10

Inedit
Aa v place istoria?
Dintre toate regiunile care formeaza Romania de
astazi, Transilvania este cea care a trecut, probabil,
prin cele mai mari transformari sociale si politice,
fiind in acelasi timp locul in care identitatea nationala
s-a format tardiv, iar elementele etnice au fost
sufocate permanent de cele straine.
Romanilor nascuti in Ardeal nu li s-a permis vreme
indelungata sa-si dezvolte o cultura si o religie
specifica, in consens cu cea a "fratilor" de peste
granita. In general, transilvanenii erau priviti si tratati
ca niste musafiri in propriul lor stat condus de straini
si ctitorit de o biserica straina. In spiritul acestei legi
nescrise, orice reprezentat al poporului roman trebuia
sa faca concesii si sa adopte cutumele religioase si
culturale ale stapanitorilor. Asa se face ca Ardealul a
dat istoriei elemente valoroase in domenii diferite, fie
militare, politice sau culturale, insa ele au fost
pierdute pentru noi. Ascensiunea ierarhica a fost
platita cu un pret, iar astazi, istoria maghiara ii
revendica in paginile ei. Una dintre cele mai ilustre
figuri romanesti este Iancu de Hunedoara (Ioan, care a
devenit Iancu pentru a evita confuzia de nume cu un
alt frate, Ioan de Hunedoara), iar nobila sa familie
reprezinta unul dintre cele mai graitoare exemple ale
asimilarii elementelor romanesti de catre alte culturi.
Acest proces a dat statului ungar pe unul dintre cei mai
mari generali ai sai, Iancu de Hunedoara, pe unul
dintre cei mai straluciti regi, Matei Corvin si un ilustru
arhiepiscopsi diplomat: Nicolae Olahul.
Descendenta
romaneasca a Corvinestilor este, pentru istoricii
romani, mai presus de orice indoiala. Tatal lui Iancu
era Voicu, care era, la randul sau, fiul lui Serb. Cumse
pare ca vitejia era o trasatura de caracter gravata in
tiparul ADN al Corvinestilor, Voicu primeste in anul
1409 de la regele Sigismund domeniul regal al
Hunedoarei, ca o rasplata pentru "stralucitele sale
merite". Acest mic teritoriu este doar primul dintre
cele care vor intra in anii urmatori in posesia familiei.
Data de nastere a viitorului mare ompolitic si de arme
este incerta, insa documentele istorice indica anul
1386 ca fiind anul nasterii lui Ioan sau Iancu. Desi
acesta nu apare in clar, ea poate fi dedusa din
descrierea faptelor si campaniilor acestuia. Astfel,
intre anii 1431-1432, il aflam in subordinea
Episcopului de Zagreb, avand in comanda sa 12
calareti. Mai departe, isi desavarseste cunostintele
tehnice militare timp de doi ani sub comanda ducelui
Milanului, Filip. Se reintoarce in tara, iar in 1435,
primeste din partea Imparatului Sigismund un nou
domeniu, districtul Comiat din Banat, ca o garantie
pentru suma de 1500 de florini pe care o impumutase
regelui. Trei ani mai tarziu, Iancu devine Ban de
Severin. Situatia materiala infloritoare a familiei le
permite sa-si imprumute conducatorii, avizi de
fonduri pentru sustinerea materiala a luptelor in care
erau angajati. Astfel incat, in 1439 il gasim pe noul
regeAlbert dator celor doi frati, Iancu si Ioan, cu 2757
de florini, reprezentand cheltuielile facute cu apararea
cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Drept
garantie pentru aceste sume mari, primesc in custodie
alte targuri din comitatul Bodrog. Pentru sumele pe
care le investesc in echipamentul militar si in costurile
de expeditie, cei doi primesc zalog districtul Icus din
Timisoara, targul Marginea si alte donatii importante:
comunele mari din comitatul Hunedoarei si domeniul
Bosar din Banat, impreuna cu toate satele si veniturile
sale. Aceasta ultima donatie este o rasplata si un semn
de apreciere pentru vitejia de care Ioan a dat dovada in
timpul luptelor cu turcii din Muntenia.
