Subiect: Flaere de crăciun pentru o omenire în izolare

Text: Marcu 1:1

1:1 Începutul - inițiativă încă de la începutul realizat

Evangheliei - vestea bună nesupusă transformării
lui Isus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. – un divin care se face rob pentru ca
ceilalți să aibă parte de vestea bună

INTRODUCERE
In Oceanul Indian, pe insula Santinelei de Nord, este un trib care trăiește în izolare
față de realitatea modernă și cu care nu se poate lua legătura de câțiva ani buni de zile, au fost
mai multe încercări, atât a savanților cât și a misionarilor, însă au fost alungați cu violență.
Acum numai imaginați-vă că ați ajunge pe acea insulă de Crăciun, și s-ar întâmpla o minune,
iar poporul tribal var oferi cuvântul. Cum i-ai transmite acelui trib narațiunea nașterii lui Isus
și influiența acesteia în omenire?

- Poate ai începe cu narațiunea lui Luca: este o prezenatere cu cele mai multe detalii
istorice despre copilăria lui Isus. Cu un advent a nașterii lui Isus, cu nașterea lui
Ioan Botezătorul, cu păstori, cu un prunc într-o iesle.
- Dar poate ai începe cu narațiunea lui Matei, cu Iosif care a visat, cu Maria căreia i
sa arătat un înger, cu magi, cu un irod care a fost amăgit.
- Sau poate ai face-o într-un stil mai filosofic, și ai începe cu Ioan încercând să
explici nașterea lui Isus dintr-un punct de vedere cosmic, Cuvântul întrupat.

Dar cum ar fi să prezinți nașterea lui Isus fără păstori și magi, fără o iesle, fără un
advent, fără Iosif și Maria, fără Îngeri arătați, fără păstori, și cum să uităm de stea!?, sau nici
măcar fără o prezentare cosmică a acesteia.
Ei bine cât vă gândiți ce nuanțe o să capete narațiunea nașterii lui Isus stând în fața
acelui trib, Marcu se pare că prezintă o narațiune nevăzută a nașterii lui Isus pentru un popor
diferit ca cultură decât toți destinatarii celorlalte evanghelii, și anume, pentru romani.
Omenirea se află și ia într-o izolare spirituală, astăzi vă propun să urmărim subiectul
„Flaere de crăciun pentru o omenire în izolare” (o nouă concepție a realității pentru o
omenire în izolare)
 Astăzi vă propun să ne uităm la cîteva aspecte din acestă insulă a izolării și să
observăm care sunt acea realitate care domnește pe insula de neapropiat. (laitmotivul
evangheliei narcisiste, promiterea veștii bune începută cu pasul egoismului)

PUNCTUL 1:

Marcu acentuiază reacțiile ucenicilor, fariseilor la ceea ce Dumnezeu le descoperea,

fie reacții de mirare, de necredință, sau de pizmă și dorința de al omorâ pe isus. omenirea
parcă ar fi tribul care își face vizbilă reacția la realitatea care Dumnezeu lea odată cu
întruparea Sa.
Marcu reuște să compacteze întreaga importanță a nașterii lui Isus într-un singur
verset. Primele cuvinte pe care el le alege să fie scrise e tocmai ”Începutul evangheliei...”.
este important începutul acesta, deoarece pentru Marcu întreaga evanghelie a sa este un
început.

„ ... este o zi pe care o putem considera pe bună dreptate ca fiind echivalentă cu ziua începutul
tuturor lucrurilor - dacă nu în sine și în propria sa natură, atunci în beneficiile pe care le aduce
- în măsura în care ea a refăcut forma a tot ceea ce a fost înfrânt și transformându-se în
nenorocire, și a dat o nouă înfățișare a Universului într-un moment în care acesta ar fi primit
cu plăcere distrugerea, dacă Cezar nu s-ar fi născut pentru a fi sursa binecuvântării a tuturor
oamenilor. Decretul hotărăște că: întrucât Providența care a ordonat întreaga noastră viață,
arătând preocupare și zel, a rânduit cea mai perfectă desăvârșire pentru viața umană, dându-l
pe Augustus, umplându-l cu virtute pentru a face munca de binefăcător printre oameni, și
trimițând în el, ca să zicem așa, un salvator pentru noi și pentru cei care vor veni după noi,
pentru a face să înceteze războiul, pentru a crea ordine pretutindeni ... și întrucât ziua de
naștere a lui Dumnezeu [Augustus] a fost începutul pentru lume al fericitei vești care a ajuns la
oameni prin el ... Paulus Fabius Maximus, proconsulul provinciei ... a pus la cale o modalitate
de a-l onora pe Augustus, până acum necunoscută grecilor, și anume că, pentru a socoti timpul
pentru cursul umanității, numărătparea să înceapă odată cu nașterea sa.”

