25.10.

2021
(I) Primul Război Mondial

Perioada 1914-1918 și cea imediat următoare reunesc elemente care marchează o nouă epocă în istoria
universală: apariția Asiei ca factor important în politica mondială, amplificarea prezenței Statelor Unite,
transformarea revoluționară a Rusiei și declinul economic și politic al puterilor europene.

Unificarea Statelor
⸎ Unificarea Germaniei
Sfântul Imperiul Romano-German fusese dizolvat în 1806 după abdicarea lui Francisc al II-lea în
timpul războaielor napoleoniene. După finalizarea războaielor napoleoniene, în 1814-1815 se va ține
Congresul de La Viena, care stabilea dominația austriacă în Europa Centrală. Revoluțiile de la 1848
din Germania au căutat unificarea și o singură constituție germană. În 1862, Wilhelm I devenise
regele Prusiei, iar prin ajutorul lui Bismarck (Ministru-Președinte al Prusiei) și al lui Albrecht von
Roon va reorganiza armata prusacă și va face armata germană una dintre cele mai puternici armate.
Astfel, Bismarck inițiază Realpolitik (politica bazată pe circumstanțele date, nu pe noțiuni ideologice)
doctrină care înțelegea posibilitățile, obstacolele și avantajele unui stat unit din punct de vedere
pragmatic, nu ca o ideologie naționalistă.

Trei episoade s-au dovedit fundamentale pentru unificarea Germaniei:

• Al II-lea Război al Schelswigului – în care coaliția austro-prusacă învinge forțele Daneze, care
își asumau puterea asupra ducatelor Holstein și Schleswig, de origine germană.
• Războiul Austro-Prusac – în care Italia și Prusia declarau război Austriei, în această perioadă
adunarea de la Frankfurt a prezentat un plan pentru o nouă constituție și crearea unei Diete
Naționale, ceea ce în 1867 a dus la crearea Confederației Germane de Nord.
• Războiul Franco-Prusac – sfârșit cu capitularea Franței și anexarea Alsaciei și Lorenei.
Acestea s-au finalizat în 1871 când Wilhelm I de Hohenzollern a fost proclamat la Versailles noul
„împărat german”
⸎ Unificarea Italiei (Risorgimento)
Procesul unificării Italiei a demarat în 1859 când în urma unei campanii anti-austriece, Viena declară
război Piemontului. Pacea a fost semnată la Zurich (1859), iar în 1860 prin mișcările inițiate de
Giusppe Garibaldi în Sicilia și Vittorio di Emanuele la Roma (cucerirea Romei – atunci stăpânită de
francezi) va duce la unificarea regatului Italiei (1870).

Premisele Războiului
Marile imperii dinastice precum Rusia și Austro-Ungaria se confruntau cu puternice conflicte interne,
adesea cauzate de începutul industrializării.
Industrializarea avea să necesite o educație superioară și acest lucru urma să provoace noi tensiuni. În
plus, Rusia încă depindea de furnizori externi pentru capitalul de care avea nevoie (cel mai mare parte din
capital provenea de la aliatul său, Franța).
Conservatoare din punct de vedere social, Franța era, în ciuda vitalității sale intelectuale, agitată și
conștientă de slăbiciunile sale. O instabilitate superficială provoca schimburi de replici înverșunate între

1
politicieni, mișcarea clasei muncitoare era slabă, iar dezvoltarea industrială lentă indica încă un handicap
– inferioritatea militară a francezilor.
Franța, ca și Rusia, a intrat în conflict cu Regatul Unit datorită imperialismului lor global. De asemenea,
Germania era un rival major; existau o multitudine de semne: tehnologia și industria germană era net
superioară celei britanice. În plus, Camera Lorzilor era hotărâtă să garanteze interesele bogaților.
Statele Unite aveau să se impună curând drept o putere capabilă să eclipseze Europa. Războiul cu Spania
și construirea Canalului Panama au definitivat acest proces. În 1914, producția de fontă și oțel era dublă
față de Marea Britanie și Germania la un loc. De asemenea, era cea mai mare dintre națiunile debitoare.
Evenimentele care au anticipat războiul sunt:
❖ Revoluția Sârbă (1815)
În urma unei revoluții (1804-1815) sârbii au reușit să se emancipeze de sub dominația otomană și să
fondeze un stat național și să abolească feudalismul.
❖ Războiul de independență al Greciei (1821)
În 1821, întregul Peloponez era cuprins de revolta împotriva turcilor. Prin întocmirea unei flote, elenii
au reușit să obțină victorii împotriva marinei otomane în Marea Egee (Eresos, Chios).
❖ Războiul Crimeii (1853-1856)
A fost inițiat de o disputa religioasă între catolicii (susținuți de francezi) și ortodocșii (susținuți de
ruși) de pe teritoriul otoman. Conflictul va lua amploare când Marile Puteri (Marea Britania, Austria,
Franța și Prusia) vor încerca oprirea avansului rusesc. Trupele ruse au ocupat principatele dunărene și
în Bătălia de la Sinop (1853) vor distruge întreaga flotă otomană. După retragerea trupelor din
principatele dunărene, Anglia și Franța nu au încetat ostilitățile. Aliații au propus următoare condiții:
- Renunțarea Rusiei la protectoratul asupra principatelor dunărene.
- Liberul acces al tuturor națiunilor la navigația pe Dunăre.
Țarul a refuzat condițiile de pace, iar țările aliate au asediat Sevastopolul, baza flotei țariste în Marea
Neagră. De asemenea, au blocat rutele de navigație ale Rusiei în Marea Baltică. Războiul s-a încheiat
cu victoria aliaților în 185 prin Tratatul de la Paris.
❖ Războiul Ruso-Turc (1877-1878)
A fost inițiat de revolta din Herțegovina împotriva imperiului Otoman și, ulterior, amplificată de
revolte în Bulgaria și Bosnia. Marile Puteri sugerează totuși o serie de reforme pe care sultanul ar
trebui să le pună în practică pentru bunăstarea Balcanilor. Liderii din Herțegovina au respins aceasta
propunere, amintind că sultanul mai făcuse propuneri pentru instituirea de reforme, dar nu reușise să
le pună în practică.
Germania, Austria si Rusia vor întocmi Memorandum-ul de la Berlin pentru a-i convinge pe
conducătorii din Herțegovina că sultanul avea să-și respecte promisiunile. Memorandum-ul propunea
instituirea unei comisii internaționale care să apere interesele satelor răsculate. În 1876, imperiul
otoman abolește răscoalele din Serbia, Muntenegru, Herțegovina, Bosnia și Bulgaria. Rusia se
implică în război și ajunge să amenințe siguranța Constantinopolului. Sub presiunea Marii Britanii,
Germaniei și Austriei, Rusia își va retrage trupele. Consecințele războiului au fost:
- Recunoașterea Independenței României, Serbiei și Muntenegrului
- Autonomia Bulgariei
- Acceptarea reformelor în Bosnia și Herțegovina.
❖ Revoluția Rusă (1905)
A fost un ansamblu de acțiuni revoluționare care își propuneau răsturnarea țarismului și confiscarea
pământurilor moșierești. În Octombrie 1905, în urma unei greve generale, Nicolae al II-lea a dat un
manifest care făgăduia satisfacerea unor revendicări general-democratice și crearea Dumei

2
 Consultative. Țarul era afirmat ca autocrat, având control total asupra armatei, guvernului, politicii
externe și bisericii. De fapt, țara a rămas neschimbată: puterea politică aparținea țarului, iar bogăția și
moșiile nobililor. După înfrângerea ei în 1907, revoluția însemnat constituirea unei noi constituții care
afirma puterea supremă a țarului. Revoluția a fost suplinită de opresiuni în Georgia, Finlanda, Polonia
si alte țări baltice.
În 1914 a izbucnit un război datorită acestor dispute, război în care au fost mobilizate societăți întregi, iar
mașinile au jucat un rol covârșitor1.
După o pace de peste 40 de ani (de la Revoluția Pașoptistă), multe țări precum Germania, Austro-Ungaria
și Rusia ajunseseră să creadă că un război ar aduce mai multe beneficii. Acest lucru s-a datorat și din
cauze tendințelor naționaliste ale statelor mici.
Naționalismul poate fi pus în evidență de două evenimente majore:
❖ Criza bosniacă (1908) – este cauzată de anexarea Bosniei (teritoriu otoman) de către Austro-
Ungaria. Conform Congresului de la Berlin, Austria administra regiunea Bosniei, dar ea rămânea de
drept sub imperiul otoman. În urma unor revoluții împotriva sistemului autoritar din cadrul imperiului
Otoman, Austria reușește să anexeze statul Bosniac. Astfel, printr-o înțelegere cu Austria, Rusia
primește acces în zona strâmtorilor Bosfor-Dardanele (acord între miniștrii de externe Al. Izvolsky și
J. Aehrenthal).
❖ Războaiele Balcanice (1912-1913) – cauzate de sistemul centralizat impus de otomani în 1908 ca
urmare a revoluției. Astfel, populațiile creștine erau in continuare asuprite de otomani. În 1912 este
formata Liga Balcanică (Serbia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, România) cu susținerea Rusiei, care
avea ca scop anexarea Macedoniei (teritoriu otoman). Astfel, trupele Bulgare ajung până la suburbiile
Constantinopolului, iar Serbia obține victorii în Macedonia la Kumanovo. În ciuda înfrângerilor
suferite de Poartă, războiul a continuat. În 1913 apar dispute în privința împărțirii teritoriului
Macedonean între Români, Greci și Sârbi. Serbia, Grecia și România se aliază împotriva Bulgariei
pentru a câștiga mai mult teritoriu. După invaziile Serbiei, Greciei și României (marșuri impuse către
capitală) susținute de Imperiul Otoman, războiul se va încheia cu înfrângerea Bulgariei, iar
Macedonia va fi împărțită între Serbia, România, Grecia și Muntenegru.

Primul Război Mondial

Alianțe și Crize
Anterior războiului, în 1904, Mare Britania și Franța semnează un acord în privința influenței in Maroc și
Egipt. Ulterior, Mare Britanie va semna un acord cu Rusia privind sferele de influență din Persia. Aceste
acorduri reprezintă începutul Antantei.
În urma evenimentelor din 1871 (capitulare Franței în fața Germaniei), Germania va crea Tripla Alianță,
la care au aderat Austro-Ungaria și Italia.
Criza s-a produs în 1914, când un arhiduce austriac (Franz Ferdinand) este asasinat de un terorist bosniac
la Sarajevo. Austriecii credeau că sârbii se află în spatele acestui atentat. Susținuți de germani, Austria a
declarat război Serbiei pe 28 Iulie. Prin încălcare neutralității Belgiei, guvernul Britanic, îngrijorat de un
atac asupra Franței, declară pe 4 August război Germaniei. Ulterior, Japonia (1915), Italia (1915),
România (1916), Grecia (1917), SUA și Belgia (1917) se adaugă Antantei. Bulgaria (1915) și Imperiul
Otoman (1915) vor adera la Puterile Centrale.

1
Apariția mitralierei, aruncătorului cu flăcări, tancurile, gazul otrăvitor, sârma ghimpată

3
Începutul Războiului
1914
Inițial, prin bătălia de la Marna (1914), Antanta lansează ofensiva asupra Germaniei care încălcase
statutul de neutralitate al Belgiei, punând capăt dorinței Germaniei de a câștiga rapid războiul.
În 1914, armata britanică și indiană au pătruns în Mesopotamia, Africa de Est, Palestina și Egipt pentru a
slăbi puterea otomană. Acest lucru a fost suplinit de Revolta Arabă din 1916, prin care Hussein bin Ali,
emirul statului Mecca (atunci stat), cu suport britanic inițiază o revoltă prin care un stat Arab unificat era
cerut. Acest lucru se va realiza sub Ibn Saud (rege) care va unifica teritoriile arabiei în 1934 sub numele
de Arabia Saudită.
Cu toate acestea, Germania nu a reușit să ducă la bun sfârșit planul Schlieffen2, considerând Rusia un
inamic secundar. Astfel, pe 17 august 1914, se desfășoară bătălia de la Tannenberg, încheiată cu
înfrângerea zdrobitoare a armatelor ruse și moartea unui dintre comandanții ruși (Alexandr Samsonov).
Armata a VIII-a germană, condusă de Paul von Hindenburg își va continua marșul către Lacurile
Mazuriene (7 septembrie 1914). În ciuda superiorității numerice (2:1) și o poziție defensivă bine
fortificată, rușii au suferit o grea înfrângere.

1915
Până în 1915, Puterile Centrale ocupaseră deja Polonia (atunci parte din Rusia țaristă) și sudul
provinciilor baltice. Prin bătăliile de la Isonzo (1915), Italia marchează intrarea în război prin atacuri
asupra frontului austriac. Rezultatul luptelor de la Isonzo nu a fost favorabil pentru italieni, care au sfârșit
prin a pierde lupta.
Căutări de ieșiri au avut loc în octombrie 1915 la Salonic, când o campanie britanico-franceză a încercat
eliberarea Serbiei de sub conducerea austriacă. Cu toate acestea, forțele Antantei erau slăbite de eșecul
campaniei de la Galliopoli (aprilie 1915) în care forțele britanice și franceze lansaseră atacuri navale
asupra Turciei pentru a deschide comunicarea cu Rusia prin strâmtoarea Dardanele și, ulterior, Marea
Neagră. Prin învingerea trupelor bulgare la Kosturino (decembrie 1915) și, ulterior, prin campanii
împotriva bulgarilor, Antanta va reuși în septembrie 1918 să obțină o victorie asupra Bulgariei și Austro-
Ungariei, deschizând un nou punct strategic, eliberând Serbia.
De fapt, statele balcanice participau la un al III-lea război balcanic, britanicii la un război împotriva forței
comerciale germane, iar rușii și arabii începuseră războiul pentru succesiunea Imperiului Otoman.

1916
În 1916 începe un sângeros război pe frontul de vest. Marea Britanie lansează un atac la Somme
împotriva Germaniei pentru a trece linia și a recupera teritoriile franceze și, în special, Verdun-ul. În
ciuda pierderilor majore, ofensiva a continuat 141 zile, iar armata britanică a avansat doar 7 mile, fiind
încă la mare depărtare de linia germană. La 18 noiembrie, mareșalul britanic Earl Haig, oprește ofensiva.
Bătălia va continua până în decembrie, când Franța, în Bătălia de la Louvemont capturează 11.000 de
soldați germani și încheie bătălia Verdun-ului.
În decembrie 1916, Regatul Poloniei este fondat în urma înțelegerilor cu Puterile Centrale, care doreau să
folosească Polonia ca un stat marionetă a puterii germane.
Pe teritoriul rus vor avea loc ofensiva lui Brusilov, un dintre cele mai mari ofensive ruse, care a dus la
decăderea prestigiului austriac și la mutarea luptei germane pe frontul de est.

