www.referate.k5.

ro
Aliman

- personaj principal de povestire fantastica -
- personaj de proba contemporana -
- personaj fantastic -
"Lostrita",
de Vasile Voiculescu
- povestire fantastica -
Povestirea "Lostrita" de Vasile Voiculescu (1884 - 1963) face parte din volumul "Iubire
magica", aparut postum (1970), asadar aceasta, creatie fantastica se incadreaza in proza
contemporana.
"Lostrita" este o povestire fantastica, deoarece imbina planul real cu cel fabulos si este o
povestire in rama, intrucat intreaga actiune se subordoneaza legendei despre tanarul Aliman si
lostrita fermecata, pe care pescarii de pe malul Bistritei o povestesc de generatii, imbogatind-o an
de an cu noi "adausuri si scornituri", dupa inchipuirile oamenilor ce erau mereu avizi de
"intamplari de dincolo de fire".
I nceputul povestirii ancoreaza in plin fabulos, se povesteste o legenda populara despre "dracul
din balta", intruchipat de o lostrita (personaj eponim = da numele operei) uriasa care "a ademenit
multa lume", de la pescari iscusiti la copii nestiutori si care, furati de stralucirea ei, s-au inecat in
apele Bistritei, intrucat ea era mai ales "nesatula de came de om".
Tanarul Aliman, personajul principal al povestirii, este construit prin armonizarea elementelor
din planul realist cu cele ale fabulosului. La inceputul povestirii predomina insusirile ale
umanului, reiesite, indirect, din faptele si atitudinea protagonistului. Aliman este
fascinat de lostrita fabuloasa si nadajduieste ca, la un moment dat, "o sa-i caza-n maini". inzestrat
cu maiestrie de pescar, Aliman reuseste s-o prinda o data in undita, "numai o clipa", pe la
inceputui primaverii, iar alta data, flacaul a prins-o in brafe, dar salbaticiunea "i-a scapat din
maini ca o sageata licaritoare". O prima sugerare a elementelor fabuloase se distinge, indirect, din
reactia nefireasca a lui Aliman, provocata de pierderea lostritei, cand a ramas acolo "buimac, cu
gura cascata si de atunci nu i-a mai iesit din carnea brajelor o dezmierdare [...], ii simtea mereu
povara si forma in mainile nedibace si in sufletul tulburat".
Prin caracterizare directa facuta de narator, Aliman este asemuit unui Fat-Frumos din basme,
pentru ca "era frumos si voinic", viteaz si neinfricat -"nu stia de frica nimanui". Flacaul s-a jurat
sa prinda lostrita vie si nu-si mai gaseste odihna, "zi noapte cerceta scorburile ca un nebun,
alerga, manca, traia numai pe prunduri si in apa".
Relatia fabuloasa cu lostrita fermecata reiese in mod indirect din comportamentul si starile
interioare ale lui Aliman. Lostrita ii purta noroc, pentru ca, atunci cand se arata, flacaului ii
mergea bine, "apele se supuneau ascultatoare". El ajunge sa fie obsedat de lostrita, disparitia ei
mai indelungata il chinuieste si "de atata zbucium si alergatura se topea". De aceea, el incepe sa
iscodeasca despre magii si vrajitori cu putere asupra apelor si pestilor si afla ca intr-un sat
"salbatec de pe Neagra", traieste un vraci batran, "mare descantator de pesti, un fel de stapan al
apelor". Magul ii confectioneaza o lostrita din lemn "aidoma de suie si de frumoasa ca cea din
Bistrita" si-l invata ce sa faca in continuare. Fabulosul creste in intensitate, Aliman
indeplinind intocmai ritualul vrajii. El se leapada de lumea lui Dumnezeu si, spunand descantecul
invajat, intra in rau si da drumul "papusii cu chip de lostrita" in Bistrita. Pactul dintre flacau si
diavol trimite la Faust si Mefisto - mitul faustian al lui Goethe -, avand acelasi scop al implinirii
www.referate.k5.ro
idealului in iubire si, in acelasi timp, sugerarea dorintei de a iesi din limitele conditiei umane.
