1840

CARACTERIZARE
ALEXANDRUL LĂPUȘNEANUL

Introducere
Prima nuvelă istorică din literatura română ,,Alexandru Lăpușneanul,, de Costache
Negruzzi, aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă în primul număr al
revistei ,, Dacia Literară,, în anul 1840.

Tipologie
Personajul principal este Alexandru Lăpușneanul. Pierzându-și uneori aura mitică de „
ființe de hârtie”, personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană,
ilustrând tipuri umane. În acest sens, personajul lui Costache Negruzzi reprezintă tipul
domnitorului tiran și crud, însetat de răzbunare.

Statut social, moral, psihologic

Social- domnitor al Moldovei
Moral- hotărât, viclean, fără conștiință, săvârșește crime, în final vrea să își ucidă
propriul copil.
Psihologic – personaj complex, puternic, deține arta disimulării, bun cunoscător al
psihologiei umane.

Titlul
Titlul pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal. Alexandru
Lăpușneanul, este un personaj eponim, numele său constituie titlul nuvelei, conturâns ăn același
timp importanța lui în desfășurarea acțiunii. Acesta creează un orizont de așteptare pentru
cititor, numele său fiind atestat în cronica lui Grigore Ureche.

Caracterizare
Personajul este caracterizat atât în mod direct cât și indirect.

Direct
1.Naratorul îl caracterizează în mod direct apelând la inversiune:„ ticălosul boier” ,
„nenorocitul domn ” .
2.De asemenea naratorul îi realizează portretul fizic, afirmând că ochii domnitorului
„scânteiază ca un fulger ” , accentuându-se astfel mânia sa greu de controlat.
3. Se autocaracterizează: :„n-aș fi un nătărău? ”

Indirect
Caracterizarea directă se împletește cu mult mai ampla caracterizare indirectă.
Personajul este caracterizat în mod indirect prin fapte, gesturi, limbaj, relația cu alte personaje.

1.Dovedește că e hotărât și sigur pe sine deoarece dorește să-și reia tronul cu orice preț,
indiferent de părerea boierilor : „ Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu!” . El îi tratează ironic pe
boieri care i se împotrivesc, râsul său fiind unul teatral. Intoarcerea în fruntea armatei îi reflectă
postura importantă.

2. De asemenea, din replica sa :„ Am auzit de bântuielile țării și am venit să o mântui.

Știu că țara mă așteaptă cu bucurie” reiese faptul că acesta se consideră un bun conducător și
nu are conștiință.
 3. Luciditatea , ironia necruțătoare, abilitățile de manipulare cât și faptul că e un bun
cunoscător al psihologiei umane sunt evidențiate prin decizia domnitorului de a-l cruța pe
Moțoc, el simțind capcana pe care acesta își dorea să i-o întindă. Astfel, își justifică decizia
spunând că avea nevoie de un „ intrigant ” care să țină boierii în frâu.

4. Tensiunea conflictuală dintre Alexandru Lăpușneanul și celelalte personaje ajută de

asemenea la caracterizarea sa indirectă.

Conflicte
Astfel, în primul rând este prezent 1.un conflict între domnitori și boieri, acesta fiind
de natură politică.
2. un conflict între el și Moțoc, boierul care îl trădase în prima domnie. Acesta se răzbună pe
el, acceptând uciderea lui la cererea mulțimii revoltate: „ Capul lui Moțoc vrem!!”.
3.Conflictul dintre Lăpușneanul și soția sa. Aceasta ajunge să fie speriată de soțul său și
crezându-l capabil să își omoare propriul copil îl otrăvește. Acest gest semnificând sfârșitul
sentimentului de iubire pe care ea îl simțea pentru Lăpușneanul.
4. De asemenea, este prezent conflictul interior al protagonistului, în scena morții, el fiind
măcinat de dorința pentru putere și neputându-și accepta propriul destin.

Scene
I. O scenă reprezentativă pentru cruzimea domnitorului o constituie cea a măcelului.
Criticul literar George Călinescu este de părere că acesta amintește de narațiunile cu
asasinate italiene. Disimularea și ipocrizia sunt de asemenea trăsături specifice
personajului, ele fiind evidențiate încă de la începutul scenei când Lăpușneanul merge
la biserică, sărută icoanele și moaștele, intențiile sale fiind malefice. Prin mersul său la
biserică acesta manipulează boierii, făcându-i să creadă că acesta va fi un conducător
mai blând și că vrea pace. În realitate însă, prezența sa la biserică semnifică lepădarea
de Moțoc. În această secvență îi oferă Ruxandrei „un leac de frică” - piramida capetelor
din cele 47 de capete ale boierilor uciși ce fuseseră la ospățul închipuit, evidențiindu-se
astfel viclenia și tirania sa, cât și setea de răzbunare.

II. A doua scenă semnificativă este cea a morții protagonistului. Domnitorul se

îmbolnăvește și cere să fie călugărit, actul prevăzând lepădarea sa de tronul Moldovei.
Trezindu-se din starea de inconștiență îi amenință pe toți cu moartea, inclusiv pe soția
și fiul său. Astfel, domnița Ruxandra îl otrăvește pentru a-și salva fiul, de aici reieșind
și dezumanizarea soțului, pentru care puterea era mai presus de orice. De asemenea din
această scenă reiese faptul că nu își poate accepta propriul destin, el simțindu-se umilit
și luptând până în ultimul moment.

Concluzie
În lumina celor arătate, Alexandru Lăpușneanul este un personaj complex și memorabil ce se
remarcă prin forța de a-și duce până la capăt planurile, indiferent de mijloace, cât și
spectaculosul acțiunilor sale. El constituie astfel un antimodel de conducător specific realității
socio-politice din Moldova evului mediu.

Criticul George Călinescu a susținut faptul că povestea lui Lăpușneanul ar fi putut să devină la
fel de populară precum Hamlet, dacă limba în care a fost scrisă opera ar fi fost una universală.