2
Implica planul de luptă al Germaniei pe două fronturi

4
1917
Dezvoltarea tehnologiei germane a dus la crearea unor noi moduri de bombardare a țărilor inamice
(zepelinul. Astfel, Germania a bombardat Londra pentru a scoate blocada navală impusă asupra propriei
țări. Prin atacul submarin al navelor de transport, Germania plănui să înfometeze Marea Britanie. Statul-
major general german a decis să reia atacurile marine, decizie care a dus la implicarea Statelor Unite în
război de partea Antantei, mai ales după ce Germania a încercat să negocieze o alianță cu Mexicul3
împotriva Statelor Unite.
Datorita revoltelor, în Rusia (1917) s-a format un guvern provizoriu de liberali și socialiști, iar țarul a
abdicat. În urma Revoluției din Octombrie, guvernul provizoriu este înlăturat, iar, ulterior, bolșevicii,
printr-o lovitură de stat, preiau puterea promițând țăranilor pământ și pace. Tratatele de pace de la Brest-
Litovsk (martie 1918) marchează ieșirea Rusiei din război și anticiparea înființării Uniunii Sovietice.
Teama de invadatorii care puteau să restaureze vechea orânduire și să-i susțină pe moșieri s-a combinat cu
tradițiile ruse la autocrației4 și terorismului polițienesc, înăbușind orice liberalizare a regimului.

1918
În ultimul său an, războiul a devenit un război național, nu de clasă. Astfel, naționalități precum cehii si
slavii de sud se vor coaliza împotriva Puterilor Centrale, în speranța de a obține libertate națională.
Până în vară (1918), Antanta reușise să oprească ultima mare ofensivă germană5. Liderii germani deja
prevedeau un colaps intern. Cehoslovacia deja forma legea statului independent, iar Polonia deja formase
un comitet la Cracovia. Ulterior, Croația, Slovenia, Dalmația si Serbia și-au declarat independența.
Parlamentul Austriac (Reichsrat) proclamă statul independent Austriac (republica Austriei Germane), iar
Carol I al Austriei este detronat de parlament și exilat în Elveția (moartea habsburgilor). Tot în noiembrie
1918, Kaizerul Wilhelm al II-lea al Germaniei abdica, noul guvern german cere și armistițiu, iar luptele
iau sfârșit.

3
Telegrama Zimmermann
4
Putere absolută
5
Ofensiva Ludendorff din Martie 1918

5
 01.11.2021
Perioada Interbelică (1918-1939)

Perioada interbelică începe odată cu conferința de pace de la Paris, unde prim-miniștrii britanic și francez
și președintele american au dominat negocierile1. Acordul de pace trebuia să fie unul mondial. În
realizarea lui s-au făcut auzite multe voci neeuropene2. Principalele puteri victorioase au fost Marea
Britanie, Franța, SUA, Japonia si Italia. La conferința de pace nu a participat nici un reprezentant URSS.

Acorduri de Pace
Acordul de pace era format dintr-un grup de tratate distincte:
▪ Germania, Versailles, Iunie 1919, considerat tratatul de bază și folosit ca model pentru celelalte.
▪ Austria, Saint-Germain, Septembrie 1919
▪ Bulgaria, Neuilly, Noiembrie 1919
▪ Ungaria, Trianon, Iunie 1920
Acestea au însemnat revendicarea Austro-Ungariei, acum împărțită. Astfel s-a format o Polonie renăscută,
o Serbie extinsă3, o Cehoslovacie în întregime nouă și crearea Statului Irlandez (1922). Rolul conferinței
era acela de a încheia tratate separate cu fiecare stat învins. După ce au fost stabilite clauzele generale, s-a
trecut la redactarea lor, pe baza rapoartelor unor comisii fără ca statele învinse să participe la negocieri.
Tratatele enunțate au alcătuit sistemul de la Versailles care a reglementat relațiile internaționale în
perioada interbelică, stabilind o nouă ordine internațională.
Conform tratatului de la Versailles, Germania a fost obligată să:
• Renunțe la serviciul militar obligatoriu
• Reducă armata la 100.000 de oameni
• Demilitarizeze zona Rinului
• Piardă 13% din teritoriu, 10% din industrie, 12% din populație, 48% din resursele de fier, 15% din
producția agricolă.
• Plătească o despăgubire de 32 miliarde de mărci de aur
• Piardă Alsacia și Lorena
• Nu realizeze Anschluss-ul, adică unirea cu Austria.
O caracteristică principală a păcii a fost încercarea de a urma principiile autodeterminării și naționalității
acolo unde era posibil. Acest lucru nu a fost total posibil deoarece Europa Centrală și de Est era împânzită
de minorități naționale încorporate fără voia lor în națiuni față de care nu simțeau nicio loialitate4.
În anul 1919 s-a constituit „Liga Națiunilor” care avea, inițial, ca scop acordarea unor mandate puterilor
victorioase5 pentru a administra teritoriile care fuseseră germane sau turcice și se pregăteau pentru
autonomie. Liga Națiunilor a avut ca obiective garantarea păcii și securității, eliminarea războiului ca
mijloc de rezolvare a conflictelor între state, dezvoltarea relațiilor internaționale pe baza respectării

1
David Lloyd George, Vittorio Orlando, George Clemenceau și Woodrow Wilson.
2
17 din 27 de state care au semnat tratatul de pace erau de pe alte continente.
3
Numită „Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor”, ulterior, Iugoslavia.
4
Spre exemplu, o treime din populația Poloniei nu vorbea poloneză, iar noua Românie era pe jumătate maghiară.
5
Deși SUA a refuzat.

1
normelor de drept internațional prevăzute de tratate. A avut inițial 42 de membrii din care 26 nu erau state
europene, iar America nu se numără printre ele, ceea ce a provocat tensiuni.

Comunismul/Fascismul
Pe de altă partea, URSS a înveninat relațiile cu puterile majore prin propagandă revoluționară, fiind
convinși că țările capitaliste erau hotărâte să-i răstoarne de la conducere6. Rezultatul a fost că URSS,
puterea europeană care avea potențial pentru afacerile continentului, nu a fost consultată în crearea unei
noi Europe. Acum Statele Unite și Uniunea Sovietică intrau într-o perioadă de izolare care a avut efectul
de a menține o iluzie a autonomiei europene.
Promovarea democrației americane și crearea unor noi state democratice a fost sarcină dificilă pentru o
Europă decăzută economic. Instituțiile democratice ale noilor state au fost lansate într-o lume a cărei
structură economică fusese puternic deteriorată. Prăbușirea vechilor tipare de schimb economic a făcut
mai dificilă confruntarea cu probleme precum: sărăcia țăranilor și șomajul. Acesta era fundalul pe care
revoluționarii fasciști și comuniști l-au exploatat.
Comunism Fascism
➢ Ideologic, se bazează pe egalitatea populației, ➢ Ideologic, se bazează pe renașterea „statului”,
desființarea proprietății private și dictatură. un naționalism extrem și dictatură. Există
➢ Este condusă de popor și un partid unic. proprietate privată, iar Statul conduce afacerile
➢ Piața liberă este exclusă și nu este determinată interne.
de nevoile consumatorilor ci de guvern. ➢ Puterea este concentrată în mâna unei singure
➢ Materia primă este procurată fără bani și este persoane.
distribuită în mod egal. ➢ Piața liberă este exclusă și nu este determinată
➢ Teoretic, staul nu este controlat de nimeni. de nevoile consumatorilor ci de
➢ Sunt împotriva claselor sociale. guvern/dictator.
➢ Exemple – China, Coreea de Nord, Laos, Cuba, ➢ Statul este controlat de poliție secretă, lagăre de
Rusia concentrare, dictatura guvernului
➢ Sunt împotriva internaționalizării.
➢ Exemple – Chile (73-90), Argentina (46-55)
Comunismul amenința Europa în două moduri:
1. Pe plan intern, fiecare țară a avut curând un partid comunist revoluționar.
2. Pe plan extern, fondarea Internaționalei a III-a Comunistă (Comintern), organizată de sovietici în
martie 1919 pentru a conduce mișcare socialistă internațională.
Comuniștii erau în competiție pentru sprijinul clasei muncitoare si se luptau cu îndârjire unii cu alții.
Astfel, în Ungaria a fost instaurat un guvern bolșevic (1919) și tentative de lovituri de stat ale
comuniștilor în Germania. Politica comunistă a aderat la conservatorism, îngrozindu-i pe moderați cu
retorica și conspirațiile revoluționare. Astfel, URSS a devenit citadela clasei muncitoare internaționale.
Cominternul a fost manipulat de liderii bolșevici ca instrument al politicii externe ruse. Primul Război
Mondial s-a încheiat în Europa de Est în 1921, după ce URSS a semnat cu Polonia noile granițe. Dorința
de a preveni comunismul a dus la orientarea multor state către guverne dictatoriale sau militare care să
garanteze o atitudine puternic anticomunistă.
După moartea lui Lenin (1924) s-au conturat 2 puncte de vedere:
➢ Exploatarea țăranilor
➢ Liberalizarea economiei (NEP – Noua Politică Economică)

6
Marea Britanie și SUA erau înțelegători cu sovieticii, în timp ce Francezii erau niște anti-bolșevici îndârjiți.

2
Liderul comunist Troțki a susținut puternica industrializare a Rusiei și exploatarea populației. Ulterior, el
a fost dat la o parte, dar punctul lui de vedere s-a impus. Iosef Stalin a înfăptuit adevărata revoluție care a
creat o noua Rusie. Planurile „cincinale” au bus bazele puternicii industrializări din 1928 și colectivizării
agriculturii.
Milioane de țărani au fost omorâți sau strămutați, iar dările sub formă de cereale au readus foametea.
Orașele erau hrănite, deși aparatul polițienesc menținea consumul la nivel minim. În 1937, produsul
industrial al Uniunii Sovietice provenea din fabrici construite după 1928.
Impunerea colectivizării a fost posibilă doar prin brutalitate la o scară mult mai mare decât orice se
întâmplase în timpul țarilor.
Participarea Italiei la război a dus la colapsul acesteia. Lipsa succesului și costurile disproporționat de
mari au adus italienilor dezamăgire și deziluzii în privința noii Italii constituționale.
Sătui de anti-naționalismul socialist, mulți italieni au început să se îndepărteze de parlamentismul liberal
și să caute naționalismul intransigent al altor țări. În 1919, Benito Mussolini, a întemeiat mișcare fascistă
care își propunea să caute puterea prin orice mijloace, prin organizarea țării împotriva clasei muncitoare și
a autorităților alese. Până în 1922, fascismul devenise un adevărat curent. Deoarece alți politicieni nu
opriseră fascismul, regele a apelat la Mussolini pentru a forma un guvern7. Treptat acesta va transforma
fascismul într-o dictatură și va prelua toată puterea.
Pe plan intern, Acordurile de la Lateran din 1929, au reprezentat concesia Vaticanului față de sistemul
fascist. Astfel, în țări precum Spania și Portugalia s-au fondat guverne conservatoare, bazate pe
tradiționalism. Acest fenomen s-a extins mai ales în statele mici formate după destrămarea Austro-
Ungariei. Totuși redresarea economică fusese clădită pe temelii nesigure, fapt care a dus la o criză
financiară mondială. În 1920, Statele Unite asigurau aproape 40% din producția de cărbune mondială.
Acest fapt a dus la criza economică din 1930. Până în 1933, toate valutele principale au renunțat la
etalonul de aur8. Criza economică a provocat și o creștere a șomajului mondial.

7
Eveniment intitulat „Marșul asupra Romei”
8
Etalon internațional care raporta valoarea monedei la valoarea aurului

3
 28.11.2021
Perioada Interbelică (2)

Se vor prezenta evenimentele ce au avut loc în această perioadă, tratatele importante cât și elemente politice
externe și interne.

Bilanțul conflictului
Contemporanii sunt înspăimântați în primul rând de sacrificiile umane. Acestea sunt într-adevăr
înspăimântătoare: mai mult de 8 milioane de morți europeni și milioane de invalizi, fără a socoti războiul
civil și ale războiului de intervenție din Rusia.
La aceste pierderi se adaugă și condițiile proaste de igienă și apariția bolilor.
Din 1911 până în 1921, partea populației care depășește 60 de ani trece în Franța de la 12,6 la 13,7%, iar în
Anglia de la 8 la 9,4%.
Au existat, de asemenea, o scădere importantă a producției. În total, potențialul agricol al Europei s-a redus
cu 30%, iar potențialul industrial cu 40%. În Franța, spre exemplu, în cinci ani, prețurile au crescut de 4 ori.
În Germania acestea s-au mărit de 12,5 ori.

Sfârșitul Hegemoniei
Marile state din afara Europei au profitat din plin de conflict care le-a permis să-și mărească productia
industrială și agricolă, să le ia europenilor numeroase piețe de desfacere, mai ales în Asia și să-și
îmbunătățească simțitor balanța de plăți. Europa, odinioară bancherul lumii, este acum obligată să facă
împrumuturi externe de la Statele Unite și țările Asiatice. Statele Unite au împrumutat 10 miliarde de dolari
țărilor beligerante.
Piețele coloniale au fost în mare parte pierdute, profitând de aceasta tinere industrii naționale: firma
siderurgică TATA (India), Statele Unite, Japonia. Numai India a furnizat britanicilor aproape un milion de
oameni, iar coloniile franceze cam tot atât.
Dominația menținută în domeniul literelor și artelor este însoțită de un recul clar în alte domenii: de exemplu
cel al tehnicilor de producție și al gestiunii dominat de americani, sau cel al științei judecat după „măsura”
premiilor Nobel.

Tulburări Sociale
Cei mai afectați de război au fost cei care au venituri fixe, începând cu rentierii pe care i-a ruinat inflația.
În Franța, un mare număr dintre aceștia și-au plasat o parte din economii în împrumuturile către ruși.
Refuzul guvernului sovietic de a onora datoriile regimului țarist îi pune într-o situație dificilă.
Lumea țărănească constituie un univers deosebit. O parte a țăranilor au profitat de creșterea continuă a
prețurilor la produsele alimentare și și-au cumpărat pământ. Cu toate acestea, lipsa productivității datorată
lipsei mâinii de lucru și lipsei de material agricol și îngrășăminte a dus la reluarea exodului rural.
Țărănimea din România, Polonia și Rusia cer o reformă agrară aplicată în avantajul celor săraci și în
detrimentul feudalilor.
Stepan Radic (conducătorul Iugoslaviei), Partidul Țărănist (România) și Formațiunea Piast (Cehoslovacia)
vor avea ca obiectiv reforma agrară, fapt care a dus în 1921 la crearea „Internaționale Verzi”.

