă înăuntru în voia lui Dumnezeu,
iar noi să putem spune: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă”. Și se va
face, precum în ceruri, așa și pe pământ!
Inima unui necredincios este rece, este tare, este ca piatra.
Inima unui credincios este sensibilă, primește, acceptă, se bucură de
tot ceea ce face și vorbește Dumnezeu și de tot ceea ce va face și va
vorbi El în mijlocul poporului Său, prin har.

28
 „Eu vreau să fac din voi astfel de oameni care umblă în căile
Mele”. Aceasta este deja marea întrebare: „Dacă am recunoscut căile
lui Dumnezeu în acest timp?” Când Moise a găsit har înaintea lui
Dumnezeu, el a cerut doar un singur lucru. El a vorbit cu Dumnezeu și
a spus: „Dacă am găsit har înaintea Ta, lasă-mă să cunosc căile Tale
și prin aceasta voi ști că am găsit har înaintea Ta”. (Exod 33:13)
Iată despre ce este vorba. Astăzi, oamenii vorbesc despre harul
lui Dumnezeu și nu recunosc căile lui Dumnezeu. Dar Moise, ca semn
că a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a vrut să știe un lucru, și anume -
căile lui Dumnezeu, pe care DOMNUL Dumnezeu le avea de mers cu
poporul Său în acel timp.
Şi într-o clipă el a recunoscut că aici se împlineşte ceea ce
DOMNUL Dumnezeu îi vorbise robului Său, Avraam: „Timp de patru
sute de ani, urmașii tăi vor locui într-o țară străină, dar apoi îi voi
scoate cu mână puternică”. Moise găsise har înaintea lui Dumnezeu și
DOMNUL i-a făcut cunoscute căile Sale.
Moise a mers un pas și mai departe. El a spus: „DOAMNE,
dacă am găsit har înaintea Ta, atunci trebuie să mergi cu noi, altfel nu
voi merge nicidecum”. Observați despre ce este vorba? Nu doar de a
vorbi despre harul lui Dumnezeu și apoi de a merge pe propriile căi,
nu doar de a vorbi despre harul lui Dumnezeu și apoi să nu recunoști
despre ce este vorba. Harul lui Dumnezeu include totul, totul: prin
harul lui Dumnezeu, ochii noștri sunt unși și deschiși pentru a vedea
ce face Dumnezeu acum.
Prin harul lui Dumnezeu suntem înnoiți, prin harul lui
Dumnezeu suntem conduși și călăuziți și ni se permite să recunoaștem
căile DOMNULUI în acest timp. Îl putem înțelege așa de bine pe
Moise. El nu a vrut să facă sau să spună nimic în nesiguranță, nimic de
felul „poate, dacă, dar”. Niciun „poate“, fără „dacă și dar“! „Dacă am
găsit har înaintea Ta, lasă-mă să cunosc căile Tale!” Și deja trecea

29
prin fața ochilor lui ca un film și el vedea ceea ce a făcut Dumnezeu în
acel timp, conform făgăduinței Sale.
Haideți să nu uităm niciodată acest lucru! Poporul lui
Dumnezeu trebuie să recunoască și să creadă făgăduința pe care
Dumnezeu i-a dat-o, pentru ca ea să se împlinească în mijlocul lor, iar
Dumnezeu să vină la dreptul Său și noi toți să fim cu adevărat
binecuvântați. Orice altceva înseamnă a trece pe lângă ceea ce face
Dumnezeu cu adevărat. Și știm că din acestea pot fi auzite și văzute
destule în lungul și în latul țării. Se spune: „Hristos este aici!” și:
„Hristos este acolo!”
Întrebarea este: „Unde este El cu adevărat?” Acolo unde
Cuvântul Său este ascultat cu plăcere, unde oamenii nu se poticnesc de
ceea ce face El, ci se bucură din toată inima că El S-a aplecat ca să
vorbească din nou poporului Său. Pentru acest lucru Îi suntem
recunoscători din inimă! El Însuși a făgăduit: Vreau să pun Duhul Meu
înăuntrul vostru și vreau să fac din voi astfel de oameni care umblă
după rânduielile Mele”.
Știm că atunci când a avut loc prima creație, omul era cu totul
acolo, dar era mort, iar când DOMNUL Dumnezeu a suflat în el
suflare de viață, el s-a ridicat în picioare și a fost un suflet viu. Astăzi
există oameni și comunități moarte din punct de vedere duhovnicesc.
De aceasta depinde, ca DOMNUL să lase să intre Duhul Său în noi.
Ce s-a întâmplat când DOMNUL Isus a înviat? El le dăduse
ucenicilor Săi făgăduința că Duhul Sfânt va veni peste ei. Dar chiar de
la prima întâlnire după înviere, El a suflat înspre ei și a spus: „Luați
Duhul Sfânt!“ (Ioan 20:22) A suflat înspre ei, așa cum Adam a primit,
odinioară, suflarea de viață, pentru a putea exista aici pe pământ.
Astfel El le-a dat Duhul Său pentru a-i face vii, astfel ca, de atunci
încolo, ei să-I poată sluji DOMNULUI.
Da, El a făcut din noi astfel de oameni care pot umbla pe căile
Sale. Omul firesc nu aude nimic din Duhul lui Dumnezeu. Este o

