Masurare Debit de Aluviuni

Măsurarea debitului de aluviuni
CUPRINS
Capitolul 1 4
Debitul solid (aluvionar)
1.1. 5
Instrumente utilizate la prelevarea probelor de aluviuni în suspensie
1.2. Tipuri de măsurători pentru aluviunile în suspensie 6
Capitolul 2 8
Dinamica apelor râurilor
2.1. 8
Forțele care acționeaza asupra apei din râuri
2.2. Mișcarea laminară și mișcarea turbulentă 9
2.3. Curenții din apa râurilor 10
Capitolul 3 13
Viteza de scurgere
3.1. Repartiția vitezelor în secțiunea râului 13
3.2. Măsurarea și calcularea vitezei râurilor 14
Capitolul 4 17
Măsurarea debitelor râurilor
4.1. Determinarea debitului prin metoda secțiune – viteză 17
4.2. Determinarea debitelor prin metoda volumetrică 20
4.3. Determinarea debitelor prin metoda amestecului (chimică, diluției). 20

Capitolul 5 23
Regimul hidrologic al râurilor
5.1. 23
Influența factorilor fizico-geografici asupra scurgerii râurilor
5.2. 24
Influența factorului antropic
5.3. 25
Elementele caracteristice ale regimului scurgerii
5.4. 29
Bilanțul hidrologic al râurilor
5.5. 29
Scurgerea aluviunilor
5.6. 30
Hidrometria aluviunilor
Bibliografie 33
3
Capitolul 1
Debitul solid (aluvionar)
Aluviunile sunt materialele de natură anorganică şi organică care au greutate specifică mai mare
decât a apei şi sunt cărate de acestea din urmă dintr-un loc în altul. Debitul solid reprezintă întreaga
cantitate de aluviuni transportată de apele unui râu prin secţiunea sa activă într-o unitate de timp. Se
exprimă în g/s sau kg/s.
Transportul aluviunilor prin albia râurilor se efectuează pe mai multe căi: rostogolire, târâre,
suspensie şi soluţie. Rostogolirea se produce pe râurile de munte sau în cadrul organismelor torenţiale.
Transportul prin târâre este specific cursurilor mijlocii, mai cu seamă la aluviunile care au o greutate
specifică egală sau mai mică decâta a apei. În momentul în care mişcarea turbulentă devine mai activă,
aluviunile fine sunt transportate în suspensie. Transportul în soluţie îl realizează apele încărcate cu
clorură de natriu sau alte săruri.
Aluviunile în suspensie au cea mai mare frecvenţă în transportul exercitat de râuri şi pot
reprezenta 90-98% din totalul aluvionar. Excepţie fac doar cursurile superioare ale râurilor montane,
unde ponderea cea mai mare o au aluviunile de fund. În cadrul secţiunii active a râului, repartiţia
aluviunilor în suspensie depinde de intensitatea mişcării turbulente, de mărimea, forma şi greutatea
particulelor
De obicei, cantitatea de aluviuni, în secţiunea vie a unui râu, creşte de la suprafaţă spre
adâncime şi de la maluri spre mijlocul albiei. Pentru colectarea aluviunilor se folosesc batometrele cu
umplere instantanee şi batometrele cu umplere prelungită.
Pentru calculul debitului solid se folosesc datele obţinute pentru debitul lichid, precum şi
rezultatele probelor analizate în laborator. Turbiditatea apei se află conform formulei:
P * 106  g 
 .
A  cm3 
4
unde:
ρ = turbiditatea unei probe (într-un punct) (g/m3);
P = greutatea aluviunilor din punctul de colectare (g);
A = volumul probei (cm3);
106 = coeficientul de transformare a metrilor cubi în milimetri cubi.
1.1. Instrumente utilizate la prelevarea probelor de aluviuni în suspensie
În vederea recoltării probelor de aluviuni aflate în suspensie se folosesc mai multe tipuri de
dispozitive cunoscute sub numele de batometre.
Batometrul cu umplere instantanee prezintă un cilindru metalic, cu capacitate cunoscută (între

500-5.000 cm3), prevăzut la ambele capete cu câte un capac metalic ce se închide etanş. Batometrul în
poziţie deschis, fixat de o tijă metalică, se introduce la adâncimea dorită, pe direcţia de curgere a apei,
după care se scoate şi se goleşte în sticle sepciale sau alţi recipienţi cu volum cunoscut.
Sticla cu ajutaj se caracterizează printr-o umplere prelungită şi este alcătuită dintr-un recipient
cu capacitatea de 1 l, care se fixează pe un suport de metal şi se scufundă la adâncimea dorită. De
regulă, este o sticlă de lapte închisă cu un dop prin care trec două ţevi: una de umplere, orientată contra
curentului; alta de ieşire a aerului din sticlă, orientată în direcţia curentului. Pentru a împiedica
pătrunderea apei în sticlă în timpul scufundării până la locul de prelevare, orificiul de pătrundere a apei
se astupă cu un dop legat cu sfoară; la momentul potrivit se trage sfoara şi prin urmare dopul iese din
orificiu.
Dispozitivul de astupare a sticlelor poate fi constituit din patru dopuri (capete) care prezintă
diametre diferite ale ţevii de umplere. La viteze mari ale apelor se foloseşte orificiul cel mai muc, iar la
viteze mici, cel mai mare. La viteze şi adâncimi mari, batometrul se introduce, la fiecare punct de
măsurare, cu ajutorul unui cablu lestat. Pentru râurile mici se poate folosi şi o sticlă cu capacitatea de 1
l.
5
Sistemul de umplere lentă reprezintă mai exact situaţia pulsaţiilor pe care le are curentul de apă
în perioada umplerii. Este recomandabil ca măsurătorile să se execute în profilul de la miră pentru ca
rezultatele să fie corelate cu cele ale debitelor lichide.
1.2. Tipuri de măsurători pentru aluviunile în suspensie
În funcţie de posibilităţi şi de interesul avut se pot face mai multe tipuri de măsurători ale
debitului solid în suspensie.
Măsurători complete se fac, de regulă, în timpul măsurătorilor de debit lichid. Se recoltează

probe de apă din toate punctele în care s-a determinat viteza, sau în verticalele caracteristice care
îndeplinesc condiţiile:
- să fie amplasate în zonele cu turbiditate mare faţă de restul verticalelor;
- să fie în sectoarele profilului transversal cu neregularităţi pronunţate.
Măsurători simplificate de aluviuni se efectuează în perioada viiturilor şi a apelor mari, când

nu există timpul necesar pentru efectuarea măsurătorilor complete. Măsurătorile se efectuează la 0,6h
sau la suprafaţă, în funcţie de modul cum s-au determinat vietezele din timpul viiturilor.
Măsurători simple constau în recoltarea probelor numai din verticalele stabilite (una sau două)
pentru acest tip de măsurători.
Când se efectuează măsurătorile “complete” se prelevează probe şi din verticalele fixate pentru
probele “simple”.
Măsurători de control sunt aşa-zisele măsurători “complete” (două sau trei) care se execută la
fiecare staţie, în decursul unui an. Se acordă o atenţie deosebită viiturilor.
Măsurătoarea integrată constă din coborârea lentă şi cu viteză uniformă a batometrului cu

umplere înceată, pe tot traseul verticalei. Proba are valoarea turbidităţii medii pe verticală.
Apa medie tip este asemănătoare ca procedeu cu măsurătoarea completă (Carbonnel citat de
Zăvoianu, 1999). Se prelevează probe din toate punctele de măsurare a vitezei, numai că acestea, în
final, se varsă într-un vas mai mare unde se amestecă bine toate probele. Din întreaga cantitate bine
6
omogenizată se ia o singură probă, care este reprezentativă pentru întreaga secţiune. Rezultatul
reprezintă turbiditatea medie pe secţiune şi cu ajutorul ei se poate calcula, în funcţie de debitul de apă,
şi cantitatea de aluviuni transportată de cursul de apă.
Probele recoltate se pun la filtrat în vederea reţinerii aluviunilor. Greutatea filtrelor a fost
determinată după o prealabilă uscare în etuvă la 105 0C. Greutatea va fi inscripţionată pe filtrul gol şi pe
plicul în care se va vărsa. Pe plic se trec şi numele râului, staţiei hidrometrice, data la care s-a prelevat
proba, cota mirei şi punctul de prelevare. Proba lichidă se trece prin filtru aşezat într-o pâlnie deasupra
unui vas în care curge apa filtrată. Pe hârtia de filtru vor rămâne particulele solide. Filtrul cu aluviuni se
usucă şi se introduce în plic. În laborator, filtrele se usucă din nou la 105 0C pentru îndepărtarea apei din
sedimente şi se vor cântări pentru determinarea greutăţii filtrului plin. Rezultatele se trec pe plic, pe
filtru şi într-un registru. Ca urmare a diferenţei dintre cele două valori se determină cantitatea de
aluviuni în suspensie. Prin urmare turbiditatea (ń) este cantitatea materialului solid (P) existentă într-un
litru de apă recoltat (V):
Pg
  .
Vl
7
Capitolul 2
Dinamica apelor râurilor