1
Aparenta victorie a democrației
Regimurile totalitare au fost înlocuite cu sisteme politice create după modelul parlamentar de tip francez.
La Conferința de la Versailles, cele 4 puteri nu și-au ascuns simpatia pentru Cehoslovacia democratică și
laică pe care tocmai o creaseră Benes și Masaryk, după cum nu și-au disimulat nici neîncrederea față de
autoritarismul lui Pilsudski. Se va asista apoi la o înmulțire a constituțiilor copiate după cea franceză din
1875: în 1920 în Austria și Cehoslovacia, în 1921 în Iugoslavia și în Polonia, în 1923 în România.
În Italia, sistemul democratic dă naștere unei crize politice și sociale care ia sfârșit în octombrie 1922 prin
venirea lui Mussolini la putere. În 1926 are loc puciul mareșalului Pilsudski.
Atacul Democrației Liberale
La stânga atacul vine din partea mișcării La dreapta, democrația este amenințată de
comuniste. Imediat după război, comunismul pare mișcările autoritariste susținute mai ales în țările
a fi pe punctul de a se extinde în toată Europa, deși învinse sau în cele nemulțumite de modul în care
curentul revoluționar suferă de pe urma divizărilor conferința de pace le-a hotărât soarta, care reiau
intervenite în 1920-1921 din cauze problemei tezele naționaliste și le amplifică pentru a critica
aderării la Internaționala a III-a. parlamentarismul și lipsa lui de eficacitate.

Metode autoritare și de economie dirijată se găsesc și în „Decretele Lege” din Franța și în „Dictatura
cabinetului” în Marea Britanie. În Franța, este instaurat autoritarismul lui Clemenceau, care a devenit după
război un fel de lider carismatic al maselor populare.

Tensiunile Franco-Germane
Lucrarea „Consecințele economice ale păcii” publicată în 1919 de economistul britanic J.M. Keynes aduce
la cunoștința posibila reîntoarcere la putere a Franței, mai ales după „proiectul siderurgic” conceput de
Quay d’Orsay. Astfel, Marea Britanie va susține cauza Germaniei care era împovărată de datorii.
Franța a avut doi reprezentanți importanți care au marcat politica cu Germania:
▪ Raymond Poincare1 – președinte al Republicii până între 1913-1920, susținător al Trataului de la
Versailles.
▪ Aristide Briand – premier al Franței și președinte ale Consiliului francez, susținător al propunerilor lui
Lloyd George, care propunea o eșalonare a datoriei germane în schimbul garantării de către Regatul
Unit a frontierelor franceze.
Germania va aplica o politică democratică în care statul era coordonat de un președinte ales pe șapte ani și
două camere: Reichstag-ul (votează legile și aprobă cancelarul) și Reichsrat-ul (format din delegații
regiunilor germane).
În timpul Conferinței de la Geneva (1922), Germania încheie cu sovieticii tratatul de la Rappallo, care
prevedea trimiterea în URSS a unor tehnicieni germani și folosirea de către Germania a teritoriului sovietic
pentru experimentarea materialului de război prohibit.
Cu ajutorul Belgiei și Italiei, Ruhrul2 este ocupat de trupele franco-belgiene sub pretextul că germanii au
refuzat să plătească o tranșa din despăgubiri, în realitate o întârziere de câteva săptămâni a livrării unei
încărcături de stâlpi de telegraf. Fapt care duce la tensiunile dintre Franța și Germania, provocate de politica
intransigentă a lui Alexandre Millerand3. Datorită situației francului, care scade permanent, Alexandre

1
Președintele Franței, care îl obligase pe Briand să renunțe la poziția sa.
2
Principala zonă industrială a Germaniei
3
Președintele Franței din 1920.

2
Millerand este obligat să adopte Planul Dawes4. Ulterior, A. Millerand este înlocuit de Eduard Herriot, care,
în cadrul Conferinței de la Londra, acceptă toate prevederile Planului Dawes. Astfel, datoria Germaniei este
redusă esențial.
Se dezvoltă companii precum Imperial Chemical Industries (fondată de englezi în 1926) și Konzern-urile
germane care unesc întreprinderi industriale. Se constituie și acorduri industriale denumite „Cartele”5 care
vizează împărțirea piețelor interne sau internaționale.
Organizarea științifică a muncii, folosirea publicității, „lucrul pe bandă” care duce la specializarea
muncitorilor în câteva operații efectuate asupra unor obiecte care sunt aduse mecanic în fața acestora
pătrunde pe scară largă pe bătrânul continent. Europa va furniza 45% din producția industrială mondială,
iar SUA doar 42%.
Eduard Herriot (lider al Cartelului partidelor de stânga) propune în 1924 un proiect ce vizează o
reglementare a conflictelor internaționale prin arbitrajul Societății Națiunilor. În 1925, printr-o conferință
de la Locarno (Elveția), Briand, Stresemann, Mussolini, Chamberlain și Vandervelde (Belgia) se semnează
un pact care garantează frontierelor franco-germane sub asigurarea Regatului Unit și a Italiei. Aceasta a dus
la stabilirea unor relații de prietenie între germani și francezi.

Destabilizarea
Una după alta, Polonia (1921), Cehoslovacia (1924), România (1926) și Iugoslavia (1927) s-au plasat sub
protecția Franței6. De asemenea, tratatele bilterale dintre Cehoslovacia și Iugoslavia erau îndreptate în mod
deschis împotriva Ungariei horthyste.
În Rusia, Lenin fondează o metodă „capitalistă” numită „Noile Politici Economice” (N.E.P.) prin care se
restabilește un sector privat, deschis concurenței și inițiativei individuale. În 1927, Stalin7 abandonează
această politică și introduce procesul de colectivizare. Apropierea dintre Germania și Rusia era din ce în ce
mai evidentă8. Programul Kominternului stabilește că proletariatul internațional are datoria să contribuie la
succesele construirii socialismului și să destabilizeze sistemele capitaliste.
Începând din 1926, Italia constituie și ea un factor de perturbare a relațiilor intereuropene. Regimul
dictatorial, nașterea fascismului și șomajul vor naște revolte majore în Italia. Mișcarea fascistă este fondată
în 1919 la Milano de Benito Mussolini. Organizat în escuade sau căprării de luptă, acesta organizează
expediții de pedeapsă împotriva cooperativelor sătești, municipalităților socialiste și împotriva
organizațiilor muncitorești din orașele industrializate. În 1921 va crea Partidul Național Fascist, cu o
gândire profund anti-burgheză. În 1922 organizează „Marșul asupra Romei”9 în urma căruia, din asentiment
față de mișcare, îl proclamă pe Mussolini șef de guvern. Astfel, acesta va pune mâna progresiv pe puterea
absolută si va instaura în 1925 regimul autoritar. Italia va deveni apărătoarea dorinței revizioniste. In 1927
va semna un tratat cu Ungaria împotriva „Micii Antante”, va susține agitatorii din Macedonia Iugoslavă și
din Bulgaria, și își va impune protectoratul asupra Albaniei (1927).

4
Plan american care propunea lansarea economică a Franței și rezolvarea problemei cu Germania.
5
Cartelul european al aluminiului, Cartelul franco-german al oțelului, etc.
6
Crearea „Micii Antante”
7
După moartea lui Lenin în 1924
8
Semnarea acordului de prietenie și neagresiune
9
Parodie de revoluție care era menită să exercite presiuni asupra clasei conducătoare.

3
Securitatea Colectivă
Societatea Națiunilor a demonstrat foarte curând că are puteri limitate. Opoziția Marii Britanii, absența
SUA și URSS duc la șubrezirea acestui organism care avea menirea de a menține pacea. Aristide Briand,
președintele „Uniunii Paneuropene” susține această mișcare de creare a unei Uniuni Europene. El subliniază
că ar trebui să se înceapă cu legăturile politice, iar apoi cu cele politice. Numai Iugoslavia și Bulgaria au
dat răspuns favorabil.

Marea Criză (1929)

Este inițiată de Crahul de pe Wall Street (New York), eveniment în care producția era din ce în ce mai
bogată, iar piața de desfacere se micșora pe măsură ce veniturile deveneau mai mici. Întregul sistem pe care
se baza creșterea rapidă a economiei americane se prăbușește. Prețurile la produsele industriale scad cu
30% în trei ani, în timp ce cele din sectorul agricol scad cu 70%.
Afectate de piețele de desfacere externe au fost Anglia și Germania ale căror comerț se baza pe exporturi.
Industria germană se scufundă rapid în criză iar Marea Britanie cere ajutorul Americii și Franței pentru a
salva lira. Franța este ultima afectată de criză, datorită marii autonomii economice. Țărănimea care exporta
cereale din Europa de Est a fost și ea profund afectată.

Prăbușirea Liberalismului
Datorită crizei economice din 1929, statul intervine în majoritatea domeniilor economice pentru a preveni
deflația și scăderea puterii de cumpărare. De asemenea, sindicatele resping reducerile salariale fapt de duce
la adâncirea crizei.
Conform lui John Maynard Keynes10, statul trebuie să joace rolul de moderator a vieții economice, folosind
exclusiv căi financiare și fără să afecteze profiturile. Astfel, intervenționismul promova apariția unor
concentrări industriale și financiare și aprofundarea politicilor sociale (crearea alocației, salariului social11,
etc.) pentru a preveni viitoare crize economice. Cu toate acestea, criza a întărit considerabil naționalismele
economice și o izolare economică a mai multor țări.

Nazismul
În ajunul crizei din 1929, cel mai influent partid în Germania este Partidul Național Socialist Muncitoresc
German (PNSMG) a lui Adolf Hitler. Comuniștii sunt primii care beneficiază în urma crizei.
Cancelarul Bruning dizolvă Rechstagul in 1930 și instaurează o politică deflaționistă, iar disperarea duce
la îndreptarea către socialism și comunism, care propun lichidarea Republicii burgheze și înlocuirea
acesteia cu o „nouă ordine socială”.
Doctrina liderului PNSMG, are la bază teoria pseudo științifică, conform căreia germanii reprezentau rasă
pură („rasa ariană”) care avea dreptul să stăpânească întreg continentul European. Hitler expune în „Mein
Kampf” soluțiile național-socialismului:
▪ Distrugerea a influenței elementelor străine (evrei și comuniști)
▪ Lichidarea democrației
▪ Înlocuirea regimului parlamentar cu puterea absolută a Führerului.
Acesta a găsit o mare audiență în rândul maselor dezorientate, gată să găsească oameni care să dea socoteală
de nenorocirile lor și să aclame pe cel care pretindea că poate să le salveze.

10
Autorul „Teoriei generale a locului de muncă, a profitului și a monedei (1936)”
11
Garantat de stat

4
Astfel, Partidul Național-Socialist câștigă adepți printre țăranii loviți de căderea exporturilor agricole, în
burghezia mică și mijloacele amenințate de proletarizare și speriate de pericolul revoluției în rândurile
șomerilor și ale marginalizaților cărora organizațiile naziste le oferă un refugiu provizoriu împotriva
sărăciei.
Cancelarul Hindenburg va încerca să guverneze fără ajutorul naziștilor, în final, va fi nevoit sa cedeze locul
liderului PNSMG. Astfel, marii magnați ai economiei îl susțin pe Hitler în speranța de a-l putea manevra
după voia lor și eventual să îl înlăture când criza politică și amenințarea revoluționare vor dispărea.
Hitler va lichida opoziția comunistă, arestând pe majoritatea adversarilor. Partidele politice și sindicatele
sunt dizolvate și înlocuite de un „Front al Muncii” organizat pe principii corporatiste. Administrația este
epurată, iar centralizarea consolidată prin desemnarea unui Staathalter atotputernic la conducerea fiecărui
land. Este înființată o poliție secretă de stat denumită „Gestapou”.
Albert Einstein, Thomas Mann, Ștefan Zweig, Fritz Lang părăsesc țara sau refuză să-și mai continue munca.
În 1935 sunt aplicate legile de la Nuremberg care îi lipsesc pe evrei de dreptul de a vota și le opresc accesul
la numeroase ocupații: bănci, comerț, edituri, profesiuni juridice și medicale, funcții publice, etc.
Contrar obiectivelor sale inițiale, nazismul nu încearcă să distrugă capitalismul, ci vrea mai degrabă să
consolideze marile interese private, cu condiția ca acestea să colaboreze cu regimul și să recunoască dreptul
statului de a avea un rol director în viața economică.
Sindicatele sunt desființate și înlocuite ca în Italia cu grupări corporatiste, având fiecare Führerul său,
reunite într-o organizație unică denumita Frontul Muncii.
În 1939, Germania produce pentru nevoile proprii suficient grâu, unt și zahăr și devine a doua putere
industrială a lumii.

Fascismul
Similar nazismului, se va crea un partid unic numit Partidul National Fascist. Monarhia și senatul vor fi
susținute doar pentru a exploata referința la antica instituție romană. Partidul unic participa la menținerea
ordinii cu ajutorul miliției, organizație paramilitară ale cărei efective ating în 1940, 700.000 de membri.
Mobilizarea italienilor se realizează prin intermediul a două căi principale:
❖ Educația – care urmărește formarea unor spirite sănătoase, disciplinate și pline de fanatism.
❖ Economia – care urmărește punerea întregii vieți economice și sociale sub o conducerea unică de stat12.

Alte țări
Mussolini a acordat serioase subvenții organizațiilor fasciste sau cu tendințe spre fascizare ale căror acțiuni
i se păreau utile pentru realizare obiectivelor proprii. De asemenea, Ambasada Germaniei va oferi subvenții
grupărilor fasciste din Franța, Anglia, Spania, etc. Prin lovituri de stat militare, regimurile parlamentare din
Europa Centrală și de Est13 se vor prăbuși și se vor crea regimuri autoritare de dreapta.
Regimurile autoritare care pun capăt democrației nu se bazează pe aceleași fundamente sociologice, nici pe
același model de societate. Fascismul ca regim14 presupune o alianță tactică între o clasă conducătoare, în

12
În 1934, sindicatele fasciste sunt incluse în corporații care își delegă reprezentanții într-un Consiliu Național în care
se află reprezentanți ai statului și membrii ai partidului.
13
Care nu aveau un interludiu democratic îndelungat.
14
Nu ca ideologie.