30
nebunie pentru el, Îl respinge. El nu vrea, dar Duhul lui Dumnezeu din
noi va reuși. El a reușit deja până în ziua de azi, iar ceea ce mai este
necesar pentru desăvârșire, El va reuși la fel, în noi toți, prin har. Noi
nu renunțăm, ne ținem tare și răbdăm până la sfârșit. „Pentru că cine
rabdă până la sfârșit, va fi încoronat”. (Matei 24:13)
Acum este vorba despre totul. Nu ne mai putem uita în jur - nici
la dreapta, nici la stânga - sau înapoi. Nu, ci ne uităm la Isus Hristos,
Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Noi nu cârtim, așa cum
cârtea poporul Israel. Nu suntem nemulțumiți. Știm că Dumnezeu
merge calea Lui cu poporul Său.
Și dacă vrem să ne spunem adevărul unul altuia, atunci trebuie
să spunem că Dumnezeu ne-a lăsat să cunoaștem căile Sale și că brațul
Său ne-a fost făcut cunoscut în acest timp. Și cred că pentru aceasta
avem un motiv deosebit de a-I mulțumi DOMNULUI și de a-I sluji cu
toată inima, și de a umbla pe căile Lui.
Aici este un alt pasaj din Noul Testament în legătură cu ceea ce
am auzit în această dimineață. Acolo era scris că Duhul suflă cum
vrea. Și când DOMNUL Isus a vorbit cu Nicodim, El a vorbit și
despre vântul care suflă. „Și tu auzi sunetul lui și nu știi de unde vine
și încotro se duce”. (Ioan 3:8) Dar știm un lucru: că atunci când a
suflat vântul, s-a întâmplat ceva.
Și în aceste zile în care furtuna bântuie prin țară, se vede, se
aude tot ceea ce produce ea, atunci când un astfel de vânt suflă prin
țară. Iar când vântul Duhului va sufla prin țară, atunci se va auzi ceva.
Apoi, unul sau altul va fi cuprins de el, poate că un lucru sau altul va fi
dat pe față (descoperit), nu se știe. Vântul poate acționa în diferite
moduri: la câte unii le ia acoperișul, știți cum este. Peste tot se
întâmplă ceva într-un alt fel. Dar când vântul a trecut cu o asemenea
putere, se văd urmele lăsate după aceea.
Așa se întâmplă și cu noi, cei care am devenit credincioși.
Atunci, acest bărbat, Nicodim, a întrebat: „Cum se poate întâmpla