Deși termenul de evanghelie este la fel de familiar ca apa pentru majoritatea cititorilor
moderni, acesta avea o varietate de asocieri în primul secol. În denumirea poveștii lui Isus
Hristos "evanghelie", Marcu dă termenului o întorsătură care ar fi surprins cititorii din primul
secol, în special din Roma. În traducerea în limba greacă a Vechiului Testament, verbul din
care derivă acest substantiv (euangelizo) era folosit pentru proclamarea veștii victoriei de pe
câmpul de luptă. Cu toate acestea, Cranfield remarcă faptul că majoritatea locuitorilor
din Imperiul Roman ar fi asociat cuvântul cu cultul împăratului, care reprezenta
anunțurile unor evenimente precum nașterea unui moștenitor al împăratului, împlinirea
vârstei și accederea sa la tron ca vești bune sau evanghelii.
 Aceste vești bune imperiale "reprezintă pretențiile pretențioase ale unor oameni
importanți" și lingușelile lingușitoare ale vasalilor lor. Un citat frecvent din provincia romană
Asia decretează că ziua de naștere a împăratului Augustus (23 septembrie) ar marca de acum
înainte începutul anului în care persoanele își asumau funcții civile. Era plină de exagerări
laude:
Ceea ce constituie o veste bună în acest edict este încetarea războaielor și a aducerea
de beneficii și de ordine socială. Împărații care i-au urmat au devenit și mai mai îndrăgostiți
de ei înșiși și au pretins să aducă noi și mai mari beneficii noi și mai noi. Cei care au profitat
au fost destinatarii obișnuiți ai favorurilor, cei privilegiați și puternici.
Vestea bună despre Isus, prin contrast, este semnificativ diferite. (1) Ea își are originea
în Dumnezeu (Rom. 1:1; 15:16; 2 Cor. 11:7; 1 Tes. 2:2, 8; 1 Petru 4:17), care este începutul și
sfârșitul tuturor lucrurilor lucrurile și adevărata sursă de binecuvântare pentru omenire. (2)
Vestea cea bună nu poate fi separată de ceea ce a spus și a făcut Isus ca Cel care a venit să-și
dea viața ca răscumpărare pentru mulți (Marcu 10:45). Împărații Romei aparțin trecutului
întunecat și nu ne gândim la ei în nici un fel ca la realitate prezentă. Este mai probabil să ne
întrebăm: "Cine a fost Augustus?" decât "Cine este Augustus?". În schimb, lucrarea lui Isus
rămâne în prezent, pentru că ne întrebăm, "Cine este Isus care continuă să domnească în
inimile supușilor săi?".

PUNCTUL 2
Poate putem să ne imaginăm o naștere fără păstori ..... dar cum ar fi să îți imaginezi un
hristos ca fiu al lui Dumenzeu fără narațiunea învierii, și marcu se pare să fie atât de ieșit din
tiparele așteptărilor a unei vești bune încât și aceta o face. Evanghelia după marcu se închee
în capitolul ... cu reacția femeilor la vederea mormântului gol. Și marcu lasă în suspans
auditoriul său și un comentator spunea
Cum va fi frica femeilor va fi învinsă? Cum va fi deschisă gura lor? Cum va fi deschis
cuvântul de vești bune să se răspândească? Răspunsurile la astfel de întrebări pot fi găsite
doar prin revenind la început "unde cititorului i se reamintește că totul este un început".
Marcu trebuie acum recitit și reauzit "cu o retrospectivă
Marcu scrie după ce evanghelia era răspândită, și acest isus devenise popular. El nu îți
îngheie narațiunea cu o înviere detaliată. Arătând momentul învierii ci doar mormântul gol și
reacție
 La fel face și cu nașterea lui Isus, el nu arată o narațiune detaliată, el închee cu dovada
întrupării unui Divin, iar acestă dovadă este un început a unei singure vești bune. (dovada
nașterii unui divin, și reacția)
Reacția sau impllicațiile la nașterea lui Isus este schimbarea centralității veștii bune,
un om neputincios, dominând în poșiție de putere, narcisimul, considerânduse divin, promitea
vestea bună a unui nou început, pe când isus prin nașterea sa aduce centralitatea asupra
pocăinței și împărăției lui Dumnezeu li nu o împărăție a omenirii. Narcisismului. Calea nu
este un aprin putere ci prin robie, căpătare nu este una prin subjugare ci prin dăruire de sine,
iar alinierea la vestea bună se face prin pocăință.
Aplicație: omenirea este acel trib care își caută noi începuturi a unei vești bune
prin propriul narcisism.
Pentru marcu a fi hristosul și fiul lui Dumenzeu este acelați lucru.
Numai că asteptările au fost de la hristos ca fiind de origine politică, tocmai pentru că
ei nu vedeau că Hristosul este si fiul lui Dumenzeu.
Când te uiți la isus ca fiind cel care îți împlinește capriciile, de fapt atunci ai ratat că
ești în fața unui dumnezeu

