Lostrita

De Vasile Voiculescu

Povestirile voiculesciene se articuleaza pe tema

conflictului dintre spatiul traditional si spatiul
contemporan. Schema pe care sunt constituite
povestirile lui Voiculescu este aproape invariabila . Un
personaj din exterior , intrusul ajunge intr-un spatiu
traditional unde se confrunta cu un alt personaj care
reprezinta perceptia magica asupra realitatii.
In proza fantastica, V. Voiculescu contureaza o
lume fabuloasa si plina de vitalitate, in cadrul careia
omul are relevatia principiilor primordiale ale existentei
prin intermediul vanatorii si a pescuitului de magie
( care devine tema fundamentala ). “Lostrita” impreuna
cu “Pescarul Amin” , “Amintiri despre pescuit“, “Lacul
rau” se inspira din universul miraculos al pescarilor,
acolo unde legaturile omului cu natura sunt foarte
puternice si pescuitul ca atare constituie o practica
ancestrala. In aceasta povestire , scrisa numai in 2 zile
( 10 –11 martie 1947), prozatorul dezvolta o legenda
autohtona similara cu mitul scandinav al Ondinelor si
mitul grecesc al Sirenelor. Lostrita este si ea o nimfa
subacvatica seducatoare, atragandu-i pe flacaii frumosi
sper strafundul apelor. In viziunea autorului, nutrita din
vechi credinte magice, lostrita – in realitate in peste
rapitor din raurile de munte – devine o fiinta
supranaturala, frumoasa si ademenitoare, “nesatula de
carne de om”. Atractia ei inrezistibila tine de sfera
“iubirii magice “ care este, in toate povestirile
voiculesciene, de origine diavoleasca: “Pe Bistrita,
Necuratul randuise de multa vreme o nagoda cu
infatisare de lostrita.” Natura demonica a fiintei
hibride este reiterata in text: “pestele naibei”, “naiba
prefacut in peste”, “ fiara apelor”, “stima vicleana”,
lostrita blestemata”.
In structura simpla, cu aspect baladesc, a
povestirii , actiunea, plasata intr-un timp vag, legendar,
se concentreaza in jurul cautarii fantastice a lui Aliman.
Desi pescarii sunt iscusiti s-au inecat ori au inebunit
fermecati de lostrita, tanarul “frumos si voinic”
continua sa o vaneza neinfricat. Apatritiile fulgeratoare
ale acesteia il feresc de moarte si ii insufla vitalitate :
“…cand ise arata lostrita ii mergea bine si avea spor”.
Dar cand femeia –peste dispare, odata cu venirea iernii
este cuprins si el de somnolenta. Primavara se
insufleteste iarasi si incearca s-o prinda in tot felul de
“colivii”. Dupa esecuri repetate, Aliman apeleaza la
ajutorulu unui batran vraci care ii da o lostrita lucrata
din lemn in schimbul credintei sale. Pescarul o arunca in
apa ritualic, descantand-o dupa “stravechi norme si
indreptare ale magiei pierdute” si lepadandu-se de
“lumea lui Dumnezeu “. In urma actiunii sale de caracter
demonic ( evocand modelul litului faustic ) natura se
dezlantuie salbatic, provocand revarsarea Bistritei.
Trezit dintr-un somn adanc. Aliman salveaza de la inec o
fata ciudata si fermecatoare – posibila intrupare a
fiintei fantastice -, traind impreuna un episod de
dragoste patimasa, pana cand mama acesteia o gaseste
si dispar fara urma. Tanjind dupa iubirea pierduta ,
flacaul se lasa “imbrobodit” de o fata mai indrazneata
din sat, insa in timpul nuntii este anuntat ca a reaparut
lostrita. Aliman se arunca in valurile involburate ale
Bistritei si se cufunda in adancuri imbratisand “lostrita
blestemata”: “Tinea lostrita, si ametit de izbitura
apelor, se caznea s-o apere, adapostind-o ca pe un copil
cu bratele. Apoi s-a cufundat in valurile care,
bolborosind manioase, s-au pecetluit deasupra lui pentru
totdeauna”. Gestul lui este identic cu cel al lui Amin, din
“Pescarul Amin”, care dispare tarat de un morun
fantastic in apele Dunarii.
Naratiunea se incheie cu o veritabila apologie lirica
adusa – cum remarca Sergiu Pavel Dan – “miraculosului
legendar incorporat, prin traditie - pana la stergerea
granitelor dintre real si fabulos - , fluidului vietii”.
Intrucat poveste incredibila a lui Aliman “ a ramas vie si
mereu mladioasa”, colindand aievea pe malurile Bistritei
“alaturi si in rand cu lostrita fabuloasa”. In conceptia
prozatorului, conform preceptelor magice. Omul este
descendentul mitului si moartea lui ( a lui Aliman, in
speta ) corespunde procesului de absortie mitica in
urma caruia ajunge in spatiul izbavitor al Nirvanei.
Al. Piru considera “Lostrita” “un mic studiu al
aspiratiei spre absolut, un Mobby Dick in miniatura”
( Istoria literaturii romane ). Intr-adevar, soarta lui
Aliman repeta la dimensiuni reduse, destinul capitanului
Ahab, eroul lui Herman Melville obsedat de balena alba.
Pentru tanarul pescar, lostrita e un simbol, iar istoria lui
devine expresia cautarii idealului absolut care i se
refuza. Numele eroului este, de asemenea simbolic ,
Aliman desemnand omul fara liman, care nu poate atinge
tarmul izbavitor, in pofida indraznelii sale nelimitate.
Cu Lostrita si celalate povestiri tarzii, V.
Voiculescu se inscrie decis in directia literaturii
fantastice, pe urmele clasicilor Ion Creanga, I.L.
Caragiale si Mihai Eminescu . Proza sa fantastica ,
inrudita vadit cu a lui Mircea Eliade , se individualizeaza
prin transferul subiectelor in sfera unor trairi
interioare, obsessive, cu accente ontologice si etice.
Diferetele stilistice dintre cei doi scriitori formati in
perioada interbelica, si care au contribuit decisive la
modernizarea prozei romanesti, tin de particularitatile
universului explorat de fiecare. Aceste diferente sunt
evidente la nivelul limbajului: impanzit cu termini arhaici
si expresii populare, in spiritul oralitatii - la V.
Voiculescu;mai direct si frust, in cazul lui Eliade, in
conformitate cu estetica autenticitatii.
 Nume: Boghiu Viviana
Clasa: a – X – a F
Tema eseului : Mitul si fantasticul la V.
Voiculescu

Bibliografie: Balota, Nicolae, “De la Ion la

Ioanide”, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1974; Pavel, Dan,
Sergiu, “Proza fantastica romaneasca”, Ed. Minerva,
Bucuresti, 1975; Simion, Eugen, “Scriitori romani de
azi, II”, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1976