31
acest lucru?” și așa mai departe. Și DOMNUL a spus: „Este ca vântul
care bate. Îi auzi vuietul și nu știi de unde vine și încotro se duce”.
Dar un lucru este sigur: acolo unde suflă vântul Duhului, acolo trebuie
să se întâmple și se întâmplă ceva.
La Cincizecime a fost un vuiet din cer. S-a auzit, s-a văzut, s-a
întâmplat ceva în poporul lui Dumnezeu. Același lucru se întâmplă cu
noi în acest timp. Îmi amintesc de unul sau două servicii divine. Ar
trebui să verific dacă a fost vorba de aceeași predică pe care a ținut-o
fratele Branham. În timp ce se ruga, dintr-o dată a trecut un asemenea
vuiet pe lângă platformă, încât se auzea cu putere. Și el a spus:
„Același Duh al lui Dumnezeu care a coborât la Cincizecime, a
coborât astăzi aici”. Și a venit peste întreaga adunare. Duhul lui
Dumnezeu încă lucrează în același fel.
Noi cântăm: „Duh al lui Dumnezeu, lucrează încă o dată!” Nu
demult am auzit acest refren în India, [apoi] m-am gândit: „Acesta
este adevărul”. „Duhul lui Dumnezeu lucrează încă o dată pentru a
împlini fiecare Cuvânt, peste tot, în orice loc, Duhul lui Dumnezeu
lucrează încă o dată”. Apoi m-am gândit: „La ce ne folosește dacă
Duhul lui Dumnezeu lucrează încă o dată pretutindeni?” Doar dacă
lucrează în noi.
Apoi am cântat repede a doua strofă: „Duhul lui Dumnezeu
lucrează acum în mine”. Acesta este lucrul important. La ce ne
folosește dacă Duhul lui Dumnezeu ar lucra peste tot pe pământ, iar
noi nu am fi incluși în această lucrare? Fie ca Dumnezeu să dea har ca
nimeni să nu-și împietrească inima și ca nimeni să nu gândească că
noi nu știm despre ce vorbim! Noi știm ce spunem. Ce era vechi a
trebuit să fie înlăturat pentru a face loc celui nou. Și acest lucru este în
concordanță cu ceea ce spune profetul în Vechiul Testament. (Is. 42:9).
„Prorociile de odinioară s-au împlinit și vă fac cunoscute
altele noi”. De ce? Dumnezeu este un Dumnezeu viu. El dă îndrumări.
Știți, pe vremea lui Moise s-a împlinit ceea ce DOMNUL îi făgăduise

32
lui Avraam. A făcut cunoscut lucruri noi și s-a descoperit în mijlocul
celor care au crezut în acel timp, ceea ce făcea Dumnezeu atunci. Și
este scris că: „În țara Egiptului era întuneric, atât de gros, încât putea
fi atins”. Dar la Gosen, unde se adunase poporul lui Israel, era zi, iar
acolo soarele strălucea cu toată puterea și slava sa. (Exod 10:21-23).
Așa este și acum. Întunericul acoperă pământul și întunecă
popoarele. (Isaia 60:2). Dar peste poporul lui Dumnezeu a răsărit o
lumină strălucitoare și glorioasă. De ce? Pentru că noi am văzut ce
face Dumnezeu în acest timp. Se spune despre prima venire a lui Isus
Hristos că: „Cei care locuiau în țara și în umbra morții au văzut o
mare lumină”. (Matei 4:16) De ce? Isus este Lumina lumii. El a trimis
Cuvântul Său pentru a-i scoate și a-i lumina pe toți cei care sunt în
întuneric.
Da, profetul a rezumat totul cu aceste cuvinte: „Voi face din
voi astfel de oameni care vor umbla pe căile Mele”. Acest lucru nu are
nevoie de nicio interpretare sau tâlcuire. „Astfel de oameni care să
umble pe căile Mele”. Dacă am găsit har înaintea lui Dumnezeu, ne
putem ruga: „Doamne, dacă este așa, lasă-mă să cunosc căile Tale.
Arată-mi calea Ta, ca să umblu pe ea”. Așa este. Dumnezeu ne-a arătat
calea Sa cu poporul Său, în acest timp. Și pe această cale, care duce în
slavă, vom merge până când vom ajunge de la credință la vedere.
Știți, suntem atât de recunoscători pentru ceea ce a făcut
Dumnezeu în acest timp, mai ales pentru trimiterea robului și
profetului Său! Dar un lucru mi-a reținut în mod deosebit atenția
acum, în ultima săptămână, în America: nu poți să prezinți întotdeauna
un om, chiar dacă Dumnezeu l-a folosit într-un mod atât de puternic.
Trebuie ca în cele din urmă să ne concentrăm asupra sensului și
scopului pentru care a fost trimis un astfel de bărbat al lui Dumnezeu.
Am folosit un exemplu. Există un concept, mai ales în lumea
anglo-saxonă, conform căruia nu cunoști un om decât dacă a fost
prezentat de câteva ori, înainte de a putea face cunoștință cu el. Și a