Ideea lui Nietzeche

Făcând legătura între context la situația noastră contemporană, trebuie să recapitulăm
scandalul din Isus ca fiind Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care ne expune speranțele false și
egoismul nostru așteptări egoiste.

PUNCTUL 3
„Cel care va pregăti calea”. Ioan s-a născut înaintea lui Isus și Ioan a fost chemat să
dea o idee despre ceea ce va face Isus după Ioan. (iar ceea ce va face isus după ioan nu e
numai o chemare la pocăință însă El devine calea pocăinței) Vom privi la începutul
Evangheliei lui Marcu pentru aceasta.

ÎNTRUPAREA LUI ISUS DEVINE REFORMA ÎNTR-O CULTURĂ ÎN CONTINUU EȘEC

„Cititori moderni sunt obișnuiți cu cărțile cu coperte atractive, care trâmbițează titlul
cărții. lucrarea și numele autorului, cu o grafică atrăgătoare, concepută pentru a atrage atenția
potențialilor cumpărători și un rezumat succint care să rezume conținutul și recomandând
cumpărarea ei. Primele pagini ale cărților moderne cărți moderne includ o pagină de titlu, o
prefață, o prefață și o introducere la oferi cititorului câteva informații de bază înainte de a
începe să să citească. Scriitorii antici nu au avut parte de astfel de lux, dar au încercat să îl
atenționeze pe cititorul asupra domeniului de aplicare a lucrării cu un titlu sau o frază
introductivă. frază de deschidere, "începutul veștii bune despre Isus Hristos, Fiul al lui
Dumnezeu", ne spune despre ce este vorba în această lucrare.”

1. Acesta îl informează imediat pe cititor că povestea pe care o relatează această

carte nu este una obișnuită. Dacă această interpretare este corectă, atunci
întreaga Evanghelie după Marcu este despre un început. Un avantaj al acestei
interpretări este că aruncă lumină asupra finalul deconcertant, în care Marcu își
abandonează brusc povestea: Femeile fug din mormânt, tremurând de spaimă, și
nu spun nimic nimănui (16:8). Marcu nu termină povestirea deoarece anunțul
despre moartea lui Iisus înviere a lui Isus și plecarea lui înaintea ucenicilor săi în
Galileea nu este etapă finală. Cititorul nu poate lăsa cartea jos la linia de încheiere
și să o creioneze ca fiind o lectură bună. Povestea Evangheliei despre Isus Hristos
continuă. Pe o parte, cititorul știe că tăcerea înfricoșătoare a acestor femei nu ar fi
putut fi sfârșitul problemei. Altceva trebuie să fi fost întâmplat, altfel nu am fi
auzit sau citit această Evanghelie. Pe de altă parte cealaltă parte, cititorul trebuie
să își pună întrebări: Cum va fi frica femeilor va fi învinsă? Cum va fi deschisă
gura lor? Cum va fi deschis cuvântul de vești bune să se răspândească?
Răspunsurile la astfel de întrebări pot fi găsite doar prin revenind la început
"unde cititorului i se reamintește că totul este un început". Marcu trebuie acum
recitit și reauzit "cu o retrospectivă de 20/20".
2. Concluzia acestei povești este doar începutul proclamării de vestea bună despre
Isus Hristos care continuă până la sfârșitul timpului și până la marginile
pământului (13:10; 14:9).
3. Cuvântul grecesc arche ("început") poate fi și indica baza sau fundamentul a ceva,
ca în propoziția: "Frica Domnului este începutul înțelepciunii" (Ps. 111:10).
Această Evanghelie este mai decât o simplă cronică a genezei veștii bune a lui
Dumnezeu. Ea este temeiul proclamarea de către biserică a acestei vești bune.
 Isus vine cu o nouă veste bună de neașteptat ca conținut pentru tribul uman. Și cu un
efect dorit de toți locuitorii tribului. Însă tocmai efectul dorit îl pot avea din conținututl
acestei vești bune.
Isus un divin lipsit de măreție în comparație cu toți cezarii ale căror naștere a vestit un
nou început a veștilor bune. Dar totuși deținând adevăratul început și unica veste bună
Nașterea lui Isus devine începutul adevăratei vești bune. O veste bună lipsită de
probabilitatea neâmplinirii, de eșec, lipsită de transformarea veștii. Lipsătă de dezamăgirea
celuia care o aude și o ia în serios.
La Început. Marcu folosește acest cuvânt ca început a evangheliei. De ce ? pentru că
în gândirea lui marcu unicul care a fot care a dat început a fost Dumnezue a unei creații, iar
unicul care poate da un început bun, în mijlocul acestei mulțimmi de încercări a începututrilor
veștilor bune, este nașterea lui Isus Hristos.
Singurul început a veștii bune care va avea o încheere care va fi posibilă o naștere din
nou a fiecărei personae în parte, pentru o altă realitate.