In plan uman, lui Aliman i se diminueaza tensiunea interioara si, linistit si impacat sufleteste,
doarme adanc pentru prima oara dupa multa vreme. A doua zi, Bistrita "venise sodom din mal in
mal, carand sfaramaturi de sate la vale cu case, oameni si vite". Sarind in ajutorul lor, Aliman e
gata sa se arunce in valuri ca sa salveze o faptura omeneasca ce "abia se mai tinea cu amandoua
mainile de o ramasita de carma". Era o fata lesinata, care insa isi vine numaidecat in fire,
rara sa fi inghitit deloc apa. Oamenii priveau cu uimire cum hainele i se zvanta imediat, parui are
aspectul unor "suvoaie plavite resfirate", ochii ei sunt "mari, rotunzi, dar reci ca de sticla", iar
dintii "ascutiti ca la flare". Aliman ia fata cu el acasa, intre ei nascandu-se, ca in basmele
populare, "o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea". Cateva saptamani cei doi
indragostiti au trait "pierduti de fericire", timp in care se starnisera tot felul de zvonuri, intre care
si acela ca "fata ar suge sangele flacaului ca o strigoaica".
In plan real, naratorul reliefeaza, in mod direct, alte trasaturi ale lui Aliman, care este "mai
sanatos, mai voinic, mai frumos si mai bun ca niciodata" si celor doi "nu le pasa de nimic".
Lostrita aparuse din nou si plutea "in vazul tuturor", dar Aliman nu se sinchisea, ii iesise din
minte si era bucuros ca "o Bistrita umflata de fericiri". Flacaul ii pusese fetei numele Ileana si
vrea sa se insoare cu ea, dar, cand ii spune de nunta, fata "hohoti nebuneste", pentru ca "nu-i
ardea nici de popa, nici de biserica. Nu pentru asta venise ea pe lume". Idila lor se termina brusc,
deoarece mama fetei, "o femeie voinica, iute si sturlubatica" vine pe neasteptate sa-si ia fata
acasa. Aliman nici nu apucase sa se dezmeticeasca, ca femeia "cu prada era departe".
Din faptele si agitafia flacaului, reies indirect, in plan uman, chinurile sfasietoare cauzate de
pierderea iubitei. innebunit de durere, Aliman o cauta multa vreme, dar in zadar. Nici vraciul nu
mai e de gasit, doar un mosneag, trecut de suta de ani, isi aminteste ca atunci cand el era copil,
satul le alungase de cele doua cu pietre "pentru multele blestematii si rautati ce savarseau cu
ajutorul Satanei". Suparat, flacaul "s-a inchis in el si in casa", izolandu-se de lume, devenind
neputincios si "moale ca o carpa".
Lipsit de vlaga si coplesit de suferinta, Aliman este "imbrobodit usor" de o fata din sat, care si
fixeaza nunta. In noaptea de dinaintea nuntii Aliman viseaza ca "se insura cu lostrita" si ca il
cununa "batranul vrajitor". A doua zi, in timpul ospatului, Aliman este anuntat ca a aparut din
nou lostrita miraculoasa, care e "mai mare si mai frumoasa ca pana acum". Buimac de bautura,
Aliman se trezeste brusc, ca dintr-un somn adanc si fuge spre Bistrita "ca scos din minti",
strigand: "Azi nu mai scapa! O mananc de nunta mea!".
In plan fabulos, chipul flacaului se lumineaza cand vede lostrita si se simte deodata cuprins "de
o bucurie nefireasca". Intrand in apele vijelioase, Aliman prinde lostrita in brate si "se caznea s-o
apere, adapostind-o ca pe un copil cu bratele", apoi se cufunda cu ea in valurile Bistritei, care "s-
au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna".