Miscarea apei este o caracteristica fundamentala a cursurilor de apa, fara de care acestea devin
unitati hidrografice cu statut diferit: lacuri, balti, mlastini, studiate de alte ramuri ale hidrologiei.
Fenomenele dinamice se refera la variatii de niveluri, debite, viteze, continut de aluviuni etc., sunt
determinate de forte externe (gravitatie, Coriolis, centrifuga) si interne (vascozitate) si se manifesta in
cadrul anumitor conditii climatice ale zonei simorfometrice ale sectoarelor de albie.
2.1. Fortele care actioneaza asupra apei din rauri
a) Miscarea apei din rauri este determinata in primul rand de panta acestora, respectiv acceleratia
gravitationala. Diferenta de altitudine dintre un punct situat in amonte si un altul, situat in aval,
reprezinta o „cadere” a apei, respectiv o forta gravitationala. (Figura nr. 1).
Figura nr. 1. Deplasarea unei molecule de apa pe un plan inclinat
Unde: A – picatura de apa
G – greutatea picaturii de apa
P1, P2 – componente ale functiei de deplasare
In fond, profilul longitudinal al unui rau este un plan inclinat iar deplasarea apei se face conform
regulilor fizicii.
b) In al doilea rand, miscarea apei din rauri este influentata si de forta Coriolis. Raurile isi etaleaza
cursurile pe lungimi mari, au directii de scurgere diferite si ca urmare, miscarea de rotatie a Pamantului
are influenta asupra dinamicii raurilor.
8
Forta Coriolis este acea forta care rezulta din rotatia Pamantului si care face ca raurile cu
directie meridiana sa se abata spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudica.
Reprezinta in consecinta o inertie a apei din albii, care nu face corp comun cu rocile din patul si
malurile acestora si are tendinta de a „ramane” in urma, actionand asupra malurilor respective (drept in
emisfera nordica si stang in cea sudica). Fenomenul comporta si o anumita „denivelare” a apei in profil
transversal. Pe ansamblu insa, situatiile sunt foarte complexe din varii cauze: directii complicate ale
cursurilor de apa, lungimile si latimile lor foarte diferite, rocile talvegului si malurilor cu duritati
diferite, evolutia albiilor in plan sub impulsul pantelor locale si a transportului solid, etc.
c) Forta centrifuga actioneaza in cazul malurilor concave si este data de formula:
unde: m = masa apei
V = viteza apei
R = raza curburii meandrului
Acest fenomen determina o anumita inaltare a nivelului apei catre malul concav si o intensificare
a actiunii de eroziune asupra acestuia. In compensare pe malul convex, predomina, aluvionarile cu
formarea reniilor (Figura nr. 2)
Figura nr. 2. Ridicarea apei spre malul concav datorita fortei centrifuge
2.2. Miscarea laminara si miscarea turbulenta
9
Miscarea apei in albiile raurilor, dependenta direct de panta de scurgere (forta gravitatiei) si
invers proportional de particularitatile morfometrice ale albiei (rugozitate), se poate
desfasura laminar sau turbulent, in functie de raportul factorilor de control (panta si rugozitate).
Miscarea laminara este reprezentata prin deplasarea paralela lina a suvitelor (sectoarelor) de

apa in toata masa de apa, cu o viteza mai mare la suprafata si la mijlocul raului si mai mica spre fundul
apei si spre maluri.
Miscarea turbulenta sau dezordonata se caracterizeaza prin deplasarea haotica, instabila a

fasiilor de apa si apare la depasirea unui anumit prag al vitezei (viteza critica), diferentiat in functie de
asperitatile talvegului si neregularitatile malurilor. In miscarea turbulenta masa de apa se afla intr-un
amestec continuu, fapt ce contribuie la omogenizarea temperaturilor, turbiditatilor si a incarcaturii
chimice si / sau a poluantilor.
Schimbarile de directie si de viteza, frecvente in cazul miscarii turbulente dau

nastere vartejurilor.
Miscarea turbulenta a apei prezinta urmatoarele caracteristici:
 vectorul viteza, in fiecare punct al curentului de apa, are o directie variabila ce tinde, sub
unghiuri diferite, spre directia principala a cursului de apa; de aici deplasarea in vartejuri;
 viteza la fund si la maluri este sensibil mai mica decat in sectoarele centrale ale sectiunii udate;
 miscarea apei la turbulente nu depinde de vascozitatea ei;
 la curgerea apei in rau, rezistenta este proportionala cu patratul vitezei curentului.
2.3. Curentii din apa raurilor
Din cele prezentate mai sus, rezulta ca deplasarea apei in albiile raurilor este un proces complex,
dependent de panta de scurgere, de particularitatile morfometrice ale acestora, precum si de coeziunea
slaba a particulelor de apa, forta Coriolis etc. Se poate consta faptul ca, exista variatii semnificative ale
vitezei de curgere a apei atat in plan orizontal (pe latimea raurilor) cat si vertical (in adancime).
Intr-un curs natural de apa se formeaza o serie de curenti superficiali si interiori, complecsi. Fara
a intra in detalii de hidraulicitatea albiilor prezentam grafic modul lor de formare. Figura nr. 3
Figura 3. Curentii din albiile raurilor
10
In ceea ce priveste modul de formare si de evolutie a curentilor din masa de apa a unui rau, se pot
separa patru tipuri:
11
a) Tipul I: curenti care se desfac la fund, de la mijloc catre maluri si formeaza doua circuite inchise. Se
formeaza la rauri late si putin adanci, unde influenta malurilor este slaba. Se numesc
curenti divergenti. (Figura nr. 4 )
Fig. nr. 4 Curenti de tip I – divergenti
b) Tipul II: Curenti convergenti. Acestia converg din adancuri spre suprafata si de la maluri catre
mijlocul raului. Caracteristic la rauri late, adanci si cu viteze mari. (Figura nr. 5)
Fig. nr. 5 Curenti de tip II – convergenti
c) Tipul III: curenti circulari cu o singura directie, care iau nastere in zona adanca a albiei si se
indreapta de la malul concav spre cel convex. Se formeaza la sectoare de rau meandrate, unde profilul
transversal al talvegului este inclinat spre malul concav. (Figura nr. 6 )

Fig. nr. 6. Curenti de tip III – curenti circulari
12
d) Tipul IV: Curenti de tranzitie reversibila de la tipul I la II (si invers), in functie de raportul dintre
latimea si adancimea albiei.
In timpul marilor viituri, cand albiile majore sunt inundate, pot sa apara diferentieri intre directiile
de deplasare ale curentilor. In aceste cazuri se considera ca se formeaza doua cursuri de apa: unul
superior, la nivelul albiei majore, unde curentul urmareste panta generala a fundului vaii si
unul inferior, specific albiei minore. Astfel de procese sunt caracteristice si in coada acumularilor unde,
adesea, cursurile afluente urmaresc traseele vechilor albii inecate, pe distante mari (fenomen
numit memoria raurilor).
13
Capitolul 3
Viteza de scurgere
3.1. Repartitia vitezelor in sectiunea raului
Atat pe latime, cat si in adancime exista o variatie a vitezelor de scurgere determinata de

contactul masei de apa cu aerul de deasupra, cu malurile si cu patul albiei. In general viteza apei scade
de la mijlocul (axul) raului catre maluri si de la suprafata catre adancime. In ceea ce priveste variatiile
vitezei apei pe latimea raului situatiile sunt numeroase. Pentru monitorizarea acestora, atunci cand se
efectueaza masuratori de debite se tine cont de astfel de situatii, stabilindu-se un numar echitabil de
verticale de masurare a vitezei, in functie de latimea raului (cca. 8-15 verticale de viteza in medie si
altele, suplimentare, in caz de nevoie).
Daca avem in vedere variatia vitezei pe adancime, practica a demonstrat urmatoarele:
 viteza maxima nu este chiar la suprafata oglinzii apei, unde frecarea cu aerul se pune in
evidenta, ci ceva mai jos; cei mai multi autori considera ca la 0,2 h (unde h = adancimea apei);
 viteza scade treptat de la punctul 0,2 h, catre fundul albiei ajungand pana la 0.
Diagrama de variatie a vitezelor, pe adancime se numeste epura sau hodogragul vitezelor.(Figura

nr. 7).
14
Fig. nr. 7 Epura (hodograful) vitezelor in albie libera (A) si cu fenomene de inghet (B)
In cazul aparitiei unor obstacole in albia raului (ingustari, largiri, vegetatie cu crengi la
suprafata apei etc.) formele epurelor de viteza sunt foarte diferite.
Pentru urmarirea corecta a vitezelor raurilor in sectiunile statiilor hidrometrice, in practica se

alege numarul de verticale de viteza in functie de latime, dar nu mai putin de 4 – 5, asa cum se prezinta
mai jos.
15
a) In ceea ce priveste latimea raului, conform instructiunilor:
B (m) Sub 1 m 1 – 10 10 - 40 40 – 60 60 – 80 80 –100 Peste 100 m