Aplicația să reflecte o nuanță din realitarea izolării de pe insulă.

Lipsa de imunitate a băștinașilor față de contactul cu noua realitate
Lipsa de imunitate față de realitatea veșniciei

NAȘTEREA LUI ISUS ESTE SINGURUL ÎNCEPUT AL UNEI VEȘTI BUNE

Nașterea lui Isus devine începutul unei împărății instaorate, o împărăție a evangheliei.
„Isus hristos fiul lui Dumenzeu”
Un Divin care se face rob
Marcu îl va prezenta pe Isus ca rob

ÎNCHEERE
Omenirea este la fel ca un trib, rupt de realitatea universului, atăcătoare la singura
veste bună, și vine Dumnezeu prin întruparea lui și ne comunică că poți avea parte de un nou
început, însă acest început va fi unul cu totul diferit de altele, un început care va deveni
vestea prosperitatea veții spirituale, în acestă insulă răzvrătită.

Omenirea este un popor tribal care se izolează de realitatea veșniciei, și își

manifestă violența, într-un mod sau altul, la contactul cu implicațiile noii realități.
vestea bună a unei noi realități cu care se va întâlni.
 Un început fără sfârșit glorios, dar chear și captivant, ridicând întrebarea ce fel de
început a veștii bune mai e și asta.
O veste fără popozitatea promisiunilor politice.
Un divin care se face rob, un titlu divin dat celui blestemat.
Marcu asta vrei să spui că a adus nașterea lui Isus Hristos?
Parte întotdeauna de început. Devenim preoți prin robia divinului. O nouă speranță
născută.

GÂNDURI EXEGETICE
cum ar fi să explici „mâncați din trupul meu” unor canibali?
"Ce frumoase sunt pe munți picioarele celor care aduc vești bune, care vestesc pacea,
care aduc vești bune, care vestesc mântuirea, care spun Sionului: "Dumnezeul tău domnește""
(Isaia 52:7-9)
Încă de la început acestă veste bună a fost dată pentru a fi transmisă, ți la momentul
potrivit dumnezeu sa întrupat pentru a face ca începutul să devină de neconvertit.
Donezeu oferă un adevărat început
Dorinta unuia asemenea început îl are fiecare om, însă nu toți sunt gata să accepte că
acestă dorință poate fi împlinită prin isus hristos care a devenit calea pocăinței

Revoluția vețtii bune

Imaginazeți că ai trăi în picul istoriei unde veștile bune sunt reclamele și laitmotivul
cultural.
În picul acestor încercărui eșate de a prezenta c=vestea buynă ajunge supusă
transformației vine o revoluție a întregului sistem cultural, o persoană devine începututl a
singurei vești bune nesupusă transformației

Atunci când Hristos sa întrupat el a adus revelația personalității lui Dumnezeu pentru
omenire. Omul poate să se uite la isus și să vadă caracterul lui Dumenzeu și realitatea de
dincolo

Marcu, prin felul lui de a prezenta începutul lui Isus, ne ajută să vedem nașterea lui
Isus mai mult decât prezența unui obect al închinării, mai mult decât
 Pacea și beneficiile pe care le aduce Isus nu vin din zdrobirea rezistența cu teroare
militară, ci din moartea Sa pe cruce.

