Aliman-personaj fantastic

In relatarea unui narator fictiv care se confunda cu povestitorul anonim este

prezentata vanarea obsesiva a unei lostrite vrajite. Desi multi pescari, unii
experimentati, s-au inecat ori au innebunit fermecati de lostrita, tanarul Aliman
continua s-o vaneze neinfricat intrucat aparitiile fulgeratoare ale acesteia ii insufla
forta si vitalitate: "cand i se arata lostrita ii mergea bine si avea spor"; "si apele i se
supuneau ascultatoare, purtandu-l lesnicioase incotro dorea".
Aliman era un flacau "frumos si voinic", cutezator peste masura ,ce "nu stia
de frica nimanui", pentru care apele raului de munte nu mai aveau nici un secret.
La inceput, prinderea lostritei reprezinta pentru el un pariu al "vanatorilor de peste"
incheiat cu sine spre a-si dovedi iscusinta si puterea. Desi i se arata si lui adesea
"mladie si intru totul minunata, ca un peste din poveste", nu vede in lostrita decat
un "peste adevarat". Este convins, mai in gluma mai in serios, ca "vrajile" acesteia
pot fi anihilate de ale sale ce tin de ocupatia ancestrala a pescuitului. Pana in
momentul cand vanatorul de pesti se transforma intr-un vanator de himere.
Dupa ce a deprins "toate viclesugurile salbaticiunilor", Aliman reuseste s-o prinda
intr-un loc cu apa scazuta in timpul verii, dar lostrita ii scapa din brate "ca o
sageata licaritoare, cum ii scapa duminica cate o zvarluga de fata la hora". Starea
de neliniste si buimaceala care il cuprinde este similara cu nasterea instinctului
erotic in cazul tinerei fete tulburate de Zburator. "Si de atunci nu i-a mai iesit din
carnea bratelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostritei si simtea mereu
povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat". Flacaul se schimba
radical: nu mai radea ca altadata, se arunca nebuneste in valurile Bistritei chiar si
,, pentru o undita furata de ape", se izoleaza de lumea satului si cand e dus cu forta
de flacai la sezatori se aseza intr-un colt posomorat, intr-un cuvant, "se topea" de
dorul lostritei.In timpul iernii care urmeaza, el "a tanjit, aproape a bolit tot timpul.
Parca intrase si in el somnul ierni!'.
Primavara, cand lostrita reapare mai frumoasa ca niciodata, tanarul pescar se
insufleteste iarasi si incearca s-o prinda in tot felul de colivii. Dupa esecuri
repetate, Aliman se hotaraste sa apeleze la ajutorul unui solomonar care ii daruieste
o lostrita de lemn in schimbul credintei sale. Pescarul o arunca in apa ritualic,
invocand puterile magice si lepadandu-se de Dumnezeu.
In urma actiunii sale cu caracter demonic, natura se dezlantuie salbatic,
provocand revarsarea pustiitoare a Bistritei. Aliman salveaza de la inec o fata
ciudata si fermecatoare adusa de apele involburate - o posibila intrupare a fiintei
fantastice ispititoare - traind impreuna un episod de dragoste patimasa pana cand
mama acesteia o gaseste si dispar fara urma. Fata pe care o botezase Ileana este o
lostrita parelnica, desi intruneste cateva insusiri care o scot din limitele firescului:
hainele de pe ea se usuca intr-o clipa, ochii ei de chihlimbar erau reci ca de sticla,
avea dinti puternici si ascutiti ca ai fiarelor. Este mai degraba o intrupare
demonica, dupa cum afla flacaul pornit in cautarea lor. Un mosneag centenar isi
aminteste ca mai demult "satul le alungase cu pietre si le dase foc casei pentru
multele blestematii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei".
Aliman trece acum prin ultima faza a cautarii istovitoare. Tanjind dupa
iubirea pierduta, recade in letargie si accepta sa se insoare cu o fata mai
indrazneata din sat "fiindca nu mai avea vointa".In ajunul nuntii viseaza insa "ca se
insura cu lostrita si-l cununa batranul vrajitor". Iar in timpul praznicului este
anuntat ca lostrita a reaparut "iesita la liman sub coasta iadului"". Fara sa stea pe
ganduri, Aliman se arunca in valurile inspumegate ale Bistritei si, imbratisand
"lostrita blestemata", se cufunda in apele care "bolborosind manioase, s-au
pecetluit deasupra lui pentru totdeauna".
Ca si Pescarul Amin, eroul povestirii intra in "nepieritoarea legenda
cosmica", unindu-se cu fiinta-peste in eternitate.Tanarul pescar se izbaveste astfel
prin moarte.
Pentru pescarul autohton, lostrita e un simbol, iar istoria lui devine expresia
cautarii idealului absolut care i se refuza. Numele personajului este, de asemenea,
simbolic: Aliman desemneaza omul fara liman, care nu poate atinge tarmul
salvator, in pofida curajului sau nelimitat,facand din acesta un personaj fabulos.