Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi
- Caracterizare personaj -

Personajul literar este o individualitate ficțională, rod al imaginației autorului prin

care acesta își exprimă în mod indirect viziunea sa asupra lumii, transmite un model
existențial și un mesaj artistic profund. Personajul este o „ființă de hârtie” (Roland Barthes)
care trece prin diferite experiențe, fiindu-i evidențiate anumite trăsături fizice și morale,
calități și/sau defecte.
Prin nuvela ”Alexandru Lăpușneanul” publicată în 30 ianuarie 1841, Costache
Negruzzi a devenit unul dintre inovatorii prozei artistice românești. Aceasta nuvelă istorică
este considerată de unii critici drept o adevărată capodoperă a genului. Autorul face o
regresiune în timp, luând drept sursă de inspirație cronica lui Grigore Ureche si reconstituie
domnia lui Alexandru Lăpușneanul. Acesta este prezentat ca un tiran, el folosindu-se de
statutul său înalt pentru a-i înlătura pe boierii pe care îi disprețuia pentru că l-au trădat.

Caracterizarea unui personaj se constituie din totalitatea mijloacelor directe și/sau

indirecte utilizate pentru surprinderea însușirilor acestuia.

Alexandru Lăpușneanul din fragmentul „Alexandru Lăpușneanul”, de Costache

Negruzzi, este personaj principal întrucât în jurul său se structurează întreaga acțiune și el
participă la cele mai importante evenimente din toate momentele subiectului, datorită
rolului ocupat în dinamica narațiunii. El reprezintă tipul tiranului și al duplicitarului.
Alexandru Lăpușneanul este un personaj individual, dinamic, complex și eponim.
Personajul Alexandru Lăpușneanul este caracterizat atât prin mijloace directe, cât și
indirecte. În mod direct, trăsăturile sale sunt evidențiate din perspectiva naratorului, din
perspectiva celorlalte personaje (intercaracterizare) și prin autocaracterizare, iar în mod
1
indirect, trăsăturile reies din fapte, limbaj, gesturi și mimică, atitudini, mentalitate, nume,
vestimentație, relația cu celelalte personaje și mediul social în care apare.

Pe parcursul operei este prezentată o varietate de elemente reale care sunt

reprezentate de succesiunea la tron prezentată in ordine istorica Despot-Lăpușneanu-
Tomșa-Lăpușneanu, ranugurile boierensit, toponimele, vestimentația caracteristică
perioadei, obiceiurile întâlnite în timpul ospățurilor, prezența mănăstirilor ctitorite de el-
Slatina, unde este înmormântat Alexandru Lăpușneanul și trădarea boierilor alături de fuga
lui Tomșa în Valahia. În contrast, autorul operei a adăugat diferite aspecte ficționale cu
scopul de a transforma o perioadă istorica intr-una artistică, printre care sunt prezente
piramida de capete clădita la finalul ospățului, păstrarea în viață a lui Moțoc, Spancioc și
Stroici-cu scopul de a crea conflictul romantic dintre pesonaje, numărul exagerat de boieri
uciși, arderea cetăților. Totuși naratiunea nu poate fi fi verificată din punct de vedere istoric
întrucât aceasta a fost transmisă prin cale orală până la cronicile lui Gheorghe Ureche, iar
informațiile din cronicile române nu corepund cu cele din străinătate. De asemenea,
Costache Negruzzi era considerat un mare boier, iar acesta încerca prin această operă să
transmită un avertisment viitorilor domnitori.

În mod direct, din perspectiva naratorului, personajul Alexandru Lăpușneanul este

caracterizat ca fiind, din punct de vedere fizic, ca purtând ”toată pompa domnească”,
aspect ce pune în evidență statutul social de domnitor, iar din punct de vedere moral ca
fiind un tiran ”Împotriva obiceiului său [...] nicio armă nu avea”. Totuși, la intrarea în țară,
naratorul l-a înfățișat pe Alexandru Lăpușneanul ca pe un salvator ar țării, fiind astfel
prezentat ca un Messiah-”am auzit de bântuirile țării și am venit s-o mântui”

Din punctul de vedere al celorlalte personaje, se ilustrează direct trăsături precum

dorința de a-i fi iertate păcatele de care a dat dovadă în trecut, care sunt subliniate de către
boieri în secvențe cum sunt ”te ierte”. În contrast, din perspectiva lui Spancioc și Stroici,
2
personajul dă dovadă de duplicitate. În momentul întâlnirii cu boierii, aceștia refuză să-i
sărute poala, nerespectând astfel autoritatea, spunându-i că țara nu il iubea și nici nu il
vroia.

