Caracterizarea personajului principal din nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanul”,

de Costache Negruzzi

În centrul nuvelei istorice „Alexandru Lăpușneanul”, de Costache Negruzzi, se găsește

imaginea lui Alexandru Lăpușneanul, un personaj de factură romantică, având trăsături
excepționale în împrejurări excepționale. El întruchipează figura domnitorului tiran și crud,
însetat de sânge, care se arată dispus la orice acțiune pentru obținerea și păstrarea puterii
politice. Pentru a-l realiza, autorul Costache Negruzzi a ținut cont de îndemnurile criticului
literar Mihail Kogălniceanu, cel care întemeiase revista culturală „Dacia literară”. În paginile
acestei reviste Kogălniceanu scrisese un articol programatic intitulat „Introducție la Dacia
literară” în care îi îndemna pe tinerii scriitori să valorifice în scrierile lor specificul național.
De aceea, Costache Negruzzi a ales ca sursă de inspirație o veche cronică istorică intitulată
„Letopisețul Țării Moldovei” din care a selectat cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lăpușneanul. Dar el și-a luat libertatea de a modifica parțial datele realității istorice,
accentuând duritatea domnitorului, creând astfel un personaj memorabil.
Statutul social inițial al lui Alexandru Lăpușneanul este cel de de fost domnitor alungat
de pe tronul Moldovei, pe care dorește să-l redobândească. Se refugiase la Constantinopol și
acum se întoarce cu oaste turcească pentru a fi din nou stăpân peste țara Moldovei. Ulterior,
acest statut social inferior i se modifică, el devenind domnitor și răzbunându-se pe toți cei
care uneltiseră contra lui. Prin căsătoria cu Ruxanda, fiica lui Petru Rareș, încearcă să-și
consolideze situația politică, legitimându-se mai bine pe tronul țării. Finalul nuvelei îi aduce
pierderea statutului social de conducător al Modovei, găsindu-și moartea violentă, fiind otrăvit
de către boierii Spancioc și Stroici, în colaborare cu doamna Ruxanda.
Statutul psihologic al lui Alexandru Lăpușneanul este unul complex, el însumând
trăsături de caracter precum: ambiția, duplicitatea, răutatea, demagogia etc. Prin intermediul
lor, personajul își arată firea puternică și inflexibilă, punându-le în slujba idealului său politic.
Are capacitatea de a intui slăbiciunile celor de lângă el, exploatându-le în propriul său avantaj.
Trece cu ușurință de la o stare de spirit la alta, ceea ce îi derutează pe cei din jur.
Statutul său moral este cel de personaj negativ, indiferent la binele supușilor săi, fiind
interesat exclusiv de propriile scopuri politice. Pare să aplice în viață principiul gânditorului
politic italian Niccolo Machiavelli, și anume „Scopul scuză mijloacele”. Deoarece este
capabil de a-și camufla caracterul real, reușește adesea să-i înșele pe supușii săi asupra
adevăratelor sale intenții.
 O trăsătură de caracter esențială a protagonistului este ambiția sa de a căpăta și a
menține puterea politică indiferent de eforturile pe care ar trebui să le depună în acest sens. Cu
inteligență malefică el pune la cale un plan complex de a-și atinge obiectivul, folosindu-se de
slăbiciunile adversarilor săi.
O scenă relevantă pentru firea ambițioasă a protagonistului se petrece în capitolul I, cel
care este însoțit de motto-ul „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. În anul 1564, însoțit de o
puternică armată otomană, Alexandru Lăpușneanul revine în țara Moldovei, încercând să-și
recapete tronul pe care-l pierduse din cauza uneltirilor boierilor. Vornicul Bogdan îl asigură
că va fi bine primit în țară, deoarece poporul este asuprit de actualul conducător, Tomșa. În
apropiere de Tecuci, oastea sa este întâmpinată de o delegație de mari boieri alcătuită din:
Moțoc, Spancioc, Stroici și Veveriță. Aceștia îi solicită lui Alexandru Lăpușneanul să se
întoarcă din drum deoarece nu ar fi dorit de către popor. Acesta își manifestă ambiția de a-și
realiza scopul și rostește celebra replică „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Se compară cu
fluviul Dunărea care niciodată nu-și întoarce cursul de apă. Rămâne pentru un timp în cort cu
vornicul Moțoc și încheie împreună o înțelegere pentru a-și atinge interesele.
O altă scenă relevantă pentru reliefarea firii ambițioase a protagonistului se petrece în
capitolul al III-lea, care poartă motto-ul „Capul lui Moțoc vrem”. Este ultima etapă în
procesul îndelungat al cuceririi întregii puteri politice. Acum el îi induce în eroare pe boieri
asupra adevăratelor sale intenții, comportându-se ca un creștin evlavios în biserică. Îi invită la
un ospăț, ca o garanție a așa-ziselor sale bune intenții de a se comporta frumos cu ei de acum
înainte. La masă lucrurile decurg pașnic până când un mare boier vrea să țină un toast, ceea ce
va declanșa măcelărirea marilor boieri. Toți sunt uciși, iar domnitorul ordonă ca din capetele
lor să se facă o piramidă, care ulterior va fi prezentată Ruxandei drept „leac de frică”. Așa
reușește el să se debaraseze de rivalii săi la puterea politică. Cel mai important adversar,
vornicul Moțoc, este predat mulțimii furioase, care îl linșează imediat.
Două elemente reprezentative în construcția personajului Alexandru Lăpușneanul sunt
conflictul și mijloacele de caracterizare.
Conflictul este de două tipuri: interior și exterior. Cel interior se stabilește în mintea
personajului principal, care ezită între frustrarea de a fi fost alungat de pe tronul Moldovei și
tendința de a trece la acțiune pentru a recăpăta puterea politică. Cel exterior îl pune în antiteză
cu soția sa Ruxanda, el având o fire crudă, iar ea o fire foarte blândă. De asemenea, el se află
în conflict exterior și cu marii boieri Moțoc, Spancioc, Stroici și Veveriță.
Mijloacele de caracterizare sunt directe și indirecte. Cele directe reies din cuvintele
naratorului omniscient. De exemplu, prezentând discursul lui Alexandru Lăpușneanul din
biserică, el menționează: „sfârșind această deșănțată cuvântare...”. Cele indirecte provin din
diferite scene la care personajul ia parte. De exemplu, scena convalescenței sale din capitolul
al IV-lea, atunci când îi amenință pe ceilalți cu expresia „De mă voi scula, pre mulți am să
popesc și eu”, îl prezintă ca pe un personaj crud și însetat de sânge, chiar și în acel moment
greu al vieții sale.