Advent I A - Iubiţi credincioşi
Astăzi am început pe noul an liturgic. Să ne lăsăm luminaţi fondat în anul o mie nouă sute șase zeci și patru (1964) la Torino
de cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-am proclamat la această sfântă
Liturghie, pentru a înţelege mai bine cum trebuie să trăim timpul
Adventului, prima perioadă a anului liturgic, pentru a ajunge să
celebrăm pregătiţi solemnitatea Naşterii Domnului nostru Isus
Cristos.
În prima lectură, profetul Isaia priveşte în viitor şi anunţă că
vor veni zile "în care niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva
altuia" şi "îşi vor transforma săbiile în fiare de plug şi suliţele în
seceri". Această profeţie pare un vis frumos dacă ne gândim la
realităţile zilnice: certuri, duşmănii, crime, războaie...
Cum ar trebui să citim aceste evenimente?
Credinţa în Dumnezeu ne permite să citim mai profund sensul
istoriei umane. Aşa cum gerul iernii pregăteşte minunăţiile
primăverii, la fel suferinţele de astăzi pregătesc o viaţă nouă, o
înviere a lumii. Şi acesta nu este un vis, este un act de credinţă,
întărit de atâtea exemple, între care cel mai convingător este acela
pe care Dumnezeu l-a dat lumii întregi prin Fiul său, Isus Cristos,
venit între noi, dispreţuit şi condamnat, răstignit, dar şi înviat.
Tocmai de aceea, în lumea zbuciumată în care trăim, noi trebuie să
proclamăm speranţa şi, mai mult decât atât, noi înşine trebuie să
devenim speranţă pentru cei din jurul nostru.
Ernesto Olivero, fost bancher, căsătorit, cu trei fii şi şase nepoţi, a
"Fraternitatea Speranţei", compusă din tineri, familii, călugări şi
călugăriţe, care, urmând învăţăturile evangheliei, au devenit inima
unei mişcări internaţionale numită "Serming". Din anul 1983 s-a
format o adevărată "mănăstire mitropolitană", între zidurile vechii
fabrici de arme din Torino, devenită acum "Arsenalul Păcii".
Cuptorul de arme a devenit tabernacolul bisericii care domină acest
centru, care propune o cultură în serviciul păcii şi al vieţii. În
această operă extraordinară sunt implicate anual aproximativ un
milion de persoane voluntare.
Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea, de fericită amintire, i-a încredinţat
lui Ernesto Olivero, misiunea de a fi "prietenul fidel al tuturor
copiilor abandonaţi din lume". De-a lungul anilor s-au implicat în
peste 1.500 de proiecte în șapte zeci și doi de ţări din lume.
Iată, aşadar, pentru cei ce au credinţă cuvintele profetului
Isaia devin realitate. Prima lectură se încheia cu îndemnul: "Veniţi
să umblăm în lumina Domnului". Ce trebuie să facem noi concret?
Ne răspunde evanghelia duminicii de astăzi.
Pentru a înţelege mai bine, Cristos ne dă şi un model, pe Noe.
Contemporanii lui, ne spune evanghelia, "mâncau şi beau, se
însurau şi se măritau". Şi ce făceau rău? Noe nu făcea şi el la fel?
Da, dar în timp ce alţii erau total absorbiţi de ocupaţiile zilnice, el Sfântul Paul în Scrisoarea către Romani (a doua lectură de astăzi)
ştia să fie atent şi la glasul Domnului. În timp ce mânca şi bea, ne învaţă:
construia şi arca în care s-a salvat cu întreaga familie. - "să umblăm cuviincios ca ziua". În fiecare dintre noi mai există un
A veghea înseamnă să ai ochi şi urechi care ştiu să perceapă tip de întuneric, zone şi comportamente care nu se potrivesc cu
prezenţa discretă a lui Dumnezeu printre noi, care ne însoţeşte până voinţa lui Dumnezeu. Adventul este timpul potrivit pentru a căuta
la momentul în care ni se va descoperi total şi-l vom vedea aşa cum rădăcinile răului din noi şi a le descoperi pentru a fi vindecate de
este. Oamenii de pe vremea lui Noe trăiau cufundaţi total în prezent Cristos.
şi le lipsea dimensiunea aşteptării. Din păcate, aceasta este şi Aşadar, Adventul este timpul potrivit pentru a regăsi drumul
atitudinea multora din zilele noastre cu privire la viitor. Omul de carităţii, al speranţei şi al credinţei, este timpul potrivit pentru a face
ştiinţă, capabil să condiţioneze până şi trăsăturile noului născut, se încă un pas către Domnul.
consideră marele cunoscător al viitorului. Sociologii, în special, se Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
consideră capabili de a prevesti evenimentele. În viaţa privată, ne
luăm măsuri de siguranţă cu privire la viitor prin asigurări, pensii
private, garanţii, încercând să ne încredem în prevederile noastre.
Neglijăm însă lucrul cel mai important, întâlnirea cu Domnul,
anticipată de atâtea alte veniri în viaţa de zi cu zi. Dumnezeu vine la
noi prin cuvântul său, prin sacramentele pe care le celebrăm, prin
rugăciune şi în persoana fraţilor noştri, mai ales a celor săraci şi
bolnavi.
Trebuie să trăim clipa prezentă intens, dar în acelaşi timp să o
proiectăm către Cristos, care ne iubeşte, ne însoţeşte şi de care nu
trebuie să ne fie frică.
Rugându-ne vom învăţa să muncim, să suferim şi să ne pregătim
pentru judecata finală cu speranţă creştină.