33
trebuit să spun că nu ar folosi nimănui dacă ne-am prezenta întruna și
am spune: „Acesta este fratele Frank!” „Acesta este fratele Frank!” și
tot așa. O singură dată este de ajuns. Prezinți o persoană și apoi te
aștepți ca toată lumea să fi înțeles ce s-a spus. Nu poți să prezinți și iar
să prezinți.
Trebuie să ajungi la subiect: că a fost trimis un bărbat al lui
Dumnezeu pentru a întoarce inima copiilor lui Dumnezeu, înapoi, la
credința originală a părinților noștri, și pentru a mătura orice altceva
de pe masă, astfel încât masa să fie pusă din nou cu Cuvântul
descoperit de Dumnezeu pentru acest timp. Și atunci nu trebuie să spui
mereu: „profetul” în sus și „profetul” în jos. Spui ceea ce a spus
Dumnezeu în Cuvintele Sale sfinte.
Dumnezeu face din noi astfel de oameni care apoi umblă pe
căile Lui. Aceasta este o mare deosebire. Dacă se spune întruna: „Ați
auzit deja, ați auzit deja?” Nu-i așa? Ar fi fost exact ca și cum, atunci
când a apărut Ioan, ucenicii nu ar fi înțeles că istoria mântuirii a mers
mai departe, iar ei ar fi continuat să spună: „Ascultați, vrem să vă
vorbim astăzi despre Ioan Botezătorul”. Sarcina lor nu a fost să
vorbească despre Ioan Botezătorul, sarcina lor a fost să recunoască
calea lui Dumnezeu și să umble pe ea.
Dumnezeu a avut pe toți robii Săi, dar El nu S-a oprit. El a
mers tot mai departe, tot mai departe. Ioan a avut slujba lui și cei care
au trăit în acea vreme l-au urmat și s-au bucurat. Și el putea să spună:
„Prietenul mirelui aude strigătul de bucurie al mirelui”. Și apoi el
spune: „Această bucurie a mea a ajuns acum desăvârșită. El trebuie
să crească, dar eu trebuie să mă micșorez”. (Ioan 3:29,30)
Și chiar când unii dintre ucenicii lui Ioan încă nu înțeleseseră că
Cuvântul S-a făcut trup, atunci a trebuit să-i trimită și să le spună:
„Mergeți, întrebați-L voi înșivă dacă El este sau nu, sau dacă trebuie
să așteptăm pe altul”. Sunt unii oameni care spun că Ioan s-a îndoit.
Cine găsește în Biblie acest lucru, că Ioan s-a îndoit, poate să mi-l

