POVESTEA LUI HARAP-ALB - REZUMAT

Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei feciori, iar într-o țară foarte
îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei fete. Armonia se rupe odată cu sosirea unei scrisori
provenite de la Împăratul Verde, în care acesta mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor de linie
masculină și îi cere să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la tron. Odată cu prezentarea
acestui motiv al împăratului fără urmaș, desfășurarea acțiunii (căutarea eroului), se concretizează prin
probe, cărora cei trei feciori de crai sunt supuși de tată. Acesta, deghizat sub o piele de urs le iese în față
sub un pod; înspăimântați, primii doi feciori renunță la misiune și astfel ne apare motivul superiorității
mezinului, fiul cel mic fiind singurul care reușește să treacă proba, ajutat de Sfânta Duminică care îl
pregătește la inițiere poruncindu-i să pornească la drum cu hainele, armele și calul din tinerețe a tatălui
său, repetând astfel condițiile inițierii acestuia. Calul, deși la început apare ca fiind un biet animal slab și
bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri supranaturale și va deveni tovărașul și sfătuitorul
tânărului.
Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi dăruiește fiului pielea de urs și
primele indicații despre noua lume: să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum, rătăcindu-se în
pădure, fiul de crai se întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl determine pe fecior să
încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având nevoie de ajutor pentru a ieși
din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel recomandarea tatălui.
Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să coboare într-o fântână pentru a
se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi de aieste” coboară în fântână unde este imprizonat de
Spân și obligat să îi mărturisească informațiile relative propriei identități și obiectivele călătoriei sale.
Naivitatea feciorului este sancționată prin pierderea identității și a dreptului de a deveni împărat. Spânul,
furându-i identitatea îl transformă în slugă și îi dă numele de Harap-Alb, spunându-i că pentru a-și
redobândi orginile trebuie să moară și să învie. Astfel omul Spân se dovedește a fi un rău necesar, un
inițiator care îl va pune pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind la dezvoltarea unor capacități morale
necesare atunci când va deveni „mare și tare”.
Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și milosteniei. Harap-Alb va trebui
să aducă salăți din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului solomonit și fata
Împăratului Roș. Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care Împăratul Roș incearcă să
îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, alegera macului de nisip) dar și o serie de probe care
o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în pasăre, proba ghicitului și proba impusă de
fată). Trecerea acestor încercări va fi realizată cu ajutorul unor personaje cu puteri supranaturale care îl
vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfânta
Duminică și Crăiasa albinelor.
Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-Alb se întoarce la curtea
Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care dezvăluind adevărata lui identitate demaschează
răufăcătorul, recunoscând adevăratul erou. Urmează tentativa Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb, tăindu-
i capul, dar acesta va fi înviat de fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de cal la sfârșitul
ultimei probe[1]. Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu dinții” zburând
cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta „praf și pulbere”[2]
Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă fata Împăratului Roș și
împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului care, prin moartea și învierea sa cu conotații
inițiatice, trece de la o etapă existențială la alta, devenind împărat.
Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu victoria binelui asupra răului,
răsplata și nunta celor doi feciori[3].