Nr.vert.. 4-5 8-9 10 10 – 12 10 – 12 10 – 12 12 – 15
b) Pe adancime, repartitia punctelor de masurare a vitezelor se face astfel:
In albiile libere - sub 0,15 m – nu se masoara viteza sau se utilizeaza micromoristi:

- 0,15 – 0,20 m – la 0,6 h;
- 0,21 – 0,40 m – la supraf.; la fund;
- 0,41 – 0, 80 m – 0,2 h; 0,6 h; 0,8 h;
- peste 0,80 m supraf. 0,2; 0,6; 0,8 h, fund;
h reprezinta adancimea verticalei de viteza, in m:
- in cazul podului de gheata si a naboiului se executa masurarea vitezei si la adancimea de 0,4 h.
Pe baza rezultatelor masuratorilor asupra vitezei efectuate in punctele standard, pe latime si

adancime, se pot trasa izotahe (curbe care unesc puncte cu aceeasi viteza). Metoda izotahelor, desi
putin folosita in practica, poate fi utilizata pentru determinarea debitelor de apa.
3.2. Masurarea si calcularea vitezei raurilor
In cadrul actiunii de masurare a debitelor, atunci cand nu se folosesc dispozitive speciale

(debitmetre, canale Parshall, deversori, orificii, profile practice), masurarea vitezei apei este absolut
necesara. Prin cunoasterea vitezei si a sectiunii udate (active) se determina debitul de apa, ca produs al
acestora.
Masurarea vitezei apei se mai executa insa si in alte scopuri: determinarea curentilor, calcule
hidrologice speciale, navigatie etc.
In practica hidrologica, viteza apei raurilor se masoara cu mai multe categorii de dispozitive,
instrumente si aparatura:
a. flotori sau plutitori;

b. tahimetre – batometre;
c. dinamometre;
d. tuburi hidrometrice;
e. moristi hidrometrice.
a – Flotorii sau plutitorii reprezinta corpuri simple, confectionate din materiale usoare, care plutesc pe
suprafata apei.
16
Pentru efectuarea masuratorii, in sectiunea data, se aleg trei profile, situate la distante cunoscute
(de lansare – plecare, de evidenta si de sosire) situate pe un sector rectiliniu si cu maluri simetrice.
Flotorii lansati putin in amonte de profilul de plecare (in cel de lansare) sunt urmariti cu cronometrul
(declansat la atingerea profilului de plecare), pana la profilul de sosire (cand se inchide cronometrul).
In profilul de evidenta (de la mijloc) se consemneaza distanta la care trece flotorul fata de mal (de un
reper prestabilit).
Cunoscand distanta L dintre profilul de plecare si cel de sosire si durata parcurgerii acesteia de
catre flotor se determina viteza pe acel aliniament:
Vitezele masurate cu flotori sunt cele de la suprafata apei si, in principiu, sunt mai mari decat media pe
verticala. Corectia care se aplica este de 0,8 – 0,9 (Vm = 0,8 – 0,9 Vsupr..) .
Se mai folosesc flotori captivi, care se recupereaza, sau flotori integratori (recipiente care, pe

masura ce se umplu cu apa, coboara in adancime, integrand in acest fel viteza apei pe verticala).
b. Tahimetre, batometre. Sunt aparate mai complexe utilizate, mai ales, pentru recoltarea probelor de
apa. Dispun insa si de curbe de etalonare, curbe prin care se determina viteza apei in functie de debitul
de umplere:
c. Dinamometrele determina viteza apei prin masurarea actiunii sale dinamice.
d. Tuburile hidrometrice (tubul Pitôt), masoara viteza apei prin transformarea energiei hidraulice in
presiune hidrostatica.
e. Moristile hidrometrice sunt aparatele cele mai utilizate pentru masurarea vitezei apei. In principiu
o morisca hidrometrica nu masoara direct viteza apei, ci un numar de turatii ale paletei (rotorului) intr-
un anumit timp (80 – 120 secunde), respectiv un numar de rotatii pe secunda.
Pe baza unei ecuatii de etalonare, stabilita in atelierele de tarare, unde se imprima viteze cunoscute si se
determina numarul de turatii pe secunda, se calculeaza viteza apei.
17
In principiu o morisca hidrometrica se compune din:
 corpul moristii cu dispozitivele de contact;

 coada (ampenajul);
 rotorul (paleta): ax, rotor, rulmenti, distantieri, rotita cu 20 dinti si stift de contact, fir de argint,
etc.)
 accesorii: - sonerie electrica sau dispozitiv luminos;
 tija (cablu gradat);
 greutate lestara;
 carabiniera, vartej etc.
 surubelnite, baterii, becuri lanterna:
Etapele masurarii vitezei cu morisca hidrometrica sunt:
- pregatirea moristii pentru lucru;

- efectuarea sondajelor si determinarea adancimilor de scufundare;
- masurarea numarului de turatii (in 80 – 120”) in fiecare punct, dupa o prealabila asteptare de
acomodare a turatiilor rotorului cu viteza apei; „N”
- determinarea numarului de turatii pe secunda „n”;
- calculul vitezelor la diferite adancimi pe baza ecuatiei moristii;
- calculul vitezei medii pe verticala (pe baza recomandarilor din instructiuni), prin metode
diferite:analitica, grafomecanica, grafoanalitica etc.
Metoda analitica consta in calcularea vitezei medii pe verticala prin medierea aritmetica,

ponderata, a vitezelor masurate in punctele standard. Instructiunile care se aplica in reteaua
hidrometrica a Romaniei elaborata de INMH Bucuresti, recomanda urmatoarele formule, in functie de
numarul punctelor de masurare:
- 1 punct: Vm = V· 0,6

- 2 puncte: Vm = (Vs + Vf) / 2
- 3 puncte: Vm = (V0,2+2V0,6+V0,8)/4
- 5 puncte de masurare: Vm = (Vs+3V0,2+3V0,6+2V0,8+Vf) /10
Metoda grafomecanica, consta in urmatoarele operatiuni (Figura nr. 8):
- se deseneaza, la o scara convenabila, epura vitezelor;

- se planimetreaza suprafata epurei in cm2;
- se imparte aceasta suprafata la adancime si se obtine viteza medie pe verticala.
18
Capitolul 4
Măsurarea debitelor râurilor
Debitul de apa reprezinta volumul (cantitatea) de apa care se scurge printr- o sectiune activa a
unui rau, in unitatea de timp (o secunda).
Din definitie se constata ca, pentru determinarea debitului de apa, trebuie cunoscute sectiunea
activa ( - m2) si viteza apei (V- m/s).
In practica hidrometrica se folosesc mai multe metode pentru masurarea (determinarea debitelor
de apa):
1. metoda sectiune – viteza;