34
citească. Să mi-l citească. Ioan a fost un bărbat umplut cu Duhul Sfânt
încă din pântecele mamei sale. El știa cine este Hristos. El a spus:
„Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29).
Dar mai avea încă unii ucenici care au rămas legați de el, care
nu au înțeles încă faptul că venise ceasul lui și, de asemenea, și ceasul
DOMNULUI Isus Hristos. Și atunci, în timp ce se îndreptau într-
acolo, au văzut și au auzit. Și este scris că de atunci L-au urmat pe
DOMNUL Isus.
DOMNUL vrea să facă din noi astfel de oameni, care recunosc
calea lui Dumnezeu și umblă pe ea, care nu rămân pe loc și nu se
învârt în cerc, ci care au înțeles pentru ce a fost trimis profetul în acest
timp, și anume - pentru a aduce înapoi Cuvântul. Iar acum trăim ceva
ce nu putem trece cu vederea. Acum experimentăm puterea și tăria
Cuvântului descoperit de Dumnezeu în acest timp. Cuvântul nu se
poate întoarce gol. El trebuie să împlinească scopul pentru care
DOMNUL l-a trimis.
Știu că fiecare om este înțeles greșit în ceea ce spune, dacă
cineva vrea să înțeleagă greșit. Dar nu cred că în mijlocul nostru se
află astfel de oameni. Noi vrem să-L înțelegem corect pe Dumnezeu în
vorbirea Sa și în ceea ce face - și să încadrăm corect lucrurile divine.
În acel timp ucenicii nu au putut rămâne pe loc la slujba lui
Ioan. Apoi a venit DOMNUL Isus cu slujba Sa, și la Cincizecime
Duhul Sfânt a început să lucreze într-un mod puternic. Ei nu puteau să
se întoarcă cu două epoci în urmă. Nu, ci ei puteau să meargă doar
înainte. Căci Duhul lui Dumnezeu împinge înainte. Și vă spun că din
zilele Reformei, Duhul Sfânt a împins cu putere înainte. Și a venit
trezire după trezire.
Iar acum El împinge cu putere înspre desăvârșire, pentru ca toți
cei care sunt dispuși să meargă pe calea lui Dumnezeu, să nu privească
înapoi, ci să înțeleagă ce a făcut DOMNUL Dumnezeu în acest timp,
prin har. Înainte în credința în Mântuitorul! A venit ceasul ca echilibrul

35
divin să fie adus în propovăduire, trebuie să fie adus în propovăduire.
Echilibrul divin este necesar în propovăduirea Cuvântului lui
Dumnezeu. A fost un timp când am accentuat într-un mod deosebit
ceea ce a făcut Dumnezeu.
Acum este timpul în care dorim să ne concentrăm pe ceea ce
Dumnezeu va mai face. Și aceasta nu mai este departe: DOMNUL
Dumnezeu Se va dovedi cu putere în mijlocul poporului Său, în
mijlocul celor care au înțeles pentru ce este nevoie de slujba unui
profet - și ce trebuie să se realizeze prin intermediul ei în acest timp.
Ținta noastră și atenția noastră este îndreptată numai spre Isus
Hristos, spre DOMNUL și Mântuitorul nostru. El este Cel care umblă
în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur. Pe El Îl cunoaștem prin
descoperire - și ne bucurăm de ceea ce face Dumnezeu acum.
Dumnezeu vrea să facă din noi astfel de oameni care umblă pe
căile Lui, care nu mai privesc înapoi, care merg înainte pentru a
ajunge la țintă. Așa cum s-a rugat cineva, noi credem că DOMNUL
Isus Se va întoarce foarte curând. Dar noi nu stabilim vremuri sau ani,
vrem doar să fi găsit har în fața Dumnezeului Celui Atotputernic și să
fim pregătiți așa cum Îi place Lui.
Iar când El va reveni - așa cum spune un scriitor în
Evanghelie, indiferent că va fi dimineața sau la amiază, sau seara - fie
ca atunci când DOMNUL va veni, El să ne găsească veghind și să fim
gata să intrăm cu El în slava cerească!
„Vreau să vă dau o inimă nouă și un duh nou”. (Ezec. 36:26)
DOMNUL a făcut aceasta prin har. Și numai cine este cu adevărat
înnoit, numai acela va fi făcut loc pentru lucrurile noi pe care le face
Dumnezeu. Altfel, ne vom întoarce mereu la cele vechi.
Sunt foarte sincer cu voi toți! Când am făcut cunoștință pentru
prima dată cu slujba fratelui Branham - și am auzit despre adevărurile
biblice, și despre botezul biblic - atunci am vrut întotdeauna să mă
întorc la cele vechi și mi-am spus: „DOAMNE, Tu m-ai binecuvântat,

