Urechi deschise, inimi deschise

Marcu 4:21-25

Suntem la începutul misiunii publice a Domnului Isus Cristos. Timp de trei ani și jumătate El a
călătorit împreună cu ucenicii Săi din cetate în cetate pe întreg teritorul lui Israel și a propovăduit
Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni la pocăință.
Centrul mesajului Său ne este menționat de către evanghelistul Marcu în cap. 1, versetele 14 și
15: După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El
zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în
Evanghelie.” Toate celelalte lucrări au fost subordonate acestui scop principal, și anume, vestea bună
a împăcării oamenilor cu Dumnezeu prin pocăință și credință.
Fiul lui Dumnezeu n-a venit în lumea noastră să facă în primul rând minuni, deși a făcut multe
minuni. El n-a venit să învie morții, deși a înviat și morții. El n-a venit să sature mulțimile flămânde
și să-i vindece pe cei bolnavi, deși a făcut toate aceste lucruri. Înainte de orice altceva, Fiul lui
Dumnezeu a venit să propovăduiască Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, și a intrării în Împărăția
lui Dumnezeu prin pocăință. Și cred că aceasta trebuie să fie și misiunea Bisericii din sec. XXI.
Am menționat acest lucru pentru a ne fi mai ușor înțelegerea textului citit. El nu trebuie luat
separat de mesajul central al propovăduirii Domnului Isus pe care deja am menționat-o, ci ca o parte
integrantă a propovăduirii acestei noi Împărății.
Aici a fost marea problemă a oamenilor din vremea Lui, și care continuă să fie o problemă și
pentru generația noastră. Oamenii pierd din vedere esența propovăduirii Domnului Isus de dragul
unor elemente secundare care par mult mai atractive. Oamenii nu înțeleg invitația Domnului Isus la a
fi parte a acestei Împărății invizibile dar care este deja prezentă în lume, și în care sunt invitați să
intre toți oamenii.
De aici însă toate lucrurile sunt altfel și total diferite de ceea ce cunoaștem noi din lumea
aceasta. Regulile de intrare în Împărăție, regulile de guvernare ale acestei Împărății și regulile de
conduită a cetățenilor acestei Împărății nu sunt stabilite de noi, ci de Domnul Isus, Conducătorul ei.
Ca să faci parte din noua Împărăție pe care El a întemeiat-o, mai întâi trebuie să-I asculți mesajul,
apoi trebuie să-I primești mesajul și în sfârșit, să fii gata să-i împlinești mesajul.
Dar pentru toate acestea ai nevoie de... urechi. Cred că această afirmație ne-a surprins pe
fiecare dar sper ca pe parcursul acestui mesaj să putem să înțelegem foarte bine sensul ei.
Dacă ați fost atenți la textul citit, la un moment dat Domnul Isus a spus celor care-L ascultau:
Dacă are cineva urechi de auzit, să audă (v. 23). Nu-i așa că, dacă n-ar fi fost rostite de către Fiul lui
Dumnezeu aceste cuvinte ni s-ar părea un non-sens? Adică cum dacă are cineva urechi de auzit, să
audă? Toți cei prezenți acolo aveau urechi și putem presupune că, dacă nu era vreunul surd, cu toții
au auzit cuvintele Domnului. Și totuși, aceste cuvinte vroiau să scoată în evidență un adevăr și
anume, faptul că poți avea urechi, poți chiar să auzi cu ele, și totuși să nu auzi cu adevărat.
Înainte de a merge mai departe aș vrea să explic puțin expresia Domnului „urechi de auzit.” Ce
înseamnă să ai nu doar urechi, ci „urechi de auzit”?
Pentru a înțelege această expresie, trebuie să facem distincția între cuvinte și mesaj. Orice
cuvânt este un purtător de mesaj, dar, ca să percepi mesajul din spatele cuvintelor ai nevoie de o
altfel de auzire, cu inima și cu mintea. Poți auzi un mesaj și totuși, poți să nu-l înțelegi. Înțelegerea
presupune o anumită reacție, un răspuns. Mesajul despre Împărăție este pentru cei care nu doar au
urechi, ci au urechi de auzit, adică sunt gata să descifreze acest mesaj și mai ales, să răspundă într-un
anumit fel la el.
Nu pot să nu mă gândesc la acest aspect. Venim ani de zile în biserică, ascultăm sute chiar mii
de mesaje, și totuși, de multe ori în viața noastră rodește atât de puțină împlinire a ceea ce ascultăm.
Auzim, pentru că toți avem urechi și nu știu să avem în biserică vreo persoană surdă, dar, oare, avem
noi acele „urechi de auzit” de care vorbea Domnul Isus? Aș vrea să înțelegem din acest mesaj