5
cadrul căreia industriașii și afaceriștii au rolul principal. Grupările fasciste s-au înființat în alte țari pentru
a înfrânge mișcare muncitorească.
În Lituania, Woldemaras a instaurat în 1926 un regim de stare de asediu. În Letonia, Karlis Ulmanis, șeful
Uniunii Țărănești conduce din 1934 un stat militarizat care se opune cu duritate socialiștilor și „fasciștilor”
din Perkonkrust. În Estonia, unde conservatorii reușesc să o ia înaintea mișcării corporatiste și antisemite a
generalului Larka. În România, mișcarea Gărzii de Fier este oprită de Carol II care instaurează dictatura
militară (1938). În Bulgaria, generalul Georgiev dizolvă în 1934 partidele tradiționale și mișcarea fascistă
și instaurează o dictatură monarhico-militară asemănătoare cu cea pe care generalul Metaxas o va instaura
în Grecia doi ani mai târziu cu ajutorul regelui. În Austria, cancelarul Dollfuss conduce și el din 1934 un
stat reacționar tradițional și catolic. În Polonia, „Marșul împotriva Varșoviei” inițiat de mareșalul Pilsudski
(1926) a marcat începutul fascismului polonez și preluarea puterii de către extrema dreaptă. În Spania,
generalul Primo de Rivera instaurează un regim de dictatură militară, ulterior continuată de Franco, care
dorea întoarcerea la tradiționalism.

Comunismul (Stalinismul)
În prima sa fază, Stalin deportează15 și executa toți potențialii rivali, inclusiv pe foștii tovarăși ai lui Lenin16.
Represiunea se extinde până la revoluționarii străini refugiați în Rusia precum fostul conducător al Ungariei
comuniste, Bela Kun. Acesția sun deportați și uciși în gulagurile siberiene17.

15
În Siberia
16
Troțki, Buharin, etc.
17
Care aparțineau poliției rusești NKDV

6
 13.11.2021
Revoluția Rusă (Comunismul)

Desfășurarea va fi asemănătoare celei din 1905, în care țărănimea cât și armata va reacționa violent prin
greve datorită lipsei de armament, organizare, provizii, etc. Pe acest fond se va ridica și dorința de
instituire a unei monarhii absolute, condusă de Nicolae al II-lea1.
Pe 10 martie 1917 izbucnește o grevă generală2 în urma căreia țarul este înlăturat, iar puterea este preluată
de Comitetul Executiv al Dumei, condus de Kerenski. Acesta va încerca să diminueze puterea bolșevicilor
și menșevicilor conduși de Lenin. În aprilie, printr-o serie de teze, socialiștii câștigă partea țărănimii prin
împărțirea pământurilor.
Din exilul său din Finlanda, Lenin pregătește terenul pentru lovitura de stat prin intermediul
locotenentului Leonid Troțki, care introduce în soviete numeroși bolșevici, creează o miliție populară și
devine președintele sovietului din Petrograd. Lenin, întors din Finlanda, determină Comitetul Central al
partidului să adopte hotărârea insurecției.
Pe 7 noiembrie, soldații3 pun mână pe toate punctele strategice, iar Kereski dizolvă guvernul, iar Lenin
preia toată puterea si desemnează un Consiliu al Comisarilor Poporului. Ulterior, Adunarea Constituată
fondată de Kerenski este dizolvată de către bolșevici (1918).
Astfel, decretele din noiembrie prevăd:
− Instaurarea păcii (părăsirea războiului)
− Împărțirea pământului
− Stabilirea întreprinderilor care trec sub controlul muncitorilor
− Recunoașterea naționaliștilor
Cu toate acestea, prin pacea de la Bret-Litovsk din martie 1918, fostul imperiul Țarist pierde Țările
Baltice și Ucraina. Un rezultat al instaurării socialismului a fost fondarea poliției secrete CEKA, care va
pune bazele terorii politice. Tot în același an Ucraina își declară independența, iar războiul cu Polonia se
va sfârși printr-o înfrângere4.
Astfel, în 1919, Lenin va fonda Cominternul (Internaționala a III-a), organizație în care erau admise
partidele socialiste europene care respectau cele 21 de condiții stabilite de Lenin. Această organizație
avea ca scop instaurarea unei revolte generale împotriva democrației occidentale.
În Germania, în 1919, un grup denumit spartachiști5 fondează un Partid Comunist (KPD) care va iniția
revolte în Germania și va decreta greva generală. În 1920, armata îl numește conducător pe Wolfgang
Kapp. După lupte dificile, va fi instituită Republica de la Weimar, care va avea de luptat împotriva a
numeroase republici sovietice comuniste (Bremen, Munchen).
În Ungaria, în 1918, a fost înființat Partidul Comunist din Ungaria, care îl avea în frunte pe Bela Kun.
Datorită ajutorului francez, contrarevoluționarii (amiralul Horthy și contele Bethlen) împiedică extinderea

1
Și condusă din umbră de Rasputin.
2
Generată de socialiști.
3
Care au trecut de partea bolșevicilor.
4
Tratatul de pace de la Riga (1921)
5
Format din Karl Liebeknecht, Rosa Luxemburg și Clara Zetkin (Liga Spartacus)

1
comunismului în Ungaria. În iulie 1919, armata română invadează țara și cucerește Budapesta și îi ajută
pe contrarevoluționari să-l îndepărteze pe Bela Kun, care fuge în Rusia. Ulterior, Horthy își ia titlul de
regent și instaurează un regim autoritar.
În Austria, regimul comunist6 nu ia amploare datorită influenței majore a partidului Social-Democrat
condus de Friedrich Adler. Astfel, în 1919, Austria este proclamată republică.

6
Partidul Comunist Austriac (înființat în 1919)

2
 16.11.2021
Conflicte în Perioada Interbelică

Conflictele care au avut loc după finalizarea războiului vor pune bazele viitoarelor conflicte dintre țările
naționale noi formate și marile imperii, acum decăzute.

Războiul Anglo-Irlandez (1919-1921)

După victoria lor electorală în 1918, liderii irlandezi au declarat republica irlandeză independentă și au
stabilit un guvern la Dublin. Aceste acțiuni vor duce la război cu Marea Britanie; guvernul de la
Westminster era la acea vreme dispus să ofere naționaliștilor doar puteri foarte limitate de autoguvernare.
Războiul anglo-irlandez, 21 ianuarie 1919-11 iulie 1921 a fost inițiat de un număr mic de voluntari
irlandezi tineri, hotărâți, cunoscuți din august 1919 sub numele de Armata Republicană Irlandeză (IRA).
Erau convinși că o republică nu poate fi câștigată decât prin forță. Unii se pregăteau de acțiune încă după
terminarea Revoltei de Paști (1916).
Din necesitate, au adoptat o campanie de gherilă. Un război convențional nu era fezabil, având în vedere
lipsa lor de oameni, antrenament și arme. Ei au fost organizați inițial în numeroase unități mici,
fragmentate, extrem de independente, care, acționând din proprie inițiativă, au lansat frecvent atacuri
surpriză.
Acesta se va termina în 1923, când Războiul Civil Irlandez1 se va sfârși prin votarea unei republici
independente.

Războiul greco-turc
În Turcia, semnarea unui tratat care ratifică pierderea celei mai mare părți din provinciile europene ale
imperiului provoacă furia armatei împotriva prea îngăduitorului Mehmed al VI-lea, devenit un instrument
docil al britanicilor.
Un grup de ofițeri, adunați în jurul generalului Mustafa Kemal, organizează o lovitură de stat și convoacă
o Adunare Națională care încredințează puterea șefului puciștilor. Acesta își declară imediat intenția de a
declara nul tratatul de la Servres.
Pentru a-l împiedica, englezii îi susțin pe greci împotriva Turciei, aceștia fiind principalii beneficiari din
Europa de Sud ai dezintegrării Imperiului Turc. Mustafa Kemal zdrobește armata grecească, îi alungă pe
greci din Anatolia și îi obligă pe Aliați să recunoască, prin tratatul de la Lausanne (iulie 1923), posesiunea
Traciei.

Conflictul italian-iugoslav
Conflictul cel mai grav este cel dintre italieni și iugoslavi, din cauza Istriei și Dalmației promise Italiei
prin tratatul de la Londra, dar a căror anexare a fost respinsă de președintele Wilson. În septembrie 1919,
poetul Gabriele D’Annunzio se hotărăște să pună Europa în fața faptului împlinit. El ocupă portul Fiume
pe care va trebui să-l părăsească cincisprezece luni mai târziu, după ce Italia și Iugoslavia vor hotărî prin
tratatul de la Rapallo să facă din regiunea Fiume un stat independent, pe care Mussolini îl va anexa în
1924.

1
Război cauzat de cele doua tabere: una care accepta independența față de imperiul Britanic, și cealaltă care dorea
să adere la imperiul Britanic

1
Alte conflicte
Vilnius, disputat de Polonia și Lituania, este anexat de prima, iar regiunea Teschen, bogată în zăcăminte
de huilă, devine obiectul unui litigiu între Polonia și Cehoslovacia. Polonia, care era 40% constituită din
minorități, va refuza federalizare și va crea un stat centralizat, ceea ce a dus la multe dispute în cadrul noii
țări.
În final, pacea de la Lausanne va opri conflictele cauzate de Primul Război Mondial.
Masacrul de la Amritsar (1919)
Incident din 13 aprilie 1919, în care trupele britanice au tras asupra unei mulțimi mari de indieni
neînarmați într-un spațiu deschis cunoscut sub numele de Amritsar, în regiunea Punjab (acum în statul
Punjab) din India, ucigând câteva sute de oameni și rănind multe alte sute. A marcat un punct de cotitură
în istoria modernă a Indiei, prin faptul că a lăsat o cicatrice permanentă asupra relațiilor indo-britanice și a
fost preludiul naționalismului indian și a independenței față de Marea Britanie organizat de Mohandas
(Mahatma) Gandhi.
În timpul Primului Război Mondial (1914-1918), guvernul britanic al Indiei a instituit o serie de puteri
represive de urgență menite să combată activitățile subversive. Până la sfârșitul războiului, populația
indiană avea așteptări mari că acele măsuri sa fie ușurate și autonomia politică a Indiei să crească.
Conferință de la San Remo (1920)
Întâlnire internațională convocată la San Remo, Italia, pentru a decide viitorul fostelor teritorii ale
Imperiului Turc Otoman, una dintre Puterile Centrale învinse în Primul Război Mondial; la aceasta au
participat primii miniștri ai Marii Britanii, Franței și Italiei, precum și reprezentanți ai Japoniei, Greciei și
Belgiei.
Conferința a aprobat cadrul final al unui tratat de pace cu Turcia, care a fost semnat ulterior la Sèvres, la
10 august 1920. Tratatul de la Sèvres a desființat Imperiul Otoman, a obligat Turcia să renunțe la toate
drepturile asupra Asiei arabe și Africii de Nord și a prevăzut o Armenie independentă, un Kurdistan
autonom și o prezență grecească în estul Traciei și pe coasta de vest a Anatoliei, precum și controlul
grecesc asupra insulelor din Marea Egee care comandă Dardanelele. Respins de noul regim naționalist
turc, Tratatul de la Sèvres a fost înlocuit în 1923 de Tratatul de la Lausanne, care a anulat cererile
precedente ale Aliaților de autonomie kurdă și independență armeană, dar a recunoscut granițele actuale
ale Turciei.
În timpul Conferinței de la San Remo au fost create două mandate care prevedeau: jumătatea de nord
(Siria și Liban) a fost mandatată Franței, jumătatea de sud (Palestina) Marii Britanii. Provincia
Mesopotamia (Irak) a fost, de asemenea, mandatată Marii Britanii. În conformitate cu termenii unui
mandat, țările individuale au fost considerate independente, dar supuse unei puteri obligatorii până când
au atins maturitatea politică.
Aceste mandate au provocat ulterioarele revolte arabe, care au avut ca finalitate Tratatul de la Lausanne
din 1923.
Acordul naval de la Washington (1922)
A fost o conferință internațională convocată de Statele Unite pentru a aduna laolaltă flotele celor mai mari
puteri maritime ale lumii pentru a obține control asupra înarmării acestora.
Criza Economică mondială (1929)
Cu excepția Cehoslovaciei, tensiunile dintre societatea agrară și avântul industrial au dus rapid
democrațiile parlamentare către un faliment politic și economic: în Balcani, forma tipică de guvernare a

2
devenit „dictatura regală”. Stânga politică a reușit să ia amploare în multe state europene în rapida
succesiune a perioadei de boom din timpul războiului. Astfel, evenimente precum inflația și creditarea
oferită de Statele Unite duc la schimbarea puterii economice.
Războiul Nipono-Chinez
Conflict care a izbucnit atunci când China a adoptat măsuri de rezistență împotriva expansiunii influenței
japoneze pe teritoriul său (care începuse în 1931). Războiul, care a rămas nedeclarat până la 9 decembrie
1941, poate fi împărțit în trei faze: o perioadă de avans rapid japonez până la sfârșitul anului 1938, o
perioadă de impas până în 1944 și perioada finală în care aliații contraatacă, în principal în Pacific și pe
insulele natale ale Japoniei2.
Conflictul a izbucnit datorită luptei pentru Manciuria, care era acaparată în majoritate de japonezi, cu
toate că populația era predominant chineză. Căile ferate aparțineau Japoniei, iar acest fapt dus la scăderea
autorității chineze. Astfel, partidul comunist chinez va iniția mișcări anti-japoneze.

2
Fapte care au determinat capitularea Japoniei.

3
 05.01.2022
Cultura Europeană Interbelică

Populațiile europene vor trăi după război în condiții1 cu totul noi datorită urbanizării și
dezvoltării spectaculoase a mijloacelor de transport și de comunicație. Peste tot va domina un
sentiment de ușurare generală, o reală „bucurie de a trăi”. În realitate, în ciuda amestecurilor
sociale din tranșee și a distrugerii unor averi provocată de război, diferențele sociale rămân
deosebit de mari.
Greutățile războiului marchează profund culturile europene din perioada interbelică, în mod
direct prin evocarea acestuia și indirect prin perceperea unei profunde crize de civilizație care
repune în discuție valorile umane.2 Rezultatul este refugierea în vis, irațional sau estetism şi
definirea caracterului absurd al lumii care dau naștere la revolte de scurtă durată a mișcării
dadaiste, căutărilor suprarealiste ce explorează inconștientul sau afirmării expresioniste a
personalității artistului detașat de lumea exterioară. Aceste curente noi, deschizătoare de drumuri
nu pot totuși să eclipseze importanța mișcării neo-clasice, care marchează toate domeniile vieții
intelectuale și artistice și nici curentele de dinainte de război care continuă să se manifeste şi care
duc la arta abstractă sau la muzica serială.
Începând din anii treizeci, tendința către căutările estetice favorizează angajarea intelectualilor în
luptele politice marcate de atracția pe care o exercită asupra lor totalitarismul comunist şi fascist.
Ori tocmai aceste regimuri au încercat să pună sub control viața intelectuală. Lupta împotriva
artei moderne a deschis calea unei arte figurative, conformiste și academice de care artiștii s-au
apărat fugind în străinătate, refuzând supunerea și pasivitatea și chiar realizând opere non-
conformiste ce se opuneau ideologiei oficiale.
În sfârșit, între cele două războaie, apare și se dezvoltă o cultură de masă in care presa,
magazinele, benzile desenate, varietățile ocupă un loc important, activitățile principale ale epocii
rămânând totuși sportul și cinematograful.

