II.

POVESTIREA MITICO- FANTASTICĂ

LOSTRIŢA
de Vasile Voiculescu

ŸSe publică în 1947, în volunul Iubiri magice.

ŸPlăsmuirile care fac obiectul povestirii lui V. Voiculescu din volume precum Iubiri magice
şi Capul de zimbru sunt întâmplări dintr-o lume străveche, dezvăluind o înţelege aparte a
fabulosului de sorginte mitico-foclorică.
Ÿ ALIMAN: căutător de folclor
: depăşeşte propria condiţie => trimitere la mitul Zburătorului
*lostriţa: a da de o pasiune mistuitoare

A. Tema
ú Metamorfoza, iubirea neîmplinită
ú Este iubirea unui om pentru un peşte (ţine de fabulos/ fantastic)

Povestire mitico- fantastică

- folclorică: Lostriţa, Aliman şi Ileana sunt inspirate din folclor

Lostriţa= expresie populară

Aliman= (regionalism) apă adâncă
Ileana= personaj de basm

B. Subiectul
→ Un pescar se îndrăgosteşte de un ideal şi face o obsesie din priderea demonului acvatic.

C. Compoziţia
ú Textul se distinge formal prin PROLOGUL despre Diavol şi EPILOGUL privind procesul
de transmitere a creaţiei folclorice.
úDracul de baltă ia felurite chipuri: secvenţa de debut ce avertizează lectorul asupra unei
compoziţii senzaţionale.
ú pe Bistrita şi până dincolo de Piatra: coodonate
úAutorul asociază mediul acvatic miracolului: descrie apariţiile posibile ale Diavolului cu
atributele feminităţii, insistând asupra puterii malefice a acesteia.
úNaraţiunea este alegorică (alegoria: metaforă ascunsă a realităţii): fiinţa umană este în
căutarea absolutului şi încearcă să deplaseze limita cunoaşterii pescar: căutătorul de valori
absolute; el devine victima aspiraţiei.
úNaratorul se situează în perspectiva personajului şi acceptă că Lostriţa nu este un peşte,
ceea ce dezvăluie ideea de fabulos; cititorul este inclinat să ezite; ezitare între o explicaţie
supranaturală şi una în ordinea firească, lucru ce se întemeiază pe caracteristicile
fantasicului.
úAliman apelează la puterile magice, împlinind un adevarat ritual. Cu ajutorul bătrânului
reuşeşte să făurească o lostriţă din lemn (o amăgire).
úA doua zi, Bistriţa se revarsă (potopul biblic), iar Aliman salvează fiinţa de pe „o
sfărmătură de plută”.
ú Chipul Ilenei este însă în contrast cu personajul feminin din basm deoarece aceasta avea o privire rece
şi dinţii asemănători cu cei ai Lostriţei.
ú Lostriţa este o metemorfoză, în acelaşi timp, şi a limbajului uzitat.
ú Specifică prozei fantastice este şi ambiguizarea (în modernism; nu există în realism)
úÎn spirit romantic, Aliman reprezintă aspiraţia către absolut, iar Lostriţa este simbolul
aspiraţiei.
ú Moartea lui Aliman, în gestul îmbrăţişării peştelui, este o imagine a sacrificiului de sine.
úAceastă poveste configurează imaginea unui Zburător întors, mit răsturnat din categoria
miturilor erotice. Ca şi Zburătorul , Lostriţa este o creaţie a inter-regnului: chip sintetic (om
şi peşte); supraom şi, în acelaşi timp, subuman.
 Tema şi viziunea asupra lumii în opera Lostriţa

