Opera literată „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi este o nuvelă

publicată în 1840, în revista “Dacia Literară”, fiind prima nuvelă istorică scrisă
vreodată în limba română. În cadrul operei este respectat adevarul istoric,
personajele sunt inspirate din realitate, iar sursa de inspirație este trecutul istoric.

Relația dintre cele două personaje este evidențiată prin elemente de

structură, comunicare și limbaj. Nuvela este împărțită în patru capitole, fiecare
având câte un motto, acestea fiind replici rostite de către personaje. Capitolul
întâi are ca motto: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”, cuvinte spuse de către
Lăpușneanul spre boieri care îi ceruse să se întoarcă de unde a venit căci poporul
nu îl vrea. „Ai să dai samă, doamnă!”, este motto-ul celui de al doilea capitol.
Aceasta este amenințarea făcută de văduva unui boier decapitat, către doamna
Ruxanda care nu are nici o atitudine față de faptele soțului ei. Motto-ul celui de al
treilea capitol reprezintă cererea poporului adunat în fața cetății. Mulțimea strigă
„Capul lui Moțoc vrem” deoarece ei cred că Moțoc este vinovatul tuturor
problemelor. În capitolul al patrulea „De mă voi scula, pre mulți am să popesc
și eu…” este amenințarea spusă de Lăpușneanul care, bolnav, fusese
calugărit după cererea sa.

Titlul „Alexandru Lăpușneanul”, din punct de vedere morfologic, este

alcătuit dintr-un substantiv propriu compus și articolul hotărât „-l”, evidențiind
astfel rolul central al personajului eponim.

Alexandru Lăpușneanul este personajul central al nuvelei care reprezintă

tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit răzbunător. Trăsăturile
sale principale reies indirect, prin faptele și vorbele lui. Lăpușneanul vrea să se
răzbune pe boierii trădători care au complotat împotriva primei sale domnii și îi
omoară la fiecare greșeală făcută. Acesta îi cruță viața lui Moțoc dar mai târziu,
bărbatul își dezvăluie adevăratul caracter. Domnitorul este diabolic, un bun
cunoscător al psihologiei umane, care reiese din scena în care Moțoc este omorât
de către popor. Cruzimea protagonistului atinge limitele sadismului atunci când
omoară cu satisfacție 47 de boieri, din capetele cărora alcătuiește o piramidă. În
scena în care bărbatul este pe moarte, obervăm că este egoist și dorește să se
căiscă pentru a scăpa de toate păcatele comise.
 Doamna Ruxanda este personajul secundar al nuvelei, soția lui Alexandru
Lăpușneanul și fiica lui Petru Rareș. Trăsăturile ei morale reies, în mod indirect,
din vorbele și atitudinea sa. Este o fire sensibilă și miloasă, ea îl roagă pe domnitor
să nu mai verse sânge și să înceteze cu omorurile, deoarece este înspăimântată de
cruzimea lui. Ea este puternic impresionată de cuvintele amenințătoare ale
văduvei unui boier ucis de domnitor. Prin credința ei în Dumezeu, soția îi dă
argumente religioase soțului ei, de ce nu e bine să ucidă boierii. Ruxanda este
impulsionată de Spancioc, Stroici și mitropolit să-l otrăvească pe Lăpușeanul ca să
salveze de la amenințarea spre moarte a fiului ei de către domintor.

Relația dintre doamna Ruxanda și Alexandru Lăpușneanul este construită

pe antiteza angelic-demonic. Se căsătorește cu ea din interes pentru a impresiona
poporul și pentru că are origine nobilă, dar nici nu o respectă nici ca soție dar nici
ca mama copilului său, el nefiind capabil de sentimente omenești. Gesturile,
mimica și cuvintele rostite de Lăpușneanul în capitolul al doilea, în scena discuției
cu doamna Ruxanda, evidențiază ipocrizia lui în relația soț-soție. Mai întâi îi sărută
mâna, apoi se întristează și reacționează violent și agresiv pentru îndrăzneala de a
interveni în treburile domnești, ducând mâna la pumnal, dar se stăpânește și îi
promite „un leac de frică”. Mai târziu, acesta se bucură de spaima doamnei care
leșină când vede piramida de capete. În ultimul capitol, doamna aflându-se în
cetatea Hotinului să-l îngrijească pe Lăpușneanul fiind bolnav, acesta cere să fie
călugărit dacă va muri. Domnitorul se dovedeşte la fel de cinic şi uită repede
promisiunea facută de nu a mai omorâ, ameninţând cu moartea pe cei care l-au
călugărit. Insistențele boierilor și amenințările soțului ei că îi va ucide fiul, o
determină pe Ruxanda să-și otrăvească soțul, acest fapt scoțând în evidență
caracterul ei slab. Astfel, personajul principal al nuvelei își gasește crudul sfârșit
așa cum și el i-a torturat și ucis pe cei din jur.

 În concluzie, autorul a evidenţiat prin cele două personaje un cuplu 

romantic: domnitorul fiind dur, tiranic, crud, ipocrit şi  impulsiv iar doamna
Ruxanda având o fire delicată, suavă, sensibilă şi sinceră. Astfel, cele două
personaje sunt prezentate în  antiteză.