Incipit

Formula initiala 
“Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Si craiul acela
mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai
deparatata, Si imparatul, fratele craiului, se numea Verde-imparat; si
imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete” formeaza insusi incipitul,
care contine informatii vage spatio-temporale. Apar primele cifre magice
“trei feciori”. Ne sunt prezentate primele doua personaje “craiul” si fratele
sau “imparatul Verde” si se poate remarca limbajul popular folosit de
scriitor.
Craiul care avea trei feciori, avea un frate intr-o alta tara care la randul lui
avea trei fete. Verisorii nu s-au cunoscut niciodata intre ei. La batranetea
imparatului-Verde (fratele craiului), il roaga pe fratele sau sa-i trimita pe
cei mai vrednic dintre nepoti, sa-l lase imparat dupa moartea sa. Feciorul
cel mai mare se ofera cel dintai sa porneasca la drum, dar se intoarce
inapoi pentru ca ii iese in cale un urs. Acel urs era chiar tatal sau, dar
bineinteles, nu stia acest lucru. Dupa ce fiul le explica motivul intoarcerii,
feciorul cel mijlociu se ofera sa plece, dar pateste exact ca si fratele sau.
Craiul se plange copiilor sai, pe motivul ca ii este rusine de ei. Fiul cel mic,
auzind aceste vorbe, incepe sa planga in sufletul lui din cauza cuvintelor
spuse de tatal sau.
El cauta o metoda cum sa-l scape de rusine pe tatal sau. O batrana
garboasa de batranete ii iese in cale si incepe sa-i vorbeasca. Fiul de crai,
pentru a scapa de ea, ii da pomana, dovedind milostenia. Datorita
bunatatii sale, batrana ii da cateva sfaturi folositoare care ii maresc
curajul. Acesta merge la crai sa-i ceara voie sa plece la unchiul sau. Auzind
aceste vorbe, craiul nu-i prea incantat de idee, dar feciorul nu renunta si ii
cere armele, calul si hainele cu care a fost el mire. Acesta merge in
cautarea calului. Le pune la toti sa manance jaratic, iar primul care avea sa
se atinga de el, va fi calul care il va insoti. El observa ca tocmai un cal
batran si slab incepe sa manance, lovindu-l puternic pentru a-l da la o
parte. Pana la urma, renunta si il ia pe calul cupricina, care se dovedeste a
fi unul puternic. Tatal sau nu are o reactie buna cand isi vede fiul cu acest
cal, dar il lasa sa pelce.
El pleaca la drum, mergand in pasul calului. Catre seara, ii iese in cale
ursul, dar calul se napusteste asupra lui, iar cand sa inceapa o adevarata
lupta, ursul isi arata adevara identitate, adica tatal feciorului, deghizat cu
o blana de uras, urandu-i noroc in calatorie. Podul peste care trece fiul de
crai ii demonstreaza curajul, dar el totodata face trecerea de pe taramul
parintesc pe cel nesigur, al initierii. De asemenea, arata o trecere de la
copilarie la maturitate, avand astfel doar un sens si, marcand plecarea.
Padurea-labirint prin care urma sa calatoreasca, reprezinta primul pas
spre maturizare, este locul unde fiul de crai incearca sa gaseasca drumul
cel bun pentru ca de aici, soarta/destinul ii sunt petleciuite, iar ispita in
care el cade este mare atunci cand un span ii iese in cale si il ademeneste
in capcana sa, promitandu-i ajutorul sau. Dupa ce fiul il accepta pe span
alaturi de el in calatorie, ii ofera posibilitatea sa se racoreasca intr-o
fantana.
Fantana/grota reprezinta coborarea in infern, moartea simbolica a
personajului. Este posibila iesirea, dar sub o alta identitate cu un alt statut
social, totul fiind pus sub semnul juramantului si fiind onterpretat ca o
pedeapsa data personajului pentru ca a incalcat ceva anume. Fiul de crai,
asadar primeste o noua identitate, Harap-Alb, si devine sluga spanului.
Dupa ce ajung la unchiul imparat, spanul se da nepotul sau. Spanul
trezeste banuieli verisoarelor, dar viata merge mai departe. Spanul il
supune diferitelor proble si obstacole, din care Harap-Alb reuseste sa
scape. In prima proba, Harap-Alb este nevoit sa aduca salati din gradina
ursului, iar Sfanta Duminica este ajutorul sau. El sta intr-o casa cam o zi si
o noapte, timp in care Sfanta duminica prepara o licoare magica ce ii va
aduce ursului somnul cel lung. Urmatoarea incercare este vanarea
cerbului impodobit cu pietre pretioase. Sfanta Duminica il auta si de
aceasta data.
Spanul, se mira a doua oara de faptul ca Harap-alb este in stare sa faca
astfel de lucruri. Verde-imparat face o masa in cinstea nepotului sau.
Auzindu-se diferite vorbe si barfe despre fata imparatului Ros, spanul ii da
porunca lui Harap-Alb sa i-o aduca cu orice pretext. Harap-Alb ajuta fiinte
aparent neinsemnate, furnici si albine, dand dovada de altruism. Mai
tarziu, el da peste niste personaje simbolice, Gerila, Flamanzila, Setila,
Ochila si Pasari-Lati-Lungila pe care le ajuta sa se imprietenasca, aratand
cat este de atent cu oameni aflati in suferinta.
Ei se comportau ca niste tarani humulesteni si sfatosi, si reprezinta defapt,
obstacole, dar in final ii sunt de folos, obtinand fata imparatului Ros. Cand
ajung la imparatul Rosu, el ii supune la alte probe, unde Harap-Alb cere
ajutorul albinelor si furnicilor. Furnicile il ajuta sa desparta nisipul de mac,
albinele il ajuta sa diferentieze doua fete perfect identice, iar Pasari-Lati-
Lungila o pazeste pe fata imparatului pe timpul noptii. Pana la urma,
imparatul ii da fata, iar ei pornesc la drum. Intre Harap-Alb si fata se nasc
sentiente de iubire, el ii spune cine este el cu adevarat si in sufletul lui
parca refuza sa-i dea frumusetea de fata spanului. Cand ei ajung la crai
acasa, spanul iese in calea fetei, dar ea il opreste si spune tuturor
adevarul. Spanului nu-i vine sa creada si se repede la Harap-Alb, il loveste,
dar calul lui il apara, omorandu-l. Harap-Alb este ajutat sa invie,
casatorindu-se cu fata imparatului.
Formula mediana “Dumnezeu sa ne tie, ca cuvintul din poveste, inainte
mult mai este” marcheaza faptul ca actiunea abia a inceput si inca mai
dureaza mult pana la final”.
Fiul de craiu, pe parcursul vietii sale, are diferita statuturi. La inceput, este
un simplu copil, fecior, in mainile tatalui sau, apoi este supus mai multor
probe alaturi de fratii sai, dar este singurul care reuseste sa treaca peste
ele. Datorita naivitatii si neglijentei vorbelor spuse de tatal sau, ajunge
sluga spanului si cade in ultimul rang al statutului social. De acum,
depindea intru totul de spanul care este insusi simbolul maturizarii, cel
care il face sa realizeze ce inseamna cu adevarat valoarea statutului social.
Pe final, Harap Alb se maturizeaza si-si pierde notiunea de “sluga”
revening la un om liber, dar casatorit si matur.