„Lostrița”, povestirea apărută postum în volumul „Iubiri magice” a lui Vasile Voiculescu, prezintă
într-un timp legendar povestea unui pescar care își face un ideal din prinderea demonului acvatic. În
mod simbolic, el îl întruchipează pe căutătorul de valori absolute care devine victima unei aspirații mai
presus de fire. Atmosfera povestirii este de basm, de mit, reactivând prin semnificațiile sale mitul sirenei
sau al Ondinei autohtonându-l pe plaiurile românești. Un peşte se preschimbă în fată, un pescar se
aruncă în apă și ocrotește lostrița de violența valurilor, un vrăjitor descântă un peşte de lemn și aduce
astfel fabulosul în real, timpul condensează un evac într-o săptămână. Toate aceste indicii ale
caracterului fantastic al textului sunt anticipate de autor în prologul despre Diavol. Secvența de debut
avertizează lectorul asupra conținutului senzațional al evenimentelor: „Nicăieri diavolul cu toată puița și
nagodele lui nu se ascunde mai bine ca în ape. Dracul din baltă, se știe, este nelipsit dintre oameni și cel
mai atrăgător”. Localizarea acțiunii neobișnuite este precizată tot în acest fragment („pe Bistrița ... și
până dincolo de Piatra”), într-un cadru autohton de unde se poate deduce că povestirea va evoca
universul fabulos al credințelor populare românești legate de mitul duhurilor apei (Rusalce)
Asociind mediul acvatic miracolului, Vasile Voilculescu descrie aparițiile posibile ale diavolului cu
atributele feminității: „fata șuie care se scaldă în vâltori” insistând asupra puterilor malefice ale acesteia:
„cursa pusă flăcăilor neștiutori, că să-i înece”.
Tema povestirii este obsesia absolutului care se dovesdeste în final distrugătoare, mai cu seam ă că
aici absolutul, reprezentat de Lostriță, are o puternică încărcătură malefică.
Povestirea prezintă destinul lui Aliman, un tânăr pescar dintr-un sat de pe malul Bistriței care inițial
acceptă ca pe o provocare prinderea Lostritei de dimensiuni neobișnuite ce făcuse multe victime între
flăcăii satului. Treptat, urmărindu-și prada, Aliman este vrăjit de Lostriță astfel încât vânătoare devine o
metaforă a căutării celor doi parteneri ai cuplului. Pentru a-și aduce iubita în lumea sa, Aliman apelează
la un bătrân vrăjitor și lepădându-se de lumea lui Dumnezeu, îmblânzeşte spațiul acvatic care îi va
trimite în timpul unei revărsări o fată necunoscută cu care eroul trăiește o pătimașă și neomenească
poveste de iubire. Apariția mamei fetei pune capăt fericirii flăcăului și pentru că toate încercările lui
Aliman de a-și găși iubita eșuează, el se resemnează cu o căsătorie în lumea comună. În noaptea
premergătoare nunții are un vis ce anticipează reapariția Lostritei care se produce odată cu o nouă
revărsare de ape, fapt care îl determină pe Aliman să se arunce în valuri în dorința de a-și recupera
iubirea, de a se împlini.
Din punct de vedere al fondului mitic, nu pot fi omise două aspecte: se poate vorbi în text despre
mitul Zburătorului, în măsura în care ființa feminină devine aici personajulul principal fantastic ce
trezește prima mare iubire a lui Aliman. O oarecare asemnaare există în acest sens cu nuvela lui Mircea
Eliade „Domnișoara Christina”, unde ființa feminină, strigoiul, vine să prindă în mrejele sale sufletul
unui artist: Este vorba însă și despre mitul pactului fantastic anticipat chiar de prima frază a textului,
care sugerează esență malefică a făpturilor care aparțin mediului acvatic. Numai un asemnea pact îi
permite flăcăului accesul la femeia-peşte. Odată pactul săvârșit prin incantația pe care o rostește, o altfel
de împlinire a lui Aliman decât aceea în registrul acvatic este imposibla.
Eroul povestirii este pescarul Aliman, omul legat prin meserie de universul acvatic, care îi este