Legenda fantastica si infricosatoare a ramas "vie si mereu mladioasa", fiind imbogatita an de
an cu noi "adausuri si scornituri", dupa inchipuirile oamenilor ce erau mereu avizi de "intamplari
de dincolo de fire".
"Lostrita" este, asadar o povestire fantastica, pe care Vasile Voiculescu o construieste din
elemente realiste si elemente fabuloase populare.
In plan realist se inscrie Aliman, un pescar ambitios si neinfricat, a carui mandrie este sa prinda
lostrita care amagise si inecase atatia pescari. Nunta flacaului cu fata din sat, ritualul ospatului,
nasii, mireasa si nuntasii fac parte tot din realismul vietii.
In plan fabulos, de la inceputul povestirii, lostrita sugereaza stima, duhul rau al apelor,
superstitia populara conform careia dracul ia diverse infatisari ca sa atraga oamenii, sa-i
determine sa pacatuiasca, pentru a le lua sufletul si pentru a-i distruge. In aceasta povestire, se
www.referate.k5.ro
sugereaza ideea ca dracul luase - de data asta -infatisarea unui peste, sub forma lostritei, care
simbolizeaza, in folclorul romanesc, stima apelor. In "Lostrita", totul se subordoneaza
fabulosului, apropierea de basm sta atat in "povestea in poveste", cat si in conturarea
personajelor: Aliman este asemenea unui Fat-Frumos, iar stima, strigoaica, nagodele sunt
specifice mitologiei romanesti.
O alta interpretare care s-a dat finalului povestirii "Lostrita" se inscrie in mitologie. Vasile
Voiculescu trimite, ca si in "Pescarul Amin", catre mitul totemic, acela ca stramosul tuturor
vietuitoarelor lumii este pestele, ca motiv mitic, arhetipal in mitologia populara autohtona.
Aliman prinde lostrita cu bucurie si cu dragoste nestavilita si incearca s-o ocroteasca, contopindu-
se cu ea in adancurile misterioase ale apelor, intrand, ca si Amin, intr-o lume necunoscuta, tainica
a valurilor care "s-au pecetluit deasupra lui pentru totdeauna", sugerand intoarcerea omului la
origini, prin refacerea legaturii totale cu elementele cosmosului.
In plan fllozoflc, Aliman, indragostit nebuneste si nestapanit de lostrita, trebuie sa-si urmeze
calea aspiratiei spre un ideal, face pact cu Diavolul, intocmai ca Faust al lui Goethe, este capabil
de sacrificiul suprem pentru atingerea absolutului. Ca orice alt personaj care vrea sa-si
depaseasca limitele umane, Aliman este devorat de propriul sau ideal, reprezentat aici de lostrita,
cu care doreste sa se contopeasca.
Registrul stilistic este dominat de spontaneitatea si firescul exprimarii, mai ales prin cuvintele
populare si regionalismele specifice zonei, care imprima un farmec particular si originalitate
povestirii. Voiculescu foloseste o naratiune in maniera povestilor vanatoresti, in spiritul basmelor
populare: "In planul artei, autorul se comporta ca solomonarii, ca vrajitoarele si ca zanele sale:
temele insesi, cele mai frecvente, ale prozelor (magia, iluzia, vrajile) nu sunt decat expresia
aceluiasi instinct artistic pe care l-am gasit la temelia lor... Autorul atribuie personajelor facultati,
forte inrudite cu ale lui; dar Marele Magician, Vrajitorul adevarat, ramane de fapt el insusi"
(Nicolae Manolescu).
"Preocupat de lucruri atat de subtile ca trecerea dintr-o realitate spirituala in alta, traind
spiritual in preajma miturilor naucitoare, Voiculescu nu-si pierde placerea de a infatisa viata in
elementaritatea ei sublima." (Eugen Simion - "Scriitori romani de azi").