2. metoda volumetrica;
3. metoda amestecului (chimica);
4. utilizarea unor constructii si instalatii hidrometrice specializate (deversori, orificii, ajutaje,
profile practice etc.).
Termenul de “determinarea debitelor” este mai potrivit decat cel de “masurare” pentru ca prin
nici o metoda nu se obtine direct valoarea debitului, ci elemente ajutatoare, de calcul: , V, I, n etc.
4.1. Determinarea debitului prin metoda sectiune – viteza
Aceasta metoda, cel mai frecvent utilizata in practica hidrologica, se refera la determinarea
debitelor prin:
- masurarea sectiunii de apa prin efectuarea sondajelor cu tija hidrometrica sau prin ridicare
topografica. Numarul de sondaje se alege in functie de latimea raului si de configuratia albiei. De
obicei numarul verticalelor de sondaj, este de doua ori mai mare decat cel pentru viteze.
- masurarea vitezei apei cu morisca hidrometrica sau cu flotori (modul de masurare a fost prezentat
mai sus).
Formula generala de calcul a debitului este: Q = Ω·V, dar pentru a se obtine o precizie cat mai
buna, operatiile se fac pe parti (suprafete partiale cu viteze caracteristice).
In cazul masuratorilor cu flotori se executa urmatoarele operatii, care se noteaza pe un formular

tip.
- se efectueaza masuratoarea asa cum am prezentat in subcapitolul anterior; avand grija ca, pe
toata latimea raului, sa fie cronometrati un numar suficient de flotori;
- se intocmeste graficul D-T, pe care se ordoneaza flotorii in functie de distanta fata fata de reper
(mal), pe la care au trecut in profilul de evidenta si de timpul parcurs;
- se determina grupele de flotori, considerand ca abateri admise 10-15%;
19
- se completeaza tabelul cu vitezele, determinate pe grupe, pe baza formulei;
(Etapa I de completare)
- se completeaza tabelul de calcul al suprafetelor partiale intre sondaje si intre grupele stabilite;
- se completeaza etapa II a tabelului cu viteze si debite, pe grupe de flotori;
- se totalizeaza debitele partiale (de suprafata) si se obtine valoarea debitului de suprafata (fictiv)
- Qs;
- se aplica un coeficient de corectie: Ks = 0,8 - 0,9 determinat pe baza unor masuratori efectuate
cu morisca hidrometrica sau prin apreciere;
- se calculeaza tabelul centralizator cu rezultatele masuratorilor.
In cazul masurarii vitezelor cu morisca hidrometrica se folosesc de asemenea imprimate tip.
Etape:
- se efectueaza sondaje conform instructiunilor. Sondajele se efectueaza de regula in puncte fixe
precizate prin gradatii pe un cablu, la distante corespunzatoare, dus si intors;
- se calculeaza adancimile de scufundare a moristii (conform instructiunilor) la verticalele de

viteza desemnate;
- se executa masurarea impulsurilor de viteza in fiecare punct ;
- se calculeaza, pe baza ecuatiei de tarare, vitezele;
- se calculeaza vitezele medii pe verticalele de viteza (analitic, grafoanalitic sau grafomecanic).
De aici operatiile se diferentiaza:
In cazul calulului analitic:
- se determina suprafetele partiale intre verticalele de sondaj si de viteza;
- se consemneaza vitezele medii in dreptul verticalelor de viteza;
- se calculeaza viteze medii, intre verticalele de viteza corespunzatoare suprafetelor partiale. La
maluri se considera 2/3 din prima (ultima) verticala de viteza;
- se calculeaza debitele partiale (q =ω∙v), apoi, prin insumare se obtine debitul total (Q);
20
- aceleasi calcule se efectueaza luand in considerare numai vitezele de suprafata, pentru
determinarea coeficientului de corectie Ks (µ) al masuratorilor efectuate numai la suprafata (in cazul
viiturilor) sau a celor cu flotori:
- se completeaza tabelul centralizator, cu toate elementele masuratorii:
Imprimatele utilizate se vor prezenta si utiliza la Lucrari practice.
In cazul calcului grafomecanic (grafoanalitic) al vitezelor:
Dupa determinarea epurelor (hodografelor) vitezelor si a vitezelor medii pe verticale:
- se deseneaza profilul transversal (raportarea ridicarii topo sau din sondaje);
- se determina debitele elementare pe epurele de viteza;
- se traseaza, pe profilul transversal, epurele debitelor elementare si a vitezelor;
- se planimetreaza epura debitelor elementare si se obtine debitul;
- se planimetreaza profilul transversal cu toate elementele sale: suprafata totala, activa, inactiva,
cu gheata, etc.
- se calculeaza celelalte elemente ale masuratorii si se completeaza tabelul cu rezultate.
Elementele de calcul ale unei masuratori de debit:
- Nivelul apei – atunci cand ne aflam la o statie hidrometrica: (H cm)
- suprafata sectiunii de apa (Ω m2) – totala Ωt (m2);
- activa Ωa (m2)
- inactiva ΩI (m2)
- a ghetii Ωgh (m2)
- naboiului, Ωnab (m2)
- latimea raului B(m);
- latimea fetei inferioare a ghetei Bgh (m);
- debitul de apa Q (m3/s);
21
- viteza medie Vm (m/s);
- viteza maxima Vmax(m/s);
- adancimea medie hmed =Ω/B (m);
- adancimea maxima hmax;
- perimetrul udat P(m) P = B +2hmed
P = B+2hmed +Bgh
- raza hidraulica R = Ω/P (m);
- debitul fictiv Qs – debitul corespunzator vitezei de suprafata;
- coef. de corectie Ks sau µ = Q/ Qs – 0,8 – 0,9;
4.2. Determinarea debitelor prin metoda volumetrica
Se practica de obicei la izvoare, paraie foarte mici, conducte etc. si consta in umplerea unui vas
gradat intru-un timp cronometrat. De regula se fac mici amenajari pentru ca apa sa nu se piarda:
jgheaburi, tuburi etc.
Pentru debite mici metoda este foarte precisa si comoda (operativa).
4.3. Determinarea debitelor prin metoda amestecului (chimica, dilutiei).
In principiu, metoda consta in lansarea unei cantitati de substanta (neotravitoare) intr-o sectiune situata
in amonte, recoltarea si analiza concentratiei intr-o alta sectiune situata la o distanta bine determinata in
aval.
Calculul se efectueaza cu formula: Q x Ko+q x K1 = Q+ ql x K2

unde:
q = debitul solutiei (debit de lansare din vasul special)
K1= concentratia solutiei lansate;
Q = debitul curentului;
22
K0 = concentratia apei in stare naturala;
K2 = concentratia probei recoltate.
Metoda este precisa, dar la debite mai mari necesita importante cantitati de solutie concentrata, de
regula sare de bucatarie.
Determinarea debitelor cu instalatii hidrometrice
Instalatiile hidrometrice au o utilizare frecventa mai ales in domeniul hidrologiei tehnice, deoarece se
masoara anumite elemente, iar restul se determina dupa tabele sau prin calcule. Exista o literatura
hidrotehnica deosebit de bogata in acest domeniu.
Intre instalatiile de masurare mentionam:
d.1. Deversorii. Deversorii sunt deschideri practicate in anumiti pereti metalici sau de beton cu
care se bareaza cursul unui parau sau canal. Apa, barata formeaza o mica acumulare in spate si curge
apoi prin deschiderea respectiva. In teren se masoara inaltimea coloanei de apa care trece peste pragul
deversorului, restul elementelor se calculeaza sau sunt prezentate in tabele speciale. Pentru a putea
aplica insa formulele si coeficientii tabelati, exista anumite reguli de constructie si de amplasare a
deversorilor.
Deversorii pot functiona in regim neinundat, atunci cand apa cade direct in albie, iar nivelul din
aval nu are nici o influenta asupra celui din amonte si in regim inundat, atunci cand in aval exista o
saltea de apa care influenta asupra partii din amonte. Deversorii se clasifica dupa forma si dupa
grosimea peretilor.
Dupa forma deversorii sunt:
- triunghiulari, cu unghi drept sau ascutit (300, 450);
- trapezoidali, in forma de trapez, cu baza mica in jos;
- dreptunghiulari, in forma de dreptunghi.
In functie de grosimea peretelui deversorului, acestia pot fi:
- cu prag subtire (lame metalice de 3 – 5 mm grosime)
- cu prag lat (profil practic), cand este vorba de un baraj de beton cu zidarie cu grosime mai
mare.
Prezentam mai jos cateva formule ale deversorilor:
1) Deversor trapezoidal cu unghi α = 1040
Q = 1,86 bh3/2 pentru viteze de apropiere < 0,2 m/s
23
Q = 1,96 bh3/2 pentru viteze de apropiere > 0,2 m/s
Q in m3/s; b – in m; h – in m;
2) Deversor triunghiular cu unghi α = 900
Q = 1,58 h5/2
d.2. Orificiile si ajutajele
Orificiile se practica in baraje pentru diferite interese legate de exploatarea acestora. Pot fi
aplicate si in cazul unor barari improvizate pentru masurarea debitului. In functie de grosimea peretelui
(barajului) orificiile pot fi cu pereti subtiri sau cu pereti grosi. Intre acestea exista multe diferente, dar
nu le discutam. Cand orificiul este prevazut cu o mica teava, aceasta se numeste ajutaj.
Formula generala de calcul este:
Q = μω , unde: μ, ω – coeficienti;
g – acceleratia gravitationala;
H – inaltimea coloanei de apa din spatele barajului.
d.3. Tubul Pitôt a fost descris la subcapitolul privind masurarea vitezelor. Daca se ia in
considerare si suprafata sectiunii de apa, se poate calcula debitul: Q = Ω· V (m3/s)
d.4. Dispozitivul Parshall este o constructie care ingusteaza sectiunea de apa si prezinta pante si
contrapante bine determinate. Pe baza diferentelor de contrapante de nivel care exista intre sectiunea
din amonte de dispozitiv si cea din aval, se determina debitele. De regula se folosesc doua limnigrafe
care functioneaza corelat.
d.5. Debitmetrele sunt dispozitive special construite care masoara direct debitul de apa. Se
folosesc in general la conducte.
24
Capitolul 5
Regimul hidrologic al raurilor
Studiul regimului hidrologic al raurilor consta in cunoasterea variatiilor nivelurilor si debitelor
acestora pe o anumita perioada de timp (de regula un an), in stransa dependenta de sursele de
alimentare.
Pentru fiecare zona climatica este caracteristic un anumit tip de regim (constant si bogat in

