„Lostrița”,

de Vasile Voiculescu

Ramona Jitaru,
Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău
Conținutul materialului:

1. Reactualizarea textului
2. Simbolurile centrale ale nuvelei
3. Substrat magic
4. Tensiunile poveștii de iubire
5. Concluzii
 Obiective:
Din interpretarea acestui text, vom observa:
1. Concepția străveche românească despre magie
2. Modul în care o povestire devine fantastică
3. Ce încărcătură capătă anumite simboluri
4. Cum se dozează tensiunile în textul fantastic

Pentru o cât mai utilă folosire a acestui PPT, trebuie reluată lectura nuvelei
 Firul narativ
- Pe Bistrița se află un pește, lostrița, de care oamenii se feresc;
- Doar un pescar, Aliman, vrea să își demonstreze puterea și o
vânează cu patimă;
- La un moment dat o prinde, iar de acum înainte pare vrăjit;
- Încet, se transformă, se interiorizează, se desprinde de lume;
- Doar lostrița îi mai dă pofta de a trăi;
- Apelează la un vrăjitor care îl învață o vrajă;
- Apele i-o aruncă în brațe pe cea numită de el Ileana;
- După un timp edenic petrecut împreună, fata este luată de mama
ei;
- Flăcăul se însoară cu o altă tânără;
- La nunta lui, se arată iar lostrița, iar Aliman se va arunca în ape
după ea.
 Incipit = fixarea coexistenței răului

Nicăieri diavolul cu toată puița și

nagodele lui nu se ascunde mai
bine ca în ape.
Câmp semantic dominant:
„dracul din baltă”
„Necuratul”
„peștele naibei”
- Răul se poate metamorfoza,
lostrița „își schimbă arătarea”, „Lostrița vrăjită a ademenit multă lume. (...) N-
omul trebuie să se ferească. a fost an să nu-și ia, acolo, în genună, dajdia ei,
unul sau doi inși scoși din minți”.
Acvaticul

Acvaticul este un mediu simbolic, al

genezei duble (al binelui și al răului),
deci este element dual. Vedem în operă
că apa asigură renașterea (după iarna
grea, de exemplu), dar poate și ucide.
Apa = simbol arhetipal al femininului.
Aici, autorul poate surprinde câteva
simboluri estențiale pentru mesajul
operei: peștele și pescarul. Alt set
simbolic se va grefa ulterior: vrăjitorul,
damnatul alungat dintre oameni, locul
ascuns.
 Peștele
- Peștele reunește semnificații opuse (antagonice). Înseamnă, în
primul rând, viață, renaștere, fecunditate. În acest sens, Iisus
este „pescar de oameni”, iar semnul lui tainic este peștele

Acronim = folosirea inițialelor pentru crearea unui cuvânt (ICHTHUS, vezi explicația de sus)
Femeia-pește

Conotațiile pozitive ale simbolului

peștelui sunt asociate principiului
masculin. Când e asociat cu valorile
arhetipale negative, peștele
reprezintă principiul feminin, inclusiv
puterea de seducție feminină.
Lostrița este nu doar frumoasă, ci și
rară (peștele este pe cale de
dispariție), deci este doar pentru cei
aleși.
 Aliman, cel ales

Numele pescarului este,

pentru Roxana Sorescu,
indicarea omului lui
Dumnezeu:
ALI – MAN
om

forma autohtonizată
a ebraicului EL(I), cuvânt ce
desemnează divinitatea.
 Iubirea imposibilă

Atracția dintre două ființe aparținând unor regnuri/ lumi

diferite este o temă recurentă în literatură.
În diverse scenarii, ea aparține acvaticului, fiind sirenă,
naiadă, rusalcă, zână a unui râu.
În nuvela lui Voiculescu, omul-lui-Dumnezeu va tinde către
unirea cu peștele-demon.
„Povestea de dragoste va deveni scenariul arhetipal
despre atracția și unitatea primordială dintre divin și
demonic”. (Roxana Sorescu)
 Magia de contact
La început, dorința lui Aliman de a captura
lostrița indică un raport de putere, căci el nu
crede în „basme bune pentru copii”, ci vrea
doar să își demonstreze forța.
Când o prinde, pentru o clipă, se instaurează
însă magia, vraja.
Lupta se transformă, încet, într-o relație
afectivă, apropiată iubirii.
Acum se realizează trecerea dinspre real
către fantastic. Lostrița are forță asupra lui,
căci „când i se arăta lostrița, îi mergea bine și
avea spor”.
Iubirea va spori mai ales prin lipsă, lostrița nu
i se va mai arăta, ceea ce va facilita fixația.
Traseul gradual al narativului