36
Tu ai fost cu mine, înseamnă că botezul trebuie să fi fost corect, chiar
dacă nu a fost corect”. Înțelegeți ce vreau să spun, nu-i așa? Și tot
voiam să mă întorc la cele vechi și să mă justific cu ele.
Dar apoi a venit ziua în care a trebuit să înțeleg că nu poți să te
ții strâns de ce este vechi și să primești ce este nou. Trebuie să renunți
la una, pentru a o putea apuca pe cealaltă. Cei mai mulți oameni au
ambele mâini încordate, pline cu lucruri din vechea luptă. Mă scuzați,
dar știți ce vreau să spun. Și apoi vor să primească ce este nou. Ei nu
pot primi nimic nou, doar dacă lasă să le cadă din mână ce este vechi
și au ambele mâini libere pentru a apuca ceea ce este nou. Așa stau
lucrurile în acest timp.
Dumnezeu ne-a dat har să venim la El cu mâinile goale și să
spunem: „DOAMNE, Dumnezeul nostru! Tu ai îngăduit să se
depoziteze hrană nouă, vie, pentru acest timp: minunatul Tău Cuvânt
descoperit pentru acest timp și vrem să îl primim din toată inima și din
tot sufletul nostru”.
Au existat multe lucruri, cum ar fi tema Dumnezeirii și multe,
multe adevăruri biblice. Inițial, oamenii au vrut tot mereu să se
întoarcă la cele vechi și și-au spus: „Ai crezut atâția ani acest lucru,
chiar tu l-ai predicat. Ce faci tu acum cu asta? Tu însuți ai crezut-o și
ai predicat-o”. La ce folos toate acestea, dacă nu ai fost luminat prin
Duhul Sfânt? De aceea, este necesar ca toți cei care vor să meargă
înainte cu Dumnezeu, să pună odată capăt la tot ce este vechi, la tot ce
este al lor, personal, și să spună: „DOAMNE, de azi înainte vreau să
Te slujesc din toată inima și din tot sufletul meu”.
Voi știți, eu botezasem deja pe cine știe câți, în Numele
DOMNULUI Isus Hristos, dar eu însumi nu eram încă botezat. Uneori
ești oarecum învins. Nici măcar nu-ți dai seama de asta. Și eram sută
la sută convins că era biblic. Deodată, mă gândesc: „Bărbat al lui
Dumnezeu, ce-i cu tine? Le predici tuturor celorlalți că trebuie să fie
botezați în Numele DOMNULUI Isus Hristos!“ Dar apoi mi-am găsit

37
foarte repede drumul spre apă. Da, apoi am găsit drumul spre apă.
Dumnezeu trebuie să ne ajute mai întâi să recunoaștem că trebuie să
renunțăm la ceea ce este vechi. Trebuie să facem loc pentru ceea ce
este nou.
Am înțeles cu toții? Loc pentru ceea ce este nou. Ceea ce este
vechi, da, este scris - chiar despre Vechiul Legământ, că DOMNUL a
făcut unul Nou: „Și când vine unul nou, cel vechi este depășit”. Și-a
făcut datoria. Sensul și scopul au fost deja atinse. Și apoi vedem,
Dumnezeu creează ceva nou, prin har.
Așa a fost în fiecare trezire: Dumnezeu a creat ceva nou și toți
cei care au fost dispuși să îl primească, au fost binecuvântați din nou,
au fost conduși mai adânc în Cuvânt și s-au bucurat în DOMNUL,
Dumnezeul lor. Așa a trebuit să facem și noi în această generație. Așa
cum am citit, aici în Levitic, că trebuia să fie făcut loc pentru ceva
nou. Laude și mulțumire DOMNULUI! Fie ca Dumnezeu să ne
binecuvânteze în acest ceas al după-amiezii!
Poate că ar trebui să spun că m-am gândit că astăzi avem și
posibilitate pentru botez. Am avut deja ieri un botez în acest loc. Dar
poate că astăzi mai sunt oameni aici, care nu știu dacă pot fi aici a
doua oară foarte curând. Poate că Dumnezeu vrea ca astăzi, în acest
loc, să dovediți în faptă ascultarea deplină. Trebuie ca odată să poți să
tragi o linie sub tot ce este vechi, pentru a începe ceva nou. Cu
Dumnezeu, totul începe să fie nou. Nu poți lua cu tine plămădeala
veche. Dumnezeu vorbește : „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”.
Iar Pavel le scrie corintenilor, în 1 Corinteni 5 (v. 6): „Puțină
plămădeală strică deja tot aluatul”. Noi nu vrem să stricăm din nou,
ci noi vrem azimile curăției și ale adevărului. (v. 8) Dacă sunt
persoane în mijlocul nostru care încă nu sunt botezate biblic, în
Numele DOMNULUI Isus Hristos, astăzi aveți posibilitatea. Și
nimănui nu ar trebui să-i fie greu să încadreze și să vadă acest lucru,
din punct de vedere biblic.