zona ecuatoriala, sezonier bogat in zone musonice, cu variatii diferite in zonele tropicale si temperate).
Pentru tara noastra, in conditiile unui climat temperat continental moderat in vest si mai excesiv in est,
de-a lungul unui an calendaristic, in regimul raurilor se constanta existenta a patru perioade:
1. Perioada de iarna (lunile XII-II) cu scurgere redusa, alimentata predominant din resurse

subterane (mai ales in partile estice ale tarii), caracterizata prin retinerea precipitatiilor pe sol sub
forma de strat de zapada si prezenta fenomenelor de inghet pe cursurile de apa (naboi, gheata la maluri,
poduri de gheata, sloiuri, zapoare etc.).
2. Perioada de primavara (lunile III-V), caracterizata printr-o mare bogatie a scurgerii (30-40% si
peste, din volumul anual) datorita topirii zapezii si precipitatiilor. Se produc viituri si ape mari cu
durate mai indelungate. Cea mai bogata scurgere de primavara se intalneste in zonele montane.
3. Perioada de vara (lunile VI-VIII). Procentajele de participare la volumul anual al scurgerii sunt
mai mici decat cele de primavara, dar se mentin inca ridicate (25-35%) datorita unor viituri torentiale
de amploare mare.
4. Perioada de toamna (lunile IX-XI). Se caracterizeaza printr-o scurgere mai redusa (15-20% din
volumul anual), prin cresterea rolului alimentarii din resurse subterane. Pe acest fond de „calm”
hidrologic se produc insa si unele viituri.
In profil multianual regimul scurgerii apei urmareste indeaproape variatiile climatice, in special

repartitia temporo-spatiala a precipitatiilor. Anii medii, ploiosi sau secetosi din regimul climatic isi au
corespondenta in anii cu scurgere medie, respectiv bogata (maxima) sau deficitara (minima).
Pentru bazinul hidrografic Siret regimul multianual al scurgerii se caracteriza prin ani

medii (1956, 1960, 1965, 1967, 1976, 1984), ani cu scurgere bogata (1932, 1955, 1969, 1970, 1975,
1991) si ani cu scurgere redusa (1950, 1952, 1963, 1968, 1986, 1987, 1990, 1994, 2000).
Acest regim multianual al scurgerii apei este caracteristic zonelor temperate cu un continentalism
moderat. In zonele cu climate mai uniforme si mai umede regimul scurgerii este, de asemenea, mai
uniform in timp, dupa cum in regiunile tropicale scurgerea multianuala prezinta discontinuitati si mai
mari. De asemenea si periodizarea anuala prezinta alte caracteristici, de la o uniformitate clara, pana la
existenta a numai 1-2 sezoane cu debite bogate.
5.1. Influenta factorilor fizico-geografici asupra scurgerii raurilor
In analiza regimului scurgerii unui rau se porneste totdeauna de la ideea ca acesta, intr-o sectiune data,
reflecta ansamblul conditiilor fizico-geografice din bazinul hidrografic aferent. La influenta factorilor
naturali se adauga, tot mai pregnant, impactul antropic.
25
Deoarece clima reprezinta principalul factor de control al scurgerii, elementele climatice
(temperatura, precipitatiile, nebulozitatea, umiditatea aerului, evaporatia, vanturile, durata de stralucire
a soarelui, radiatia solara etc.) reprezinta factorii climatici ai scurgerii. Celelalte componente ale
mediului geografic (geologia, relieful, pantele de scurgere, vegetatia, solurile si altele)
reprezinta factorii neclimatici. La randul lor, activitatile socio-economice se constituie in factorul
antropic.
Intre factorii naturali ai scurgerii (climatici si neclimatici) exista legaturi stranse de

interdependenta, in sensul ca acestia actioneaza intotdeauna interconjugat. Astfel temperatura aerului si
radiatia solara influenteaza direct asupraevapotranspiratiei, dupa cum umezeala aerului si nebulozitatea
o influenteaza indirect. De asemenea diferentele termice locale, zonale sau globale conditioneaza
regimul vanturilor care, la randul lor, au influenta asupra evaporatiei. Asupra tuturor acestor
interdependentete actioneaza factorii neclimatici cum ar fi pozitia geografica ce se supune zonalitatii
latitudinale sau relieful, care, prin altitudine, impune zonalitatea verticala.
Caracteristicile geologice ale bazinului hidrografic conditioneaza acumularea panzelor de ape

subterane care, la randul lor, alimenteaza scurgerea raurilor.
Vegetatia si solurile au, de asemenea, un rol important in regularizarea debitelor de apa prin
interceptia unei parti din precipitatii pe coronament si acumularea apei in litiera sau in orizonturile
afanate ale invelisului pedologic. Este evident ca padurile de foioase cu o litiera bogata dezvoltata pe
soluri adanci se constituie in adevarate rezervoare de apa care au efect regularizator deosebit de
puternic asupra scurgerii.
Aceste procese vor fi intelese mai bine pe masura ce se vor acumula mai multe cunostinte de
climatologie, geomorfologie, geologie, biogeografie, pedologie etc.
5.2. Influenta factorului antropic
Actiunile omului asupra mediului geografic, tot mai puternice si mai complexe pe masura
dezvoltarii activitatilor social economice, se exercita si asupra scurgerii apei. Prin amenajarea
cursurilor de apa si a bazinelor hidrografice (construirea unor acumulari tot mai mari, indiguiri, irigatii,
desecari si prin consumurile de apa) se introduc modificari esentiale asupra regimului scurgerii.
Amplasarea lacurilor de acumulare pe cursurile de apa face ca, in aval de barajele acestora,
regimul scurgerii apei sa devina dependent de manevrele care se executa la uvraje. Debitele mici si
medii se acumuleaza in chiuvetele lacurilor, de unde sunt valorificate in scopuri complexe
(hidroenergie, alimentari cu apa potabila, industriala si pentru agricultura, agrement etc.) iar cele
maxime, care nu pot fi acumulate sunt tranzitate prin manevre prevazute de regulamente de exploatare
precise. Amenajarile complexe, irigatiile, desecarile, transferurile de debite si consumurile de apa
reprezinta aspecte ale modificarilor directe pe care factorul antropic le introduce asupra regimului
scurgerii apei. Alaturi de acestea se asociaza si multe alte activitati cu impact indirect cum ar fi
despaduririle, pasunatul intensiv, practicarea agriculturii, extinderea spatiul cladit si multe altele.
Modificarile indirecte se reflecta mai mult la impactul asupra elementelor climatice si a schimbarii
conditiilor de manifestare propriu-zisa a scurgerii (cresterea torentialitatii, diminuarea scurgerii,
procese geomorfologice active etc.).
26
5.3. Elementele caracteristice ale regimului scurgerii
In practica hidrologica si in gospodarirea apelor prezinta relevanta toate aspectele scurgerii,

considerate in timp si spatiu, dar cel mai mult se opereaza cu valorile medii si extreme ale acesteia
(scurgerea maxima si minima).
Scurgerea medie este considerata ca fiind indicele cel mai general al resurselor de apa si sta la baza
tuturor proiectelor de valorificare complexa a acestora, de amenajare si de gospodarire a apelor.
Valorile medii ale scurgerii se obtin pe baza observatiilor si masuratorilor efectuate intr-o retea
bine organizata de puncte de monitorizare si a extinderii rezultatelor obtinute, pe baza de corelatii si
generalizari fundamente stiintific, pentru alte zone mai putin cercetate in mod direct.
Pentru ca valorile obtinute direct sau prin relatii de generalizare sa exprime cat mai fidel
realitatile din teren este necesar ca sirurile de valori sa aiba anumite dimensiuni statistice (25-35 ani si
chiar mai mult). In felul acesta valorile medii care se calculeaza sustin in buna masura o fundamentare
corespunzatoare a proiectelor de valorificare a apelor.
Fiind strict dependenta de factorii mediului geografic, scurgerea se supune legilor zonalitatii