1
Revoluția tehnică din secolul al XIX-lea ia avânt în Europa între cele două războaie. Electrificarea şi alimentarea
cu apă pentru consumul casnic se generalizează în toate orașele și se extinde rapid și în sate. Vor apărea trenul
electric și avioanele (americanul Lindbergh face prima dată zborul New York-Paris, sunt înființate, Imperial
Airways în Anglia, Lufthansa în Germania)
2
Principalului purtător de cuvânt al mișcării, poetul și criticul André Breton, care a publicat „Manifestul
suprarealist” în 1924, suprarealismul a fost un mijloc de reunire a tărâmurilor conștiente și inconștiente ale
experienței umane.
Suprarealismul a apărut după mișcarea Dada, care, înainte de Primul Război Mondial, a produs opere de anti-artă
care au sfidat în mod deliberat rațiunea. Accentul suprarealismului nu a fost însă pe negație, ci pe exprimarea
pozitivă.
Altele: Psihanaliză-Freud, Urmuz, Schonberg.

1
 01.11.2021
Al Doilea Război Mondial

După eșecul conferinței de la Londra din 1933, unde s-a încercat timid să se găsească soluții
internaționale pentru rezolvarea crizei, principiul fiecare pentru sine se instalează în relațiile dintre state.

Anticiparea războiului
În prima fază, Germania va obține la Geneva recunoașterea principiului de egalitate în drepturi cu
celelalte puteri, în materie de înarmare. În ciuda dorinței de intervenție în Polonia, la Danzig, Hitler
semnează la Varșovia un pact de neagresiune în 1934, pentru a crea alte rupturi în cadrul Europei
Centrale.
Datorită avansului tehnologic și industrial rapid al Germaniei, Franța va adopta o poziție defensivă,
propunând aderarea URSS-ului la Societatea Națiunilor, fapt realizat în 1934.
Deîndată ce a devenit cancelar, Hitler și-a creat în Austria un partid nazist al cărui program consta tocmai
în unirea acesteia cu Germania și căruia criza avea să-i aducă o audiența deloc neglijabilă. În 1934, un
grup de naziști austrieci ocupă Palatul Cancelariei și îl rănesc mortal pe cancelarul Dollfuss și încearcă să
instaureze la putere o echipă guvernamentală favorabilă Anschluss-ului.
Ministrul de externe francez, Pierre Laval, continuă negocierile cu URSS care sfârșesc în 1935 prin
semnarea unui pact de asistență mutuală în cazul unei agresiuni confirmate de Societatea Națiunilor.
Kominternul (Internaționala a III-a) unește partidele comuniste împotriva fascismului.
În 1935, Mussolini semnează un acord cu Franța care prevedea menținerea statu-quo-ului în Europa
Danubiană în schimbul a câteva concesionări teritoriale în sudul Tunisiei și la granițele Eritreei. În același
an, Hitler anexează regiunea Sarre (Franța), care votase restabilirea suzeranității germane.
Victoria Frontului Popular (partid comunist) în Franța, semnarea unor tratate britano-germane asupra
flotelor de război și trecerea Italiei de partea Germaniei, destramă majoritatea acordurilor stabilite
anterior. Germanii începe construirea linie Siegfried, în fața linie franceze Maginot, care va impiedica
Franța să comunice cu statele Micii Alianțe.
Fascizarea Spaniei va duce la crearea unei noi republici spaniole condusă de Francisco Franco, care s-a
opus Frontului Popular Spaniol și va instaura guvernul său dictatorial. Susținut de URSS, care trimite
tehnicieni, de Italia și Germania, care trimit armament și utilaje de război, Spania devine o repetiție
generală a războiului ce va izbucni.
În 1936, contele Ciano, ginerele lui Mussolini și noul ministru de externe, se duce la Berlin, unde
semnează cu Führerul un Protocol care atestă prietenia și solidaritatea dintre cele două țări.

Aplicarea planului din Mein Kampf

În prima sa etapă planul propunea unirea cu Austria. Hitler pune în aplicare această concepție prin
masarea armatei germane la granița cu Austria și înlocuirea cancelarului austriac Schuschnigg cu Seyss-
Inquart după Hitler își plasează „partenerii” în cadrul structurilor statale austriece.
În a doua etapă, Hitler își propunea cucerirea regiunii sudete, mai ales dezmembrarea statului Cehoslovac.
Minoritățile germane din cadrul Cehoslovaciei vor cere aderarea la statul german. Cauza fiind susținută

1
de prim ministrul britanic Neville Chamberlain, președintele ceh acceptă dezmembrarea propriei sale țări.
Pentru a preveni un conflict major, Cehii vor fi nevoiți să cedeze districtul Teschen Poloniei și Sudul
Slovaciei Ungariei1.
Pe 29 septembrie 1938, Hitler, Mussolini, Daladier2 și Chamberlain se întâlnesc la Munchen fără să fie de
față reprezentații Cehoslovaciei și URSS. Hitler, în schimbul unor concesii derizorii, obține tot ce dorește,
iar Chamberlain semnează cu el un Pact de neagresiune, ceea ce va face și guvernul francez ceva mai
târziu.
Președintele cehoslovac Hacha este convocat la Berlin. Hitler îl amenință că va distruge Praga dacă nu
acceptă să ceară ajutorul trupelor germane. Președintele cedează iar Cehoslovacia este ștearsă de pe hartă.
În martie 1939, Fuhrerul ia brusc o poziție dură cerând Danzigul3 deja condus de elemente naziste. Între
Germania și URSS se semnează un pact de neagresiune pe 23 august 1939. Valabil timp de zece ani,
acesta este însoțit de un Protocol secret care recunoaște drepturile URSS asupra Finlandei, Letoniei,
Estoniei și Basarabiei și prevede împărțirea Poloniei. La 1 septembrie, trupele germane trec frontiera
poloneză. Puterile occidentale realizează că nu se pot baza pe alianța rusă.

Începutul Războiului
În septembrie 1939 începe blitzkrieg-ul german prin cucerirea Poloniei. Ulterior, are loc cucerirea
Danemarcei de către Reich-ul german și invadarea Finlandei de către URSS. Înaintarea rapidă către
Marea Mânecii și deci încercuirea forțelor franco-britanice pe teritoriul belgian duce la cucerirea Țărilor
de Jos4 și Belgiei5. Germanii lansează atacul împotriva Franței, iar guvernul părăsește Parisul care va fi
ocupat pe 14 iunie. În războiul de aerian pentru cucerirea Marii Britanii armatele germane sunt înfrânte.
Hitler îl va obliga pe regele Carol să cedeze Bulgariei Dobrogea de sud, iar Ungariei Transilvania, iar în
cele din urmă, acesta își lansează trupele în ceea ce mai rămăsese din statul român. Generalul Antonescu,
acceptă să treacă de partea Reichului. Mussolini îi cere ajutorul pentru a învinge Grecia.
Stalin va încerca să profite de răgazul acordat pentru a-și reorganiza armata. Totuși, acesta nu va avea
îndeajuns timp. Lansarea planului Barbarossa și asedierea Leningradului duc la anihilarea teritoriilor
sovietice. Cu toate acestea, sovieticii vor aplica tactica „pământului pârjolit” în fața invadatorilor.
Ofensiva sovietică din decembrie 1941 duce la eliberarea Moscovei, ceea ce constituie primul eșec al
armatei germane. Distrugerea flotei americane la Pearl Harbour de către aviația japoneză marchează
declanșarea conflictului mondial. Invazia germană va fi oprită în 1942 la Stalingrad.

Efectele Invaziei Germane

Germania își însușește producția agricolă și industrială a țărilor cucerite, își investește cu forța capitaluri
și mută pe teritoriul său un număr mare de uzine. Milioane de oameni pleacă în Germania, în cadrul
Serviciului de Muncă Obligatorie (STO).
De asemenea, va începe lupta împotriva categoriilor inferioare: comuniști, evrei, francmasoni, țigani, etc.
Sarcina de exterminare este atribuită SS-ului german6.

1
Deoarece avea populație majoritară maghiară.
2
Reprezentantul Franței.
3
Teritoriu Polonez
4
15 mai 1939
5
28 mai 1939
6
Este corpul militar al Partidului Nazist, fondat de Adolf Hitler.

2
Căderea celui de al III-lea Reich
Căderea cuceririi germane este marcată de crearea mișcărilor de rezistență în țările ocupate. Astfel, în
1940, britanicii creează „Serviciul Operațiunilor Speciale” (SOE), însărcinat să promoveze subversiunea
in țările ocupate. În tot timpul războiului, emisiuni radiofonice transmise de stațiile Aliaților (Boston,
Moscova, BBC) vor susține acțiunile grupurilor clandestine.
S-au organizat filiere de evadare pentru evrei, prizonieri, pentru cei care lucrau în STO. Se practicau
sabotaje și atentate împotriva armatelor de ocupație.
În Europa Orientală, rezistența s-a desfășurat eficace, pregătind ofensiva Armatei Roșii. În Italia, căderea
lui Mussolini în 1943, apoi ocuparea de către germani au transformat rezistența mocnita a antifasciștilor
într-o luptă deschisă dusă în centrul si nordul țării.
După câștigarea bătăliei Stalingradului de către sovietici, germanii vor încerca o ultimă ofensivă în 1943
la Kursk, care se va termina tot în favoarea Armatei Roșii. Recucerirea Crimeii, Ucrainei are loc în 1943.
Britanicii rupeau frontul germano-italian la el Alamein în Egipt, apoi ocupau Libia și Tunisia, iar
americanii obțin victorii asupra japonezilor la Midway (1942).
Debarcarea aliaților în Sicilia în 1943 îi determină pe regele Victor-Emmanuel să organizeze o lovitură de
stat împotriva lui Mussolini, care va fi obligat să demisioneze. Aliații debarcă în regiunea Neapole în
1943, apoi la sud de Roma în 1944, eliberând după scurt timp capitala italiană.
Bombardarea americană a porturilor nipone7 marchează finalul războiului pe frontul oceanului Pacific. În
cursul toamnei lui 1944, Armata Roșie a ocupat teritoriile din Estul și Nordul Europei, transformate în
sateliți ai Reich-ului: Finlanda, România, Bulgaria, Ungaria, obligându-le să încheie armistițiu.
Anglo-americanii trec Rinul și se îndreaptă spre Elba unde ajung la 22 aprilie 1945, iar pe 25 aprilie
Berlinul este încercuit, iar joncțiunea dintre ruși și armatele aliaților occidentali se realizează pe Elba.
Führerul se sinucide, iar Germaniei i se cerea capitularea necondiționată.
Întrunirea de la Yalta din februarie 1945, marchează sfârșitul războiului și soarta celui învins.

7
Hiroshima și Nagasaki

3
 05.01.2022
Războiul Rece

Imediat după al Doilea Război Mondial, Europa pare să fie în plin declin. Chiar dacă Conferința de la
Yalta nu a fost o „împărțire a lumii”, raportul de forțe duce la o divizare a continentului. Acesta este
aproape distrus: pierderile umane, distrugerile materiale, scăderea masivă a producției, prăbușirea
financiară și criza morală au zdruncinat din temelii valorile fundamentale ale continentului.

Conferința de la Yalta, Crimeea 1945

Conferința a avut ca scop divizarea Europei în sfere de influența. Anterior, în 1944, Churchill s-a dus la
Moscova și împreună cu Stalin a improvizat pe un colț de masă un acord foarte vag care delimita „zonele
de influența” ale celor două țări. Roosevelt nu acceptă să recunoască acordul anglo-rusesc și refuză să
aprobe orice proiect.
Germania va fi demilitarizată, Prusia Orientală va fi anexată URSS-ului, iar o parte a Pomeraniei și
Prusiei returnate Poloniei1. Cele trei mari puteri se angajau să instituie autorități guvernamentale
provizorii care să reprezinte, prin alegeri libere, expresia voinței popoarelor, fapt ce marchează o falsă
autonomie și începutul manevrelor plantare ascunse. Roosevelt nu a acționat, știind puterea militară a
URSS-ului. Astfel, Europa a căzut în mâinile țarului de la Kremlin.

Bilanțul Conflictului
Pe plan uman au existat 50 de milioane de morți și dispăruți, din care 35 de milioane sunt europeni.
Războiul a provocat și deplasări de populații, evaluate la aprox. 30 de milioane de persoane, din care mare
majoritate se datorează reflexului natural al fricii în fața înaintării armatelor dușmane. Se remarcă mai
ales exodul masiv al populației orientale.
Producția industrială a continentului scade cu 50% începând din 1939, iar producția agricola cu 1/3 în
Europa Occidentală și cu mai mult de 1/2 în Europa Orientală. Inflația, foametea, piața neagră, pericolul
epidemiilor fac ravagii pe tot continentul.

Începutul Războiului Rece

Prăbușirea Axei și secătuirea forțelor puterii europene pun față în față pe cele două mari puteri
victorioase. Împărțită în două blocuri, Europa se va afla până în 1950 în centrul acestei confruntări
directe.
După procesul de la Nuremberg2, Stalin, fără nici un document diplomatic, aplică în Europa Orientală
proiectele sale de modificare a frontierelor. URSS trece la demontarea sistematică a uzinelor din zona de
sub controlul său ca să-și susțină reconstrucția economică și să-și slăbească serios fostul inamic. Stalin
începe să pregătească în zona ocupată instaurarea regimului comunist pentru a crea un ecran protector
împotriva agresiunii vestice3.

1
Care va fi condusă de „Comitetul de la Lublin”, instalat de ruși si clar prosovietic.
2
Proces în care vor fi judecați un număr mare de criminali de război
3
„O cortină de fier a coborât în mijlocul continentului” (Winston Churchill)

1
Organizații Europene
Din 1945 până în 1947, se vor constitui numeroase organizații pan-europene, cea mai importantă fiind
Uniunea Europeană a Federaliștilor. Alte organizații sunt Mișcarea Socialistă pentru Statele Unite ale
Europei sau Noile echipe internaționale cu nuanță democrat creștină.
În 1948, după „lovitura de la Praga4”, la Haga, are loc un „Congres al Europei” care reunește sub
președinția de onoare a lui Churchill, aproape 800 de personalități aparținând majorității țărilor din
Europa Occidentală.
În 1949, va fi creat la Londra Consiliul Europei. De asemenea, se hotărăște crearea unor instituții comune
ceea ce a dus la formarea unui Comitet al Miniștrilor5 și o Adunare Consultativă6 cu sediul la Strasbourg.
Prezidată de belgianul Paul-Henri Spaak, adunarea de la Strasbourg din care fac parte personalități
strălucite, printre care Winston Churchill și Paul Reynaud, nu este altceva decât un „laborator de idei” a
căror aplicare în practică depinde de consimțământul diferitelor guverne.
Statele Unite se vor implica în mod direct în afacerile bătrânului continent pe două planuri: financiar și
politic. Președintele Truman va acorda ajutor țărilor amenințate de expansiunea comunistă7 prin
intermediul „Planului Marshall8”. Astfel, Statele Unite impun un control indirect al economiei celor care
beneficiază de acest plan. Vor fi create instituții economice care să repartizeze și să gestioneze ajutorul:
Organizația Europeană de Cooperare Economică (OECE) și Uniunea Europeană a Plăților.