Când Marcu a scris, juggernautul roman era fie pe cale să fie deja își ispășise
pedeapsa severă pentru rebeliunea lui Israel, punând în sac Ierusalim și arzând templul. Isus
Mesia venise și plecase, iar epoca de aur nu sosise. În consecință, a fost ușor pentru mulțin
evrei să îl respingă ca pe un alt eșec lamentabil. Ceea ce era și mai absurd, Iisus fusese
răstignit ca un criminal. Din punct de vedere iudaic, un Mesia răstignit era un oximoron, ca și
cum i-ai spune unui prizonier condamnat la moarte "domnule președinte".

DUMNEZEU ESTE un Dumnezeu al începuturilor. Vestea bună din Marcu este că

Dumnezeu începe din nou cu poporul ales prin trimiterea Fiului Său. La sfârșitul Evangheliei,
însă, lucrurile par mult mai sumbre. Femeile se strecoară de la mormântul gol și sunt mute de
frică. Eșecul, negarea și frica nu sunt sfârșitul poveștii, totuși. Atunci când lucrurile par să se
termine, există un nou început. Evanghelia este o veste bună pentru că se poate începe din
nou.

Evanghelia lui marcu devine un început, o veste care te cheamă la un început, un

viitor prezent de un început, în fiecare etapă a vieții vieștea bună esteun început.
Fie că a trecut 2000 de ani de la intruparea acestei vești bune. Ea rămână un potențial
început, iar dacă ajungi ca și femeile, pline de frică și cutremur, întotdeauna există un început.

O astfel de utilizare face ecou în Septuaginta, unde verbul denotă de obicei o _E!
OclaQi,atio_Q _ profetică sau preoțească (vezi Isa 61: 1; Zecli9:9;Joefl: 14; iOi:iali 3:5;
fuoc:C32:5); înseamnă "a predica, a vesti" și implică invariabil declararea unui eveniment
(vezi G. Friedrich, TDNT 3. 703). În Marc~pei(;parifro;_apendice, 16:15,20) verbul apare de
douăsprezece ori. El descrie activitatea lui Ioan Botezătorul (1 :4,7), a ucenicilor (3:14; 6:12;
13:10; 14:9), a unui lepros vindecat (1:45), a unui grup de oameni neidentificați ("ei", 7:36), a
demonizatului vindecat din Gerasa (5:20) și de trei ori a propriei activități de predicare a lui
Isus (1: 14,38,39). Obiectul unei astfel de predicări este specificat ca fiind "Evanghelia" doar
în 1: 14; 13: 10; 14: 9.
 INTRO 2
Cuvântul evanghelie era folosit în Imeriul roman la plural, adică evanghelii.
Majoritatea locuitorilor din Imperiul Roman asociau cuvântul evanghelie cu cultul
împăratului, care reprezenta anunțurile unor evenimente. În cuvântul evanghelii se încadra
trei anunțuri:

- nașterea unui moștenitor al împăratului,

- împlinirea vârstei,
- ungerea la tron.

Și nu uitați că
Aceste evenimente erau ceea ce numeau romanii vești bune sau „evanghelii” la plural.
Fiecare imperator care ajungeau la tron promiteau începutul a unei noi evanghelii, vești bune
pentru țară și popor. Și nu uitați că fiecare care ajungea pe tron era socotit Divin, fiul Zeului.
Totutuși, evangheliile din imperiul roman nu aduceau nimic alt ceva decât doar o nouă
eră a corupției și abuz de putere față de popor, care o întrecea pe cea a precedentului
imperator. Veștile bune erau așteptate cu speranța că va veni însfârșit acel divin pe tron, care
le va împlini speranțele. Și va reprezenta cu adevărat niște evanghelii autentice.
În contextul acesta Marcu își face introducerea în felul următor, în care va cuprinde
atât narațiunea întrupării lui Isus cât și conținutul întregii lui scrieri. V1. Începutul
evangheliei lui Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu.
Observați nuanțele? Vă propun să trecem prin ele din perspectiva gândirii lui Marcu.