latitudinale si altitudinale, iar relatiile de extindere si generalizare se sprijina in mod deosebit pe aceste
zonalitati. In cazul existentei influentelor antropice, acestea se monitorizeaza prin metodologii adecvate
iar valorile reale; masurate, se corecteaza in mod corespunzator, operatie numita in mod
curent reconstituirea regimului natural.
Pe teritoriul Romaniei scurgerea este monitorizata la un numar de peste 900 statii hidrometrice,
din care peste 125 numai pentru spatiul hidrografic Siret (bazinul hidrografic Siret administrat de catre
Directia Apelor Siret) care nu include subbazinele Barlad si Buzau.
Pornind de la importanta marimii bazinului hidrografic si de la elementele cadrului

natural care conditioneaza, in principal, marimea scurgerii, de obicei, in practica, se utilizeaza corelatii
in care se reflecta aceasta conditionare. Pentru ca valorile sa fie cat mai reprezentative nu se opereaza
direct cu debitele de apa (Q), decat in anumite cazuri.
Cel mai adesea este utilizata scurgerea specifica (q), rezultata din raportul
q = care se exprima in l/sec/km2.
Scurgerea specifica reprezinta volumul de apa cu care participa fiecare Km2 dintr-un bazin
hidrografic la formarea scurgerii. In felul acesta, diferentele introduse de marimea bazinului hidrografic
dispar, iar datele devin mult mai reprezentative.
Cele mai frecvente legaturi (corelatii) cu care se opereaza sunt: q= f(F);
q = f(H med) unde q = debit specific – (l/sec/km2);
27
F = suprafata bazinului hidrografic (km2);
Hmed = altitudinea medie a bazinului hidrografic (m).
Varietatea mare a conditiilor de formare si de regim al scurgerii, chiar pe teritorii mai reduse
cum este cazul Romaniei, impune, de fapt, o familie de curbe de variatie a legaturii q= f(H med) iar
rezultatele obtinute se ordoneaza geografic. Se constata ca valorile scurgerii medii specifice sunt mai
mari in zona montana, inalta, 10-35l/sec/km2, au valori mijlocii in zonele de deal si podis
5-10l/sec/km2 si sunt mai mici in campie sub 5l/sec/km2. Aceste limite sunt estimative.
La nivel planetar scurgerea medie specifica prezinta variatii cu mult mai mari.
Trebuie mentionat faptul ca intre marimea bazinului hidrografic si valorile scurgerii specifice
exista un raport de proportionalitate inversa. Raurile mari ocupa teritorii situate in diferite zone
geografice, iar precipitatiile cazute pe teritoriul acestor bazine sunt foarte diferentiate.
Scurgerea maxima reprezinta o faza deosebit de importanta a scurgerii atat prin efectele

sale directe (inundatii soldate adesea cu victime si pagube imense), cat si pentru proiectarea
lucrarilor pe cursuri de apa. Datorita faptului ca masuratorile in conditiile scurgerii maxime se
efectueaza cu mare dificultate si contin erori importante, aceasta prezinta inca o problema delicata
pentru hidrologie. Extrapolarea cheilor limnimetrice la ecarturi mari contine, de asemenea, multe
aproximatii indiferent de metodele folosite.
Pentru tara noastra fondul mare de date acumulate in timp, intr-o retea hidrometrica destul de
bine pusa la punct a permis o cunoastere satisfacatoare a scurgerii maxime, chiar si pe rauri pe care nu
exista sectiuni de monitorizare.
Ca si scurgerea medie, scurgerea maxima se supune legilor zonalitatii. In cazul Romaniei nu

diferentele de latitudine sunt cele care controleaza formarea scurgerii maxime, deoarece suprafata este
destul de redusa, cialtitudinile medii diferite ale bazinelor hidrografice. Aici, insa, conteaza foarte mult
suprafata bazinului hidrografic.
Expresia cea mai elocventa a scurgerii maxime o constituie viiturile, in special cele generate de
ploi torentiale si abundente cantitativ. In conditiile tarii noastre, in care muntii ocupa o pozitie relativ
centrala, topirea zapezii singura, oricat de rapid s-ar realiza, nu poate produce viituri catastrofale.
Atunci cand peste o topire rapida a zapezii se suprapun ploi insemnate cantitativ, viiturile produse sunt
deosebit de mari. Este cazul viiturii de la jumatatea lunii mai 1970, produsa pe majoritatea raurilor tarii,
in special pe cele cu obarsia in Carpatii Orientali (Somes, Mures, Olt, Bistrita) care a produs pagube
foarte mari, apreciate la 10 miliarde de dolari si 166 victime omenesti.
Viiturile reprezinta cresteri importante de nivel, produse in timp scurt, ca urmare a unor ploi
torentiale bogate, topirii rapide a unui strat important de zapada, accidente hidrotehnice etc.
Durata unei viituri se masoara in ore pentru raurilor mici, torentiale, zile pentru raurile mijlocii
si mari si in saptamani, pe fluviile cu bazine hidrografice de dimensiuni subcontinentale.
Daca avem in vedere modul lor de formare, viiturile pot avea ca origine ploile, topirea zapezilor
si a ghetarilor, sau pot fi de provenienta mixta. In Figura 13. prezentam un model de viitura.
28
Figura nr. 13. Viitura de la Goioasa jud. Bacau
Pentru analize si calcule hidrologice si pentru scurgerea maxima se intocmesc corelatii si

generalizari avand ca suport dependenta valorilor acesteia de suprafata si de altitudinea medie a
bazinelor de receptie.
qmax = f(F); qmax = f(Hmed); qmax = f
Ca si in cazul scurgerii medii aceste legaturi au o repartitie zonala pe teritoriile analizate.
Deoarece debitele maxime cele mai semnificative provin din ploi, analizele complexe si
corelatiile care se intocmesc tin cont si de acest element meteorologic. Se au in vedere ploile care au
produs viitura in mod efectiv, ploile maxime cazute in 24 ore, precum si ploile care le-au precedat pe
cele care au generat viitura cu un numar de zile (de regula 10) si care au imprimat un anumit grad de
umiditate solului (SMI).
Conteaza foarte mult capacitatea de absorbtie a precipitatiilor de catre sol.
Alte elemente deosebit de importante care se determina prin prelucrarea viiturilor

sunt coeficientul de scurgerecare reprezinta raportul dintre volumul scurs si cel al precipitatiilor care a
generat viitura si stratul scurs, respectiv raportul dintre volumul scurs si suprafata bazinului
hidrografic. Coeficientul de scurgere ofera indicii asupraeficientei ploii pentru scurgere, iar stratul scurs
se utilizeaza in analizele de bilant, plecand de la faptul ca precipitatiile se masoara de regula sub forma
de strat.
29
Trebuie mentionat faptul ca notiunile: coeficient de scurgere, strat scurs, asigurari se utilizeaza
de regula si in cazulscurgerii medii sau celei minime.
Scurgerea minima prezinta o importanta practica deosebita pentru asigurarea rezervelor de apa

la sursele de alimentare. In conditiile actuale scurgerea minima este cel mai mult afectata de activitatile
antropice atat cantitativ(prin consumuri) cat si calitativ (prin poluare).
Scurgerea minima este dependenta de marimea bazinului hidrografic si de altitudinea medie a

acestuia. Aceste legaturi au o valabilitate zonala.
Avand in vedere importanta deosebit de mare a scurgerii minime pentru comunitatile populate si

necesitatea unei cunoasteri cat mai bune a parametrilor acesteia, in cercetarile hidrologice si in practica
se determina anumite valori etalon:
- debitul minim minimorum (istoric) = cea mai mica valoare care a fost inregistrata intr-un lung
sir de observatii;
- debitul mediu zilnic minim anual = cea mai mica valoare medie zilnica din toate valorile unui
an;
- debitul mediu lunar minim anual = cea mai mica valoare medie lunara dintr-un an;
- debitul mediu lunar minim din perioada VI -VIII = cea mai mica valoare medie lunara din
perioada de vara (de irigatii).
Pe baza sirurilor de valori selectate pe categoriile de mai sus, s-au intocmit curbe statistice de
asigurare. Cele mai importante valori asigurate, care se iau in calculele de proiectare, sunt de 80%,
90%, 95%, 97%.
O valoare asigurata de 95% este teoretic un debit care se intalneste in sectiunea respectiva in
95% din durata unui an.
Daca valoarea asigurata 95% se refera la debitul mediu lunar minim anual, atunci aceasta este
denumita debitul de dilutie si este cel mai frecvent luata in calculele de specialitate.
In gospodarirea apelor sunt consacrate mai multe denumiri ale diferitelor categorii de debite minime.
- debitul de dilutie - Q med lunar min. an. asig. 95%;