În mod indirect, trăsăturile personajului Alexandru Lăpușneanul se evidențiază

treptat prin faptele acestuia. La începutul operei este prezentat Alexandru Lăpușneanul
întrând în Moldova alături de armata turceasca pentru a-și restabili domnia, moment în care
îl întreabă pe Bogdan dacă el crede in victorie asemenea lui, cu scopul de a vedea motivația
atât a lui cât și a armatei, dând astfel dovadă de talent militar. Prezența armatei arată
relațiile bune pe care le-a stabilit cu Constantipopolul și caracterul dipomatic al
personajului istoric care a dus la formarea acestei puteri. Din secvența ”silindu-se a zâmbi”
reiese caracterul său duplicitar, acesta folosindu-se de un limbaj nonverbal pentru a-și
ascunde interesele. De asemenea, în momentul în care află de insubordonarea lor, acesta le
reamintește de procesul de sacralizare prin care a devenit ”unsul lui Dumnezeu”,
demonstrându-și astfel autoritatea. La începutul celui de al doilea tablou este prezentat
Alexandru Lăpușneanul în poziția de momnitor iar, pentru a-și consolida titlul, acesta A
luat-o pe Ruxandra de soție, fica lui Petru Rareș, dând astfel dovadă de interese personale.
De asemenea Alexandru Lăpușneanul ignoră legătura de sânge dintre cei doi, în ciuda
faptului că incestul era considerat un păcat grav. Pe de altă parte, în încercarea de a înlătura
boierii, acesta dă foc cetăților cu scopul de a preveni o răscoală boierească și cu scopul de a
găsi un pretext pentru a-i persecuta, dând astfel dovadă de cruzime. De asemenea, în
momentul în care aude vorbele Ruxandei, acesta acționează din impuls, numind-o ”muiere
nesocotită” în semn de batjocură ca si consecință a faptului că i-a fost reamintif faptul că
era muritor și că există o instanță superioară, dar acesta nu o rănește, reamintindu-și de
faptul că era mama copiilor lui.
În tabloul al treilea este prezentat de adunarea boierilor la mănăstire pentru a asculta
sfânta Liturghie. În timpul slujbei, Alexandru Lăpușneanul își recunoaște păcatele în fața
boierilor, spunând că doar Dumnezeu știe cât a greșit defapt cu scopul de a-i induce in
3
eroare fără a minți. De asemenea, sunt menționate pasaje biblice pentru a da dovadă de
credință în fața boierilor-”Bate-voi păstorul și se vor împrăștia oile”-metaforă care face
referire la Dumnezeu, implicând astfel faptul că el dorea doar binele țării și creează
imaginea de salvator al Moldovei. Prin acest discurs, Alexandru Lăpușneanul obține
încrederea boierilor, dând astfel dovadă de talent de orator. În contrast, în timpul ospățului,
Alexandru Lăpușneanul a dat poruncă astfel încât toți boierii prezenți să fie uciși, dând
astfel dovadă de o cruzime teribilă, ulterior fiind capetele acestora aranjate sub formă de
piramidă, evidențiind caracterul sadic alături de degradarea mentală a acestuia. Poporul,
aflând de această faptă, se duce la curtea domnească și îi cere capul lui Moțoc, care, auzind
spusele cetățenilor, i-a numit proști, urmând ca ulterior să realizeze că motivul pentru care
a fost păstrat în viață a fost pentru a avea pe cine să sacrifice pentru faptele sale. Nu ii dă
ocazia de a se spovedi și îl aruncă de pe zid mulțimii, dând astfel dovadă de caracter
răznunător.
În ce de a patra parte este prezentat domnitorul dă dovadă de ingeniozitate, arătându-
i Ruxandei faptul că ține cont de promisiunea sa de a ține boierii în viață. Pe de altă parte,
dispariția lui Spancioc și Stroici în Polonia pentru a evita ospățul îl neliniștește pe
Alexandru Lăpușneanu, acesta mutându-se în cetatea Hotinului pentru a le observa de la
depărtare acțiunile, arătându-și astfel talentul strategic. Acesta încearcă să îi aducă pe cei
doi boieri înapoi în Moldova prin promisiuni false, dar aceștia refuză, știind că factorul
religios nu are însemnătate în fața domnitorului. Pe de altă parte, Alexandru Lăpușneanul
se îmbolnăvește grav și ajunge ulterior pe patul lui de moarte iar, pentru a asigura domnia
Mușatinilor și a lui Bogdan alături de iertarea păcatelor acestuia în viața de Apoi, fiul său,
acesta cere să fie călugărit în situația în care își revine din situația sa actuală. Astfel,
Bogdan a devenit domnitor, iar Alexandru Lăpușneanul a promis că își va petrece restul
zilelor în biserică, unde a primit numele de Paisie, fiind astfel prezent comicul de nume
dintre Alexandru Lăpușeanul, care induce teroare și autoritate și călugărul Paisie, prezentat
ca o ironie la adresa personajului. În momentul în care află de promisiunea lui, Alexandru
Lăpușneanul își neeagă faptele, acționând violent în fața celorlalți călugări prezenți, trăind

4
astfel o mânie neputincioasă, adresându-se cu imprecații și blasfemii. Acest sentiment de
neputință este de asemenea prezent și în conflictul acestuia cu mitropolitul, acesta
amenințându-l că îl va înlătura din funcție și că îi va omorî pe soție, fiu, și cei care l-au
popit, realizând ultreior de neputința sa, tonul fiind unul ascendent. Astfel, cei doi boieri
reușesc să o manipuleze pe Ruxanda, oferindu-i otrava pe care să o strecoare in apa cerută
de Alexandru Lăpușneanul, punând-o să aleagă între tată și fiu și reamintindu-i de
cruzimile acestuia. Prin oferirea apei cu otravă, Alexandru Lăpușneanul moare în chinuri
alături de cei doi boieri trădători, această durere fiind comparată cu arderea sufletului în
iad.

Așadar, personajul Alexandru Lăpușneanul din textul „Alexandru Lăpușneanul”, de

Costache Negruzzi, este principal, individual, dinamic, complex și eponim, iar trăsăturile
sale dominante sunt tirania și duplicitatea.