Unificarea Italiei

S-a produs în etape atât prin diplomație, cât și pe cale militară.

Principalul stat italian era Regatul Sardiniei și Piemontului; în jurul
acestuia s-a realizat unificarea.
Un rol important l-a avut regele Victor Emanuel I, ajutat de primul
ministru Camilo Cavour, de asemenea revoluționarul Giuseppe
Garibaldi a făcut posibilă unirea sudului Italiei cu Regatul Sardiniei și
Piemontului.
ETAPE:
1) În 1859 Regatul Sardinia-Piemont s-a aliat cu Franța și au învins
Austria într-un război; Italia obținea de la Austria, Lombardia.
2) 1860-1861 acțiunile revoluționare ale lui Garibaldi duc la unirea
sudului Italiei cu regatul Piemont Sardinia. În 1861 Victor
Emanuel al II-lea devine rege al Italiei.
3) 1866 Italia se aliază cu Prusia împotriva Austriei; Italia obținea
Veneția
4) 1870 Garnizoana franceză din Roma rămasă acolo din timpul
revoluțiilor din 1848-1849 este alungată; Roma devine capitala
Italiei.

Unificarea Germaniei
Spațiul geografic al Germaniei a fost foarte divizat din punct de
vedere politic.
Din sec. al IX-lea a fost întemeiat Sf. Imperiu Roman de națiune
germană, împăratul căruia avea însă doar o autoritate simbolică asupra
numeroșilor prinți și a orașelor germane; în realitate existau sute de
state germane aflate deseori în conflict unele cu celelalte.
Din sec. al XV-lea Împărații Imperiului German proveneau din
familia Habsburg; aceștia erau și regi ai Austriei, unul dintre cele mai
importante state ale Imperiului German.
În 1806 Imperiul German oricum ineficient era desființat de către
Napoleon Bonaparte. Statele germane erau o confederație germană, în
cadrul acesteia se remarcau Prusia și Austria.
Sec. al XIX-lea marca și creșterea sentimentelor naționaliste. Se
punea problema creării unui stat german unificat.
Unificarea se va realiza până la urmă în jurul Prusiei.
Un rol important în unificare l-a avut regele Prusac Wilhelm I și
cancelarul Otto Von Bismark.
ETAPE:
1) 1864 – război cu Danemarca; Prusia a luptat în alianță cu
Austria. În urma victoriei Prusia obținea provincial Schleswig, iar
Austria provincial Holstein.
2) 1866 – război cu Austria; Prusia era aliată cu Italia. Austria a
fost învinsă și exclusă din Confederația Germană. Se crea
Confederația Germană de Nord.
3) 1870 – 1871 războiul Franco-Prusac Prusia a obținut o
victorie zdrobitoare alăturându-i-se și statele germane din sud. În
ianuarie 1871 regele Wilhelm I se proclama la Versailles împărat
Kaiser al Imperiului German.
Franța era obligată să plătească mari despăgubiri de război și
ceda Germaniei provinciile Alsacia și Lorena.
 Situația politică a lumii de la sfârșitul
sec. XIX
În secolul al XIX-lea, rivalitatea dintre marile puteri a dat naștere unor
conflicte sângeroase mai ales în partea central estică a Europei.
Această zonă era marcată de conflictul dintre Rusia și Turcia în cadrul
problemei orientale.
Aceasta se referea la situația Imperiului Otoman care se află în declin.
Se punea problema îndepărtării acestuia din teritoriile europene
(peninsula Balcanică).
Rusia râvnea cel mai mult la teritoriile balcanice ale otomanilor,
urmărind să preia controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele
pt. a transforma Marea Neagră într-un „lac rusesc”.
Rusia s-a folosit de populațiile majoritar ortodoxe din Balcani care
vedeau în ea un protector.
Anglia și Franța erau interesate mai degrabă să păstreze integritatea
Imperiului Otoman, văzând în Rusia un pericol pt. stabilitatea zonei.
Așa se explică intervenția acestora de partea turcilor în războiul
Crimeei (1853 – 1856)
Austria avea și ea interese în Balcani, urmărind să ocupe teritorii care
le aparțineau turcilor.
Implicarea sa în problema orientală din sec. al XIX-lea a fost însă mai
mică deoarece avea probleme mari în interor cu minoritățile naționale
revoltate (în special ungurii), iar în spațiul germanic se confrunta cu
marea rivală Prusia.
În 1867 după înfrângerea în fața Prusiei și sub presiunea maghiarilor,
imperiul se reforma transformându-se în Imperiul Austro-Ungar
(dualist / dublă coroană); cele două țări, Austria și Ungaria, își
împărțeau imperiul, rămânând sub conducerea unică a dinastiei
Habsburg.
Împăratul Austriei devenea și rege al Ungariei.
Provinciile românești Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat
aparțineau Ungariei, iar Bucovina aparținea Austriei.
În vestul Europei din a doua jumătate a sec. al XIX-lea se contura
rivalitatea franco-prusacă devenită ulterior franco-germană.
Până în 1870 Franța se bucura de cel mai mare prestigiu din Europa,
dar victoria Prusiei în războiul din 1870 – 1871 avea să transforme
proaspăt unificatul imperiu German în cea mai mare putere a Europei.
Anglia continua să dețină supremația economică și navală mondială
dar era mult mai implicată în afara Europei îmensul său imperiu
colonial în Europa era preocupată de menținerea unui echilibru între
marile puteri.
Tot în a doua jumătate a sec. al XIX-lea se ridică primele două mari
puteri extra-Europene: SUA și Japonia.
SUA și-au consolidat situația internă după războiul civil dintre statele
din sud și cele din nord (1861 – 1865) victoria statelor din nord mai
industrializate le-au obligat și pe cele din sud să abolească sclavia.
D. p. d. v. economic până sfârșitul sec. al XIX-lea, SUA egalau
Anglia.
Japonia a ieșit din autoizolare la jumătatea sec. al XIX-lea,
deschizându-și porturile pt. mărfurile și tehnologia străină.
Rolul principal l-a avut noul împărat Mutsuhito care a lansat un
proces de reforme ce va moderniza Japonia.
Perioada este cunoscută ca „era Meiji”. În 1905 Japonia învingea
Rusia într-un război fiind pt. prima dată în epoca modernă când un
stat cu populație majoritară nealbă se afirma.
Marile puteri ale lumii se confruntau în mod indirect prin împărțirea
lumii, creându-și mari imperii coloniale.
Anglia și Franța aveau cele mai mari imperii coloniale, dar marile
imperii care se afirmau precum Japonia, Germania, Italia doreau și ele
părți mai consistente din lume.
O confruntare directă părea inevitabilă, astfel că statele investeau
masiv în armament.
Se lansa o cursă a confruntărilor care va duce la Primul Război
Mondial (1914 – 1918)