1
importanța ascultării cu adevărat. Pentru că Biblia nu redă doar cuvinte, ea conține un mesaj. Poți,
atunci când o deschizi, să citești doar niște cuvinte; sau poți înțelege un mesaj care vine din cer, un
mesaj de la Tatăl ceresc pentru viața ta, și să răspunzi ca atare. Dar aceasta este în funcție de cum
citești, și mai ales, de ce fel de urechi ai...
Cu mulți ani în urmă, un tânăr a plecat la oraș să facă școala. După o perioadă, rămânând
fără bani s-a hotărât să-i scrie o scrisoare tatălui său acasă pentru a-i solicita ajutorul. Când
scrisoarea a ajuns în mâna tatălui, acesta neștiind să citească s-a dus la jandarmul din sat pentru a
i-o citi. Acesta a luat-o și a început să i-o citească pe un ton milităros: „Tată, când vei primi această
scrisoare, să știi că sunt sănătos. Dar am rămas fără bani. Trimite-mi, te rog, cât poți, să am cu ce
mă descurca. Al tău fiu.”
Când tatăl a auzit cuvintele a exclamat: „Acesta nu este fiul meu, nu așa l-am crescut eu. Nu-i
voi trimite nimic. Să se descurce.”
Mergând însă pe drum, s-a întâlnit cu preotul satului și s-a hotărât să-l roage și pe el să-i
citească scrisoarea, poate că jandarmul nu i-a citit-o bine. Acesta și-a pus ochelarii și a început cu
o voce blândă: „Tată, când vei primi această scrisoare, să știi că sunt sănătos. Dar am rămas fără
bani. Te rog, trimite-mi cât poți, să am cu ce mă descurca. Al tău fiu.” Când a auzit cuvintele, tatăl
a început să lăcrimeze și a zis: „Acesta este fiul meu adevărat. Mă duc să-i trimit banii de care are
nevoie.”
Putem citi Biblia de zeci de ori în fiecare an, și s-o citim ca pe oricare altă carte și să nu se
întâmple nicio transformare în viața ta. Sau poți s-o citești ca pe Scrisoarea din inima Tatălui către
inima ta, și mesajul ei să te transforme radical. Depinde cum citești, și mai ales, cum auzi.
Aș vrea să vă mai atrag atenția la un aspect, care ne va ajuta să înțelegem corect ceea ce voi
spune în continuare. În Biblie sunt folosite multe figuri de stil, printre care întâlnim și sinecdoca. Ce
este aceasta? Sinecdoca este figura de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui
cuvânt, prin folosirea părții în locul întregului (și invers), sau a particularului în locul generalului (și
invers). Termenul provine din grecesul synecdoche, care înseamnă „cuprindere la un loc”.
Am să vă dau câteva exemple pentru a înțelege mai bine. De exemplu, într-un anumit context
poetic sau narativ, aș putea folosi „fier” în loc de „sabie” sau „catarg” în loc de „corabie”. Citind însă
cu atenție textul respectiv cititorul înțelege ce anume a vrut să spună autorul lui.
De ce am spus lucrul acesta? Pentru că vom vedea în continuare faptul că termenul „ureche” în
textul citit și nu numai, poate însemna mai mult decât organul auditiv, ea poate deveni o sinecdocă
folosită de Domnul Isus pentru a ilustra viața noastră.
„Dacă are cineva urechi de auzit...”. Ne vom uita în continuare la trei semnificații spirituale ale
urechii.

1. Urechi curățite: simbol al unei vieți curate

E important să înțelegem că centrul acestui text este dat de versetul 23: Dacă are cineva urechi
de auzit, să audă. El este ușa care ne deschide înțelesul întregului pasaj citit, și a întregului context.
Cuvintele acestea, total diferite de orice altă învățătură umană, erau pentru cei cu urechile pregătite
să audă pentru a înțelege.
Primul aspect pe care Domnul Isus l-a scos în evidență în acest pasaj este legat de curățirea
urechilor, simbolul unei vieți curate. Recitim versetul 23: El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă
ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?”
Auzul nostru spiritual începe să fie curățit prin iluminare spirituală. În măsura în care lumina
Cuvântului lui Dumnezeu pătrunde în viața noastră, interiorul nostru începe să devină tot mai curat.
La începutul evangheliei Ioan ni-L prezintă pe Domnul Isus Cristos ca fiind Lumina venită în
lume să ne lumineze pe noi care locuiam în întuneric. Ce este, de fapt, întunericul? Absența luminii.
Întunericul este prezent doar acolo unde lumina lipsește. Problema omenirii a fost că au iubit mai
mult întunericul decât lumina și au respins lumina, pentru că au iubit mai mult faptele făcute în

