Sașa

Apărut mai întâi sub formă de foileton în revista „Convorbiri literare” între
anii 1894-1895, „Viața la țară” deschide cel dintâi ciclu romanesc al literaturii
române. Avându-l drept autor pe Duiliu Zamfirescu, ciclul „Comăneștenilor”
este, conform criticului literar Eugen Lovinescu, cel mai valoros dintre cele
cinci opere care-l compun, mulțumită „echilibrului de realism și de idealism,
prin poezia pământului și a vechii noastre boierimi iubitoare de pământ, și,
mai ales, prin neuitata creațiune a Sașei”.
Sașa Comăneșteanu este unul dintre cele mai puternice personaje
feminine ale literaturii române. Numele ei adevărat este, de fapt,
Alexandrina, ea fiind fiica boierului Costică Comăneșteanu, cunoscut pentru
participarea la Revoluția de la 1848, precum și pentru uciderea lui la
Constantinopol. Boierul fusese proprietarul moșiei Comănești, dar, după
moartea lui și a soției, Alexandrinei îi revine sarcina dificilă de a-și crește frații
orfani (Mihai, Victoria și Mary), dar și datoria administrării moșiei („Sașa,
orfană, devenise mama fraților ei orfani și păzitoare numelui și averei ce-i
rămăseseră de la părinți”). 
Personaj secundar, feminin, individual, multidimensional, Sașa
reprezintă un model al femeii independente, puternice, capabilă să ia atât
destinul ei, cât și pe cel al familiei sale, în propriile mâini. Construită conform
procedeelor artistice specifice lui Tolstoi, un celebru scriitor rus, Sașa
constituie modelul femeii ideale, care însumează calități de soție,
mamă și gospodină într-un mod armonios, fără ca o calitate să umbrească
pe cealalta. Cu un spirit de sacrificiu demn de admirație și o natură cerebrală
prin definiție, ea reușește, totuși, să-și păstreze feminitatea în mod admirabil. 
Din caracterizarea directă realizată de alte personaje aflăm că Alexandrina
Comăneșteanu era „frumoasă, sensibilă, elegantă, instruită”,
ridicându-se la nivelul statutului său social. Pe lângă frumusețea fizică
incontestabilă („Ptiu, să nu fie deochi! Că frumoasă mai ești!”), Sașa se bucură
de o distincție morală, inspirând respect și lăsând frumusețea interioară
să radieze în exterior („Sașa e un înger”). 
Caracterizarea indirectă lasă să se întrevadă trăsăturile personajului,
drept urmare a faptelor, gândurilor și vorbelor acestuia. Dragostea Sașei
pentru Matei Damian este grăitoare în acest sens, fiind vorba despre o iubire
stabilă, statornică și izvorâtă din principii și valori solide. Chiar și
cochetăriile ei erau discrete, ea strângându-și părul la tâmple în timp ce
discuta cu viitorul ei soț, și fiind evident că se privise în oglindă înainte, pentru
a-și îndepărta șuvițele de pe frunte. Feminitatea Sașei era naturală, ea
neavând nevoie de metode suplimentare pentru a-și atrage iubitul.
Ea face parte dintr-o cultură tipic occidentală, care presupunea înțelegerea
necesității reformelor rurale și contrastează puternic cu protagonistul, Tănase
Scațiu, al cărui statut este obținut prin metode neortodoxe. Duiliu Zamfirescu
a considerat că destinul istoric al boierimii autohtone (clasă socială din care
făcea parte Sașa), era acela de a prezerva și a transmite succesorilor înaltele
virtuți morale specifice poporului român. Aceste virtuți se regăsesc și
în portretul moral al Sașei: patriotismul, omenia, dragostea pentru
cultură și onestitatea. Astfel, ea se asigură că participă la toate aspectele
vieții satului, păstrând legătura cu țăranii, fără a-i tortura, așa cum proceda
Tănase Scațiu. Când intră în biserică, ea discută cu oamenii, întrebându-i
despre sănătatea lor și cea a copiilor, fiind o persoană modestă și prietenoasă.
Sașa înțelegea că, deși statutul ei era unul privilegiat, păstrarea lui depindea
de implicarea ei autentică în viața celor care asigurau trăinicia orânduirii
sociale tipică vremurilor respective.
În concluzie, Sașa Comăneșteanu, personaj al romanului „Viața la țară”, de
Duiliu Zamfirescu, este considerată a fi una dintre cele mai originale
prezențe feminine ale literaturii române. Garabet Ibrăileanu a declarat
chiar că Sașa întrupează „unul din tipurile cele mai ideale de feminitate din
toate literaturile”. Spiritul ei de sacrificiu și capacitatea de a dărui afecțiune,
alături de instinctul feminin imbatabil, o transformă pe Sașa în întruchiparea
„eternului feminin”.