- debitul de etiaj – poate fi depasit 355 zile an;
- debitul de apa minim (lunar, sezonier, anual, multianual) sau minim minimorum;
- debitul minim necesar pentru utilizatori;
- debitul salubru (ecologic) debitul necesar pentru evitarea epidemiilor, bolilor legate de apa;
- debitul de servitute – debitul salubru + minim necesar.
In graficele si corelatiile de analiza (qmin= f(F)); qmin= f(Hm) se utilizeaza mai ales valorile specifice
ale scurgerii pentru o buna comparabilitate.
Secarea raurilor este un fenomen legat de scurgerea minima. Cauzele secarii sunt: lipsa
precipitatiilor, existenta unor sectoare de rau cu infiltratii puternice, bararea cursurilor in amonte si
exploatarea defectuoasa a acumularilor.
30
5.4. Bilantul hidrologic al raurilor
Bilantul hidrologic al raurilor este o ecuatie care contine date despre precipitatii, scurgere,
evapotranspiratie si infiltratie.
Pe ansamblu si considerand evolutia fenomenelor in timp, se poate pune semnul egalitatii intre
precipitatiile care cad pe suprafata scoartei terestre, ca aport de apa si celelalte elemente care se
considera consumatori.
X0 = S0+U0+Z0
unde X0 = precipitatiile cazute (mm);
S0 = scurgerea superficiala (mm);
U0 = scurgerea medie subterana (mm);
Z0 = evapotranspiratia (mm).
Indicele 0 arata ca este vorba de valori medii multianuale.
Elementele bilantului se zoneaza pe teritoriile mai intinse, deoarece exista numeroase

particularitati locale care imprima adesea valori diferite.
Alte formule considera ca scurgerea subterana o alimenteaza pe cea superficiala, astfel ca

valorile acesteia se regasesc aici. In acest context ecuatia bilantului devine:
X0 = Y0+Z0 unde Y0 = scurgerea totala;
Cunoasterea bilantului hidrologic are o mare importanta teoretica si practica. Din punct de

vedere teoretic este vorba de o cunoastere mai aprofundata a proceselor de formare si de regim ale
scurgerii si a variatiei acesteia in timp si spatiu, in functie de legile zonalitatii (latitudinale si
altitudinale) si de influenta factorilor locali. Pentru fiecare element al bilantului se intocmesc harti.
Din punct de vedere practic, analiza bilantului permite evaluarea potentialului hidrologic,

cunoasterea evapotranspiratiei pentru programarea udarilor in irigatii si corectarea unor componente
pentru care nu s-au putut efectua suficiente masuratori precise, pe baza cunoasterii bune a celorlalte.
5.5. Scurgerea aluviunilor
Aluviunile din albiile raurilor prezinta o importanta deosebita, mai ales pentru gospodarirea apelor,
din mai multe puncte de vedere:
- tranzitul de aluviuni exprima potentialul erozional din cadrul bazinului hidrografic;

- aluviunile pot colmata prizele de apa;
31
- apele cu grad mai mare de turbiditate sunt mai greu de tratat pentru consum;
- viiturile cu ape foarte tulburi, produc aluvionari pe terenurile inundate;
- aluviunile contribuie la diminuarea calibrului albiilor, canalelor si conductelor, reducand din
eficienta acestora.
Regimul scurgerii aluviunilor prezinta o variabilitate mult mai mare decat cel al apei deoarece
factorii locali si in special litologia, solurile si pantele detin un control mult mai pregnant in formarea
acestora.
5.6. Hidrometria aluviunilor.
Prin albiile raurilor trec aluviuni in suspensie (in masa de apa, reprezentand tubiditatea apei),
tarate (care se rostogolesc pe fundul albiei) si sedimentate (depuse in patul albiei, cu deplasari la
viituri). Pentru fiecare dintre cele trei categorii de aluviuni exista metodologii specifice de masurare. In
cazul aluviunilor in suspensie se masoaraturbiditatea apei, exprimata in gr/l sau kg/m3. Turbiditatile
masurate in verticalele de viteza se inmultesc cu debitele partiale si prin insumare, se obtine debitul de
aluviuni in suspensie (R) masurat in kg/s.
In principiu metodologia prevede:
a) recoltarea probelor unice. Acestea sunt probe de apa care se preleveaza de la o verticala fixa
(la raurile mai mari se stabilesc 2 verticale) si de la suprafata (respectiv adancimea de 0,07m). Probele
recoltate se filtreaza prin filtre, cantarite initial in conditii de laborator. Dupa filtrare si uscare filtrele se
cantaresc din nou, iar diferenta reprezinta cantitatea de aluviuni. De regula probele de apa luate
cu batometrul sau cu sticlele de ajutaj, au greutatea in 1 litru, deci se obtine turbiditatea. Daca probele
difera ca greutate se fac calculele respective:
(in gr/l sau Kg/m3).
Prin cantarire, in conditii de laborator, intelegem faptul ca filtrele goale sau pline cu aluviuni se usuca
mai intai in etuva, timp de 2 ore la temperatura de 1050 C, apoi se mai tin inca 2 ore intr-un exicator cu
clorura de calciu, care este un puternic absorbant. Astfel, diferentele care s-ar produce prin umiditatea
din aer sunt inlaturate, iar valorile cantaririi, cu o precizie de 4 zecimale (de gram) sunt astfel omogene
si comparabile.
Frecventa de recoltare a probelor unice este de una la 3-4 zile cand raul este limpede si mai dese, in
functie de evolutia turbiditatii. La viituri se pot recolta si cate 15-20 probe pe zi.
b) Efectuarea masuratorilor de debite de aluviuni in suspensie. Anual, in functie de regimul

raului si de posibilitatile de efectuare, se executa 12-15 masuratori de debite de aluviuni in suspensie,
concomitent cu masurarea debitului lichid.
- se executa sondajele (dus-intors) la verticalele stabilite;

- se calculeaza punctele de scufundare a moristii la verticalele de viteza;
- se executa masurarea vitezei apei cu morisca in punctele standard;
32
- se recolteaza probe de apa pentru turbiditate din punctele de masurare a vitezei astfel: -
pentru jumatate din verticalele de viteza, in toate punctele in care s-a masurat viteza, in functie de
adancime, asa cum s-a mentionat la subcapitolul respectiv;
- pentru cealalta jumatate din verticalele de viteza se recolteaza proba de aluviuni de la 0,6h.
In functie de situatiile din teren pot fi alese verticalele cu sot sau fara sot pentru stabilirea numarului de
probe.
La efectuarea masuratorii se are in vedere ca un punct de recoltare sa coincida, pe cat posibil, ca

verticala si adancime, cu locul de recoltare al probelor unice. Aceasta proba tine loc si de proba unica.
Daca nu este posibil, atunci se recolteaza obligatoriu si probele unice.
Calculul masuratorii de debite de aluviuni in suspensie se face dupa metodologia recomandata de

instructiuni.
La verticale:
- se noteaza in carnet numarul probei de apa;

- se noteaza volumul probei de apa;
- se calculeaza turbiditatea ρ, in gr/m3;
- se determina debitul unitar de aluviuni α, in gr/sm2 prin inmultirea turbiditatii cu viteza din
punctul de masurare.
Pe tabloul general al masuratorii:
- se calculeaza media pe verticala, dupa acelasi principiu ca si la viteze;
- probele de la 0,6 h se considera medii pe verticala si se inmultesc cu viteza medie pe verticala.
La pagina cu sondaje si calcule;
- se consemneaza in rubrici debitele unitare pentru fiecare verticala;
- se calculeaza debitele partiale de aluviuni prin inmultirea debitelor unitare medii dintre
verticale cu suprafetele corespunzatoare lor;
- se insumeaza si se obtine debitul de aluviuni in suspensie (R) la inceput in gr/s, apoi, prin
transformare, in kg/s;
- se completeaza tabloul cu rezultate de pe pagina din fata a carnetului de masuratori:- R- kg/s;
- turbiditatea medie, ;
- turbiditatea maxima (se alege din toate valorile);
- turbiditatea minima (se alege din toate valorile).
Calculul prezentat mai sus este efectuat prin metoda analitica. Exista si in cazul masuratorilor
de aluviuni in suspensii metoda grafomecanica de calcul, in buna parte asemanatoare cu cea din cazul
debitelor lichide.
Pe baza unor corelatii intocmite intre turbiditatile calculate prin masuratorile efectuate si
turbiditatile probelor unice de la masuratorile respective se determina un coeficient de corectie, cu care
se corecteaza toate probele unice din timpul anului. Astfel, probele unice, capata valoarea unor
masuratori complete.
In cazuri deosebite, masuratorile de debite de aluviuni se efectueaza numai la suprafata sau la 0,6h.
33
Se constata deci ca exista trei tipuri de masuratori de aluviuni in suspensie.
- Masuratori simple, respectiv probele unice independente (nu cele de la masuratorile

