CRUCEA VIEII OMENETI de Sf. Ioan Iacob Hozevitul (VIII p.

39) (alegorie) Un cretin odinioar Tot se cina mereu: Grea mai este crucea asta Ce mi-a dat-o Dumnezeu! Cum o dau, nu-mi merge bine, De necazuri nu mai scap, i muncesc din greu ca boul Pn cad lng proap! Iar alii sunt mai lenei i triesc mai n belug, Numai mie (vorba ceia) Boii nu-mi mai trag la jug! i ofta cretinul nostru i era mereu crtind: Nimeni nu putea odat S-l aud mulumind. ns Cel de sus Printe Care-ajut pe miel Cutnd din cele Sfinte Cercetatu-l-a pe el. A trimis la el un nger Noaptea cnd dormea trudit i lund pe om de mn L-a urcat pe deal, la Schit. Se fcea c este ziua i erau numai ei doi ntre nite cruci frumoase Felurite dup soi. Unele erau de aur Altele din fier i lemn, De argint i de aram, Fiecare cu un semn. Zise ngerul atuncea: Ia-i o cruce, care vrei! Numai potrivete-o bine i te-ntoarce la bordei! Lacom, el apuc-n grab Cea de aur, mai nti, ncepnd s-o tbrceasc Pe voinici umerii si. De prea mult strlucire, Nu te poi uita la ea, Dar voind ca s-o ridice, Vede c-i nespus de grea. Se mai uit, iar ncearc, Pn ce i ia de seam S-i aleag alt cruceTot frumoas, de aram. Dar n ciuda lui -aceea- Pentru dnsul - este grea, Cea de marmur, mai tare, Cea de fier, cam tot aa. Lng ele, mai la vale, Vede sub un copcel, Cruce de stejar uoar, Numai bun pentru el.

O ridic deci i pleac, Iar ngerul pe drum l ntreab pentru cruce, Dac-i mulumit acum. Slav Domnului, rspunde, Tare-s mulumit de ea, C din toate numai asta Este dup vlaga mea! ngerul atunci i zice: Omule nemulumit! Pentru Crucea vieii tale Totdeauna ai crtit! Astzi te-am adus anume Ca s-i fie ie semn C nici una nu poi duce, Dect crucea cea de lemn.

Asta este Crucea Vieii Dat ie de cnd eti, Deci lui Dumnezeu d slav i de-acum s nu crteti. Cele de metaluri scumpe Sunt a oamenilor sfini, Care sufr pn-la snge, ntru grele nevoini. Iar tu cu srcia Lesne te vei mntui, Dac vei pzi credina i rbdnd vei mulumi!