2
întuneric. În viața celor în care a pătruns Lumina venită din cer, acolo a fost adusă iertarea divină și
curățirea Duhului Sfânt.
Deschideți la Ioan cap.13. Ne este relatat momentul special al instituirii Cinei Domnului, când
Învățătorul S-a încins cu ștergarul și le-a spălat picioarele ucenicilor Săi dragi. În dialogul cu Petru,
citim în versetul 10 ce i-a spus Domnul Isus: și voi sunteți curați, dar nu toți. Urmează imediat
comentariul lui Ioan pentru a ne ajuta să înțelegem această afirmație: Căci știa pe cel ce avea să-l
vândă, de aceea a zis: „Nu sunteți toți curați.”
Iuda era singurul necurat, pentru că Satana pusese stăpânire pe inima lui. Toți ceilalți, și Petru
care urma să se lepede de Domnul, și Iacov și Ioan cei iuți la mânie, și toți ceilalți care urmau să fugă
și să se ascundă doar peste câteva ore, toți erau văzuți de Învățătorul lor ca fiind curați. În pofida
falimentelor, în viața lor pătrunsese Lumina venită din cer și adusese curățire. Ei auziseră bine
chemarea Domnului, și ca urmare a acestui fapt ei trăiau o viață expusă la lumină.
Trăirea în lumină nu înseamnă trăirea unei vieți desăvârșite. Ar fi de dorit lucrul acesta, dar
trebuie să recunoaștem că avem de dus o luptă continuă cu natura noastră căzută, și uneori sunt și
bătălii pe care le pierdem. Trăirea în lumină presupune alegerea de a ne expune, de a ieși din
teritoriul întunericului și a trăi în Împărăția luminii. Această alegere este rezultatul schimbării din
viața noastră. De-acum mărturisim că vrem să vedem bine în viață, să auzim bine, să trăim în așa fel
ca Dumnezeu să-și găsească plăcere în felul nostru de viață pentru a schimba ceea ce trebuie
schimbat.
Trăirea în lumină, pe de altă parte, presupune nu numai o alegere, ci și o decizie. Noi suntem
gata de-acum să permitem Luminii divine să-și facă pe deplin lucrarea în noi: Căci nu este nimic
ascuns, care nu va fi descoperit, și nimic tăinuit, care nu va ieși la iveală (v. 22). Ca să trăiești în
întuneric nu trebuie să faci nimic, nicio schimbare; trebuie doar să continui să trăiești la fel ca până
acum. Ca să trăiești în lumină, trebuie să iei decizia de a trăi o nouă viață, să ai un nou început, o
nouă direcție, un nou scop, pentru a avea la sfârșit un nou destin.
Trebuie să ne rugăm Domnului pentru curățirea vieților noastre, ca lumina Cuvântului Lui să
pătrundă adânc în fiecare cămăruță și să aducă toate lucrurile la ascultare de El.

2. Urechi deschise: simbol al unei vieți ascultătoare

Priviți acum în versetul 22: El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți
măsura, vi se va măsura: și vi se va da și mai mult.”
În al doilea rând, Domnul Isus ne vorbește în textul citit despre urechi deschise. Ele sunt
simbolul unei vieți ascultătoare. Auzul nostru spiritual, mai ales modul în care auzim, va influența
ascultarea noastră de cuvântul Domnului nostru.
Sunt două aspecte despre care ne vorbește acest verset.
În primul rând, Domnul ne atrage atenția asupra unei auziri selective: Luați seama la ce auziți.
Sunt pline de înțelepciune aceste cuvinte! V-ați gîndit vreodată să fiți cu băgare de seamă la ce auziți,
să vă plecați cu înțelepciune asupra informațiilor pe care le primiți în fiecare zi, pentru a face
diferența între gunoi și hrană sănătoasă? Nu poți fii înțelept plecându-ți urechea doar la lucruri de
nimic. Trăim în vremea în care se vorbește foarte mult despre „hrană sănătoasă” și „hrană
nesănătoasă”. La fel este și-n domeniul spiritual. Există o hrană otrăvitoare pentru suflet dar atractivă
pentru ureche, care servește ca hrană pentru mulți creștini, și care nu face altceva decât să-i omoare
puțin câte puțin în fiecare zi.
Un păstor a mers într-o vizită într-o familie. După ce a intrat în camera de zi l-a văzut pe
băiețelul familiei de vreo 5-6 ani învârtindu-se în jurul lui. Intrigat, l-a întrebat pe băiețel de ce face
lucrul acesta. El i-a răspuns: „I-am auzit pe mami și tati spunând că aveți mai multe fețe. Am vrut
să văd unde sunt celelalte.”
De multe ori suntem răi și acizi prin ceea ce spunem, fără să realizăm că s-ar putea să-i otrăvim
cu cuvintele noastre pe cei care ne aud. Un creștin înțelept va știi ce să păstreze și ce să arunce din tot

