Lostrița

De Vasile Voiculescu

Opera face parte din lungul sir al povestirilor fantastice in care scriitorul
valorifica mituri si arhietipuri si valorifica indeletniciri stravechi precum
vanatoarea si pescuitul. Acest tip de opera arata legatura stransa intre vanator si
vanat, legatura care merge pana la transformarea omului care dobandeste
caracteristicile aparte ale vanatului.

In opinia mea, opera”Lostrița”, de Vasile Voiculescu cumprinde tema

iubirii, constituită de calea spre atingerea idealului.

Incipitul povestirii în constituie superstiția populară cum că diavolul ia

diverse forme pentru a aduce oamenii mai aproape de el. Debutul acțiunii este unul
fabulos, prin povestirea lostriței, care este considerată ”dracul din baltă”, care i-a
atras pe mulți cetățeni ai Bistriței, urmand ca după să-i înece. Pe poate observa
armonia dintre planul real, reprezentat de existența unui sat de pescari de pe malul
Bistriței. și planul fantastic.

Ambiția pescarului de a prinde lostrița este completată de curajul și viteșia

flăcăului. Aliman ”frumos și voinic”, ”care nu știa de frica nimănui”, trece printr-
un traseu inițiatic în incercarea de a prinde lostrița vie. Apariția periodică a lostriței
îi aducea bucurie flăcăului, iar dispariția ei îndelungate crea un zbucium interior.

În încercarea de a prinde lostrița, Aliman apelează la un ”mare descântător

de pești”, care îi făcuse o lostriță din lemn. Prin rostirea unui decântec, tânărul
aruncă în miez de noapte lostrița vrățită în apele Bistriți. Aliman, în încercarea de a
prinde lostrița, îi creează un înlocuitor pentru a putea ieși la iveală. Momentul în
care pescaul apelează la vraci poate fi comparat cu pactul cu diavolul, având ca
scop atingerea idealului atât în iubire cât și în dorința de a-și depăși limitele umane.

Se remarcă încercarea pescarului de a se arunca în valurile apei pentru a

salva o făpură umană, prezentată ca o fată leșinată. De asemenea se observă
portretul fetei cu „şuvoaie plăviţe resfirate”, cu ochii ei, care erau „erau mari,
rotunzi, dar reci ca de sticlă”, iar dinţii „ascuţiţi ca la fiare”.

Lostrița poate fi considerată ca fiind o coborâre în temporalitate, aceasta

putțnd reprezenta relația omului cu ancestralitatea, fapt motivat de viziunea
totemistă a omuli arhaic. Finalul este tragic, deschis interpretării, care poate fi
perceput prin intermediul flăcăului ca fiind, din punct de vedere totemic, pierderea
umanității di cauza propriului său ideal.

Descrierea este subtilă, fiind prezente interferențe între lumea oamenilor și

cea a naturii. În introducere poate fi remarcată strâns legătură dintre vânatul mic și
vânatul mare. De asemenea, sunt enumerate animale specifice zonei. Omul devine
cel care introduce moartea în sanctuarul pașnic al naturii. Limbajul artistic este
dominat de spontaneitatea şi firescul exprimării, mai ales prin cuvintele populare
specifice zonei, care creează un farmec particular şi originalitate povestirii. La
sfarsit, autorul readuce cititorul in planul real, pentru ca se detaseaza, vorbind
despre legenda lui Aliman.

În concluzie, având în vedere toate aceste aspecte, putem afirma că opera

”Lostrița”, de Vasile Voiculescu cumprinde tema iubirii, constituită de calea spre
atingerea idealului, îmbinând planul real cu planul fantastic.