Realizarea Dezlegarea
Ispitirea; Pactul cu
pactului, de patimă,
creșterea vrăjitorul/ ultima unire,
împlinirea
patimii diavolul în moarte
erotică
 Pactul cu diavolul
- Aliman întinde capcanele cele mai iscusite pentru a prinde
lostrița, dar dimineața le găsea „rupte ca de o mână”, așa încât
realizează că „nu este lucru curat”.
- Dacă vrăjile se pot face și pentru a șterge efectele altor vrăji,
Aliman își dorește o vrajă pentru împlinirea celei sub care se află.
- Naratorul ne avertizează că „nu se
știe” ce a discutat Aliman cu
vrăjitorul vizitat în munte la Neagra,
dar acțiunea lui ulterioară va lămuri
acest lucru: „Aliman a intrat până în
mijlocul râului cu peștele vrăjit în
mână, a spus încet descântecul
învățat pe de rost în care se lepăda
de lumea lui Dumnezeu, și a dat
drumul păpușii cu chip de lostriță”.
 Realizarea pactului
- Pentru ca vraja să funcționeze, se
impune respectarea ritualului:
lostrița întrupată va fi înlocuită
printr-un substitut, ea se va
metamorfoza magic prin chemarea
feciorului;
- Vraja se poate face noaptea, cu
luna în pătrar, feciorul va intra în apă
dezbrăcat, va spune un descântec;
- lostrița de lemn este un obiect
totemic;
- După ce își spune vraja, flăcăul se
culcă, deoarece somnul este un
portal către altă lume.
 Dublul statut al întâmplărilor: real versus ireal

- Chemat să ajute, acum când apele

învolburate aduc din amonte un sat
sfărâmat, Aliman vede pe ape o fată,
pe care apele i-o vor arunca în brațe.
- Oamenii percep apartenența la un
univers magic al fetei: hainele i se
usucă repede, are ochi de pește, „reci
ca de sticlă”, dinții îi sunt „ascuțiți ca la
fiare”, „despicătura coapselor sus ca la
bunii înotători”. Mai mult, „nu înghițise
deloc apă”. Lectorul o va asocia cu
ușurință cu lostrița chemată de Aliman.
 Împlinirea erotică

- Pentru Aliman, fata „împlinea tot

ce râvnise și jinduise nebunește
până atunci”.
- Iubirea lor înseamnă retragere de
lume, autosuficiență.
- „Dezmeticit”, Aliman îi va cere să
se căsătorească: „Ea știa de ibovnic
și de dragoste, nu-i ardea nici de
popă, nici de biserică”.
- El îi dă numele de Ileana.
- Cununia și numirea, deci dorința
de a intra în rând cu lumea, sunt
cele care anulează pactul.
 Dezlegarea de patimă

- Naratorul explică de ce Ileana se întoarce în lumea ei: pentru

că „toate trebuie să aibă un isprăvit”;
- Mama ei este un alt exponent al acvaticului: „așijderi apelor
după ploaie”;
- Cele două pleacă într-un loc necunoscut oamenilor, „Numai
un moșneag trecut de suta de ani își mai amintea de ele. Era
copil când satul le alungase cu pietre și le dase foc casei
pentru multe blestemății și răutăți ce săvârșiseră cu ajutorul
Satanei”.
Unirea în moarte
- După ce o pierde pe Ileana, Aliman
acceptă să se căsătorească cu o fată din
sat, însă în ajunul nunții o visează pe uitata
lostriță, cu care ar fi fost cununat de
vrăjitor;
- La petrecerea de nuntă, Aliman află că
lostrița s-a arătat iar, așa că fuge la
Bistrița;
- Când îl vede, lostrița „porni, fulgerând
apele, spre el. Omul încremeni. Dar
numaidecât, cu chipul luminat de o
bucurie nefirească, chiui”.
- Flăcăul se aruncă în ape, o prinde în brațe
pe lostriță, apoi dispare cu ea în genune.
„Lostrița” este „o
narațiune matriceală”
pentru proza lui Vasile
Voiculescu.
(Roxana Sorescu)
„În planul artei, autorul se comportă
ca solomonarii, ca vrăjitoarele şi ca
zânele sale [...]. Autorul atribuie
personajelor facultăţi, forţe înrudite
cu ale lui; dar Marele Magician,
Vrăjitorul adevărat, rămâne de fapt el
însuşi” (Nicolae Manolescu)
 Momentul de reflecție:

1. Ce te-a surprins din lectura textului?

2. Ce ai câștigat?
3. Ce te-a schimbat?

Răspunde, în scris, la aceste întrebări. Mult succes!