P1: Un singur Început creator de speranțe

Marcu, Prima ce așteprene pe papirus sunt cuvintele „începutul evangheliei lui Isus
Hristos”, cuvântul evanghelie îl pune la singular, nu la plural cum era obișnuit în cultura
romanilor. Marcu le spune cititorilor săi că ceea vor citi mai deprate este un început a unui
singure evanghelii diferită în unicitatea ei. Divinul care sa născut în modul cum o știau ei,
pentru că era foarte popular pe atunci narațiunea nașterii lui Isus, într-o iesle, într-o familie de
tâmplari. Acest Divin este cel care lea adus acea unică evanghelie, o vește bună a izbăvirii.
Faptul că marcu spune că e începutul evangheliei, cu „E” mare, ne lasă de înțeles că
felul de abordare pentru noua și unica vește bună, este creatoare.
Pe insula izolării omenirii, este nevoie de un nou început al evangheliei, de o veste
bună creatoare. Și întotdeauna acestă evanghelie poate deveni un început cretor pentru cei
care acceptă și se aliniază ei.
p2: Isus unicul demn de titlul „Divin”
„discurul despre augustus” ca intro la punct, crearea suspansului
Până aici am vorbit despre evanghelie, și parcă nimic rău nu e într-o asemenea
evanghelie creatore de un început nou cu o speranță mult așteptată. Totuși marcu nu uită să
specifice faptul că acestă veste bună creatoare a fost adusă de acel Isus de popularitatea
căruia nu era nevoie să o mai accentuieze în modul în care sa născut și unde a avut loc acestă
naștere (cu toată încărcătura celorlate evanghelii). Acel Isus, este fiul Dumneezului adevărat.
Dumnezeul tituror dumnezeilor romani. Și marcu va avea grijă ca fiecare minunea făcută de
isus să fie un atac asupra autorității unui zeu roman.
Pentru marcu titlul de „Hristos” este echivaletnt cu cel de „fiu al lui Dumnezeu”.
Acesta le va transmite cititorilor că așteptările din partea celui pomis nu sunt cele
prorii ci ancorate în promisinile lui Dumnezeu

P3: întruparea: retrospectiva învierii

Poate putem să ne imaginăm o naștere fără păstori ..... dar cum ar fi să îți imaginezi un
hristos ca fiu al lui Dumenzeu fără narațiunea învierii, și marcu se pare să fie atât de ieșit din
tiparele așteptărilor a unei vești bune încât și aceta o face. Evanghelia după marcu se închee
în capitolul ... cu reacția femeilor la vederea mormântului gol. Și marcu lasă în suspans
auditoriul său și un comentator spunea

Cum va fi frica femeilor va fi învinsă? Cum va fi deschisă gura lor? Cum va fi deschis
cuvântul de vești bune să se răspândească? Răspunsurile la astfel de întrebări pot fi găsite
doar prin revenind la început "unde cititorului i se reamintește că totul este un început".
Marcu trebuie acum recitit și reauzit "cu o retrospectivă

Marcu scrie după ce evanghelia era răspândită, și acest isus devenise popular. El nu îți
îngheie narațiunea cu o înviere detaliată. Arătând momentul învierii ci doar mormântul gol și
reacție
La fel face și cu nașterea lui Isus, el nu arată o narațiune detaliată, el închee cu dovada
întrupării unui Divin, iar acestă dovadă este un început a unei singure vești bune. (dovada
nașterii unui divin, și reacția)
Reacția sau impllicațiile la nașterea lui Isus este schimbarea centralității veștii bune,
un om neputincios, dominând în poșiție de putere, narcisimul, considerânduse divin, promitea
vestea bună a unui nou început, pe când isus prin nașterea sa aduce centralitatea asupra
pocăinței și împărăției lui Dumnezeu li nu o împărăție a omenirii. Narcisismului. Calea nu
este un aprin putere ci prin robie, căpătare nu este una prin subjugare ci prin dăruire de sine,
iar alinierea la vestea bună se face prin pocăință.
Reacția femeilor este una intrigantă, și totuși acesta arată cititorului că totul este un
început, întotdeauna când ajungi la mormântul gol, nu uita că totul este un început, al
evangheliei, a întrupării lui Isus, mormântul gol este conectat cu întruparea lui Isus pentru
marcu, prin reacțiile care le au omaenii la aceste fenomene. În fața mormântului Reacția
femeilor este una care te lasă cu întrebări, iar întruparea pentru marcu, este ceeace care te
lasă cu răspunsurile la aceste întrebări. Felul cum a trăit acest divin și ce a proclamat el,
este ceea ce explică fenomenele care te lasă cu întrebări. Evanghelia Divinului este ceea ce
dă răsuns la orișice întrebare.

Concluzia
Acest trib în izolare trebuie să ajungă să înțeleagă trei elemnte că existo o singură
evanhgelie crează speranțe, există un singur ”Hristos” (cel promis) care împlinește spernațele,
și există un singur început la care dacă reflectezi îți va răspunde la toate întrebările.