,,Alexandru Lăpușneanul’’

de Costache Negruzzi
-relația dintre două personaje-

,,Alexandru Lăpușneanul’’ este prima nuvelă istorică din literatura română, ce apare 30 ianuarie
1840 în numărul de debut al revistei ,,Dacia literară’’, astfel Costache Negruzzi respectă îndemnul lui
Mihail Kogălniceanu de a scrie literatură de inspirație istorică.
Nuvela este specia epicului în proză, de întindere relativ mari, în care se urmărește evoluția socială
și psihologică a personajului central.
,,Alexandru Lăpușneanul’’ se încadrează acestei specii literare, unde se îmbină realitatea istorică
cu ficțiunea, astfel creionându-se tema romantică a nuvelei ce ilustrează în manieră inedită cea de-a doua
domnie a lui Lăpușneanu.
Din punct de vedere al perspectivei narative, scrierea se remarcă prin obiectivitate, naratorul este
omniscient și prezintă evenimentele detașat la persoana a III-a.
Potrivit principiilor romantice, personajele nuvelei sunt construite în antiteză și au calități și
defecte extreme.
Alexandru Lăpușneanu este personajul principal al nuvelei, romantic, excepțional, care acționează
în situații excepționale, de exemplu uciderea boierilor și pedepsirea lui Moțoc. El întruchipează tipul
domnului medieval, crud, sângeros și răzbunător.
Lăpușneanu este construit în antiteză cu boierul Moțoc, personaj secundar ce prezintă tipul
boierului trădător, viclean, dar și laș. Lipsit de sentiment patriotic și loialitate, îl trădează pe Lăpușneanu
în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia îl lingușește ,,asemenea câinelui care în loc să-l muște, linge
mâna care-l bate’’.
Relația care se stabilește între domn și Moțoc se focalizează pe o poziție dintre un caracter tare și
unul slab. În capitolul I are loc întâlnirea lui Lăpușneanu cu solia formată din boierii trimiși de Tomșa,
unde domnitorul dorește reluarea tronului. Se conturează primul conflict principal, pentru putere, între
domnitor și boieri și conflictul secundar, între domn și boierul care îl trădase în prima domnie, Moțoc.
Moțoc vorbește în numele soliei cerându-i domnitorului să se întoarcă pentru că norodul nu-l vrea. După
plecarea soliei, rămâne Moțoc ,viclean și umil, pentru a-i cere să se încreadă în boieri. Răspunsul lui
Lăpușneanu marchează declanșarea conflictului secundar, dorința de răzbunare pentru trădarea boierului
în prima domnie. Bun cunoscător al psihologiei umane, domnitorul folosește proverbul ,,Lupul părul
schimbă, iar năravul ba’’, pentru caracterul trădătorului său. Cu abilitate, îi face o promisiune liniștitoare
lui Moțoc ,,îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mai mânji în sângele tău; te voi cruța, căci îmi ești
trebuitor, ca să mă ușurezi de blestemurile norodului’’. Boierul intrigant, se crede util domnitorului,
intrându-i din nou ,,în favor’’.
Planul de răzbunare al voievodului este însă crud și se îndeplinește în capitolul III. Domnitorul
asistă râzând la măcelul boierilor, în timp ce Moțoc încearcă să râdă ,,ca să placă stăpânului’’. Lipsit de
demnitate, lingușitor și prefăcut, la întrebarea domnitorului dacă a procedat bine masacrând boierii, îl
încurajează pe tiran spunându-i că a procedat ,,cu mare înțelepciune’’. Când mulțimea revoltată este
întrebată ce dorește, strigătul ,,capul lui Moțoc vrem!’’ stârnește spaima vornicului, fiind laș față de
primejdie, unde încearcă să-l convingă pe domn să nu-l dea mulțimii.
Prin sacrificarea boierului, Lăpușneanu se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie și
manipulează mulțimea revoltată, de a cărei putere este conștient ,,proști, dar mulți’’. Stăpânirea de sine,
sângele rece sunt dovediți în momentul pedepsirii lui Moțoc, pe care îl ironizează prin falsul
patriotism ,,du-te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți când îmi spuneai că nu mă
vrea, nici nu mă iubește țara’’.
Modalitățile de caracterizare prin care se conturează portretele tiranului medieval și al marelui
boier, sunt directe (de către narator, alte personaje, autocaracterizare) și indirecte (faptele, limbaj,
atitudine, relație cu personajele).
În caracterizarea directă se apelează la inversiunea făcută de către narator ,,nenorocitul
domn’’, ,,ticălosul boier’’. În discuția de la început, ca răspuns la propunerea vornicului Moțoc de a se
încrede în el, Lăpușneanu dovedește pătrunderea psihologică în caracterizarea directă a boierului ,,dar tu
Moțoace? învechit în zile rele, desprins a te ciocoii la toți domnii, ai vândut pe Despot, m-ai vândut și pe
mine, vei vinde și pe Tomșa’’. Naratorul descrie gestul lingușitor al boierului ,,Moțoc îi sărută mâna,
asemenea câinelui care, în loc să muște, linge mâna care-l bate’’.
Caracterizarea indirectă (prin fapte, vorbe, gesturi) în capitolul III, se evidențiază în manieră
romantică cruzimea domnitorului și hotărârea sa de răzbunare, precum și spaima vornicului. La auzul
strigătului mulțimii ,,capul lui Moțoc vrem’’, boierul pretinde să fie salvat ,,pune să deie cu tunurile într-
ânșii... să moară toți’’.
Gesturile și vorbele lui Moțoc alcătuiesc scena tragi-comică a lașității marelui boier, în fața
morții ,,oh! nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgându-și barba... lăsați-mă să mă spoveduiesc! și
plângea, și țipa, și suspina’’,
În concluzie, cele două personaje sunt romantice, deoarece aparțin excepționalului prin cruzime,
respectiv ticăloșie, unde sunt portretizate în antiteză. Lașitatea boierului pune în lumină voința, hotărârea
și abilitatea domnitorului de a se folosi de adversarii săi pentru a-și atinge scopul