Mai sfântă mângâiere nu-I Crucea 1924

Pe acest pământ de suferință

Pentru creștin, ca sfânta cruce
Slăvitul semn de biruință

„Să-și ieie fiecare crucea”

Așa-i poronca lui Iisus.
Dacă voește ca s’ajungă
În sânul raiului de sus.

Când seara mergem la culcare

Cu crucea sfântă ne-nsemnăm.
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.

Când lângă sânul mamelor

Copiii dorm, ele’i așează,
În leagăn și cu crucea sfântă,
Cu dragoste îi însemnează.

În ori și ce călătorie
De vrem cumva ca să plecăm
Plini de nadejde’n Dumnezeu
Noi tot cu crucea ne’nsemnăm.

La masă când ne așezăm

Prin cruce mulțumim mereu
Pentru belșugurile toate
Trimise de la Dumnezeu.

În toiul luptelor grozave

Când crunta moarte stăpânește,
Pe câte suflete viteze
Slăvita cruce nu’ntărește.

Și dacă Ea’i nădejdea noastră,

Și ajutorul cel mai sfânt,
De ce se mai găsesc ființe,
Creștine pe acest pământ?

Care-o insultă’ mii de feluri

Cu vorbe batjocoritoare?
Au nu se tem ei de mânia
Lui Dumnezeu răzbunătoare?
Nu se gândește-această lume
Că prea de tot păcătuește,
Când ori cu fapta ori cu vorba,
Puterea crucei o hulește?

Nu se gândește că viața
Nu ține-o’ntreagă veșnicie?
Azi ești voinic și mâne moartea
Te-apucă cu a ei tărie.

Te duci în lumea ceialaltă,

Nepocăit pe veci pierdut.
Primind răsplata cea amară
La care atâta ai ținut.

Creștine, mă întorc spre tine:

Fii om cu înțeleaptă minte,
Respectă crucea cea Divină,
Cu dragostea cea mai fierbinte.

Învață și pe alții care

Azi, nu cunosc a ei putere,
Căci ea va fi în veșnicie
Oricui o dulce mângâiere.

(Poezie culeasă dintr-o carte apărută în 1924 la Iași, sub egida Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei)

Sfanta Cruce

Tu trebuie sa stii crestine

Si aminte a-ti aduce,
Si la rau cat si la bine
Ce înseamna Sfanta Cruce!
Ea e semnul rastignirii
Domnului IISUS HRISTOS,
Cand I-ncununara spinii
Chipul bland si luminos.
Crucea-i arma biruintei
Pentru cel neînfricat,
Cand în flacara credintei
Vreo ispita l-a -ncercat!
Crucea-i Sfanta mantuire
Si e greul cel mai greu,
Poart-o-frate-cu iubire,
Cu ea urci la DUMNEZEU!
De-aia tu sa stii, crestine
Si aminte a-ti aduce
Si la rau cat si la bine,
Fa-ti cu dreapta Sfanta Cruce!

CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Un creştin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!

Cum o dau nu-mi merge bine,

De necazuri nu mai scap,
Şi muncesc din greu ca boul
Până cad lângă “proţap”!

Iară alţii sunt mai leneşi

Şi trăiesc mai în belşug,
Numai mie (vorba ceia)
“Boii nu-mi mai rag la jug”!

Şi ofta creştinul nostru

Şi era mereu cârtind:
Nimeni nu putea odată
Să-l audă mulţumind.

Însă cel de sus Părinte

Care-ajută pe “mişel”
Căutând din cele Sfinte
Cercetatu-l-a pe el.

A trimes la el un Înger
Noaptea când dormea trudit
Şi luând pe om de mână
L-a urcat pe deal la Schit.

Se făcea că este ziua

Şi erau numai ei doi
Între nişte cruci frumoase
Felurite, după soi.
Unele erau de aur
Altele din fier şi lemn,
De argint şi de aramă,
Fiecare cu un semn.

Zicea îngerul atuncea:

“Ia-ţi o cruce, care vrei!
Numai potriveşte-o bine
Şi te-ntoarce la bordei!”

Lacom, el apucă-n grabă

Cea de aur mai întâi,
Începând s-o tăbârcească
Pe voinici umerii lui.

De prea multă strălucire

Nu te poţi uita la ea,
Dar voind ca s-o ridice,
Vede că-i nespus de grea.

Se mai uită, iar încearcă,

Până ce îşi ia de seamă
Să-şi aleagă altă Cruce
Tot frumoasă, de aramă.

Dar în ciuda lui ş-aceea

– Pentru dânsul – este grea,
Cea de marmură mai tare,
Cea de fier cam tot aşa.

Lângă ele mai la vale

Vede sub un copăcel,
Cruce de stejar uşoară,
Numai bună pentru el.

O ridică deci şi pleacă,

Iară Îngerul pe drum
Îl întreabă pentru cruce,
Dacă-i mulţumit acum.

“Slavă Domnului, răspunde,

Tare-s mulţumit de ea,
Că din toate numai asta
Este după vlaga mea!”
Îngerul atunci îi zice:
“Omule nemulţumit!
Pentru Crucea vieţii tale
Totdeauna ai cârtit!

Astăzi te-am adus anume

Ca să-ţi fie ţie semn
Ca nici una nu poţi duce,
Decât crucea cea de lemn.

Asta este “Crucea Vieţii”

Dată ţie de când eşti,
Deci lui Dumnezeu dă slavă
Şi de-acum să nu cârteşti.

Cele de metaluri scumpe

Sunt a oamenilor sfinţi,
Cari sufăr pân-la sânge,
Întru grele nevoinţi.

Iară tu cu sărăcia
Lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credinţa
Şi răbdând vei mulţumi!”