Împărțirea Europei
Aplicarea tacticii „Calului Troian” care presupunea înlocuirea unor echipe supuse URSS-ului în statele
comuniste și epurarea liderilor recalcitranți duce la crearea partidelor unice, direct supuse URSS-ului.
Fondată în 1947, Biroul de Informație a Partidului Comunist (sau Kominform9), cu sediul la Belgrad, are
drept obiectiv întărirea controlului comunist. Blocarea Berlinului în 1948 este evenimentul care pune
capăt împărțirii europene.
Pe 17 martie 1948, după evenimentele de la Praga, se semnează la Bruxelles între Franța, Anglia, Țările
de Jos și Luxemburg un tratat destinat să stăvilească expansiunea comunistă. În 1949, SUA se alătură
coaliției și, astfel, este formată Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Războiul din Coreea (1950-1953), în care Coreea de Nord este susținută de URSS și de China Populară10
duce la o încordare a relațiilor între cele două blocuri.
De asemenea, are loc o zdruncinare a sistemului colonial. Multe țări își vor cere independența, iar unele o
vor plăti cu prețul sângelui. Republica Indiană și Pakistanul sunt fondate în 1947, alegând să rămână în
Commonwealth. Vietnamul, după un război îndelungat cu Franța , va fi eliberat în 1954. Iar fostele
colonii din Indochina își vor obține independența după acordurile de la Geneva.

4
Singura țară din Europa de Est unde democrația funcționase satisfăcător îi întâmpină pe sovietici ca pe niște
eliberatori. Acest lucru este datorat asupririi îndelungate a germanilor. După o grevă generală în 1948, Cehoslovacia
devine la rândul său o democrație populară.
5
Format din miniștrii Afacerilor Externe ale țarilor europene occidentale.
6
Formată din desemnații parlamentelor naționale.
7
Mai ales Turcia și Grecia
8
George Marshall propune, într-un discurs la Harvard în 1947, un ajutor destinat să învingă foamea sărăcia și
disperarea.
9
Format după dizolvarea Kominternului în 1943
10
China devine comunistă în 1949

2
Iugoslavia este un caz excepțional. Aici Bronz Tito instaurează comunismul fără ajutorul sovieticilor și nu
vede de ce ar trebui să de socoteală marelui frate. În 1948, Stalin își va retrage experții din Iugoslavia.
Vechii bolșevici vor fi înlocuiți cu oameni de partid care îi datorează totul lui Stalin, iar biserica și
intelectualitatea for vi grav afectate.
Integrarea economică a continentului se va realiza prin instituirea CECA (Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului11), la sugestia lui Jean Monnet12 și la susținerea lui Robert Schuman. Italia și RFG
vor adera la NATO.
Sovieticii vor crea un tratat asemănător denumit Pactul de la Varșovia, prin care țările comuniste vor fi
supuse unui comandament unic13. Moarte lui Stalin în 1953 marchează o etapă a destinderii relațiilor
internaționale, iar venirea la puterea a lui Hrușciov înseamnă adoptarea unei politici mai suple față de
Occident.

11
La care au aderat Franța, Italia, RFG, Belgia, Țările de Jos și Luxemburgul
12
Președintele comitetului francez
13
Mai puțin Iugoslavia și Albania

3
 05.01.2022
Europa Vestică Postbelică

Timp de douăzeci de ani, de la mijlocul anilor cincizeci până la mijlocul anilor șaptezeci, Europa
de Vest cunoaște o dezvoltare prodigioasă. Aceasta se datorează rapidității unei reconstrucții
făcute cu ajutorul americanilor1, a reechilibrării monedelor în urma acordurilor de la Bretton-
Woods, a unei demografii redevenită dinamică, a creșterii productivității, dar și acțiunii
guvernelor2 care dau un imbold dezvoltării economice într-o perspectivă keynesiană3, sau o
susțin printr-o intervenție mai hotărâtă. Germania, Italia și în mai mică măsură Franța sunt marile
beneficiare ale acestei dezvoltări rapide4.
Pe de altă parte această dezvoltare are loc, într-un context internațional liniștit. După crizele din
perioada 1956-1962567, începând din 1963 se instalează destinderea. În acest moment construcția
europeană tocmai iese din criza provocată de eșecul Comunității Europene a Apărării din 19548.
Reluarea procesului de unificare începe în 1957 prin semnarea tratatelor9 care pun bazele
Comunității Economice Europene și Euratomului.

1
Prin intermediul programului ERP (European Recovery Program).
2
Care se implică în domeniul social în relațiile dintre patroni și salariați, în stabilirea unor salarii minime
și în dezvoltarea învățământului.
3
Conform căreia statul trebui să asigure în același timp locuri de muncă și să lupte împotriva inflației si
să mențină echilibrul plăților existente. Astfel, în Franța, cărbunele, gazul, electricitatea și o parte din
societățile de asigurări sunt plasate sub controlul statului. La fel va proceda și Marea Britanie. Se vor
adopta planuri economice, un exemplu este „Planul Vanoni” din Italia care viza o creștere anuală a
venitului național cu 5 % în zece ani.
4
Se vor produce produse agro-alimentare, electrocasnice, automobile. Se va pune accent pe industria
energetică, siderugică, nucleară, aerospațială și electronică. Agricultura se va moderniza prin reducerea
suprafețelor însămânțate datorită folosirii intense a îngrășămintelor.
5
Prima a fost cea din Suez, în 1956, care e fost rezultatul dorinței colonelului egiptean Nasser să realizeze
unitatea lumii arabe prin naționalizarea Companiei Canalului de Suez, ai cărei acționari principali erau
francezii și britanicii. Nasser va obține ajutoare din URSS, iar Statele Unite vor semna pacte cu Iran, Irak
si Turcia împotriva Egiptului. Americanii vor sprijini, de asemenea, pe israelieni care în 1956 vor invada
Sinaiul.
6
A doua a fost Revoluția de la Budapesta, înăbușită de URSS în 1956
7
Redeschiderea dosarului Berlinului și propunerea lui Hrușciov de a demilitariza RFG-ul duc suspiciuni
din partea Statelor Unite, condusă de J. F. Kennedy care trimite urgent întăriri în RFG și își pune aviația
strategică în stare de alertă permanentă. În realitate, scopul a fost oprirea exodului permanent al zecilor de
mii de germani din Est care fug de totalitarism. Pe lângă Zidul de la Berlin, întreaga frontieră dintre cele
două state germane este barată de sârmă ghimpată, șanțuri si turnuri de supraveghere.
8
Care nu a fost realizat datorită opoziției franceze.
9
Se precizează tratatul de instituire a Comunității Economice Europene formată din 6 state: Belgia,
Franța, Luxembourg, Italia, Olanda și RFG și tratatul de instituire a Euroatomului la Roma pe 25 martie
1957.
1
Totuși, venirea la putere în Franța a generalului de Gaulle, consecință a crizei provocate în
această țară de decolonizarea10 Algeriei11, pare să repună în discuție procesul de unificare. Ostil
oricărei idei de supra-naționalitate ca și a celei de aliniere a Europei la politica Statelor Unite12,
el preconizează o "Europă a națiunilor" pe care se străduiește să o impună partenerilor reticenți
indispuși de politica răutăcioasă față de Statele Unite și de refuzul hotărât de a primi Marea
Britanie13 în Piața Comună (CEE). Abia după retragerea sa14, Comunitatea Economică
Europeană se mărește prin aderarea Marii Britanii, a Irlandei și Danemarcei15.
Criza din 196816 repune în discuție o societate creată de dezvoltare. După Statele Unite și
Japonia, revoltele studențești17 și muncitorești zguduie Regatul Unit, Germania, Franța și Italia.
Acestea contestă capitalismul tehnocratic, societatea de consum și condamnă alienarea
individului provocată de productivism și birocrație.

10
Vor fi decolonizate și state precum Gambia 1958, Nigeria 1960, Uganda 1962, Kenya 1963, care
aparțineau de Regatul Unit, Belgia sau Franța.
11
După un război de 8 ani (1954-1962)
12
Mai ales deoarece în 1962, Franța se afla în posesia unei puteri nucleare embrionare. Prima bombă
atomică franceză explodează la Reggane în Sahara în 1960.
13
Refuzul generalului de a admite cererea de aderare la Piaţa Comună a Marii Britanii. Pe măsură ce se
precizează acordul dintre Washington și Londra în legătură cu armamentul nuclear şi " forţa
multinaţională", președintele francez manifestă un tot mai mare scepticism faţă de convertirea europeană
a britanicilor. Acesta este susținu de Henry Spaak (Belgia) si Joseph Luns (Olanda).
14
La hotărârea Consiliului de Miniștri francezi, în 1956
15
Aderarea care este hotărâtă la Haga în 1969.
16
Europa Occidentală nu este decât unul din terenurile pe care se dezvoltă ampla mișcare de contestare a
capitalismului și a societății de consum întrupate de modelul american, el însuși lovit de o gravă criză de
coeziune internă provocată de războiul din Vietnam
17
Datorită lipsei de credite, lipsei de instalații de laborator si de cadre, predominanța mediilor economice
asupra învățământului superior, metodele pedagogice învechite. Spre exemplu, în Germania se constituie
Federația Studenților Socialiști Germani care dorește îmbunătățirea situației.
2
 05.01.2022
Europa Estică Postbelică

Din colectivul de conducere instaurat in URSS după moartea lui Stalin, se impune Nikita
Hruşciov care, in timpul celui de al XX-lea Congres al Partidului Comunist Sovietic din 1956,
lansează procesul de "destalinizare"1 dezvăluind crimele defunctului dictator. Această schimbare
radicală și recunoașterea de către Hruşciov a "formelor naționale ale socialismului2", trezesc în
Europa de Est exploatată de sovietici speranța unei eliberări apropiate.
Această eliberare pare să se concretizeze în 1956, in Polonia şi în Ungaria34. În Polonia,
revenirea la putere a fostului conducător comunist Gomulka5 declanșează un proces de
liberalizare care nu repune însă în discuție bazele regimului, rolul dominant al P.C. și aderarea
patriei la Pactul de la Varșovia. În schimb in Ungaria, primul ministru Nagy este copleșit de
mișcarea populară care cere revenirea la pluralismul politic și retragerea Ungariei din Pactul de
la Varșovia. Intervenția tancurilor sovietice va înăbuși revoluția ungară din 1956.

1
Destabilizarea începe să se manifeste în mod real prin restabilirea „legalității socialiste”, prin accentul
pus pe planificare în sectoarele bunurilor de larg consum, prin acordarea unor oarecare libertăți colective,
printr-o relativă „dezghețare” în domeniul intelectual și artistic. În urma unui congres al PCUS, Hrusciov
scrie un raport secret în care enunță erorile comise de Stalin. El denunța cultul personalității, folosirea
sistematică a abuzului de putere, a terorii, deportările masive și intransigența în legăturile cu celelalte
state socialiste.
2
Se evidențiază crearea CAER-ului în 1949 (Consiliul de Ajutor Economic și Reciproc) în timpul lui
Stalin, care presupunea o acoperire juridico-iedologică pentru exploatarea democrațiilor populare de către
URSS.
3
Crearea cercului „Petofi” în Ungară, grupului „Poprostu” în Polonia care propun crearea unui program
care fără să înlăture complet socialismul, caută să-l îmbine cu democrația și cu națiunea, adică prezintă
obiective la care se pot adapta muncitorimii.
4
Studenții maghiari formulează un număr de revendicări radicale. Ei cer plecare trupelor sovietice,
organizarea alegerilor libere și pluraliste, revizuirea sistemului economic în funcție de condițiile specifice
Ungariei. Convocat în grabă pe 24 octombrie, Comitetul Central al partidul, cuprins de panică ia măsuri
contradictorii. Nagy este numit prim ministru dar Geroe este menținut în funcția de prim secretar pentru a
restabili ordinea. Geroe cheamă în ajutor trupele sovietice cantonate în jurul Budapestei. Datorită
presiunii, Geroe este destituit și înlocuit cu Kadar. De pe 1 pe 3 noiembrie, Ungaria este liberă, iar
Budapesta trăiesțe euforia unei revoluții victorioase. În câteva zile, Nagy declară nul Pactul de la
Varșovia și proclamă neutralitatea țării și reinstaurarea pluralismului politic. La aceste cerințe, tancurile
sovietice pătrund în Budapesta și reprimă revoluția ungară.
5
În urma scăderii salariilor în uzina Zispo (Polonia) cauzează o revoltă muncitorească în 1956. În cursul
verii, liberalii și staliniștii s-au înfruntat în rândul PC, primii reușind să-l aducă în partid pe Ladislav
Gomulka. Acest va organiza o lovitură de stat în interiorul organizației comuniste, iar, ulterior, va fi ales
secretar al partidului.
1
Din acest moment, sub presiunea chinezilor care doresc susținerea unității blocului socialist,
începe reprimarea comunismului național. Susținere care este dezmințită în fapt de refuzul
Iugoslaviei de a adopta această doctrină6, de ruptura chino-sovietică7 urmată de disidența
albaneză8, de efortul românilor9 de a-și crea o politică independentă și de politica a lui Janos
Kadar in Ungaria10 care vizează ridicarea nivelului de trai a populației și toleranța politică.
Numai că Brejnev11 nu este defel dispus să tolereze o distanțare prea mare față de modelul
sovietic. În august 1968, în numele doctrinei suveranității limitate, Trupele Pactului de la
Varșovia pun capăt experienței liberale a „Primăverii de la Praga12”.
Este din nou timpul „normalizării”, când se iau în mâna frâiele mișcării comuniste internaționale
și ale democrațiilor populare13. Dar începând din 1970, căderea lui Gomulka în Polonia înlocuit
de Gierek în urma marilor greve din porturile de la Marea Baltică, arată clar că există fisuri care
continuă să afecteze imperiul sovietic.