familiar. Pentru el pescuitul este mai mult decât o meserie, este unicul mod de existență pe care îl
cunoaște, unicul care îi confirmă superioritatea. Inițial, Lostrița este o provocare profesională: întregul
sat se antrenează în această cursă, peștele oferind și o modalitate de selectare a membrilor comunității:
pescarii cuminți pentru care pescuitul este doar o sursă de hrană se retrag semn că în colectivitate se
respinge anormalul. Flăcăii însă iubesc primejdia, aventura, misterul, provocarea, cu alte cuvinte sensul
ascuns al vânătorii.
Lostrița apare ca un stimulent pentru orgoliul lui Aliman, pescarul care dorește să stăpânească natura.
Prin detaliul fizic, Aliman amintește de eroii din basme, prin viziunea generală („flăcău voinic”) fiind
deosebit prin măiestria profesională și prin faptul că salvează de la înec copii și bunuri ale oamenilor.
Inițial, el reprezintă tipul rațional de înțelegere a realității, este neîncrezător în miturile despre „duhul
apelor” și râde superior la auzul legendelor care se nasc în sat. Este imaginea specifică a personajului din
fantastic care nu trebuie să aibă înclinații spre acceptarea miraculosului ci, din contră, trebuie să fie un
„neîncrezător”. Cu atât mai mult metamorfoza sa este mai semnificativă. Aventura capătă valențe
inițiatice, fiind anticipată de prima întâlnire directă a Lostriţei: Aliman e atins de vrajă, senzația este de
voluptate, iar flăcăul e cuprins de obsesia peștelui. Se grefează acum tema iubirii și se construiește
ambiguitatea acelei ființe, iar povestea de vânătoare devine poveste de iubire.
În primul rând, „Lostrița” este o poveste de dragoste între un om și o ființă fabuloasă. Istorisirea
revelează tema și constituie tema narativă pe baza căreia se impune noutate tratării mitului Ondinei din
apele Bistriței, într-o „țesătură de simboluri”.
Aliman este expresia căutătorului de absolut, ființă umană subjugată unui vis mai presus de fire,
insul care tentează ieșirea din limita (a-liman ceea ce poate însemna dincolo de limita, predestinare).
Povestea asemănătoare celei căpitanului Ahab care caută balena albă nu pentru a se răzbuna, ci pentru a-
și depăși limitele și a atinge astfel absolutul. Lostrița este un demon acvatic și reprezintă fascinația
idealului, căruia eroul nu i se mai poate sustrage, ispita răului văzută ca o chemare din alt spațiu,
imaginea feminității în toată splendoarea ei. „Bistriceanca” este semnul altui timp, al unei existenţe
anterioare dragostei și marchează sfârșitul stării de vrajă. Mireasa din real are rolul unui reper al
mediului rural și se justifică în existența lui Aliman prin etapa inerției, a stării abulice. Vraciul este un
personaj aflat la interferență dintre real și fabulos el deținând puteri neobișnuite prin care realizează
„invazia miraculosului în real”. Băiatul care anunță reapariția Lostriţei funcționează în epic drept
mesager al fantasticului și vestește intrarea eroului în spațiul fantasticului, al împlinirii, echivalent cu
moartea. „Balta”, mediul acvatic este asociată cu feminitatea și în același timp, apa este lumea
miraculoasă care generează visele și atrage cu iluzia împlinirii. Acvaticul și femininul au în comun
nestatornicia, ispitirea tainele. „Malul”, spațiul tehnic reprezintă că și principiu masculin echilibrul (cel
puțin aparent și vremelnic), statornicia, siguranța, realul. Totemul este singura modalitate a ființei umane
de a invoca o altă dimensiune în situația în care conştientizează că nu poate realiza altfel saltul în
fantastic.
Lexicul regional chiar cu rezonanțe arhaice (nagode, șuie, stirlici) este un argument al artei narative
al autorului de o profundă sugestie a fantasticului, ce comunică prin rădăcinile sale folclorice cu
arhetipalul.