3
ce aude, ca să nu se lase intoxicat spiritual, și pentru ca relația lui cu Dumnezeu și cu frații de
credință să nu fie afectată.
În al doilea rând, Domnul Isus ne atrage atenția și asupra unei cântăriri corecte a ceea ce
auzim: Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura.” Poți să asculți și să decizi să ierți, sau poți să
asculți și să plănuiești cum să întorci în același fel. Unitatea de măsură care nu dă greș niciodată este
iertarea. Este cea pe care Dumnezeu a aplicat-o în dreptul fiecăruia dintre noi, atunci când noi L-am
nesocotit și am desconsiderat dragostea Sa. Ceea ce așteaptă în schimb Dumnezeu de la noi este o
viață de ascultare.
Deschideți vă rog la Matei 21:28-32. Avem aici una dintre cele mai scurte pilde a Domnului
Isus dar cu un mesaj care ilustrează exact afirmațiile de mai sus. Amândoi fiii au auzit aceleași
cuvinte din gura tatălui lor, și totuși, reacția lor a fost diametral opusă. Unul a ascultat, a răspuns
imediat cu gura dar a rămas în final indiferent și rece la cuvintele tatălui său, în timp ce al doilea, în
pofida primei reacții negative, în cele din urmă i-a părut rău și a făcut tot ce i-a cerut tatăl.
Principiul scos în evidență este ascultarea activă, acea ascultare care te conduce să duci la
îndeplinire voia Tatălui ceresc, și care este în cele din urmă un izvor de viață veșnică și
binecuvântare eternă.
În al doilea rând, trebuie să ne rugăm Domnului pentru dezvoltarea unor caractere ascultătoare
de El, în care Duhul Lui să-Și găsească pe deplin plăcerea.

3. Urechi străpunse: simbol al unei vieți dedicate

Este cel de-al treilea și ultimul aspect pe care aș vrea să-l descoperim în acest mesaj. Pentru
aceasta vom lua alte câteva texte.
Deschideți la Deuteronom cap. 15. În acest capitol Dumnezeu transmite poporului Israel
poruncile cu privire la anul de iertare. Toți israeliții care, din motive legate de sărăcie se vindeau ca
robi fraților lor, sau cei care luaseră un împrumut și timp de șase ani nu-l putuseră returna, în anul al
șaptelea trebuiau eliberați sau iertați de toată datoria. Tot al șaptelea an era anul iertării și eliberării.
Începând cu v. 12 ni se vorbește despre o categorie specială de robi, cei care, după cei șase ani
de slujire, în anul iertării decid de bunăvoie să rămână pentru totdeauna robi în casa acelui stăpân.
Semnul deciziei lor de a rămâne pentru tot restul vieții robi era străpungerea urechii.
Ne-ar fi greu să ne închipuim astfel de persoane, cărora să li se ofere libertatea și totuși ei să o
refuze. Dar dacă lucrul acesta este menționat, înseamnă că existau asemenea persoane. Dincolo de
realitatea în sine, există o anumită imagine care ni se sugerează încă din vechiul legământ și care
anunța ceva mult mai bun care urma să vină.
Aș vrea să mai rămânem puțin la acest text. M-am întrebat: oare ce scoate el în evidență, în
afara procedurii în sine? Cred că accentul cade pe legătura care se stabilea în timp între stăpân și rob.
Sunt două aspecte pe care le putem desprinde ca învățătură pentru noi.
În primul rând, această legătură foarte puternică avea la bază dragostea robului față de stăpân:
Dacă însă robul tău îți va zice: „Nu vreau să ies de la tine” – pentru că te iubește pe tine și casa ta
(v. 16a). Dincolo de statutul de rob, și pe care acea persoană nu-l contesta, între cei doi se stabilea o
relație de dragoste și atașament din partea unuia, și de respect și purtare de grijă din partea celuilalt.
În al doilea rând, această legătură era clădită și pe sentimentul că niciunde în altă parte nu-i va
fi mai bine acelui rob decât în locul respectiv, în casa stăpânului său: și se simte bine la tine (v. 16b).
Nu vi se par cele două aspecte menționate o prefață a propriei noastre relații cu Dumnezeu?
Acest tablou pregătește apariția în istorie a unei relații mult mai profunde, nu de natură socială ci
spirituală, și cu implicații nu doar pentru viața aceasta, ci veșnice. Semnul deciziei însă era
străpungerea urechii robului.
Deschideți acum la Psalmul 40. Este unul dintre psalmii scriși de împăratul David, și după cum
vom vedea, este un psalm cu un profund caracter mesianic, un psalm care prefigura venirea și
lucrarea Domnului Isus. Citim în versetul 6: Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai
străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispășire.

