CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI

de Sf. Ioan Iacob Hozevitul (VIII p.39)

(alegorie)

Un creştin odinioară Unele erau de aur

Tot se căina mereu: Altele din fier şi lemn,
Grea mai este crucea asta De argint şi de aramă,
Ce mi-a dat-o Dumnezeu! Fiecare cu un semn.

Cum o dau, nu-mi merge bine, Zise îngerul atuncea:

De necazuri nu mai scap, “Ia-ţi o cruce, care vrei!
Şi muncesc din greu ca boul Numai potriveşte-o bine
Până cad lângă “proţap”! Şi te-ntoarce la bordei!”

Iară alţii sunt mai leneşi Lacom, el apucă-n grabă

Şi trăiesc mai în belşug, Cea de aur, mai întâi,
Numai mie (vorba ceia) Începând s-o tăbârcească
“Boii nu-mi mai trag la jug”! Pe voinici umerii săi.

Şi ofta creştinul nostru De prea multă strălucire,

Şi era mereu cârtind: Nu te poţi uita la ea,
Nimeni nu putea odată Dar voind ca s-o ridice,
Să-l audă mulţumind. Vede că-i nespus de grea.

Însă Cel de sus Părinte Se mai uită, iar încearcă,

Care-ajută pe “mişel” Până ce îşi ia de seamă
Căutând din cele Sfinte Să-şi aleagă altă cruce-
Cercetatu-l-a pe el. Tot frumoasă, de aramă.

A trimis la el un Înger Dar în ciuda lui ş-aceea-

Noaptea când dormea trudit - Pentru dânsul - este grea,
Şi luând pe om de mână Cea de marmură, mai tare,
L-a urcat pe deal, la Schit. Cea de fier, cam tot aşa.

Se făcea că este ziua Lângă ele, mai la vale,

Şi erau numai ei doi Vede sub un copăcel,
Între nişte cruci frumoase Cruce de stejar uşoară,
Felurite după soi. Numai bună pentru el.
O ridică deci şi pleacă, Asta este “Crucea Vieţii”
Iară Îngerul pe drum Dată ţie de când eşti,
Îl întreabă pentru cruce, Deci lui Dumnezeu dă slavă
Dacă-i mulţumit acum. Şi de-acum să nu cârteşti.

“Slavă Domnului, răspunde, Cele de metaluri scumpe

Tare-s mulţumit de ea, Sunt a oamenilor sfinţi,
Că din toate numai asta Care sufăr pân-la sânge,
Este după vlaga mea!” Întru grele nevoinţi.

Îngerul atunci îi zice: Iară tu cu sărăcia

“Omule nemulţumit! Lesne te vei mântui,
Pentru Crucea vieţii tale Dacă vei păzi credinţa
Totdeauna ai cârtit! Şi răbdând vei mulţumi!”

Astăzi te-am adus anume

Ca să-ţi fie ţie semn
Că nici una nu poţi duce,
Decât crucea cea de lemn.