6
Bronz Tito refuză să semneze rezoluția și redactează un proiect de program al căii iugoslave unde insistă
asupra egalității și independenței partidelor.
7
Mao Ze Dong cere ca o rezoluție comună să fie elaborată de reprezentanții tuturor partidelor aflate la
putere și nu numai de PCUS, care să afirme unitatea blocului socialist și rolul conducător URSS.
8
Enver Hodja, suveran absolut al unui stat puternic orientalizat, preferă, în 1960, suveranitatea Moscovei
si, astfel, adâncește atacurile chineze împotriva „revizionismului” lui Hrușciov.
9
Gheorghiu Dej își proclamă independența în 1961 ca răspuns la proiectele lui Hrușciov.
10
Acesta va pune accent pe nivelul de trai, va colabora cu intelectualitatea națională, etc.
11
Aflat la conducere după eliminarea politică a lui Hrușciov.
12
Eveniment istoric care are loc în Cehoslovacia în 1968 și care avea ca scop demisionarea președintelui
stalinist Novotny și cedarea acestui loc către Svoboda (președinte) și către Al. Dubcek (prim-secretar)
care susțineau mișcările de liberalizare a studenților și intelectualilor. Se va sfârși prin intrarea Armatei
Roșii în Cehoslovacia și frânarea liberalizării, fără ca echipa Dubcek să fie dată jos de la putere datorită
refuzului lui Svoboda de a desemna un guvern pro-sovietic. Brejnev va negocia cu conducătorii slovaci și
le va permite să conducă țară în schimbul diminuării liberalizării.
13
Partidul Comunist Cehoslovac va fi transformat după sfatul lui Brejnev, iar intelectualitatea va fi sever
epurată. În Polonia datorită măririi normelor de lucru, prețurilor la alimentelor și blocării salariilor în
1970, fapt care va duce la o mișcare grevistă. Gomulka este dat jos și înlocuit de Gierek care este
însărcinat de Brejnev cu misiunea de a salva „socialismul”. Astfel, Polonia va primi ajutor economic din
partea URSS.
2
 06.01.2022
Eliberarea Blocului Comunist

De la sfârșitul anilor 60 Europa de Vest trece printr-o criză care se va agrava din 1973 odată cu
primul șoc petrolier1. Confruntarea cu „stagflația” (stoparea, stagnarea inflației) și cu șomajul2
provoacă o scădere a dezvoltării economice3 și oscilarea între diverse politici de relansare
inflaționiste și strictețea monetară și bugetară care agravează șomajul. În fața crizei, Europa se
dispersează, nereușind nici să adopte o strategie comună, nici să se facă auzită de Statele Unite.
În același timp, Europa intră și într-o perioadă de tulburări. Începând din 1975, destinderii îi
urmează o perioadă de reluare a Războiului Rece4 marcată de desfășurarea rachetelor sovietice
SS20 în Europa de Est5 și de un puternic curent pacifist6 deosebit de activ în Europa de Nord,
îndreptat împotriva instalării rachetelor americane Pershing II7, ca replică la acțiunile sovietice.
La această atmosferă tensionată care durează până în 1984, se adaugă în anii 70-80 recrudescența
atentatelor teroriste8 provenite din mișcările naționaliste9, din vlăstarele mișcărilor de stânga și
din micile grupări sau chiar state arabe radicale10.
În ciuda acestor dificultăți, a blocajelor provocate de criză și a reticențelor Marii Britanii de a
juca un rol în comunitate, proiectul european înregistrează totuși niște progrese. În anul 1979 se
pune la punct Sistemul Monetar European (SME) și au loc primele alegeri pentru Parlamentul

1
Datorită războiului israeliano-arab din 1973, prețul petrolului va crește de 4 ori. De asemenea,
devalorizarea dolarului în 1971 și 1973 a dus la terminarea anilor glorioși ai Europei. Războiul din Kippur
duce la creșterea barilului de petrol de la 2-3 dolari la 12. CEE va elabora, în legătură cu conflictul
israeliano-arab, sugestii de reglementare bazate pe „dreptul la existență și securitate al tuturor statelor din
regiune, inclusiv Israelul”. Ei își înmulțesc declarațiile de principiu asupra Libanului (1980), asupra
Afganistanului (1980) și asupra războiului din Iran-Irak.
2
Între 1973 și 1983, 15 milioane de locuri de muncă sunt create în SUA, 4 milioane în Japonia, dar nici
unul în Europa de Vest. Rata șomajului în atinge 12% în ansamblul CEE.
3
Producția industrială dă înapoi în domeniul textilelor, construcției navale, siderurgiei, etc.
4
În iunie 1973 Brejnev și Nixon semnează la Washington tratatul asupra prevenirii războiului nuclear. În
octombrie 1973, cele două puteri se înfruntă în Orientul Apropiat prin interpunerea Siriei, Egiptului și
Israelului.
5
Sovieticii încep să desfășoare pe teritoriul lor noile proiectile nucleare SS-20 în 1977. În 1979, existau
deja vreo suta de rachete de acest tip îndreptate spre Europa de Vest.
6
În Regatul Unit, principala mișcare pacifistă este CND (Compaign for Nuclear Disarmament), iar în
Germania DFU (Uniunea Germană pentru Pace). DFU va semna „Apelul de la Krefeld”, text în favoarea
dezarmării, lansat în 1980.
7
Totuși, rachetele vor fi instalate în 1983, conform programului aprobat de Consiliul Atlantic în 1979. De
asemenea, NATO a refuzat să permită americanilor să folosească bazele pe care aceștia le aveau în
Europa pentru a furniza Israelului material militar.
8
Potrivit CIA, numărul atentatelor teroriste internaționale ar trece de la 10 pe an între 1965-1967 la 810
în 1985. Atentatul de pe aeroportul Fiumicino din 1982 s-a soldat cu 22 de morți, iar cel din gara din
Bologna (1980) cu 80 de victima. RFG, Franța și Regatul Unit au avut de suferit la fel de mult.
9
Care doreau autonomia provinciilor oprimate de la periferiile marilor state (UK, Franța, Spania, etc.)
10
Care doreau să pedepsească adversarul vizat.
1
European prin sufragiu universal. CEE se lărgește prin aderarea Greciei în 1981, apoi a Spaniei
și Portugaliei in 1986, in timp ce se preconizează o mare piață comună pentru sfârșitul lui 1992.
Această perioadă este însă mai ales epoca sfârșitului modelului comunist din Europa de Est11.
Căderea comunismului va fi grăbită de noua cale pe care Mihail Gorbaciov12 dirijează URSS-ul
începând din 1985. Incapacitatea sovieticilor de a răspunde provocării lansate de președintele
Reagan prin „războiul statelor”, obligă URSS să se întoarcă din nou spre destindere. Criza
economică din țările de est va duce la prăbușirea sistemului comunist între 1989 și 199113,14,15,16.
Tentativa de lovitură de stat din august 1991, care a încercat oprirea acestui proces, sfârșește prin
dispariția comunismului și dezmembrarea URSS-ului17.

11
În Polonia, sub conducerea lui Gierek, care îmbina fermitatea politică cu un reformism economic
vizând modernizarea țării și ameliorarea nivelului de trai al populației, muncitorii reacționează la extrema
ridicare a preturilor alimentare din 1976. Va fi creat KOR (Comitetul de apărare a muncitorilor), iar
mișcările vor fi sprijinite de biserică. Generalul sovietic Jaruzelski a decretat asediul Poloniei, care va fi
retras datorită intransigenței mișcării populare. În 1980 va fi fondat sindicatul polonez „Solidaritatea” care
va adopta un text care prevedea reinstaurarea pluralismului sindical, guvernarea Polonie de către un
președinte ales pentru 6 ani de Parlament. Legislativul va fi împărțit în 2 camere alese prin sufragiu
universal: o Dietă și un Senat. Alegerile din 1989 au fost un succes pentru Solidaritate care obține 99 de
locuri în Senat din cele 100 supuse votării. În ianuarie 1990, PC polonez se va dizolva.
12
Acesta dorea să restabilească legătura cu PC-urile din țările comuniste și să organizeze o liberalizare
controlată. Va fi de acord să retragă rachetele SS-20, iar Reagan va retrage rachete Pershing II din
Europa.
13
În Ungaria, încă din 1988 au apărut în mod spontan numeroase grupuri, asociații și formațiuni politice
și culturale care au fost recunoscute de Parlament. În 1989, toate obstacolele care stăteau în cale
liberalizării sunt eliminate datorită formațiunilor politice liberale recunoscute de Parlament. În 1989,
Partidul Comunist s-a autodizolvat, iar puterea este preluată în 1990 de o coaliție de dreapta condusă de
Josef Antall.
14
În RDG, manifestațiile din Berlin si Leipzig au dus la înlocuirea lui Erich Honecker (prosovietic) cu
Egon Krantz care va deschide Zidul Berlinului. Ulterior, Comitetul Central al Partidului Comunist a
aprobat votul secret, liber, democratic și pluralist. Victoria zdrobitoare a liberalilor în alegerile legislative
din 1990, marginalizarea comuniștilor, constituirea unui guvern de coaliție și instaurarea uniunii
economice cu RFG a dus la unirea celor două Germanii.
15
În Cehoslovacia, Parlamentul a decretat abolirea rolului conducător al PC, iar la 28 dec. 1989, Al.
Dubcek a fost ales președinte al Parlamentului, iar, a doua zi, l-a desemnat pe Vaclac Havel președinte al
Republicii.
16
În România, tranziția este mult mai brutală. În urma agresării unui pastor ungur din Timișoara, începe o
revoltă sângeroasă care s-a soldat cu câteva sute de morți. Actul decisiv s-a petrecut la București, când
securitatea trece de partea poporului. Ceaușescu și soția sa au fost arestați și executați pe 27 decembrie
1989. Va fi instaurat un Consiliu al frontului de Salvare Națională, iar Ion Iliescu este numit președintele
României. Va fi fondată o noua echipă guvernamentală prezidată de universitarul Petre Roman.
17
Lovitura de stat organizată împotriva PC-ului, va duce la supravegherea lui Gorbaciov, în 1991, în
Crimeaa. Organizatorii unui puci oferă puterea câtorva conservatori sprijiniți de KGB, poliție și armată.
Puciul eșuează datorita dezaprobării marilor puteri și a rezistenței populației. Pe 25 decembrie 1991,
Mihail Gorbaciov este obligat să demisioneze de Boris Elțân.
2
 07.01.2022
Europa, a II-a jumătate a sec. XX

În cursul celei de a doua jumătăți a secolului XX, apropierea modurilor de viață și a practicilor
sociale și culturale ale populațiilor europene apare ca fiind elementul fundamental al realizării pe
bătrânul continent a unei identități transnaționale.
Practic, toate țările europene au trecut prin perioada de creștere demografică1 de după război,
apoi de scădere lentă care a dus la îmbătrânirea populațiilor și la dezvoltarea progresivă a
imigrației2. Societățile au fost supuse unor mutații profunde3 care constau în primul rând în
reducerea numărului patronilor și țăranilor și extinderea clasei mijlocii salariale. Ca efect al
urbanizării s-au dezvoltat societățile de consum cu nivel de trai tot mai ridicat, tinzând spre
exaltarea individului și al dreptului său la fericire, în timp ce pensionarii și tineretul formează
grupuri foarte mari de consumatori de o importanță aparte. În sfârșit, uniformizarea aparentă a
modului de viață și a practicilor sociale (în ciuda menținerii unor mari inegalități) nu pot ascunde
crizele apărute în urma unei schimbări rapide și prost controlate a condițiilor de existență.
Insuficiența echipamentelor urbane și degradarea spațiilor de locuit din cartierele sărace
transformate in ghetouri, poluarea, șomajul, creșterea violenței și a delicvenței pe un fond de
sărăcie, sunt fenomene cu atât mai greu de suportat cu cit ele au loc într-o societate destinată
consumului bunurilor materiale.
Societatea de consum are o cultură proprie: cultura de masă bazată pe mijloacele mass-media.
Aceasta difuzează modele omogene și stereotipizate, venite de dincolo de ocean și capătă un
caracter comercial. În mod global cultura de masă accentuează conformismul social.
Fără îndoială, cultura elitei nu a dispărut, ba chiar își găsește un public tot mai numeros prin
intermediul învățământului. Marcată de epocă, aceasta dă naștere unor opere însemnate, care însă
nu sunt întotdeauna accesibile tuturor. Legătura între această cultură elitistă și marea masă a
populației se face doar prin intermediul câtorva emisiuni de televiziune și mai ales a
cinematografului.

1
Până la sfârșitul anilor 60, creșterea populației din țările Europei Occidentale a avut loc datorită excedentului
nașterilor față de decese aflate în această perioadă.
2
La ora actuală, există în CEE între 13 și 14 milioane de imigranți dintre care mai puțin de 5 milioane provin din
țările CEE.
3
Schimbările tehnologice si a locurilor de muncă cer o pregătire mai avansată. Numărul tehnicienilor crește, iar cel
al muncitorilor din metalurgie și industrie scade.

1
 06.01.2022
România în sec. XX

Domnia lui Carol I

După înlăturarea lui Al. I. Cuza se formează o locotenență domnească având rolul de a rezolva
repede problemele tronului vacant. Aducerea unui principe străin, cu renume în Europa și care să
poată fi ca un arbitru între grupările interne opuse, părea singura soluție salvatoare. Astfel, la 10
mai 1866, în urma unui nou plebiscit, parlamentul proclamă solemn voința României de a
rămâne unită, având in fruntea sa pe Carol I din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen.
Printre primele acte făptuite sub noul domn se număra promovarea unei noi constituții.
Constituția din 1866 se baza pe nevoile societății românești exprimate și in programul din 1848,
având ca model constituția belgiană1. Suveranul avea multe atribuții în domeniul executiv, dar
puterea legislativă era coordonată de parlament2. Constituția a fost elaborată de domn fără a ține
cont de suzeranitatea turcă sau rusă3.
Din 1861, România va exporta petrol rafinat, iar în 1878 țara va poseda 20 de rafinării. Se vor
pune bazele creditului modern, iar Banca Națională va fi înființată în 1880. La 1879, Societatea
Academică Română își schimbă numele în Academia Română.
Deoarece România a asista la războiul ruso-truc din 1877, aceasta va rupe orice legături cu
Poarta. La 9 mai 1877, independența României a fost proclamată oficial în Camera Deputaților,
în urma discursului lui Mihail Kogălniceanu. Din nefericire, în urma războiului Rusia va prelua
cele trei județe din sudul Basarabiei4. Totuși, României ia fost returnată Dobrogea centrală.