4
 Jertfele, deși fuseseră instituite de Dumnezeu ca rânduială pentru Israel, nu constituiau intenția
finală a lui Dumnezeu; ele erau doar umbra și tipul unor lucrări mult mai bune care urmau să vină.
Ce înseamnă lucrul acesta? Deși erau o soluție temporară, jertfele nu erau soluția finală pentru
rezolvarea păcatului. Slăbiciunea sistemului de jertfe nu a făcut altceva decât să pregătească venirea
în lumea noastră a Fiului lui Dumnezeu. Prin urmare, versetul acesta ne vorbește despre ceva mult
mai înalt și mai prețios, și anume despre Domnul Isus Cristos.
De unde știm lucrul acesta? Deschideți la ultimul text, Evrei 10:5-9. Textul acesta este un
indiciu foarte clar cu privire la mesianitatea Psalmului 40. Avem aici imaginea Domnului Isus și a
lucrării Lui. El este Robul venit să ne slujească (Matei 20:28; Filipeni 2:7).
Priviți vă rog în versetul 5. Este reluat integral versetul 6 din Psalmul 40 cu o singură diferență.
Expresia „mi-ai străpuns urechile” din Psalmul 40 (care într-o altă traducere este „Mi-ai deschis
urechea” sau care literal s-ar traduce „Mi-ai săpat o ureche”), devine în Evrei 10:5 „Mi-ai pregătit un
trup.” Oare să fi greșit Duhuln Sfânt, Cel care l-a inspirat și pe David și pe apostolul Pavel? Cu
siguranță că nu. Cele două expresii trebuie să ne comunice același adevăr, aceeași învățătură.
Urechea devine un element reprezentativ pentru întregul trup.
Care este învățătura? Ceea ce doar puteam întrezări în Psalmi, capătă formă și semnificație în
Cartea Evrei. La împlinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu în ascultare desăvârșită față de voia și planul
Tatălui, a venit în lumea noastră, asumându-și robia vremelnică a unui trup muritor pentru a ne face
pe noi, robii păcatului, fii și fiice de Dumnezeu.
Urechea străpunsă devine astfel simbolul dedicării. De bunăvoie, El Cel care era Co-egal și
Co-etern cu Tatăl, S-a făcut rob și a luat un trup muritor, venind într-o lume a păcatului pentru a ne
face de cunoscut mesajul unei noi Împărății. Cel infinit a luat un trup finit ca al nostru și ne-a vorbit
pe limba noastră, ca noi să putem înțelege limba cerului.
Cu mulți ani în urmă o societate a organizat un concurs pentru un post de telegrafist. În ziua
interviului s-au prezentat mai mulți oameni, care așteptau în liniște într-o sală de așteptare să fie
chemați în ordinea venirii în fața comisiei. La un moment dat a intrat în camera plină o persoană
întârziată. S-a așezat pe un scaun și după câteva momente de așteptare s-a ridicat brusc și fără să
spună un cuvânt a intrat în sala de examinare.
După câteva minute o persoană a ieșit de acolo și le-a spus celor prezenți că pot pleca acasă,
postul fiind deja ocupat. Revoltați oamenii au început să vocifereze spunând că nu este corect să fie
dat postul unei persoane care venise ultima, fără ca să fie intervievați și alții. Răspunsul acelei
persoane a fost următorul: „În tot acest timp, cineva a bătut în alfabetul Morse din camera
alăturată următorul mesaj: „Dacă înțelege cineva mesajul să intre în cameră.” Postul era pentru o
persoană care să înțeleagă mesajul. El a fost singurul care l-a înțeles.”
Ce auzim cu urechile tale? Ne-am desprins să recunoaștem glasul Domnului și mai ales, să
răspundem chemării Lui printr-o viață trăită în curăție, ascultare și dedicare? Dumnezeu să ne ajute
la lucrul acesta. Amin.