Lostriţa

Povestirea Lostriţa de Vasile Voiculescu se încadrează, în opinia lui Eugen Simion, în formula
"fabulosului popular". Autorul se opreşte aici asupra mitului Sirenei sau al Ondinei, existent şi în folclorul
românesc.
Subiectul este simplu: un flăcău de pe Bistriţa, Aliman, se îndrăgosteşte de o lostriţă, care năluceşte prin
bulboane. Vrăjit, flăcăul tânjeşte, se topeşte ca de boală, şi, după ce reuşeşte să o atingă o dată, o scapă, dar
păstrează în suflet "o dezmierdare, ca un gust de departe." Exasperat, merge la un vraci şi acesta îi dă o lostriţă
de lemn (scena este semnificativă pentru introducerea motivului dublului, specific literaturii fantastice). Pusă în
apă, lostriţa de lemn produce minuni: apa Bistriţei vine mare şi, provocând inundaţii, aduce de sus, de la munte,
o plută pe care se află o fată care nu ştie cum o cheamă, un fel de sălbatică, integrată în comunitatea sătească.
Între Aliman şi fata adusă de ape izbucneşte o mare iubire, întreruptă de apariţia mamei, o vrăjitoare de pe
Bistriţa, despre care nimeni nu ştie nimic. Bistriţeanca îi şopteşte fetei câteva vorbe şi, ca într-o transă, fiica şi
mama pleacă, lăsându-l pe flăcău cu sufletul pustiit. O fată din sat pune ochii pe el şi se hotărăşte o nuntă. În ziua
cununiei, un băieţaş aduce vestea că a reapărut lostriţa, iar Aliman, trezit ca dintr-un somn ciudat, parcă, vrea să
o prindă, făgăduind-o ca ospăţ de nuntă. Apa Bistriţei e mare şi, ispitit de lostriţa care-l priveşte drept în ochi,
flăcăul se afundă în bulboană şi dispare.
În conformitate cu tehnica narativă adoptată în majoritatea povestirilor sale, Vasile Voiculescu plasează
înaintea povestirii propriu-zise un prolog, despre diavol, şi în final un epilog, despre răspândirea sub formă de
basm a întâmplării prin care trece Aliman. Adaosurile şi scorniturile cu care împodobesc oamenii povestea lui
Aliman şi a lostriţei sunt mărturia nevoii de fabulos pe care o trăieşte omul, care caută întâmplări "de dincolo de
fire".
Caracteristice prozei fantastice sunt: apariţia unui element care perturbă datele realităţii - în comunitatea
de pescari, între care Aliman este cel mai priceput, apare lostriţa fabuloasă din apele Bistriţei, iar flăcăul încearcă
să o prindă, fiind vrăjit de atingerea ei. Apariţia fetei, după ce dublul de lemn este aruncat în valuri, completează
seria evenimentelor inexplicabile raţional, care întrerup coerenţa planului real al relatării. Materializarea dorinţei
erotice a flăcăului pescar, întruchiparea ei în fata misterioasă adusă de apele învolburate, pe o plută clătinată de
valuri, conduc la confuzia planurilor narative. Personajul e plasat într-o situaţie neobişnuită, îşi vede visul
împlinit, trăieşte o stare de beatitudine, întreruptă brutal de intervenţia Bistriţencei, care îşi ia fata înapoi.
Vrăjitoarea misterioasă face apel la elemente de magie (descântec), dezlegând vraja pe care o făcuse bătrânul
vraci, la rugămintea lui Aliman. Aparent, planul real domină, din acest punct, planul fantastic, dacă personajul
principal nu ar fi subjugat de dorul lostriţei. Căsătoria cu o fată din sat este o convenţie, Aliman cedează
rugăminţilor ei nefiind, de fapt, interesat de viaţa cotidiană. Cele două planuri - real şi fantastic - se suprapun,
creând ambiguitate. Elementul miraculos - vestea despre noua apariţie a lostriţei în apele Bistriţei, adusă exact în
momentul fatidic al cununiei - trezeşte din nou obsesia lui Aliman, finalizată, de această dată, cu hotărârea de a o
ucide. Momentul care dă povestirii cea mai mare profunzime este acela fantastic, situat la confluenţa dintre două
lumi: Aliman porneşte spre râu hotărât să prindă lostriţa şi să o transforme în ospăţ de nuntă, dar dispare în
valuri. Până în acest punct, explicaţia realistă mai poate fi aplicată, dar epilogul, care consemnează reacţia
oamenilor la perpetuarea poveştii pescarului, anulează caracterul veridic al întâmplărilor. Înecul pescarului nu
poate fi explicat în termeni categorici, pentru că finalul este deschis interpretărilor, ambiguu. În ultima secundă,
când se aruncă în valuri, Aliman retrăieşte starea de beatitudine din momentele în care convieţuia cu fata
misterioasă adusă de apele Bistriţei. Ieşirea din timpul şi din spaţiul istoric, visul ca posibilitate de îndeplinire a
oricăror dorinţe, pactul cu diavolul (anunţat în epilog şi accentuat în scena definitorie în care Aliman merge la
vrăjitor), confruntarea cu forţele obscure, care pun stăpânire pe voinţa oamenilor sunt motive literare pe care
opera lui Vasile Voiculescu le ilustrează, încadrându-se în literatura fantastică din spaţiul autohton.