Lostrita

de Vasile Voiculescu

Aparuta in volumul Iubire magica, povestirea Lostrita are la baza mitul sirenelor. In apele Bistritei se pripasise intr-o vreme o lostrita de o nemaivazuta frumusete; pescari iscusiti si copilandri i-au cazut prada, atrasi de "frumusetea-i fara impotrivire" Dupa ce, ani in sir, lostrita si-a luat "dajdia", oamenii au inceput sa se pazeasca si sa fuga din calea ei; singur Aliman ii ramasese credincios si nu obosea in a-i pune momeli ca s-o pescuiasca. Izbutise o data s-o prinda in brate, dar "salbaticiunea" i-a scapat, lasandu-i in carne "o desmierdare ca un gust de departe al lostritei". Flacaul frumos si voinic ramasese ca vrajit si,cautand mereu lostrita, "se topea" pe picioare. Toamna, odata cu apele care veneau "tot mai negre si mai umflate", lostrita a disparut. Intreaga iarna, Aliman a sapat copci in ghiata "ca sa trimita putin vazduh pestilor, care altfel mor acolo dedesubt, inabusiti; tanarul tanjeste, insufletindu-se numai la sezatori cand incepeau "povestile cu lostrita fermecata". Primavara, lostrita s-a aratat mai frumoasa ca oricand, "unduind trupul cu ispite femeiesti in ei disperat, Aliman apeleaza la un vrajitor, "un fel de stapan al apelor" care i-a faurit o lostrita de lemn si l-a invatat descantecul. La modul faustian, Aliman se leapada de Dumnezeu si-i da drumul lostritei de lemn in apa. Nefiind insa un vrajitor adevarat , Aliman starneste natura, a doua zi, Bistrita se revarsa (intr-un nou potop biblic), aducand "sfaramaturi in vale, cu case, oameni si vite". Pe un rest de pluta se afla o fata care, adusa la mal, ia zambit lui Aliman sj a cerut de mancare. Pentru ca fata nu avea nume, Aliman i-a spus Ileana. Iubirea lor navalnica tine insa putin, caci, intr-o zi, vine din munte mama fetei care o ia acasa. Aliman o cauta pretutindeni, dar fara succes. Tarziu, accepta sa se insoare cu o fata din sat, dar in toiul nuntii este vestit ca iar a aparut lostrita. Hotarat s-o manance fripta, Aliman alearga spre rau, dar este atras in apele care s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna. Ambiguitatea lostrita-femeie scoate si mai mult in evidenta apartenenta ei la un timp etern, fata care este adusa pe o ramasita de arca, prezinta trasaturi neomenesti, de parca eliberarea zanei din lostrita n-ar fi fost completa; ea vine de la izvoarele Bistritei aurii, iar mama o cearta pentru ca si-a parasit "avutiile" (adica eternitatea) si s-a lipit de saracia si neamul prost al oamenilor de aici". In Mitul lui Faust lostrita este "o nagoda" randuita pe Bistrita de Necuratul, este "pestele naibei" care "creste de trei ori pe atat" pentru a insela pe cineva, se intrupeaza ca urmare a unei operatii de magie (vrajitorul era insusi Diavolul?) si fata rade in hohote (draceste) cand aude de preot si de biserica. In urma cu un secol, satul le alungase cu pietre pe Bistricence si le dase foc casei "pentru multele blestematii si rautati ce savarseau cu ajutorul Satanei". Mitul indragostitului de ideal releva mai multe fatete ale idealului: diavol sau zana, realitate sau iluzie, acesta se indeparteaza pe masura ce cautatorul se apropie, pentru ca, in final, sa-l ucida.