38
 Când DOMNUL Isus a spus: „Botezați-i în Numele Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:19), atunci, cu siguranță, prima
întrebare este: „Care este acest Nume?” Este așa sau nu? Tată - eu sunt
tată, asta o știți, pentru că am copii. Eu sunt fiu, pentru că am un tată.
Sunt soț, pentru că sunt căsătorit. Dar nu acesta este numele meu.
Numele meu nu este titluri și nici denumiri. Numele este altceva.
Dumnezeu este Tată. În cer S-a descoperit ca Tată, pe pământ în
Fiul și în noi prin Duhul Sfânt. Dar același Dumnezeu care S-a
descoperit ca Tată, Fiu și Duh Sfânt, S-a descoperit și printr-un Nume
în Noul Testament. Iar acest Nume este mai presus de orice nume. Și
nu există o altă mântuire decât în Numele lui Isus Hristos. Și de aceea,
toți oamenii au fost botezați în Numele DOMNULUI Isus Hristos:
evrei, greci și neamuri.
Toți au fost botezați în acest Nume, știind că acesta este
Numele în care Dumnezeu S-a descoperit pe Sine ca Tată, Fiu și Duh
Sfânt. Asta este foarte, foarte simplu. Dar trebuie să poți să faci ordine
cu lucrurile vechi, înainte de a începe cu ce este nou. Și Dumnezeu
trebuie să dea har pentru aceasta, altfel nu recunoaștem calea lui
Dumnezeu cu Adunarea în acest timp.
Sunt atât de mulți oameni care spun că ceea ce a fost bun
pentru străbunici, trebuie să fie bun și pentru noi. Nu trebuie să fie așa.
Acum trăim în vremurile de pe urmă. Toate lucrurile trebuie să fie
rânduite în mod biblic. Sfârșitul trebuie să fie la fel cu începutul. Toate
învățăturile străine trebuie să fie scoase afară. Deja în prima epocă a
Adunării, în Efes, se spune: „Ai verificat pe cei care s-au dat drept
apostoli și ai recunoscut că ei sunt niște mincinoși”. (Apoc. 2:2) De
ce?
Ei au venit și au spus: „Noi suntem apostoli“, nu-i așa? Ei i-au
ascultat puțin: ce spuneau ei nu era adevărat! „O, - au spus ei -
plecați! Voi sunteți apostoli falși. Voi aveți doar o mască de apostoli.
Voi nu sunteți trimiși de DOMNUL, altfel ați predica același lucru pe

39
care l-au predicat apostolii DOMNULUI”. De aceea, imediat au știut :
„Aici nu trebuie să ascultăm prea mult”. Le-au smuls măștile și le-au
spus: „Vedeți-vă de drum! Acesta nu este locul în care să rămâneți”.
În acel timp, ei încă mai doreau să audă Cuvântul curat și sfânt
al lui Dumnezeu. Unitatea de măsură este doar Cuvântul lui
Dumnezeu. Nimic nu poate trece de el. Acesta este etalonul pentru
verificare. Și orice om care este din Dumnezeu, trebuie să
propovăduiască ceea ce a fost propovăduit în Biblie. Trebuie să
botezăm așa cum au botezat apostolii, nu-i așa?
Avem noi ceva în plus? Sau va face Dumnezeu altceva cu noi?
Nu! Înapoi la Cuvânt, înapoi la modelul Sfintei Scripturi! El va face
totul bine cu noi toți. Toate lucrurile pe care le facem, trebuie să fie în
conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Și atunci DOMNUL ne va
binecuvânta - și ne va face de cunoscut și va împărți lucruri noi, prin
harul Său. Amin.

40