Anticiparea Unirii
Basarabia
În Basarabia, Imperiul Țarist a organizat o politică de colonizare intensă cu populație slavă, în
cadrul unui puternic proces de rusificare prin administrația, justiție, biserică și școală. În 1867,
limba română a fost interzisă în toate școlile Basarabiei.
Transilvania și Bucovina
Din 1892, în fruntea luptei naționale s-a plasat Partidul Național Român din Bucovina. În 1875 s-
a creat Universitatea din Cernăuți, cu limbă de predare germană, în cadrul căreia autoritățile au
permis funcționarea unei catedre de limbă și literatură română. În Bucovina au avut loc
importante societăți culturale și politice românești. Prin astfel de mijloace și metode, promovate
de intelectuali, conștiința națională se întărea mereu.

1
Libertățile cetățeanului, suveranitatea națională, separarea puterilor în stat, monarhia constituțională și ereditară
2
Forma din Senat și Camera Deputaților.
3
In schimb, se vor încheia convenții comerciale cu Austro-Ungaria (1875) și Rusia (1876).
4
Cahul, Ismail și Bolgrad.

1
Cea mai bine organizată mișcare de eliberare națională a fost în Transilvania, Banat, Crișana și
Maramureș. Dieta de la Sibiu, a votat două legi de importanță capitală: legea pentru egalitatea
națiunii române și a confesiunilor sale cu celelalte națiuni și credințe din Transilvania și legea
privind oficializarea limbii române. Din păcate, aceste legi, care puteau să conducă la un climat
politic democratic în țară, au fost repede desființate, iar regimul liberal a luat sfârșit.
Primul protest important a fost „Pronuciamentul de la Blaj” din 1868. Acest document arată ca
românii rămân pe deplin fideli principiilor din 1848, că ei se pronunță pentru autonomia
Transilvaniei pe baza Diplomei Leopoldine din 1691, pentru repunerea în vigoare a legilor
adopta de Dieta din Sibiu.
În 1869, liderii românilor și-au organizat două partide naționale române, unul în Banat și altul în
Transilvania propriu-zisă. În 1881, aceste partide s-au reunit sub numele de Partidul Național
Român. Cea mai amplă acțiune românească a fost „Memorandul românilor din Transilvania și
Ungaria”, memoriu înaintat împăratului care să dezvăluie și să condamne regimul de asuprire
națională la care erau supuși românii și să ceară acordarea drepturilor lor firești. Documentul a
fost respins, iar conducătorii români5 au fost condamnații la închisoare.

Primul Război Mondial

La finele secolului XIX, România se afla în plin avânt economic și industrial. A sporit industria
metalurgică, extractivă și de prelucrare a materiilor prime. In 1882 s-a introdus iluminatul
electric în București, iar Timișoara a fost primul oraș european în care s-a folosit iluminatul
electric al străzilor. Viața politică în România era dominată de cele două partide naționale: PNL
și PC6. Între 1876-1888, guvernul țării a fost condus de Ion C. Brătianu, adept al unei politic
realiste și pline de notabile realizări.
Apărarea de Rusia a fost motivul principal pentru care România în 1883 a încheiat o alianța
secretă defensivă cu puterile centrale. Un fel de reptiție generală au fost războaiele balcanice
(1912-1913), prin care statele creștine din Balcani au încercat să recupereze zonele pe care le mai
aveau sub stăpânire turcă.
Datorită complexității situației, în 1914, când a izbucnit războiul, România s-a declarat oficial
neutră, dar a avut o neutralitate binevoitoare față de Antanta.
În 1916, România a semnat o convenție politică și una militară cu Antanta care prevedea intrarea
în război contra Autro-Ungariei și sprijinul armatei ruse din Dobrogea. În schimb, țările Antantei
se obligau să apere integritatea teritorială a României. Un anumit rol în luarea deciziei regale a
avut și regina Maria, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și verișoara țarului Nicolae al
Rusiei.
După aproape 4 luni de lupte, la 6 decembrie 1916 trupele germane intrau în București, fpat care
însemna că Puterile Centrale ocupaseră 2/3 din teritoriul României. Parlamentul, guvernul și
regele au luat măsuri drastice. S-au promis reforma agrară și cea electorală. Rezerva de aur a
Băncii Naționale, bijuteriile coroanei, odoarele Bisericii Ortodoxe Române vor fi puse la adăpost

5
Ioan Rațiu, Gheorghe Pop, Iuliu Coroianu, etc.
6
Partidul Conservator

2
în Rusia. Aceste au fost confiscate, ulterior, de bolșevici. Regina Maria a organizat Crucea Roșie
și i-a însuflețit pe militari în luptă, chiar în prezența propriei persoane pe front. În 1917, armata
română a obținut victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, iar în martie 1918, România a
semnat pace de la Buftea-București cu Germania.

Marea Unire
Basarabia
Prima provincie care s-a unit cu România a fost Basarbia. În 1917 s-a creat în Basarabia Partidul
Național Moldovenesc care milita pentru autonomia Moldovei. În anii 1917-1918, partea
Moldovei dintre Prut și Nistru fostă gubernie rusească mai bine de un secol și-a proclamat
autonomia, pentru ca apoi să se unească cu România. Instanța legislativă a decis cu majoritate de
voturi unirea Basarabiei cu România. Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării din Basarabia,
adresează regelui o telegramă care arăta dorința Basarabiei de a se uni cu Moldova. Declarația de
unire a fost ratificată pe 27 martie de către Sfatul Țării din Basarabia.
Bucovina
Românii, l-a inițiativa lui Sextil Pușcariu și Iancu Flondor, convocaseră la Cernăuți Adunarea
Constituantă. Acesta a ales un Consiliu Național prezidat de Dionisie Bejan, care va aproba la 12
noiembrie 1918 legea fundamentală a Bucovinei, prin care puterea legislativă era exercitată de
Consiliu. Congresul General al Bucovinei va fi convocat pe 15 noiembrie, iar acesta va vota
„unirea necondiționată, pentru vecie, a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României.
Transilvania
Și in Transilvania, mișcare de unire cu România era foarte activă. În octombrie 1918, când
împăratul Carol I a propus federalizarea Austro-Ungariei, românii au răspuns printr-o declarație
de independență a românilor, care se declarau parte a națiunii române. Documentul a fost
elaborat la Oradea. Organul de conducere al românilor era Consiliul National Român7. Consiliu a
convocat la 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională la Alba Iulia. Într-o ordine desăvârșită,
Vasile Goldiș a proclamat unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și Crișanei cu
România. Declarația a fost înmânată regelui Ferdinand. În 1922, suveranul și regina Maria aveau
să se încoroneze oficial la Alba Iulia.
Toate aceste transformări din 1918, oficializate de președintele Woodrow Wilson, au fost
recunoscut oficial de marile puteri la Conferința de pace de la Paris 1919-1920.

România Interbelică
În această perioadă, România încearcă să se sincronizeze cu mișcarea ideologică europeană și
mondială prin creatori de talia lui Lucian Blaga, Nicolae Iorga, George Enescu, George
Călinescu, Tudor Arghezi, Constantin Brâncuși, Camil Petrescu și mulți alții.
Administrație, Economie, Societate
Unificarea administrativă a avut loc in 1925 printr-o lege care suprima vechile structuri rusești,
ungare ori austriece în favoarea formelor românești de organizare națională.

7
Format din Ștefan Cicio-Pop, Aurel Lazăr, Vasile Goldiș, etc.

3
Economia românească ave un caracter agrar-industrial. Agricultura s-a dezvoltat bine, cu
precădere după aplicarea reformei agrare din 1921. În urma reformei, circa 6 milioane de hectare
de pământ erau împărțite țăranilor
A sporit producția de cărbune, de țiței, de metale, s-au dezvoltat ramuri industriale noi, s-au
produs în România cauciuc sintetic, materiale explozive, cosmetice, macarale, locomotive, etc.
În 1927 s-a dat în folosința prima centrală telefonică modernă. Au sporit exporturile în 1938-
1940 se înregistrează primele investiții de capital român în străinătate.
Politica Internă
În 1923 s-a votat o nouă constituție, care lărgea drepturile și libertățile democratice. Principalele
partide erau: PNL și PNȚ. PNL reprezenta interesele capitalului industrial și financiar românesc.
PNȚ, condus de Iuliu Maniu, a reprezentat interesele țărănimii, ale fermierilor mijlocii, ale
burgheziei mici și mijloci. La extrema stângă se afla Partidul Comunist, secție a Kominternului
internațional, care milita pentru destrămarea țării și a fost scos în afara legii în 1924.
Criza s-a produs la moartea lui Ferdinand I, când fiul acestuia Carol al II-lea a renunțat la tron,
iar pentru 3 ani, România a fost condusă de prințul Nicolae8, patriarhul Miron Cristea și
Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație. În 1930, Carol al II-lea a revenit în fruntea
României, iar în 1938 instaurează regimul de dictatură regală. Regimul a anulat partidele
politice, creând un singur partid denumit „Frontul Renașterii Naționale” și constituția
democratică a fost anulată.
Politica Externă
Ungaria era principala țară revizionistă cu o politică țintită spre România. În vederea
preîntâmpinării unui atac din partea Ungariei, în 1921 România, Cehoslovacia și Iugoslavia au
încheia o alianță de apărare numită Mica Înțelegere.
România a fost membru fondator al Societății Națiunilor, cu sediul la Geneva, creată in 1919-
1920, cu copul apărării păcii, securității și al împiedicării unui nou război. Nicolae Titulescu a
fost ales de 2 ori președinte al Societății.

Al Doilea Război Mondial

Odată cu semnarea pactului Ribentrop-Molotov (1939), România este obligată să cedeze
Basarabia, Nordul Bucovinei și Herța către URSS, să cedeze Nord-Estul Transilvaniei către
Ungaria9, iar, sub patronajul lui Hitler, sudul Dobrogei către Bulgaria.
Vor fi aduși la putere politicieni cu simpatii pentru Germania, iar Garda de Fier10 este chemată
să-și trimită reprezentanții în guvern. Regele îi va da puteri depline generalului Ion Antonescu,
iar la 14 sept. 1940, România este proclamat „stat național-legionar”. În noiembrie, Antonescu
va adera la puterile Axei. Având sprijinul lui Hitler, generalul Antonescu a profitat de rebeliunea
dezlănțuită de legionari la finele lui ianuarie 1941, în vederea acaparării întregii puteri de către

8
Fratele mai mic al lui Carol
9
Sub presiunea amenințării Germaniei.
10
Condusă de Corneliu Zelea Codreanu

4
aceștia. Ion Antonescu va îndepărta legionarii de la putere11. Între 1941-1944, țara s-a angajat în
război contra URSS. Continuarea războiului la est de Nistru nu a mai avut aceeași susținere.
Acțiunile rasiale au continuat si au dus la exportarea a sute de evrei și țigani.
Până la urmă, ieșirea României din alianța cu Germania s-a făcut printr-un act intern de forță,
care a însemnat ceva mai mult decât o lovitură de stat. Actul a fost pregătit de cercurile Palatului
împreună cu reprezentanții partidelor naționale. Regele Mihai I a anunțat formarea unui nou
guvern, ieșirea României din războiul contra Națiunilor Unite și participarea alături de forțele
aliate la lupta contra Germaniei. Bucureștiul a fost eliberat în 1944, iar trupele române și
sovietice au luptat pentru eliberarea Transilvanii de Nord de sub ocupația Ungară.
La finalul războiului, România nu a fost recunoscută drept țară cobeligerantă, iar marile puteri au
hotărât sfere de influență.

Comunismul (1948-1989)
Armata Roșie nu dădea semne de plecare, România era o țară ocupată din nou. Regele Mihai a
fost obligat să-l aducă în fruntea guvernului pe Petru Groza, membru PCR.
Peste un milion de hectare au fost împărțite la 900.000 de familii de țărani, guvernul a oprit
libertatea presei, a curățat aparatul de elemente burgheze, desființat Senatul în 1946 și i-a
executat pe Antonescu și colaboratorii săi. Economia va fi centralizată și controlată in totalitate
de stat. La 30 decembrie 1947, guvernul l-a silit pe regele Mihai să abdice și să plece din țară.
1948-1962
Este perioada când a funcționat la parametri maximi dictatura proletariatului și când s-a impus
stalinismul ca ideologie adusă din afară, bazată pe teroare, delațiune și frică.
Proprietatea privată a fost desființată, în 1949 a fost introdusă colectivizarea forțată, 96% din
pământul arabil făcea parte din C.A.P.12, iar industrializarea s-a produs forțat către industria grea.
Celelalte partide, inclusiv cele aliate, au fost desființate.
Mulți intelectuali și studenți au ajuns în temniță la Aiud, Gherla, Sighet, la „Canal”13.Biserica
Română a fost interzisă, toate științele socio-umane au fost subordonate marxism-leninismului și
stalinismului. Abia în 1958, trupele sovietice se retrag din România.
Gheorghe Gheorghiu Dej va declanșa politica de detașare de Moscova prin respingerea
planurilor CAER de a transforma România într-o anexă agricolă. Acesta va redacta o declarație
care susține aceste cauze în 1964.
1962-1965
Este etapa de dezgheț, când părea că se înfiripă un socialism cu față mai umană.

11
Unul dintre cele mai grave evenimente împotriva evreilor în România a fost Pogromul de la București, eveniment
care a dus la uciderea a sute de evrei.
12
Cooperative agricole de producție
13
Lagăr de muncă forțată din Dobrogea

5
După moartea lui G.G. Dej în 1965, Nicolae Ceaușescu va fi ales în fruntea PCR. În 968,
România a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei și a condamnat acest atac armat. Se
vor menține relații diplomatice cu Israelul (1967) și cu CEE.
După o vizită în China și Coreea de Nord (1971), Ceaușescu avea să devină liderul român care a
trecut din nou la dictatură. Va instaura cultul personalității și va accentua naționalismul. Prin
eforturi majore, România va achita datoria de 11 miliarde de dolari SUA.
În 1980, criza s-a accentuat datorită lipsei produselor alimentarea din magazine. O parte din
alimente au fost raționalizate, distribuindu-se pe cartelă în cantități mici.
O mare parte a intelectualității române a emigrat14,iar o parte a ajuns în închisorile române.
Încălcarea brutală a drepturilor omului adus la mișcări precum formarea grevei minerilor din
Valea Jiului (1977), formarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii (1979) condus de Paul
Goma, manifestația studenților din Iași (1987) și demonstrația de protest a muncitorilor din
Brașov (1987). Acestea au fus la marile demonstrații de la Timișoara, București și Cluj-Napoca.
În fruntea țării s-a instaurat un organ provizoriu de conducere15, care a luat primele măsuri de
democratizare. Nicolae Ceaușescu și soția sa au fost judecați și executați pe 24 decembrie 1989.
Procesul nu a fost unul normal, deoarece nici vremurile nu erau unele normale.

14
Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Palade, Constantin Brâncuși, etc.
15
Frontul Salvării Naționale