In 1441, o noua
donatie, de data aceasta, facuta numai lui Iancu, prin
care ii revine targul Dobra din comitatul Hunedoarei.
Tot in acest an, Iancu devine Voievod al Transilvaniei
si comite de Timisoara. Iancu avea sa paseasca pe cea
mai inalta treapta ierarhica abia cinci ani mai tarziu, in
1446, cand moartea regelui Vladislav il propulseaza
in functia de guvernator al Ungariei, ales la data de 5
iunie. Personalitate chibzuita, Iancu de Hunedoara isi
da demisia din aceasta functie sase ani mai tarziu, din
cauza acelorasi nobili care ii propusesera scaunul.
Regele care i-a urmat, Ladislau Postumul, nu poate
inchide ochii in fata meritelor acestui nobil roman,
prin urmare, ii ofera, in semn de recunostinta pentru
meritele sale si serviciile pe care le adusese statului
maghiar, orasul si districtul Bistritei, precum si
demnitatea de comite perpetuu al Bistritei. Tot ca o
incoronare a faptelor sale meritorii, regele Ladislau
hotaraste ca la blazonul Corvinestilor sa se adauge, pe
langa corbul cu un inel in cioc (de unde si numele
familiei), si stema unui leu in picioare tinand o
coroana de aur, un simbol al vitejiei familiei si o
incununare a serviciilor aduse statului. Un an mai
tarziu, i se intareste posesiunea unor cetati si districte
si primeste titlul de capitan suprem al armatei
unguresti. Dupa cum indica documentele vremii, nici
unul dintre contemporanii sai nu era mai vrednic sa
poarte acest titlu in timpul neostoitelor lupte cu
armatele turcesti conduse de catre Mahomed al II-
lea.De altfel, indelungata problema turceasca l-a tinut
ocupat pe Iancu de Hunedoara pentru mai bine de
doua decenii. Din 1437, cand il intalnim luptand
impotriva acestora la Semendria, Iancu devine o
prezenta nelipsita pe campul de lupta. In 1441, lupta
impotriva pasei Isak, la Belgrad, un an mai tarziu
poarta o victorie impotriva lui Mezed pasa, distruge
un detasament turcesc la Portile de Fier si mai tarziu,
decimeaza o mare parte din armata dusmana, luand cu
sine o prada uriasa. Marea expeditie impotriva
turcilor pe care o conduce in 1443 il poarta chiar in
inima Balcanilor. Insa nu intotdeauna sortii s-au aratat
de partea marelui comandant. In 1444, armata lui
Iancu este infranta, iar regele Vladislav este ucis pe
campul de lupta. Peste trei ani, armata ungara reia
ofensiva de alungare a turcilor din Europa si de
cucerire a Constantinopolului, insa cu aceleasi
rezultate.
Ultimul razboi si, in acelasi timp, ultima victorie
rasunatoare purtata de Iancu, s-a dat la Belgrad, in
anul 1456. In acea perioada, Belgradul era considerat
a fi "cheia regatului Ungariei", ceea ce il transforma
intr-o tinta importanta pentru inamici, reprezentand in
acelasi timp si o pozitie strategica pe harta luptelor
militare in scopuri politice. In acel an, Mahomed al II-
lea purcede la realizarea dorintelor sale care vizau
marirea Imperiului Otoman, astfel incat pleaca in
cucerirea Belgradului. O armata uriasa a fost
mobilizata in acest scop. Sursele indica un efectiv de
200.000 de oameni, 300 de tunuri si 200 de vase.