complete);
- Masuratori complete, la care recoltarea probelor de aluviuni se face in toate punctele
standard;
- Masuratorile simplificate, efectuate numai la suprafata sau la 0,6h.
Masuratorile la 0,6h se pot considera ca medii si nu se mai corecteaza, in schimb cele efectuate
numai „la suprafata” se corecteaza, dupa, calcule si corelatii prevazute de instructiuni. In speta,
masuratorile „complete” se calculeaza pe fise separate luand in considerare numai probele de suprafata.
Se intocmeste o corelatie cu care se efectueaza corectiile respective.
Pe baza masuratorilor efectuate, prin metoda corelatiilor R = f(Q) sau R = f(T) sau prin alte
metode (debitul limita) se determina valorile zilnice ale debitelor de aluviuni in suspensie, apoi cele
lunare si anuale. Se extrag valorile extreme pentru fiecare luna si anual. Se obtine astfel fisa de debite
medii de aluviuni in suspensie. Analiza unui sir de mai multi ani duce la cunoasterea regimului
scurgerii de aluviuni in suspensie.
Ca si in cazul scurgerii lichide, pe durata unui an calendaristic exista cele patru perioade
caracteristice, dar aici diferentierile se fac mai pregnant pentru doua sezoane: toamna-iarna cu debite
de aluviuni reduse (aproape inexistente iarna) si primavara-vara cu debite mari de aluviuni in
suspensie. Daca intre toamna si iarna exista anumite diferentieri (ploile de toamna cresc turbiditatea, iar
prezenta fenomenelor de inghet pe sol si in albii o reduc drastic), intre primavara si vara valorile
maxime se intrepatrund practic: primavara se executa lucrari agricole iar vegetatia inca nu este
dezvoltata fapt ce conduce la o intensificare a eroziunii areale si la turbiditati mari, in situatia unor
debite ceva mai mici; vara, in schimb, viiturile au debite foarte mari, iar caracterul torential al scurgerii
de pe versanti contribuie la cresterea turbiditatii si implicit a debitelor de aluviuni in suspensie.
In profil multianual se constanta, de asemenea, o variatie continua a scurgerii aluviunilor in

suspensie corelata cu cea a scurgerii lichide. Exista astfel ani cu scurgere medie de aluviuni (media
anuala este apropiata de cea multianuala), ani cu scurgere de aluviuni in suspensie bogata (maxima) si
ani cu scurgere solida redusa.
Analizele multianuale si corelatiile care se intocmesc cu altitudinea medie a bazinului

hidrografic se face pe bazascurgerii specifice de aluviuni in suspensie (r), exprimate in tone pe hectar si
an (t/ha/an).
Debitul mediu specific de aluviuni in suspensie se supune legilor zonalitatii verticale, dar
imprastierea punctelor in campul r = f(Hmed) este mult mai mare deoarece influenta factorului
local (roca, relief, vegetatie) este mai pregnanta in cazul aluviunilor.
Cele mai mari turbiditati (debite de aluviuni in suspensie) din tara noastra se intalnesc in zonele
de dealuri si podisuri si in Subcarpati (in special in zona de Curbura) deoarece fragmentarea reliefului
este mare, rocile friabile, padurile ocupa suprafete reduse, iar practicarea agriculturii este intensa.
In Carpatii de Curbura, lipsa padurilor este cauza care a facut ca debitele specifice de aluviuni
in suspensie sa fie > 25 t/ha/an.
34
La nivel planetar exista, de asemenea o foarte mare variabilitate a scurgerii solide. Sa
mentionam numai aluviunile fertile ale Nilului, aspectul colorat al apelor unor rauri determinat de
turbiditati (Huan He – Raul Galben in regiune cu loess; Raul Rosu – SUA - Mexic etc).
BIBLIOGRAFIE
 Diaconu, C., Lăzărescu D., (1980), Hidraulică şi hidrologie. Manual pentru

liceele industriale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Trofin, E., (1974), Hidraulică şi hidrologie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti
 Diaconu, C., (1999), Hidrometrie aplicată, Editura *H*G*A*, Bucureşti.
 Blaga, O., Panait, I., (1965), Hidraulica. Manual pentru şcolile tehnice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
35

Masurare Debit de Aluviuni

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Masurare Debit de Aluviuni

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Măsurarea debitului de aluviuni

2.3. Curenții din apa râurilor 10

3.2. Măsurarea și calcularea vitezei râurilor 14

4.2. Determinarea debitelor prin metoda volumetrică 20

4.3. Determinarea debitelor prin metoda amestecului (chimică, diluției). 20

Debitul solid (aluvionar)

ρ = turbiditatea unei probe (într-un punct) (g/m3);

P = greutatea aluviunilor din punctul de colectare (g);

A = volumul probei (cm3);

106 = coeficientul de transformare a metrilor cubi în milimetri cubi.

1.1. Instrumente utilizate la prelevarea probelor de aluviuni în suspensie

Batometrul cu umplere instantanee prezintă un cilindru metalic, cu capacitate cunoscută (între

1.2. Tipuri de măsurători pentru aluviunile în suspensie

Măsurători complete se fac, de regulă, în timpul măsurătorilor de debit lichid. Se recoltează

- să fie amplasate în zonele cu turbiditate mare faţă de restul verticalelor;

- să fie în sectoarele profilului transversal cu neregularităţi pronunţate.

Măsurători simplificate de aluviuni se efectuează în perioada viiturilor şi a apelor mari, când

Măsurătoarea integrată constă din coborârea lentă şi cu viteză uniformă a batometrului cu

Dinamica apelor râurilor

2.1. Fortele care actioneaza asupra apei din rauri

Figura nr. 1. Deplasarea unei molecule de apa pe un plan inclinat

Unde: A – picatura de apa

G – greutatea picaturii de apa

P1, P2 – componente ale functiei de deplasare

c) Forta centrifuga actioneaza in cazul malurilor concave si este data de formula:

unde: m = masa apei

R = raza curburii meandrului

2.2. Miscarea laminara si miscarea turbulenta

Miscarea laminara este reprezentata prin deplasarea paralela lina a suvitelor (sectoarelor) de

Miscarea turbulenta sau dezordonata se caracterizeaza prin deplasarea haotica, instabila a

Schimbarile de directie si de viteza, frecvente in cazul miscarii turbulente dau

Miscarea turbulenta a apei prezinta urmatoarele caracteristici:

2.3. Curentii din apa raurilor

Figura 3. Curentii din albiile raurilor

Fig. nr. 4 Curenti de tip I – divergenti

Fig. nr. 5 Curenti de tip II – convergenti

Fig. nr. 6. Curenti de tip III – curenti circulari

Atat pe latime, cat si in adancime exista o variatie a vitezelor de scurgere determinata de

Daca avem in vedere variatia vitezei pe adancime, practica a demonstrat urmatoarele:

Diagrama de variatie a vitezelor, pe adancime se numeste epura sau hodogragul vitezelor.(Figura

Pentru urmarirea corecta a vitezelor raurilor in sectiunile statiilor hidrometrice, in practica se

a) In ceea ce priveste latimea raului, conform instructiunilor:

B (m) Sub 1 m 1 – 10 10 - 40 40 – 60 60 – 80 80 –100 Peste 100 m

b) Pe adancime, repartitia punctelor de masurare a vitezelor se face astfel:

In albiile libere - sub 0,15 m – nu se masoara viteza sau se utilizeaza micromoristi:

h reprezinta adancimea verticalei de viteza, in m:

Pe baza rezultatelor masuratorilor asupra vitezei efectuate in punctele standard, pe latime si

3.2. Masurarea si calcularea vitezei raurilor

In cadrul actiunii de masurare a debitelor, atunci cand nu se folosesc dispozitive speciale

a. flotori sau plutitori;

Se mai folosesc flotori captivi, care se recupereaza, sau flotori integratori (recipiente care, pe

c. Dinamometrele determina viteza apei prin masurarea actiunii sale dinamice.

 corpul moristii cu dispozitivele de contact;

Etapele masurarii vitezei cu morisca hidrometrica sunt:

- pregatirea moristii pentru lucru;

Metoda analitica consta in calcularea vitezei medii pe verticala prin medierea aritmetica,

- 1 punct: Vm = V· 0,6

Metoda grafomecanica, consta in urmatoarele operatiuni (Figura nr. 8):

- se deseneaza, la o scara convenabila, epura vitezelor;

1. metoda sectiune – viteza;

4.1. Determinarea debitului prin metoda sectiune – viteza

In cazul masuratorilor cu flotori se executa urmatoarele operatii, care se noteaza pe un formular

- se determina grupele de flotori, considerand ca abateri admise 10-15%;