Experimentat in luptele cu turcii, Iancu nu se lasa cu
nimic mai prejos. Intareste garnizoana orasului, o
pune sub comanda cumnatului sau, Mihail Szilagyi, si
aprovizioneaza armata cu toate cele necesare. Batalia
de la Belgrad nu a durat mult. Datorita ingeniozitatii
comandantului roman, turcii dau bir cu fugitii, lasand
in urma lor o prada uriasa. Vestea infrangerii
grozavului comandant turc, Mahomed al II-lea,
produce un val de bucurie si de speranta in intreaga
Europa, ingrijorata de soarta care o pastea. O
eventuala cucerire a portilor Europei de catre turci ar
fi schimbat pentru totdeauna harta politica si
administrativa a "batranului continent". Faptele de
vitejie si de eroism ale comandantului roman nu mai
at i nsesera ni ci odat a asemenea cul mi , i ar
recunoasterea suprema a venit din partea Papei, care l-
a numit "atletul cel mai puternic - unic - al lui Hristos".
Bucuria tuturor fu de scurta durata. In fond, "atletul
cel mai puternic al lui Hristos" nu era decat un om, un
om supus greseilor, dar si bolilor. In acea perioada,
Moartea Neagra, ciuma, umbla printre oameni,
arzandu-i cu rasuflarea sa grea, aducatoare de moarte.
Oasemenea boala necrutatoare nu facea concesii si nu
tinea cont de statutul social al celor pe care ii alegea.
In decursul a cateva luni, bucuria s-a transformat in
tristete, iar locul culorilor bucuriei a fost luat de cel al
doliului. In data de 11 august 1456 Iancu de
Hunedoara era deja prea obosit pentru a mai lupta cu
ciuma. Moare la Zemun, fiind plans de intreaga sa
armata pe care o comandase cu atata pricepere. Dupa
dorinta sa, este inmormantat la Catedrala Alba-Iulia,
alaturi de fratele sau. Un omagiu pe masura vietii pe
care o lasase in urma comandantul roman, scrie Ioan
de Capistrano, un calugar-ostas care luptase alaturi de
Iancu de Hunedoara: "a cazut coroana regatului; s-a
stins lumina lumii".
Asa cum am aratat,
Iancu, fiul lui Voicu, a trebuit sa se respecte regulile si
cutumele unei societati majoritare, pentru a putea
creste in scara ierarhica. De altfel, acest politician si
om de arme a avut norocul de a se naste intr-o familie
buna, unde abilitatile pe care altii le deprind in armata,
erau integrate in mosteniterea culturala si, de ce nu,
genetica, a familiei Corvinestilor. Atat Iancu, cat si
fratele sau, Ioan, nu au facut decat sa duca mai departe
bunul renume al tatalui lor, Voicu, si sa sporeasca
averea materiala si spirituala a familiei. Ca Iancu este
fiul lui Voicu si al Elisabetei o stim, iar descendenta sa
romaneasca este un fapt aproape de la sine inteles.
Mai departe insa, Iancu ia in casatorie pe Elisabeta
Szilagyi, o femeie din mica nobilime ardeleana, cu
care are doi copii: Ladislau si Matei. Desi ambii frati
calca pe urmele tatalui sau, cariera lui Ladislau va fi
de scurta durata. In urma unui complot care viza
indepartarea re de revolta impotriva regelui. Tronul
ramane vacant, iar cumnatul lui Iancu, Mihail
Szilagyi, care luptase alaturi de el in multe razboaie
contra turcilor, ramane vigilent si doreste sa isi aduca
nepotul pe tronul Ungariei. Urmarea a fost ca in anul
1458, Matei Corvin, in varsta de numai 15 ani, a fost
ales in fruntea Ungariei. Parca fara a insela asteptarile
tatalui sau, acesta are o domnie echilibrata si
indelungata (pana in 1490), in timpul careia Ungaria
cunoaste una dintre cele mai mari infloriri culturale.
Insa, din pacate pentru ceea pentru ceea ce ar fi putut
sa reprezinte pentru cultura romana, acest capitol
apartine de drept istoriei Ungariei si mai putin celei
romanesti.
DESCOPER
Vitejia le curgea in sange
In fruntea regatului Ungariei.
Cea mai mare victorie, o infrangere definitiv.
Iancu de Hunedoara, romanul.
Corvinetii - o dinastie sclipitoare